Indisciplinații de la ATI. De ce românii mor cel mai mult din Europa de COVID

De Cătălin Tolontan

joi, 3 septembrie 2020, 12:23

De Cătălin Tolontan

Întrebat miercuri de jurnalista Alina Manolache dacă a vorbit cu ministrul sănătății despre rata unică a României la mortalitate, cea mai mare din UE, și despre infecțiile nosocomiale, președintele a dat vina pe PSD și a vorbit despre responsabilitatea cetățenilor. Numai că autoritățile pot folosi alibiul indisciplinei cetățenilor doar până la poarta spitalului. Apoi, alte elemente decid dacă omul trăiește sau moare.

Pentru că a renunțat la rigiditatea nedemocratică a lui ”Puneți întrebarea și gata!”, acceptând revenirea jurnaliștilor unde era neclar, președintele Iohannis a generat o discuție sănătoasă despre o situație bolnavă. Cu formatul îmbunătățit, mai multe teme au putut fi dezvoltate la conferința de presă, una e cea a deceselor din spitalele noastre.

România are 3,1 morți de COVID la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Suntem campioana sumbră a Europei.

Cu excepția Bulgariei și Spaniei, care și ele au de două ori, respectiv de trei ori mai puțin morți ca noi, nici o altă țară nu atinge cota de 1 deces la 100.000 de locuitori. Toate datele sunt aici și aparțin Centrului European de Combatere a Bolilor

În fața recordului îndoliat, președintele a vorbit despre responsabilitatea PSD și a cetățenilor. A repetat și acea frază care sună ciudat, dacă nu vreți să ajungeți în spital, protejați-vă!

Numai că aici nu vorbim despre numărul de infectări, ci despre rata de mortalitate. Românii pot fi priviți drept indisciplinați, deși și asta e de discutat de vreme ce doar 1 din 25 s-au infectat, așa cum sună studiul de prevalență citat de Nelu Tătaru.

Oricum am lua-o, indisciplina cetățenilor funcționează ca argument al autorităților până când omul intră în spital. După aceea, alții sunt factorii care fac ca pacientul să trăiască sau să moară. Iar noi murim mult. Cel mai mult din Europa, de COVID.

În Spania au fost diagnosticate de 3 ori mai multe cazuri, raportat la populaţie, decât în România, iată că și ibericii sunt indisciplinați, însă spaniolii au avut şi de 3 ori mai puţine decese COVID-19. Iar ei nu au PSD! Serios, ca președinte nu poți să-ți explici lumea exclusiv prin demonizarea PSD.

Rata mortalității ține de un sindicat de factori. Și despre acest complex merită vorbit. Dar nu avem date. La peste 6 luni de la începutul pandemiei, guvernul Orban nu are o statistică a infecțiilor intraspitalicești asociate deceselor de COVID-19.

În continuare neraportate, infecțiile nosocomiale sunt însă tot acolo, în principal în sălile de ATI. Sigur că nu doar ele contează.

Starea de sănătate generală a populației, lipsa de proceduri a sistemului medical, numărul insuficient de medici, mai ales la specialitățile critice, toate contribuie la situația noastră critică.

Tocmai de aceea, dacă încremenim în teoria poporului indisciplinat de la ATI, ratăm discuția esențială: cea a sistemului medical, a procedurilor, a managerilor cu care rămânem și când se va termina pandemia.

 

 

Comentarii (30)Adaugă comentariu

Traian  •  3 septembrie 2020, 6:16

Si dupa parerea ta, Presedintele e responsabil daca unii mai si mor ? Jesuse, rau ai ajuns Tolo

zorrozabal  •  3 septembrie 2020, 8:09

Starea generala de sanatate a populatiei!Acela e diagnosticul!Cand ating etatea de pensionare romanul este deja un om bolnav!Cronic!Vorbesc aici de Romania profunda,de masa populatiei!Nu de parazitii bugetivori-politistii si functionarii din increngatura de institutii si de agentii-care sufoca bugetul!D-aia avem cea mai mare rata a mortalitatii!Si din cauza neomeniei multinationalelor-unele pentru ca ne otravesc cu alimente expirate sau de-a dreptul toxice,altele pentru ca scumpesc medicamentele!Cand am cerut de la farmacie -una dintre cele mai ieftine-o cutie de Nitroglicerina,am constatat ca in loc de patru lei,trebuia sa platesc...OPT lei si saizeci de bani!O scumpire de peste 100%!Iar Nitroglicerina este esentiala pentru bolnavii de inima care reprezinta...o treime din populatia Romaniei!Sunt foarte curios sa aud parerea d-lui Johannis si a domnului Ponta-cei mai vehementi critici ai faimoasei Ordonante 114- privind taxa pe lacomie!Asa castrata de Tariceanu,cum era ea,macar atentiona multinationalele ca depasesc orice limita !Ce ziceau domniile lor?Ziceau ca acea Ordonanta-care nici macar nu era originala, fiind introdusa mai intii in Polonia si in Ungaria-nu ar face decat sa determine multinationalele sa mareasca si mai mult preturile!Si cand au venit la putere prima lor grija-sau sarcina?-a fost sa o abroge!Si?Uite ca multinationalele continua sa ne spolieze prin preturile lipsite de omenie,cu toate ca Ordonanta a fost abrogata!

Ilie  •  3 septembrie 2020, 8:13

PSD e de vină. Însă, prin 2006, ministrul sănătății Eugen Nicolaescu, membru PNL, venea cu elicopterul la Galați și turna primul cancioc de mortar la temelia viitorului spital județean. Și așa a rămas. Așa că nu numai PSD e de vină. Când a apărut USR au spus că ei sunt altfel și nu vor face alianțe cu partidele vechi. S-a văzut! Ba chiar au niște lideri cu probleme mari de morală și credibilitate. Cioloș, ***, Voiculescu, ***, Barna, ***. Deci, nu avem ce vota!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adi  •  3 septembrie 2020, 8:27

1)Politizarea si coruptia din sistem ,2)Sistemul public de asigurari de sanatate cu proceduri prost gandite si corupt, devenit vaca de muls ptr mafia politica si smecherii din sistem, 3) Sistemul de invatamant medical care este subfinantat , 4) Gradul de educatie al populatiei.Unde este " Romania educata",celebrul program lansat de dl presedinte? Principalii vinovati suntem noi populatia , ptr ca ne-am lasat condusi de hoti si demagogi. Ne vaitam ca suntem saraci si batuti de soarta, dar de faptul ca suntem lenesi si delasatori nu ne vaitam . Majoritatea deceselor sunt din randul pensionarilor. Cine a acceptat mita electorala : puiul congelat ,litrul de ulei si kg de faina in schimbul votului de inscaunare a unui politician corupt?Pensionarii si asistatii sociali. Asa sa nu ne mai miram ca suntem precum in Burkina Fasso. PS. Cand vom avea o prezenta masiva la vot si sanctionarea politicienilor vinovati de dezastrul ultimlor 30 de ani, atunci putem vorbi de o speranta de schimbare in bine.Pana atunci ,inca suntem la stadiul de " ***ți-s posmagii"

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

zorrozabal  •  3 septembrie 2020, 8:55

Da,starea generala de sanatate a populatiei!O populatie bolnava!Cronic!O treime-cei descoperiti-sufera de inima si-in aceiasi proportie -sufera de ficat!Iar JUMATATE...de diabet tip 2!Adica tot de la pancreas si ficat!Cel putin asa a reiesit din acele analize medicale-obligatorii si gratuite-facute la initiativa ministrului-liberal-al sanatatii,Nicolaescu!Ce le imbolnaveste inima si ficatul bietilor locuitori ai celei mai napastuite tari din Europa?GRIJILE!Multe si grele griji!Sau stresul,cum se zice mai nou!De ce ofteaza romanul?Prima si prima data,de grija ca isi pierde locul de munca!De grija ca patronul pierde la carti sau moare,iar el-cica om liber,ramane fara serviciu!Adica fara singura sursa de venit!Iar facturile multinationalelor vin si... il strivesc, ca pietrele de moara!Se gandeste mereu:Daca are bani sa plateasca taxele la universitatea copilului,daca are bani sa le faca nunta la copii,daca are bani sa le cumpere casa,daca are bani sa se opereze la spital,daca are bani...de inmormantare!A doua cauza a acestei stari deplorabile a sanatatii populatiei e...alimentatia!E-urile,erbicidele si insecticidele in exces din legume si din fructe!Apoi medicamenteleScumpe-mai scumpe ca in Germania-unde veniturile sunt incomparabile!Si ineficiente!Si de abia pe urma, vin celelalte:incompetenta personalului medical-scolarizat pe internet- si incompetenta guvernantilor!Dixit!

Iuliu Cean  •  3 septembrie 2020, 8:59

Remember directorul spitalului Malaxa, azi tot liber? Remember fosta ministra de la Baia Mare? Din spital se scapa greu, sper ca breasla sa-si scoata gunoaiele afara si sa denunte. Olanda a infiintat liniile telefonice pentru denunturi anonime. Cand am sunat personal la linia COVID-19, mi s-a promis ca ma suna inapoi "colegul de la Bucuresti"... care nu m-a mai sunat. Lacomia omoara Romania. Testele neomologate baga in spitale oameni sanatosi, hraniti cu mizerii si imbolnaviti acolo, in timp ce zecile de contracte in neregula descoperite de Curtea de Conturi raman fara condamnari penale, de cele mai multe ori...

Jean  •  3 septembrie 2020, 10:57

Lipseste ceva: - "dacă nu vreți să ajungeți în spital (si sa muriti), protejați-vă Alt presedinte spunea: "Statul roman nu poate sa isi plateasca medicii si profesorii cum merita, asta-i realitatea" Na, realitatea.

Andrei F  •  3 septembrie 2020, 11:42

Articol care ne arata de ce Guvernul Orban a simtit nevoia sa injecteze bani in presa romaneasca.Cum sa te crezi democrat si sa saluti ca Presedintele a acceptat intrebari dupa nu stiu cat timp...?Un ziarist ar saluta revenirea la normalitate sau ar fi criticat lipsa normalitatii...???Pe mine m-ati pierdut dupa acest inceput care a aratat lipsa de coloana...Oricum declar pierdut jurnalistul care se mandrea ca in ziarul lui nu intra bani de la,,partneri,, ci doar un grant de la Google...Cine are curiozitatea sa citeasca,,CUM CUMPĂRĂ SOROS ȘI ONG-URILE PRESA Vreți investigații? E simplu: le vreți sau nu?,,...........Se vede de ce investigatiile la un anumit nivel lipsesc ...

Andrei F  •  3 septembrie 2020, 13:03

Si ar mai fi o intrebare pentru domnul jurnalist...Daca acum se moare mult mai mult in Romania decat in Europa din cauza noului virus nu se poate cere o solutie ca la Colectiv????De ce nimeni nu intreaba de ce macar o parte din pacientii romani nu sunt trimisi sa fie tratati in strainatate????Adica fix ce jurnalistul a condamnat in cazul Colectiv!!!!!Dar poate jurnalistul sa intrebe acum asa ceva?

adrian hora  •  3 septembrie 2020, 14:51

guvernul orban? vedeti cine sunt directorii de spitale, cine conduc sectiile de spitale. numarati si mortii de la marius nasta fata de alte spitale, sau cei care au trecut pe la marius nasta.

4Kan  •  3 septembrie 2020, 17:15

Domnul Tolo degeaba sustineti infectiile nosocomiale pana in panzele albe ca sa va faceti reclama la documentarul Colectiv, daca nu contestati si internarea cu forta a asimptomaticilor unica pe planeta. Si dvs. si ceilalti "jurnalisti" care nu au contestat aceasta masura totalitara aveti partea dvs. de vina ptr multe decese care ar fi putut fi evitate. Ganditi-va ca va veni si ziua cand adevarul va iesi la suprafata.

Adi Bancila  •  3 septembrie 2020, 21:10

Romanii mor cel mai mult in Europa si de alte boli. De aceea se duc la doctor in Austria, Italia, Turcia, etc. De aceea ne-a tinut guvernul inchisi. Azi aflam ca 4% dintre aceiasi romani au anticorpi COVID-19, adica minim 6-700,000 de oameni, fata de cele 80,000 de cazuri oficiale. Deci rata de deces este de 3,500 din 700,000 de cazuri si respectiv din 16,000,000 de locuitori, cu tot cu comorbiditati, adica 94% dintre decese. Bani pentru internare, pentru ATI, pentru intubare, teste, tratamente, masti, manusi, combinezoane... Cine urmareste nota de plata? Romanii sufera iar din incompetenta si lacomia conducatorilor!

Emigrant  •  4 septembrie 2020, 9:48

Domne Tolontane, nu mai supara monser pe venerabilul Mos Califar. Stii ca inima lui palpita numai la simpla vedere a Dulapului sibian. Domnul Presedinte Ptr Alte Coordonate Sasesti nu poate fi vinovat de nimic, ***. Desigur cu totul si cu totul alta ar fi situatiunea daca acum presedinte ar fi fost dragnea. Atunci barbisonul lui Mos Califar ar fi fost plin de spume acuzatoare. Rog deci sa respectam regulile politic corecte.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Obiectiv  •  4 septembrie 2020, 10:57

Subscriu celor sustinute de catre unii cititori (@ zorrozabal, @ I. Cean si altii) in postarile lor, insa cred ca medicii/oficialitatile au o "norma de indeplinit" in privinta deceselor! Nu stiu ce recompense de natura oculta ar avea, dar nu este posibil sa avem un numar de decese ce se situeaza zilnic intre primele 10 tari ale lumii, in conditiile in care ne comparam cu tari considerabil mai bine populate decat a noastra! Pan la un moment dat, ne comparam cu polonia la numar de cazuri, insa acum avem cam de 2 ori mai multe decat ei! Curat "ciuma Europei", din/prin proprie vointa! O.

PACIENTUEDEVINA  •  6 septembrie 2020, 21:08

1.Sublim țară: jurnaliștii de investigatii (domnul Tolontan, doamna Nistoroiu etc.) în loc să investigheze realitatea obiectivă, concretă, la zi, pe teren, bătând la pas secțiile/compartimentele ATI PUBLICE din Rou și vorbind cu pacienții și familiile lor care își strigă deznădejdea, ajung să „filozofeze” din birou... Iar manipulatorii establishmentului medical sar cu penibila gogoriță „pacienții sunt de vină în Rou”, chipurile pt că sunt prea bolnavi (vedeți ce tare și comorbidități uriașe are populația mult mai îmbătrânită a UE de vest, așa că terminați cu manipularea!). 2. Aveți curajul și onestitatea să investigați de ce numai în țara cu „dictatură medicală” Rou, secțiile/compartimentele ATI PUBLICE : a) nu permit contactul/vizualizarea pacienților de către familie (inclusiv prin tablete/telefoane), ascund datele medicale reale și scrise față de familie și nu permit exercitarea Dreptului fundamental la altă opinie medicală prin medicul ales și împuternicit de familie? (presa serioasă a dat numeroase exemple); b) nu se respectă art. 23 din Reg aprob prin OMS 1500/2009, care obligă la decizie medicală comună în comisie cu medicii curanți infecționist și pneumolog (mai ales în caz de Covid), iar NU la dictatura medicului ATI; c) activitatea nu este înregistrată informatizat și filmat, pt a se exclude neglijențele și malpraxisurile (pt a nu se fura, a nu se refolosi materialele de unică folosință, a nu se dormi în gardă, a nu se încălca obl de consultare directă a pacienților, a nu se pasa totul la rezidenți incompetenți, a exista CERTITIDINEA că tratamentul chiar a fost aplicat și în cantitățile reale necesare – PROF.DR.Bubenek va oferit o pistă jurnalistică excepțională, privind neaplicarea reală a tratamentului Covid, dar ați ratat-o lamentabil etc.); d) NU se deschid Foi de Observație Clinică, nici scrise, și nici informatizate pt pacienți, folosindu-se diverse fițuici, care pot fi completate din burtă și modificate oricând după bunul plac (parametrii măsurați de aparate ai pacientului – saturația O, tensiune, puls, echilibru acido-bazic etc. – nu rămân înregistrați nicăieri automat și integru); e) nu se poate verifica independent de NIMENI (DSP, parchet, colegiul medicilor, inspecția sanitară etc.) realitatea respectării EFECTIVE a Protocoalelor Medicale (inclusiv Covid), toți trebuind să ia de bună simplele afirmații și bunul plac al ATI-știlor!; f) câți dintre cei decedați în ATI de Covid au primit Remdesivir? Veți avea surpriza cu steagurile lui Pristanda!!! g)CÂȚI DINTRE PACIENȚII DECEDAȚI ÎN ati DE COVID ERAU SUPRAINFECTAȚI NOSOCOMIAL ÎN ati, MAI ALE DUPĂ INTUBARE?etc. Deci adunați aceste INFORMAȚII pt. publicul cititor, în informați corect și complet, sau apelați la obișnuitul cancan? 3.Eșecul revoltător, DOVEDIT prin rata exorbitant de mare a deceselor Covid în Rou, este al cauzat de permiterea funcționării STALINISTE, abuzive și discreționare, NEMONITORIZATE ȘI NECONTROLATE INDEPENDENT, autosecretizate și guvernate de „omerta”, a secțiilor/comp ATI PUBICE ca „stat în stat”. Deci, corectați titlul, în: „Indisciplina din ATI”... (Când veți avea odată totuși curajul să investigați că „Regele e gol!”). Pt noi cetățenii plătitori ai asig medicale și pacienți beneficiari ai serv publ de prestații medicale ATI, aceste secții sunt „Arhipeleagul Gulag”...poate vă pasă totuși cu adevărat, nu doar de cancan...

Max  •  7 septembrie 2020, 9:32

Interesanta observatie a celui care a scris articolul. Ne da de gandit si asa este, ca in spital in relatia medic-pacient nu mai intervin jocurile politice.

bg  •  7 septembrie 2020, 11:19

@ pacientuedevina...are cel mai bun comentariu. Sa scrii despre un subiect de interes public atat de dureros si nerezolvat {inf. nosocomiale din spitale] si sa-l "imbraci" intr-o haina politica sub pretextul independentei jurnalistice, este DEZAMAGITOR....Scriem despre efecte, dar refuzam sa scriem despre cauze si trecem mai departe, la alt subiect...la alta intrebare...Asta este presa de investigatie de la noi...caci nu-i asa, jurnalistii sunt si ei oameni...

Marinel  •  7 septembrie 2020, 11:29

Am petrecut 7 luni din viata mea intr-un mare spital bucurestean, ma internam, ma externam, reveneam si tot asa mai bine de jumatate de an pana la vindecare completa. La prima internare, dupa o operatie complicata, am fost in stare mai mult decat critica aproape o saptamana. Apartinatorii mei s-au certat cu chirurgul, sef de sectie la acea data, si cereau cu insistenta sa fiu transferat in ATI. De exasperare, la un moment dat doctorul a urlat efectiv la ai mei ca nu ma transfera la ATI ca vrea sa mai am o sansa la viata. Aveam 32 de ani atunci... Si nu m-a transferat, m-a tinut pe sectie, cu toate riscurile asumate. Si a avut dreptate, 21 de ani mai tarziu sunt tot aici... Deci de atunci se stia foarte bine, chiar de catre personalul medical, ca daca intri in ATI nu prea mai scapi cu viata de acolo. Nu stiu daca e vorba de incompetenta cadrelor de la ATI, de dezinteres, de lipsa echipamentului, de infectii nosocomiale etc. etc., concluzia e doar una - in Romania sectiile de ATI din orice spital sunt doar anticamere ale mortii...

zorrozabal  •  7 septembrie 2020, 16:52

@pacientul e de vina Pacientule,crezi ca nu e adevarat ca Romania are cea mai bolnava-si cea mai saraca-populatie din Europa?Asa au concluzionat analizele medicale-obligatorii si gratuite-efectuate in 2005 la initiativa ministrului liberal al sanatatii,Nicolaescu!Cum arata un neamt-si o nemtoaica-la pensie si cum arata un roman-si o romanca-la pensie?Un neamt cand iese la pensie,este perfect sanatos si pleaca sa vada lumea ca turisti!Un roman,cand iese la pensie arara ca de optzeci de ani!Si se duce sa isi vada copii,ospatari in Occident si nepotii,care nu stiu limba...materna!Si constata ca acolo preturile sunt...mai mici ca acasa!Cat despre venituri...Invers!

Dravale  •  8 septembrie 2020, 10:05

”Jurnalist de investigații”! Ha,ha,ha!Ce meserie este asta,”*** sau ”investighează” pe cont propriu(***).L-am ascultat azi dimineață pe europafm,e un fel de ”gică-contra”,vorbește fără nici o noimă,după ce termină stai și te întrebi ce *** a vrut să spuna?!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

PACIENTUEDEVINA  •  8 septembrie 2020, 17:45

Aşa este @bg... şi mai dezamăgitor este să vezi cât de curajoşi, la obiect şi perseverenţi erau jurnaliştii de investigaţii acum câţiva ani pentru a demasca sinistra şi inadmisibila „JOACĂ DE-A DUMNEZEU” faţă de pacienţi, a şefilor din ATI şi a unor ati-işti (https://www.tolo.ro/2016/06/02/un-medic-si-a-inregistrat-sefa-cum-imparte-viata-si-moartea-la-spitalul-sf-pantelimon-eu-am-propus-o-chestie-care-mi-s-a-parut-de-bun-simt-hai-sa-dam-medicatia-la-aia-tineri-si-la-aia-cu-sanse/) şi cum, când această meteahnă din ATI s-a agravat, jurnaliştii au devenit proprii epigoni... cum se prefac că au uitat de această realitate din ATI ... 1. Păi, stimată amnezie, Legea obligă secţiile ATI: să „reprezinte nivelul CEL MAI RIDICAT de îngrijire dintr-o unitate sanitară cu paturi... destinată preluării, monitorizării, tratamentului şi îngrijirii pacienţilor care prezintă deja sau sunt susceptibili de a dezvolta insuficienţe organice acute multiple: cardiocirculatorie, respiratorie, renală etc., care ameninţă prognosticul vital”; să depună toate eforturile umane şi materiale pt salvarea vieţii pacientului critic (adică aflat în stare gravă), fiind interzisă în decizia medicală de salvare a vieţii „utilizarea scorurilor de severitate (de exemplu: APACHE sau SAPS) care estimează mortalitatea intraspitalicească a unor grupuri de pacienţi” din punct de vedere statistic. 2. Dar, deşi pacienţii critici se află în TI tocmai pt că au o staree gravă, ati-iştii au tupeul sinistru de a scrie pe fişele medicale ale pacienţilor diverse scorurile de gravitate, pecetluind astfel soarta pacientului, în sensul că îl etichetează abuziv ca fiind prea „grav” ca să mai cheltuiască pe el resurse umane şi materiale din ati...Adică nu îi mai acordă toate tratamentele cuvenite care ar putea salva viaţa (conform dotărilor existente şi pregătirii medicale pe care o au), sub pretextul că statistic (!) „nu ar mai avea şanse” (vă sună cunoscut, domnule Tolontan?) după opinia lor de „Dumnezei”, cu excepţia vedetelor care sunt în atenţia mass-media (Gabriel Cotabiţă, Buzu etc.) când se încercă totul, chiar imposibilul, şi se cheltuiesc miliarde, şi se ţine pacientul cu lunile în secţie. 3. Pentru noi restul, fraierii plătitori ai CASS din care îşi iau salariile, timpul mediu de internare e sub 10 zile... noi „nu merităm” în ochii acestor dumnezei uzurpatori cheltuieli şi eforturi şi încercări şi şanse...4. Totul sub supravegerea conducerii secţiilor ATI, care îşi „justifică” această „joacă de a Dumnezeu” sub pretextul „optimizării cheltuielii resurselor” (art. 29 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin OMS 1500/2009) şi al păstrării scaunelor lor şi a managerului de spital. Ei sunt mândri că fac economii în detrimentul salvării de vieţi...sunt „performanţi” (!??) La pacienţii bătrâni nici nu se mai uită cu atenţie... @Marinel, asta e explicaţia, pe care jurnaliştii, chiar au uitat-o?

Nicu  •  9 septembrie 2020, 2:47

Președintele României împreună cu acest gir de lup prim ministru au dat ordin în teritoriu sa nu se mai dea pachetele de la UE la cei cu grad de handicap grad 1 și 2 sa se dea la cei care votează PNL ca de primarii din județe știu cine ii vor vota. Rușine sa le fie eu nu voi vota nici o data Liberali cu chip de Legionari.

PACIENTUEDEVINA  •  9 septembrie 2020, 9:59

Mihai Constantinescu a fost tinut in ATI timp de 6 luni, pt el s-a incercat imposibilul, s a cheltuit cu nemiluita...Noi, majoritatea anonima, suntem la discretia si abuzul micilor dumnezei din ATI, fiind rapid expediati ca nu meritam, nu avem sanse...Iar cand Avocatul Poporului a inceput sa monitorizeze spitalele, din cauza acestor incalcari ale drepturilor fundamentale ale pacientilor, mafia medicala s-a ofuscat, si-a pus in functiune pilele politice si s-a autovictimizat manipulator pt a pune o perdea de fum pe realitatea din spitale si a bloca ancheta Av Pop...

Razvan Dumitru  •  9 septembrie 2020, 15:52

Ce inseamnă ATI pentru omul de rând? Este o secție medicală pentru monitorizarea permanentă cu aparate a ritmului cardiac, concentrației de oxigen, etc. Am petrecut, la distanță de 6 luni, câte o noapte la ATI. Cardiac, am împărțit salonul cu alți 5, unul cu pneumonie, altul proaspăt operat și sedat, un drogat delirant, un bolnav cu probleme neurologice, legat, etc. Acolo ajung doar cazuri grave sau operați, ultimii doar pentru câteva ore, dacă se recuperează normal. La ATI, decesele apar ca o rutină, cam 40% dintre gravii fără comorbidități, peste 50% pentru cei cu comorbidități. Din păcate, greu de spus cât reprezintă erorile medicale, cât nozocomialele, cât inevitabilul. Pare un moment bun pentru asanarea sistemului medical și eliminarea monștrilor care țin sub cheie secții întregi, echipamente neutilizate, etc. și terorizează după bunul plac medicii specialiști cu insulte, marginalizări și penalizări. De aceea, mulți tac, se supun de frică și acceptă vinovății comune pentru cazuri care ar fi putut fi salvate...

Chataros  •  9 septembrie 2020, 17:58

"... însă spaniolii au avut şi de 3 ori mai puţine decese COVID-19. Iar ei nu au PSD! Serios, ca președinte nu poți să-ți explici lumea exclusiv prin demonizarea PSD." Chiar nu sesizezi eroarea de logica din raționamentul tău? România are PSD. Spania NU are PSD. România are mortalitate excesiva. Spania NU are mortalitate excesiva. Concluzia? Poate exista o corelație, insa în nici un caz nu poți zice ca este exclus sa fie vina PSD, tocmai urmând raționamentul logic.

Razvan  •  10 septembrie 2020, 12:28

Lipsa ghidurilor, lipsa protocoalelor, ani la rand de nerespectare a oricaror norme de sanatate internationala, lipsa banilor, lipsa personalului, lipsa stiintei medicale. In Romania se moare in spitale pentru ca traim de ani buni cu impresia ca sistemul medical feudal e unul de calitate, in fapt avem cel mai slab sistem medical din europa. Si asta este vizibil de la organizarea, pregatirea si activitatea personalului auxiliar pana la medici!

Andrei Stoian  •  10 septembrie 2020, 14:25

Poate investigați de ce asimptomaticii internați stau încuiați în saloane, de ce, după 14 zile de izolare, dacă testul este tot pozitiv, vine ambulanța să-i ia de acasă. Nazism? Sadism? Medicină sau crimă organizată?

somoila  •  12 septembrie 2020, 19:49

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

x-link  •  3 octombrie 2020, 9:31

oare compara cineva nr deceselor din acest an determinate de alte cauze decat Kovid 19toamna cu cele de anul trecut ? aproape toti decedatii sunt bagati in coloana KOVID

bute le flic  •  6 octombrie 2020, 15:12

eu nu inteleg un aspect: spre inceputul pandemiei s-a comunicat un numar de paturi disponibile la ATI de peste 2000, in toata tara... dar in ultimele saptamani, statisticile arata asa: un numar de paturi ocupate ATI intre 500 si 600, iar numarul de decese zilnice intre 50 si 60... se pastreaza aceste intervale de cateva saptamani... intrebarea e, cele 50-60 de decese sunt dintre persoanele de la ATI? daca nu - de ce nu erau in ATI, daca aveau o stare asa grava? daca da, atunci inseamna ca in fiecare zi locul lor e luat instant de alte 50 de persoane in stare foarte grava, si din nou aceeasi intrebare, de ce nu erau deja in ATI, astfel incat sa vedem peste 1000-2000 de paturi ocupate... este ceva in neregula cu aceste cifre zilnice?

Comentează