Upsss. A trecut acceleratul!

În 190 de milioane de euro, nemții și-au făcut chiar și gară la stadionul de la Frankfurt. Noi am pus o plăcuță la stația de tramvai

vineri, 25 noiembrie 2011, 12:56

În 190 de milioane de euro, nemții și-au făcut chiar și gară la stadionul de la Frankfurt. Noi am pus o plăcuță la stația de tramvai

„Da, v-am pregătit cifrele”. Mă blochez. N-am cerut încă nimic și persoana cu care vorbesc, una dintre cele care se ocupă de imaginea lui Sorin Oprescu, spune că are deja răspunsuri la întrebările nepuse.

Discuția continuă prin același tunel al oglinzilor. „Știm că ați fost la Frankfurt ca să vedeți stadionul”. Îi simt zîmbetul, dincolo de telefon. Da, așa e, colegii mei Viorel Tudorache și Cristian Preda au documentat la Frankfurt dosarul Commerzbank Arena, modelul după care s-a construit Național Arena din București.

„Știam încă de săptămîna trecută”, insistă omul lui Oprescu, încîntat de avansul pe care-l are. Îi cer o întîlnire cu Bogdan Hreapcă, directorul care a răspuns în ultimii ani de investiția din București. Interlocutorul se amuză discret, acea discreție a oamenilor care, cînd apar într-o încăpere, îi domină pe ceilalți, făcîndu-le concesia să nu le arate fățiș: „Bogdan e și el pregătit”. Desigur, Bogdan e și el pregătit.

Așa a început runda de discuții cu oficialii Primăriei, Gazeta mai făcuse una în martie 2011, despre Național Arena.

Și, de fapt, reprezintă cea mai bună introducere posibilă. Pentru că ea a stabilit raportul de forțe. Discutăm cu o primărie puternică, ce cheltuiește anual aproape un miliard de euro, mai mult decît aproape orice companie privată din România, și discutăm cu Max Bogl, o influentă firmă de construcții din Germania. Și amîndouă au făcut în așa fel încît să știm de la început cu cine discutăm!

De fapt, despre ce vorbim? Despre un stadion care fusese cîștigat prin licitație și apoi contractat la 100 de milioane de euro și care a ajuns aproape la un preț dublu, cu amenajările din jur, nu toate definitivate sau bugetate pînă acum.

Discutăm despre faptul că, folosind aceiași bani cheltuiți la București, nemții au construit o gară feroviară, cu peroane și toate amenajările, și au tras un capăt de tramvai la stadion. Noi am pus o placă nouă la stația de tramvai dinspre Bulevardul Basarabia.

Apare Bogdan Hreapcă. E tînăr, nu-și arată cei 38 de ani, e de succes și zîmbește.

Faceți cunoștință cu Bogdan Hreapcă, directorul de investiții care s-a ocupat de stadion » A lucrat în asigurările de risc, a condus o companie și a venit în primărie, cîștigînd acum 3.500 de lei ”pentru bucureșteni și pentru Sorin Oprescu”

Deși nu e un tip cu aparență sportivă, Bogdan Hreapcă parcurge imponderabil cele 22 de trepte și pătrunde în spațiul grandios al intrării VIP. „Cînd am terminat stadionul ăsta și am văzut oamenii în tribună am simțit că am trecut o piatră de hotar în viața mea”, spune el. Reformulează pentru că a simțit că folosește persoana întîi singular. „Știu că spun «Am făcut stadionul» ca și cum l-aș fi făcut singur. Mi-a atras atenția și soția”, surîde directorul care se mișcă natural prin atriumul de la Național Arena. E reprezentantul proprietarului. Iar proprietar e primăria.

„Soția lucrează și ea în primărie?”. E nițel mirat, dar își păstrează zîmbetul. „Da, Andreea are o firmă de PR. A lucrat pentru Sorin Oprescu în primărie, dar fără bani”. De fapt, nimeni nu pare a cîștiga bani, o va arăta discuția, sîntem o țară în care sigur e că doar unii plătesc, dar fără ca nimeni să cîștige. Aceasta e singura certitudine! Unii plătesc. Singurul lucru sigur.

În rest, o arată construcția acestui stadion care a șocat și bucurat România, nimic nu e sigur, lucrurile se schimbă, e suficient ca cineva să trimită un fax, veți vedea, și investiția o cotește spre alte zeci de milioane de euro, iar oamenii care își sacrifică carierele și timpul și care decid pe aceste zeci de milioane sînt plătiți prost, extrem de prost, cel mai prost de pe întreg stadionul.

– De cînd sînteți directorul Direcției de Investiții și Dezvoltare din Primăria București?
– Din vara lui 2008.

– Ce ați făcut pînă atunci?
– Am terminat ASE-ul și am făcut asigurări. M-am specializat în străinătate pentru asigurări de risc.

– Explicați-mi, vă rog, ca unui copil de zece ani ce făceați.
– De pildă, ca să vă dau un caz real la care am lucrat, au loc inundații și producția unei fabrici de bere din Cehia este periclitată. Fac parte dintr-o echipă care merge la fața locului, analizează tot contextul și elaborăm un document cu sute de pagini în care arătăm toate vulnerabilitățile fabricii, de la cele naturale pînă la cele tehnologice sau economice.

– Și ce funcție aveați cînd ați ales să vă angajați în primărie?
– Eram președinte – director general la London Brokers, o firmă de asigurări.

– Cîștigați bine.
Se lasă puțin pe spate. Nu e nevoie de nici un calcul.
– Numai din bonusul de final de an luam cam 100.000 de euro.

– Asta înseamnă că, împreună cu salariul, depășeați o medie de 12.000 de euro pe lună.
– Da.

– Și acum cît cîștigați?
– 3.500 de lei pe lună.
Trage aer în piept și răspunde la întrebarea nenăscută și implicită.
– Da, știu ce vreți să mă întrebați. De ce am făcut asta? Pentru că am vrut să fac ceva pentru bucureșteni. Mă săturasem, ca bucureștean, ca lucrurile să stea într-un anume fel. Și aveam 35 de ani în 2008, deci eram la vîrsta cînd îmi puteam permite asta.

„Eu sînt apolitic, dar am acceptat să vin și pentru Sorin Oprescu, cel care cred că merita să conducă orașul”

– Concret, cum ați ajuns să lucrați pentru Sorin Oprescu? E adevărat că-l cunoșteați pe fiul acestuia, Mircea?
– Da, eu am început la Asirom și apoi am lucrat împreună cu Mircea Oprescu la Interamerican. Eu eram șeful unui departament, iar Mircea Oprescu a devenit șeful unui departament medical, cînd Interamerican a făcut primul spital privat, Euroclinic.

– Cum v-ați defini relația cu Mircea?
– Amici. Ieșim împreună, soțiile s-au cunoscut, dar nu facem concediile împreună, nu sîntem genul acela de prieteni vechi.

„Am fost amic cu Mircea Oprescu, băiatul primarului, și am rămas amici, nu mi-am schimbat viața după ce am fost angajat la primărie”

Cum și-a adăugat Național Arena acoperișul și multe alte lucruri neprevăzute în contractul inițial » Povestea liniștită a unor întîmplări senzațional de birocratice și îngrozitor de scumpe

Bogdan Hreapcă se oprește puțin. „Pot să vă întreb și eu ceva?”. Înclin din cap. „Interviul este despre mine sau despre stadion?”. Acum zîmbesc eu.

– Sînteți șeful Direcției de investiții și dezvoltare din cea mai mare primărie a țării. Și sînteți un om puțin cunoscut. Cîți bani vă trec anual prin mînă?
– Cam 300 de milioane de lei în 2011.

– Deci undeva la 70 de milioane de euro. E răspundere mare, merită să fiți cunoscut.
– De acord, știam asta cînd am devenit funcționar public. Dar să știți că numele meu nu e legat doar de stadion, lucru cu care oricum mă mîndresc, ci și de repararea și extinderea Teatrului Tănase, de Teatrul Excelsior, de cele 102 școli reabilitate din proiectul finanțat parțial de Banca Europeană…

– Și aceste 102 școli cît au costat?
– Cam 220 de milioane de euro.

– Aproape cît stadionul.
– Stadionul a fost mai puțin, 178,8 milioane dacă luăm cursul din decembrie 2009.

– Dar parcarea n-o puneți?
– Cea care se face acum?

– Da, acea parcare, cu ea se va urca spre 190 de milioane de euro. Plus că veți mai băga bani. La Frankfurt, de pildă, mare parte din stadion e închis cu geamuri exterioare.
– Și la noi se poate asta. Dar aș vrea să revenim la școli, pe care le terminăm în 2012. Apoi mai e parcarea de la Universitate, făcută în parteneriat public-privat, pasajul de la Charles de Gaulle… Toate s-au făcut sau s-au început în acești ani și m-am ocupat de ele.

„Cred că e corect să recunoaștem că mandatul lui Sorin Oprescu va rămîne drept unul al investițiilor. Iar stadionul are un preț corect. Dacă e un stadion prea scump pentru România, asta e o altă discuție”

– Să ne întoarcem la stadion, vă rog. Cînd ați aflat că vă veți ocupa de el?
– În 2008, la cinci zile după numire m-am întîlnit cu cei de la Max Bogl. Erau pe picioarele din spate. Adică supărați! Vorbesc despre Max Bogl Germania, care participase la licitație cu divizia lor civilă din Germania, nu la reprezentanța din România. Stadionul a fost adjudecat de o entitate condusă de Max Bogl Germania, cu care s-a asociat și firma italiană Astaldi.

– Și de ce erau nervoși?
– Pentru că se încurcaseră lucrurile. Ei demolaseră stadionul vechi, apoi supraînălțaseră pentru că se greșise studiul inițial.

– Cine îl greșise?
– Cei angajați de primărie. Așadar Max Bogl înlălțaseră cu peste un metru și, apoi, se porniseră să facă proiectul construcției, dar a intervenit ceva și primăria a cerut modificarea.

– Ce a intervenit?
– Foștii șefi…

– Adică șefii de la investiții din mandatul primarului Videanu?
– Da, exact. Vă explic. Licitația a fost una cu ofertă alternativă. Adică cîștigătorii au zis: „Vă facem stadionul cu numărul de locuri, cam 50.000, ca acum, și cu anumite caracteristici sportive și funcționale pe care le cereți, dar după un proiect pe care îl alegem noi și vi-l dăm la aprobat”. Au ales modelul de la Frankfurt și așa s-a semnat contractul.

– Pe o sumă de ceva peste 100 de milioane de euro.
– Da. Erau 411 milioane RON în 2007. Și apoi s-a întîmplat sincopa de care vă vorbeam.

Doamna care a trimis ordinul
– Ce sincopă?
– O echipă de la primărie a văzut stadionul din Frankfurt și a zis să facem și noi acoperiș retractabil, ca la nemți. Au aprobat asta în Consiliul General, numai că nu s-a semnat o anexă la contract, un adițional, cum ar fi trebuit, ci li s-a trimis nemților de la Max Bogl un ordin de reproiectare.

Ne oprim puțin. Aici este momentul în care, conform relatării, prețul stadionului o ia razna. Pînă în acest moment se semnaseră doar două acte adiționale, primul doar pentru o schimbare de sediu, iar al doilea pentru ridicarea terenului stadionului din cauza pînzei freatice, cam 2 milioane de euro. Și la ridicarea terenului sînt multe discuții, „a fost doar pretext pentru o umflare de preț și ca să nu mai arunce ce rezultase din dărîmarea vechiului stadion”, susțin unele surse, vom reveni, dar acum să urmărim firul gros al poveștii.

Așadar, o delegație din mandatul Videanu merge la Frankfurt, vede acoperișul și cere să se facă la fel și la București.

100 de milioane de lei a costat acoperișul și cubul-tabelă, dar au crescut imediat și alte costuri pentru că a fost nevoie de reproiectarea stadionului!

– Și cine a trimis ordinul?
– Aici e o problemă. Nu neapărat legală, dar cum să spun… N-aș zice mai mult acum. Cert e că li s-a trimis, parcă inițial prin fax, acest ordin de reproiectare fără să se modifice contractul. Iar acoperișul însemna și alte lucrări de sprijin pe care s-au apucat să le facă și a căror continuare se impunea de la sine.

– Cine a semnat și a trimis ordinul?
– O doamnă, director-adjunct al direcției de investiții care atunci era sub direcția de dezvoltare…

– Să rezumăm, vă rog. O persoană de pe al patrulea nivel ierarhic al instituției semnează și trimite constructorului un ordin care crește prețul cu 100 de milioane de lei noi plus alte costuri rezultate de aici. Sînt peste 30 de milioane de euro. Am înțeles corect?
– Da, dar exista decizia Consiliului. Am băgat-o pe această doamnă în Comisia de disciplină cînd am venit eu la conducere. Între timp a și plecat. Se numea Aurora Abas, dar să n-o transformăm într-un acar Păun.

– Deci aceasta era situația cînd ați venit dumneavoastră în 2008 în primărie.
– Da, prima cărămidă la noul stadion s-a pus în acea vară. Max Bogl era nervos pentru că nici nu terminase proiectul inițal și i se ceruse reproiectarea, prin ordinul despre care v-am vorbit. Dar nu se semnase nimic. M-au întrebat ce să facă. Le-am zis să meargă înainte pe formula nouă, cu acoperiș. le-am zis că vom semna mai încolo un act adițional.

– Și nu v-a fost frică?

Răspunsul lui Bogdan Hreapcă, cum s-a scumpit mai departe stadionul, de ce a costat mobilierul interior aproape 5 milioane de euro și alte peripeții, toate în ziarul de mîine.

Comentarii (77)Adaugă comentariu

razvan  •  25 noiembrie 2011, 14:31

Bai Radu Neamtu,cum adica,,avem stadion european si gata!”??ce mentalitate e asta?ce,a facut oprescu sau hreapca stadionul din banii lor??erau banii PUBLICI!..adica ,dupa dumneata ar trebui sa tacem din gura si sa fim bucurosi ca avem stadionul,LA SUPRAPRET,din banii NOSTRII PERSONAL??NU domnule,vrem si trebuie sa stim ce s-a facut cu banii ROMANILOR.Daca,cumva,cineva i-a bagat in buzunar?s-ar fi putut face alte lucruri bune cu banii platiti extra,cum ar fi camine pt copii sau batrini.

Ion manea  •  25 noiembrie 2011, 14:32

Bun,si care e ideea?Dorea cineva o gara in zona Arenei Nationale?Nu cred ca Sorin Oprescu ar fi obtinut aprobarea ministerului de resort pentru a construi o statie feroviara!

Ilie Constantin  •  25 noiembrie 2011, 14:51

Bogdan Hreapca nu lucreaza pentru Sorin Oprescu ci este angajatul institutiei conduse de Primarul General!Sorin Oprescu nu este patron de SRL,este primarul ALES al Bucurestiului!

Andrei Suciu  •  25 noiembrie 2011, 15:01

Doamne,cate „cadavre” i-a lasat Videanu lui Sorin Oprescu!Daca ar fi fost cadavre de la sectia de anatomie patologica,se descurca Sorin Oprescu,le trimitea la medico-legal,dar sunt de cu totul alta natura!Sorin Oprescu isi consuma jumatate din timp incercand sa dreaga ce a stricat Videanu!

BauBau  •  25 noiembrie 2011, 15:11

Domnule Tolontan!

Felicitari! V-as sugera sa investigati si cele 5-10% care s-au sifonat pe la acolitii lui Hreapca.

Baiat destept. Nu! cine nu ar lasa un job de 150.000 Euro/an pt 3-10% dintr-un proiect de 100-300 Milioane Euro deci venit sigur de 5-30 Milioane?

Aporpos, daca nu va asigura protectia cineva ar fi bine sa va faceti si un testament.

Georgel  •  25 noiembrie 2011, 15:22

si care este solutia ? Patinoar facem mai scump ca in Ungaria, stadion mai scump ca in Germania, smecherii de 1 mai ca la noi in Romania. Cum sa scapam de toate astea ? Sa nu mai construim nimic ? Gasesc ei cum sa fure, cum sa ia spaga. De asta se zbat unii in constructii, ca se fura bine. La Nokia Cluj aia erau platiti aproape cu salariul nimim si tot nu au fost eficienti. Toate firmulitele de strans suruburi sau insirat sarme platesc oamenii tot pe la salariul minim. Doar in constructii se fura bine si daca esti la putere, fie ea centrala sau locala. Am scapat de PSD, a venit PNL, dar nici aia nu au fost apreciati. Au venit alti ageamii si continua cazurile de coruptie. Ar mai fi o solutie: chemam 20.000 manageri nemti si dam afara toti romanii.

dan  •  25 noiembrie 2011, 15:25

Bogdan Hreapca a facut stadionul ..:))_)) Se stie fara numar de la Fernando…

yaruk  •  25 noiembrie 2011, 15:26

Se vede ca nu prea are treaba cu fotbalul din moment ce stadionul asta a costat atat de mult si are atatea lipsuri atat in interior cat si in exterior

dnl  •  25 noiembrie 2011, 15:45

Cataline, dar ia ca exemplu stadion nou a lui Juventus. A costat 105 mil euro din care 75 de milioane au venit din vanzarea numelui. Stadionul are 41000 locuri, arata mai bine ca cel din bucuresti, are si centru comercial adiacent, parca enorma si face bani din orice in fiecare zi(vizite, muzeu, restaurante, chirii). Stadionul e plin la fiecare meci si e cu adevarat o placere sa mergi in orice moment din zi acolo. In bucuresti asa ceva nu se poate? Acest domn si altii atat de luminati(ca ne laudam cu multe minti luminate in bucuresti) nu s-au gandit cum sa comercializeze stadionul? S-a gandit careva cum sa scoata si bani de pe urma acestui stadion? Chiar nici un geniu nu s-a gandit sa vanda numele stadionului? Sunt zeci de reportaje cu mintile tinere ale Romaniei, unul si unul, la cele mai tari multinationale, dar ceva concret nimic.

MR  •  25 noiembrie 2011, 16:39

Domnilor de ce i sa pus numele National Arena, dar ce sa mai zicem ca vorba aia romanul daca nu e fudul nu-i prost destul.
Cu o campanie de marketing serioasa se putea obtine zeci de milioane de euro prin dreptul de a folosii numele arenei de o companie multinationala pe 3-5 ani dupa care se putea licita din nou dar ce sa mai vorbim…..!
In USA toate stadioanele sau salile unde se joaca baschet au nume de companii aeriene de societati de asigurarii etc, chiar si in Germania e la fel dar la noi ca la nimeni.

luarro  •  25 noiembrie 2011, 16:51

De la inceput de cand am citit mi-am dat seama ca nu lasi un job cu venit de 300 mi de euro anual doar ca sa lucrezi intr-o institutie publica.Nici in Romania si nici in ori care loc de pe planeta asta.
Deci daca nu ar avea de castigat mai mult nu ar fi acolo. Si sa le fie rusine ca daca sant acolo unde sant doar pt ca noi iam ales nu fac alt ceva de cat sa a-si tot ridice conturiile proprii.O sa duca banii cu ei in groapa. Merg pe deviza ” cat traim s-o ducem bine! dupa noi Potopul” E pacat de Romania , santem de rasu lumii cum ne furam noi intre noi !

Dan  •  25 noiembrie 2011, 17:03

In sfarsit se ocupa cineva si de stadionul national. Multi vad ca il califica ca stadion european, slabe sanse pentru un stadion unde dupa 2,3 meciuri schimbi gazonul. Referitor la Oprescu zis „gazon”, incercati sa il intrebati de ce tine in spitalul universitar un birou de aproape 100 mp blocat, sau mai ofera si consultatii medicale in privat, ca de cele politice ne-am cam saturat. Mai intrebati-l cum se deruleaza deplasarile din primaria capitalei prin aceeasi firma de turism. Aveti foarte multe intrebari pe care si la care „gazon” ar fi foarte intrigat s ava raspunda. Stadionul din Munchen a costat 110 mil eur si Dl Oprescu ar trebui sa vada acolo lucrare! Cineva spunea ca Germania nu este o tara cu risc seismic, sa ii dam dreptate dar sa ajungi sa dublezi pretul lucrarii doar pentru ca Bucurestiul este mai riscant din acest punct de vedere e o aberatie. Costurile ar fi depasit 10-20%, doar daca fundatiile stadionului nu au fost facute cumva in Delta Dunarii, si noi nu stim! Se vede si miroase de la o posta a coruptie mascata sau ascunsa. Si numai o expertiza mai amanuntita a devizului poate dovedi furtul. Probabil veti gasi ca fierul beton a fost cumparat de la o firma care la randul ei a cumparat de la o alta firma, si tot asa….. E clasica, dar acest „gazon” deja ne crede prosti si spera ca 2012 sa mai castige un mandat de hotie pe fata.

microbist  •  25 noiembrie 2011, 17:28

Daca iubesti fotbalul parerea ta conteaza. Cu un singur click (like) protesteaza pe facebook impotriva coruptiei din fotbalul romanesc. http://www.facebook.com/impotrivafotbaluluicorupt

billek  •  25 noiembrie 2011, 17:46

ai dreptate MR in Germania aproape toate stadioanele din Bundesliga au nume de companii. Cluburile castiga milioane de euro din aceasta afacere.De exemplu Bayern :Allianz-Arena,Dortmund fostul Westfalenstadion se cheama acum Signal Iduna Stadion,HSV Hamburg fostul Volksparkstadion se numeste Imtech Arena,Vfb Stuttgart :Mercedes Benz Arena si asa mai departe.Pacat ca stadionul nostru nu isi poate vinde numele.

motanul incaltat  •  25 noiembrie 2011, 18:10

Articolul asta demonstreaza prostia din Romania.O stiam deja…. Normal,prima data te duci si vezi citeva proiecte… Iti place unul,il alegi si eventual daca nemtii isi facusera statie de tren ,noi puteam sa facem aeroport.Dar noi am facut mult mai putin cu bani mult mai multi…Asta se numeste ECONOMIE DE PIATA si noi suntem REPETENTI in domeniul asta.Si mai e ceva: de vina la noi mai e si pinza freatica si codrul si natura care erau frate cu romanul odata…

dyers_eve  •  25 noiembrie 2011, 18:54

Ioi, Cataline, ce te-or incoltit postacii lu’ dom’ primar, de zici c-ai vorbit de mamele lor, nu de bani publici.
Bravo, fain articol, de pus pe Wikipedia, la capitolul „politicieni din Romania”…

vlad tepes  •  25 noiembrie 2011, 18:54

am si eu o intrebare: daca oriunde ar gestiona activitati statul este atat de prost gestionar de ce ar veni un tip care castiga 100.000 euro pe an la un job de 3500 roni pe luna? nu e logic ca trebuie sa castige de undeva? ca altfel nu vine. si atunci avem autostrazi de 20 de ani doar pe hartie si cai ferate din sec XIX. Are primaria ok-ul sa plateasca managerii si expertii cu cat trebuie? ca sa iasa un stadion ca lumea? sau este vreunul dintre toti cei care comenteaza si scriu articole expert in domeniu si crede ca un tip destept, cu experienta capabil sa faca ceva va veni sa munceasca pe 3500 roni. domnilor sunteti absolut ridicoli! inseamna ca nu sunteti asa ceva si vorbiti doar din „stomac”. cand ve-ti plati managerii profesionisti cu 100.000 euro pe an o sa aveti si rezultate. Altfel o sa asteptati mult si bine si autostrazi si cai ferate si parcari si stadioane. o sa aiba dl. Tolontan ce sa scrie multi ani de acum incolo. dar doar pentru ne-profesionisti. ca ceilalti vor fi afara.

Tibi  •  25 noiembrie 2011, 19:35

@catalin tolontan: astept cu nerabdare detalii despre diferentele dintre cele doua proiecte (Frankfurt/Bucuresti) cum ar fi: fundatie, riscul seismic, etc, etc. Apoi vom putea vorbi despre coruptie…
Singurul fapt care exista pana acum este: Frankfurt a costat la fel de mult ca Bucurestiul dar a primit mai mult. Acum sa vedem de ce. Mai intai sa avem toate datele problemei ( sau a comparatiei) apoi le vom analiza si vom vedea ce va iesi.
Titlul mi se pare din start eronat pt ca implica de la bun inceput hotia si coruptia fara insa a fi dovedite. Ceea ce este foarte rau pt o presa si un redactor asa zis independent.
Precizez ca nu tin cu nimeni, locuiesc in Olanda nota bene deci nu sustin pe nimeni. Ma intereseaza doar faptele, atat. Iar faptele pana acum nu sunt in totalitate prezentate…

Andrei  •  25 noiembrie 2011, 19:42

Pt Razvan- Bai cand te aud cu camine de batrani imi vine sa-ti dau doi pumni in cap…mai intai sa facem autostrazi, fabrici si sa sustinem agricultura si apoi facem si camine de batrani si oferim si asistenta sociala, nici 5% din batranii Romaniei nu-si permit sa stea la camin pentru ca nu au pensie suficient de mare..Pacat ca au inceput sa faca astia cate 20-30 de km de autostrada prin diferite colturi ale tarii

gogu  •  25 noiembrie 2011, 20:00

Una la mana..are acte fiscale pe castigurile pe care le declara…baga vrajeala cu bonusuri etc sa acopere spagile luate acolo si nivelul de viata pe care il are acum. Smecherie veche. Era un angajat modest la o firma modesta care dadea si ea tunuri din asigurari. Acum da tunuri pe banii statului. Baiatu …pun pariu e putin milionar in euro sau se apropie de milion….din salariul de 3500 lei pe luna. Halal fisc ..halal tara….astia treb verificati la sange..functionarii statului caci cu ei se fac toate furaciunile ….ei baga mana si impart ca daca nu impart ies din combinatie……saraca tara pe mana cui ajunge~: consilieri la ministere la 25 -28 de ani…la primarii la 35 de ani fara experienta ulterioare in investitii..stai ca faceam asigurari si acum raspund de investitii de zeci de milioane din banii fraierilor…..

Cătălin Tolontan  •  25 noiembrie 2011, 20:13

tibi: unde vezi cuvintul coruptie in tot articolul. Am spus de la inceput. Va fi o serie, vom vedea, incet, incet, toate datele. Sint publice, sa ni le dea.

vlad tepes: uite cum sta treaba. Am tot respectul pentru romanii de afara, isi schimba viata si-si fac o cariera cu un efort greu intr-un mediu competitiv, am fosti colegi si prieteni in strainatate, dar las-o pe asta cu faptul ca toti profesionistii sint afara si in RO au ramas doar loaze. Si, mai ales, putina grija la gramatica – veti, nu „ve-ti”. In rest, tot respectul meu pentru cei de afara care muncesc din greu si acelasi respect pentru romanii din tara!

b  •  25 noiembrie 2011, 21:10

nu stiu dar de fiecare data cand se intreaba foarte direct si cu nonsalanta „cat castigi/castigai” in Romania, mi se pare jenant. e un pic de prost gust.

animalutul20  •  25 noiembrie 2011, 21:53

baiatul asta are vreo fisa fiscala care sa ne arate cat castiga el pe vremuri, cand nu hotarase la 35 ani sa devina un almost free guru al managementului pt bucuresteni?declaratia lui de avere la preluarea functiei exista?

sandu  •  25 noiembrie 2011, 22:57

D-le Tolontan de ce faceti pe naivul.Comisionul (spaga)a fost luata inainte ca de trebuia ca portocalii sa finanteze campania ,,tatucului”STUPID..

costyca  •  26 noiembrie 2011, 21:31

Deci ce se va intimpla mai departe ? O sa fie vreo ancheta in legatura cu pretul prea mare al stadionului sau nu ? Sper ca articolul asta sa nu ramina doar un articol ci sa se mearga mai departe, dar avind in vedere ce sa intimplat cu alte afaceri mari gen autostrada bechtel nu cred ca se va intimpla nimic, si alt exemplu, Monica Iacob Ridzi este bine mersi in parlament si doar imaginea ei a avut de suferit, in rest isi ia salariul in continuare

akela  •  27 noiembrie 2011, 18:51

nu e de mirare ca in Romania banii publici sunt folositi dupa cum il taie capul pe orice nea Nae din administratie. Nea Nae e si el supus lui nea Ilie, sau nea Gheorghe. Care au putere si dau ordine. In plus, nea Nae are datorii la nea Vasile si nea Stan, iar daca nea Pandele ii promite un credit personal bun sau o functie mai mare, nea Nae e gata sa se supuna… Cat timp nea Tase nu il verifica pe nea Nae, iar nea Mitica de mai sus ii promite ca il va proteja la nevoie, nea Nae se simte in siguranta sa faca orice, pe banii publici, chiar si trecand peste lege. Nea Tase se baga numai daca nea Mitica nu-i da destula atentie si lui, ca sa fie suficient de anticorupt… 😀

Vasi  •  7 septembrie 2015, 5:42

Cred ca incet incet se va clarifica si povestea stadionului national daca oprescu a intrat in anchete… Asta chiar ca nu mai are cum sa iasa…

Comentează