vineri, 13 aprilie 2018, 6:59
Pe 8 iunie 2007, procurorul Olga Vrânceanu trimite Secției pentru cauze cu Minori și Familie de la Curtea de Apel un recurs în care indică 7 funcționari ai unor autorități publice, drept „cei care au sprijinit rețeaua de crimă organizată de la Shanghai”. Printre ei se apare Gabriel Predoiu, colonel SRI și fratele lui Silviu Predoiu, șeful operațional al SIE din 2005 și până azi.
”Inculpații au inițiat un grup de criminalitate organizată, șeful acestuia, Zhang Jian Jun, având posibilități financiare, precum și sprijin din partea unor funcționari ai unor autorități publice (cu titlu de exemplu, ofițeri de poliție Miclea Gheorghe, Predoiu Gabriel…)” Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru cauze cu Minori și Familie, Recurs la Dosarul 18209/3/2006
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Pe 31 ianuarie 2017, Gazeta Sporturilor dezvăluie că în dosarul public 18209/3/2006, caz de exploatare sexuală de minore și de trafic de persoane, fetele l-au recunoscut pe un anume ”Gabi SRI”.
Racolate din familii maramureșene sărace și sechestrate într-un apartament din București, victimele sunt obligate să se culce cu:
14-17 ani aveau cinci dintre fetele ale căror nume se regăsesc în dosarul DIICOT
”Suntem silite să facem sex cu 4-5 oameni pe noapte, chiar dacă avem ciclu sau suntem însărcinate”, povestesc puștoaicele în fața procurorului Olga Vrânceanu, în decembrie 2005.
Filmările erau folosite ca să-i șantajeze pe toți cei care profitau de ele.
Sub îndrumarea mafioților, chiar fetele înregistrează scenele de sex, pentru:
Cum o parte a fetelor sunt minore, vulnerabilitatea este implacabilă: imaginile ar deveni motiv de încheiere a carierei și de închisoare pentru cei filmați pe CD-urile bine ascunse de chinezi.
Mafioții Mihai, Wang Yan și ceilalți capătă un control definitiv asupra a zeci de ofițeri români șantajabili!
În același timp, chinezii au relații cordiale cu politicienii lor și cu cei români.
Chinezii Mihai – Zhang Jian Jun (stânga, în gri, indicat de o săgeată galbenă) și Wang Yan – Alexandru Ioan (două săgeți galbene) își inaugurează afacerea de la China Town cu premierul Emil Boc și cu ambasadorul Chinei, Liu Zengwen (dreapta, cravată albastră)
Printre cei recunoscuți de fetele sechestrate se numără misteriosul ”Gabi SRI”.
”Gabi SRI” frecventează localul ”Shanghai”, care nu era doar bordel cu minore, ci și epicentrul traficului cu cetățeni chinezi care traversau ilegal România spre UE.
Unul dintre martorii feminini ai epocii îl descrie pe ”Gabi SRI”, pentru ziar, drept ”un bărbat bine, șarmant și extrem de gentil”.
Fetele sechestrate de la ”Shanghai” știu doar că tipul lucrează la SRI.
E adevărat.
Dar, ca și cum ar mai fi nevoie, lucrurile stau mai rău de atât!
”Gabi SRI” este identificat de către DIICOT drept ofițerul Gabriel Predoiu.
Legăturile sunt primejdioase.
Gabriel Predoiu, 57 ani, este colonel SRI și, totodată, fratele mai mic cu doi ani al lui Silviu Predoiu, directorul Serviciului de Informații Externe!
Pe 31 ianuarie, când ziarul publica figura lui Gabriel Predoiu în fișele de recunoaștere, cei doi frați, ofițeri SRI și SIE, reacționează imediat.
„Gabi SRI”, așa cum era cunoscut Gabriel Predoiu la Shanghai, în fișele în care a fost identificat de victimele rețelei conduse de chinezi
”Directorul Silviu Predoiu și-a amintit ceva, în sensul că fratele i-ar fi spus câteva lucruri, mai demult. Dar acel caz s-a rezolvat. Instituțiile s-au lămurit că fratele domnului Predoiu era acolo pentru activități specifice”, răspunde SIE prin șefa comunicării.
Ceea ce, în limbajul oamenilor obișnuiți, se traduce prin afirmația că ”Gabi SRI” era acolo pentru că era infiltrat în activitatea chinezilor!
Publicul se înfurie.
Spre seară, șeful SIE revine și transmite, la emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV: ”Răspund doar pentru faptele mele”.
”Gabi SRI” iese și el public printr-un comunicat.
Ofițerul neagă orice legătură cu ceea ce se întâmpla la ”Shanghai” și lasă să se înțeleagă că va da Gazeta în judecată.
”Nu am avut niciun fel de tangență cu rețeaua de prostituție sau trafic de minori, nu am fost niciodată la „salonul de masaj”. În schimb, da, am fost client relativ constant al restaurantului din acea locație, pe care îl frecventam mai ales în compania familiei, adică împreună cu soția și copilul meu”, afirmă el.
”Mi-am construit cariera prin muncă. Am prețuit întotdeauna statutul meu de ofițer si precizez că mi-am onorat, prin rezultate, acest statut” Gabriel Predoiu, ianuarie 2018
Mai mult, colonelul își introduce propria fiică minoră în discuție ca să motiveze, cu o emoție suplimentară, absurditatea că ar putea face așa ceva.
”Din acest motiv și pentru că sunt tatăl unei fete care la acel moment era adolescentă, refuz chiar și să mă gândesc că m-aș fi putut preta la „faptele de care sunt acuzat” Gabriel Predoiu, ianuarie 2018
Copii minori și familia, cu asta se apără Gabriel Predoiu. Cu ei mergea, spune el, la restaurantul ”Shanghai”.
Numai că o altă femeie, procurorul Olga Vrânceanu, nu vrea ca lucrurile să se stingă în tăcere.
Pe 8 iunie 2007, DIICOT se adresează Curții de Apel București.
Cazul ajunge la Secția a II-a Penală și pentru cauze cu Minori și Familie.
Procurorii contestă verdictele blânde de la Tribunalul București, prima instanță: capii rețelei, chinezii Mihai și Sam, primiseră câte cinci ani de închisoare.
20 de ani era maximul de pedeapsă pe care-l puteau primi, prin lege, cei din rețea
Olga Vrânceanu rezumă cazul pentru completul de recurs de la ”Minori și Familie”.
Subliniază cât de grav e ceea ce au făcut chinezii, în complicitate cu ofițerii români care i-au protejat.
Folosește cuvântul ”mafie” și explică felul tipic în care rețeaua ”Shanghai” s-a infiltrat în structurile statului, cumpărând oameni, corupîndu-i și obținând, la schimb, servicii și imunitate.
Totul prin exploatarea sexuală a 10-15 fete, dintre care 5 minore.
În pagina 22 a motivelor de recurs, Olga Vrânceanu exemplifică:
”Din actele și lucrările dosarului și din modalitățile în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat prin rechizitoriu rezultă că inculpații Zhang Jian Jun, Zeng Zhi Ping și Curelea Irina Niculina au inițiat un grup de criminalitate organizată, inculpatul Zhang Jian Jun fiind coordonatorul și șeful acestuia și totodată și cel care avea posibilități financiare, precum și sprijin din partea unor funcționari ai unor autorități publice (cu titlu de exemplu ofițeri de poliție – Miclea Gheorghe, Predoiu Gabriel, Brânduș Mihai Sorin, Craiu Ion, comisari de Gardă Financiară – Cioclea Cezar George, Marinache Ștefan Aurelian, Zeamă Alexandru Eduard”.
Magistratul folosește expresia ”cu titlu de exemplu” pentru că protectorii mafioților sunt mult mai mulți. 7 nominalizează ea, dar 14 erau fișați de SRI, poliție și DIICOT și mulți alții în convorbirile mafioților!
Olga Vrânceanu simte nevoia să insereze măcar aceste 7 nume în documentul ajuns în fața judecătorilor de la Secția pentru Cauze cu Minori și Familie, act care se găsește astăzi în arhiva Tribunalului București.
Printre persoanele cu funcții în stat, enumerate că au acordat sprijin mafioților proxeneți, apare cel al lui ”Gabi SRI”, care e trecut drept ofițer de poliție, deși era angajat al SRI.
DIICOT pregătește, după cum procurorul Vrânceanu menționase în finalul Rechizitoriului, investigarea lor într-o acuzare separată.
Numai că dosarul acestor ofițeri suspectați de corupție avea să fie clasat, în 2009, fără să se mai caute nicio probă!
Și ceea ce rămâne e doar o investigație jurnalistică.
Generalul cu patru stele Silviu Predoiu, de patru ori șef interimar al spionilor români, poziție pe care o deține și azi.
Pe 18 noiembrie 2005, Silviu Predoiu devine adjunct al directorului SIE. Cum un politician e șeful formal al SIE, Predoiu ocupă, de facto, prima poziție de comandă a fabricii de spioni.
La doar o lună după numire sa, destinul le joacă fraților o festă: pe fotografia mezinului Gabriel Predoiu pune degetul, ”fără ezitare” și ”după ce a privit cu atenție planșa”, una dintre fetele nevoiașe și chinuite, obligate să se prostitueze la ”Shanghai”!
Prima oară doar asta am găsit în dosar, pentru că nu descoperisem actul de recurs.
Astăzi, odată cu fraza din documentul de recurs, înțelegem și de ce apare Gabriel Predoiu în dosarul DIICOT.
Nu.
Conform DIICOT, care a lucrat alături de SRI și de Poliție la identificarea ofițerilor corupți, Gabriel Predoiu face parte din grupul celor care și-au trădat uniforma și au ajutat rețeaua de mafioți apropiați Ambasadei Chinei să se dezvolte în România!
Tot acum publicul cunoaște, din datele contractelor tipărite de ziar, că rețeaua ”Shanghai” nu s-a oprit în 2005.
Judecată indulgent de justiție sau cauționată, prin mușamalizare, în cazul ofițerilor români, pânza de păianjen s-a dezvoltat.
Ea i-a legănat în promisiuni otrăvite pe oficialii ținuți captivi, oameni vulnerabili și compromiși, înveliți în drumul corupției de mătase.
Chiar când SRI a zis ”Stop, joc!” și a intervenit încă o dată, în 2013, împotriva unuia dintre lideri, Wang Yan, o forță de deasupra a acționat ca să salveze rețeaua.
Ambasada, Beijingul și politicul din România au continuat să-i protejeze pe chinezi.
Mafia a crescut, înspăimântând, deopotrivă, fostele victime minore, pe compatroții chinezi care muncesc cinstit aici și pe cetățenii români.
Azi, rețeaua e prosperă.
O parte dintre ofițeri din lista înaintată de DIICOT către tribunal, precum ”Gabi SRI”, s-au pensionat liniștiți, pe pensii speciale.
Alții ocupă poziții importante, sunt înalți magistrați la Curtea Militară de Apel sau funcționari prin primării, cu bugete de sute de milioane de euro pe mână.
Iar unul dintre chinezii demascați de martorii din dosar pentru violența și metodele sale de șantaj, Wang Yan, și-a pus semnătura prin care compania chineză Merlion cumpără întreaga producție de cupru a României, până în octombrie 2019!
Totul a fost construit pe suferința unor fete care au fost la momentul nepotrivit în locul nepotrivit.
Iar locul nepotrivit se numește România.
Acesta este, fără nicio dramatizare, și motivul pentru care continuăm să-i aducem, nume după nume, în fața publicului, pe toți cei implicați.
Am început să publicăm acum aproape trei luni și vom continua cît e nevoie.
Timp există berechet.
Măcar cei care urmează, cei care se gândesc să procedeze la fel, indiferent ce origini sau pașaport au, că sunt ofițeri din București sau spioni din Shanghai, să știe.
Când faci rău copiilor nu poți scăpa așa, alunecând în tăcere.
Nu vei fi uitat niciodată!
CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”.
dana • 13 aprilie 2018, 7:29
Cred ca in atributiile de frate de general sri intra in primul rind colecatarea ***. Gabita asta se ducea(duce) pe la toti "afaceristii" indicati de fra-su ***... Imi imaginez discutiile intre frati: "baai, Gabita, ce bine de tine ca faci ce-ti place si nici nu mai stii cind e bisnis si cind pure pleasure"... " Lasa, Silivut, ca am facut baza de date pt tine, sa recuperezi cind te pensionezi! Sint toti la mina mea" ...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Daniel • 13 aprilie 2018, 7:57
In Romania e posibil orice, e clar, iar autoritatile, prin reprezentantii sai, sunt mana-n mana cu mafia. Iti vine sa te uiti in oglinda si sa-ti tragi doua palme pentru ca nu ai plecat din tara asta mai devreme si ca ai sperat intr-o schimbare care, acum e clar, n-o sa vina prea curand. "Gabi de la SRI", asa cum il stiau fetele exploatate de chinezul Mihai, este fratele adjunctului SIE. Va spunea ca el a fost pe la Shanghai cu familia, la o portie de orez. Frac.su, ala de la SIE, dadea de inteles ca Gabitzu era in misiune. Procurorul Vranceanu afirma ca Gabitzu nu era in misiunea care trebuie, el protejand reteaua de mafioti. Minciuni ordinare pe care le-ati demonstrat cu probe. Ce s-a intamplat de atunci? NIMIC! Intr.o tara normala la cap, predoiu sie si-ar fi dat demisia, insa el nu si nu. Frac.su de la SRI are o pensie nesimtita de cateva zeci de.mii de lei cand, in mod normal, ar trebui sa se afle in alt loc. Ala, " wang-bang-spag", trimis acasa la cererea SRI revine in Romania si ne cumpara minereul de cupru de la Cupru Min. Oameni buni, in ce tara traim? Cred ca nu mai exista cale de iesire. In povestea asta cinevea, cred eu ca SRI stie ce s.a intamplat si cine a tras sforile ca aia din Shanghai sa scape. S-a facut un trafic de influenta la nivel inalt. Cand a fost dosarul omorat, presedinte era Basescu, premier Boc, iar prin servicii si parchete oamenii lor...aia nu scapau asa ca a coborat Sfantul Duh, e clar!
Cătălin Tolontan • 13 aprilie 2018, 7:58
@Daniel: corect rezumatul dvs. In privinta intrebarii daca ne facem bine, raspunsul e da, ne facem bine daca nu stam inerti, nu inghitim sfidarea si respectam regulile. In 2005, cind acest caz a fost instrumentat de DIICOT, cu ajutorul politiei si al SRI, Ziua si Curentul au scris, dar putina lume s-a indignat. In Romania de azi insa, drama acestor fete minore rezoneaza. Iar complicii, fie ei si fratele ditamai sefului SIE, nu se mai pot ascunde, si aceasta schimbare spune ceva despre noi ca societate.
bg • 13 aprilie 2018, 8:02
Sub deviza generalului Coldea "ce nu este interzis de lege, este permis" si insusita de ofiteri din Politie, SIE, politicieni, multe s-au intamplat in Romania anilor 2005-2014 si continua sa se intample. Pai, hai sa trecem in lege si ca nu poti fabrica si distribui in spitale dezinfectanti diluati, ca nu poti ademeni fete minore, ca si minciuna, prezentarea ca adevar a unor date false, prin omisiune sau trunchiere se pedepsesc. Am avea o legislatie formata din lucruri interzise, iar cele permise ar fi la si altele. Nu mai pun la socoteala ca faptele ilegale trebuiesc dovedite si pana la urma "hotul neprins sau scapat este negustor cinstit". Asa ca Wang. Ma intreb: daca s-au marit salariile magistratilor, s-a imbunatatit actul de justitie in Romania? Nuuu...s-a inrautatit. Asa o sa se intample si cu sist. sanitar? Inseamna ca trebuie umblat in alta parte...Daca nu vrei sa inveti din greseli, le vei repeta la infinit. Orice societate civilizata evolueaza si se dezv. prin ajustarea actul de guvernare in functie de feed-back-uri pe care primeste, altfel este o societate anchilozata, intepenita in trecut. Tot vorbim de SCHIMBARE...a generatiilor, a legilor, a societatii, dar nimeni nu vorbeste de schimbare in modul de gandire, de abordare a problemelor. Si mai inainte de toate: "FII TU INSUTI SCHIMBAREA PE CARE VREI SA O VEZI IN LUME". Acolo, in lumea noastra mica,la locul de munca, in familie, pe strada, in emisiunile publice, pe facebook, etc...
Bogdan • 13 aprilie 2018, 8:03
Tolo. Cu tot respectul pe care ti-l port...ce treaba are poza cu Boc si chinezii pe pagina principala?
Cătălin Tolontan • 13 aprilie 2018, 8:04
@Bogdan: veti dreptate, asta ne intrebam si noi. Ce treaba au premierul Romaniei si ambasadorul Chinei, doua tari serioase, sa inaugureze afacerea unor mafioti?! In 2010, momentul in care e realizata imaginea, "Mihai" iesise din inchisoare pentru trafic de minori, dar era inca sub pedeapsa, iar dosarul disjuns, unde scapasera ofiterii, Wang si alti mafioti, abia fusese clasat. Raspunderea coabitarii oficialilor cu mafia este imensa! Pentru ca atunci cind oamenii obisnuiti vad asemenea imagini, ei se fac mici, iar mafiotii, mari. Asa ca nu pe jurnalisti suparati-va, ci pe cei din stat care au indraznit sa coabiteze cu mafia!
dan65 • 13 aprilie 2018, 8:11
***Ca sa se inchida cercul,cine e sef la DNA ?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dan65 • 13 aprilie 2018, 8:16
@Bogdan daca ai fi cititb articolul in itegralitate aveai raspunsul cu sageti galbene-Chinezii Mihai – Zhang Jian Jun (stânga, în gri, indicat de o săgeată galbenă) și Wang Yan – Alexandru Ioan (două săgeți galbene) își inaugurează afacerea de la China Town cu premierul Emil Boc și cu ambasadorul Chinei, Liu Zengwen (dreapta, cravată albastră)-
sanautanu • 13 aprilie 2018, 8:29
Va felicit pentru ... normalitate! Si pentru curajul aratat de dumneavoastra in "locul nepotrivit" care este Romania!
gabriel valeriu • 13 aprilie 2018, 8:35
Cu alte cuvinte, ca vad ca nu insistati suficient pe consecinte: seful SIE e, de ani buni, la mana unor mafioti, expus fatal de fratele sau! Adica spionajul romanesc, fondurile sale, oamenii sai, toate astea sunt conduse de un nene al carui frate a ajutat o retea de mafioti sa prospere! Si asta e perfect in regula pentru asa-zisul stat roman...
Cătălin Tolontan • 13 aprilie 2018, 8:36
@gabriel valeriu: treaba noastra e sa prezentam faptele. Concluziile va apartin dvs.
Florin • 13 aprilie 2018, 9:03
Si despre Iliescu si decembrie '89 au curs nu rauri, ci fluvii si oceane de cerneala. Dar Iliescu o sa moara linistit, in patul lui, iar pe mormant o sa-i scrie "a fost cu intreaga fiinta in slujba statului si a poporului". De spalat, il spala acum parchetul, care a descoperit dupa 27 de ani ca armata avea din '87 simulatoare. Nici macar nu se tem de Tolo, ca daca se temeau aveam un Jan Kuciak inaintea slovacilor, suntem mult mai rau decat aia. De ce nu se tem ? Pt ca nimeni nu a trimis mailuri la parchet sau in China, pt ca nu s-au strans TFListii in Victoriei, pt ca nimeni din parlament nu l-a luat la intrebari pe Horodniceanu, in comisiile alea facute pt orice, legat de secretizarea numelui celui care a clasat dosarul, pt ca suntem ceea ce am fost si vom fi: ne dam copiii la Stambul ca bir...ca e mai important businessul cu minerale decat copiii. Oricum, respectul imens pt munca jurnalistilor ramane, jurnalismul de investigatie e proba suprema in meseria asta. Pe vremea ProSport nu as fi zis ca de la cornere si henturi, CT va ajunge la Carl Bernstein :) PS: intr-un sondaj Pew din 671 de jurnalisti de investigatie, 64% au raspuns ca se tem ca guvernul SUA ii spioneaza. Poate ca totusi SRIul a incadrat GSP si tolo.ro la sectiunea sport :)
Sile • 13 aprilie 2018, 9:42
Și minunatele noastre servicii, atât de lăudate si bine plătite, ce *** au făcut in tot acest timp? Dar dna-ul neprihănit unde a fost? Cercetau cele 2 milioane de voturi furate la referendum si marule fapte de corupție ale lui Tăriceanu, nu? Popor de idioți, care pun botul la toate intoxicarile...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Soimu’ patriei • 13 aprilie 2018, 9:48
E ultimul comentariu pe care il postez vreodata in legatura cu acest subiect. Dupa umila mea parere, fiecare va primi in oglinda ceea ce merita. Lumea e oglinda in care ne reflectam si vom avea fix atatea limitari cate ne autoimpunem. Avem si noi Wang Yanii nostri, gen Clamparu, ca exemplu, ca e unul dintre cele mai mediatizate cazuri si a auzit toata lumea de el. Din experienta mea de viata, stiu ca pana sa intervina legea, cei care comit fapte abominabile mai au timp si de odihna dupa. Va spun sigur. Pentru ca exista ipocrizie foarte multa. Deschideti televizorul pe BBC sau CNN si imaginati-va ca sunteti la una dintre ferestrele lumii. Da, s-a trezit planeta si azi. Am citit rapoarte, stenograme, articole, ce am putut gasi eu, ca nu pretind ca le stiu pe toate si poate nici macar o parte relevanta, despre cum erau relatiile romanesti cu China inainte si dupa '89. Concluzia mea este ca in primul rand, cel mai important lucru este cum ne raportam noi la noi insine, cum si cat ne respectam noi pe noi insine, de abia apoi vine relatia cu chinezii. O jumatate a relatiei cu ei si cu altii, este compusa din cum ne tratam si ne respectam noi pe noi, cealalta jumatate este compusa din reflexia a ceea ce suntem si hotararea lor in raport cu asta. Ca sa poti conduce o tara cum e China, iti trebuie viteza de actiune si de reactie, anticipare si nici o clipa de sovaiala. E imensa din toate punctele de vedere. Si noi cu ce ne prezentam in fata lor si cum? De fapt multi dintre noi nu stim nimic sau aproape nimic despre lumea lor. Cred ca cel mai bine e sa avem coloana vertebrala, indiferent cat de greu ne e si indiferent ce ar fi. Imi exprim convingerea ca fiecare dintre noi va primi in oglinda masura anvergurii, echilibrului, demnitatii si curajului sau. E in legea firii ca lucrurile sa se echilibreze la un moment dat. Orice avers are si un revers. Metaforic vorbind, va las cu bine, ma duc sa falfai din aripi in alta parte pe "cerul patriei", ha ha.
Chalex • 13 aprilie 2018, 10:27
Dle Tolontan, eu zic sa cautati, daca exista, pe acei oameni politici sau din administratie care nu au legaturi stranse cu SRI. Va spun eu ca ar fi chiar o munca de sisif, un fel demunca "a'la Colombo"! Nu vedeti ca degeaba incercati sa deschideti ochii cator mai multi cititori ca SRI este "in tot si in toate", mai ceva decat era, pe vremuri partidul comunist? Societatea este gangrenata de cei care sunt sau au fost in vechea sau noua securitate, de rudele acestora si de toti cei care sunt docili si au "ceva ascuns" pe la CV. Chiar nu aveti "colege" care sunt sotii sau rude ale celor din SRI? Poporul acesta este blestemat sa suporte obida unui anumit jug, inca din vremea fanariota sau a Imperiului Otoman, iar acum, dupa asa-zisa "democratizare", tortura psihica se numeste Serviciile! Nimic in aceasta tara "nu misa" fara acordul celor din SRI. Controlul este total, asfel ca orice incercare de "scuturare" va fi sortita esecului. Va admir perseverenta si munca titanica pe care o depuneti, dvs si aceasta echipa minunata, dar veti constata ca, dincolo de o oarecare satisfactie profesionala, eforturile echipei dvs sunt un fel de "Romanta fara ecou".
Cătălin Tolontan • 13 aprilie 2018, 10:28
@Chalex: intelegem ce spuneti, aveti dreptate intr-o anumita masura, insa sa nu vedem peste tot SRI. Cand ne ne referim la SRI, pe de o parte, drept periculos de omniscienti si de amstecati in toate si, pe de alta parte, neputinciosi atunci nu facem decat sa dovedim ca avem un dublu standard de gindire. SRI are problemele sale, insa sa nu uitam ca oameni din SRI au lucrat cu DIICOT in 2005 cind au adus citiva capi ai retelei ”Shanghai” in fata justitiei. Si tot SRI a venit in 2012-2014 cu probele in urma carora lui Wang Yan i s-a retras cetatenia romana si a fost declarat ”pericol pentru siguranta nationala a Romaniei”. Ca peste tot, SRI are ofiteri corupti si o mare masa de oameni care-si fac treaba.
Florin • 13 aprilie 2018, 10:56
OMG. Doar atat, OMG!
marian • 13 aprilie 2018, 11:28
domnule dar de la presedentie(de la domnul ,,ghinion'') exista vreun punct de vedere ?
Florea • 13 aprilie 2018, 11:30
O intrebare adresata bugetarilor/ oficialilor statului, in special celor implicati in acest caz, care sigur citesc articolele echipei gsp - In Romania exista conceptul de demisie de onoare? Ok, am facut niste greseli in trecut, am scapat nepedepsit de lege, dar acum ies lucruri la iveala si pentru ca nu vreau sa afectez imaginea institutiei la care lucrez, demisionez. Multi dintre indivizii astia inca ocupa functii importante in administratia statului. Stie cineva de cazuri de demisie de onoare in Romania, as vrea cateva exemple doar
daa • 13 aprilie 2018, 11:38
Imi place articolul!
Daniel • 13 aprilie 2018, 11:42
Sunt foarte de acord
Vlad Adrian • 13 aprilie 2018, 11:46
Modul in care este condusa aceasta investigatie demonstreaza cat de important e sa INTELEGI ceea ce se intampla fara sa pui etichete, sa condamni sau sa glorifici. Daca INTELEGEM ceea ce se intampla, daca avem o perspectiva LARGA si o imagine CLARA nu va mai fi nevoie sa tanjim dupa o SCHIMBARE in bine, pentru ca ea va aparea ca singura cale posibila de urmat. Unde ne aflam acum este o stare de fapt, pe care nu o putem schimba, din care conteaza doar ceea ce am invatat, restul sunt probleme de ego. Ceea ce depinde in fiecare clipa de fiecare dintre noi e atitudinea din prezent, care ne va influenta in mod decisiv viitorul: 1 - Suntem IGNORANTI si asta duce inevitabil si intotdeauna la SUFERINTA / 2 - Cautam un plus de INTELEGERE si CLARITATE, antidoturi pentru ignoranta si implicit pentru suferinta. SCHIMBAREA se produce oricum, ceea ce depinde de noi e doar daca o comtrolam sau nu. Multumim intregii ECHIPE pentru plusul de INFORMATIE pe care il aduc (cu sacrificii si multe resurse mobilizate) si felicitari pentru modul in care conduc INVESTIGATIA. Nu in ultimul rand, as dori sa ne spuneti cum va putem sustine mai eficient (in special d.p.d.v. material) in acest demers. Cu respect si consideratie, un cetatean roman care simte ca va faceti datoria.
Cătălin Tolontan • 13 aprilie 2018, 11:47
@Vlad Adrian: multumim mult, da, asta incercam sa facem, chiar daca nu ne iese intotdeauna: sa va aducem informatia pe baza careia sa va sporiti cunoasterea. Prin definitie, cunoasterea trece dincolo de a judeca si de a controla. E foarte corect felul in care puneti problema. Lucrurile oricum se schimba, ideea e daca participam la schimbare, fara ego, dar cu implicare, sau ne vaitam tot timpul. In privinta sprijinului, multumim, redactia poate sustine investigatiile. Daca situatia se va schimba si vom avea nevoie de sprijin, vom apela. E important ca ne cititi.
Daniel • 13 aprilie 2018, 11:54
Imi place articolul!
Daniel • 13 aprilie 2018, 12:08
Imi place ce citesc
stelian • 13 aprilie 2018, 12:08
oricat ne-am dori sa ne consideram cei mai viteji si cinstiti dintre traci, ca natie, realizam ca in momentul in care trebuie sa desemnam pe un post oarecare o persoana integra, nu o gasim....se pare ca e mai usor sa cosmetizam totul decat sa fim cinstiti....intotdeauna trebuie sa alegem dintre doua rele (infractori) pentru ca niciodata nu exista varianta buna (cinstita)....e valabil de la alegeri prezidentiale pentru sef de stat pana la cele pentru sef frf.
Urod • 13 aprilie 2018, 12:24
Incerc sa-mi dau seama daca se poate mai grav de atat....Nu sunt de acord insa cu afirmatia, ca societatea romaneasca se schimba in bine pt ca acum rezoneaza altfel la acest caz, față de cum o facea in 2005..!!!.....Eu nici nu am auzit de acest caz in 2005....si probsbil din cauza faptului ca nu a aparut in ziare importante sau sa fie semnalat de ziaristi cu notorietate.... Faptul ca tu ti-ai câștigat o notorietate mare,ii face pe oameni sa reactioneze altfel la articolele tale decat in 2005....Dar e grav, inimaginabil de grav.... Sunt curios cum justifica Ambasada Chinei asa ceva.....Cat de josnica poate sa fie clasa politica din țara asta... Toti ofiterii din functii inalte sunt numiți de politicienii corupti, care vor sa-si asigure asttfel faradelegile pe care le comit.... Cat de prosti am putut sa fim in `90, sa credem si sa speram in schimbare....
Stelu • 13 aprilie 2018, 12:35
O fi rau sa “ ai carnet de refugiat politic” in Costa Rica ... a fugit si Dna Udrea !!
Andrei F • 13 aprilie 2018, 12:47
Pentru ca toata lumea a vazut filme cu subiecte apropiate...Ma intreb oare cum au fost recunoscuti oficialii romani cu legaturi cu Shanghai?Cumva fetelor li s-a aratat toata structura SRI,SIE,a Politiei,a Garzii Financiare-rade cineva?-? Crede cineva asta?Deci lipsesc multe amanunte.Savaliuc care atunci era ziarist la ,,Ziua ,,vorbeste de filaje,filmari,descinderi,informari ale unui anumit ambasador...In articolele trecute ne-ati prezentat convorbiri si mesaje interceptate.Nu se poate lua legatura cu domnul Savaliuc?Faptul ca in anii 2005-2007 publicul nu a zis nimic...Pai ce putea spune cand se ancheta ,se judeca...?Nu atunci se inscaunasera ingerii dreptatii in Romania?Nu apare un mare lider sindical care dupa o convorbire la nivel inalt ii cazuse cerul pentru ca primise raspunsul ca pot face ce vor ca nimic nu se va schimba cand s-a taiat salariile?Apoi cine poate presupune ca nimeni dintre cei mentionati nu au fost acoperiti sau ca toata afacerea nu a cazut pentru a acoperi pe cineva care inca se ocupa cu destructurarea...?Sau ca anumite persoane au fost introduse in caz pentru intoxicare... In Romania pare ca mai exista o enigma!Daca tot vorbim de frati cu posibile probleme pentru fratele cu responsabilitati in structura statului asta nu ne aduce aminte de altceva?Nu era cazul de care nu se poate vorbi mai periculos?Si mai am de lucru.Astept de dimineata ca cineva sa remarce cateva problemute..,,Pe 31 ianuarie 2017, Gazeta Sporturilor dezvăluie...,, sau,, Am început să publicăm acum aproape trei luni și vom continua cît e nevoie.,,?????,,Chiar când SRI a zis ”Stop, joc!” și a intervenit încă o dată, în 2013, împotriva unuia dintre lideri, Wang Yan, o forță de deasupra a acționat ca să salveze rețeaua,,Aceasta fraza nu cade bine pe Protocolul Parchete -SRI unde se scrie negru pe alb ca SRI o sa fie informat de tot parcursul unei anchete unde a dat informari.Daca chinezul a pierdut cetatenia ,o fi facut recurs si in final a obtinut drept de rezidenta inseamna ca SRI a stiut de toate etapele........,,Publicul se înfurie,,.Nu am fost plecat din tara ,asta cand s-a intamplat si unde?Pentru asta as iesi si eu.............,,Cazul ajunge la Secția a II-a Penală și pentru cauze cu Minori și Familie.,,Pai dupa ce vorbesti de influentarea ofiterilor de la politie,servicii,garda financiara ,de trafic de persoane,de trafic de arme sa incepi tocmai cu faptele care se oprisera si sa nu te ocupi de problemele existente?............,,Iar unul dintre chinezii demascați de martorii din dosar pentru violența și metodele sale de șantaj, Wang Yan, și-a pus semnătura prin care compania chineză Merlion cumpără întreaga producție de cupru a României, până în octombrie 2019!,,Am vazut in comentarii la articolele dumneavoastra ca ati primit informatii ca nu este vorba de toata productia de cupru.............,, Si tot SRI a venit in 2012-2014 cu probele in urma carora lui Wang Yan i s-a retras cetatenia romana si a fost declarat ”pericol pentru siguranta nationala a Romaniei”-iarasi Protocolul spune altceva............In rest aratati ca aveti curaj.Sper ca va apartine si sa va tina!
ovialex23 • 13 aprilie 2018, 14:25
In ce tzara si in ce sistem am ajuns sa traim ! Noi ca noi, dar copii nostrii, cu ce au gresit de vor fi nevoiti sa traiasca in mocirla si cloaca asta. Ce valoare mai are fraza "mindru de a fi romin"! Mai degraba, blestemat de a fi nevoit sa traiesti in tara asta. Cred ca Romania are cea mai mare populatie migrata peste hotare, de dupa '90. Si cei care au plecat, nu au plecat de la mai bine. Zilnic auzim si vedem in media, infractiuni ce sunt dovedite dar nu si pedepsite. Cui ii mai pasa? Saptamina trecuta la stiri, un tinar dovedit ca a intrat in plin cu masina intr-un grup de oameni si omorind o tinara, in Arges, primeste dupa UN AN DE PROCES, doar sentinta de 2 ani CU SUSPENDARE. Iar daca palmuiesc un parlamentar, primesc cel putin 3 ani cu executare. Si mai trebuie sa fiu mindru ca traiesc in Romania !?
Gheo • 13 aprilie 2018, 16:34
Doamne aparane de Generali de acest fel care nu au nici onoarea sa își de-a demisia de ONOARE
Alex • 13 aprilie 2018, 19:06
De cand citesc despre cazul asta ma tot incearca o intrebare: Nu cumva cazul asta a fost inchis printr.un altfel de tribunal si cu o altfel de justitie, gen: instanta (= SIE+SRI+DIICOT+Politie+etc.) a condamnat pe inculpatii consumatori de pilaf sa returneze/distruga toate "operele de arta" filmate de.a lungul timpului de regizorii ad-hoc si, dat fiind faptul ca acestia s.au conformat si onor statul Chinez a plusat cu niste galbeni pentru minereu, au primit un discount la show-ul (ca nu putem sa-i spunem proces) pus in scena la tribunalul celalalt (cel pentru noi astia mai prost(i)... imbracati/protejati/inruditi etc.)? Si cand tot noi astia (din ce in ce mai multi) zicem sa ne luam valiza si bilet de avion doar dus tu Tolontane ne tot zici: nuu, Batman Batman! Ma ia cateodata o greata si o stare de ***, mai ceva ca a sotiei cand era insarcinata.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ticbis • 13 aprilie 2018, 20:56
Domnule Tolontan, toata stima pentru investigatia dvs; aveti perfecta dreptate, ati devoalat cu probe si dovezi tot putregaiul in care se scalda societatea romaneasca in anul de gratie 2018. Va sustin demersul si va rog sa mergeti pana la capat, cel putin in cazul asta, tipic pentru ceea ce se intampla in Romania astazi; romanii merita macar atat! Nu inteleg de ce considerati ca, va citez: "Lucrurile oricum se schimba, ideea e daca participam la schimbare, fara ego, dar cu implicare, sau ne vaitam tot timpul." De 28 de ani romanii, sau macar acele parti care isi doresc o tara normala si prietenoasa cu poporul lor militeaza pentru o schimbare: fie prin actiuni civice, fie prin luari de pozitii pe forumurui si in dezbateri publice, fie prin proteste de strada, fie prin ONG-uri de toate felurile, fie prin petitii si comentarii in mediul on-line, fie acasa fie in diaspora, fie la vot, fie renuntand cu scarba la acesta. Nimic nu s-a schimbat, este parca din ce in ce mai rau... Luati spre exempul garniturile guvernulor din 1995, din 2000, din 2005, din 2010 si comparati-le cu guvernul din 2018; imi cer scuze, o gramada de neaveniti s-au perindat pe acolo de-a lungul timpului dar un prim-ministru mai agramat ca acum parca n-am avut niciodata; nici ministri foste secretare de scoala generala si nici primari ai Bucurestiului fosti cititori de prompter :))) Nu e greu de constatat, am regresat vizibil, nu e nicio indoiala, si consecintele le vedem si le traim cu totii, zi de zi! Nu identific nici cel mai mic semn de progres in societatea romaneasca; dimpotriva, pleaca romanii pe capete, sunt aproape 5 mil... asta e barometrul real al Romaniei de azi... nu cai verzi pe pereti! Desigur, exista o explicatie si dupa parerea mea totul se reduce la actul de justitie. Intr-o tara in care se fura pe rupte si profund cangrenata de coruptie, justitia este singura care ar putea sa faca ordine; nu guvernul, nu parlamentul, nu primarul, nu presa si nici politia. Din pacate, justitia in Romania actuala nu functioneaza; n-are nici in clin si nici in maneca cu imaginea definita a unui stat de drept. Nu-mi face nicio placere sa-mi amintesc si sa compar, insa inainte de 1989 justitia din Romania era subordonata IDEOLOGIEI comuniste si regimului totalitar, insa respecta la litera CODUL PENAL, asa cum era el atunci. Cu alte cuvinte, justitia de atunci incalca flagrant drepturile si libertatile omului din punct de vedere social si ideologic, alea care erau stipulate in cele 30 de articole ale "Declaratiei Universale a Drepturilor Omului" adoptata de ONU la 10 Septembrie 1948. Au fost procese politice cu nemiluita si toate incriminate si condamnate de civilizatiile democratice in tribunalele internationale. Insa, pot sa afirm cu tot discernamantul: in materie de "penal" justitia romana a functionat ca un ceasornic elvetian: a condamnat perfect in litera si spiritul legii orice derapaj penal: furturi, violuri, crime, omoruri, delapidari de bani din institutii, coruptie la nivel de stat sau de partid, ca sa nu mai vorbesc de cazuri de crima organizata sau de spionaj economic, industrial, militar, etc. Va aduc aminte ca unul inhaitat cu mafia politica si economica din acele vremuri a sfarsit condamnat si impuscat; este vorba de Stefanescu "Bachus", insa pe langa el au "picat" in puscarii alte zeci de personaje importante partase la acea escrocherie la nivel de stat: secretari de partid, directori de institutii, militieni si securisti, primari, sefi mai mici sau mai mari ai sistemului, etc. Si nu a fost un caz izolat; oricine incalca legea platea: vezi zeci de gestionari de aprozare si alimentare, de la Peco si de la administratii de stat prinsi ca vindeau marfa "prin spate", la suprapret; directori, membri in CC, sefi si sefuti, medici, profesori, primari, slujbasi la administratii si oficii, prinsi ca luau mita... nimeni n-a scapat de justitie! Pana si pe beizadeaua Nicu Ceausescu l-au trimis la Sibiu, ca speriase Bucurestiul!!! Pe vremea aia, unii ca Wang si oficialii romani ce i-au tinut spatele ca sa-si bata asta joc de Romania si de cetatenii ei erau condamnati la pedeapsa capitala intr-un proces de maxim 2-3 luni si executati a doua zi dupa pronuntarea sentintei. Si, va asigur cu toata responsabilitatea si obiectivismul de care sunt in stare, nicio tara democratica din lume n-ar fi condamnat Romania pentru asa ceva si nici n-ar fi acuzat-o de proces politic, asa dictatura cum era ea atunci!!! Era dictatura si justitia era aservita ideologiei totalitare, de aici abuzuri si incalcari flagrante ale drepturilor si libertatilor omului; insa in materie de penal si de jaf, crime, mafie, furturi si siguranta nationala, justitia isi facea treaba ca la carte, nimeni nu i-a reprosat niciodata nimic in directia asta, nici in cazul Stefanescu si nici in cazul Ramaru. Cu penalul nu glumea si nu se juca nimeni atunci, nici justitia si nici partidul, indiferent ce functii aveau cei cazuti pe bec! Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu fac apologia societatilor totalitare; nu ma reprezinta si nu empatizez deloc cu acestea, de orice fel ar fi ele. Nu cred ca exista cineva in Romania asta care sa fi urat dictatura cu mai multa patima decat am facut-o eu. Imi doresc libertate si democratie si o societate reala si corecta care sa le puna in valoare in folosul tuturor cetatenilor ei. Din nefericire, acum, in 2018, nu e cazul: o asemenea justitie in scalvia perena a politicului n-a avut niciodata tara asta; d-asta dureaza procesele cate 15-20 de ani, d-asta exista Wang si d-asta exista un frate al sefului SIE in mafia chinezului; d-asta exista ministri penali cu zecile, parlamentari certati cu legea, prim ministru agramat, sefi de servicii, politisti, procurori, politicieni si comisari bagati pana in gat in afaceri dubioase ce prejudiciaza statul si societatea zi de zi... pentru ca nu exista JUSTITIE! Ca sa rezum, avem o justitie la nivelul clasei politice, implicit la nivelul tolerat si admis de catre majoritatea cetatenilor. Asta s-a vazut si se vede la vot, de 28 de ani. Concluzia e ca nu ne trebuie altceva, e bine asa cum e acum. De aceea, nu inteleg, de ce ar trebui sa fiu optimist? Din nefericire, multi romani intuiesc realitatea, asta pe care am rezumat-o eu aici, chiar daca n-o constientizeaza concret si palpabil in ganduri. Si pleaca!!!!!!!!! Pare a fi SINGURUL drept pe care romanii si l-au castigat dupa ce-au inlaturat dictatura; restul aspectelor arata mult mai rau, din toate punctele de vedere. In fine, eu mai mult decat sa comentez si sa-mi expun gandurile n-am ce sa fac. Pot sa ies in strada, am fost in Piata Universitatii cand m-au batut minerii degeaba; au trecut anii si nu s-a schimbat nimic, dimpotriva: o clasa politica din ce in ce mai jalnica; o justitie din ce in ce mai nevolnica, absurda, cumparata si obedienta; un popor din ce in ce mai alienat si mai absent, din ce in ce mai imputinat numeric si valoric. Asta e tara in care traim si orice urma de optimism nu-si are rostul. Tolo, n-as fi crezut niciodata ca sperantele unui intreg neam sa atarne ca intr-un fir de par de anchetele unui jurnalist... daca s-a ajuns in stadiul asta e clar ca Romania e in metastaza; imi pare rau ca nu rezonez cu optimismul tau! Cu toate astea, repet, iti sustin demersul si cred ca faci ceea ce trebuie sa faca un jurnalist: sa scoata la lumina adevarul pentru publicul larg, pentru cetateni. Ai sprijinul meu necondintionat, te ajut la nivelul puterilor mele. Este important ceea ce faci si inseamna ceva pentru noi toti; nu vorbesc de optimism aici, ca nu e cazul, ci doar despre o raza de speranta... La urma urmei, presa ar fi a patra forta intr-un stat democratic, nu-i asa??? Iti urez spor si putere! PS: Fara legatura cu subiectul: Din Uniunea Europeana fac parte la ora actuala 28 de state; Romania este singura tara dintre acestea care in anul 2018 baga armata sa defileze si sa faca demonstratii de forta pe un stadion de fotbal, in deschiderea unui meci de amatori din Liga a IV-a! :)))))))) Asta spune totul despre tara in care traim... Despre ce vorbeam noi aici?!?!? Desigur, despre Bucuresti; nu despre Phenian, Beijing, Moscova sau Tiraspol...:))) PS2: @Andrei F: Tovarase, matale pui o suta de intrebari in comentariu, dar nu reusesti sa legi nici macar 2-3 idei; nimeni nu intelege ce te framanta de fapt pe tine si ce ai in cap, ce te doare si ce ai de spus; e o varza totala in mintea ta! In plus, asa cum ti-am mai spus, se pare ca nu prea ti-a placut scoala si in niciun caz limba romana; probabil ai fost coleg de banca in clasele primare cu actuala prim-ministreasa Viorica; doar aia se mai exprima ca tine! Citez: "nimic nu se va schimba cand s-a taiat salariile?" Sfatul meu: incearca mai intai sa acorzi subiectul cu predicatul, abia apoi sa-ti dai frau liber ineptiilor pe net! Totusi...:))) PS3: O remarca de final: Constat ca exista oameni in Romania (si sunt multi, majoritatea) care, daca nu citesc Codul Penal, habar n-au ce e legal sau nu sa faca. In statele democratice, nici 1% dintre ceteteni n-au citit in viata lor Codul Penal si nici nu-i intereseaza; cu toate astea n-au nicio treaba cu legea si cu justita, pentru ca se comporta firesc intr-o tara normala si asta le e de ajuns sa-si traiasca linistiti existentele. In statele de care vorbeam, Codul Penal este facut pentru infractori; In Romania, Codul Penal este facut pentru cetateni, nu pentru cei certati cu legea. Fereasca Dumnezeu ca un cetatean nevinovat sa intre in malaxorul justitiei romane; fara 10 ani de procese nu scapa si cel putin 8 ani de puscarie ii sunt garantati; prin lege!:))) In Romania, daca n-ai studii universitare de specialitate si nici nu ti-a ars sa patrunzi adanc in haosul legislatiei fiscale, completezi ca prostul un formular si dupa doi ani te trezesti ca ANAF te-a dat in judecata pentru 1 leu datorie la stat si 3000 de lei penalizari si dobanzi! Asa ceva e unic in lume; nici macar in USA nu se intampla, desi e tara cu cea mai drastica legislatie fiscala; acolo primesti rol fiscal in ziua in care te-ai nascut, inainte de a se usca cerneala pe certificatul de nastere! Si nu esti considerat un infractor, chiar daca nu vei castiga niciodata un ban in toata viata ta! In fine, ma opresc aici; as putea continua la infinit cu exemplele; dar nu cred ca are rost. Traim intr-o Romanie in care statul e dusmanul cetatenilor si justitia e arma lui impotriva acestora. D-aia isi parasesc romanii tara. Cat despre presa, face si ea cat poate... e ca si cum ai trata un cancer cu o infuzie cu ceai de musetel... PS4: Totusi, putem sa aflam si noi, romanii, numele magistratilor care au clasat dosarul disjuns din cazul "Shanghai" ??? Daca nu, atunci e pierdere de vreme si Wang asta o sa-si perpetueze mafia in Romania inca zeci de ani de acum inainte! Are cale libera!
Colac • 6 mai 2018, 15:34
Asa Emil Boc, da mana... ca cine se aseamana se aduna!