marți, 7 iulie 2020, 4:00
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Patron al firmei Sanimed, cu importante contracte în spitalele românești, unde livrează în general medii de cultură, Cătălin Hideg a apărut inițial în atenția publică în cazul Florin Secureanu.
Pe Hideg și pe Secureanu i-au legat apartenența la aceeași lojă masonică, afacerile din sănătate și faptul că ambii au fost doctoranzi ai Academiei SRI, la același profesor la care între timp Serviciul a renunțat: generalul Constantin Onișor.
Între timp, generalul Onișor a ajuns membru fondator al unui partid naționalist, cu accente prorusești.
Imediat după declararea stării de urgență, presa a remarcat că o firmă anonimă a unei bucătărese din Giurgiu, Romwine & Cofee, a câștigat la ONAC un contract de 12 milioane de euro pentru livrarea a 1,4 milioane de măști necesare personalului medical. Hideg a recunoscut că, de fapt, contractul e al lui Sanimed, iar Romwine nu e decât un distribuitor.
Din motive de disponibil financiar, a explicat Hideg, el a preferat să meargă cu contractul pe firma cea mică, pe care a admis că o controlează. “A fost vorba, de fapt, de problemele cu Fiscul pe care le are Sanimed, care nu era eligibilă la licitația pentru măști”, au spus surse din piață, pentru Libertatea.
Recent, ziarul a aflat că acest contract de măști, mult supraevaluat după toate reperele industriei, a fost finanțat cu bani veniți dintr-un alt contract din Abu Dhabi, unde, susțin ei, doar conexiunile lui Cristi Burci l-au ajutat pe Cătălin Hideg să facă o fabrică de medii de cultură, în asociere cu grupul de companii ale Casei Regale a Emiratelor.
Hideg și Burci au plecat în Emirate cu un avion de marfă, după dezvăluirile din presă despre contractul cu măști, fără ca nimeni să știe cine a aprobat îmbarcarea lor, potrivit postului România TV, care a prezentat documentele.
Fabrica de medii de cultură promisă de ei emirilor a fost realizată la Abu Dhabi, “am adus 11-12 milioane de euro în țară”, a spus Cristi Burci, “dar aceasta nu e singurul lucru pe care îl facem aici”, a continuat omul de afaceri.
“Mediile de cultură sunt primul pas pentru a face testele moleculare pentru coronavirus, nu doar pentru el, desigur, dar și pentru el. Așa că am înaintat discuțiile și am reușit să extindem afacerea de aici, din Emirate”Cristian Burci
“Peste câteva zile Sanimed va da drumul unui laborator de teste COVID aici, la Abu Dhabi. Vom face 10.000 de teste PCR”, a mai spus Cristi Burci, cel care, după propria expresie, “a asamblat tranzacția” între societatea Casei Regale și Sanimed.
În cele mai bune zile de testare, România depășește cu puțin 10.000 de teste PCR efectuate pe zi, pentru monitorizarea pandemiei COVID-19.
În același timp, DNA continuă, la București, investigațiile în dosarele de achiziții publice din perioada stării de urgență și a stării de alertă.
Nu doar DNA, ci și Curtea de Conturi susține că sunt probleme în contractele Sanimed cu măștile pentru spitale, admite chiar firma.
Gloria Rusu, mâna dreaptă a lui Cătălin Hideg, a povestit pentru Libertatea că “oamenii de la Curtea de Conturi susțin că întârzierile nu au fost rezolvate conform contractului, că nu ni s-au cerut penalități. Așa e, nu ni s-au cerut, dar totul e legal. Noi am cerut la IGSU să ni se reeșaloneze săptămânal livrările de măști și ei au acceptat”.
Într-un dialog cu Libertatea, Rusu a spus că IGSU i-a cerut firmei și că Sanimed a adus un document de la o autoritate din Giurgiu prin care a motivat, prin starea de urgență, întârzierile în livrare. ”Sper ca oamenii să-și amintească ce perioadă era atunci”, spune ea. În schimb, auditorii de la Curtea de Conturi au consemnat către cei de la IGSU că hârtia adusă de Sanimed de este lipsită de valoare, pentru că nu poți motiva întârzierea unui contract făcut în stare de urgență cu argumentul că e stare de urgență!
Veeechi, fiare veeechi • 7 iulie 2020, 23:00
Poate săpați incidentul cu mașina incendiată a lui Hideg, în care au dispărut niște acte - probe fix când le căutau procurorii? Investigație a presei de prin anii 2000, asemănătoare listei de medici în ștatul de plată Big Pharma sau listelor de mii de medici participanți la congrese prin Bahamas, Bali și alte insule exotice, pe banii Big Pharma? Apoi, faceți niște conexiuni cu complicitățile de azi...