Un militar care conduce starea de urgență se revoltă: „Nu mai tac. E vorba de viața oamenilor, nu de o pivniță inundată”

Exasperat în plină criză COVID-19, comandantul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) din județul Sibiu, inspectorul-șef ISU Cosmin Balcu, spune, într-un interviu acordat cititorilor Libertatea, că „nu pot conduce urgențele pe stare de epidemie dintr-un județ întreg fără să știu exact bolnavii și decedații de COVID-19. Vă imaginați că nici eu nu-i știu la timp?”.

joi, 2 aprilie 2020, 8:54

Exasperat în plină criză COVID-19, comandantul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) din județul Sibiu, inspectorul-șef ISU Cosmin Balcu, spune, într-un interviu acordat cititorilor Libertatea, că „nu pot conduce urgențele pe stare de epidemie dintr-un județ întreg fără să știu exact bolnavii și decedații de COVID-19. Vă imaginați că nici eu nu-i știu la timp?”.

De trei săptămâni atrag atenția că situația e gravă. După tragedia de la Siutghiol, din 2014, s-a decis că ISU va conduce în astfel de situații care cer intervenție complexă. Nu mi se pare normal să fiu pus să conduc fără să cunosc datele oficiale legate de coronavirus.Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu și șef CJCCI pe timpul stării de urgență

Ce este CJCCI? Subordonat Centrului Național, condus de Raed Arafat, Centrul Județean grupează toate forțele locale, de la SMURD, poliție, jandarmi și toate celelalte, pe perioada epidemiei.

-Domnule inspector-șef, declarațiile dumneavoastră apărute ieri pe plan național, date inițial pentru publicația sibiană Turnul Sfatului, au stârnit rumoare. Sunteți comandant, sunteți militar, suntem în stare de urgență și, conform legii, sunteți șeful operațiunilor din întregul județ Sibiu.
-Da, tocmai că sunt militar! Uitați, eu am o carieră de militar în spate. Sunt absolvent al Școlii militare de la Sibiu, Academia forțelor terestre cum se numea atunci. De 15 ani am funcții de comandă și de 10 ani conduc ISU Sibiu. Știu ce spun și îmi asum. Nu e normal să nu avem informațiile cine e pozitiv, de unde vine, cine au fost contacții. Am ajuns să avem în Sibiu doi morți cerți de COVID-19 și eu să aflu informațiile din presă?

Nu sunt speriat de nimic, nu țin la scaunul meu, pentru că în joc sunt lucruri mai importante. Avem o responsabilitate enormă față de cetățean și de aceea vorbesc.Cosmin Balcu, inspector șef ISU Sibiu

-Mai exact, ce vă nemulțumește ca șef al ISU Sibiu?
-Să dau oamenilor exemple. Un om sună la 112. Nu sunt simptome de COVID-12, merge SMURD, îl ia, dar avem doar măști și mănuși. Asta e procedura, o respectăm. Îl ducem pe bolnav la spital, la UPU. Trece un timp și, într-o zi, îl văd pe lista de decedați. Eu nu știu că a avut COVID! Îl reperez că îmi amintesc vârsta și alte elemente. În condițiile astea, cum să-mi protejez oamenii și, mai departe, pe cetățeni? Cum să nu știu eu, autoritate locală, că omul a fost pozitiv?

-DSP trebuie să facă o anchetă epidemiologică. Și înțelegem că sunt reguli de la Grupul de Comunicare Strategică că informațiile ajung întâi la București. Apoi se întorc în județe.
-Ajung la București ca să se comunice centralizat de acolo către public. Foarte bine, așa s-a decis. Dar eu nu vreau situația din județ ca să o comunic public, ci ca să pot lucra, să pot să asigur siguranța cetățenilor din județul Sibiu.

-Însă…
-Stați să vă spun. Să nu-și imagineze cineva că eu ies să declar public toate acestea așa, dintr-odată. Nu. Eu de multă vreme…

-De câtă?
-De trei săptămâni. De trei săptămâni spun în toate ședințele de la Prefectură că nu avem datele corecte și la timp. Dar DSP și domnul prefect joacă pe aceeași mână.

-Ce înseamnă asta?
-Înseamnă că trebuie să lăsăm orice deoparte și să facem echipă. Să ni se dea informațiile despre cei pozitivi. Abia de două zile ne vine un tabel de la DSP. Și tabelul acela… În fine, îl mai completăm noi.

Fără date exacte nu putem. E vorba de cum protejăm familiile celor bolnavi, angajații și comunitatea.Cosmin Balcu, inspector-șef ISU Sibiu

-Pentru cineva care ascultă e greu de crezut ce spuneți. Conform legii, conduceți Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, practic autoritatea care e responsabilă cu lupta cu epidemia.
-Da. Tocmai de aceea. Nu mai tac. E vorba de viața oamenilor, nu de o pivniță inundată. Trebuie să ne trezim odată! Gata cu lucrul pe orgolii și care ești mai tare ancorat politic. Avem nevoie de informații corecte și la timp. Altfel ajungem ca acum, când spunem oamenilor că de ce se plimbă prin societate contaminați? Păi, acel om e nevinovat, de unde să știe el că e bolnav?

Comentarii (10)Adaugă comentariu

General Burci  •  2 aprilie 2020, 9:36

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

monica  •  2 aprilie 2020, 9:59

Primarul Băluță, la S4 București , a achiziționat direct în sumă de 135.000 lei servicii pentru promovarea sectorului la B1 TV.

Secara  •  2 aprilie 2020, 10:04

Ma inclin in fata unui om pentru care constiinta e mai importanta decat cariera. Mi-e teama ca e o pasare rara printre romanii angajati la stat si in minoritate printre lasii care dau bir cu fugitii atunci cand cei din jurul lor au mare nevoie de ei.

Tudor Chirila  •  2 aprilie 2020, 13:54

Trebuie sa iesim toti in Colectiv, sa rezistam! Ma refer sa intram in Colectiv.

65-ist  •  2 aprilie 2020, 14:54

Sunt un 65-ist si sunt uimit ca nimeni nu a realizat ca in categoria „peste 65 ani” intra toti pensionarii tarii, care au mai mult decat altii boli de care sufera. Prin Ordonanta nr.4 li s-a permis sa mearga la medic pentru a trata suferintele si in afara intervalului orar 11-13. Dar medicamentele prescrise nu vor putea fi cumparate CONFORM PREVEDERILOR ORDONANTELOR MILITARE decat a doua zi in intervalul orar 11-13! Credeti ca MOARTEA va respecta prevederile Ordonantei si va veni si ea dupa ora 13 ???

65-ist  •  2 aprilie 2020, 15:14

Sunt un 65-ist si sunt uimit ca nimeni nu a realizat ca in categoria „peste 65 ani” intra toti pensionarii tarii, care au mai mult decat altii boli de care sufera. Si ei se deplaseaza foarte greu. Majoritatea lor nu au masini personale si sunt obligati sa mearga cu transportul in comun ca sa-si faca cumparaturile necesare, de exemplu, deci se vor deplasa si mai greu! Prin Ordonanta Militara nr.3 li s-a permis sa iasa din casa in intervalul orar 11-13, care este prea mic. Ar trebui ca autoritatile sa modifice acest interval si sa-l mareasca, intervalul 09 – 15 fiind ceva mai potrivit nevoilor pensionarilor decat intervalul actual.

Lăpădat  •  2 aprilie 2020, 16:09

Doamne ferește.. așa ceva...

pacientuedevina  •  2 aprilie 2020, 20:32

Da, „descoperim” cică numai acum că DSP-urile sunt „stat în stat”. Și rămân stat în stat până ce d-l inspector-șef se comportă slugarnic față de DSP - deci, întrebare: câte Ordine (dispoziții) scrise a emis COMANDANTUL CJCCI Sibiu către DSP Sibiu pt. a-i transmite de îndată informațiile respective (în timp real, cel mai târziu simultan cu trimiterea lor la GCS? Răspuns: ZERO. Dacă ești Comandant în Situație de Urgență decretată, te comporți ca un comandant și dai ordine! Dacă medicii de la DSP nu execută ordinele (că așa sunt unii medici se consideră mereu deasupra legi), sesizezi Parchetul! Comandantul nu se milogește în teleconferințe, el dă ordine.

pacientuedevina  •  2 aprilie 2020, 22:30

Un bărbat în vârstă de 77 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a murit acasă, după ce a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Ulterior s-a primit și rezultatul pentru Covid-19, bărbatul fiind testat pozitiv, scrie Agerpres. Informaţiile au fost făcute publice miercuri, în cadrul unui briefing de presă, de către managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany: „În data de 30, pacientul respectiv a fost externat înainte să vină rezultatul probelor, un lucru care, din punctul meu de vedere, este regretabil. Pacientul nu ar fi trebuit externat până nu era situaţia lui medicală foarte clară. În data de 1 aprilie, astăzi - aşa, parcă este o glumă proastă de 1 aprilie, au venit rezultatele, iar pacientul este Covid pozitiv. A început o anchetă epidemiologică la nivel de spital". Managerul SJU Bistriţa a mai spus că medicul care a decis externarea pacientului, FĂRĂ RESPECTAREA PROTOCOALELOR pentru suspecţii de Covid-19, va fi anchetat administrativ. COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA REFUZĂ SĂ SE AUTOSESIZEZE !!! O nouă mușamalizare. Așa mobilizează CMR medicii la respectarea PROTOCOALELOR care trebuie să salveze viața pacienților și a personalului medical în timp de pandemie Covid 19? Această instituție a devenit NOCIVĂ pt societatea românească prin mușamalizările sale notorii

Adi-gr.  •  4 aprilie 2020, 8:54

“Jos pălăria” pentru asemenea oameni ! Felicitări, Tolo, pentru promovarea unor asemenea oameni care trebuie să readucă starea de normalitate în societatea românească, atât prin actul de conducere, cât și prin actul execuțional ! Hai, că se poate !

Comentează