Barack Obama a pus documentarul românesc Colectiv printre filmele sale preferate în 2020

Este victoria oamenilor care acum 31 de ani au ieșit în stradă la Timișoara, când orașul era devastat și se simțeau atât de singuri. Fără curajul lor, nu ar fi fost posibil ca în 2020, un președinte al Statelor Unite, Barack Obama, să pună pe lista sa de filme favorite ale anului un documentar românesc: Colectiv

vineri, 18 decembrie 2020, 6:47

de Cătălin Tolontan

18 decembrie 1989. Timișoara este un oraș îndurerat și izolat. Oamenii protestează împotriva singurul regim european de după cel de-al Doilea Război Mondial care trăsese împotriva propriului popor.

La Europa Liberă, în Actualitatea Românească din acea seară, probabil una dintre cele mai dramatice emisiuni ascultate vreodată la un post de radio, Neculai Constantin Munteanu începe cu fraza care s-a transformat în istorie. „E un început în tot sfârşitul. Timişoara e acum numele oraşului românesc scris şi pronunţat în toate limbile pământului”.

18 decembrie 2020. Filmul documentar Colectiv, despre o altă mișcare civică, acea de după tragedia din clubul Colectiv, este nominalizat de către președintele Barack Obama, fostul conducător al Statelor Unite, printre filmele sale preferate din anul 2020.

Lista de filme și seriale preferate ale fostului președinte american. În stânga jos, „Collective”, adică „Colectiv”, documentarul regizat de Nanau Citeşte întreaga ştire: Barack Obama a pus documentarul românesc Colectiv printre filmele sale preferate în 2020
Lista de filme și seriale preferate ale fostului președinte american. În stânga jos, „Collective”, adică „Colectiv”, documentarul regizat de Nanau

Documentarul românesc Colectiv, regizat de Alexander Nanau, este elogiat în multe dintre limbile pământului. Din Nepal și până în sufrageria fostului lider de la Casa Albă. Dar el nu ar fi fost posibil, cred, fără valul tinerilor regizori care de aproape două decenii spun lumii povestea dură și democratică a României. Tot timpul un efort persistent ne ajută pe noi, cei din prezent.

Și, mergând la originile libertății noastre de azi, civismul românesc care l-a impresionat pe Barack Obama era de neconceput fără curajul întemeietor de exact acum 31 de ani.

Așa cum a spus chiar președintele Obama într-unul dintre discursurile sale, cel din 2015, de la Selma: „We honor those who walked so we could run. We must run so our children soar”.

Pe 18 decembrie, când e un început în tot sfârșitul de an, îi onorăm pe cei care au mărșăluit la Timișoara, pentru ca noi să putem alerga azi. Și alergăm pentru ca următoarele generații, copiii noștri, să se poată înălța.

 

Foto: Profimedia

Comentarii (30)Adaugă comentariu

Dan  •  18 decembrie 2020, 21:15

Degeaba...Arafat e la locul lui, col. Schiopu Orlando(cel care apare pe inregistrarea de la Colectic ca injura), nu doar ca nu a fost dat afara, asa cum cerea prim-ministrul Dacian Ciolos, ba a fost chiar avansat. Suntem jalnici.

ovidiu  •  19 decembrie 2020, 0:29

1. doresc sa luati masuri pt. ca platforma hbo go sa introduca subtitrare atat in romana cat si in engleza pentru utilizatorii din Romania. chestie valabila pentru toate filmele romanesti! cred ca este foarte frustrant pentru persoanele cu deficiente de auz si/sau cele care nu stapanesc suficient de bine limba romana sa urmareasca documentarul aici. 2. alexandru rafila este persoana care GIREAZA prin prezenta fizica veridicitatea spuselor ministrului ***? (min. 18:36). acelasi rafila care "intruchipeaza" astazi schimbarea psd? 3. la conducerea DSP urilor (nu numai!) care trebuiau sa descopere problemele din spitale sunt acelasi persoane si astazi? DSP urile de atunci sunt DSP urile de astazi care se ocupa de pandemia coronavirus? recomand filmul! o cezariana catre adevarul din spatele mastilor de argint!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Schindler  •  19 decembrie 2020, 9:03

Timișoara 1989 și filmul despre "Colectiv" nu au nimic în comun. Iar Hussein Obama e UN NIMIC. Sunt sătul de "liste democratice" fără valoare. Departamentul de Stat american publică în fiecare an lista țărilor în care drepturile religioase sunt încălcate. Cu ce s-a schimbat situația B.R.U., în acești 30 de ani, datorită acestei liste americane? 30 de ani! ...în care legi blamate de 99% din populație au fost adoptate în Parlament ca urmare a presiunilor americane combinate cu ale U.E.-filiala Departamentului de Stat în Europa. Știu USeRiștii care combat familia tradițională, ce spun eu...

Ilie  •  19 decembrie 2020, 10:52

Vine puiul de turnător la Securitate Vlad Voiculescu și mai puteți să faceți o saga despre serviciile medicale din România. Și afirmația mea e dovedită de CNSAS. Dar corb la corb nu-și scoate ochii. Decât la ***. Apropo, cum progresiștii USR nu au nici o femeie ministru? Sau măcar un delfin.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tindala  •  19 decembrie 2020, 12:42

Domnule Tolontan?E vreun motiv de mandrie?Cu ce ajuta poporul roman faptul ca un fost presedinte al ”partenerului strategic„ elogiaza un documentar impotriva autoritatilor acestei tari?Stiind ca acest popor a avut doar de patimit cand a fost in atentia celor puternici!Dupa legile...savanei!Mi-aduc aminte ca atunci cand-din cauza incendiului de la discoteca Colectiv- Prim Ministrul Guvernului Romaniei a demisionat si a predat puterea catre opozitie-ziaristii din Marea Britanie au fost nedumeriti:Ce vina sa aiba Guvernul pentru un incendiu la o discoteca privata?Mircea Badea de la Antena 3 la randul lui era nedumerit ca erau supravietuitori -cu rani usoare- care acuzau ROMANIA in presa straina!Pentru ce?Si constata ca acei indivizi nu aveau nici macar asigurari de sanatate,erau tratati in strainatate-pe bani grei-suportati de ROMANIA-adica de noi astilalti,cei fara ”un microfon in fata”-dar...acuzau Romania!Iar fraza introductiva din acest articol-cea cu”singurul regim european de dupa al doilea razboi mondial care trasese impotriva propriului popor”,nu face altceva decat sa confirme ca istoria o scriu cei care inving!In cazul asta invingatorii razboiului rece!

Obiectiv  •  19 decembrie 2020, 13:25

Chiar n-am lecturat materialul, care este repetitiv si ... narcisist! In aceste vremuri tulburi (din 2 puncte de vedere - politic si sanitar), dvs. continuati sa va impaunati cu succesele repurtate de filmul la care si dvs. ati contribuit? A fost un eveniment tragic, s-a produs inca unul la fel de neplacut, iar de aproape un an suntem bombardati si amenintati cu mii de stiri si materiale despre aceasta pandemie fara sfarsit si cu extrem de numeroase semne de intrebare; suntem satui de astfel de vesti, dar mai avem pana sa respiram usurati. Prin urmare, va rog sa va ocupati de pandemie si de politica, daca tot ati renuntat la sport! O.

Obiectiv  •  19 decembrie 2020, 13:42

Inca ceva: nici acum nu pot posta reactii la materialele aparute pe diverse bloguri! Si asta doar pentru ca v-am corectat pe unii dintre dvs. in privinta geografiei si a deontologiei profesionale! Ma rog, v-am mai criticat si pentru "transferul" unui fost ziarist de la Pro Sport, caruia i-ati platit si clauza de reziliere! Apropo de ziaristul respectiv: a publicat un material comemorativ pe care fostul mare atrenor G. Houllier il merita din plin, insa doar pentru a se lauda ca a fost in Anglia pentru a-i lua un interviu si pentru a-si reafirma pasiunea pentru clubul din Liverpool! De parca acest fapt (a fi suporterul neconditionat, de la distanta, al "cormoranilor") ar fi un titlu de noblete! Pana nu demult, am simpatizat clubul din "orasul Beatles-ilor", dar, cu atatea persoane antipatice care fac un capat de tara din aceasta calitate departe de a fi mai onoranta decat cea de suporter al celor din Burnley, am ajuns sa doresc sa-i vad pierzand pe toate planurile! Pariez ca ziaristul respectiv nu stapaneste limba lui Voltaire si ca nici nu crede ca ar fi necesar sa remedieze o astfel de situatie! O.

rabarada  •  19 decembrie 2020, 15:33

barak *** si tolontan ***, doua extreme, aceiasi patetici.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  19 decembrie 2020, 20:09

Felicitari pentru film, pentru succes si recunoastere internationala! Ne place, nu ne place, asa stau lucrurile la noi. Asta este adevarata fata a sistemului sanitar lasat sa functioneze in deriva timp de 30 de ani. Acum, PSD-ul il prezinta pe dr. Alexandru Rafila drept singura solutie de premier pentru a scapa de pandemie si de a reforma tara. Sa nu uitam ca dr. A. Rafila a activat ani buni in administratia centrala a sanatatii publice din partea PSD : consilier personal al ministrilor Bazac si Banicioiu, secretar de stat, director INSP. Pentru ca nu a derajat pe nimeni {nici infectiile nosocomiale din spitale, nici controlul dezinfectantilor diluati}, s-a conformat disciplinei de partid si a avut merite deosebite in ascunderea mizeriei sub pres, a fost promovat ca reprezentant al Romaniei la ECDC si OMS. In 2021, i se termina mandatul la OMS si nu-i asa, cum sa ramana dansul fara functie in stat? Despre ce vorbim? Asta este o chestiune de oportunitate...In CV-ul dansului, ne spune ca a coordonat dotarea si functionarea laboratoarelor de referinta de la I. Cantacuzino, lab. de microbiologie regionale si judetene {de la DSP}, ca in 18 ani de activitate a fost in colectivul care a facut proiecte pe sanatate publica soldate toate cu succes intern si international.Se vede doar succesul personal al dansului si NIMIC in sanatatea publica! Cum sa-l prezinti ca fiind singurul expert in sanatate publica, probleme de microbiologie si boli transmisibile din Romania? Daca este asa, este grav...pentru ca avem nevoie de cat mai multi experti si in toate domeniile. Nu stim daca acestia exista, au putut sa se dezvolte intr-un sistem care mai mult pune piedici si te sufoca dacat sa te sprijine si sa te ajute. Dr. A. Rafila poate ca a fost si este singurul comunicator {de incredere} pe probleme de sanatate publica al PSD-ului...care, din pozitiile ocupate, a avut mereu acces la informatii de specialitate interne si internationale. Nu vad sa le fi valorificat in scopul cresterii calitatii serviciilor de sanatate publica pentru cetateni...

Xman  •  19 decembrie 2020, 20:50

Ilie @"sindler" adică șindrilă.De fapt două bețe ,cozi de matura care vorbesc.Sfatul meu?Nu va puiți maaaah!!!!

Xman  •  19 decembrie 2020, 20:53

@Tandala.Ai un nume predestinat băiete.Daca știi să alaturi cuvintele, unele dupa altele ,asta nu înseamnă că știi să scrii.Mai rau,că gândești.

miketheone  •  19 decembrie 2020, 21:23

Intre voi progresistii !!! Ce sa-i faci !!

flasc  •  19 decembrie 2020, 21:44

un film despre unii care in proportie de peste 30% nu erau asigurati...mai pe sleau, nu munceau (cel putin, nu cu forme legale), iar statul roman (adica din banii celor care muneau si-si plateau taxele si impozitele) a platit bani grei pentru tratamentul lor (desi nu avea obligatia sa faca asta).

Vlad  •  20 decembrie 2020, 1:15

Citesc cometariile si aprope toate sunt pline de venin. Trist...

tindala  •  20 decembrie 2020, 11:38

@xman-E rau ca gandesc,nu-i asa?Pai asta se straduiesc-cu spalarea creierelor- ce-i de la care ia unul ca tine lumina!Sa nu mai gandim!

Deșteptu lu peşte  •  20 decembrie 2020, 12:46

Incendiul de la Colectiv s-a întâmplat din cauza corupției lui Johannis şi a celor care l-au cocoțat acolo sus într-un "şef al statului" conducătorul mult iubit de către poporeni şi *** cu poreclă de jurnalişti. Că Obama iubeşte sistemul ceauşist-iohannist-băsist de conducere al unei țări est-europene, nu este o surpriză. Dictatura mascată iohanistă este promovată de "jurnalişti" de pe ziare de sport. Iar victimele de la Colectiv încă zac la poalele mausoleumului dedicat "şefului statului".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mircea Ordean  •  20 decembrie 2020, 16:30

Mi-e greu sa nu observ ca laudă acel documentar exact unul dintre cei care au pus umărul, la realizarea lui. Inerent, o face în interesul propriu/ al acelui film.

Pitpalac  •  20 decembrie 2020, 16:32

Barack care a pus barbatii in toaletele femeilor cu teoria genului fluid si a oficializat casatoria intre homosexuali? Acelasi l-a spionat pe Trump si a folosit un dosar fals platit de Hillary ca sa porneasca o operatiune de rasturnare a regimului lui Trump? Acelasi a incurajat demonstratiile antifa si blm pentru a destabiliza Statele Unite. Acelasi a platit cercetarile covid la Wuhan. Acelasi,etc...

Jim  •  20 decembrie 2020, 17:09

In ultimul timp jumatate din articolele tolo.ro sunt osanale aduse acestui documentar. In afara ca este cel mai laudat documentar, a schimbat ceva? Arsii de la Piatra Neamt si pacientii tarati pe jos de la Resita denonstreaza ca nu. La fel si rata mare de decese cauzate de infectii nosocomiale. Si atunci ce a facut atat de grozav documentarul in afara de reclama la Vlad Voiculescu???

gesepescu  •  20 decembrie 2020, 17:25

@tindala o adaugire la spusele tale despre asistenta medicala. pana sa vina obloana, 40 de americani munceau pentru 1 asistat, de la obloana muncesc 2 pe cap de asistat. @gsp ca romania a avut singurul regim de dupa WW2 care a tras in propriul popor se explica si prin faptul ca a avut si cel mai dificil regim. mai sapati asadar. va place sa va auziti, nu?

tindala  •  20 decembrie 2020, 18:49

@gesepescu-Tolontan a zis ca singurul regim din EUROPA(care a tras in propriul popor)!Pentru ca si in ”tara democratiei”-conform celor relatate intr-un documentar referitor la razboiul din Vietnam- reluat de curand si pe viasat history-garda civila a deschis focul impotriva studentilor care manifestau impotriva razboiului,inregistrandu-se morti si raniti!Nu mai vorbim de Chile,sau Egipt,sau Coreea de Sud si alte”democratii”aliate cu cuine trebuie!

un cititor  •  20 decembrie 2020, 19:47

Obama..un adevarat intelectual...inca odata ne surprinde placut cu preferintele sale in literatura si fim...asteptam cu interes si preferintele actualului presedinte...dar se cam stiu primele doua locuri...Playboy si PornHub...

gesepescu  •  20 decembrie 2020, 21:34

@tindala da regim din europa. cel mai dificil.

Schindler  •  20 decembrie 2020, 22:36

@ un cititor, 20 decembrie 2020, 19:47 Daaaaa, Husseinul - un extraordinar de fin 'telectual... Absolvent dă școale 'nalte, harvărzar ca și tine... Fără teleprompter nu era în stare să țină un discurs (la fel ca altă vedetă impostoare împinsă în sus - Albright Mad Eleine, strașnica străjeră a schlitzului lu' Bill democratu', declanșatoarea din umbră a bombardamentelor N.A.T.O. din Serbia în 1999), iar "cunoștințele" lui de franțuză, după atîția ani de "universitate" plus obișnuita instruire intensă la Coliba Albă a unchiului premergătoare vizitei în Frîncia, pot fi constatate aici, alături de cele ale teleprompterului tovărășesc: https://www.youtube.com/watch?v=dWl5XoGX8Os

Natafletz  •  21 decembrie 2020, 14:38

Păi bineînțeles, e din aceeași facțiune... Dar eu am altă curiozitate. Acu că vine iar Vlăduț la minister, vă redeschide și vouă joburile acolo? Va fi iar rialitișou pe banii serviciilor?

paul S  •  21 decembrie 2020, 19:40

Un dialog imaginar între Tolontan și Johannis: -Johannis: pe-se-deee, pe-se-deee, pe-se-deee. -Tolontan: Collective, Collective, Collective, Collective. Și asa ar continua la nesfârșit cei doi luceferi ai acestei tari ingerate, care nu-i merita.

paul S  •  21 decembrie 2020, 19:42

Tara e ingrata, n-a fost ingerata. Încă.

Jim  •  21 decembrie 2020, 22:31

Doamne ce tara de *** !!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un cititor  •  21 decembrie 2020, 23:04

@Schindler: se vede ca esti trumpanzeu...pentru educatia ta, Obama are Harvard-ul...ceva ce pentru famiglia Trump e echvalent cu o nuvela SF... si e considerat cel mai bun orator de la Bill Clnton incoace... trumpetele tau ce face? ii maimutareste pe cei *** si stringe steaguri in brate pe scena...a, sa nu uit, si il pupa-n dos pe Putin cu fiecare ocazie...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gesepescu  •  23 decembrie 2020, 23:22

@un cititor Harvard nu inseamna nimic. Harvard e posibil doar datorita miliardarilor. E un monopoly educativ al bogatilor pentru bogati. Scorurile necesare pentru dosar cu sansa nu le intrunesc multe minti mai de Doamne ajuta. Multi dintre cei care nu se califica de o bursa au parte de o educatie si mai buna si mai terestra in alta parte. Harvard printre cerinte are pe sefii de clasa la propriu si care nu s-au remarcat ca oi negre prin nicio spusa sau fapta vreodata. La fiecare 100 de "sefi de clasa" care aplica doar 5 sunt admisi. Astia ca si Obama al tau isi traiesc adolescenta zi de zi intrebandu-se "Care mai e scorul meu SAT?" Harvardul e un simbol perfect al inechitatii sociale si al stratificarii. E nevoie de elite si bune cu viziune, dar Harvard produce mai mult manageri :) Vrei sa stii cum suna Harvard la targurile lor de educatie: "“We are a leading global professional services firm providing a broad range of risk, retirement and health solutions.” Obama chiar si cu Harvard ar fi numai bun sa ii lustruiasca ghetrele lui Trump (Sr mind you nu presedintele) lol. Obama absolventul tau preferat de Harvard i-a lasat sa putrezeasca in beciurile de la Guantanamo pe absolventii arabi de medicina, inginerie care nu erau prea Harvard pentru el. Din marunta mea cultura politica Obama este unul din aceia care zambesc prea mult :) Votantii cred ca sunt pe Tinder cand trebuie sa aleaga. Stanford, MIT furnizeaza un numar mai mare de patente pe cercetare. In Harvard este pompata o cantitate obscena de dolari. Umile universitati isi permit 35000 dolari pe cap de student, Harvard are milioane. Tot ce vreau e sa aud democrati ca tine si Obama elogiind asa ceva :)

Comentează