Generalul Oprea, cel care a organizat Spitalul Suceava, delegat să coordoneze DSP București. Ministrul Tătaru: “Să pună disciplină militară!”

“Vreau să schimbăm lucrurile la DSP București. Au 250 de oameni, le-am mai pus la dispoziție încă 90 de la medicină școlară, nu mai putem continua așa. Și vreau și un raport zilnic”, i-a spus ministrul sănătății generalului Ionel Oprea care, de vineri, devine coordonator al celui mai solicitant DSP din România

vineri, 7 august 2020, 11:31

de Cătălin Tolontan

Lipsa anchetelor epidemiologice atent făcute și alte disfuncționalități au transformat DSP București într-un caz de “așa nu”, indiferent cine s-a perindat în ultimele luni la conducerea sa.

De astăzi, generalul Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a devenit coordonatorul instituției care are de gestionat cel mai mare număr de cazuri COVID din țară.

Dispoziția a venit de la ministrul Tătaru. Nu e prima oară când la DSP București se încearcă inserarea unor oameni cu formație medical-militară. Și ministrul Costache a încercat același lucru, chiar la începutul crizei. Dar el s-a izbit nu doar de numirile politice anterioare, descriu oameni din instituție situația, ci și de “jocurile de culise, care sunt cele ale unui mic Minister al Sănătății”.

Rugat de Libertatea să explice ce va face Oprea, Tătaru a spus: “Experiența de la Suceava ne-a arătat că are calități care pot fi folosite și la București, va acționa ca un coordonator, vrem să știm ce s-a întâmplat și ce se poate face, de la personal și până la achiziții și decizii privitoare la testele COVID”.

Ministrul a insistat că Oprea nu va schimba actuala conducere, dar că “ne pregătim pentru începerea școlilor, iar cele 90 de cadre de la medicină școlară se vor întoarce la munca lor, așa că vom vedea ce trebuie făcut la DSP București, e nevoie de o organizare mai bună”.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

Banateanul vesel  •  8 august 2020, 1:41

Genial. Doar „castraveți” și secu la conducerea DSP-urilor. Apropo, nevasta lui Tătaru mai vinde *** la farmaciile familiei? N-ar strica să verificați...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilie  •  8 august 2020, 8:11

Un articol care nu spune nimic. Demn de un elev al lui nea Ovidiu, cel care nu era comunist, dar îl pupa in cur pe Adrian Păunescu și mergea în Italia ca șef de delegație sportivă în perioada când doar cei obedienți aveau pașaport.

Andrei F  •  8 august 2020, 10:57

Domnule jurnalist -actor ,-a se vedea filmul Colectiv-in timpurile acestea tulburi si grele nu puteti sa va intrebati prietenii cu functii de decizie daca cineva din statul roman a deschis macar o discutie ca pacienti infectati sa fie tratati si peste hotare?!Adica....sa picam fix pe subiectul filmului ,,Colectiv,,...Sau pacientii trebuiau tratati peste hotare numai cand sunt raii de pesedisti la putere? Si mai indraznesc o intrebare....aveti ca proiect sa va continuati cariera actoriceasca si intr-un film inspirat cu drama pacientilor infectati in zilele noastre?

Chis Alexandru  •  8 august 2020, 14:41

Chis Alexandru: Inteleg perfect motivul replierii dvs! Era firesc sa faceti un pas lateral - este drept ca este cam firav si ambiguu - pentru a va permite o noua abordare care sa va indeparteze de ceea ce ati sustinut - cu sau fara perdea! - in majoritatea textele pe care "Libertatea" le-a inserat sub semnatura dvs sau a "colectivului" pe care il tutelati. Nu ma intreb care ar fi cauza ce v-a metamorfozat, treptat, dintr-un fervent "anti-Covit" intr-un om de scris care pare a fi inteles, pana la urma, ca acest Covit Sars-2 nu este o gluma, ci o adevarata "Ciuma Pandemica" menita a schimba destine, mentalitati (cum este cazul dvs!) si chiar societati in ansamblul lor. Tare as dori sa aveti taria morala de a revedea "maculatura" pe care ati publicat-o, drept ofranda, la cei pe care - mai direct sau voalat - i-ati sustinut pein ceea ce a iesit din "pana" dvs. Este bine ca ati inteles, chiar si dupa cateva mii de decesu si zeci de mii de chinuri, ca nu exista decat un singur adevar, si anume ca acest COVIT SARS 2 esye principalul dusman al societatii! Mai am o mica nedumerire si anume: "Care este parerea dvs legat de ceea ce a intreprins, concertat, impotriva populatiei (mai ales cea inconstienta sau care a fost indoctrinata de mizriile de pe anumire site-uri si retele de socializare) "tripleta" PSD-CCR-AVOCATUL POPORULUI. Aveti curajul si taria morala de a aborda acest subiect? Apropo: Tare as dori sa revedeti finalul filmului "Actorul si salbaticii" si sa faceti, imaginar, doua inlocuiri diurne, si anume culoarea ciumii di numele celui care a declansat-o. Va las "placerea" de a intelege cat de actual este textul rostit de Caratase si cat de bine (as spune chiar "manusa"!) situariei actuale. Cu stima,

simplu  •  8 august 2020, 16:38

am avut contact profesional cu DSPurile. in general oameni buni la suflet, dar majoritatea incompetenti - ca sa intelegeti - dspul e un fel de mini-sinecura pentru medici de familie ratati care nu pot practica nici macar medicina de familie - fie din motive de lene, fie de incapacitate. ca urmare, oamenii sunt niste birocrati santajabili profesional de multe ori mutati de colo colo politic prin diverse institute de sanatate si alte mini-sinecuri din sanatate, obisnuiti *** la comenzi de partid, si cu competente zero. de asemenea, nedoritori sa faca nimic, adica sa stea degeaba si sa se acopere de hartii pentru ce nu faceau, iar daca faceau (gen campanii locale - impartit de fluturasi si alte nimicuri de acest gen) faceau foarte putin si in general ajutati de ong-uri sau altii. daca intrebati orice medic din tara asta, la dsp sunt medicii aflati la cel mai jos respect profesional, paote chiar dispret, ei de fapt nu mai sunt medici de mult, sunt doar niste politicianisti birocrati preocupati sa isi mentina salariul sau si-l creasca, sa mearga pe la tot felul de conferinte de carton, sa faca micutze combinatii locale etc. sigur suna a generalizare si nu toti sunt asa. dar cei cu care am interactionat eu, 80% asa erau.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Opinescu  •  8 august 2020, 16:49

@Chis Alexandru: cu toate eforturile de a decreta catastrofa națională, zecile de mii de bolnavi, inclusiv cei vindecați, s-au adunat în aproape 5 luni de stare de urgență / alertă și reprezintă doar 0,3% din populația României. Pentru 0,3%, niște persoane aflate vremelnic la putere impun restricții celorlalți 99,97%. Rata de decese este de 4% dintre cei îmbolnăviți, cu tot cu persoanele care sufereau deja de afecțiuni grave, erau în vârstă înaintată sau aveau organismul puternic slăbit din diverse motive. Dumnezeu să-i ierte! Cazurile de ATI impresionează, normal. Dramele personale sînt grave. Totuși, acest lucru se petrece indiferent de afecțiune! Câte știri v-au prezentat cazurile de TBC din ATI vreodată? Puteți afla ușor numărul de bolnavi și de decese din cauza TBC, o afecțiune molipsitoare, cu rată de deces de 15%. Virusul există. Măsurile sînt catastrofale. Modalitatea de transmitere a informațiilor publice este oribilă și abuzivă. De ce nu se spune numărul celor vindecați zilnic? De ce nu se spune că din 21,444 de teste de azi, 20,000 au avut rezultat negativ? de ce nu se spune câte sînt testările noi și câte retestările? Exemplu: știați că 70% din cazurile înregistrate oficial în Belgia au fost în Anvers / Antwerp? Sursa - Deutsche Welle. Știați că mai mult de 50% din cazurile din Suedia au fost înregistrate în cămine de bătrâni, la persoane de peste 80 de ani? Că în Italia peste 90% dintre decese -au produs la persoane de peste 79 de ani, cu cel puțin o altă boală gravă - cardiacă, renală sau diabetică?

Chis Alexandru  •  8 august 2020, 17:12

@OPINESCU: Ma bucur ca ti-ai devoalat numele! Un exemplu de curaj "de balta", mai va, Bibicule! Pastreaza-ti peroratia. Curajosule!!!

PACIENTUEDEVINA  •  8 august 2020, 18:14

Militarizarea conducerii unităților din serviciul public de sănătate (spitale, institute, dsp-uri) constituie dovada INCONTESTABILĂ și recunoașterea de către Statul rou a celor 6 cancere principale care ne distrug acest serviciu public: 1. indisciplina crasă a personalului pe fondul lipsei răspunderii profesionale prompte și a procedurilor operaționale acoperitoare și amănunțite; 2. incapacitatea managerială; 3. cele mai groaznice forme de corupție și deturnare de fonduri; 4. secretizarea abuzivă a ilegalităților din sistem; 5. încălcarea drepturilor legale ale pacienților ridicată la nivel de regulă, de uzanță zilnică și sfidătoare; 6. excluderea abuzivă și aberantă (fără precedent în UE) a pacienților asigurați de sănătate din toate mecanismele de decizie privind utilizarea banilor acestora (consilii de adm ale spitalelor, dsp-urilor, caselor de asigurări de sănătate) și controlul calității prestatorilor de servicii medicale (medici, personal auxiliar) plătiți tocmai din banii asiguraților.

zapacila  •  8 august 2020, 22:01

@opinescu-0,3% din cat?Care mai e populatia Romaniei?Ca nu s-a mai facut nici un recensamant si nici nu sunt publicate date certe despre cati sunt plecati?

PACIENTUEDEVINA  •  9 august 2020, 1:07

În țara bananieră Rou, cetățeanul asigurat e bun numai ca să plătească, plătească, plătească la nesfârșit, de la contibuții și impozite, la plicuri, ața de operație și medicamente în spital, analize, RMN privat în curtea spitalului public, liftieră și brancardier, schimbatul feșelor etc. După care i se pune pumnul în gură de către prestatorii medicali și este trimis la colț. Adică servitorii dictează patronului, pe banii lui! Se cheamă „dictatura medicală”. E aplicată de mafia medicală care a confiscat serviciul public de sănătate. acum are și tupeul de a încerca să impună „dictatura medicală” ca metodă de conducere a Statului român... Le permitem?

Dan  •  10 august 2020, 9:29

Catre "Andrei F" - PSD-isti nu sunt doar "raii din psd" asa cum ii descri tu, chiar dovedit ei sunt corupti si infractori, organizati in sleahta aia ce se cheama pds. Ai cumva mintea scurta? ...ai uitat cine era insotit la tribunal de liderii lumii interlope?

Andrei F  •  10 august 2020, 9:54

@Dan • 10 august 2020, 9:29 Oooo....sa-mi spuneti mie ca as fi uitat?Domnule o minima intrebare ...ai remarcat ca acum nimeni dar nimeni nu poate spune in public ceva de rau unui liberal sau Presedintelui?Cum deschide gura este inhatat...pai pe Dragnea se facea executie publica...Sa-mi spuneti ca pesedistul ala rau avea nevoie sa fie aparat de cineva ...pai de ce nu erau si el aparat de lege si oamenii legi la fel cum sunt aparati acum sefimea liberala sau Preedintele?Cum vine asta ca cel ,,rau,,sa se apare de alti indivizi ,pai binele ataca la persoana raul...?Si mai incerc una tot calduta ca va place sa va amintiti....Credeti ca mitingurile acum sunt sparte doar din cauza pandemiei cand pe vremea ,,railor,,se formase o cultura a protestelor.....ca tot suntem pe 10 august????

Opinescu  •  10 august 2020, 10:54

@Chis Alexandru, @zapacila: Repet, cred că virusul există și mai cred că unii medici își tratează mai mult decât uman pacienții, cu sacrificii personale de timp, energie, risc de îmbolnăvire... tot respectul pentru ei. Am fost cândva în ATI ca pacient și dramele de acolo nu țin cont de averea pacientului, de tipul bolii, de faima sau poziția publică. Filmările din ATI fac rău pacienților, rudelor și publicului. Conștientizarea presupusă s-ar putea face identic pentru orice altă afecțiune, contagioasă sau nu. Contează enorm separarea intereselor privind sume decontate pentru un pacient covid față de un pacient cu diagnostic de pneumonie sau gripă. Diferența există, este informație publică, se poate verifica foarte ușor. 60,000 de bolnavi înseamnă 0,333% din 18,000,000 sau 0,4% din 15,000,000. Relevante sînt măsurile: izolarea cazurilor ar fi indicată, în locul unei stări de urgență/alertă sau carantine generalizate, în care fiecare om este din start considerat suspect. Este necesară o informare completă privind numărul PERSOANELOR testate (la jumătate față de numărul testelor) și mai ales CINE (categoriile persoanelor testate - persoane de contact cu bolnavi, bolnavi recuperați, etc.). Cazurile de însănătoșire merită tot atâta atenție. Studiile pe comunități izolate - vezi vasele de croazieră - au furnizat informații extrem de utile, ca într-un laborator de testare umană. La fel, ratele de deces publicate oficial, după studii pe mii de pacienți, variază între 0,01% în Quatar și 7,4% într-o comunitate italiană. Organizația Mondială a Sănătății consideră că valoarea corectă acum a ratei de deces este de 0,6%. Repet, informații publice, nu scenarii, conspirații, etc.

Obiectiv  •  10 august 2020, 13:09

În aceasta perioada, DSP-urile respecta o comanda politica: umflarea cifrelor! Toți cei implicați (inclusiv media) și-au pierdut credibilitatea! Unii care ne-au tot amenintat/înspăimântat n-au viitor în tara aceasta! Nici OMS, în toată lumea, în afara de Asia!

Laurențiu Dinescu  •  10 august 2020, 21:16

Banii de la UE se alocă direct proporțional cu numărul de cazuri. Banii din buget se alocă proporțional cu numărul de paturi ATI / zile ocupate.

Comentează