Un film despre presă trezește atenția unei generații care n-a ținut în mână un ziar, nu se uită la TV, „dar vrem să ne implicăm”

duminică, 1 martie 2020, 7:00

de Cătălin Tolontan

Sâmbătă seară, din cei 400 de spectatori ai ”Colectiv” de la Constanța, o treime au fost elevi de liceu sau studenți. După ce au urmărit un documentar de două ore, ei au rămas să dialogheze cu autorii și protagoniștii filmului pentru încă o oră.

La un moment dat, un bărbat matur i-a întrebat pe jurnaliștii de investigație ai Gazetei ”De ce nu există o presiune mai mare a media pentru rezolvarea acestor dosare, precum Colectiv?”. Din primele rânduri, o fată foarte tânără a cerut microfonul. ”Pentru că această presiune ar trebui să fie responsabilitatea noastră, a tuturor. Eu, la Colectiv, aveam 14 ani și abia acum înțeleg lucrurile și cred că e timpul să ne preocupăm de cum merge societatea”.

În jurul ei, oamenii au încurajat-o, iar aplauzele s-au extins în întreaga sală.

”Ce putem face noi?”

Cu o zi mai devreme, vineri seară, o scenă asemănătoare s-a întâmplat la Galați. Media de vârstă a celor 300 de oameni din asistență a fost mai ridicată, însă segmentul 16+ a fost prezent într-un număr semnificativ.

Pe parcursul discuției, au ridicat mâna ca să pună întrebări o fată de 14-15 ani și un băiat de 6-7 ani, care stăteau unul lângă altul. Sora mai mare a câștigat microfonul și a întrebat ceva despre implicare.

”Ce putem face noi? Ce putem face pentru presă și pentru societate?”, e o întrebare recurentă, care s-a auzit la Cluj, Sibiu, Sf. Gheorghe, Craiova și în celelalte orașe unde echipa din Colectiv s-a întâlnit cu publicul. Ea aparține tuturor categoriilor de vârstă, însă cei foarte tineri o pun mai des.

La Galați, după ce fata a primit răspunsul, și microfonul a mers către alte persoane, puștiul a insistat și mama lui l-a ajutat să primească microfonul. ”Vreau să spun că mi-a plăcut mult, mult filmul”, a zis băiatul.

”Nu sunt toți la fel”

La Iași, Sibiu și Cluj, regizorul Alexander Nanau a spus publicului că ”filmul este politic, dar nu partizan, și e politic în sensul că viața noastră este politică, este determinată de politic. Ca student în Germania, noi discutam politică, era o preocupare”.

”Dar toți sunt la fel” a răspuns cineva la Iași. ”Nu, nu sunt toți la fel”, a replicat o tânără din sală.

Cum răspund diferitele generații?

Din peste o sută de intervenții ale publicului, adunate în observațiile pe parcursul a două săptămâni de avanpremiere încheiate cu dialoguri, rezultă că fetele și băieții în jurul a 20 de ani se arată, în general, surprinși de rolul presei în descoperirea adevărului.

Ei mărturisesc că ei înșiși descoperă presa și că ”asta ne dă optimism”. De asemenea, din întrebările și comentariile pe care le fac se arată mai puțin convinși decât generația părinților sau a profesorilor lor, aflată și ea în sală, că ”nu se poate face nimic în România”.

Fără pretenția unui studiu sociologic, întrebați ce impresie le-a creat filmul, cei de 35-40 sau peste spun mai degrabă că că ”tristețe”, sau chiar ”furie”, uneori asociate cu ”înverșunare de a acționa”, în timp ce spectatorii ”generației 20” răspuns cu ”ne-a arătat o oglindă”, ”e adevărul despre cum suntem” sau ”m-a făcut să mă gândesc serios că e nevoie să mă implic”.

Și pe IMDB, Colectiv, care are o medie ponderată de 8,6 din aproape 300 de voturi, a primit cele mai mari note din partea categoriei de vârstă 18-29

”Mai ții minte, mamă?”

După una dintre proiecțiile din București, o fată de 16 ani a terminat filmul, care nu e deloc violent sau sângeros, plângând.

Ajunsă acasă, fata a avut un nou episod de lacrimi. ”Ce se întâmplă?”, a întrebat-o mama ei, care o însoțise la documentar.

”Mai ții minte, mamă, când a fost Colectiv eu mă îngrijoram doar că ni s-a anulat petrecerea de Halloween? Cât eram de superficială, dar probabil că eram așa pentru că aveam 12 ani, acum înțeleg altfel”.

Duminică, echipa filmului se întâlnește cu publicul la Muzeul Țăranului Român, luni, la Piatra-Neamț și marți, la Bacău.