„De 20 de ani fac transmisii de fotbal, m-am adecvat la toate, dar nu mai pot!”. A rămas o jumătate de oră pînă la începerea meciului CFR – Poli Timişoara şi, dacă nu sînt farmaciile deschise, Ticu Alexe o să cadă lat. Tremură. Nu pentru că e mereu în priză, asta se ştie. Ci pentru că i-a căzut o cameră de luat vederi, cu tot cu trepied, de la 15 metri înălţime, ziceţi etajul 5, de pe acoperişul stadionului din „Gruia”, de acolo de unde conducerea lui CFR Cluj a alungat-o.
sâmbătă, 5 martie 2011, 7:13
„De 20 de ani fac transmisii de fotbal, m-am adecvat la toate, dar nu mai pot!”. A rămas o jumătate de oră pînă la începerea meciului CFR – Poli Timişoara şi, dacă nu sînt farmaciile deschise, Ticu Alexe o să cadă lat. Tremură. Nu pentru că e mereu în priză, asta se ştie. Ci pentru că i-a căzut o cameră de luat vederi, cu tot cu trepied, de la 15 metri înălţime, ziceţi etajul 5, de pe acoperişul stadionului din „Gruia”, de acolo de unde conducerea lui CFR Cluj a alungat-o.
Nu e o cameră acrobatică, de efecte speciale, e chiar camera de plan general, adică a fost, pentru că euroii, 125.000, atît cît costă cu tot cu trepied şi cu instalaţii conexe, s-au făcut praf. Dă-i naibii de bani!, strigă Alexe, bine că nu s-a dus operatorul de-a berbeleacul sau că n-a lovit vreun spectator, are 80 de kile, e şi vina cameramanului, că n-a securizat-o, dar ăştia sînt operatori, nu alpinişti industriali să stea agăţaţi în aer, prinşi de fiare sudate într-o doară.
Toată lumea se întreabă cine ia campionatul, cine va colecta banii din Europa League. Victoria de azi a Oţelului în faţa Rapidului a adus mai multă bucurie pe Dunăre şi frustrare printre urmăritoare. Restul echipelor se vor mulţumi cu banii din drepturile TV, care sînt şi ei peste un milion de euro de căciulă. În acest ritm însă, din cauza riscului, firmele de asigurări vor echivala stadioanele Ligii 1 cu Orientul Mijlociu.
Bine, mă, se răsteşte Ticu la oamenii lui, da’ cînd CFR juca în Champions League de unde filmaţi? La care cameramanilor li se zbate o venă pe tîmplă: Păi, în Champions League vine UEFA şi-i obligă să pună camera în tribună! Nu ţii minte că, pe Ghencea, l-au dat afară pe Gigi din lojă ca să pună camera de plan general? Atît pentru sîmbătă seara.
Cobalt • 5 martie 2011, 19:27
Sper ca cianuristii din conducerea CFR si lasii din galerie sa primeaca ce merita… Salvati Rosia Montana! Fara cianura pe stadioane!
dcoios • 5 martie 2011, 19:29
Exact cum a-ti scris „bine ca nu a cazut cameramanul” Dumnezeu i-a purtat de grija. Dar la Chelsea de acum peste doi ani eu chiar ma miram cum de camera de filmat era sus pe acoperisul tribunei oficiale, si banuiesc ca de acolo a cazut si camera astazi.
Cătălin Tolontan • 5 martie 2011, 20:08
dcoios: in ucl camera e montata la indicatia precisa a team, firma care organizeaza transmisiile si elibereaza locuri in tribuna oficiala
Dcoios • 5 martie 2011, 20:27
La banii care s-au bagat in stadion cred ca era necesar sa se asigure si locuri speciale din care sa se poata filma in siguranta.Daca ar fi cazut peste niste oameni probabil ca se sesizau tot felul de agentii de protectie si-l scoteau vinovat pe bietul cameraman. Toate cele bune si multumim pt. articole si investigatii.
fotbal • 5 martie 2011, 20:50
l-au trimis pe saracul om pe acoperis? ce idioti! uuuppss, scuze,ce comportament tribal 🙂 pentru sambata seara
dc • 5 martie 2011, 20:51
gsp.ro arata extrem de rau nu se stie unde sunt rezultatele etapei, clasamentul, etc; e o babilonie modul in care se prezinta orice; paginile sunt supraincarcate cu tot felul de adduri e modelul turcesc de a pune claie peste gramada mii de nimicuri iar ce e important lipseste
marian • 5 martie 2011, 21:05
mai bine cadea camera pe acest afon al arbitrajului romanesc…
mihai • 5 martie 2011, 21:36
tolo,dar in groapa , la dinamo s-a schimbat ceva sau tot aceleasi conditii le au cameramanii? si daca ar fi sa faci un top 3 al celor mai ¨periculoase¨ stadioane pentru cei ¨de la tehnic¨care ar fi?
fanulumocanu • 5 martie 2011, 21:43
si eu am avut senzatia de multe ori ca surogatele astea de patroni de pe la noi nu prea arata respectul meritat principalului sustinator financiar al oricarui club de la noi.
sa nu-l uitam nici pe dragomir care acum doi ani isi batea joc si programa meciurile cum voiau muschii lui. imi aduc aminte ca in primele etape nu puteam sa vad niciun meci intreg, le intercalase de ameteam…
dan • 6 martie 2011, 0:17
intrebare:Lia Manoliu va beneficia de camera paianjen ? cea care se plimba pe un cablu deasupra terenului
diss • 6 martie 2011, 1:15
Cataline,iti inteleg frustrarea si nemultumirea dar aveti si voi,ziaristi, partea voastra de vina!
De ce asemenea intrebari nu i le puneti si celebrului Mitica pe care aveti grija sa nu il deranjati de la table???? Nu e LPF-ul organizatorul competitiei.???..(upsssssssss! era sa scriu organizatorul cooperativei …) Pai atunci sa raspunda,dar pentru asat trebuie reclamat eventual la UEFA,nu ???
Bine ca nu a murit nimeni!
Iasi • 6 martie 2011, 7:36
Apropo de faza din Ghencea cu camera in loja: am observat un lucru la romani. Doar daca sunt constransi fac ceva. Ca exemplu urmariti comportamentul aceluiasi sofer la noi si dupa ce iese din Romania. O sa vedeti o schimbare radicala si asta din cauza faptului ca la noi merge faza cu mica intelegere cu militianu pe cand in afara este obligat sa plateasca amenda. Legile la noi sunt facute parca pentru a fi incalcate (vezi brambureala din comisiile de la liga sau FRF).
Pun aceeasi intrebare off topic?: de ce televiziunile nu boicoteaza licitatia lui Mitica (tura trecuta asteptam raspuns acum numai astept- presupun ca v-ati ascutit cutitele pentru lupta din „gala lui Mitica” si nu va intereseaza ca premiul e o basina rasuflata)
englezul • 6 martie 2011, 9:37
Nu mai pot Mury si Arpy de necaz ca nu are operatorul pozitie buna de filmat. Ma lasi ?
Ei umfla banii de la UEFA si fac numai si numai ceeace ii obliga cineva sa faca , restul sunt amanunte . Am ras de m-am spart aseara dupa ce i-a piscat TIMISOARA, cum faceau ei pe nevinovatii si corectii. Adica au venit astia de la Tm sa-i fure in barlogul lor, hi,hi,hi. Pai de ce nu au spus asta si anii trecuti cand au praduit toate competitiile interne, au ajuns hotii sa strige HOTII , ce-mi place asta…
ciupi • 6 martie 2011, 10:15
pai, da! iar ne ploconim la ashtia! ca ei e mai dashteptzi ca noi, ca harrr, ca marrr! si ce daca sunt!! trebuie sa stie asta si ai nostriiii?!
Che Guevara • 6 martie 2011, 11:00
Daca aveti asigurare si, avand in vedere preturile echipamentelor de televiziune, ar trebui sa aveti. Atunci nu e nici o nenorocire ca v-a cazut camera de la etaj. Va luati alta noua si mai performanta. Presa se crede mult mai importanta, in Romania, de cat este. Pe de alta parte, fiecare stadion ar trebui sa aiba platforme speciale pentru transmisiile TV. La Craiova erau inca din anii ’78-’79. Acum se pare ca stadionul nu intruneste nu stiu ce criterii de omologare. Bine ca le intruneste cel din Gruia!
Miky • 6 martie 2011, 11:45
”Atât pentru sâmbătă seara”? Cam puțin.
Dar despre spectacolul dezagreabil și nerușinat, de vineri seara, de la blatul Dinamo – Pandurii, nimic??
radu • 6 martie 2011, 11:51
Cica cei care se rateaza in cariera se fac profesori, cei care nu stiu sa predea se fac profesori de sport. E adevarat ca jurnalistii care nu ajung jurnaisti se fac jurnalisti sportivi?
cosmin • 6 martie 2011, 12:23
pentru radu … e clar ca nu intelegi nimic din fenomen. ia cel mai la indemana pistol, priveste prin capatul tevii si apasa tragaciul… poate in ultima clipa vei intelege ce inseamna sa fii ziarist sportiv.
gabriel • 6 martie 2011, 13:52
pai si pana la urma cum s-au descurcat fara camera aia , ca eu nu am vazut nici o diferenta la tv?
dan.f • 6 martie 2011, 16:35
Articol nefondat si lipsit de adevar! Pe tribuna oficiala din Gruia exista o camaruta construita exact pentru cameramani si care prezinta conditii destul de bune de filmat! Acum 3 ani, dupa renovarea stadionului, toti ziaristii erau extaziati de conditiile oferite reprezentantilor presei, mult peste cele existente pe alte stadioane din Romania, iar acum, in urma unui incident nefericit, s-a gasit cineva sa critice organizarea din Gruia! Parca era mai bine daca scriai ceva despre meci, eventual o investigatie asupra evolutiei ciudate a arbitrajului de aseara…
victor • 6 martie 2011, 16:47
poate ca daca murea cameramanul se schimba ceva…asa nici o sansa..
„traim in romania si astea ne fura tot timpul…”
geo • 6 martie 2011, 16:50
Marius Avram este cel mai slab si penibil arbitru pe care l-a avut fotbalul romanesc. Daca e ta-su seful arbitrilor, asta nu inseamna ca trebuie sa-l delege la toate DERBY-urile.
sorin • 6 martie 2011, 16:52
Tolo,
nu as vrea sa o iei ca o rautate pt ca nu este.
Astept sa vad ce scrieti despre Chivu la meciul de acasa cu Genoa. Tocmai ce Genoa a deschis scorul, pe partea lui Chivu era bulevard si el era plecat la seminte!
Vad ca pe prima pagina ati postat dubla lui Mutu in meciul cu Catania. Foarte bine! Merita!
Astept reactia voastra la prestatia lui Chivu. Sper sa nu fie caprestatia sa de azi.
Asptept o parare obiectiva din partea voastra pt ca cei care nu va dmeciul trebuie sa stie si cand joaca prost. Nu-l mai protejati pe Chivu.Merci
ockiu • 6 martie 2011, 16:58
@Iasi – probabil ca asa ar merita sa faca televiziunile – sa boicoteze dar … neah aici e romania nu o sa vedem asa ceva.
ciupi • 6 martie 2011, 18:23
@ radutzule, esti exact invers! jurnalistii care nu fac fata la sport, fiindca pe langa a sti a aseza cuvintele in text trebuie sa ai si cunostinte de specialitate, iar daca nu le ai te transferi la jurnalisti obisnuiti, care – asa este normal – stiu doar a aduna vorbe.
ham ham • 6 martie 2011, 19:15
asa stiu uni sa faca contracte.in momentul cind platesti pentru televizare,ai si pretenti.bine ca na patito rau.asa suntem noi bani si iara bani dar conditi ioc.clubul CFR din CLUJ trebuie amendata
tvcrew • 7 martie 2011, 0:34
nu ai toate datele problemei…exista „o camaruta” care te protejeaza de ploaie in cel mai bun caz, care este deschisa complet in partea spre marginea acoperisului si nu ai nimic in fata „haului”, nici macar o balustrada. De unde se termina „camaruta” pana la marginea acoperisului ai cam 70-80cm
dan.f Says:
March 6th, 2011 at 4:35 pm
Articol nefondat si lipsit de adevar! Pe tribuna oficiala din Gruia exista o camaruta construita exact pentru cameramani si care prezinta conditii destul de bune de filmat! Acum 3 ani, dupa renovarea stadionului, toti ziaristii erau extaziati de conditiile oferite reprezentantilor presei, mult peste cele existente pe alte stadioane din Romania, iar acum, in urma unui incident nefericit, s-a gasit cineva sa critice organizarea din Gruia! Parca era mai bine daca scriai ceva despre meci, eventual o investigatie asupra evolutiei ciudate a arbitrajului de aseara…
tvcrew • 7 martie 2011, 0:52
…si da, cand team cere se poate imediat, dar pentru tehnicul de la noi nu se poate. Televiziunile, care dau bani pentru drepturi nu vor sa puna piciorul in prag si sa ceara facilitati pentru instalare si transmitere cat mai buna a meciurilor. De ce? Pai daca se supara clubul si nu mai trimite jucatori la interviu dupa meci, sau cine stie ce alte interese…