sâmbătă, 18 aprilie 2020, 4:14
Într-un interviu difuzat de Digi 24 sâmbătă dimineață, Raed Arafat a spus că, de mai multă vreme, a existat o coincidență, o planificare a unui exercițiu internațional de epidemie în România, programat chiar pentru mai 2020 și pentru care s-au făcut achiziții din bani europeni. â
„Vă veți mira dacă veți afla că în România urma să aibă loc un exercițiu de pandemie chiar acum, în mai, cu bani și cu participarea UE și la care veneau mai multe țări. Da, chiar aici, la noi” Raed Arafat, 18 aprilie
El a adăugat că acest exercițiu se făcea pentru că “sistemele publice de sănătate avertizau de mai multă vreme că va veni așa ceva”. Dar că rareori s-au găsit bani pentru pregătire. Apoi, șeful DSU a spus că, în cazul exercițiului programat în România au existat bani și ei s-au folosit “pentru dotarea IGSU, care a ajuns deja la alt nivel decât era acum câțiva ani”. A dat exemple de achiziții de “aviație de urgență”.
Apoi, imediat după ce a discutat despre achizițiile de echipamente medicale și de urgență, Raed Arafat a lansat un avertisment similar cu cel pe care managerul de la “Matei Balș”, doctorul Streinu-Cercel, l-a rostit pe 27 martie, când directorul a solicitat imunitate pentru achiziții la prețuri mari.
În urmă cu trei săptămâni, într-un dialog cu Mihai Gâdea, Streinu-Cercel a dat vina pe presă, care tocmai dezvăluise că milioane de măști fuseseră cumpărate de către statul român prin firma unei bucătărese din Giurgiu.
În acel context, managerul Institutului Matei Balș a cerut: “Să apară un cadru legislativ care să ne pună la pază de ce va veni. După ce se termină bolâșnița asta, pandemia, or să vină alții să ne tragă de mânecă: dar cum ați realizat voi achizițiile?”.
„Aici trebuie scos un cadru normativ cât se poate de clar, care să stipuleze foarte clar că nimeni nu va avea voie să se atingă de noi în viitor” Prof. dr. Streinu-Cercel, 27 martie
Ca și în cazul lui Raed Arafat în declarația de astăzi, Streinu-Cercel a amenințat pe 27 martie cu neimplicarea, în cazul în care cererea sa ca să nu fie analizate achizițiile nu va fi respectată.
Directorul principalului spital pentru COVID-19 din România a spus că “dacă nu se va întâmpla așa, următorul pas va fi ca acest corp medico-sanitar să facă un pas în spate”.
În dialogul cu jurnalistul Digi 24, Raed Arafat a insistat pe ideea achizițiilor făcute în starea de urgență, dar nu numai, chiar și înainte de pandemia COVID-19, căci așa s-a înțeles din exprimările și din exemplele șefului DSU.
„Cel mai mare proiect de pregătire este al IGSU, este o sumă imensă, trebuie să fie o sumă imensă” Raed Arafat, 18 aprilie
Raed Arafat vorbește, de pildă, despre măștile achiziționate la preț mare, din cauza grabei. Libertatea, RISE Project, G4 Media, Newsweek, Hotnews și alte instituții de presă au insistat pe contractele de achiziții din această perioadă. De pildă, Unifarm are la dispoziție un sfert de miliard de euro numai pentru achiziții de urgență, pe care le face fără licitație, netransparent, prin încredințări directe.
În interviul de la Digi 24, Raed Arafat definește în stil propriu ceea ce numește “aspecte reale de corupție”, care, în opinia lui, există doar atunci când demnitarul, politicianul sau funcționarul obține avantaje pentru el, deși legea stipulează clar că este tot corupție dacă favorizezi o rudă, o firmă, pe oricine altcineva.
“Dacă cineva a făcut ceva pentru el, a folosit acest moment pentru a trage beneficii din achiziții, e foarte normal să fie urmărite persoanele și închise. Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă”, a mai spus Raed Arafat.
Andrei F • 18 aprilie 2020, 17:07
Ei na,Arafat omul zilei...Pai ce ne facem cu domnul Vela care uite ce a grait:,,„Pentru sâmbătă sunt suficient de mulți cetățeni de bine din alte partide care vor să facă mici diversiuni care să ducă la un fel de 10 august, să stârnească credincioșii să asalteze bisericile. ,,...Desigur ca domnul Tolontan nu a auzit declaratia asta ca altfel...!?!?
Andrei F • 18 aprilie 2020, 17:50
Si uite pe tema articolului...Ieri l-am ascultat pe Streinu-Cercel care spunea ca medicamente importate stau de 4 zile in vama....Desigur acreditari,harti....Medicamentele erau importate pentru spitale de un particular care facea o donatie....Astept sa ne spuna jurnalistul cum pacientii au sa fie tratati mai bine cu DNA decat cu medicamente...Altfel cred ca pe Streinu-Cercel si pe Arafat acum nu-i intereseaza cum se procura materialele medicale ci ca medicii sa le aiba la indemana...Cei doi au povestit cum au dat cu subsemnatul dupa problema cu ebola pentru ca se facusera stocuri de materiale medicale si ebola ne-a ocolit tarisoara....Preferam si acum ca doctorii sa dea cu subsemnatul sau sa fie in linia intai contra pandemiei???Si dupa atatea articole antiArafat ...de ce nu se intreaba Tolontan de ce nu rezolva problema materialelor medicale politicienii cei buni de la guvernare????Sau politicienii cei buni nu au nici o atributie...?
bg • 18 aprilie 2020, 18:21
Se pare ca asa s-a cladit democratia noastra originala, prin optica autoritatilor ca totul trebuie controlat....Asa vad ei ca trebuie sa functioneze economia de piata... prin firme privilegiate, validate, girate de statul roman prin care se dirijeaza miscarea banilor de la buget si din fonduri europene. Ce creativitate, initiativa, eficienta, transparenta, clasa de mijloc, prosperitate, educatie, sanatate, etc...asta e poezie occidentala!...De aceea suntem unde n-ar trebui sa fim dupa 30 de ani, aceasta bipolaritate extrema intre bogati si saraci. Chestiile astea cu "facut un pas inapoi" si "neimplicare" suna a SANTAJ sau poate fi avertismentul unora ce stiu ca detin puterea absoluta in stat. Si nu sunt singurii...In scandalul dezinfectantilor diluati de la Hexi Pharma, directoarea din MS,Simona Parvu, propunea SECRETIZAREA compozitiei chimice a biocidelor invocand teama producatorilor si importatarilor de a mai vinde pe piata romaneasca si chiar ameninta cu retragerea lor. Nu m-ar mira ca Raed Arafat sa propuna secretizarea { a mai facut-o la Colectiv, 10 august} licitatiilor de echipamente in timpul starii de urgenta ca la cate ordonante militare s-au dat, ce mai conteaza inca una...Avem prea multi absoventi de cursuri in securitate nationala promovati in functii de conducere {poate este un criteriu}...unde intorci capul, dai de ei...pe langa faptul ca nu se feresc, fac din asta o VIRTUTE. Vai de capul nostru...contam doar ca statistica!
mg • 18 aprilie 2020, 18:33
Pentru câte a făcut și face din proprie inițiativă pentru România, Arafat ar trebui să fie lăsat în pace. Suntem norocoși că a studiat aici și că n-a uitat asta. Vai de noi, dacă tratăm bolnavii cu birocrație.. Să-i lăsăm pe cei care se pricep și fac din asta o meserie, să se-njure-ntre ei. Arafat e un medic dedicat profesiei, căruia ar trebui să-i recunoaștem meritele.
Marius • 18 aprilie 2020, 21:50
Este incredibil cati apostoli falsi are acest Arafat
conache pavel • 19 aprilie 2020, 6:11
Arafat se plange ca depozitele spitalelor erau goale cand el a fost secretar de stat in guvernele psd ?!! - un IPOCRIT !
vasco • 19 aprilie 2020, 7:28
Fiecare om,chiar și cei mai competenti și plini de bune intenții ,poate avea ,la un moment dat ocazia de a ceda unei tentații de a face ceva ilegal.Sau poate fi supus unor presiuni. Și nimeni nu e mai presus de lege! Dar pentru ca lucrurile sa meargă bine , mai ales in situații deosebite ,trebuie ca toate componentele societății , deci și justiția, in speță procurorii , să fie competenti , dar mai ales corecți , deasupra bănuielilor de aservire . Este cazul in România ? Nu prea! Și atunci .... se profită de către unii sau alții . În general , din afară , omul de rând , dorește o societate ideală ,plină de îngerași , toți ne oripilăm , doar că ... ,odata puși in aceeași situație ,facem la fel . Cam acesta e cercul vicios in care ne învârtim .
a dica • 19 aprilie 2020, 10:50
Tolo, fa un exercitiu simplu: cauta tu masti si alte cele, gaseste-le la un pret mai mic si ofera public autoritatilor contractul. Asa din vorbe e tare simplu... Se fura, dar se si controleaza aiurea. Nu saraceste statul din astea de acum. Dar si daca nu se cumpara, la suprapret, din pacate, moare poporul. Arafat stie ce spune. Organele sa caute acolo unde trebuie si cand trebuie. Parca se zice ca viata nu are pret, nu?
Parandărăt Pisculescu • 19 aprilie 2020, 11:04
Sper că după acestă ,, pandemie,, se se tragă și niște concluzii. Haosul este generalizat , nu avem aparate , nu avem medicamente nu avem proceduri.Dcaă doamne fereste era un seism catastrofal sau n război ce se întâmpla. ??? În schimb avem funcții avem salarii uriaș avem și anume pretenții . Domnul Cerceluș ne poate ține în arest la domiciuliu(în opnia mea aberant și ilegal) cât dorește dar vrea imunitate pe viață. De aici rezultă că există cetățeni obișnuiti care pot fi abuzați cum dorește unul sau altul și Cercei și Arafați care au putere absolută și răspundere zero. Coronavirusul enigmatic poate fi prilejul unor tunuri în materia achizițiilor care vor umple conturile cui trebuie. Domnul Cercel poate spera la o astfel de imunitate dacă noi suntem o țară ***. Sau poate dl cu pricina vrea să ne țină forever în această carantină care ne va distruge economic.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Sorin • 19 aprilie 2020, 11:37
Adică liber la furat și la șpagă. Băi smecherilor, spitalele erau varză din cauza managerilor incompetenți puși de partide și care au devalizat bugetele. Bani au fost da' s-au furat la greu prin achiziții umflate și de 10,20 de ori. Nu aveau proceduri, reguli, nimic nu era cum trebuie. Noroc de conducerea militară că acum vorbeam de mii de morți. Nu băieți, acum e momentul să intre procurorii în forță peste voi.
MZM • 19 aprilie 2020, 11:44
Pentru bună regula, ca si pentru educatia cetateneasca, legea trebuie aplicata, fara nicio ajustare, in orice conditii. Cei care incalca legea in conditii de „Stare de urgenta” sa beneficieze, eventual, de... ceva circumstante atenuante, dar nu ar trebui exonerati de pedeapsa. pentru buna regula si
CCC • 19 aprilie 2020, 13:05
Ce mi se pare foarte interesant este faptul ca sunt foarte multi care sar in apararea "cerintelor" celor doi corifei ai pandemiei, Streinu Cercel si Arafat, adica: "e corect dom'le, oamenii e grabiti sa cumpere achipamente, lasatii sa faca ce vrea ei, nu trebuie anchetati si pedepsiti!" (ortografia imi apartine ...). Mai pe romaneste, pentru cei ce-i apara pe aici, ar fi bine sa facem un scurt rezumat, vis-a-vis de achizitionarea mastilor, poate pricepe si andrei f: statul roman, prin unifarm, imprumuta o firma privata (deci efectiv ii da bani), ca sa faca achizitie de echipament medical, adica sa plateasca furnizorul in avans, nu la livrare. Toate bune si frumoase, e urgenta, avem nevoie. Dar ce te faci ca firma, vinde aceluiasi stat de la care a luat bani "imprumut" pentru achizitie, materialele respective la pret dublu! Andrei f si a dica, pentru voi e corect, nu?! "Inginerie financiara" pur romaneasca, tun la dublu dintr-un foc! Problema este ca firma a fost "numita", nu stabilita prin licitatie si nu a facut achizitia din banii ei, cum se face in mod normal. Atuncii nu ar fi fost nici o problema. Si mai sunt si altii. Si ne mai miram de ce este asa de bine in Romania! Aceiasi care solicita sa fie lasati in pace au fost in functiile respective in ultimii 5 ani, cel putin, indiferent de culoarea guvernului ce a condus tara. Tot ei sunt cei care se vaita ca ne-a prins pandemia cu depozitele goale! Depozite aflate in grija lor, evident! Si daca imi amintesc eu bine, parca era unul la tragedia de la "Colectiv", care ne spunea ca totul este in regula, avem tot ce ne trebuie ca sa ingrijim arsii in tara. Tinandu-i isonul ministrului sanatatii de atunci, unul, banicioiu. Nu are rost sa mai amintesc urmarile, cati tineri au murit cu zile, infectati in spitalele romanesti ... . Acelasi personaj sinistru ne cere si acum "sa-l lasam in pace, ca stie el ce face si face bine!" Avem ce ne dorim, suntem o natiune fericita! Paste fericit!
Razvan • 19 aprilie 2020, 16:24
Vao, dar ce surprins sunt! Cine ar fi banuit? 50% din motivatia reala a starii de urgenta tocmai asta e: contracte fara licitatii, la preturi de 10 ori mai mari decat piata si cu firme care nu au nici in clin, nici in maneca cu domeniul!
Cornel • 19 aprilie 2020, 16:36
Incredibil! Oare nu se găsește nimeni să-i de-a în sfârșit liber omului ăsta?
Andrei F • 19 aprilie 2020, 16:48
@ CCC Nu am pretenția să mă înțelegeți pe mine dar nu ar fi un pas înainte dacă ați fi consecvent??? Să spuneti că la Colectiv a fost vinovat Banicioiu iar acum să spuneți că vinovat ar fi Arafat sau Cercel...? Pai de ce în 2005 nu au fost făcuți vinovați tot doctorii???Sau de ce nu puneți macar un pic de vina acum pe omologii lui Banicioiu??? Daca Arafat și Cercel fac totul acum in țărișoara atunci hai sa- i facem Președinți,Premieri...Ce faceți dv. este o politizare partizană de doi lei și asta mă face să vă întreb....CCC este egal Vela???Aia cu măștile vândute la preț dublu este doar pentru înțelegerea dv.. Este o alta mânărie de doi lei...Spirtul se vinde acum la de trei ori prețul de dinainte de pandemie...Cine e vinovat și pentru asta???Banicioiu...?Măștile alea vândute la preț dublu sunt mai ieftine decât măștile vândute de firmele bune - cica!- fara adaos comercial!!!Deci...va căutați,, sfinții,,în locurile greșite.
Claudiu • 19 aprilie 2020, 17:16
Cu riscul de a fi contrar opiniei de aici. D-l Tolontan vi s-ar parea normal sa fiti inchis daca se demonstreaza in ca in calitatea d-voastra de responsabil (nu stiu exact functia pe care o aveti la Libertatea/GSP) ati ofertat si angajat un ziarist mai putin valoros la un salariu mai mare? Cum masuram valoare: o masoara procurorii si trebuie sa aveti incredere deplina in ei. De exemplu putem afla ca Ion Cristoiu ia mai putin bani de la MediaFax decat PAH de la Libertatea si d-voastra ati iesit candva la bere cu PAH. Si atunci inchisoare, pentru ca ati oferit foloase pentru alti. Nu platiti cu postul . Inchisoare. Banuiesc ca raspunsul e "Nu mi se pare normal" si argumentul e diferentei e privat vs stat. De ce trebuie sa fie diferit? Statul si privatul ofera pachete diferite pentru a atrage oamenii din aceeasi populatie. La stat, pentru functionarul normal, necorupt, din lantul de achizitie il apara procedura: vrem ceva, cerem oferte pe Seap, asteptam macar 3 oferte si o luam dupa caietul de sarcini. Cuvantul cheie e "astepatam". Tara refuza sa "astepte" masti. Si atunci ce ii oferiti angajatului ca nu astepte? Salariul normal? Va dati seama ca brusc el are o slujba mult mai solicitianta la aceeasi bani. Si de ce sa nu plece in concediu medical? Si lasati-o moarta cu angajatul de la stat care "sta". Stiu o gramada de angajati care muncesc pana le sar ochii la stat si alti care stau la privat. Amantele, pilele nu sunt functionari in procedura de achizitie pentru ca asta e cu responsabilitate si nu vrei sa dea rateu; sunt la posturi caldute. Nu ei sunt sub focuri. Intrebare este: de ce, in coditiile acestei presiuni, functionarul de la achizitii sa se chinuie?
pacientuedevină • 20 aprilie 2020, 2:13
Medicii de Rou vreau dintotdeauna să fie deasupra legii, să beneficieze de imunitate si impunitate...e numitorul lor comun, totul să fie secretizat, lipsit de transparentă, nimic din ceea ce fac să nu poată fi monitorizat de pacienți, de asigurați...Iată explicația lipsei de disciplină, neglijențelor și ilegalităților din serviciul public al sănătății din Rou...
cineva • 20 aprilie 2020, 10:05
Cinste ambilor. Au exprimat un adevar valabil mai ales pentru achiziții. Respectăm procedurile inepte de achiții. Noi suntem în siguranță, pe voi vă lăsăm să muriți cu procedura-n brațe. Nu vă dăm echipament de protecție că nu s-a finalizat procedura. Procurorii să nu devină o ciumă. Și așa s-a făcut remarcat ăla care sechestrase măști de la UNIFARM cănd era mai mare nevoie de ele. Ăla e eroul vostru, criminalul ăla? Aș merge mai departe decât Arafat: mai bine șpagă decât moarte. Mai bine șpagă cu echipament de protecție și medicamente decât stat de drept fără. Procedurile nu sunt un scop în sine și nici statul drept. Scopul e bunăstarea noastră. Dacă astea devin pericole, nu le vreau.
mg • 20 aprilie 2020, 10:45
..mi se pare eronat și nedrept să-i punem pe toți în aceeiași oală. Avem și din cei care-au dat la medicină pentru că le-au spus mama și mătușile că e o meserie bănoasă și care, odată intrați în pâine, pun parafa doar pe ce este profitabil. Dacă se mai bagă și-n politică.. Sunt însă, har Domnului, și mulți din cei pasionați de meserie, care toată viața lor studiază ca să fie în pas cu ultimele noutăți, care se implică, și pentru care salvarea unor vieți sau îmbunătățirea sistemului medical sunt mai de preț ca banii. Ține de dobândirea stimei de sine, cea cocoțată-n vârful piramidei lui Maslow. Asigurarea subzistenței, cu care mulți ne confruntăm poate, e jos de tot.. Poate din acestă cauză, mulți nu pot concepe că pentru Simona Halep(de exemplu) sunt mai importante trofeele de la Wimbledon și Roland Garros decât premiile respective. E și multă invidie, se fac tot felul de calcule, se plătesc polițe și se manipulează. Ține, până la urmă, de discernământul fiecăruia. Nu tot ce zboară se mănâncă, liliecii cu atât mai puțin..:) Să rămânem așadar la miel, acasă.. Paște cu sănătate!