Concurs de concordie în Parlament. Ioan Damian, PSD, şi Mircea Toader, PD-L, s-au luat de mînă şi au înfierat faptul că TVR n-a dat 100.000 de euro, pentru a pierde 95.000, ca să transmită meciul de titlu al boxerului profesionist Lucian Bute.
marți, 19 octombrie 2010, 5:08
Concurs de concordie în Parlament. Ioan Damian, PSD, şi Mircea Toader, PD-L, s-au luat de mînă şi au înfierat faptul că TVR n-a dat 100.000 de euro, pentru a pierde 95.000, ca să transmită meciul de titlu al boxerului profesionist Lucian Bute.
„Cam cît a însemnat scena lui Ridzi şi infinit mai puţin decît frunza lui Udrea”, a spus Damian, fost sportiv si apoi arbitru de box. Ar trebui să ne lumineze comparaţia? Nu. Dimpotrivă. Scena lui Ridzi a fost o aberaţie, procurorii zic chiar că o hoţie, judecătorii nu mai apucă să se pronunţe pentru că aceeaşi Cameră o ţine în braţe, de ce ar trebui să devină termen de comparaţie?
Toader, liderul deputaţilor pedelişti, a supralicitat: „Nu cred că suma de 100.000 de euro este o problemă, pentru orice buget”. Ooooo, nu credeţi pentru că nu trăiţi în lumea reală, pentru că habar n-aveţi cum trec televiziunile prin criză sau cum se zguduie ziarele pe o piaţă unde publicitatea a scăzut cu 66% în doi ani! 100.000 de euro este enorm, salvezi un ziar dintr-un judeţ care poate rămîne fără cotidian comunitar. Bine, ce să le ceri guvernanţilor şi opozanţilor deopotrivă indignaţi că TVR nu mai vrea să se afunde în pierderi?! Directorul televiziunii a fost somat să vină la audieri africane pentru a da explicaţii. Faceţi o comisie de anchetă!
Nu aşa se exprimă respectul faţă de Bute. Tot în Parlament s-a făcut calculul că „deşi Bute e născut într-o comună cu primar liberal, Bute e pedelist pentru că pedeliştii nu fac rău la nimeni”. Şi elogiile au continuat. A fost pentru prima oară în luni de zile cînd toţi s-au înţeles în Parlament. Noroc că s-a lăsat seara că, de atîta entuziasm, l-ar fi numit premier.
habarnam • 19 octombrie 2010, 17:15
moaaaa 100.000 euro!!!!!! astia ar fi aur pentru orice publicatie scrisa. cel putin, un saptamanal poate trai cu banii astia, cam 3-4 luni de zile.
Darie1 • 19 octombrie 2010, 17:27
Salut Catalin! Dar frunza doamnei Udrea?Dar patinoarul din Brasov? Cate ori mai fi, ca am si uitat…100000 de euro o suma infima pentru un amabasor atat de mare!
Multumesc
Jemoi • 19 octombrie 2010, 17:59
Imi este mila de Catalin Tolontan.Imi este mila de Gazeta Fotbalului.
Imi este scarba si rusine ca dupa articolele denigratoare ale lui Ianitoia si Maries vine si Tolontan sa puna capac.
Faptul ca la ora actuala cel mai mare sportiv roman in lume este denigrat de cel mai mare ziar de fotbal(retineti de fotbal fiindca ar trebui sa va fie interzisa titulatura de ziar de sport) demonstreaza incultura la care a ajuns Romania.
Acuma pe partea financiara cum ii place sa spuna unui om din sigurul sport la care va uitati.Am mai scris aceasta argumentatie si la celalalt articol.
1.TVR nu are profit si audienta pe NICI UNUL din programele sale.Toate au investiti imense si nu se uita nimeni la ele.IN TVR totul de la A la Z merge pe pierdere.
Logica ca meciul lui Bute nu starneste interes se aplica unei televiziuni private de succes.
Va asigur eu ca meciul lui Bute ar fi avut la 5 dimineata audienta mai mare decat 90% din programele TVR in prime time.
2.Ca nu se castiga bani.TVR este o institutie pe PIERDERE.Pierde bani din orice inclusiv pe tampenii.Poate sa piarda cu usurinta bani si pe ceva bun.
3.Daca tot suntem la economic tind sa va amintesc ca fotbalul pe care il promovati non stop este un sport condus de oameni penali:
George Becali(camatar condamnat pentru sechestrare de persoane si anchetat pentru schimburi ilegale de terenuri cu statul),
Marian Iancu(afaceri ilegale cu petrol,inchisoare cativa ani),
Sechelariu:Inchisoare pentru afaceri cu statul
plus nenumarati oameni
corupti:Pinalti,Mitica,Copos,MItitelu,Pazkani etc toti dintre ei prejudiciind staul romn si apoi bagand bani negri in cluburi si toti avand dosare penale la activ.
NU prea am vazut articole in care sa comentati asta.Dimpotriva la emisiuni stati la aceeasi masa cu ei si le zambiti.
Credeti-ma staul roman pierde mult mai multi bani din fotbal decat din din toate sporturile combinate.
Faptul ca intelegerea dumneavoastra despre ORICE alt sport in afara de fotbal este limitata nu va da dreptul sa minimalizati un sport numit box scrrind articole mistocare despre un sportiv care la un moment dat a avut bunul simt sa vina si la GSPTv in platou sa va faca rating.
Articolul asta intra tocmai in categoria articolelor mistocare.
Explica-ti-ne domnule Tolontan de ce pe timp de criza cand oamenii mor de foame se construieste un Stadion national de 150 MILIOANE euro iar pe Liga 1 din Romania ati cheltuit la un moment dat 100 MILIOANE de euro.
Faptul ca Lucian practica un sport de barbati, cu vreo 2 milenii mai vechi de cat fotbalul, al carui reguli moderne s-au dat in aceeasi perioada cand s-au dat si regulile fotbalului in Anglia demonstreza crasa dumneavoastra incultura sportiva.
Mi-ati demonstrat inca o data comditia dumneavoastra de sluga la picioarele patronilor de fotbal.
Problema dumneavoastra in schimb e alta si tine de mentalitatea non vest europeana pe care o aveti.
Cand un sportiv roman isi cere drepturile si cere ca si el la fel ca si asa zisii sportvi romani numiti fotbaliste sa i se faca o CONCESIE atunci toata lumea sariti pe el exact ca si huliganii care sar 20 sa bage un om in spital.
Voua va este frica ca un alt sport in afara de fotbal poate fi apreciat de romani.
Haideti sa va va dau o mica lista cu ,CONCESIILE(cacofonie intentionata) facute de statulroman unui pseudo sport numit fotbal:
1.FRF prmitoare a milione de euro din bugetul statului fara a obtine din 2000 nici o performanta notabila
2.Toate echipele regionale in numar de vreo 200 cel putin sunt sustinute de consiliile locale(bani de la buget).
Toate astea se contabilizeaza in CONCESII de milioane de euro facute anual de stautl roman prin diferiite institutii catre un sport lipsit de performanta europeana.
De ce de exemplu nu puneti la fel problema cand Universitatea Craiova sau Timisoara sunt sustinute de la bugetul local cu sume uriase?
AAAAAA pentru ca e fotbal.Voi aveti dreptul la concesii altii nu-l au. Voi aveti deptul sa luati bani de la dverse instituii publice(primarii etc) cand aveti nevoie dar altii nu-l au.
Sincer nu cred ca veti publica acest comentariul dar senzatia de mila pe care mi-a produ-so ramane.
O zi buna
Cătălin Tolontan • 19 octombrie 2010, 18:16
Jemoi : despre potlogariile din fotbal, despre finantarea frf de la stat, despre sponosrizarea cluburilor de catre primarii, despre ele tot din acest ziar ati aflat!
V • 19 octombrie 2010, 18:18
Salut Catalin!
Poate ca nu o fi „economic” din cauza orei de disputare sa dai 100.000 de euro pe un meci de box, dar TVR se guverneaza doar dupa decizii economice? CAT COSTA LIGA CAMPIONILOR? ISI SCOATE BANII TVR? Ma indoiesc. Un meci de Liga Campionilor costa 600.000 de euro!!! Daca s-ar face un sondaj – vorbim doar de banii din taxele si impozitele noastre, ca aia sunt la TVR – cred ca lumea ar vota pentru Bute.
Nu stiu daca ar trebui facut scandal in Parlament, dar presa trebuia sa taxeze acest lucru. Cineva spunea frumos ca nimeni nu e profet in tara lui. Meciul lui Bute s-a transmis in SUA, in Canada si in alte tari europene care nu au campioni in box (ALBANIA de ex). Romanii meritau sa vada acest meci!
Apropo: LUCIAN BUTE ESTE CONSIDERAT AL 7-LEA BOXER DIN LUME la toate categoriile. Nu stiu daca aveati acesta informatie. In fata lui sunt doar „grei”: Mayweather,Manny Pacquiao, fratii Klitschko, Bernard Hopkins si Juan Manuel Marquez. Poate ca Ministerul Turismului ar trebui sa promoveze imaginea Romaniei prin intermediul lui Bute si nu al frunzei…Fratii Klitschko sunt ambasadorii de imagine ai Ucrainei. Exemplele pot continua.
Nikko • 19 octombrie 2010, 18:18
@darie: Ai citit (daca ai citit) de pomana editorialul. Domnul Tolontan tocmai a spus ca astfel de lucruri nu pot fi termene de comparatie. Pentru ca tu spui cu alte cuvinte: daca s-au aruncat bani pe nu stiu ce, de ce sa nu aruncam si pe transmisie. Crezi ca asta e un mod normal de a gandi?
Dar nu te poti mira de asta intr-o tara unde daca unul fura, ceilalti ajung la concluzia ca trebuie sa fure si ei, daca se poate chiar mai mult. (fara legatura cu meciul, dar un mod de gandire similar)
clau • 19 octombrie 2010, 18:28
neinspirat post cataline! Ramaneti in cloaca numita liga lu’ mitica cu gsp-ul vostru falimentar
box • 19 octombrie 2010, 18:28
Sa zicem ca nu sunt bani, 100.000 de euro, pentru transmisia in direct (Oricum nu pot sa cred ca nu sunt bani pentru un mare campion, dar sunt pentru alte nulitati). DAR MAI GRAV ESTE CA NU S-AU GASIT NICI MACAR 10.000 EURO (SIGUR NU COSTA MAI MULT) SA IL DEA CINEVA INREGISTRAT! MECIUL LUI DOROFTEI CU BALBI A FOST TRANSMIS DE PROTV INREGISTRAT. CICA A AVUT MARE PROFIT SI O AUDIENTA INCREDIBILA! Asta pe partea economica, cat despre cea morala… Bute ar trebui sa nu dea nici un interviu la aeroport, insa el e un monument de bun simt…
Jemoi • 19 octombrie 2010, 19:00
@Catalin Tolontan-postarea 4
Domnule Tolontan,
Eu va vorbesc de concesii financiare
Despre faptul ca primariile si statul roman sponsorizeaza legal si ilegal fotbalul stiam din viata reala.Asta se intampla de peste 50 de ani de cand fotbalul a capatat de la comunisti titulatura de asa zis „Sport National”
Nu mi se pare nimic anormal.
Problema este asocierea litigioasa(si pe care nu ma asteptam sa o faca un jurnalist de sport) pe care o faceti in prezentul articol.
Dumneavoastra puneti probelma intr-un mod total gresit
Bute a cerut 100000 de euri de la statul romana
Cu banii astia se putea salva un ziar judetean
Dumneavoastra manipulati asocciind falimentul unui imaginar ziar judetean cu Lucian Bute plasand la modul subconstient vina asupra lui.
2 probleme intervin aici:
1.Ce vina are Bute in falimentul ziarului judetean
2.De ce ar da statul roman pentru salvarea unui ziar?
Uite hai sa va dau un exemplu mai fain respectand linia asocierilor dumneavoastra.
Clubul Fc Timisoara este sponsorizat cu in jur de 2 mil euro de consiliul local anul.
In judetul Maramures 800 de oameni mor anual de cancer Oamenii ar fi putut fi salvati prin operatii ultramoderne daca banii ar fi ajuns la ei.
Anul acest in judetul Maramures vor muri 800 de oameni de cancer care ar fi putut fi salvati cu banii de la Fc Timisoara.
E bine cand altii vin cu medalii si nu au pretentii.Cum indraznesc si ei sa scoata capul la suprafata sa ceara Concesii cum pac ii atacati cu toata redactia doamne fereste sa ia si ei o parte din bugetul statului care revine exclusiv la pseudo sportul pe care il numiti fotbal si care ne face de rusine de vreo 20 de ani pe unde se duc luand bataia de la toti necunoscutii.
Asta e domnule Tolontan scrieti despre ce vreti dar mai dati si altora sansa sa respire
uapxela • 19 octombrie 2010, 19:06
cum?!? TVR merge pe minus desi e una dintre singurele 2 televiziuni din lume cu 3 surse de venit(cealalta fiind o televiziune din china)?!?pai atunci stai putin:pe banii meeeeiii… fac ce vreau eu,asa ca ii dau afara pe incompetentii care conduc un post de televiziune finantat de mine si gata.
redevin serios. cum poate o televiziune comerciala sa aiba profit(si nu profit mic) iar televiziunea nationala,finantata de milioane de oameni , sa nu poate plati 100 mii euro pt un meci de box?!?
vali • 19 octombrie 2010, 19:12
scrie ceva despre becali sau cum fura cfr-ul ca sa se exc.ite miticii nostri si sa creasca raitingul!
sper sa scoti aceasta postare a ta ca te faci de ras cu ea.
Un mesaj pt LUCIAN:
DOMNULE BUTE, IA-TI FAMILIA CU PRIMUL AVION, FA-TI CRUCE SI MULTUMESTE PAMANTULUI NATAL (nu si natiei asteia de k.k.t)si pleaca degraba ACOLO UNDE ESTI APRECIAT!
UNII DINTRE NOI ITI MULTUMESC PENTRU CEEA CE FACI, DAR SUNTEM PUTINI.
vali1989 • 19 octombrie 2010, 19:19
Intr-o tara normala nu s-ar ajunge la o astfel de discutie…ar fi ceva natural ca orice meci al unui CAMPION MONDIAL al acel tari sa fie televizat…ce-i drept ca noi avem asa de multi campioni mondiali incat ne permitem sa ignoram un Bute. Poate v-ar fi placut un Bote in schimb…
Poate ca orice televiziune ar fi transmis meciul ar fi iesit in pierdere (cu toate ca nu sunt asa de sigur de acest lucru)…dar mi se pare total gresit sa fie pusa problema asa…vorbim de un campion mondial oameni buni…cand vine in tara este imbratisat de toata lumea…dar nu suntem in stare sa televizam un meci,pentru „astronomica” suma de 100.000 de euro…bataie de joc.
Imi este sila de tara in care traiesc! Rusine!!!
ducu sadoveac • 19 octombrie 2010, 19:41
Domnule Tolontan , as vrea sa va atrag atentia asupra unei chestiuni. Rudel Obreja cere de la stat 4 mil euro pentru a organiza gala lui Bute.La fel a facut si cu gala lui Diaconu, de unde a primit 2 mil de euro. Rog verificati cheltuielile facute, banii s-au dat prin clubul CSM Bucuresti,iar presedintele federatiei romane de box in afara altor cheltuieli si-a tras pentru el 75000 de euro. La 4 milioane probabil ca va fi si un comision mult mai mare. Sunt oameni care ca adevarate lipitori fac bani pe seama lui Lucian Bute, dar banii astia nu-i pot lua decat de la stat.
ducu sadoveac • 19 octombrie 2010, 19:43
Banii s-au dat prin CSM Bucuresti pentru ca este clubul primariei, iar atunci banii au venit prin primarie via videanu
Manwe • 19 octombrie 2010, 19:45
Bute nu a fost transmis pentru ca suntem obisnuiti sa vedem gratis toate aceste lucruri. Daca n-ar fi asa, ar functiona si la noi sisteme pay per view si, pentru numai 5 euro de persoana, ar fi fost suficienti 20.000 de oameni ca meciul sa nu fie pierdere pentru televiziune. Dar noi vrem gratis totul. „Sa dea, domnule ca de-aia-i stat. Sa dea. ”
Cati dintre plangaciosii ca n-au vazut meciul ar plati macar cat un bilet la film sa il vada in direct?
Cand romanii se vor obisnui sa plateasca pentru calitate, vor scapa de Bote si de altii. Continutul de calitate costa, baieti. Cineva trebuie sa-l plateasca: ori publicitatea (si atunci trebuie sa te adresezi cat mai multora, cu mesaje mai putin sofisticate), ori abonamentul sau plata per vizionare. Si gratis si bun nu se poate.
nime.n.lume • 19 octombrie 2010, 19:52
Incerc sa pun lucrurile in perspectiva:
1. TVR ar fi putut sa caute solutii:
– Sa cumpere inregistrarea si sa o transmita la o ora de varf (scotea ceva de pe publicitate.
– sa caute sponsori
– sa ceara ajutor (de la FR de box, de la organizatii non guvernamentale, etc). daca a facut-o ar trebui sa faca cunoscute eforturile si de ce a esuat. Asta ar ajuta sa nu mai esueze in viitor.
2. E o mare gresala ca nu s-a putut vedea meciul in Romania, dar nici nu e o asa de mare chestie ca sa fie discutata in parlament. Adica satul arde si baba se piaptana! Astia 2 chiar au terminat de salvat economia, justitia, administratia, educatia, finantele, politica externa, integrarea in UE, si cate altele ar mai fi pe masa de lucru a Parlamentului Romanie?
Aici cred ca e problema: domnii din parlament se iau de TVR ca nu cumva sa credem noi ca ei nu sant interesati de cum o ducem noi romanii!
Vlad • 19 octombrie 2010, 19:57
Dna Udrea la randul ei cred ca isi doreste doar binele romanilor.
rippersash • 19 octombrie 2010, 20:09
Avand in vedere ca Tvr-ul a spart atatia bani cu Champion League-ul cred ca merita si Bute 100.000 euro sa ii fie transmis meciul.Nu cred ca se pune vorba de bani cand Tvr-ul are atatea canale plus Tvr HD si toate merg in pierdere. Dar decat sa treceti pisica moarta in curtea Tvr-ul sau sa o dati la intors ca nu sunt bani o puteati transmite si voi ca doar deh : VA PASA DE SPORT. Deact sa ne vindeti asemenea gogosi mai bine chiar ati incerca sa va interesati si de alte sporturi decat de proasta actorie numita Divizia A cu toata mizeria si prostia aferenta. Pe cand o sa mai lasati prima pagina si altor sporturi? Ar trebui sa iti fie rusine Tolontane ca ai scris un asemenea articol cand trebuia sa iesi in fata si sa acuzi in stanga si in dreapta ca meciul unui om care ne face atata onoare de cativa ani e transmis de bulgari si de unguri dar nu de romanii lui. Sunt curios sa vad daca vei scrie vreun articol atunci cand Bute o sa ajunga pe aeroport si o sa inceapa sa acuze televiziunile pentru indolenta aratata. Si crede-ma ca la ora 5:00 erau foarte multi oameni treji sa vad un om care intradevar ne face mandri.
utaaradan • 19 octombrie 2010, 20:15
cu atitea tv. private de sport, intre cele 24 de ore, de discutii despre steaua si dinamo, cred ca avea loc si meciul lui BUTE, daca era impresariat de becali, alta era situatia…..
CIPRIANM • 19 octombrie 2010, 20:23
Bravo noua…suntem cei mai tari din Europa, de fapt din Lume….de ce credeti ca ne pasa noua de comentariile voastre?!? O sa stabilim cine, ce de unde si cum ….cu Lucian Bute in cele 15 comisii abilitate, nou promovate in Parlament. Acest Parlament stie foarte bine ce are de facut….Traiasca Romania! Va rog sa nu va nelinistiti…Parlamentul si TVR lucreaza pentru voi, in liniste si non-stop…dovada, audienta TVR a crescut dupa meciul lui Bute….reclama prin anti-reclama. Genial, nu?
Sa traiti bine! Hai Romania!
flo_aka_me@timisoara • 19 octombrie 2010, 21:55
@Jemoi
Ba baiatule esti cumva din timisoara? care e treaba ta ce face Consiliul local al Timisoarei cu 2 milioane de euro? uite eu ca si cetatean al timisoarei si platitor de taxe locale prefer ca banii aia sa merga la FC timisoara decat sa ajunga la bucuresti ca sa-si cumpere udrea o poseta noua sau nu stiu ce tuta ceva porsche.
Oameni care mor de cancer in maramures (domane fereste) nu trebuie sa depinda de bani consiliului local Timisoara si viata lor trebe sa depinda de bani de la guvern ,din bani de pe CAS care ii platim luna de luna…..foarte prost t-ai ales exemplul asta..
sa trecem peste ca vad ca toti retardati se cred mari destepti si gasitori ai solutilor pentru problemele mondiale,categoric meciul lui bute trebuia transmis in tara indiferent de ce post dar na in ro fotbalul asta penibil face legea defapt macar daca ar face fotbalul legea ci o fac tot felul de cancanuri de astea gen blonda lui cristea ssau cine stie ce penibilism de asta urcat la rang de cultura.. vb lui badea bute ar trenui sa uite ca e roman pe bune nu are rost cu tara asta
hai salut
Venoame • 19 octombrie 2010, 22:43
TVR avea obligatia CIVICA de a transmite nu doar meciul lui Bute ci intreaga gala in care au boxat TREI (3) boxeri romani.Argumentele financiare nu inseamna absolut nimic in fata unui eveniment de asa o natura. Ce au facut aia in parlament nu ma intereseaza.
Ma abtin de la a comenta asupra calitatii ziarului, postului TV si a site-ului GSP si ma rezum doar la a spune ca la ce continut aveti nici macar nu ar trebui sa tastati cuvantul *Bute*.
fanulumocanu • 19 octombrie 2010, 22:47
100.000 pentru un meci de wrestling? s-a vazut ca n-a fost dezinteres pentru box, din moment ce protv a transmis gala de la grea… a fost dezinteres pentru un produs SLAB si SCUMP. 1.07 cota la pariuri pentru bute? asta n-a fost competitie sportiva a fost o activitate pedofila.
s-ar putea sa fie acolo o problema legata de parteneriatul cu controversatul rudel.
camil • 19 octombrie 2010, 23:26
vă citesc cu plăcere și interes de multă vreme, dar nu pot fi de acord cu dumneavoastră în privința subiectului respectiv. dincolo de populism, imixtiunea politicului și pierderile TVR (care nu au început și nu s-ar fi sfârșit cu ipotetica transmitere a meciului cu pricina = 100 000 de euro) rămâne realitatea tristă – ignorarea unui campion mondial vs atenția acordată de toate canalele media unui „sport” falimentar, care nu mai produce niciun rezultat notabil de un deceniu, în schimb este ținta predilectă de investiție a tuturor patronilor/interlopilor/infractorilor; probabil că este o metodă eficientă de a se spăla bani. ceea ce pe vremuri era „Gazeta Sporturilor” a devenit, treptat-treptat, „Gazeta fotbalului” – și acesta de proastă calitate. cunosc mantra – „asta vrea publicul, e sportul rege șamd”. un rege gol. publicul se poate educa, dacă se dorește aceasta. o parte semnificativă deja s-a distanțat de tot ce înseamnă „fotbal” autohton, acea parte ce ar fi făcut „rating”-ul atât de drag televiziunilor și la 5 dimineața.
pe linia comparațiilor și analogiilor false, dacă 100 000 sunt prea importanți pentru a fi irosiți pe un meci de box, de ce să nu fie donați unor copii bolnavi de cancer, în loc de „salvarea” unui cotidian local?
jemoi a spus cam tot ce era de spus.
deni • 19 octombrie 2010, 23:38
despre un altfel de subiect!! 55.000 de oameni la un meci de liga doua!! in Romania… http://banatsport.ro/stiri/poli-u-cluj- … %C4%83zboi
Dorint • 19 octombrie 2010, 23:45
Nea Tolo, am fost deseori de acord cu tine, dar nu blameaza nimeni nici o structura media privata, pe astia ii (va) intelegem, ca fac afaceri.
Nu vorbim de un post de televiziune sau de un organ media… Vorbim despre statul roman…
TVR… 100 000 para, puteau sa-si faca o pomana din profitul de pe UCL!!!! Bute e totusi un interes national!!!!
Pacat ca a ajuns Bute subiect „postum”. Dupa razboi multi viteji se arata, desi se stia de nu stiu cand ca meciul nu va fi transmis, n-a zis nimeni nimic…
www.prelungiri.ro • 19 octombrie 2010, 23:55
Federatia Romana de Fotbal – complice la ilegalitatile din fotbalul bacauan
Ticu • 20 octombrie 2010, 0:08
Tu te auzi ce enormitati debitezi !?
Virgil • 20 octombrie 2010, 2:54
Ducule, cunosti cati bani iau promotorii unor gale? Nu o sa vorbesc despre Don King, care lasa faliti boxerii. Sa comparam de ex cu Edi Irimia, care face sute de mii de euro cu Local Kombat. Bravo lui! Daca si-a luat doar 75.000 de euro Obreja a fost prost. Eu mi-as fi luat 200.000. 10% e un procent onest, in conditiile in care promotorul face tot, inclusiv garanteaza la WBC sau le ce versiune e meciul despre bani. De la primarie banii pot veni mai tarziu si tu tb sa platesti bursele, organizare, tot. Promotorul face rost de bani, ii convinge pe boxeri sa boxeze pe banii dati de el – cred ca nu e usor sa ii propui unui american sa se bata cu campionul tau unde vrei tu, adica in Romania. In plus a mai adus si doua vedete de peste Ocean (feminine, cea care a cantat imnul SUA, Carmit Bacha, membra formatiei Pussycat Dolls si ringannouncerul Amy Hayes care a pozat in Playboy SUA).
Iosif Armas a luat de la stat 4,5 milioane pentru gala lui Doroftei din 2002 si nu a mai zis nimeni nimic. Si nu ne-a adus nici o vedeta de peste Ocean.
Sorin Oprescu cheltuie banii pe ceasuri de aur care se strica, pe vapoare de 300.000 de euro si pe alte multe tampenii. Mai bine ar organiza o gala de box sau un alt mare eveniment in Romania care sa ramana peste ani in amintirea romanilor!
Lupul Moralist • 20 octombrie 2010, 3:06
Hai ca m-ai spart Cataline! GSP, ziarul nu televiziunea, are vreun contract de publicitate cu firmele lui Borcea, Turcu, Becali sau ale altor presedinti de club pe care ii blamati ca au facut afaceri cu statul? Sunt convins ca nu o sa raspundeti. Sau o sa spuneti ca acum nu mai aveti. Dar ati avut!
Vorbim de morala, nu, dar si nu suntem imorali!
alex • 20 octombrie 2010, 8:21
Bute si-a aparat din nou titlul mondial, a dat un recital de box,dar ziarele si televiziunile romanesti prezinta aceasta performanta extraordinara in sectiunea „si altele” pentru ca sunt absorbite in dezbaterile privind penisuri.Acu 2-3 zile era mandria de dimensiuni asiatice a unui fotbalist subiectul zilei, astazi e tenia fosilizata a un octogenar senil …
Sa revenim la Bute. Eu il vad ca pe unul din putinii romani cei ce ar trebui promovati intensiv ca modele. Un moldovean de calitate, modest fara sa fie fals, serios si linistit. Si frumusel, ceea ce arata din nou ca este cu adevarat un boxeur de exceptie. Sa fii campion mondial ani de zile in boxul profesionist si sa nu ai o fata in damburi este o raritate.Think Doroftei 😉 Mosu’ a fost extraordinar prin darzenie, castigandu-si titlurile cu mult sange.
E greu de interiorizat ce inseamna de fapt un CAMPION mondial.El este de cativa ani cel mai bun in ceea ce face. Cati alti romani sunt intro situatie similara in acest moment ?
Dar NICIO televiziune nu a gasit (din nou) banii necesari sa transmita meciul sau din aceasta dimineata(aceleasi televiziuni ce platesc aprox 40 de milioane de euro anual pentru Liga lui Mitica sau 12 milioane pt shampionz lig). Si e simplu de vazut motivul : Bute nu apare niciodata in Cancan – deci nu exista pentru media din Romania. El munceste 11 luni pe an toata ziua. Dar – ca o trasatura comuna multor conationali atinsi de har – desi romanilor nu le pasa de el, Bute este mandru ca e roman si ca poate aduce un dram de glorie tarii sale.
Parerea mea e ca cei ca Bute, sau Hagi, sau Tutea – romani geniali ce isi iubesc cu patima si neconditionat tara – nu iubesc Romania reala, ci o Romanie cu oameni ca ei. Dar romanii adevarati nu sunt modesti si muncitori, ci rai, lenesi, xenofobi feroce, intoleranti cu absolut orice tip de minoritate, nespalati si fuduli.
Iar mass media nu „tampeste” poporul cu subiecte gretos de penibile. Ci romanii, romanii adevarati, reali, sunt gretosi si penibili. Pe ei ii intereseaza sincer sa afle despre penisuri si silicoane. Si eventual daca li se mai „da” ceva gratis de la stat.
Baimareanul • 20 octombrie 2010, 10:48
Ii meritam fiindca i-am votat, ii meritam pentru ca le facem rating la TV in ciuda aberatiilor pe care le debiteaza, ii meritam fiindca-i suportam.
Marius • 20 octombrie 2010, 11:01
Frumos, domnule Tolontan, sa il comparati pe Lucian Bute cu un ziar judetean. Dovedeste cat de mult va pricepeti la SPORT (a nu fi confundat cu fotbalul).
In ceea ce priveste TVR, as vrea sa stiu si eu cu cate din transmisiunile sportive scoate profit? Pana la urma nu asta este modul de functionare pt. TVR. Asa rationeaza o televiziune comerciala. Daca TVR ar fi pierdut 95.000 din cei 100.000 de dolari (sau euro) NU CONTEAZA, pentru ca oricum i-am fi platit noi. Ceva ma face insa sa cred ca ii platim oricum, chiar daca meciul lui Bute nu a fost transmis.
Oricum, o rusine de natie, o rusine de ziare de sport, o rusine si articolul asta!
X • 20 octombrie 2010, 12:20
Ii tot spuneti lui Bute sa plece. Pai el e plecat bai mare parte din timp si are deja cetatenie canadiana. Ma rog, french-canadian, cum se zice in Quebec.
Cătălin Tolontan • 20 octombrie 2010, 13:44
marius: si nu e enervant sa traiti intr-o rusine generala, asa cum va exprimati? Toti sint prosti dumneavoastra sinteti perfect, asta intreb, nu e deprimant? 🙂
Vincentiu • 20 octombrie 2010, 13:56
tocmai il urmaresc live pe dl. Toader, liderul grupului parlamentar PDL (parca?). dumnezeule. astia nu stiu sa lege 2 cuvinte inttr-o propozitie, daramite o fraza, si ei ne reprezinta. declaratia dlui Toader poate fi predata la o ora de gramatica la capitolul ASA NU. despre Bute….felicitari lui si rusine lor.
felix • 20 octombrie 2010, 13:57
hai ca ai dat cu bata in balta cataline.. ai citit toate comentariile ?ca vad ca de raspuns probabil ai o jena sa o faci.cel mai nefericit post al tau din ultimii ani!
Cata • 20 octombrie 2010, 14:18
Este vorba despre business, Interbox clubul care a investit in Bute a vrut ca si neamurile lui Bute(romanii) sa cumpere produsul numit meci de box pe care ei il vand, totul foarte normal de altfel. Imaginati-va ca vine la d-voastra acasa o ruda mai apropiata sau mai indepartata care vrea sa va vanda un produs pentru firma unde lucreaza, ce faceti? Cumparati in ideea ca produsul oricum e bun si trebuie sa-l ajut si pe asta micu ca e ruda cu mine sau ii intoarceti fundul bolmojind scuze de doi bani. Ei bine noi, romanii ne-am intors cu fundul la Lucian Bute si CAMPIONUL chiar nu merita asta fie si prin serviciul de imagine pe care-l face Romaniei, asa ca sa nu ne miram daca data viitoare o sa ne raspunda cu aceeasi moneda. Va dati seama ce reprosuri a primit de la Interbox ca nu-i in stare sa se vanda in Romania. Cat despre politicienii nostri acestia s-au aruncat ca vulturii asupra starvului pentru putin capital de imagine, ii doare pe ei in spate de Bute.
gelu • 20 octombrie 2010, 15:13
Apropo de sisteme PPW , in aceasta tara imbecila infiintam platforme DTH doar pentru a prelua si A TRANSMITE IN EXCLUSIVITATE anumite evenimente , bineinteles fara a exista posibilitatea ca acel eveniment sa poata fi vizionat si PE ALTE PLATFORME DTH contra cost.
Despre asta nu puteti scrie , d-le Tolontan?
TOLONTAN CATALIN • 20 octombrie 2010, 19:39
salut catalin!am o mare rugaminte la tine doresc sa mi instalez 2 antene digi tv in 2 locatii diferite si vreau sa stiu cat timp va mai transmite digi meciuri din liga 1 sau daca stii cine va transmite meciuri in sezoanele viitoare sa vad daca se merita investitia.ITI MULTUMESC ANTICIPAT PT RASPUNS.