duminică, 16 iunie 2019, 1:49
O femeie energică, elegantă și emotivă când era vorba să discute despre politica statului român de a mușamaliza dopajul.
Așa a apărut într-o zi cețoasă din decembrie 1993 Graziela Vâjială, șefa laboratorului antidoping de la București, la prima întâlnire pe care am avut-o cu ea, ca ziarist.
Împreună cu colega mea de azi la gsp, Luminița Paul, documentam, tot pentru Gazeta Sporturilor, situația atletei Mariana Florea, o campioană mondială de junioare, prinsă dopată la o vârstă șocant de fragedă.
Eram doi tineri jurnaliști care găsiseră, din aproape în aproape, folosind surse din interiorul sportului românesc, statistici interne ale laboratorului. Cazurile arătau că dopajul era politică de stat la mai bine de trei ani ani de la căderea comunismului!
De dragul medaliilor, al prestigiului național și al banilor oferiți de stat pentru premii, sportul nostru subraporta cazurile de dopaj. Primele victime erau chiar sportivii, a căror sănătate era afectată pe termen lung.
Înainte de tipar, investigația a suferit modificări, făcute direct cu pixul pe hârtie de un secretar de stat la Ministerul Sportului, moment în care am refuzat publicarea și am decis să plecăm de la Gazetă. ”Nu vă va angaja nimeni, din păcate vă terminați o carieră care abia a început!”, ne-a spus, protector, unul dintre cunoscuții jurnaliști ai Gazetei de atunci. Era foarte posibil.
Dar am ajuns la Sportul românesc direct de pe stradă, vorba lui Mitică Dragomir: Am urcat scările Palatului Universul trăgând investigația după noi, ca un animal nedomesticit, care își devorase semnatarii. Așa am intrat în echipa lui Ovidiu Ioanițoaia, Geo Raețchi și Mihai Ciucă.
Articolele au fost publicate integral, începând cu februarie 1994, sub titlul ”Dopajul, crima cu ochi frumoși”, apropo de efectul dezastruos al consumului de efedrină și anabolizante asupra sportivilor români.
O vreme, relația cu Graziela Vâjială a rămas tensionată, apoi s-a reluat, iar s-a stricat, reparat și de la capăt, cum se întâmplă în conviețuirile profesionale întinse pe decenii, dintre jurnaliști și oficiali. Vreme de 25 de ani, Vâjială a rămas șefa antidopingului românesc, izbutind să creeze aproape din nimic laboratorul, să-l acrediteze, să-l dezvolte și, în final, să-l bage într-un scandal de proporții epice.
În 2019, WADA, Organizația Mondială Antidoping, a finalizat un raport devastator. Documentul fost obținut pe surse, bătrânele și imprescriptibilele surse ale ziariștilor, de către siteul Sports Integrity Initiative, citat în România de G4Media.
WADA susține că Graziela Vâjială și-a folosit influența de șefă a Agenției Antidoping pentru a mușamaliza mai multe probe. WADA nominalizează trei halterofili și cazul fotbalistului Ekeng, mort pe teren.
Ce spune Graziela Vâjială?
-Doamna Vâjială, ați citit raportul WADA?
-Abia acum, din ce ați publicat. Mie nu mi-a fost arătat niciodată.
-Sunteți acuzată direct, cu mărturiile a doi oameni din interior, că ați manipulat rezultatele, ca să ”albiți” rezultatele unor teste pozitive.
-Nu mi se poate imputa nimic, nu am manipulat și nu am făcut nimic din ce se spune în raport. E un raport alcătuit pe delațiuni. Toată lumea știe că, de ani de zile, se încearcă îndepărtarea mea din fruntea Agenției Antidoping. Între timp, eu mi-am dat demisia, dar văd că mi se murdărește munca!
-Sunt totuși doi angajați din laborator care dau detalii împotriva dumneavoastră, doamnele Stan și Toboc. Cât de probabil e ca doi oameni să inventeze elemente concrete, cu nume de sportivi pe care laboratorul i-a acoperit la cererea dumneavoastră?
-Vorbele îi aparțin în primul rând doamnei Stan. Și-a dorit să ajungă șefă de laborator, a ajuns, dar așa?! Uitați cum stau lucrurile: în noiembrie 2017, WADA a început ancheta și a făcut și un audit. Două procese separate. Auditul, pe care văd că WADA nu-l citează, a ieșit foarte bine! Înțelegeți? Un audit profesional a remarcat școala pe care am creat-o la București, am avut capitole unde ne-au dat calificativul ”Excelent”.
-Pe timpul auditului erați șefa ANAD?
-Da. Dar șefa laboratorului nu mai eram din 2005.
-Păi, asta e problema. WADA susține în raport că, fiind șefă, oamenilor le-a fost teamă să vorbească.
-Haideți, să fim serioși! Doamna Stan spune că eu am presat-o să facă o analiză nevalidată în cazul Ekeng, fotbalistul de la Dinamo mort pe teren. Eu vă spun clar: eu nu mergeam în laborator! Mai mult, n-am discutat cu doamna Stan. Și n-am discutat niciodată, cu nimeni, despre acoperirea vreunei probe la Ekeng. Să prezinte cea mai mică probă că am presat-o sau că am vorbit cu ea.
”În laborator sunt camere de luat vederi, tot ce spun poate fi verificat. Nu am nicio legătură cu cazul Ekeng”
-Ce analize s-au făcut la Ekeng?
-Cred că analizele la care se referă WADA sunt cele din aprilie 2016. Am încercat să-mi reamintesc, pusă în fața unor astfel de acuze. În aprilie 2016, lui Ekeng i s-a recoltat probă de urină la un meci de campionat, înainte de moartea lui din mai 2016. Primele au ieșit negative, iar după moartea lui, nu ieșise încă proba de EPO, care e mai laborioasă și mai scumpă. Poate că șeful laboratorului i-a spus doamnei Stan s-o facă și pe aceea, deși era pe o metodă nevalidată. Dar nu eu! Ca oamenii să înțeleagă, o probă nevalidată înseamnă oricum un indiciu în plus. Dacă ieșea pozitivă, ar fi verificat-o în străinătate! Nu e logic să acuze că cineva a pus-o să facă un pas suplimentar pentru a afla adevărul.
-Cum a ieșit proba?
-Negativă. La Ekeng nu s-a găsit nimic. Nici la proba de urină din aprilie, nici la cele de urină și de sânge din mai, de după moarte. După deces, ne-au fost trimiși 7 mililitri de urină și 1 mililitru de sânge. Nu mai rețin exact, dar parcă astea erau cantitățile. Rezultatele au ieșit negative.
”Conform expertizei legiștilor, Ekeng a murit făcând fibrilații pe teren din cauza malformațiilor inimii”
-Negați ferm orice legătură cu cazul Ekeng?
-Categoric! De altfel, vă rog să cereți laboratorului toate rezultatele. Să vi le dea! Și INML a făcut analize la Ekeng. Nu știu rezultatul, dar e normal să se cunoască. La laboratorul Agenției nu a ieșit nimic. M-aș fi bucurat să iasă ceva ca să se lămurească odată problema morților subite din fotbal!
-Revenind la raportul WADA, sunt punctate și trei cazuri de analize mușamalizate la presiunile dumneavoastră, la trei halterofili.
-Niște minți bolnave au putut spune așa ceva. WADA a luat 370 de probe, toate mostrele de urină și de sânge găsite în laborator. Au venit ca mascații, au sigilat tot. Și n-au găsit nicio diferență față de rezultatele noastre!
-Nici una?
-Parcă una singură, la un atlet, pe care laboratorul îl găsise pozitiv cu testosteron, au găsit și urme ale hormonilor de creștere. Oricum sportivul era suspendat!
-Da, dar e vorba de rezultat, nu de pedeapsă. Rezultatul diferă.
-Așa e, însă acel test nu se făcuse, nu că era modifiat, nu se făcuse la noi. Unele teste sunt foarte scumpe. De fapt, știți ce se întâmplă? WADA a crezut că va găsi în România ce a găsit în Rusia, un sistem de protecție a propriilor sportivi, dar uite că nu a găsit pentru că nu există la noi un sistem de acoperire a sportivilor români!
”Sunt interese din țară și din afară ca să compromită laboratorul de la București, un pol de profesionalism și de putere în sport”
-Halterofilul Sâncrăian a ieșit bine la testul din România, în iunie 2016, și apoi a fost prins dopat la Jocurile Olimpice de la Rio, după doar două luni.
-Da, așa e, dar testul nostru a fost luat de WADA, repetat în Austria și a ieșit tot negativ.
-Da, scrie în raport că o să cerceteze cum de a ieșit negativ și în Austria.
-Să cerceteze!
-Nu vă supărați, e totuși un raport făcut de o organizație de prestigiul WADA.
-Nu am nicio vină! Din 1983 am lucrat la acest laborator. Pe cine am acoperit dacă, amintiți-vă, înainte de Olimpiada de la Beijing, am oprit două sportive să plece? Îmi pare rău că am muncit atât pentru țara asta și am ajuns așa. Dacă nu munceam atât, doamna Stan poate că nu mai era azi șefa unui laborator antidoping.
Vlad • 16 iunie 2019, 14:03
Tot amatori ați rămas după atâția ani! Că doar nu puteți fi bănuiți de te-aintenție!?
Adrian • 16 iunie 2019, 14:04
Daaaaaa, mari interese, e tot occidentul invidios pe noi, pe rosiile noastre si pe laboratorul nostru hiper-avansat. Propaganda ceausista a spalat atatea creiere...
ionnis • 16 iunie 2019, 14:10
Gratiela minte de cand s-a nascut. Asta face ea. Credeati ca o sa recunoasca ceva. Se declara nevinovata indiferent care ar fi acuzatiile. E o patologie
Margelatu49 • 16 iunie 2019, 14:52
Pai treburile sunt destul de simple, daca dna. Gratiela minte, sa vina dna. Stan cu dovezi, ca minte, sa vina Agentia Internationala cu dovezi, sa vina oricine cu dovezi ca dna. respectiva minte s.a.m.d. Pai ce facem, aducem acuze prin declartii, fara nici o proba, este usor, pai asa daca vin toti sportivii care au fost depistati pozitivi in decursul timpului si dau cate o declaratie despre dna. respectiva, ce facem, o impuscam, o spanzuram!!! Pai vin si eu cu vreo 3 persoane si spun despre Tiriac ca este hot si ca mi a furat banii, ce, vine politia si îi ia banii si mi da mie?!!
Zică mod • 16 iunie 2019, 15:00
Dle Ionnis,de unde știți că minte ,cum puteți acuza un om degeaba ,Dvs cu ce vă ocupați ,ce competenta aveți în acest domeniu, regretabil dar românul tot român, străinii au totdeauna dreptate,nu ne putem depăși condiția de sluga,valabil și ptr Adrian de unde știi că noi românii sântem inferiori mereu străinilor.
Margelatu49 • 16 iunie 2019, 16:21
Tocmai asta este problema lor, ca noi, niste “sarantoci” de la coada Europeii, le suntem superiori din toate punctele de vedere!!!
MZM • 16 iunie 2019, 16:23
Mi se pare ca logica acestui articol este putin schioapa. Doamna Vâjâială este acuzata de „manipularea rezultatelor unor teste antidoping”, desi vinovate clar de aceste fapte penale sunt celelalte doua doamne, Popa si Toboc, care de altfel au si recunoscut, dar au spus ca „sefa” le-a obligat! Dar este suficienta aceasta desculpare? Păi, domnule ziarist, daca patronul dv. v-ar cere sa scrieti in ziar un neadevar, despre care stiti ca e un neadevar, ati executa ordinul? Si daca l-ati executa v-ati considera exonerat de orice raspundere? Asupra doamnei Vâjâială planeaza doar suspiciunea de manipulare a rezultatelor (ca ar fi facut presiuni din pozitia de sefă), dar celelalte doua chiar au recunoscut infractiunea!! Si atunci, pe cine acuzam si cui luam interviuri? Raportul WADA este, desigur, intr-o situatie mult mai normala. In urma declaratiilor celor doua (Popa si Toboc) se arata acuzator cu degetul catre Romania: iata musamalizarea dopingului in Romania, ca si in Rusia! Nu stiu daca raportul WADA (pe care l-ati obtinut „pe surse”) mai contine si alte elemente, dar masuri juridice impotriva d-nei Vâjâiala nu se pot lua decat daca Popa si Toboc au primit in scris ordinul de mistificare a rezultatelor analizelor sportivilor, iar raportul WADA contine o copie a acestui ordin! Dar chiar si in aceste conditii executantele nu scapau de pedeapsa. Trebuiau sa refuze sa execute un ordin cu consecinte penale, puteau sa anunte politia, organele juridice sau sa-si dea demisia! A face insa o nelegiuire, despre care stii ca este o nelegiuire, invocand ordinul de sus este inadmisibil. ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Toader • 16 iunie 2019, 20:00
Subțire povestea, am alta mult mai bună pt care chiar merită „am decis să plecăm de la Gazetă”. Dpdv statistic dopajul nu îmbunătățește cu nimic performanțele sportive. Studiu științific pe rezultate de la JO: „Long term effects of doping in sporting records: 1886-2012”. (17 p) Autori: Aaron Hermann, Maciej Henneberg. Unde: School of Medical Sciences, University of Adelaide, Adelaide, Australia. Abstract: „...Doping may be damaging image of sports without benefitting results.”
Adi • 16 iunie 2019, 23:24
Cum naiba de în Austria a ieșit tot pozitiv? Păi cine e trădătorul din Europa, non-membru NATO și prietena Rusiei? Vijiala, ești o rușine
Ali Bec • 16 iunie 2019, 23:54
Din articol nu reiese clar, dacă doamna s-a făcut vinovata sau nu. Ca presa caută sa clarifice situații potantial necurate este un lucru ok. Ma întreb doar, dece nu e in stare Tolontan sa le impună propriilor colegi acele standarde de calitate pe care le cere in reportajele investigative cu care isi umple timpul (in momentul asta un gazetar gesepist susține alb pe negru - deci cu probe - ca am bătut Franța la handbal la scor)
AntiKorupt • 17 iunie 2019, 18:45
Pai cum va explicati faptul ca toata lumea stie ca dr. Batineanu ia efedrina la fiole din spitalul municipal pe ascuns si o pune uneori fara voia sportivilor in cafea , ca le da testosteron si nandrolon , si nu pateste nimic ? Nimic mai simplu. Omul are pe “cineva” la ANAD care il anunta mereu cand sunt controale. Toata Liga1 o stie si tace. Practicile lui Batineanu si altii ca el sunt bine-cunoscute , dar se tace ...ca doar e Romania
TalmesBalmes • 17 iunie 2019, 18:51
Batineanu...acest vraci al lui NewDinamo :))) omul cu cel putin 3-4 decese de fotbalisti la el pe “tura de noapte” :))) si totusi presa si procuratura nu se sesizeaza . Cum se face ca in fotbalul romanesc numai lui ii mor fotbalistii ? I-o fi infipt careva acul in papusa Voodoo ? A murit Ekeng si nici un fost coleg de-al lui nu a avut curaj sa recunoasca ca din cauza efedrinei combinata cu cafeina pe care o da batranul vraci a murit un om. Rusine celor care ii stiu practicile si care ascund asemenea fapte !!!!
Popa • 18 iunie 2019, 1:35
Pt Toader: " dopajul nu imbunatateste statistic performantele sportivului" Asta e din seria " vaccinurile nu ajuta la nimic"
Toader • 18 iunie 2019, 9:33
Pt Popa, mai mult, injectarea/vaccinarea nu numai că nu ajută, face rău! Se pare că nu ai avut norocul să dai peste date ce acoperă un timp mai îndelungat, date de dinaintea de introducerea vaccinului, să vezi că n-au schimbat cu nimic în bine mersul „bolii”. Revenind, dopajul pare a fi doar o reclamă pt ind de medicamnte; dacă pot să te facă supărmen pot să te facă bine. (citește studiul științific al cărui titlu l-am pus; e vorba doar de date curate puse în grafice, puțină vorbărie)
Andrei F • 18 iunie 2019, 10:54
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
pacientuedevina • 18 iunie 2019, 22:20
Orice laborator care nu este controlat prin minima metoda "dublu orb" (trimitere randomizata a unui esantion pentru analiza la un alt laborator a carui identitate nu e cunoscuta pana la comunicarea rezultatului; daca rezultatele difera, se suspenda activitatea ambelor laboratoare, pana la depistarea si sanctionarea celui care a gresit) va da numeroase rezultate nereale, fie intentionat, fie din neglijenta. Sunt celebre deja analizele facute de laboratoarele medicale din Rou, care au dat rezultate excelente: pentru suc, in loc de urina; pentru bolnavi oncologici in faze foarte avansate etc. Unde statul nu reglementeaza si nu apluca un control si monitorizare reala si profesionista, acestea vor fi rezultatele...
me • 21 iunie 2019, 16:27
'Poate că șeful laboratorului i-a spus doamnei Stan s-o facă și pe aceea' - acest 'și pe aceea' imi induce gandul ca i s-a cerut sa facut o analiza valida plus inca una, nevalida. Unde e analiza valida? 'o probă nevalidată înseamnă oricum un indiciu în plus' - daca nu e validata, de ce se face? E ca si cum ai munci mult si costisitor ca sa obtii un rezultat care nu e valid. De ce? 'Sunt interese din țară și din afară ca să compromită laboratorul de la București' - am ramas tot cu agenturile straine care comploteaza impotriva natiei. Oare de ce nu comploteaza si impotriva altor natii din UE, numai pe noi au ciuda? 'Îmi pare rău că am muncit atât pentru țara asta și am ajuns așa.' - ai muncit pt tine in primul rand si asta ar trebui sa-ti dea suficienta satisfactie daca ai avea constiinta impacata si fara regrete. Iti pare rau pt greselile care nu te lasa se te bucuri de munca ta. Iar doamna Stan isi vede de destinul si de viata ei, asa cum ar trebui sa-si vada fiecare dintre noi.