No country for old Imi

miercuri, 8 septembrie 2010, 10:21

E mai bine să nu ştie. Decît să înţeleagă lumea de azi, mai bine rămîne aşa cum îl portretizează Mircea Lucescu: „Un om peste care a trecut timpul”. Despre Emeric Ienei e vorba. Imi, cum il alinta microbistii invechiti.

Al doilea pe lista furiei apare Iordănescu, cel care, tot Lucescu o zice, „a luat echipa naţională gata făcută”. Două mici probleme de logică. Întîi că toţi luăm cîte ceva de la cei dinainte. Ne ocrotesc umbrele lor şi încercăm să ne potrivim paşii. Nu e nimic ruşinos în a moşteni o pasiune, un capăt de cîmp sau un fel de a-ţi face meseria. Aşa merge lumea dacă nu vrea să se ţicnească.

În al doilea rînd, tot legat de Iordănescu, desigur că nimeni nu a inventat şi nu a descoperit cît Lucescu. De la Gabor la Andone, pînă la Belodedici, Balaci, Hagi sau Răducioiu, toţi au fost născuţi sau recuperaţi de Mircea Lucescu, după propriile mărturii. Se pregăteşte o carte după care admiratorii lui Columb vor fi în mare dificultate să probeze că nu antrenorul român a descoperit America.

E trist. E trist că un tehnician de modernitatea lui Mircea Lucescu vine, după o viaţă în care a dărîmat prejudecăţi, atacîndu-i pe „bătrînii” antrenori şi spunînd despre aceştia, dar şi despre preşedinţi şi impresari: „Răzvan are dreptate. Sînt oameni care nu ar trebui să discute despre naţională!”. Eiii, nici măcar să discute? Măcar aşa, puţin, în şoaptă.