miercuri, 25 aprilie 2018, 4:53
Wang Yan (al doilea de la stânga la dreapta) și Cristache Rădulescu (lângă el, cravată roșie), într-o deplasare în China pe 18 octombrie 2010. Wang era consilierul lui Rădulescu, iar SRI spune că Rădulescu spiona pentru Wang!
PETRACHE MARIAN: Cel mai important… Adică să pui mâna pe putere și pe informație.
SÂMPETRU MARCEL: Exact.
PETRACHE MARIAN: Păi asta înseamnă, nu? Păi ai de fapt curentul, care înseamnă informația, și puterea, care înseamnă DNA-ul și parchetul, care înseamnă motorul, da?
SÂMPETRU MARCEL: Corect.
PETRACHE MARIAN: Trebuie să pui mâna pe curent și pe urmă pe motor, nu?
SÂMPETRU MARCEL: Da.
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Cum se numește cel care obține clandestin informații secrete de la oficialii unui stat și le utilizează pentru statul său?
Cum se cheamă profesia în care faci orice ca să ai la mână ofițeri, procurori, politicieni și judecători dintr-o țară, totul în folosul tău și al țării tale?
Spionaj se numește.
Iar Wang Yan este spion.
Să nu ne ferim de cuvinte!
Wang Yan conduce, de decenii, o rețea de spionaj chinezesc în România, o rețea cu conexiuni irezistibile, care merg de la pedofilie până la judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție!
Nu o spunem noi.
”Date referitoare la activitățile numiților Rusu Dragoș și Cristache Rădulescu, despre care existau indicii că desfășoară acțiuni de spionaj și acțiuni prin care se aduce atingere intereselor economice ale țării și că sprijină grupări…” Dosarul 2170/1/2013
Sunt citate dint-un dosar penal, recent descoperit de Gazeta Sporturilor.
În caz, DNA și SRI vorbesc despre fapte care au dus la ”Prejudicierea gravă a bugetului de stat şi al Comunităţii Europene şi prin acţiunile de influenţă exercitate asupra decizionalilor unor instituţii publice în favoarea unui cetăţean român de origine chineză, lider al unei grupări de criminalitate organizată transfrontalieră”, citat din Nota SRI folosită de DNA în Rechizitoriul dosarului 2170/1/2013.
Cum am ajuns la această informație?
Wang ne-a adus aici.
Pe 26 iunie 2013, în momentul în care contesta retragerea cetățeniei române, Wang Yan dezvăluia judecătorilor că are importante funcții în China.
”Sunt vicepreședinte, cu statut de membru permanent, al Ministerului Chinez al Afacerilor Externe” Wang Yan
El afirmă că i-a însoțit în Europa, în delegația oficială, pe Hu Jintao și pe Xi Jinping, fostul și actualul președinte al Republicii Populare Chineze.
Dar mai spune ceva.
Wang a ocupat poziții oficiale și în statul român.
”În perioada 2008-2012 am fost consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Ilfov” Wang Yan
În documentul către instanță, chinezul nu-i dă numele politicianului al cărui consilier a fost.
Dar șeful Consiliului Județean Ilfov la care se referă este Cristache Rădulescu, membru PNL, fost PD-L.
El l-a angajat pe Wang Yan drept consilier.
Și de aici, din această imprudență a unor oameni bolnavi de putere, se deschide o perspectivă care ne duce în miezul rețelei.
Cristache Rădulescu și Wang Yan (primii doi de la stânga) în deplasarea susținută în China acum aproape 8 ani, când Wang lucra oficial pentru președintele CJ Ilfov
Pornind de la numele lui Cristache Rădulescu se ajunge la un dosar de corupție și spionaj!
În caz apar următoarele fapte.
După ce Wang scăpase, în 2009, din cazul ”Shanghai”, SRI obținuse mandat de supraveghere a sa.
Rănile erau prea mari, spun sursele.
Mușamalizarea dosarului de către DIICOT lăsase urme.
Sechestrarea de minore, cu binecuvântarea statelor român și chinez, și traficul de persoane către țările UE nu e ceva care să se prescrie.
Și, în 2012, un ofițer pică din nou pe înregistrările SRI.
Exact ca în cazul prostituției și corupției de la bordelul ”Shanghai”!
Este Mihai Vlad, însuși șeful Serviciului de Protecție Informativă a Poliției Ilfov.
Chinezii lucrau mereu cu oameni puternici din statul român, care le puteau servi interesele.
Mihai Vlad ia mită ca să ofere informații secrete, susține DNA.
Beneficiarul secretelor este cuplul Cristache Rădulescu – Wang Yan, dar chinezul nu este nominalizat în rechizitoriu.
”Acţiunile abuzive ale fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov Cristache Rădulescu, în interesul unui grup, afectează interesul public prin dezechilibre în dezvoltarea edilitară a judeţului şi degradarea structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice”.
Wang e amintit fără nume.
„Perpetuarea şi amplificarea acţiunilor coruptive la nivelul administraţiilor locale, concomitent cu lezarea capacităţii instituţiilor autohtone din domeniu, de a angaja şi utiliza transparent şi în conformitate cu scopurile propuse alocaţiile financiare comunitare nerambursabile, prejudicierea gravă a bugetului de stat şi al Comunităţii Europene şi prin acţiunile de influenţă exercitate asupra decizionalilor unor instituţii publice în favoarea unui cetăţean român de origine chineză, lider al unei grupări de criminalitate organizată transfrontalieră”, scrie în Nota SRI, folosită de DNA în Rechizitoriul dosarului 2170/1/2013.
Aceste fraze dure nu se transformă în urmărire penală nici pentru Rădulescu și nici pentru Wang!
Din nou, mâna invizibilă îl extrage pe Wang din bucluc.
”La percheziția făcută acasă la Wang s-au găsit note ale SRI care-l privea chiar pe el!”, relatează o sursă care cunoaște cazul.
Vă dați seama? Wang citește notele SRI despre el însuși!
Anturându-l pe șeful CJ Ilfov Rădulescu, al cărui consilier era, Wang trage sforile în miezul unei rețele de culegere de informații secrete.
Zilele trecute ne întrebam ce fapte concrete ascund notele SRI, clasficate și ele, în care serviciul îl numește pe Wang ”un pericol la siguranța națională”.
Acum ne lămurim că la spionaj se referă atât solicitarea SRI, cât și ordinul președintelui ANC, precum și verdictul instanței.
Dar singura consecință pentru Wang este retragerea cetățeniei, exact pe motivul spionajului!
Pe Wang nu-l doare prea tare, căci, cu aceeași îndreptățire chino-română, Beijingul îi redă imediat cetățenia chineză, iar Bucureștiul îi oferă drept de a sta în România pe încă cinci ani: 2014-2019.
Statele corupte folosesc un mafiot pe post de spion.
Operațiunea îmbină spionajul de bișnițăreală cu mafiotismul rudimentar, în care cad victime, de-a valma, fete de 14-17 ani, bani europeni, reputația Înaltei Curți de Justiție și cetățeni chinezi care muncesc de se spetesc în România.
În schimb, de data asta, după ce-l prinde pe ofițer că-i vinde informații, DNA investighează rețeaua autothonă care-l sprijină pe Wang.
La bordelul ”Shanghai”, ofițerii protectori scăpaseră.
În cazul ”Ilfov-magistrați”, anchetatorii trag de fir și ghemul se deșiră.
Ei pornesc de la comisarul șef Mihai Vlad și găsesc nume importante, care se ocupă cu furnizarea de informații secrete către organizația criminală.
Sunt oferite mafioților inclusiv secrete de stat, în cazul informărilor SRI pe siguranță națională, chiar cele care îi privesc pe ei înșiși, pe Rădulescu și pe Wang!
În dosarul penal 3849/1/2014 apar următoarele personaje principale:
În 2015, trei dintre aceștia, judecătoarea Barbălată, procurorul Sâmpetru și comisarul șef Mihai Vlad, sunt condamnați definitiv de Înalta Curte, pentru furnizarea de informații secrete!
Conform acuzării, ei au constituit un grup care se ocupa cu ”folosirea de informații nedestinate publicității, obținute de inculpatul Vlad Mihai, în virtutea de șef al SIPI Ilfov, în vederea obținerii unor foloase necuvenite, fie pentru el, fie în folosul altor persoane”.
Cazul a fost relatat de ”Adevărul”, dar numele lui Wang Yan nu a apărut, pentru că el a fost păstrat confidențial de autorități.
Așa cum se întâmplă ori de câte ori e vorba de Wang, nimeni de la stat nu merge după el. Iar urmele i se șterg, cum mături gheața în fața pietrei de la curling.
De câteva zile, ziarul a cerut Înaltei Curte acces la dosarul deja judecat.
Refuz.
”Dosarul 2170/1/2013 a avut ca obiect secundar divulgarea secretului care periclitează siguranța statului și nu este public” Răspunsul ÎCCJ către Gazeta, 25 aprilie 2018
Nu-i nimic, contribuabilii, care plătesc tot acest carnaval infracțional, nu sunt chiar goi și dezorientați.
În Rechizitoriul DNA, publicat de luju.ro, procurorii explică în ce constă gravitatea cazului ”Ilfov-magistrați”:
”Protecția informațiilor clasificate are ca obiectiv protejarea acestora împotriva acțiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat”.
Lucrurile devin clare când apare numele lui Rădulescu, șeful lui Wang:
”În speță, fiind transmise de către inculpații Barbălată Georgeta și Vlad Mihai, date referitoare la activitățile numiților Rusu Dragoș și Cristache Rădulescu, despre care existau indicii că desfășoară acțiuni de spionaj și acțiuni prin care se aduce atingere intereselor economice ale țării și că sprijină grupări în scopul derulării acțiunilor antemenționate, faptele acestora sunt de natură a pune în pericol siguranța statului”.
Deși secretizate, faptele ies totuși, la iveală:
Dragoș Rusu, șef la Garda Financiară Ilfov, e urmărit pentru spionaj.
Cristache Rădulescu, șeful Consiliului Județean, e urmărit pentru spionaj.
Ambii sunt legați de Wang Yan.
Ca prietenii româno-chinezi să se miște nestingheriți, ofițerul Mihai Vlad și judecătoarea de la Înalta Curte Georgeta Barbălată oferă rețelei mafiote mandatele SRI care-i vizau pe cei din rețea!
De unde atâta siguranță?
Legăturile lor sus-puse le oferă îndrăzneală.
Atât de puternici se simt, încât alți doi membri ai grupării, procurorii Sâmpetru și Bălan, ultimul și membru al CSM, trag sfori ca să ia locul:
Din acest dosar ”Ilfov-magistrați” face parte dialogul celebru dintre Marian Petrache, actualul șef CJ Ilfov, și procurorul Sâmpetru, în care se explică felul în care vor pune ei mâna pe DNA și pe Parchet!
PETRACHE MARIAN: Păi asta înseamnă, nu? Păi ai de fapt curentul, care înseamnă informația, și puterea, care înseamnă DNA-ul și parchetul, care înseamnă motorul, da?
SÂMPETRU MARCEL: Corect.
”Inculpații, beneficiind de sprijinul unor persoane din mediul politic, nu s-au sfiit să recurgă la mijloace specifice mai degrabă înţelegerilor de tip mafiot, decât unui sistem fundamentat pe lege, pentru a-şi croi drum spre funcţiile pe care le vizau”, descriu procurorii în rechizitoriu.
În privința Mafiei, magistrații aveau ce învăța de la Wang. Și invers.
Prin construcție, spionii se învelesc în mai multe straturi.
În cazul lui Wang însă, fiind vorba de două țări corupte, China și România, nu se mai străduiește nimeni să creeze aparențe.
Sub stratul scorojit de om de afaceri, demult compromis, Wang defilează cu veșmântul fluturând de mafiot, care se îmbină cu cel de spion.
Sigur că ei mai băițuiesc toată povestea cu ceva secret, dar smalțul sare!
Ofițerii, judecătorii și procurorii din dosar aveau metode neobișnuite ca să pună mâna pe bani și pe justiție.
Despre acestea, mîine.
Încet, încet, fetele chinuite de la ”Shanghai”, ținute dincolo de gratii și puse să-și înregistreze și să-și spioneze clienții, își iau revanșa!
CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”
dice • 27 aprilie 2018, 0:12
Pai legatura cu Cuprumin o inteleg doar in sens pozitiv. E rau ca vine cineva sa cumpere toata productia? Eu cred ca e bine. Pare ca asta a fost plata sa-l lase in pace pe chinez. Macar sa mai prinda pe unul si sa cumpere ala toata productia de mere a Romaniei. Sau de tuica.
Barbalunga • 27 aprilie 2018, 0:12
"În perioada 2008-2012 am fost consilierul personal al președintelui Consiliului Județean Ilfov", "Cristache Rădulescu, membru PNL, fost PD-L." Cine a fost presedinte al Romaniei in anii 2008-2012, provenea din PD-L si proteja PD-Lacii? Cred ca prin 2010-2011 PD-L Bistrita facea vizite prin China si avea in plan (au adoptat oficial si o hotarare de Consiliu Local) sa puna in centrul Bistritei un bust de bronz al lui Li Peng, criminalul comunist care in 1989 a ucis 10000 de demonstranti chinezi in Piata Tien An Men si in restul Chinei.
Barbalunga • 27 aprilie 2018, 0:25
@ Fane, 10:56 "Va dati seama cati au vandut secrete de ex Rusiei. Si inca o fac!"? Ma, papagalule, dosarul cu TOATE secretele de stat privitor la zona Rosia Montana a fost vandut in 1995 AMERICANILOR!
Alexe • 27 aprilie 2018, 7:42
Terminați cu vorbele. Doar vorbe și telefoane aprinse în Piața Victoriei. *** ! Fără acțiune totul merge înainte liniștit și corect. Doar vorbim.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Sun Tzu • 30 aprilie 2018, 22:10
Bravo Tolontan! Ai primit ordin de zi pe unitate sa mai arunci niste fumigene in spatiul public? Ai terminat cu scandalul Hexi Pharma? Ce concluzie trebuie sa tragem, ca Nefertiti se lupta nu doar cu coruptia, ci si cu spionii? Ai facut o ciorba amestecand tot felul de ingrediente ca spionaj, procurorii corupti care voiau sa puna laba pe justitie, politicieni din USL, ai mai fiert-o la foc mic si gata, fraierii hastagisti pun botul si sar sa o divinizeze si sa o apere pe kovesi, aceasta amazoana a justitiei din romania. De ce nu spui pentru ce au fost condamnati cei trei si ce pedepse au primit? De cand tradatorii de tara primesc doi ani cu suspendare? Imi provoci scarba!
Jurnalism cu epoleti • 1 mai 2018, 9:32
Tolontane, ai absolvit scoala de dansuri si bune maniere de la Baneasa? Despre protocoalele secrete dintre Kovesi si SRI nu ai nimic de spus? Despre incalcarea drepturilor omului, despre gravele abuzuri ale DNA-ului, nimic? Sau fumigenele astea au rostul de a dilua discutiile despre reinvierea Securitatii in justitie?