„Dacă aş fi antrenorul Stelei, unii jucători de acolo ar abandona fotbalul”, a spus Anghel Iordănescu. Aşa e.
sâmbătă, 29 octombrie 2011, 1:05
„Dacă aş fi antrenorul Stelei, unii jucători de acolo ar abandona fotbalul”, a spus Anghel Iordănescu. Aşa e.
Numai că, pînă una-alta, cel care a abandonat fotbalul a fost Iordănescu. Nu e o trădare, ci un fapt. Ultima oară a antrenat în 2006 pe Al Ain. Nici nu contează de unde e echipa, sigur nu din Italia.
De atunci, Iordănescu a pătruns în noua sa carieră, extrem de coerentă: este politician şi afacerist de imobiliare, general şi parlamentar, consilier undercover pentru Gigi Becali şi, oficial, mîna dreaptă a lui Gabi Oprea, fondator de partid, cum ar veni, şi negociator de antrenori. Repede o Alka-Seltzer în paharul de apă că ne doare capul!
Mai nou, Iordănescu îi critică pe jucătorii Stelei, un fel de a exporta nisip în Sahara – ce mai e de spus după ce pe acolo a trecut patronul cu secerătoarea de oameni?!
Iordănescu a fost unul dintre marii tehnicieni ai României. Cel mai mare al echipei naţionale, conform rezultatelor. Plus un mare nume al Stelei. De aceea, cuvîntul lui are o vibraţie aparte în Ghencea. Asta e corect şi imprescriptibil.
Dincolo însă de această graniţă a meritului, ironiile lui la adresa jucătorilor, ironii definitive şi strivitoare despre cum se vor lăsa ei de fotbal, vin în linie cu prăpădul psihologic de la Steaua. Am înţeles, sînt slabi, vai de ei, nu au valoare, nu au performanţe şi “toţi fotbaliştii care au fost deranjaţi de afirmaţiile mele au mai puţine tricouri, împreună, decît cîte goluri am marcat eu la Steaua”. E clar, sînt praf! Dar Iordănescu nu a spus ceva: sînt aceşti fotbalişti foarte slabi mai slabi sau mai puţini slabi decît antrenorii pe care Iordănescu i-a instalat?! Pentru că şi aceşti antrenori, au, împreună, atîtea meciuri pe banca Ligii 1 cîţi votanţi are UNPR-ul lui “tata Puiu”, partid care, desigur, n-are nici un interes în toată chestiunea de la Steaua.
emg • 29 octombrie 2011, 2:00
bravo! tata puiu s-a integrat foarte bine in politica pt ca are comportament si dovedeste caracter de politician: mult populism si cel putin la fel de mult interes prorpiu in tot ce face/spune
Apropiaţii lui Becali i-au propus patronului un proiect mare pentru la iarnă » Istoria înapoi: Ghencea! Iordănescu! Hagi! | DinSport Network • 29 octombrie 2011, 2:15
[…] Citeşte şi: “Unde dă tata Puiu creşte!”, un editorial de Cătălin Tolontan […]
lord belial • 29 octombrie 2011, 5:37
esti injust, pe linga ca iti lipseste o virgula din titlu.
iordanescu e cel mai bun antrenor al echipei nationale si prin prisma jocului, mult mai estetic chiar si ca in anii 70, cind fotbalul era mai permisiv si, implicit, creativ.
romania a jucat cel mai frumos sub domnia lui puiu
no name • 29 octombrie 2011, 8:00
Ma uitam la imaginile cu cei 10-20 de suporteri ai Stelei care i-au asteptat si injurat pe jucatori, ba cica i-au fi dat si jos din autocar… JENANT … ma gandeam cum ar fi reactionat „fiara” Lacatus intr-o astfel de situatie…cred ca inca isi mai cautau ultrasii gleznele si genunchii prin aeroport :)…ZERO atitudine la jucatori si un nou moment jenant (la fel ca si cel cu pusul in genunchi)…e greu fara coloana vertebrala (aviz MM)…
Sunt de acord cu tine, Cataline, ca nu mai este nicio „istetime” sa-i blamezi pe baietii astia de la Steaua…toti o fac. Dar oare se uita cineva ca singurul jucator din apararea Stelei capabil sa joace mingea cu ambele picioare este Stanca? Care in curand va fi rezerva… Te apuca rasul cand vezi ce linie de fundasi avem. Toti resping cu stangul peste dreptul (sau invers) de ma mir cum nu avem autogoluri. Intrebare: CINE I-A ADUS? CINE II PLATESTE?
Steaua este o echipa formata aproape exclusiv din jucatori incompleti…nu este unul care sa aiba si viteza si tehnica si forta. De mentalitate nu mai vorbim…Si mie mi-a placut gestul lui Martinovici la Napoli, dar pe baiat il incurca mingea…Bourceanu, „gladiatorul” rezerva a lui Alexa la Poli, nu da 3 pase pe meci inainte si adversarul bea linistit o cafea pana isi face o preluare…
Stii care cred eu ca este problema? SINCER… STIRILE SPORTIVE… De ce? Gigi n-are rabdare sa se uite 90 de minute sa vada ca un jucator este doar adiacent fotbalului in 2-3 faze. Si vede la Stiri doar cele 2-3 faze care il incanta, trecand pe langa restul de 30 proaste. Si cumpara…plus ca mai apar „scouteri” ca alde MM…idiot om…care fabrica bombe gen Elton…
Si mai cred ca majoritatea antrenorilor din ultimii ani au fost angajati la Tarom…pentru la Steaua, toate mingile zboara…ZERO constructie…iar aici nu mai este vina jucatorilor.
In fine, scuze ca m-am lungit, dar n-am mai comentat de mult de Steaua si nu m-am mai putut abtine. Imi pare rau pentru situatia echipei pentru ca am crescut si eu pin tribune, dar cand bateam PSG-ul, acum ma simt furat daca dau 10 lei sa vad un meci al Stelei…
mad_musu • 29 octombrie 2011, 8:01
inteleg usor ironiile tale si unde vrei sa ajungi… ma refer aici la un alt interes al lui iordanescu de a o face iar pe steaua mare – un interes electoral – dar sincer sa fiu pe mine acum k suporter stelist ma intereseaza k steaua sa joace iar pe ghencea, sa joace FOTBAL si nu bambilici, sa vina marii jucatori ai nostrii inapoi alaturi de echipa, sa faca iar performante
daca se vor intampla toate astea – alaturi de dublarea numarului de votanti ai UNPR-ului nu ma mai intereseaza; poate o sa zici k nu gandesc corect dar… cred k dpdv politic si electoral Romania e asa de jos incat implicarea politicului in fotbal nu mi se pareo marlanie mai mare decat sa cumperi voturi cu 50 de lei
siv • 29 octombrie 2011, 8:12
Rabdare! FFF multa rabdare!!!!REPETARE MESAJ !!!???Felicitari Tolo !!!
1. Steaua a ajuns STEAUA ’86 dupa ce 1 an HALAGIAN a strans jucatorii cei mai buni din Romania lu’ Impuscatu, adica jucatorii care nu mergeau la Craiova si echipa MAI!!!!
2. ENEI SI IORDANESCU i-a sudat si i-a saltat FFF SUS timp de 4 ani consecutiv 86-90!
3. Domnilor SUPORTERI STELISTI ati avut 4 ani rabdare cu Piturca sa faca o echipa(nu a luat trofee),dar rezultatele au venit in 2005-2007 cu Olaroiu !!!! Ati UITAT? DE CE!!!!
N-1 …… Doamne ajuta!!!!
zagna • 29 octombrie 2011, 9:45
tolo, este un subiect prea serios sa-l scri in bascalie, una este problema grava a stelei, alta este politica lui iordanescu! puiu are perfecta dreptate, dar cum scapa de gigi? sa nu uitam cum a ajuns individul in lumea fotbalului, degeaba se plange hagi de el acum, daca nu-l aducea el la club nu se auzea de gigi decat din stirile DNA. acelasi lucru si despre viorel paunescu si piturca, cine i-a dat echipa? eu asa vad rezolvarea, cine i-a facilitat luarea echipei sa faca tot posibilul sa i-o ia, imposibil sa nu fie vreo fisura pe care, din pacate numai acestia o stiu sau ar trbui s-o stie!?! degeaba ne plangem toti si nu facem nimic, gigi nu o sa lase usor”jucaria”, iar noi suporterii adevarati ne dam de cesul mortii, fara sa facem ceva organizat.
don quijote • 29 octombrie 2011, 9:58
Pestele de la cap se-mpute. Atata vreme cat gigi taie si spanzura la Steaua, tot in mocirla asta se va scalda… Poate sa vina si Puiu si tata lui Puiu, si Hagi si mama lui Hagi, cu oierul in frunte sunt zero sanse de reusita !
BECALI PLEACA DIN GHENCEA !!!
radu bogdan • 29 octombrie 2011, 10:13
Mare pisicher nea’ Puiu. Unul din cei mai slabi antrenori ai nationalei. Echipa din 94′ trebuia sa castige campionatul mondial, doar tata Puiu ne-a incurcat planurile.
Andrei • 29 octombrie 2011, 10:14
Mai bine de atat nu se putea puncta. Foamea de voturi ii face pe toti stelistii vechi sa le „pese”. Rusine tata Puiu. Unde erai acum 3 ani cand a inceput tot haos-ul. FREE STEAUA!!!
Antonescu • 29 octombrie 2011, 10:17
Bravo Catalin!
Blaustein • 29 octombrie 2011, 13:23
In Romania nimeni nu vad ca pune problema antrenorului. Aducem o mana de jucatori mai mult sau mai putin valorosi, si un nene pe banca care sa strige : „Haideti baaa!” si gata…pe urma ne intrebam de ce nu merge jocul. Aici e exclusiv treaba antrenorului. Can jucatorii nu alearga, dau pe langa minge sau rateaza cu poarta goala putem invoca motivele din articol. Dar cand jocul nu merge atunci e problema antrenorului, care in Romania nu cunoaste decat o singura abordare a fotbalului: ‘focu’ la ei’.Dar nu va faceti griji, Scoala domnului -profesor emerit,maestru,super antrenor si tehnician desavarsit- mircea Radulescu are grija de antrenorii dumneavoastra.
Barengott • 29 octombrie 2011, 13:47
Aha, doua postari in care ii aparati pe mitica, sandel si gigel. De ce nu ma mira?
Cine-l suna pe Iordanescu sa-si spuna parerea? Nu tot voi,ziaristii?
cosmin • 29 octombrie 2011, 14:40
Catalin, scuze de off-topic dar nu ma pot abtine: ti se pare normala pozitia lui Ioanitoaia de a pune la indoiala respectarea legii si a acuza pe cei ce au retrogradat timisoara, exclusiv pe considerente sentimentale? nu de alta, dar eu am admirat efectiv intentia voastra de a pastra o oaza cat de mica de curatenie si obiectivitate, dar in conditiile astea toata intentia asta e perfect egala cu zero. va infundati in mocirla presei de carton.
Tostao • 29 octombrie 2011, 17:08
dl Tolontan,la care antrenori te referi cand spui ca n-au meciuri pe banca,bla,bla? la Piturca,Dumitrescu,Levi?…care au fost instalati de Iordanescu,in afara de Stan?….si atunci?…cand spuneti ”e clar,sunt praf” sunteti ironic?..pentru ca,in opinia mea,marea majoritate sunt praf!..si ma gandesc la M Costea,Tatu,Rusescu,Martinovici si mai sunt…chiar si Florin Costea,nu a aratat mai nimic pana la 26 de ani!..sunt convins ca nu va face nimic nici in strainatate….in concluzie,eu merg pe mana lui Iordanescu,poate reuseste sa-l linisteasca pe acest cioban semianalfabet,care n-are nicio limita!
gerula • 29 octombrie 2011, 18:06
iordanescu un mare norocos de antrenor la nationala pt la cluburi zro barat sa nu mai vorbeasca el ceusist pana in maduva oaselor ce afacut afara unde a antrenat? zero!!!!
Eugen • 29 octombrie 2011, 18:33
Mai CATALINE !
fii curajos, JIGODIILE nu pot fi mai multe decit OAMENII ONESTI.
O Romanie in disolutie, in care dicteaza specimene precum SANDU si DRAGOMIR, iar vedete sint PORCEA si JIJI, are nevoie de oameni curajosi ca tine (nu de lingaii care i pupa n cur in direct ca sa aiba „rating”)
Luca • 29 octombrie 2011, 20:32
Aveti mare dreptate domnule Tolontan !
Eu imi imaginam (cand a verificat iarba din Ghencea) , ca de fapt , Generalul face jocurile lui Oprea . Ca il intereseaza Steaua , asa de mult , incat sa o treaca de la Becali la UNPR , fara ca Gigi sa isi dea seama .
Alegerile sut aproape si Steaua ar fi un bun agent electoral !
motanul incaltat • 29 octombrie 2011, 20:36
Am impresia ca deja se crede un fel de Berlusconi-numai ca ala a cam avut si are unul din cele mai puternice partide din Italia si unul din cele mai mari cluburi de fotbal din lume.A avut niste performante,pt ca a avut niste jucatori profesionisti.Dar apoi,CV-ul de antrenor nu mai reprezinta nimic.Zero barat la arabi unde Ilie Balaci si apoi Oly au facut istorie si cam asta este tot.Asa ca,daca ar veni miine la Steaua-ar fi la fel ca Ilie Stan sau cel mult ca fiu-su,Edi,care macar are nume frumos.
\
Mita cu valiza • 29 octombrie 2011, 21:28
Slabut rau, domnule Tolontan!
Un amestec dezordonat de pareri despre meritele lui Iordanescu, menite nu sa glorifice ci sa minimalizeze, sa umileasca. Urat!
Mai urat, contestati dreptul la opinii ale acestei mari personalitati, pricepute in domeniul fotbalului si contestati calitatea spuselor sale, sugerand ca ar fi vinovatul care ruleaza antrenori de slaba calitate la Steaua.
Sunteti ipocrit, domnule Tolontan cand afirmati asta, pentru ca stiti mult mai bine decat noi ca vinovatul unic este imprevizibil, incult, needucat si prost. Stiti si nu o spuneti. De frica? Va pierdeti avantajele? De ce? De ce, ca nu va cred ca ati fi orb sau incompetent.
serban g • 29 octombrie 2011, 22:16
Sa ne lase tata Puiu…
scribface • 30 octombrie 2011, 0:18
„…Pentru că şi aceşti antrenori, au, împreună, atîtea meciuri pe banca Ligii 1 cîţi votanţi are UNPR-ul lui “tata Puiu”, partid care, desigur, n-are nici un interes în toată chestiunea de la Steaua…”?
As putea spune, fara teama de-a gresi „Branza buna-n burduf de…ziarist” Acesta-i Tolontan. N-ar putea el sa nu se afiseze ca sustinator al PSD-ului, sa nu „insereze” cate-o sustinere a PSD-ului (chiar daca, in acest caz, este o „indirecta”, dai in UNPR, dai in PDL, desigur…Nu pot insa sa nu remarc reusita in demascarea lica orice citatiilor trucate de la MS, si, sincer, il felicit, dar…da-o-n…masi de politica, un jurnalist al unui ziar de sport, ar trebui sa ne faca sa ne simtim mai bine, citind-ul! La tv, politica, ziare inclusiv cele cu tema „financiar”, politica (nu financiara, desigur…ci partizana) pana la urma, nu credeti, dle. Tolontan ca am citi cu placere asertiunile pe teme politice, in orice alta publicatie, in afara celor dedicate sportului? Nu de alat, insa, repet, cu sau fara de voie, va afisati simpatiile politice! Altminteri, ganduri bune jurnalistului Tolontan (ramanand insa la opiniile de mai sus)
petre stelistu • 30 octombrie 2011, 2:30
Tolontane,te credeam mai istet.Cu acest articol m-ai dezamagit tare de tot.In primul rand, probabil nu l-ai vazut niciodata pe „tata Puiu” jucand,astfel incat nu-ti dai seama despre cine vorbesti.Domnul Iordanescu poate vorbi oricand si la orice ora despre tot ce se intampla la acest club.Omul a spus adevarul.Oricat de slab ar fi antrenorul,cand cei din Israel i-ti dau 5 fara a marca nici unul,inseamna ca e lipsa de devotament,atitudine si valoare.Intradevar, ciobanul e principalul vinovat,pentru schimbarile de antrenori pe care le face,jucatorii au talent,dar numai prin vointa si munca poti sa-l pui in valoare.
Mircea • 30 octombrie 2011, 10:26
Intodeanuna mi-au placut categoriile, ele nu sunt imperative, sunt niste imparteli, la noi se imparte intodeauna cu apropapele pentru ca noi suntem romani si suntem iertati si iubiti, de accea imi place si acest mesaj al tatucului Puiu,(ce fel de personaj ar fi facut Agarbiceanu din el?), tradus de domnul Tolontan, din categoria: eu te-am facut, eu te omor! Pace tie Steau! Pace Tie!
kkciosuldelahamangia • 30 octombrie 2011, 13:03
iordanescu, ca antrenor la o echipa de club de la noi, dupa ’89 nu a avut nici un fel de performante. la nationala , aprins un lot de jucatori, care jucau oricum ,si fara antrenamentele lui, sustinute de pupatul iconitelor.generatia aceea la facut ,,mare antrenor”, si nu invers.
alta meteahna, de gindire comunista, ce sa caute o echipa privata pe stadionul statului ? daca are un patron, aceea echipa sa-si construiasca stadion !
Zantac • 30 octombrie 2011, 15:48
„Tata puiu” i se spune celui mai mare antrenor roman dupa Stefan Covaci, general al Armatei Romane, om cinstit, religios, care face cinste Romaniei. Asa ne apreciem eroii in viata. Iarta-i Generale, ca nu stiu ce fac.
anorthosis famagusta • 30 octombrie 2011, 17:11
Cataline, sunt sigur ca si tine ca IORDANESCU, fara HAGI ca jucator, ar fi fost un antrenor poate putin peste mediu! Si la nationala si la Steaua, cat au fost HAGI si cei din generatia lui,a avut rezultate! Pe unde a fost, ca antrenor la Rapid, in Cipru, nu a reusit mare rezultate iar dincolo la seici, si Balaci a fost mai mare ca el! Asa ca abia astept sa il vad manager general la Steaua, cu Hagi antrenor, si sa vezi cat vor rezista! Dar cred ca, isi da seama de valoarea lui si ramane in politica, unde doar dai din gura…
Cătălin Tolontan • 30 octombrie 2011, 18:15
scribface: cind eu criticam psd in perioada 2000-2004 unde erai? Cu tot respectul, dar ai intrat intr-un subiect populat cu certitudini, dar fara sa stii cu adevarat cum arata trecutul
Lucian • 30 octombrie 2011, 22:10
Dl Tolontan, vreau sa iti spun ca supozitiile tale sunt ca si expresia folosita de tine, sa exporti nisip in Sahara …. Cum crezi tu ca actiunile lui tata Puiu va face sa ii creasca capitalul politic. Sa gandim logic, cati suporteri are Steaua in toata tara? 1 milion – 2 milioane (asa ca sa fiu si eu darnic cu cifrele), cati dintre acestia sunt cu drept de vot? Eu zic ca nici jumatate. O alta intrebare ar fi cati dintre fanii stelei sunt atat de „coruptibili” incat ar musca la asa ceva. Scuze sa iti spun, dar sa iti fie rusine ca prin acest articol ataci foarte multi suporteri stelisti care isi folosesc capul si dreptul de vot asa cum trebuie …. Asa ca, RUSINICAAAA!!!!!
sorin • 30 octombrie 2011, 23:03
Ii cer public demisia dle.Craciunescu care continua sa tina in brate aceeasi ARBITRI INCOMPETENTI!!!!
Depasiti total de situatii, greseli de baza, de minim bun simt, care persista in fiecare saptamana in greseli de de iei cu mainile de cap!!!! Si acum dau numai un exemplu: cate greseli mai trebuie sa faca Tudor pana sa fie ELIMINAT din arbitraj!!!! UNA, DOUA, TREI ,SAPTE?!
DEMISIA CRACIUNESCULE!!!!!!!!!!!!!!