joi, 19 aprilie 2018, 11:48
Mircea Lucescu spune că ”Fetele au decis viitorul fotbalului românesc”.
Gigi Becali, care de când s-a retras din fotbal vorbește mai mult decât alaltăieri, când era în fotbal, își exprimă și el lehamitea.
Nu se poate așa, ca ăia mici să hotărască președintele FRF!
Ironic și el, Liviu Dragnea îi completează: ”E foarte bine că FRF și-a ales conducerea cu sprijinul fotbalului în sală și al fotbalului feminin. Avem viitor luminos în fotbal!”.
Cu o zi înainte, la TVR, Costel Gâlcă se revoltase: ”Nu e normal ca votul Ligii 1 să valoreze cât votul unei echipe de liga a treia”.
Lângă el, Justin Ștefan, chiar dacă susținător al lui Lupescu, s-a simțit dator să intervină: ”Nu se poate, ar fi împotriva regulilor FIFA și UEFA!”.
254 din 256 de membri cu drept de vot și-au exprimat opinia la alegerile FRF
Bineînțeles.
Sigur că e împotriva regulilor, pentru că ideea votului proporțional, bazat pe putere sau pe avere, se înscrie contra oricărui principiu fondator al asociațiilor.
Baza libertății noastre în societate este egalitatea.
Dintre toate aceste personaje care nu știu să piardă, cel mai trist este Liviu Dragnea.
După vorba psihologilor, care spun că ”ajungem să ne comportăm cu noi înșine după cum se comportă alții cu noi”, Liviu Dragnea face cu electoratul fotbalului ce face Dreapta cu PSD și cu votanții săi.
Dragnea jignește cluburile mici, sărace și fără forță.
La fel procedează partidele de dreapta din România cu oamenii care votează PSD. ”Sunt de la țară!”.
Neputând accepta rezultatul alegerilor, fie ele locale sau parlamentare, pe care, în ultima vreme, le pierde în mod constant, Dreapta susține că electoratul PSD este needucat, îmbătrânit și întreținut de la buget.
Sigur că dacă te uiți pe cifrele votanților, înapoierea votanților PSD sau ai lui Burleanu se dovedește a fi un neadevăr.
Da, înfrângerea doare.
Însă în loc să spună ”Votanții sunt prea mulți și mici”, nu ar fi mai util ca opozanții să-și zică ”Poate că n-am muncit suficient, vom munci mai mult în acești patru ani și, când ne întoarcem, vom fi mai buni!”?
Altfel, Răzvan Burleanu chiar se va eterniza la FRF, ceea ce ar însemna blocarea fotbalului nostru după chipul și asemănarea unui om.
Tony Sparty • 19 aprilie 2018, 19:43
Articol decent, realist, just! Generatia de aur a avut rezultate PE TEREN. in management ( sportiv, antrenori, antreprenori ce mai vreti voi) niciunul, inafara desigur de figura emblematica si din nou providentiala Hagi, nu au reusit nimic, nici Popescu nici Raducioiu, Nici Dan Petrecu (untitlu de campion!) prunea sa nu mai vorbim, si Lupescu care da, sa-i dam ce-i al lui a reusit niste performante intr-un for european mancat pina la bazele bazelor piramidei de coruptie si hameseala (vezi cazul Platini, trageri la sorti falsificate, PSG-Barca 2017, si o caruta de alte cazuri de astea dicatate strict financiar) care au distrus si vor distruge fotbalul. Deci credibiliateta lui lupescu venind dintr-un for cu problemele astea era oricum subrezita. Te afisezi din secunda 1 cu Nasu' si-a stricat orice sansa! Multa invidie, pe un om de 33 de ani care, oricum a realizat, a realizat maimulte decat majoritatea celor care comenteaza pe blogurile astea si care desigur ca ei cunosc si politica si fotbal si tot! Inteleg acum de ce suntem unde suntem noi ca tara, nu stim sa pierdem, nu stim sa acceptam mersul lucrurilor si suntem mereu, dar mereu impotriva orice. Normal ca nu poti sa ajungi undeva daca inoti impotriva curentului! hai pa va pupa Tony!
Cucu s klan • 19 aprilie 2018, 19:46
Hai ma Tolo, ***, habar nu aveam ca te pricepi si la sport!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
pawn • 19 aprilie 2018, 20:01
@Gabriel Tudor MACARIE de unde ai aparut, vere, ca place tare la mine stilul tau vertiginos dar articulat! un fel de truli ungureanu, dar de partea buna a fortei! ai decopertat cu taieturi fine exercitiul de captatio benevolentiae al lui tolontan (cred ca a invatat mult de la alina mungiu), unde toti fraierii astia care votam stanga ar fi trebuit sa ne ingrozim de distanta dintre vorba si fapta a lui dragnea. dar te si intreb: nu crezi ca aici toata lumea (politica, fotbalistica etc) a pierdut, de fapt? in afara de burleanu si cei 300 de sparti in buzunare, n-a castigat nimeni, toti au pierdut sange, prestigiu si si-au castigat doar ura si ostilitate.
Radu Bogdan • 19 aprilie 2018, 20:01
Domnule Tolontan , tot incerc sa nu mai comentez postarile dumitale , dar trebuie sa recunosc ca nu ma pot abtine. La capitolul asta reusiti , nu mi-e clar daca intentionat sau nu. Parerile dumitale ori sunt la limita naivitatii ori merg la extrema cealalta a lupului in blana de oaie , asta incercind sa fiu politicos. Chestia asta imi stirneste curiozitatea, sunteti un om naiv si bine intentionat incercind sa inoate in mlastina mediei romanesti sau un sofisticat formator de opinie cu agenda politica. Sa revin la subiect , dumneavoastra chiar credeti ca daca Dragnea l-ar fi sustinut pe Lupescu , ar fi iesit rezultatul asta la alegerile FRF ? Dumneavoastra chiar nu intelegeti ce se intimpla in tara asta si cit de puternic si eficace este aparatul controlat de Liviu Dragnea ? Adica sistemul de justitie il facem praf cu impotrivirea US, UE si a unei importante parti a societatii , avem cel mai agramat guvern din 90' incoace si nimeni nu misca in front , peste tot avem impostori numiti in pozitii cheie ale statului si toti tac milc inclusiv dumneavoastra. Dar vezi doamne PSD si Liviu Dragnea , experti in alegeri si mita electorala , au fost infrinti de reprezentantii de la futsal si fotbal feminin. Inca o data decit sa veniti cu teorii neverificate , a-ti putea sa vedeti cine sunt votantii astia si cum sunt ei ancorati in sistemul de rozatoare din administratia locala . De unde isi iau banii si la ce mese cinta. Si raspunsul ar veni de la sine. Eu cred ca toti astia care l-au votat pe Burleanu sunt mina in mina cu primarul si seful consiliului judetean , altfel nu ar exista. Deci controlati de cine ...? Daca Dragnea ar fi avut cel mai mic interes sa iasa Lupescu , pai atunci ar fi iesit din primul tur. Interesul lui Dragnea a fost sa-si perie imaginea pe linga Lupescu si ceilalti oameni de fotbal si dupa aia a mers blat cu baietii care-l sustin pe Burleanu din motive mai serioase. A si zis omul de altfel , dar noi romanii auzim numai ce ne place noua: "DACA va fi ales , atunci o sa-l sustin" . In rest relativ la insulte , Liviu Dragnea si trompetistii lui , ne insulta pe TOTI , zi de zi fiind condusi de un premier incompetent si agramat , care este o rusine pentru tara asta . Premierul Dancila este un scuipat pe obrazul romanilor si pe tot ceea ce inseamna bun simt si normalitate. Copilul meu are 6 ani si deja ma intreaba despre acest personaj sinistru. Intr-un an , doi o sa inteleaga foarte clar ca scoala este o prostie si ca modelul este altul . Asta nu este un subiect important pentru presa romaneasca. Stiti, vorba aia : "tara arde si baba se piaptana ..." dar se piaptana pe bani...asa ca cine poate oase roade si la dracu' cu viitorul copiilor nostri .
Thomas brams • 19 aprilie 2018, 20:01
Tolo BRAVO intodeauna comentarii pertinente!
Druckerul din Mehala • 19 aprilie 2018, 20:32
Inainte de a-l vedea pe Lupescu la brat cu firea , am tinut cu el , dar dupa aia m-am lepadat de el ...acum o alta mare sportiva merge pe urmele lui Gabi Szabo ( care a aderat la psd )...ii vorba de Simona Halep care l-a invitat pe Lupescu la Cluj , ma dezic si de ea , nu numai eu , cred ca f multi dintre sustinatorii ei .
Dinu • 19 aprilie 2018, 20:44
Unde vedeți voi că a jignit votanți lui Burleanu? ( de parcă n-ar merita-o...) A fost o simplă ironie, dar se putea ca voi echidistanții de la GSP ***!? De Marele Lucescu nu vă luaâi că deee!!! e IL LUCE!!! ***...mai învățați și voi ziaristică , că aveți de unde și de la cine (ex. Ioanițoaie!!)Dar mi-a plăcut analogia HA!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dinu • 19 aprilie 2018, 20:47
Uitasem să vă spun : VIVAT CENZURA (MODERAREA)!!!!! Hai să vedem cât durează ca să apară acest mesaj...dacă apare?!
Solutie • 19 aprilie 2018, 20:53
Solutia e simpla: sa il lase pe burlanu cu gaska la liga lui( fetele vesele la futsal )si sa se infiinteze o ADEVARATA LIGA PROFESIONISTA (Liga I + II, event III)- condusa de GENERATIA DE AUR. Altfel – fotbalul ROMANESC se duce la draq
Adu • 19 aprilie 2018, 21:45
Cred ca e OK ca aia mici si necorupti sa decida viitorul fotbalului romanesc, daca ai mari si corupti nu fac din fotbal decat avere, nu si performante nationale!
adrian • 19 aprilie 2018, 21:55
Articol tendențios și manipulativ, de la un ziarist foarte bun dar extrem de suficient. Ziarul condus de dvs a dus campanii susținute împotriva unor federații care au primit bani pentru că aveau susținători mulți dar insignifianți ca anvergură sportivă: federațiile de karate, de dans, etc. Acum aceste criterii nu mai sunt valabile, brusc numărul mare de cluburi de futsal și fotbal fete sau așa-zisele academii de fotbal, devenind scutul moral pe care este purtat efemer Burleanu. Observ mâna colegilor Decebal și Vochin dar a meritat?”Mă mir și eu câte cluburi de fotbal fete și futsal avem dar au votat legal”. Cine a spus asta? Chiar Mureșan președintele de la CFR CLUJ. În paginile ziarului dvs parti-pris-urile au ajuns literă de lege, iar cel mai bun exemplu este abordarea diferită a secțiilor de volei și handbal fete de la CSM BUCUREȘTI...Același autor, bugete și povești comparabile, dar abordări clar diferite, chiar în numărul de astăzi.
ticbis • 19 aprilie 2018, 22:14
Domnule Tolontan, reactia lui Liviu Dragnea este tipica de "***"; si dvs ati expus in articolul de fata toate argumentele in acest sens. Dupa parerea mea, Razvan Burleanu n-are nicio treaba cu notiunea de fotbal si cu atat mai putin de manager al acestuia; s-a vazut evident aspectul asta in mandatul sau anterior si la fel vor sta lucrurile si in urmatorii 4 ani ai noului sau mandat. Nu e cazul sa ne facem sperante si nici iluzii; fotbalul romanesc si performantele acestuia vor regresa in continuare, in ciuda faptului ca fotbalul feminin, cel de sala si cel amator practicat in AJF-uri si pe la cluburile de juniori vor supravietui in mod convenabil cu fonduri cat sa nu moara de foame. Ca, de, votul lor trebuie raspaltit, cat de cat, nu-i asa? Fotbalul romanesc e cangrenat de multi ani: de bani negri, de bani publici, de partide, de servicii, de impostura, de politic. de primarii, de cooperative, de blaturi, de o increngatura intreaga de amalgamuri de interese dubioase ce exced cu mult fenomenul in sine. Din punctul asta de vedere, cred ca oricine are mintea si ratiunea la el nu se va imbata cu apa rece. La urma urmei, nu e nicio drama, viata merge inainte si fara fotbal: vezi cazul Ungariei care din campioana mondiala a esuat in anonimatul fenomenului vreo 40 de ani (si nici acum nu prea conteaza). Pe de alta parte, solutia Ionut Lupescu nu numai ca nu oferea nicio alternativa, dar ne-ar fi aruncat inapoi cu 20-30 de ani, in epoca aranjamentelor si a invartelilor girate politic si obladuite de catre fel de fel de politicieni sau guvernanti inepti. Imi scot palaria in fata lui Ionut Lupescu fotbalistul, dar, cu scuzele de rigoare, omul este limitat in cunoastere, in gandire si in exprimare. Iar gafele si aberatiile pe care le-a sustinut sunt colosale! In primul rand, habar n-are regulamentele FIFA si UEFA; nu cunoaste notiunea de "cluburi departamentale"; a sustinut ca, citez: "Nu stiu care e litigiul intre FCSB si Steaua, dar conform unei circulare FIFA, se intelege ca formatiile departamentale nu au voie sa fie in Liga 1. Nu a fost inteleasa foarte bine. In Europa League si in Champions League sunt echipe ca PSG, Man City, unde statul sta in spatele echipei. E vorba de Abu Dhabi si Qatar." Sa-mi fie cu iertare, daca astea sunt echipe departamentale, eu sunt papa de la Roma!!! Sa stai 7 ani director la FRF si 6 ani director la UEFA si sa habar n-aicare-i definitia unui club departamental si nici regulamentele in vigoare, inseamna ca esti ZERO din punct de vedere intelectual! Spre stiinta lui Ionut Lupescu, il informez ca PSG este club pe actiuni; Qatar Sport Investments detine 70 la sută din actiuni, Colony Capital are 29 la sută din actiuni, Butler Capital Partners are 1 la sută, iar Asociatia PSG, al cărei presedinte este Simon Tahar, are 1 (o) actiune! Unde a vazut el ministerele statelor respective in actionariatul acestui club??? Mai departe, acelasi Ionut Lupescu anunta cu o nonsalanta induiosator de inepta: "Va dau si exemplul lui Rubin Kazan, echipa unei regiuni din Rusia, tot guvernul este in spatele echipei si a jucat in cupele europene. Astea sunt lucruri pe care trebuie sa le analizam juridic." Nea Ionut, te anunt ca Rubin Kazan este o echipa privata; este adevarat ca primeste bani de la stat, pentru ca legea din tara aia permite asa ceva; insa este organizata juridic sub forma unei societati private, are patron; altfel nu avea cum sa fie admisa in competitiile europene! Domnu'Lupescu, matale confunzi niste notiuni; una e ca un club sa primeasca bani de la stat (si UEFA n-are nicio obiectie in sensul asta); si alta e forma de organizare juridica a societatii care administreaza clubul; si aici UEFA specifica clar: un club administrat de un minister guvernamental si care este organizat juridic sub forma unei societati de drept public se numeste club departamental si n-are dreptul de a se afilia nici la federatiile nationale, nici la cele internationale, implicit nici dreptul a se inscrie in competitiile organizate de acestea. Doar cluburile organizate sub forma juridica de societati de drept privat se pot afilia la FRF sau FIFA si UEFA si pot participa in competitiile acestora (indiferent daca finantarea vine de la stat sau de la privat). Sfatul meu pentru Ionut Lupescu este sa puna mana sa citeasca si sa invete legile si regulamentele; este inca tanar si are tot timpul in fata in urmatorii 4 ani; abia apoi va avea sanse la sefia FRF, altfel nu! Pe langa aberatiile astea, cred ca l-a luat valul cand a promis ca o sa schimbe sistemul competitiei din Liga I-a in varianta primavara-toamna (ca in Rusia!!!). Asta e o gugumanie cat casa; Romania e o tara cu clima temperata, cu 4 anotimpuri, la fel ca in Germania, Anglia sau Franta; nu avem iarna vesnica ca in Siberia! :))) In fine, sunt dezamagit ca fotbalul din Romania este condus de un habarnist ca Burleanu si n-am nicio speranta ca vom progresa cu un asemenea conducator; insa Lupescu ar fi fost varianta infinit mai paguboasa; omul e limitat din toate punctele de vedere! Numai faptul ca s-a sprijinit pe Dragnea si este suficient ca sa se defineasca ca nefrecventabil pentru oricine are mintea si constiinta la el! In ceea ce priveste sintagma "generatia de aur". imi cer scuze, dar la ora actuala nu mai exista si nu mai inseamna nimic! Singurul exponent al "generatiei de aur" care a continuat sa existe si sa faca ceva remarcabil in fotbal dupa ce si-a atarnat ghetele in cui este Gica Hagi, ceilalti colegi ai lui s-au rezumat sa se complaca in posturi de "atarnatori"; fie in siajul umilitor si degradant al unor politicieni dubiosi, obscuri si evident trecatori, fie lingai oportunisti pe la cluburile si societatile de stat, fie umilindu-se jalnic si gretos pe la diversi patroni! Nu le iau in nume de rau optiunile, asta e viata si e in firea umana ca fiecare sa se lupte pentru o paine... eu doar constat!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
radu • 19 aprilie 2018, 22:31
Mi se pare ca va evoluati spre modelul ctp, degeaba atatea carti citite si atata talent jurnalistic daca, dupa alegeri, jubilati ca dragnea a suferit o infrangere. Ionut Lupescu a declarat ca s-a intalnit cu toti liderii politici, burleanu, ca "baiat", nu a avut nevoie ... Probabil, ura asta fata de psd functioneaza ca o hartie de turnesol : scoate la iveala tot ceea ce este "bun" si adevarat in unii dintre noi. Oricum, sunteti linistit, mission accomplie ...
ClaudiuC • 20 aprilie 2018, 0:42
Din punctul meu de vedere un articol corect dar usor eronat. Daca nu ma insel, la FRF voteaza toata lumea...daca ne raportam strict la Bucuresti atunci vedem ca "Dreapta susține că electoratul PSD este needucat, îmbătrânit și întreținut de la buget." cam este un adevar. TInem cont ca actualul Primar a iesit la vot cu 48% din votantii prezenti la urne...adica vreo 33%...adica acei votanti dependenti de stat si de pomeni (in mare parte). Desi ma doare sunt de acord cu optiunea lor electorala...dar mai rau ma doare de aia 77% ce au preferat gratarelul in loc de vot...extinzand la nivel national cam tot asa sta treaba...la FRF au votat toti (din ce stiu...rog corectare daca gresesc).
Che Guevara • 20 aprilie 2018, 0:51
Cei care isi cauta scuze pentru esecul din alegeri nu au inteles o notiune fundamentala: au fost alegeri FRF. Pentru alegeri privind elitele aveti LPF. Acolo participa numai echipe de Liga I si nu conteaza nici un alt club de fotbal (mic, feminin, sala etc). Vreti sa comasati FRF si LPF ? Vreti sa transformati FRF in LPF ? Nu se poate. Si cei mici au drepturile lor si Burleanu e singurul care i-a bagat in seama de la infiintarea FRF si pana azi. Mircea Sandu isi batea joc de cluburile mici. Ii tinea pe la usi, nu le raspundea la telefon, ii punea sa vina cu plocon la Casa Fotbalului si alte mizerii de-astea. Cei mici nu vor uita niciodata umilintele indurate pe timpul Mafiei de trista amintire.
nica fără frică • 20 aprilie 2018, 1:13
Tolontane un articol rupt de realitate!!!
iliescu ion • 20 aprilie 2018, 1:25
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Valentin • 20 aprilie 2018, 6:01
Așa cred ei. Vă spun că oameni cu facultate din mediul rural neafiliați politic, respectă oamenii care muncesc. Dacă toți oamenii din spațiul rural cu o diplomă de faculate în comunicare, sau drept penal, s-ar implica, mulți primari PSD, mai ales ajung la pușcărie. Și preoți. De exemplu, în 12 aprilie, în comuna Frumușița din Județul Galați, preoții dădeau apa cu rație, pentru cei ce munceau mai bine. Precizez că în acea comună din foarte multe fântâni publice -la stradă, nu mai există niciuna.
Valentin • 20 aprilie 2018, 6:27
Dragnea jignește tot. 800 m egal un km. Așa este și în comuna Fârțănești, județul Galați. Până nu am jignit un primar PSD pe Facebook, erau gropi fără termen de comparație. Încă mai trec mașini cu tonaj mare, care dau senzație de cutremur de 4,00 pe Richter.
Obiectiv • 20 aprilie 2018, 7:03
Nicio reactie la unele critici? Nici n-ai avea ce sa mai scrii, intr-atat de jalnica este atitudinea ta! Totusi, poate faceti ceva sa pot posta mesaje si pe alte bloguri! O.
Valentin • 20 aprilie 2018, 7:44
Partidele d dreapta sunt pro asistență socială. PSD doar manipulează. Un pimar de la țară PSD la coordonatele pământului meu, mi-a dat trei răspunsuri total dferite. Că doar tot Ionuț Iliescu este la putere.
Cristian • 20 aprilie 2018, 10:02
Compari mere cu pere facand paralelisme intre votantul PSD si ce s-a intamplat la FRF. PSD-ul a castigat 40% din voturi la o prezenta de 39%. Deci varianta electoratului PSD, imbatranit, majoritar asistat social, ramane in picioare. Burleanu a castigat 66% la o prezenta de aproape 100%.
VladM • 23 aprilie 2018, 10:39
remarca pentru autor: @Catalin - nu partidele de dreapta jignesc sau subapreciaza electoratul PSD. Ci realitatea vietii pe care o traim si a aerului pe care-l respiram. Problema nu este nici domiciliul (ca e de la tara), nici varsta (batrani, pensionari etc) ci cocktailul absolut ametitor format din lipsa discernamantului si a educatiei. In primul rand, oamenii aia ar trebui sa se simta jigniti de insasi existenta lor. Dar pe principiul nascut din mizerie - "nu-mi confiscati nefericirea, ca-mi va fi mai rau fara ea" - iata cum am ajuns cea mai abandonata tara, pe timp de pace, din lumea asta. E mai putin important ca vb de partide de dreapta de stanga sau de partide in general. Crezi ca daca ar exista un partid autentic si de traditie de stanga in Romania, n-ar critica votantii PSD?