Îți mulțumesc!

În uluitorul 50% prezență la vot de azi s-a strâns prospețimea mai multor generații de români

duminică, 26 mai 2019, 8:40

Ai votat singur și ai primit o gogoașă, un doughnut, ”într-o casă pe care nu știu cum au găsit-o cei 50 de oameni care au votat până acum la Plymouth, Michigan”, ai spus, amuzat.

E primul tău vot și mi-aș fi dorit să mergem împreună, ca o revanșă egoistă după atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut amândoi.

Ai votat deși știi că votul tău ”nord-american” e, într-un fel, tardiv, pentru că deja în țară aproape că s-au aflat rezultatele.

Voturile voastre împotriva fusului orar au ceva candid, în gratuitatea și puținătatea lor. Nu sunteți mulți, precum românii care au luat cu asalt ambasadele și consulatele din Munchen, Amsterdam, Berlin, Roma, Madrid sau Londra.

Vremea votului a venit greu la voi. Soarele a trecut agale oceanul, apoi a parcurs pământurile înghețate ale Canadei de nord-est, unde zbori cu avionul două ore înainte să vezi o casă. Abia apoi s-a făcut dimineață în miezul continentului și v-ați făcut rost de un transport ca să ajungeți la cea mai apropiată secție de vot de pe uriașa hartă a Americii.

”După mine a ajuns o familie de sibieni”, ai mai zis. ”Erau cu toții, bunici, părinți și copii. Au coborât din mașină, spunând, în glumă, Noroc că e scurt drumul de la Sibiu până în Michigan”. Te-ai oprit să le faci sibienilor o ”poză în poză”, așa cum zâmbeau și se fotografiau pe veranda casei din Plymouth, cu steagul în fundal.

Ai fost singur, dar fiecare vot contează și nicio implicare nu e tardivă. Într-un fel misterios sau atât de simplu, s-a întâmplat ca primul vot al generației tale să zguduie toate pronosticurile, depășindu-ne orice așteptare. Cu câteva voturi muncite în California, când în România va fi aproape dimineață, se poate ajunge la o incredibilă prezență de 50%.

De ani de zile, ca ziariști, ne opunem pesimismului că nimic nu se poate schimba și vă oferim informații care să nu lase lehamitea să ne înghită. N-am știut când va veni confirmarea.

Ziua a venit și sentimentul e uluitor. Din Noua Zeelandă și până în Peru, românii au votat pentru Europa.

Îți mulțumesc și mulțumesc generației voastre!

Comentarii (29)Adaugă comentariu

serg_iordan  •  26 mai 2019, 21:53

Acela nu e drapelul României...

Demolarii  •  26 mai 2019, 21:58

Daca actiunea de votare care a avut loc azi, ar fi fost organizata bine , in Romania votau peste 60%. E un vot fara miza. Munca europarlamentarilor e simtita, dar nu e vizibila. Cand angajatul multinationalei se intreba " de ce nu are drepturi egale cu ale colegului angajat in Germania, pe functie egala" , simte. Dar nu vede ca e reprezentat de unul ca si G Becali sau de una ca si Elena Basescu. Ca alegerea unui europarlamentar , care cheltuieste 500 000 euro/ an din taxe si impozite platite de romani sub forma de asigurari via buget UEsi a carui activitate nu poate fi verificata de cetateanul roman nu e interesant. Interesant e un referendum a carui finalitate e incerta. In primul rand e consultativ. In al doilea rand, nu schimba nimic. Nu aschimbat nimic Legea cresterii salariale a profesorilor din 2009. Votata de Parlament si nepusa in practica de Presedinte si Guvern. Nu conteaza ca unii sunt acum in PNL si altii in PMP. Intelectualii romani au ramas tot usor de pacalit. Masa de manevra in cautarea Gralului ( a se citi : servici bine platit, bine vazut, si fara responsabilitate. Deh, procesul de gandire nu poate fi evaluat.) ei, intelectualii, ganditorii, formatorii, se vand ieftin pentru un post cu denumire inglis rasunatoare: manager. Care post e de multe ori echivalent cu raposatul maistru (azi e team manager, sef de tura, asistent manager etc). Si-atunci, pe drum spre sectia de votare, într-o aducere aminte ne intrebam schimband caragialescul " eu cu cine votez" in " eu ce votez". O posibila sustinere europeana a unei fugi de responsabilitate leita cu fuga de raspundere a lui Basescu sustinut de un partid european? Ori acoperirea europeana a escrocarii noastre pentru administratori? Greu de dat un raspuns, usor de pacalit ca sa voteze. Si nu uitati ca in tara mai taiesc 18-19 milioane romani, fata de cei 4-5 milioane emigrati. Unde e traiul mai greu? In tara lui Iohanis-Voda sau prin Italia, Spania, Germania, sau altele ?

Stoica gabriel  •  26 mai 2019, 22:07

Nu e oficial, dar pentru simbol......

Stoica gabriel  •  26 mai 2019, 22:09

Nu este oficial, dar ca simbol e mult mai semnificativ.....

tivireli  •  26 mai 2019, 22:12

Felicitari pentru articol Tolo. Mi-au dat dat lacrimile si mi s-a facut pielea de gaina. Impresionant cum, de pe tot pamanatul, romanii si-au dat intalnire in fata urnelor. De-alungul zilei de azi am simtit de mai multe ori acest sentiment, al apartenentei la NATIE.

Liviu  •  26 mai 2019, 22:32

Înduioșător, un articol scris exact pentru publicul țintă al Tolontanului.

Alex  •  26 mai 2019, 22:35

Astazi manipularea a atins un nou record )))) suntem exact ca 1992 cand milioane de romani s-au calcat in picioare sa-l voteze pe zambaretul Ion Iliescu)) PS- pacat ca la referendumul pentru FAMILIE ati fost total dezinteresati( exact ca Gheorghe Hagi). Era mai important acel referendum decat bazaconia de astazi.

axel  •  26 mai 2019, 22:37

Acest vot nu ajuta la nimic. Nu rezolva nimic. Nu e nici macar un semnal. Arata doar puterea influentarii. Felicitari initiatorilor "Uniti / Salvam / Rosia Montana" pentru amploarea miscarilor de strada generate. Romania ramane o populatie (nu popor) marginala a Europei, o colonie, o exportatoare de materii prime si de oameni care sterg la fund batranii in vest. Nu avem un cuvant de spus ca natie, nu existam! Scuze ca va stric lumea imaginara! Cand se va face un pas inainte? Cand in Romania nu se va mai fura (PSD) si cand toate firmele (inclusiv cele care fac bani din modelul de business Internet) vor plati impozite catre statul roman si se vor face spitale si catedrale. Nimeni nu spune asta, toti vor ca unii (ceilalti) sa nu fure, ca sa aiba ei mai mult de furat. Si asta va fi doar inceputul. Apoi trebuie sa avem o strategie de tara care sa transceada secole, chiar milenii. Cu strategii si milestoneuri pe zeci de ani. Si planuri care sa fie aplicate indiferent de puterea politica. Si atunci, asta va fi doar inceputul! Suntem slabi, foarte slabi, avem ziaristi slabi, politicieni slabi, votanti slabi...

prtz  •  26 mai 2019, 22:53

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luminita Diculescu  •  26 mai 2019, 23:32

Felicitări fiului tău pentru primul său vot! Să dea Dumnezeu să coincidă cu începutul unei schimbări radicale în țară! Mult succes în tot ceea ce face!

prrz  •  26 mai 2019, 23:34

Cenzurati degeaba. Nu am.ce sa dovedesc. Textul e propagandistic. Este ceva evident. E propaganda pura.

Cela  •  27 mai 2019, 5:58

Acolo am votat si eu anul trecut in octombrie la referendumul pt familie . Am si ei poza cu acea casa . Va deveni i celebra .

poetul  •  27 mai 2019, 6:21

Bag-o bre si p-aia cu ne-am luat tara inapoi.

Adrian B  •  27 mai 2019, 7:11

Tolo, am o intrebare , ce facem cu slugile din esaloanele 2 si 3? Slugile de prin ministere, ambasade si alte institutii publice ? Slugi Tolo, pentru ca nu pot sa-i numesc nici functionari publici si nici tehnocrati ,pe cei care in loc sa slujeasca tara si cetatenii, respectand legile, slujesc stapanii politici care se perinda pe la putere. Dragnea la brutarie, seful BEC il trimitem la seminte ,Mele la lada de gunoi a istoriei etc, dar cu esaloanele 2 si 3 ce facem? Cum ii zburam din ambasade pe cei care jignesc cetatenii romani?Cum ii zburam pe incompetentii de la CNAIR care toarna asfalt pe timp de ploaie ? In urma acestei victorii eu personal vreau sa vad o reforma profunda in toate institutiile statului. Mazare este la puscarie.Unde este restul gastii?Iti spun eu unde in Primaria Constanta, unde vand si distrug spatiile verzi fara sa le pese.Fagadau &Co tranzactioneaza spatiul verde al C- tei sub ochii nepasatori a celor din justititie.Apropo, unde este DNA C-ta?Oare mai exista asa ceva la C-ta? PS.1.Tolo, poate sunt extremist, dar parerea mea este ca dupa aceasta victorie , trebuie sa se mearga cu "ghilotina" pana la capat, fara mila.Nu doar Dragnea este vinovat , ci si restul gastii de slugi care l- au servit trebuie sa plateasca.Victoria acestui vot inseamna reforma totala. 2. Cel mai bun exemplu ar fi , tragerea la raspundere a *** din jandarmerie, a *** functionali pripasiti prin functii datorita politicii. Genul de Ghita Pristanda, Mos Teaca, sau Gabi Oprea.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nvirdaru  •  27 mai 2019, 7:37

Da domnule Tolontan, romanii au votat pentru pomana Europeana, din care, doar 5% au de cistigat. Cei care fac afaceri cu statul, inca *** al Europei, cei care "acceseaza" fonduri si imprumuturi "nerambursabile"( o mare ineptie fara legatura cu economia de piata de care tot vorbim de 30 de ani) , si nu in ultimul rind, voi, "jurnalistii" care le stiti pe toate si manipulati totul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad  •  27 mai 2019, 8:00

Un vot în care România are numai de pierdut. Nu văd diferența dintre Dragnea, Orban și Cioloș! Schimbăm niște hoți cu alți hoți! Trist este că nu avem cu cine vota! Și pe cine citi!

simplu  •  27 mai 2019, 8:00

Vot negativ. Nu am nici pic de intelegere pentru psd; cu atat mai putin pentru Dragnea. Psd poate in cel mai rau caz sa piarda un loc in PE. Castigul este al PPE care mai compenseaza din pierderea a cel putin 50 de locuri in parlament. De aici si ajutorul dat de germani si francezi opozitiei. Per total Romania va pierde , politica ue adica a Germaniei defavorizand estul european. Altii au inteles, inclusiv Orban, nu Sica bineinteles desi sant tot populari. La noi minciuna a primat, acele ong-uri mult hulite care au spus despre pericolul analfabetismului functional au avut dreptate: am ales un nou OTV pe internet. Am ales injuratura si placuța. Un exemplu: Blaga acuzat cu probe numai intr-un dosar, de mita de 800 000 euro este achitat pe art ca fapta (mita)nu mai este incriminata pentru ca art cu pricina este blocat ba la CCR de Iohanis, ba de presiunea opozitiei, este trimis la PE sa reprezinte cu cinste tara ! Ponta la fel! Restul sant la Monaco. Noi aici mai divizati ca niciodata.Ca sa putem fi condusi. Ca totdeauna intreb: asta se intampla din prostie, la dorinta comisiei europene? Care a fost interesul lui Iohanis ca sa scape coruptii si cu banii la ei ? Cum contabilizam cheltuirea catorva miliarde euro( o autostrada!) cu anticoruptia daca nu s-a obtinut aproape nimic, autorii jafului national de alte zeci sau sute de miliarde scapand , unii la PE altii cu banii la Monaco? Noapte buna!

Costel Tudor  •  27 mai 2019, 8:19

Vi se pare normal , ca niște cetățeni ai altei tari , cu domiciliul stabil in acele tari , sa voteze pt. noi ??? Ex. Ghiță Muresan ! In alta ordine de idei , NU rezultatul votului ma îngrijorează , ci INDOBITOCIREA romanilor !!!

Cătălin Tolontan  •  27 mai 2019, 8:20

@Costel Tudor: romanii din strainatate nu sunt ”ei” si nu au votat pentru ”noi”. Ei sunt ”noi”, daca permiteti licenta. Au votat pentru ei, pentru familiile lor, pentru posibilitatea de a reveni candva acasa sau cu dorinta ca si alti compatrioti sa traiasca demn.

marc  •  27 mai 2019, 8:28

Ăsta e poporul român. Un popor de cre.... care are trădarea în sânge. Îți ia ,,micul și berea” și votează cu celălalt. Chiar merită să fie condus de orban, turcan, rareș bogdan, etc. Eu personal dacă aș fi în locul psd m-aș retrage. Să conducă cioloș , securiștii usr, propaganda din presă, #rezist. Să simtă și acești români disperați și orbiți de ură, care votează dar nu știu ce votează( cât de idiot să fii să votezi acea mizerie de referendum neconstituțional cu întrebări pe care nici juriștii nu le-au înțeles?), ce înseamnă o guvernare de dreapta pt care mărirea pensiilor și salariilor sunt pomeni electorale. Atenție tolontane, nu sunt psd-ist, nu-i iubesc, dar nici nu-i urăsc(pt mine ura nu e o virtute ca la voi) Sunt doar un român neutru, indignat de halul în care a ajuns poporul român manipulat și intoxicat de o propagandă jegoasă antiromânească care-și freacă mâinile de bucurie când se întâmplă ceva rău pt România și pt.români.

Venom  •  27 mai 2019, 8:44

@pesimiști Ne-a trecut glonțul pe la ureche de două ori! Ca nație am avut două examene extrem de complicate, ambele în scris, la care nu ne lasă profu' să copiem: Valori Europene și Statu' Paralel la coadă la vot. PSD și-a propus să facă din rezultatele Referendumului pentru Familie tradițională și alegerile de ieri porți pentru a ne scoate din Europa, pe ușa din dos. N-a fost să fie! De data asta, pe mintea noastră de *** și căpșunari am fost mai deștepți ca profii. Noroc cu Soros care a mai ridicat moralul cozilor, dat un milion de euro de votant și un sac Chapi de câine, plus droguri și arme albe și așa am răzbit. Pentru prima oară scriu Români cu majusculă, nici mie nu îmi vine să cred că mulțimea aia care a ieșit din statistici s-a așezat cuminte, CU MINTE, CU MINE, la vot. De 30 de ani încoace tot aștept închegarea unei națiuni, momentul de grație - nu știu dacă ieri am asistat social la certificatul de naștere, dar măcar sunt optimist. PS Să nu uităm să iubim trandafirul nepereche: La mulți ani, Dragneo *** ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

doilaunu  •  27 mai 2019, 8:56

"Ziua a venit și sentimentul e uluitor. Din Noua Zeelandă și până în Peru, românii au votat pentru Europa" spune CT. Nu este adevarat, alegerile au fost pentru Parlamentul European. Europa se simte bine si fara acest vot. Inainte sa ridicam in slavi pe cei jumatate din noi care au votat hai sa nu uitam ca mai exista o jumatate care nu a vrut sa ia parte la acest joc care nu poate avea castigatori sau invinsi decat din randul celor implicati politic.

Cătălin Tolontan  •  27 mai 2019, 8:57

@doilaunu: da, aveti dreptate, si absenta de la vot e o optiune. Numai ca nu vorbim, de fapt, despre 50% prezenta la vot, ci de una mult mai mare, pentru ca milioane de romani de afara nu pot vota. Ei sunt inregistrati pe listele din Romania. Dintre cei care locuiesc in Romania, cei care au votat sunt mai multi de 50%. Iar cresterea fata de acum cinci ani e uriasa, noi si spaniolii avem cea mai mare crestere la vot.

Chis Alexandru  •  27 mai 2019, 9:36

Sunt liberal de cand ma stiu si votez cu PNL, asa cum am facut-o si ieri, impreuna cu intrega familie. Am 75 de ani si niciodata nu mi-am schimbat sau tradat convingerea politica. Totusi, la iesirea din sectia de votare am ramas cu un gust amar pentru ca foarte multe voci de pensionari care au votat concomitent cu mine declarau ca refuza buletinele de vot pentru Referendum. Tot drumul pana acasa m-am intrebat: "Daca in Ploiesti mai sunt atat de multi pensionari care respecta "recomandarile PSD" cand pensiile nu s-au marit asa cum prevedea legea de la 01.01.2019 si preturile produselor alimentare si ale serviciilor au luat-o razna in sus, ce ii mana in aceasta absurda paradigma a senectutii" pe acesti votanti de varsta a treia? Consecinta este imediata: "Astfel de indivizi ne-au zalogit viata si ne-au obligat sa suportam toate vicisitudinile "plantate sistematic" in calea noastra de catre PSD"!

Dragoș  •  27 mai 2019, 10:20

Gușterul este subalternul Varanului...

Cătălin Tolontan  •  27 mai 2019, 10:21

@Dragoș: imi pare rau, insa gresiti. Din septembrie 2018, gsp e la trustul elvetian Ringier. Noi scriem acum pentru Libertatea si gsp, ambele Ringier. Iar cand am fost la Intact, nu ni s-a cerut si nu am facut nimic decat sa ne informam publicul. http://www.ziare.com/monica-iacob-ridzi/stiri-monica-iacob-ridzi/catalin-tolontan-indezirabil-in-antena-dupa-scandalul-ridzi-821110 https://evz.ro/scandal-intre-greii-trustului-intact-badea-si-tolontan-s-au-certat-la-cutite-jignirea-noastra-si-in-general-a-ziaristilor-e-poate-singurul-loc-unde-mircea-badea-si-traian-basescu-stau-la-aceeasi-coada.html

Costarican  •  27 mai 2019, 12:06

Vor pleca din nou romanii din tara cum au plecat si cei de la NOKIA , hotia si incompetenta pedelista au distrus romanica . Iar vor pleca medicii si profesorii . Atentie la buzunare ,urmeaza ciuma pedelisto-userista cu peronul pe partea dreapta . LA TEPE IN PIATA REVOLUTIEI ,si ce sa vezi ,bolsevicul a ajuns mosier milionar in timp ce dna-ul ""lupta "" cu coruptia ,wow ,sunt impresionat pana la lacrimi

Harap Alb  •  27 mai 2019, 12:31

Dar ce s-au pus "haterii" pe improscat pe aici. Si ce ma bucur cand ii vad ca nu stiu sa piarda! Asa e cand pariezi pe-o martoaga care a fost si ea campioana candva. Electoratul PSDului moare cu 10% sustinere printre cei pana in 30 de ani, 20% intre cei cu varste de la 31-60 de ani si un bun 60% intre pensionari pe care stim deja cum ii prostesc. Nu cred ca mai prin douazecidouazeci prin parlament. Da-ti-i bataie baieti, dar nu prea mai vad de ce va osteniti.

Aad  •  28 mai 2019, 20:46

Zice marc la 27 mai 2019, 8:28 "Ăsta e poporul român. Un popor de cre.... care are trădarea în sânge. Îți ia ,,micul și berea” și votează cu celălalt. " .... si multe aberatii dupa. Si mai zice ca "daca as fi psd-ist...." Pai, dupa ideea ca micul si berea au fost date pentru a avea votul, deja esti un vajnic psd-ist in gandire. Si cred ca esti un psd-ist de "calitate" asa cum cer si sunt cei din conducerea centrala, dupa calapodul lor (Dancila, Mitraliera, Pop, Grapini si altii, chiar si de la alte partide!). Numai ca nu se mai potriveste cu timpurile pe care le traim.

Comentează