Adrian Tărău, reprezentantul RCS la negocierile pentru drepturile TV: ”Am lucrat pe gratis”

Omul de afaceri susţine că a fost solicitat să reprezinte compania la negocierile pentru drepturile TV fiindcă ”am mai organizat ceva turnee de fotbal şi mă pricep la fenomen”

vineri, 1 iulie 2011, 9:21

Omul de afaceri susţine că a fost solicitat să reprezinte compania la negocierile pentru drepturile TV fiindcă ”am mai organizat ceva turnee de fotbal şi mă pricep la fenomen”

– Domnule Tărău, doresc să discutăm despre comisionul de 2,25 milioane de euro. Aţi fost parte în negocierea dintre RCS şi Ligă?
– Da. Am reprezentat-o pe RCS.

– Ce mandat aţi avut?
– Am avut un mandat scris pe numele meu, nu pe numele unei firme. Şi am avut sarcina să obţin condiţii mai bune pentru RCS decît în contractul trecut. Cei de la RCS ştiau că am organizat ceva turnee de fotbal şi că mă pricep la fenomen.

„Am spus Ligii: nici dacă le daţi drepturile pe un euro, RCS nu le vrea dacă nu le oferiţi posibilitatea să-şi fixeze meciurile aşa cum e normal”

„Am un amic la RCS”
– Mai exact, ne puteţi spune ce aţi negociat?
– De pildă, am dorit ca meciurile unei etape să fie puse de vineri pînă luni. Apoi, cum RCS transmite mai multe campionate externe trebuia să vedem cum facem să nu se suprapună derbyurile din Spania cu cele din România ca zi şi ca oră. Altă cerinţă: în maximum 30 de minute de la terminarea meciului să apară antrenorii şi jucătorii la declaraţii.

– Şi Liga a fost de acord?
– După discuţii, da.

– Comisionul îl luaţi dumneavoastră?
– Nu.

– Cum nu?!
– Eu am lucrat pe gratis.

– …
– Din prietenie am lucrat. Am un amic în RCS.

– Pe Zoltan Teszari?
– Un amic, atît.

„Eu am fost la Corbu sau Corbu la mine, nu mai ţin minte”
– Şi Liga cui plăteşte cele 2,25 milioane de euro şi pentru ce?
– Îi plăteşte firmei care a reprezentat Liga.

– Nu înţeleg. Care firmă?
– A existat o firmă, se numeşte Capital Properties, condusă de Mihai Corbu, care a reprezentat Liga.

– Deci dumneavoastră aţi contactat Liga avînd mandat de la RCS şi ei v-au trimis la Mihai Corbu care i-a reprezentat pe ei.
– Nuuuu. Eu am fost la Corbu sau Corbu la mine, nu mai ţin minte. Şi Corbu le-a propus celor de la Ligă afacerea.

– Asta înseamnă că Mihai Corbu e tot prelungirea dumneavoastră.
– Nuuuu, nici vorbă! Pur şi simplu, el a speculat oportunitatea. Nu mai ţin exact minte cum a aflat, dar am vorbit cu el, i-am spus că am acest mandat de la RCS şi el i-a propus Ligii să facă afacerea. Eu nu iau bani de la Corbu, n-am avut niciodată vreo legătură cu firma lui sau vreun contract cu ea.

„Nu am nici o problemă cu legea”
– Sincer, nu vi se pare bizar? Practic, doi intermediari se înţeleg şi apoi mimează că reprezintă cele două părţi dintr-o afacere?
– Eu mă pricep la afaceri şi nu am nici o problemă cu legea, aşa cum aţi scris.

– N-aţi fost arestat?
– În 2001 am fost arestat, apoi s-a început urmărirea penală dar, la o lună distanţă, am fost scos de sub urmărire penală. De atunci şi nici pînă atunci n-am avut probleme cu legea.

– Revenim, vă rog, la afacerea drepturilor TV?
– Sigur. Deci eu nu iau nici un ban, firma lui Corbu ia banii de la Ligă, nu văd nici o problemă.

– Ce afaceri face Corbu?
– Cred că imobiliare.

„E normal ce s-a întîmplat. E ca în imobiliare. Dacă două firme din domeniu află că există un cumpărător şi un vînzător, ele intermediază afacerea”

Cititi aici cum Dumitru Dragomir i-a spus colegului Dan Udrea ca firma Capital Properties a venit, de fapt, cu mandat de la RCS si ce a descoperit Marius Margarit la adresa firmei intermediare.

Comentarii (41)Adaugă comentariu

beep  •  1 iulie 2011, 10:11

auzi, a organizat CEVA turnee si a lucrat PE gratis!!! incredibil!!! astia sunt milionarii romaniei…

Gigi Contra  •  1 iulie 2011, 10:36

Interesant! Adica o firma de imobiliare devine intermediara la o tranzactie care implica drepturile TV…asta-i ca aia: „ce-are sula cu prefectura”
Si il mai auzim pe „Mitica fara frica”, mare conducator al fotbalului mioritic din spatiul carpato-danubiano-pontic, ca el nu face nimic ilegal sau suspect… TOT CEEA CE TINE DE MITICA DRAGOMIR ESTE SUSPECT!!!
Nu ma mir in niciun fel ca Becali e in razboi total cu Mitica…de fapt mi-ar place sa vad ca mai multi oameni din fotbal se alatura lui Gigi si vor reusi sa il dea jos pe nemernicul asta.

PS: nu imi place de Gigi, consider ca este un ipocrit cronic insa nu vreau sa mai vad nici putregaiul din fruntea fotbalului romanesc

Pacuiul lui Soare  •  1 iulie 2011, 10:39

ei mama ce combinatii aiuritoare.

George  •  1 iulie 2011, 10:40

Cine a luat acest interviu? Felicitari reporterului pentru intrebari. Este mare diferenta fata de intrebarile „in genunchi” de la televizor.

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2011, 11:00

george: multumesc, reporterul este catalin tolontan 🙂

danyarad  •  1 iulie 2011, 11:23

Conform interviului pare o intermediere corecta din partea lui Tarau si Corbu.Daca cautam vinovati aceasta este Adunarea Generala a LPF care,pacalita sau nu de Dragomir, a aprobat comisionul.

Cataline,nu acesta este genul de articole care le asteptam de la tine.Ieri am auzit foarte multe vorbe grele care se intersecteaza cu codul penal.
Vicepresedintele FRF a afirmat ca Steaua a luat licenta fraudulos.In orice campionat acest lucru era cercetat imediat.In aceste conditii unul dintre Dragomir si Duru erau obligati sa-si dea demisia.
Finantatorul Stelei,care ,neavand nici o functie in cadrul clubului, nu ar fi avut dreptul sa participe la Adunarea Generala a facut o afirmatie prin care ii acuza pe Hrebenciuc si Nastase de trafic de influenta.Fiind vorba de 3 persoane codul penal face referire la asociere in vederea comiterii de infractiuni.In mod normal organele statului trebuie sa se sesizeze din oficiu.Nu am auzit nici o dezmintire din parte celor 2 politicieni ceea ce inseamna ca isi recunosc tacit fapta si cauta sa scoata castanele aruncate in foc de Becali.
Ti-am dat 2 subiecte care intereseaza mai mult opinia publica decat un comision.
P.s. Ar mai fi ceva.De ce presa nu face presiuni pentru judecarea procesului amanat de o suta de ori?
Multumesc.

fotbal  •  1 iulie 2011, 11:26

acestui tip ii cam place sa raspunda la intrebari si cred ca mai vrea. felicitari pentru interviu! act jurnalistic care imi lasa mintea in ofsaid, daca as intelege vreodata ce e ala ofsaid 🙂

John  •  1 iulie 2011, 11:38

Dle Tolontan,

Ati dat dovada de profesionalism cu Madame Ridzi si sper ca acest interviu sa fie inceputul unei investigatii pentru ca este inadmisibil ce se intampla. S-a ajuns intr-o situatie fara precedent : furtul pe fata cu zambetul pe buze. Aceasta situatie e la fel de penibila ca si reactia populatiei cand unii recunosc in public ca fura. De nerepetate randuri omul de rand spune ceva de genul ‘x fura, dar cel putin recunoaste’ si isi pleaca capul. De parca faptul ca cineva recunoaste ca fura justifica ilegalitatea.

Dupa cum vedeti Dle Tolontan, romanii sunt foarte pasivi si usor de dus cu presul. Romanul nu are caracter si dorinta de a schimba lucrurile. Romanul latra dar nu musca. Acest lucru le-a permis celor de la LPF sa organizeze aceasta farsa cu drepturile TV. Nu va lasati impresionati de primele esuari. Acest aspect a fost pus la cale de cei implicati si s-a stiut exact suma finala de foarte multa vreme.

In Romania acest teatru este orchestrat cu scopul de a prostii si influenta populatia. Functioneaza de minune si Dragomir stie asta. Acesti oameni nu ajung in pozitii inalte pentru ca sunt prosti ca bata. Ajung pentru ca servesc interesele altora si se descurca. Aceasta ilegalitate cu drepturile TV trebuie facuta publica Dle Tolontan. Nu se mai poate continua asa. Nu avem calitate, nu avem echipe, dar pretindem preturi de campionat puternic?

Dle Tolontan, o sa va loviti de tot felul de obstacole daca o sa continuati investigatia. Lumea nu o sa doreasca sa scoateti la iveala mizeriile. Sper totusi sa nu va lasati batut pentru ca un om poate face diferenta.

Florin  •  1 iulie 2011, 11:42

Ce putregaie de afaceri mai face nea Mitica! De data asta are dreptate ciobanu..

AlexF  •  1 iulie 2011, 11:43

Cred ca e prima investigatie in ultimiii 10 ani , daca nu 20 , pt binele
fotbalului romanesc.Ce e drept , daca incepea acum 3 ani la ultimele negocieri pt drepturi tv ,ar fi fost si mai bine.Dar mai bine mai tarziu decat niciodata … Sa vedem mutarea DNAului.

SIMONA  •  1 iulie 2011, 11:57

CARDASIE MARE EEEEEEEEEEEEEEEEEEE INTE IEI GIGI STIE CE SPUNE

virgil  •  1 iulie 2011, 12:05

MA BUCUR!!!! CE V-AM SPUS EU IERI CA ASA MAI SCOATE SI SARACUL ALA DE TESZARI NISTE BANI DIN FIRMA CA E FALIT!!!!!!!!!!!!!!!!!! BRAVO ATI TRAS SI VOI CONCLUZIA CU O ZI DUPA MINE!!!!!

nimic  •  1 iulie 2011, 12:44

„Am avut un mandat scris pe numele meu, nu pe numele unei firme.
Comisionul îl luaţi dumneavoastră?Nu.Eu am lucrat pe gratis.
Din prietenie am lucrat. Am un amic în RCS.
Îi plăteşte firmei care a reprezentat Liga.
Eu am fost la Corbu sau Corbu la mine, nu mai ţin minte.
N-aţi fost arestat?
În 2001 am fost arestat,
Ce afaceri face Corbu?
Cred că imobiliare.”
Ceva intrebari au fost puse dar raspunsurile au lipsit cu desavarsire . Cum sa lucrezi gratis , sa nu stii cu cine ai vorbit si unde , sa fi arestat dar nu ai probleme cu legea si sa te bagi in discutii si negocieri de milioane de euro ??? Un magazin normal de orice din Romania nu are afaceri de 1 mil.euro pe an si are o gramade de acte , negocieri cu furnizori si clienti , intaniri si cate si mai cate … deci „varza” de romania cu discutii de romania .Acum s-a rezolvat cazul despre comision si licitatie plus ca Dragormir si Gigi fac fum sa nu se vada restul …

gixi  •  1 iulie 2011, 12:45

Cataline, daca faceai o ancheta legata de Tarau asa cum stii tu, ai fi ajuns probabil la Adrian Nastase. Daca tii minte, un procuror a murit ”sinucis” dupa ancheta aceea, Tarau e bine mersi si da tunuri in continuare….Tot de la Ilici si Constitutia lui ni se trag toate!

unknown  •  1 iulie 2011, 13:34

Tarau e mare smecher. A fost baiatul ”de inaintare” a lui Adrian Nastase pe vremea cand acesta introducea in tara benzina pentru care nu platea accize la vama aducand prejudiciu de milioane de euro statului roman. Asta a fost motivul pentru care a fost si arestat. A fost salvat atunci de Bombonel, care era prim ministru in aceea vreme. Interesant este ca procurorul Panait, care s-a ocupat de caz a murit in conditii dubioase. Intre timp, mafiotul oradean a scapat basma curata, dosarul sau fiind trecut la ”dospit” si acum vad ca face combinatii cu nea Mitica. Asta spune multe despre caracterul sefului de la Liga

Alex  •  1 iulie 2011, 13:41

Felicitari pentru interviu! El nu ia nici un ban ..firma lu’ Corbu ia bani de la Liga…Nici nu mai stie cum l-a contactat Corbu.. sau daca n-a facut-o el primu. Incredibil!

pop cosmin  •  1 iulie 2011, 13:49

ACUM VA DATI SEAMA DE CE TOTI BOGATASII ASTIA VOR IN FOTBAL?DE SARACIA CE E IN FENOMEN……..

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2011, 14:03

alex: multumesc, de fapt lucrurile dedin clare daca cititi ce a declarat dragomir, care recunoaste ca firma nu i-a reprezentat pe ei,c i a venit cu imputernicire de la rcs

cosmin  •  1 iulie 2011, 14:15

Nu inteleg de ce se agita lumea ca a luat cineva de aiurea un comision.
Mircea Sandu spunea ca fotbalul are statut aparte, se autofinanteaza. Practic, e un fel de SRL. Ce fsc ei cu banii si cui ii dau, nu inteleg ce priveste pe altii.
Exista o vorba: nu-i prost cine cere, ii prost cine da!

Daca se vehiculau banii statului, era altceva. Asa chiar nu inteleg ce-i asa de mare tevatura cu drepturile TV.

MARGELATU  •  1 iulie 2011, 14:17

STOP INCOMPETENTEI si HOTIEI!!!

E TIMPUL!

DE-LE-TE SANDU & DRAGOMIR!!!

stresu  •  1 iulie 2011, 14:19

Domnule Tolontan,

Aş vrea să vă rog să (mă) lămuriţi următoarea problemă:

De peste o lună de zile din grila de programe a RCS-RDS a DISPĂRUT postul GSP TV.
Apoximativ din aceiaşi perioadă, trustul Antena 1 ne îndeamnă să solicităm operatorului de cablu de care aparţinem introducerea în grila de programe a GSP TV-ului.

Am luat legătura cu RCS-RDS (furnizorul meu de cablu). Mi s-a comunicat că vechiul contract a expirat şi se poartă negocieri pt. un nou contract.
In intervalul de timp amintit am solicitat RCS RDS de mai multe ori reintroducerea acestui post TV, dar de fiecare data acelaşi răspuns ironic.
Mai mult, cu un tupeu ieşit din comun operatorul RCS RDS (sigur din ordinul patronatului) ne informează că :
– meciurile din liga 1 nu se vor mai transmite pe GSP TV
– emisiunile viitoare ale postului GSP TV nu vor mai fi interesante, nu vor mai fi pe placul publicului
– in scurt timp va fi inaugurat un nou canal TV: Digi 3.
– solicitarea mea de introducere in grila de programe a GSP TV nu poate primi numar de inregistrare (!!!)

Aceasta a fost introducerea.

Vreau să-mi răspundeţi:
Are OBLIGAŢIA RCS-RDS să introducă în grila de programe acest canal de sport ?
Dacă da, spuneţi-mi de unde reiese această obligativitate.
Dacă nu, vă rog să nu mai incitaţi lumea prin reclama TV, de solicitare a introducerii în grila de programe a postului TV amintit.

Vă mulţumesc şi am convingerea că voi primi un răspuns COMPETENT şi, mai ales, LEGAL.

Cu bunele şi cu relele lui IUBESC GSP-TV şi regret că nu-l pot recepţiona.

Cu stimă, STRESU !

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2011, 15:40

stresu: buna ziua, nu, RCS nu are obligatia legala de a difuza gspTV. Cit despre reclama pe care o face gspTV, dupa cum am spus si scris de mai multe ori, nu am nici o competenta legata de postul de televiziune gspTV. Ei sint cei care va pot raspunde la intrebare, chiar nu stiu

Luca  •  1 iulie 2011, 15:52

Dragomir s-a dat singur de gol !!! Varsta isi spune cuvantul 🙂

de-a dura lex  •  1 iulie 2011, 16:05

Adrian Tărău? E o coincidență de nume sau e fiul fostului prefect de Bihor?

milici  •  1 iulie 2011, 16:05

Ca şi în POLITICĂ şi în SPORT apar mereu perdele de fum , subiecte temporare care să sa acopere probleme ACUTE distrăgînd atenţia publicului pînă cînd se aşterne uitarea sau nu mai e nimic de făcut în zonele dureroase.LICENŢIEREA e nebăgată în seamă deşi apar zilnic tot mai multe DOVEZI că s-au făcut mari GREŞELI. Echipe au fost LICENŢIATE aiurea , altora li s-a refuzat fără argumente şi FARA DREPT DE APEL.Chiar după decizia aşazis DEFINITIVĂ se mai revine conform bancului cu rabinul şi animalele plimbate prin casă.In final vom RASPUNDE toţi AFIRMATIV la întrebarea ‘NU-I AŞA CĂ-I MAI BINE ACUM?’Campionatul a devenit CUPA SATELOR iar o echipa nr. 1 a ultierlor 3 campionate POLI TIMIŞOARA se va DESFIINŢA , practic , prin intervenţia aiuritoare a lui M. Sandu , care are un cui cu Iancu , şi prin presiunea unui GRUP condus de Stan , bazat pe INTERESE , CUNOŞTINŢE , RELAŢII.
Inclusiv prin punerea sub presiune de catre presă a lui Dragomir problema LICENŢIERII se INGROAPĂ.

taio  •  1 iulie 2011, 16:52

bravo d-le Tolontan,simplu ca buna ziua,multumesc .

Cătălin Tolontan  •  1 iulie 2011, 17:36

de-a dura lex: a aceeasi persoana

de-a dura lex  •  1 iulie 2011, 18:04

mulțumesc mult de răspuns!
numai un asemenea interlop mai lipsea din fotbalul românesc…

Levigat  •  1 iulie 2011, 19:27

Ţiriac lua pe vremuri comisioane mai mari în Germania pentru intermedieri cu televiziunile.

dan  •  1 iulie 2011, 22:19

cam multi bani pentru un fotbal asa slab

Sofocle clujeanu  •  2 iulie 2011, 5:13

…trebuie sa ai un stomac din tabla galvanizata 2,5 mm grosime , sa rezisti la tot ce se intimpla in fotbalul romanesc …devine imposibil de citit, sau urmarit …mult mai lejer ar fi de suportat o diaree agresiva, o masea de minte cu abcess ori a lovitura libera de la 16 metrii oprita ushor deasupra genunchilor

Luca  •  2 iulie 2011, 6:41

Dragomir a mai spus ceva care il incrimineaza : ca se jura pe Biblie ca : NU A LUAT NICiUN BAN din acest comision de 2,5 milioane ! Normal , nici nu avea cum , pentru ca nu s-au platit INCA drepturile TV ! Sa jure ca nu VA LUA nimic !

Emil  •  2 iulie 2011, 7:19

Domnule Tolontan , eu zic sa va lasati pagubas ! Tot nu se rezolva nimic.Unde sint Mitica si cu Gigi exista si acoperire. Cite n-au facut,dar au patit ceva? Chiar au ajuns…………..

Doru  •  2 iulie 2011, 9:13

Levigat ! esti tare frate! Zici ca Tiri a luat…. hm! Pai cum Doamne iarta-ma compari pe Tiriac cu Tarau si Ro cu De? Daca ai vrut sa radem,ai reusit! Respect Tolo si …sapa ,sapa !

Miky  •  2 iulie 2011, 20:03

O anchetă serioasă ar fi fost mult mai la locul ei, decât acest interviu anost, jenant, în care intervievatul spune că dă cu piciorul la 2,25 mil. de euro (”eu am lucrat pe gratis”). iar ziaristul se face că nu-l aude. Care este punctul de vedere al ziaristului în legătură cu această, să-i zicem ”afacere”, deși ea miroase de la o poștă a escrocherie? Câți sunt cei care vor împărți comisionul? Ce face DNA?

dan  •  4 iulie 2011, 18:54

mitica gata retragete cat poti ::::

ionica farafrica  •  14 iulie 2011, 11:26

Adrian Tarau a fost omul lui Nastase 7 case in Oradea, trafic greu cu petrol si benzina in vremea emabargoului pentru Serbia. a fugit din tara apoi s-a intors. Procurorul Lele care l-a urmarit a fost demis de regimul psd a lui Nastase. Acesti puscariabili sunt bine merci azi, tara jalnica, popor jalnic.

aritmetică specială pentru irealitatea.net « de-a dura lex  •  14 august 2011, 19:57

[…] de Fotbal, pentru drepturile TV, încasând un comision de peste două milioane de euro (vezi blogul lui Cătălin Tolontan). pentru cine nu-și amintește, este cel pentru care Năstase (premier în acel moment) a […]

neagrigore  •  8 aprilie 2014, 10:51

Linkul cu interviul lui Dragomir este acesta http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/dragomir-explica-cum-s-a-acordat-comisionul-de-5-ni-s-a-propus-capital-properties-am-verificat-o-si-apoi-am-acceptat-o-245911.html

TOP ştiri şi ziare online – Cătălin Tolontan: Paszkany, cioc, cioc!  •  8 aprilie 2014, 13:00

[…] publicat interviurile exact așa. Tărău și Dragomir. Ca să vadă oamenii și să judece cu propria minte. Era clar că patronul lui […]

TOP ştiri şi ziare online – Cătălin Tolontan: Dragomir a folosit “metoda Siveco”  •  12 noiembrie 2014, 14:05

[…] urmă, mai exact pe 1 iulie 2011, Gazeta Sporturilor realiza interviuri atît cu Dragomir, cît și cu Adrian Tărău, unul dintre reprezentanții firmei comisionare de drepturi TV. Din dialoguri rezulta evidența că […]

Comentează