de Delia Marinescu, Alexandra Nistoroiu, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan
joi, 27 iunie 2019, 9:14
de Delia Marinescu, Alexandra Nistoroiu, Adriana Oprea și Cătălin Tolontan
Ieri, în satul Olteni, aflat la 7 kilometri de Râmnicu Vâlcea, Vasile Mutu și Florentina Pătru abia reveniseră din Franța.
Ei s-au întors după ultimatumul asistentei sociale. Riscau să rămână fără indemnizația de creștere a copiilor după ce și-au lăsat fetele și băieții la rude, inclusiv pe mezinul Constantin, fără să îndeplinească formele legale necesare, dar părinții continuând să încaseze banii ca și cum ar fi cei care îi îngrijesc pe cei mici.
I-am găsit în curtea casei roz, unde cei de la NYT au filmat 11 oameni înghesuiți. Acum erau doar ei și copiii.
Discutau cu Ilie Mărunțelu, alesul local al Partidei Romilor.
”De ce ați pus fără acordul meu? Eu v-am dat acceptul? Eu dacă vă fotografiez și spun despre dvs că sunteți prostituată, v-ar conveni?”, a început Vasile Mutu să strige către reportera Libertatea.
Ziarista le-a cerut detalii despre cea mai gravă acuzație de persecuție etnică, aceea că mama ar fi fost sterilizată fără voia ei, la nașterea lui Constantin, în Spitalul Județean Vâlcea.
– E adevărat că v-au legat trompele?
– De unde până unde îmi cereți mie dumneavoastră socoteală? Nu vreau să intrați în viața mea personală.
– Viața dumneavoastră este publică, pe internet.
– Eu am spus la americani, nu la dumneavoastră.
Vasile și Florentina au devenit, destul de repede, nervoși, dar, o vreme, au rămas într-o manieră normală de adresare.
”Eu știu din altă parte că trebuie să îți dau acordul să vii să mă filmezi. Până n-am dat acordul la America, n-au venit la mine acasă”, a spus Florentina Pătru.
Reporteră: V-au plătit să vorbiți?
Florentina: Dar nu vă interesează. – La telefon mi-ați zis că v-au plătit. Vasile: Vă rog frumos să ieșiți afară (ne dă afară din curte).
Momentul transfigurării a fost când femeia și-a văzut scrisul pe documentul de la spital
Discuția a continuat pe stradă, în afara curții. ”Am avut oameni acolo (n.r în America) care m-or ajutat și care le mulțumesc din tot sufletul. Datorită la femeia care ne-a dat la ziar. Fără dânsa nu făceam nimic. Dar dvs. mai rău ne băgați bețe în roate”, a explicat Florentina de ce e supărată pe presa din România.
Ilie Mărunțelu i-a arătat Florentinei pe telefon articolul din Libertatea, cu facsimilul acordului pe care ea și l-a dat în 11 octombrie 2017, pentru a-i fi legate trompele: ”N-ai văzut pe telefon semnătura ta: «Sunt de acord»?. Ești nebună? Acum am văzut. Scrie așa: «Solicit legătura…»”.
Florentina Pătru s-a uitat înlemnită către reporteră: ”O căutat doamna la spital?!”.
În acest moment, lucrurile au luat-o razna și atât Florentina, cât și Vasile au devenit violenți verbal și amenințători.
Atașăm înregistrarea audio a momentului cel mai tensionat:
Florentina Pătru: Dumneata ai căutat la spital, ai fost la spital?
Reporter: Da
– Ei, și de ce vreți să băgați bețe în roate?
– Nu vrem să băgăm, doamnă, bețe în roate
– Nu ți-e frică de Dumnezeu?
– Mi-e foarte.
– Vă rog frumos să plecați imediat de aici. Hai, că te iau cu piatra!
– Cum să mă luați cu piatra?
– Pleacă de aici! Cu ce drept ai căutat tu acolo la mine la spital? Cu ce drept ai căutat tu fără acordul meu? (a luat un pietroi în mână și l-a ridicat)
– Doamnă, nu dați în mine.
Florentina Pătru: F***-ți morții mă-tii de miloagă.
Ilie Mărunțelu, reprezentantul Partidei Romilor, a intervenit și i-a rugat pe Florentina și Vasile să se calmeze.
Reportera: Noi vrem să știm adevărul. Dacă în România…
Vasile: Băi dar tu ești chiar culmea! Tu ești chiar nebună? Că te fac nebună. Ai pronunțat același cuvânt: ”vrem, vrem”. Ce vrei să afli? Tu ești surdă și nebună. (…) Dacă mai publici mult, nu e bine!
Florentina: Zi-i să dea să plece, să nu mai dea cu piciorul pe aici, că a dracu să fiu cu apă fiartă dau după voi… vă rog frumos să plecați. Te omor și dacă fac pușcărie, da’ te omor.
Cazierul internațional al lui Vasile Mutu, consultat de Libertatea, conține următoarele condamnări:
1. Septembrie 2016 – condamnare pentru fraudă și înșelăciune – Tribunal Correctionnel Nantes (Franța): amendă penală însoțită de confiscare
2. Octombrie 2016 – condamnare pentru furt cu violență și amenințare – Augsburg (Germania): 10 luni de închisoare cu suspendare.
3. Noiembrie 2016 – condamnare pentru fraudă și înșelăciune – Tribunal Correctionnel Tarascon (Franța): 4 luni de închisoare.
În România, Vasile Mutu este în prezent inculpat în urma unei bătăi cu topoare între două familii, care a avut loc pe 14 ianuarie 2019 în pensiunea Paradis, din Râmnicu Vâlcea.
Cei răniți au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar femeile și bărbații care s-au încăierat au refuzat internarea și și-au retras rapid plângerile unii la adresa altora.
”Sperau că astfel Parchetul va înceta urmărirea penală, dar procurorii de pe lângă Judecătoria Vâlcea au continuat dosarul penal, pentru că există filmarea din interiorul localului și infracțiuni care nu se sting prin împăcarea părților”, au declarat surse judiciare pentru ziar.
În imaginile video care sunt probe la dosar se distinge cum Vasile Mutu este unul dintre cei care a început bătaia. Dosarul este în cercetare la Parchet.
Foto principală: Facebook.com / Kornea Kapatoos