Sigla Roche, multinațională farmaceutică elvețiană, apare în succesele programului de guvernare PSD pe Sănătate! Roche spune că „imaginea a fost folosită fără permisiunea noastră”, iar PSD invocă o „breșă de securitate”!

În România, ca în majoritatea țărilor UE, e interzis să recomanzi un anume medicament, cu denumirea lui comercială, atât pe rețeta eliberată de medic, și cu atât mai puțin ca Minister al Sănătății.

vineri, 31 mai 2019, 2:53

Investigație de Alexandra Nistoroiu și Cătălin Tolontan

Roche este unul dintre giganții producători de medicamente la nivel mondial, cu o cifră de afaceri de 30 de miliarde de euro pe an.

Și în România, Roche luptă pentru poziția de cel mai mare vânzător de medicamente atât pentru stat și spitale, cât și în farmaciile private. Ca și la alte multinaționale pharma, forța lor vine din:

  1. Medicamentele inovative, în cercetarea cărora investesc sume enorme de bani și care vindecă sau ameliorează boli altădată incurabile.
  2. Capacitatea de lobby, pentru ca să-și vândă respectivele produse, atât la nivelul corpului medical, cât și la nivelul guvernelor.
Sigla Roche apare pe site-ul PSD și nu este vorba de o reclamă, ci de o inserție grafică în text
Sigla Roche apare pe site-ul PSD și nu este vorba de o reclamă, ci de o inserție grafică în text

 

Un medicament Roche, preferat de Ministerul Sănătății

Ieri, Libertatea a arătat că Roche a primit o mână de ajutor exclusiv din partea Ministerului Sănătății.

Într-un protocol elaborat de comisia de oncologie a ministerului condus de Sorina Pintea, obligatoriu pentru medicii care tratează cancerul mamar avansat, apare nominalizat medicamentul Herceptin, produs de Roche.

De mai multă vreme, ceilalți producători de medicamente au semnalat situația nefirească.

În România, ca în majoritatea țărilor UE, e interzis să recomanzi un anume medicament, cu denumirea lui comercială, atât pe rețeta eliberată de medic, și cu atât mai puțin ca Minister al Sănătății.

13 milioane de euro, cheltuială în plus la buget

Producătorii de medicamente generice susțin că, doar în acest caz, prejudiciul la buget este de cel puțin 13 milioane de euro, diferența între prețul de referință pentru Herceptin, plătit compensat de stat, și prețul produselor echivalente, apărute între timp.

Anual, România are un deficit bugetar de 500 de milioane de lei, peste 100 de milioane de euro, în achiziția de medicamente.

Legislația de prețuri impune ca medicamentele biosimilare să fie cu cel puțin 20% mai ieftine decât cele inovatoare.

Mai multe state europene, Germania și Norvegia, le folosesc pentru a reduce din povara pe care tratamentele oncologice, altfel foarte costisitoare, o pun asupra bugetelor de sănătate.

În vestul Europei, consumul de biosimilare mai ieftine a ajuns la 60% din piață, în timp ce în România el e de circa 6%, conform statisticilor Asociației producătorilor de medicamente generice.

Medicamentul Herceptin, produs de Roche, este mai scump decât alte biosimilare
Medicamentul Herceptin, produs de Roche, este mai scump decât alte biosimilare

 

Ce spune dr. Bădulescu, șeful comisiei care a recomandat medicamentul Roche

Întrebat de Libertatea de ce comisia condusă de el a recomandat cu nume comercial un medicament Roche, dr. Florinel Bădulescu a numit inițial discuția drept ”un bâlci inutil”.

La insistența ziarului, Bădulescu a recunoscut că ”chiar acum câteva zile am făcut o adresă către Agenţia Naţională a Medicamentului. Ei vor da verdictul final. Dacă ANMDM îmi va zice că e tot aia, atunci dispare acea notă (n.r. – protocolul unde apare medicamentul Roche). Eu am reţineri, chiar şi după 41 de ani de oncologie, dacă să fac asocieri cu biosimilare”.

Sigla Roche pe site-ul PSD chiar la secțiunea despre medicamente!

Legăturile dintre PSD și Roche sunt, însă, mai multe decât cele legate de un medicament.

Libertatea a observat că partidul de guvernământ folosește pe site-ul programului său de guvernare, guvernarepsd.ro, sigla companiei cu sediul la Basel.

De aproape două luni, PSD enumeră pe site-ul www.guvernarepsd.ro realizările din programul de guvernare. La sănătate, partidul bifează, printre altele, ”elaborarea și actualizarea periodică a Catalogului Național al Medicamentelor” și ilustrează articolul folosind o machetă publicitară a companiei Roche.

Reclama ROCHE, folosită de compania farma încă din 2016, apare pixelată pe site-ul PSD, dar se vede limpede logo-ul multinaționalei.

Timp de două luni, acest logo a fost afișat pe site-ul care laudă guvernarea PSD fără ca Roche să se sesizeze.

Teoretic, Roche ar trebui să fie „independent față de orice formă de afiliere politică”

Conform propriului Cod de Conduită, Roche se angajează să ”rămână independent față orice formă de afiliere politică” (Punctul 4 b. din Codul de bune practici în lucrul cu oficialii guvernamentali).

Libertatea le-a cerut și companiei Roche, și PSD, partidul care are pe mână atât bugetul MS, cât și pe cel al Casei de Asigurări de Sănătate, un punct de vedere.

”Am primit cu surprindere link-ul pe care ni l-ați trimis. Imaginea de la acest link este folosită fără permisiunea Roche și vom contacta imediat administratorii site-ului guvernarepsd.ro pentru a solicita îndepărtarea acestei fotografii. Vă mulțumesc că ne-ați informat cu privire la această situație privind folosirea neautorizată a unei imagini și a mărcii Roche”, a răspuns Marta Niculaie, manager de comunicare la Roche România.

Ziarul a contactat, în același timp cu Roche, și Partidul Social Democrat. La câteva minute după solicitarea unei reacții, PSD a șters sigla Roche de pe site-ul său de guvernare.

PSD: „A fost o breșă de securitate azi dimineață, la 7”. Numai că sigla Roche e cel puțin de la începutul lunii mai!

După ce a cerut un răgaz ca să se documenteze, biroul de presă al PSD a revenit rapid. Dialogul a fost următorul.

– Bună ziua, ați aflat de ce e sigla firmei Roche pe site-ul partidului la succesele programului de guvernare?
– Da, a fost o breșă de securitate.

– Ce înseamnă, în acest caz, breșă de securitate?
– Cineva a încercat să intre pe site, să-l spargă și a apărut această machetă publicitară și sigla Roche.

– Adică a pus-o cineva fără știința partidului? De când e site-ul, vă rugăm?
– Asta s-a întâmplat azi dimineață la 7, breșa de securitate.

– Nu vă supărați, dar noi am făcut captura cu sigla Roche de pe site-ul PSD cu mai multă vreme în urmă, nu azi.
– Vă dați seama că nu suntem specialiști IT. Am șters sigla Roche.

Potrivit informațiilor furnizate de Consiliul Concurenței, instituția derulează în acest caz două investigații care privesc compania Roche, pentru posibile abuzuri de poziție dominantă pe piața medicamentelor oncologice. Investigațiile au fost deschise în 2017 și sunt în curs de finalizare.

La ultimele întrebări ale Libertatea, Roche a prezentat o scrisoare deschisă adresată producătorilor de medicamente generice, în care acuză ziarul de „puncte de vedere incorecte și părtinitoare”.

Îl publicăm integral la finalul acestui articol.

„Siguranța pacientului și beneficiile pe care tratamentele le oferă persoanelor bolnave trebuie să primeze în fața oricăror interese, indiferent de natura lor.

Cu mare surprindere am observat presiunea indirectă pe care Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România o pune asupra autorităților din sănătate, prin intermediul presei. În ultimul timp, am asistat la comunicarea publică a unor puncte de vedere ale asociației dumneavoastră și la publicarea unor articole ce expun puncte de vedere incorecte și părtinitoare cu privire la medicamentele biologice (inovative și biosimilare). Un astfel de articol a fost publicat de ziarul Libertatea, în data de 30 mai 2019.

Ca urmare, pentru a avea o imagine corectă, dorim să vă reamintim câteva aspecte, omise cu rea-credință, legate de medicamentele biologice, precum și de combinația terapeutică menționată în articol.

Companiile membre ale asociației pe care o reprezintă produc astfel de medicamente, așadar cunosc perfect care sunt condițiile în care acestea pot fi prescrise, conform legilor din România. Tocmai datorită regimului lor special și pentru că medicul este singurul în măsură să decidă schimbarea tratamentului unui pacient, medicamentele biologice se prescriu pe denumire comercială, nu pe denumire comună internațională (în conformitate cu legislația în vigoare).

Referitor la combinația terapeutică Pertuzumab + Herceptin (Trastuzumab), menționatä în articol, vă rugăm să aveți în vedere că studiile efectuate de către Roche cu privire la aceasta sunt protejate până în anul 2023, conform art. 14 (11) din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 (”Regimul juridic de protecție a datelor”). Prin urmare, orice utilizare în practica medicală a unui biosimilar de Trastuzumab în combinație cu Pertuzumab reprezintă o încălcare a legislației naționale și europene, precum și a indicațiilor de prescriere. Roche privește cu maximă seriozitate orice încălcare a drepturilor sale și își rezervă dreptul de a apela la toate mijloacele legale pentru a stopa și sancționa astfel de încălcări.

În ceea ce privește prezumtiva risipă de fonduri pe care Ministerul Sănătății o face, asociația dumneavoastră nu prezintă calculele care să susțină afirmațiile respective, în contextul cadrului legislativ actual.

A pune presiune pe umerii autorităților pentru a nu respecta legislația română și europeană reprezintă o abordare ce nu face onoare asociației pe care o reprezentați. În ciuda intereselor comerciale evidente pe care membrii asociației dumneavoastră le au, legile trebuie respectate în întregime, iar viața pacienților nu trebuie pusă nici un moment în pericol prin dezinformare sau tratamente nepotrivite.

Ca întotdeauna, compania noastră este deschisă oricărui dialog, atât cu autoritățile, cât și cu toți ceilalți actori din piața farmaceutică, pentru a găsi cele mai bune și eficiente soluții de tratament pentru oamenii bolnavi, și așa greu încercați de soartă”.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Andrei F  •  31 mai 2019, 16:06

Da, mare pacat!!!Ministrul Sanatatii trebuia sa procedeze ca un om bun la ultima Olimpiada care a lasat sportivii romani in fundul gol datorita echipamentului foarte slab!!!!Ce sa vezi!!!!Atunci doreati echipament original!!!La fel in cazul pacientilor arsi.Ati militat si bine ati facut pentru ca bolnavii sa capete cele mai bune ingrijiri...-----Pe subiect...Va mai spun inca odata,Romania nu are farmacisti care sa decida ce medicamente intra pe piata romaneasca....Stiu asta de la un farmacist roman care a trebuit sa studieze la Lyon...Ce ar fi daca ati stii si despre ce vorbiti?,,Sursa,,Voiculescu a fost subiect de barfa recent pe B1 tocmai datorita medicamentelor...Ca a venit vorba...cum mai stam cu cei transplantati de plamani?Acolo puteti calcula cu cat au scazut cheltuielile?----Si mai consultati si pe cineva care stie matematica....Cat ar trebui sa se cheltuiasca cu acel medicament daca spuneti ca statul pierde 13 milioane dintr-o diferenta de pret de peste 20%????Si mai ales daca spuneti ca firma are drepturi legale pana in 2023 pe acea combinatie de substante???Incurajati falsificarea?

ticbis  •  31 mai 2019, 16:23

Domnule Tolontan, as putea sa-mi exprim parerile personale, atat despre situatia relatata, cat si asupra articolului in sine. Insa, nu intentionez sa "monopolizez dialogul" si ma conformez sfaturilor dvs; prin urmare, renunt!!! Daca va place asa, sa va fie de bine! Respect!

unu din diaspora  •  31 mai 2019, 18:03

Va citesc blogul in mod regulat, apreciez faptul ca sunteti diferit fata de alti colegi din redactie care te cenzureaza imediat pentru simplul motiv ca nu esti de acord cu parerea lor( meteahna comunista) dar nu pot sa nu observ faptul ca sunteti putin cam partinitor cu alte partide si alte dosare.Oamenii trebuie informati corect si afaceri murdare au facut si cei care acum sunt in opozitie si doresc sa guverneze. Inclusiv her Shreck de la Cotroceni are o bibliografie controversata)) Asa ca sa nu ne mai miram de hotii marunti cand planeaza suspiciuni asupra presedintelui. Pe scurt....asa tara asa conducatori. Ne meritam soarta.

Tróțki Gyöngyösi Ardeleakösi  •  31 mai 2019, 18:32

Sa aduca partidele si medicamnete anti-serpi in fiecare oras si comuna ca daca ma musca spre exemplu unu la Herculane sai la Domoglent nu are cine sa-mi bage veninul suficient de repede.

mordved  •  31 mai 2019, 18:33

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

MARCU ANTON  •  31 mai 2019, 21:51

Crez ca de mult timp articolele lui Tolontan nu mai au nici o tangență cu sportul! Nu înțeleg de ce trebuie sa citesc astfel de articole in ziare de sport??Ai devenit ziarist de investigație,fă taică la alte ziare de gen-Adevarul,Capital,G4 Media,Gândul,Hotnews,Mediafax,Mălin Bot Blog,Tudor Chirila,Ceaușescu,Sendy Matei,Angi Șerban.LASA GSP PENTRU SPORT! Știti care e leacul pt. cancer? Încă din anii 80-pina azi-un ziar de sport romanesc in care să nu se scrie politică!!!

Doc  •  1 iunie 2019, 1:56

Pertinentă Analiză.Astept și continuarea

??????  •  1 iunie 2019, 9:07

Ce "pont extraordinar" ați primit totuși domnule Tolontan ,cu chestia cu sigla de pe site-ul PSD, ? De ce considerați că ar fi procedat într-un astfel de mod cei ce s-au ocupat de site-ul despre care menționați, cunoscând probabil regulile pe care le-au stabilit și pentru astfel de "spețe",?

Comentează