Crin Bologa, șeful DNA, a confirmat: ”S-au efectuat percheziții domiciliare” la conducătorii IGSU în contractul legat de autospecialele de 600 de milioane de euro

Procurorul șef Crin Bologa a prezentat astăzi activitatea DNA pe perioada stării de urgență, într-o conferință de presă

joi, 21 mai 2020, 5:47

”Mulțumim jurnaliștilor de investigație”, a spus șeful DNA în una dintre primele fraze ale conferinței de presă de joi. El a susținut că ”colegii mei au citit tot ceea ce s-a scris în această perioadă”.

Crin Bologa a spus că DNA a deschis 33 de dosare, dintre care 25 deschise din oficiu, în această perioadă de criză COVID-19, care vizează achiziții publice sanitare sau decizii de genul ”care sunt spațiile de carantină și cum au fost ele alese”.

Fără să nominalizeze mai multe dosare (cu excepția Romwine & Cofee SRL) procurorul șef a spus că acțiunile de cercetare se referă la ”măști, echipamente de protecție, viziere” și alte echipamente.

Procurorul a confirmat cercetările legate de ”instituțiile centrale care fac achiziții”, acestea fiind, de fapt, ONAC și Unifarm.

La întrebarea legată de articolul de azi din Libertatea, fără să dea numele companiei Unifarm, dar confirmând implicit dezvăluirile, Crin Bologa a spus că ”se ridică într-adevăr documente și se fac audieri”.

Întrebat dacă a auzit declarațiile lui Raed Arafat și ale lui Streinu-Cercel, care au cerut impunitate pentru achizițiile din starea de urgență, Bologa a răspuns: ”Da, le-am auzit și le-am citit și asigurăm publicul că DNA face anchete la îndemnul legii, și nu la îndemnul persoanelor publice”.

Rugat să detalieze, procurorul șef a spus că ”în general infracțiunile de corupție sunt grave, iar cele din starea de urgență sunt cu atât mai grave”.

Crin Bologa a adăugat că a pus declarațiile lui Arafat și ale lui Streinu-Cercel pe seama ”situației stresante”.

Întrebat dacă e adevărat că DNA a făcut percheziții la șefii IGSU și a ridicat calculatoare în decembrie 2019, procurorul șef a confirmat. El a spus că ”s-au făcut percheziții domiciliare”, dar n-a putut preciza dacă au fost făcute doar la sediul IGSU sau și acasă la acești ofițeri superiori.

”Vreme de două luni nu s-a lucrat la acest dosar, dar acum se reiau perchezițiile informatice”, ceea ce înseamnă că se caută documentele pe baza cărora IGSU a anulat licitația de 600 de milioane de euro, pe bani europeni.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Doina  •  21 mai 2020, 20:12

Nu conteaza ca s-au facut perchezitii domiciliare, conteaza doar rezultatul anchetei. Eu cred ca, cum a fost si pana acum, executantii vor fi chemati pe la DNA, iar ayatollahul va ramane intangibil. Ca doar, nah, cine mai da ordonante pe situatii de urgenta daca se atinge careva de el?

Gabi  •  21 mai 2020, 22:36

Daca se va atinge DNA-ul de Arafat, inseamna ca eu sunt ninja cu 4 stele. Domnu' Bologa, dosarul asta va fi facut tot asa pe calapodul dosarului Microsoft? Macar sa stim o treaba, sa schimbam canalul de la inceput.

gabriel r  •  2 iunie 2020, 15:21

"Situatia stresanta" este cumva vreo incadrare juridica noua ? Eu cred ca pana la justificari puerile ale actelor sau faptelor unora, organele abilitate ar trebui sa cerceteze si sa stabileasca adevarul juridic, iar in cele din urma, daca va fi cazul, stressul ar putea constitui o circumstanta atenuanta. Eu, inclin sa cred ca a fost vorba doar de o exprimare neatenta si interpretabila a intervievatului

Comentează