Vine o vreme cînd fiii se afirmă prin negarea tatălui. O simt toţi bărbaţii care au băieţi. E în firea lucrurilor, dar, în nopţile luminoase şi reci de la Doneţk, Mircea Lucescu suferă cînd îşi dă seama de asta.
duminică, 5 septembrie 2010, 9:26
Vine o vreme cînd fiii se afirmă prin negarea tatălui. O simt toţi bărbaţii care au băieţi. E în firea lucrurilor, dar, în nopţile luminoase şi reci de la Doneţk, Mircea Lucescu suferă cînd îşi dă seama de asta.
Relaţia dintre cei doi Luceşti a fost întotdeauna blîndă. Mediate de mamă, zilele lor au curs generos, ca un rîu în care te bucuri şi cînd cazi. De cînd a fost numit antrenorul naţionalei, Răzvan a devenit, parcă dintr-o dată, distant profesional. „Un telefon pe săptămînă, dar nu despre fotbal”, povestesc prietenii de familie.
Seniorul a înţeles. Şi a tăcut. Prin depărtarea de „ăl bătrîn”, Răzvan a încercat să risipească acuzele, sîcîitoare ca ţînţarii. „E dependent de tatăl său”, au spus adversarii şi la fel gîndeau prietenii, primii cu bucurie, ceilalţi, cu îngrijorare. S-a izolat, şi-a căutat noi amici, a balansat între Borcea şi MM, privind cum vechii săi aliaţi, Dinu „Vamă” sau propriul tată, se retrag la rîndu-le, din gelozie umană, aşa şi-a explicat Răzvan.
Toată această strategie de separare l-a consumat şi l-a transformat. Senzaţia că e vînat şi că joacă pe cont propriu, care a nutrit-o mereu, amintiţi-vă degetul mijlociu fluturat către Copos pe cînd antrena Rapidul!, senzaţia i-a crescut zi de zi în suflet şi in carne pînă cînd s-a convins singur că e persecutat. Chiar şi după egalul cu Albania a spus că „oamenii îmi cer demisia din cauza campaniei negative la care am fost supus!”. Nu!
Răzvan Lucescu a avut parte de cea mai bună primire publica a unui antrenor de la Hagi încoace. El a ales însă drumul suspiciunii eterne ca să se apere şi să se motiveze. Ceea ce îi este însă permis lui Mourinho n-a funcţionat la Răzvan. Printre altele, pentru că portughezul se luptă cu toată lumea ca tactică, pe cînd, la Lucescu, victimizarea s-a transformat in a doua natură. Echipa naţională a capatat si ea un aer de copil neinteles, numai că nu ţine, deloc nu ţine atunci cînd însuşi jocul e de neînţeles. Persecutia a devenit tactica „naţionalei” Romaniei .
Gata, Răzvan a încercat şi n-a ieşit! E vremea punctelor şi e vremea victoriilor. Le aduce el sau le va încerca altcineva. Psihologia e utilă, dar fotbalul are ultimul cuvint. Întîmplarea a decis ca această luptă să aibă loc la Minsk, în acelaşi spaţiu istoric îngheţat în care tatăl său a aşteptat să sune telefonul.
Nic • 5 septembrie 2010, 22:39
Lucestii sufera de mania conspiratiei: toata lumea e impotriva lor. De asemenea, cand pierd meciuri, intotdeauna ARBITRAJUL e de vina 🙂
milan6 • 5 septembrie 2010, 22:46
Ionita dupa ce a ajuns la FCKoln declara ca sunt cele mai grele antrenamente la care a participat in viata lui!
deci,in Germania o echipa care lupta sa nu retrogradeze se antreneaza mai mult decat o echipa din Miti Liga care se lupta pt titlu si vrea sa ajunga in UCL!
PS cate goluri/meciuri au in Bundesliga Dzeko si Ibisevic si cate prietenul Ilincai Vandici?
zeidas • 5 septembrie 2010, 23:19
Felicitari, deci se poate scrie si la acest nivel in gazeta.
Alin • 5 septembrie 2010, 23:27
E in firea Lucestilor sa se victimizeze mereu…da`mi un exemplu in care unul dintre ei a recunoscut ca din vina lui s`a pierdut un meci…eu nu`mi amintesc. Si cred ca toata tara e satula de aceleasi explicatii dupa fiecare meci pierdut (egalul cu Albania e ca o infrangere..dupa parerea mea)…lumea s`a saturat …echipa nu joaca nimic… Acum ..la Nationala.. se vede ca Razvan e antrenor de echipa mica.
Corect • 6 septembrie 2010, 0:05
DEMISIA!!!
Vama • 6 septembrie 2010, 0:53
e ciudat cum toti dau in ambii Lucesti fara mila. e adevarat ca arunca vina pe arbitrii mereu … e rusinos dar e sanatos pt propriul psihic (eu sint convins ca ambii sint constienti de greselile lor dar nu sint prosti sa si le marturiseasca public). La fel face si Mourinho si Ferguson … Mourinho e genul care u stie sa piarda … dupa ce a fost eliminat de Liverpool cu Chelsea a spus despre cormorani ca sint o echipa mica care poate juca bine doar in CL nu si in Premier League. De la Ferguson am auzit de multe ori acuze spre arbitri.
Pina una alta Lucescu e antrenorul roman cu cele mai bune rezultate (exceptind Steaua 86) iar Razvan, cu noroc sau u a dus Rapidul acolo unde nici o echipa din Liga lui Mitica nu va ajune in curind; a facut treaba si la Brasov. Asteptam pe ceilalti antrnori care au criticat jocul nationalei sa faca la fel: Hagi, Dorinel, Vladoiu si chiar Jenei (Jenei a fost bun in anii ’80 cind Steaua era echipa mare dar cind s-a intors la sf anilor ’90 l-a batut Lucescu de i-a sunat apa in cap 3-0 pe Ghencea daca nu ma insel.
Decebal • 6 septembrie 2010, 0:58
Te-as contrazice intr-un singur fel: nici Hagi nu a avut parte de primirea lui Razvan Lucescu, foarte multi s-au indoit atunci de capacitatea lui de a conduce o echipa nationala.
chris_gali • 6 septembrie 2010, 1:03
am citit la unii ca la Lucesti este in firea lor sa se …victimizeze !…In timp ce Mircea Lucescu e toba de fotbal si nu cred ca gresesc cand afirm ca nu cred ca exista roman care sa stie mai mult fotbal decat el , tot la fel pot afirma ca Razvan e pe dinafara cand e vb de fotbal !!!…deci,cand Mircea se victimizeaza stie el ce spune si macar 50% are dreptate !…in timp ce la Razvan victimizarea vine din…neputiinta !!!…dupa meciul cu Serbia de vina a fost Mutu !…dupa meciul cu Ukraina au fost arbitri !!!…dupa meciul cu Turcia iar arbitri !!!…dupa meciul cu Albania de vina a fost …GHINIONUL !!!…se pare ca e o conspiratie ghinion plus arbitri plus jucatori impotriva lui….Razvan !!…EL , niciodata nu e de vina , intotdeauna vina le apartine…altora !!!!…Razvan se vaita mereu ca nu are de unde alege jucatori si totusi cu doar 2 ani in urma Piturca ne califica la Europene de pe…PRIMUL LOC !!!…inainte Olandei , finalista ultimului mondial…Razvane , daca nu crezi in calificare si in jucatori fa-i loc unuia care se pricepe la fotbal si care chiar crede in calificare !!!…n-am mai avut rezultate rusinoase ca cele de sub comanda lui Razvan de…decenii !!!
zeusdinolimp • 6 septembrie 2010, 1:07
Mircea,ia-l tata langa tine pe Razvanel,pupa-l bland pe crestet si pune-l antrenor cu portarii la Sahtior…Sau daca mai poti face fata la o noua provocare,vino si repara „jucaria” pe care a stricat-o fiul tau,care acum plange…
ciupi • 6 septembrie 2010, 7:18
nu egalul cu albania a fost o infrangere; jocul echipei a fost o infrangere. nu se va sti niciodata cat este vina antrenorului, cat este lasat pe seama jucatorilor si cat pe seama acelei secunde care schimba totul in viata unui om.
Cătălin Tolontan • 6 septembrie 2010, 8:49
decebal: da, cred ca ai dreptate, la instalare, hagi a fost supus entuziasmului public, dar au existat si critici ale specialistilor. La instalarea lui, Razvan a beneficiat aproape de unanimitate
de_pe_tarnave • 6 septembrie 2010, 9:55
@Catalin T. & decebal
„La instalarea lui, Razvan a beneficiat aproape de unanimitate”
Vin cu intrebarea: Am avut ce pune in locul lui Piturca in acel moment?
NU !!!!
Atunci ne-am fi multumit cu orice antrenor.
Mihai Ionescu • 6 septembrie 2010, 10:20
– Domnule Ioanitoaia, daca nici acum nu demarati in presa semnalul, schimbarii conducerii FRF si LPF, lasativa de scris definitiv, ca ne-am saturat de articole banale, care nu ataca frontal mizeria morala si profesionala din fotbalul romanesc.
– Cum adica, suntem chiar sub tarile africane la profesionalism si moralitate?
– Dupa C.M. de fotbal, federatiile africane care nu au performat, si-au dat demisiile, iar ai nostri care de 10 ani nu obtin nici-o calificare, raman cu nesimtire pe fotolii ?
– Intrebatii sefii de cluburi, cum de aleg in fruntea LPF un personaj recuperat din puscarie si cu dosare penale pe rol, fluierat pe toate stadioanele, acest individ Dragomir ai reprezinta cel mai bine ?
alexsilva • 6 septembrie 2010, 12:22
Nu, in nici un caz Hagi n-a avut parte de primirea ori de sustinerea lui Lucescu jr. Dealtfel, nici acum, dupa atatea rezultate proaste in amicale, culminand cu semisecul cu Albania, n-am vazut vreo campanie de presa. Ba chiar, din orgoliu de presa, jurnalistii, care inteleg ca l-au sustinut si il sustin ca pe o alternativa la influentele clanului Becali, in marea lor majoritate merg inainte pe mana lui Lucescu jr. N-ar fi rau sa mergem pe continuitate, dar e greu sa nu observi ca, dupa aproape un an si jumatate, nationala joaca mai prost ca la inceputul mandatului, nu exista nimic sa-ti dea sentimentul ca ziua de maine ar putea fi mai buna decat cea de ieri, selectia e facuta dintr-un mare si nesabuit orgoliu, exista la nivelul lotului o stare de sclavagism fata de selectioner. Sunt selectionati multi jucatori care nu visasera vreodata sa ajunga aici, in ideea de a-i multumi pe viata selectionerului, de a-i imbratisa neconditionat toate atitudinile.
Selectionerul e ros de prea multe ambitii personale, iar nationala, sub mandatul acestuia, nu va fi niciodata o nationala ci echipa lui Razvan. Negarea valorii unor jucatori, in sensul neselectionarii lor, inseamna o lovitura data nu clanului Becali ci interesului nationalei.
De aceea cred ca Lucescu jr nu are echilibrul profesional de a fi selectioner, dupa cum la fel de bine cred ca nu trebuie sa cadem in cealalta parte in care sa fie adus Hagi cu toata pleiada de interese. E viata si dupa Lucescu jr, si fara Hagi.
toader • 6 septembrie 2010, 12:58
razvan lucescu nu e mourinho fiindca mourinho ar fi facut din rahat bici. dar razvan nu e atat de mare, e doar un antrenor bun. ce sa faca un antrenor bun cu o echipa mediocra si in care doar radoi (jucator de echipe slabe la urma urmei) se lupta?
in plus chiar a avut ghinion.
cu chivu nu poti sa faci totusi o nationala. mutu? mutu e vedeta, nu jucator.
drP • 6 septembrie 2010, 13:12
mda, tipic romanesc, (chiar si dumnevoastra dl. Tolontan??) capul antrenorului imediat. Nu ma asteptam chiar de la dumnevoastra. Sincer. In afara de titularizarea lui Florescu, si netitularizarea lui G.Muresan, lotul cel mai bun de care dispunem dupa parerea mea.
Dado • 6 septembrie 2010, 13:21
Singura mare vină a lui Răzvan Lucescu e că ocupă locul altuia. Şi nici măcar n-a decis el asta, aşa a vrut Mircea Sandu. Nu e un antrenor rău, dar la Naţională ar fi avut dreptul să se gândească abia peste vreo 5-6 ani – dacă ar fi avut succese serioase la club. În plus, trecutul modest de jucător e originea reală a conflictului cu Mutu. Cu Andone sau Dan Petrescu, de pildă, nu s-ar fi ajuns la asta.
Gruiţă • 6 septembrie 2010, 13:25
Descătuşarea
Cătuşele se află în mintea lui Răzvan. Nu se poate să rămânem de-a pururea la bunul plac al familiei mafiote care a adus fotbalul românesc în halul în care este. Nu se pot uita:
1. Vânzarea generaţiei de aur în străinătate pe preţuri de nimic, dar cu comisione (şpagă) maxime;
2. Lipsa totală a unei preocupări pentru noile generaţii;
3. Monopol pe echipele cu rezonanţă din fotbalul românesc, pe care le-a dezbrăcat de onoare, sportivitate şi, în ultimul timp, de performanţă;
4. Implicarea pe principii mafiote în activitatea echipelor naţionale de-a lungul timpului;
5. Monopol pe principalele suporturi (print şi TV) din presa sportivă românească.
Acesta este principalul motiv pentru care Răzvan trebuie să rămână la echipa naţională indiferent de rezultatul de la belaruşi.
Pe lângă toate acestea cred în Răzvan. Chiar cred că poate califica România la mondialele din 2014. Sau s-a uitat că acesta a fost obiectivul lui? Cred că se poate debarasa de 1-0. Este scorul pe care niciodată nu a ştiut să-l gestioneze. Poate după noaptea petrecută pe podul Grant ar mai trebui să petreacă una pe culoarele Casei Poporului sau mai bine pe Vf. Moldoveanu. Cu puţin noroc am putea ajunge şi în turneul final din Polonia-Ucraina.
Daţi-vă singuri răspuns la întrebarea „care români se vor bucura de înfrângerea României la Minsk?” şi veţi obţine forţa de a învinge. Hagi şi Boloni sigur nu se vor bucura.
Hai România!
Sibelius • 6 septembrie 2010, 13:42
Singura mare calitate a lui Razvan la numirea ca selectioner a fost legatura de rudenie cu Mircea Lucescu. De fapt, doar presa si conducerea FRF l-a vazut ca o mare valoare. Publicul mai putin.
Dupa un an in care toti au fost vinovati de rezultate, mai putin Majestatea Sa selectionerul il vedem pe Florescu purtatorul tricoului cu nr. 10 si pe Cocis si Contra(doua din obsesiile lui Piturca) in primul 11.
Un an pierdut si cateva rezultate rusinoase.
Piturca era criticat pentru antijoc. Nationala lui Razvan nu e in stare nici macar de atat. Ne aparam in careu si luam majoritatea golurilor din faze fixe, suntem incapabili sa marcam INDIFERENT de adversar.
Alin • 6 septembrie 2010, 16:30
Incet incet fotbalul romanesc a pierdut din valoare, fiindca lipsesc doua elemente sinonime: munca si antrenamentul adevarat.
Mircea • 6 septembrie 2010, 18:19
Hmmm…o chestie nu inteleg: de ce sunt asteptarile la echipa nationala atat de mari ???? Sigur ca rolul de victima nu este OK dar asta este numai o particica infima din tot ceea ce se intampla in jurul fotbalului romanesc. Eu as zice ca daca asteptarile ar fi la nivelul valorii de la momentul actual, atunci se va ridica si echipa nationala intr-un timp relativ scurt (cca 2-3 ani). Atata timp cat nu suntem constienti de adevarata valoare nu vom putea rezolva problemele structurale cu care ne confruntam. Adevarul este ca ne credem bici dar in realitate suntem undeva foarte mici…
Ma uitam la interviul lui Lucescu inaintea meciului cu Belarus..ha ha ha..nu trebuie sa avem pretentia de a bate Belarus, e stupid sa declari asta inaintea meciului dupa ce te-ai compromis cu o echipa mica de tot si dupa ce toata echipa este down psihic; Chiar avem probleme sa recunoastem ca nu avem valoare ??? Cunoasterea de sine este baza pt mai departe si asta nu numai in sport ci peste tot.
sorin • 6 septembrie 2010, 21:27
Daca esti barbat …da ti demisia!Razvan este cel mai slab selectioner care l a avut Romania dupa razboi!Rusine!
Rushdie • 6 septembrie 2010, 21:57
Echipa e facuta de Razvanel si nu de Becali.
E un fel de Pitzurca2 = carpeala cu jucatori expirati si mai ales fara ambitie.
1. Ne calificam si ne facem de ras ça ultima data cu Pitzi.
2. Nu ne calificam dupa o campanie in care vor juca toti impiedicatii.
In ambele cazuri, in 2014 nu avem o echipa decenta , capabila sa joace macar bine,normal ca o echipa modesta dar DEMNA.