Nu se fac teste acasă. Dacă aveți anumite simptome, sunați la 112. Care sunt acestea?

Sistemul de sănătate încearcă să țină în aceste ore și zile o balanță de care va depinde în bună parte evoluția epidemiei în România

miercuri, 11 martie 2020, 9:09

de Andrada Lăutaru, Alexandra Nistoroiu, Cătălin Tolontan

Pe de o parte, s-a probat în celelalte țări că testele precoce ajută atât pacienții pozitivi să fie tratați rapid, cât și să se stabilească traseul infectării, ceea ce diminuează multiplicarea cazurilor. Pe de altă parte, supraaglomerarea testării și a sistemului 112 cu telefoane date la orice simptom conduce la riscul de a nu servi chiar cazurile de coronavirus, spun oamenii din Ambulanță.

Medicul de familie Ana Maria Iari și mai mulți medici din Ambulanța București se completează în informațiile pe care le dau pentru public. Ei descriu sistemul și ce trebuie să facă cei care se simt rău.

”Medicii de familie au primit o hartă de la DSP, cu ce ar trebui să le recomande pacienților care s-au întors în țară din diferite zone. Prima întrebare este dacă te-ai întors din acele zone sau ai avut contact cu oameni veniți de acolo, pentru că atunci ești potențial purtător”, a spus medicul de familia Ana Maria Iari.

Potrivit zonelor sau simptomelor, ce recomandă medicii de familie dacă te-ai întors recent din străinătate sau te simți slăbit/cu o parte din simptome:

Cei din Ambulanța București adaugă: ”Prima întrebare e de unde veniți sau dacă există contact?”. Dar aceiași medici susțin că simptomatologia poate fi la fel de relevantă pentru ca oamenii să sune la 112.

Astfel, dacă au mai multe dintre aceste semne, nu neapărat toate, e util, fără panică, să nu lase lucrurile așa zile în șir și să apeleze la 112.

  1. Febră.
  2. Tusea seacă.
  3. Respirație sacadată și scurtă, dificultăți de respiraţie
  4. Dificultăți la înghițire.
  5. Slăbiciune și durere musculară.

”Sigur că poate fi gripă sau o răceală simplă, însă dacă persistă și anumite simptome se agravează, dacă se simt rău, să sune, pentru că asta e datoria noastră”, spun cei de la 112.

Echipajele se deplasează, e treaba lor să evalueze urgența și gradul de protecție, și, dacă consideră că simptomatologia se încadrează în cea de coronavirus, îi deplasează pe bolnavi la cele 7 centre unde se face triaj și se fac recoltări.

Procesarea testelor durează, în mod normal, cel puțin 6 ore.

Autorităţile au deschis şi linia TELVERDE (0800 800 358), un număr care este strict pentru informarea cetățenilor privind boala COVID-19. Momentan, serviciul este solicitat la capacitatea maximă, reporterii Libertatea au încercat mai mult de 20 de minute să ia legătura cu un operator însă linia a fost în permanenţă ocupată. Conform datelor furnizate reporterilor Libertatea, la 9 martie au fost înregistrate 2.376 de apeluri la Telverde.

Comentarii (1)Adaugă comentariu

bg  •  12 martie 2020, 12:21

INFORMATII UTILE! Din fericire, covid-19 face parte din grupa virusilor incapsulati { la fel cu v. gripal, herpes, HIV}, care sunt distrusi de dezinfectantii de nivel slab pe baza de sar. cuat. de amoniu. Desi nu s-au facut teste de eficacitate, se presupune ca el ar fi cu siguranta distrus de dezinfectantii de nivel mediu pe baza de alcool { pentru piele} si cei ce contin clor { ptr. suprafete tari - podele, pereti, obiecte nemetalice}. Pe langa recomandarile autoritatilor, eu as adauga masuri de protectie suplimentara a locuintelor. Achizitionati produse de dezinf. pe baza de clor de uz casnic {pentru suprafete} din care preparati o sol. diluata {conform instruct. producatorului de pe eticheta}. Protejati-va fata si mainile cand manipulati sol. din flacon. Imbibati o bucata de material absorbant cu sol. diluata si o asezati peste presul de la intrare {bariera microb.} Clantele metalice ext. se protejeaza cu pungi din plastic si apoi se infasoara cu fase din tifon stropite cu aceeasi solutie. Clorul este coroziv ptr. ob. din metal. Cu aceeasi sol. diluata se sterg suprafetele tari {gresia, faianta} din casa, dupa curatarea murdariei. Sub nicio forma NU se adauga detergent peste dezinf. Solutia diluata se prepara zilnic, se stropesc supraf. in cauza {pres, clanta} , dupa care sol. apoasa se arunca. Nu se pastreaza de pe o zi pe alta deoarece clorul se descompune in apa si nu mai este eficient. Cand iesiti din casa, protejati-va mainile cu manusi textile pe care le scoateti si la spalati cu apa si sapun {preferabil antibacterian}, atunci and ajungeti acasa. SA VA FIE DE FOLOS!

Comentează