duminică, 15 martie 2020, 11:00
de Mirela Neag, Alexandra Nistoroiu, Cătălin Tolontan
Institutul Național de Boli Infecționase ”Matei Balș” și Spitalul Clinic Colentina împart aceeași curte. ”Balș” este un spital ”roșu”, care primește cazuri de coronavirus, iar Colentina este spital de suport.
Pe 12 martie a fost internat la Spitalul Balș un pacient, bărbat în vârstă de 40 de ani, întors de la Milano pe 7 martie și aflat în carantină la domiciliu, cu febră, tuse și alterarea stării generale cu disfuncție respiratorie.
Pacientul a fost transferat de la Balș la Colentina pe 13 martie, ora 14:30, în stare gravă. Aici, medicii din Colentina s-au întrebat de ce a fost adus la ei și au cercetat istoricul cazului.
”Am descoperit că pacientul s-a întors dintr-un spital din Milano, pe avion fiind transportat echipat cu mască cu filtru, combinezon și mănuși”, povestește un medic din Spitalul Colentina.
”Bărbatul s-a aflat în Italia pentru a urma un tratament oncologic, o ședință de imunoterapie cu molecule biologice, iar evoluția bolii era una staționară”, adaugă el. Nu cancerul îi punea acum viața în pericol.
După 4 zile, carantinat la domiciliu împreună cu soția, omul a acuzat simptome ale infecției cu coronavirus: tuse, dificultăți de respirație, și a fost intubat, deoarece avea insuficiență respiratorie.
”Suferea de cancer, dar nu avea metastaze la plămâni. În fișa de transfer s-a specificat că a ieșit negativ la două teste la COVID-19, dar a ieșit pozitiv la coronavirus comunitar”, a explicat aceeași sursă.
Conform medicului, pacientul a murit la 12 ore după transferul de la Balș, mai exact sâmbătă, 14 martie, ora 02:00
”Regula este următoarea: odată ce eliminăm diagnosticul de COVID-19, pacientul nu poate rămâne la Terapie Intensivă, la Balș, pentru că secția noastră, în timpul epidemiei, este rezervată în întregime cazurilor de CO-VID 19. Altfel, cazurile de ARDS s-ar fi tratat aici”, explică Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.
„În momentul în care testul de CO-VID 19 s-a negativat, conform protocolului, bărbatul fost transferat în altă terapie intensivă. Avea un alt tip de coronavirus, cel care circulă în mod obișnuit în populația europeană și dă un fel de guturai de obicei”Cătălin Apostolescu
”Noi, medicii din Terapie-Intensivă ținem legătura și suntem receptivi la toate informațiile și sfaturile oferite de colegii nostri din China”, povestește un cadru medical de la Colentina.
Medicii experimentați din China susțin că testele de exudat faringian și nazal ale unui pacient infectat cu noul coronavirus se pot negativiza, dar se pozitivează în aparatul traheo-bronșic. Adică în alveole.Medic de la Spitalul Colentina
”Acute respiratory distress syndrome (ARDS)” este forma finală a manifestării noului COVID-19, potrivit cazuisticii internaționale.
”Nu înțelegem de ce un pacient aflat în stare gravă la ATI Balș, care este un spital roșu, a fost transferat la noi, la Colentina, unde cadrele medicale nu au echipament de protecție, nu există combinezoane și măști cu filtru? De ce s-a transferat un caz grav de la Balș?”, sunt doar câteva dintre nedumeririle medicilor de la Colentina care au contactat Libertatea.
În schimb, cei de la ”Balș susțin că fusese eliminat fără dubiu diagnosticul de COVID-19 înaintea transferului.
Pacientul a fost diagnosticat după ce s-au recoltat probe prin aspirat traheal, deoarece era deja intubat. Pe baza probelor din trahee s-au efectuat atât testele moleculare specifice CO-VID 19 și printr-un test mai nou și mai sofisticat: Bio-Fire, ”care face un PCR multiplu care vede și o mulțime de alți germeni”, a mai explicat medicul Cătălin Apostolescu.
Acesta asigură că medicii de la ”Balș” au eliminat diagnosticul de COVID-19 înainte ca pacientul să fie transferat la Colentina, unde medicii n-au știut că i se făcuseră acestuia teste recoltate din trahee, care au mai multă acuratețe, și ele au ieșit negative.
Acesta nu este singurul transfer efectuat în aceste zile între Balș și Colentina. Cu două zile înainte să ajungă bărbatul de 40 de ani întors de la Milano, pe 11 martie a fost adus în spitalul vecin un alt caz de import.
Un bărbat de 52 de ani, cu afecțiuni cronice preexistente, diabet, astm bronșic, obezitate morbidă și care s-a întors pe 8 martie de la Londra a fost dus direct de la Aeroportul Otopeni la Balș în stare gravă, cu insuficiență respiratorie.
La fel ca și la primul caz, pe lângă câteva bacterii iese pozitiv și la coronavirus comunitar, dar este specificat că a ieșit negativ la două testări cu COVID-19.
Pacientul se află în continuare intubat, în stare gravă la Colentina.
”Nu înțelegem cum de un conoravirus comunitar, trecut în fișa de transfer, să se poată comporta ca un coronavirus tip SARS?!, se întreabă medicii de la Colentina.
antonia • 16 martie 2020, 9:40
Mor oamenii cu zile si nu din cauza COVID 19 , ci a haosului si lipsei de organizare si responsabilitate. In weekend, de garda sunt doar medici rezidenti, care au competente limitate si nu pot actiona in cazuri grave, pacienti cu afectiuni cronice sau acute sunt lasati zile intregi fara ca cineva sa ia masurile care se impun. Sistemul sanitar este la pamant, nu-i mai intereseaza nimic, doar banii si plimbarile pe la congrese si conferinte in cele mai luxoase destinatii, toate sponzorizate de marile companii farmaceutice. Iar acum cica sa ne uitam la ei ca la Dumnezeu.
bg • 16 martie 2020, 9:41
Coronavirusul comunitar pare a fi o gaselnita a medicilor de la M. Bals ca sa scape de pacientii in stare grava! TOTUSI, ACESTA ERA UN PACIENT PROBLEMA, IMUNODEPRIMAT care trebuia tinut intr-un mediu steril, precum copiii aceia la care sist. imunitar nu se dezv. Dupa Colectiv si Hexi Pharma, am mai auzit noi declaratii elucubrante care contrazic flagrant dovezile stiintifice, conform carora inf. nosocomiale din spitale sunt datorate bacteriilor multirezistente aflate in natura care dau infectii comunitare. Nu domnilor, nu mai inghititi minciuni medicale turnate cu ghiotura de "corifeii medicinei romanesti" la TV, la colegiul Medicilor, in conf. la MS si propagate de jurnalisti interesati fara nicio verificare. Documentati-va in afara, ganditi logic si rational, daca nu vreti sa fiti sufocati de cei care pretind ca le stiu pe toate! Riscul iminent este sa faceti mai mult RAU, caci la noi nu numarul mortilor conteaza, ci IMAGINEA!
bg • 16 martie 2020, 16:30
Am revazut instructiunile de utilizare ale kitului ptr. detectarea Covid19 prin met. RT-PCR, emise de CDC, dep. boli resp, divizia boli virale. Nu stiu ce tip de kit folosesc ei la Bals, dar totul conduce la ideea ca acolo se intampla ceva neconform procedurilor. Ori cineva greseste la interpretarea rezultatelor ori le interpreteaza arbitrar, eronat, inventeaza situatii inexistente. Lucrul sub presiune, epuizarea, neatentia, conduc la cresterea erorii in diagnosticul de laborator. Daca doriti sa va transmit informatii in acesta problema, in limita cunostintelor mele de lab., va rog sa imi trimiteti o adresa de email. Cu stima.
Ion Delavrancea • 17 martie 2020, 2:20
Deci sa inteleg din articol ca este primul pacient roman mort in Romania din cauza Sars-cov-2 si nedeclarat, la fel cum au facut in cazul colectiv, hexifarma si cu toti cei morti din cauza infectiilor intraspitalicesti, doar ca sa para ca gestioneaza bine pandemia?