joi, 25 ianuarie 2018, 6:48
21 de euro/mp este prețul la care a stabilit DJTS valoarea terenului hotelului
Cozmin Gușă (stânga), președintele FR Judo, și Marius Dunca (dreapta), Ministrul Tineretului și Sportului, la o competiție de judo.
de Justin Gafiuc, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
ANAF a controlat activitatea derulată la FR Judo în anii 2011-2015.
În perioada vizată de control federația de judo i-a avut președinți pe Eduard Doandeș (2009-noiembrie 2013) și Ioan Doru Sapta ( noiembrie 2013-octombrie 2015).
Ambii, Doandeș și Sapta, sunt apropiați de Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo.
În cele 43 de pagini ale raportului, Vătafu Marilena și Şerban Angelica, inspectori principali, constată zeci de tipuri de situații nelegale, printre care:
Aceste nereguli la o sumedenie de competiții sunt doar cele descoperite prin sondaj de inspectori.
550.000 de euro este prejudiciul descoperit deocamdată de către ANAF
Chiar și pentru standardele sportului românesc, unde federațiile nu sunt monumente de rigoare contabilă, raportul este antologic.
Nimeni nu știe în acest moment care este prejudiciul real la Federația de judo, de vreme ce s-a descoperit peste o jumătate de milion de euro lipsă, în condițiile unui control incomplet, prin sondaj.
Calculele exacte pot fi făcute numai după un control cap-coadă al Inspecției Fiscale, lucru pe care ANAF, alertată de inspectorii săi, deja l-a cerut.
Un singur exemplu, foarte scurt, despre felul în care au mers lucrurile în perioada președinților Doandeș și Sapta.
În luna august 2015, la “Cupa Europeană Juniori Deva”, Federația de judo încasează bani de la cele 19 țări care au delegații.
În total se strâng 29.285 de euro, din care 14.094 euro în numerar.
”Din numerarul încasat, se depune în casierie și ulterior în bancă suma de 5.315 euro”, scriu inspectorii.
”Diferența de 8.779 euro cash nu a fost regăsită înregistrată în evidența contabilă a F.R.J. nici la momentul încasării și nici la o dată ulterioară”, constată oamenii de la ANAF.
Așa, mii de euro după mii de euro și nereguli,după nereguli se strânge un prejudiciu parțial calculat de 550.000 de euro!
Prejudiciu din banii publici de la MTS și din propriul buget.
Raportul ANAF ajunge la Federația de judo la finalul lui decembrie 2017, înainte de Revelion.
Federația este condusă de Cozmin Gușă, și el amic cu Marius Vizer.
Gușă personal nu are absolut nicio legătură cu neregulile descoperite înainte de alegerea sa ca președinte, pe 20 februarie 2017.
În documentul ANAF, numele lui apare doar la final, printre cei care răspund ca Federația să dea banii înapoi la MTS, pentru că e președinte în funcție.
Dar raportul este predat de ANAF la Federația de judo și, conform răspunsului în scris al ministrului Dunca pentru ziar, documentul nu este dat mai departe către MTS.
Tot în scris către ziar, Cozmin Gușă spune, disprețuitor, că ”sunteți prost informați”, de către ministru adică, și afirmă că ”noi Federația am trimis raportul”.
În aceeași perioadă, toamna-iarna lui 2017, Federația de judo și MTS s-au înțeles ca ministerul să-i cedeze oragnizației condusă de Gușă, spre folosire gratuită, pentru 49 de ani, hotelul ”Stadion” din Cluj.
Plasat pe strada Eremia Grigorescu nr. 5-7, hotelul este localizat între Parcul Central ”Simion Bărnuțiu” și ”Parcul Cetățuia”.
”Stadion” este vecin cu un alt hotel, Grand Hotel Napoca.
Operațiunea de preluare de către Federația de judo a hotelului e mai veche.
Actualizarea valorii a fost făcută în ianuarie 2015.
Printr-o comisie a DJST, valoarea hotelului, imobil și teren, a fost fixată la 6,4 milioane de lei, aproximativ 1,4 milioane de euro.
Zona în care este amplasat hotelul Stadion (încercuită, mărită în partea dreaptă a imaginii): la doar 5 minute de mers pe jos de Parcul Central din oraș, Cluj Arena și sala Polivalentă din oraș
Conform notei de fundamentare și proiectului de HG întocmit de ministerul lui Marius Dunca, ”suprafața totală a terenului este de 3.188 mp, construcție P+3, 68 locuri, 35 camere, restaurant, bar, centrală termică, bucătărie, anexe”.
6,4 milioane de lei este valoarea actualizată a hotelului
Din totalul valorii de 6,4 milioane de lei, terenul reprezintă 319.000 de lei.
3.188 de metri de teren sunt evaluați la 70.000 de euro, prețul unui apartament de două camere în Cluj, chiar pe aceeași stradă Eremia Grigorescu.
Sau, altfel spus, la 21 de euro / mp de teren.
”Numai terenul gol, având în vedere unde e amplasat, ar fi peste 1,5 milioane de euro”, e uluit un agent imobiliar din Cluj.
La o estimare conservatoare a prețului, terenul în zona de top a unuia dintre cele mai scumpe orașe din România e subevaluat de 20 de ori!
Cum explică Marius Dunca hotărârea de a ceda hotelul?
”MTS sprijină fiecare federație pentru a-și desfășura activitatea de pregătire sportivă. Și, în funcție de fiecare situație, de strategia de descentralizare, precum și de modul în care este utilizat un imobil se iau decizii punctuale. Federația de judo utilizează hotelul Stadion din Cluj începând cu anul 2000. În ultimii 2 ani au ocupat hotelul în procent de 100% pe tot parcursul anului”, spune ministrul Dunca.
”Nicio altă federație nu și-a manifestat interesul măcar pentru a se caza la hotelul Stadion”, adaugă demnitarul.
Ministrul continuă afirmând că ”În acest moment, hotelul funcționează la capacitate maximă, fiind cazate 5 loturi de la judo, astfel: loturile olimpice și naționale seniori masculin și feminin, loturile naționale de tineret băieți și fete și lotul național de junioare fete”.
”Luând în calcul toate aceste date și având în vedere că pentru a putea fi modernizat și deoarece bugetul MTS nu permite investiții capitale în acest hotel, s-a considerat oportun, atât de către DJST Cluj, cât și de direcțiile de specialitate MTS, ca acesta să fie dat în folosință gratuită Federației de judo pentru a-l utiliza, precum și pentru a-l moderniza”.
”Eu nu am primit oficial raportul ANAF, l-am văzut doar în presă, vom vedea care sunt consecințele lui asupra HG-ului cu cedarea hotelului”, completează ministrul Dunca.
Nimeni, nici FR Judo și nici MTS, n-au suflat o vorbă despre raportul ANAF până la publicarea sa pe gsp, acum o săptămână.
Ca și ministrul Dunca, președintele Gușă motivează oportunitatea preluării a hotelului.
”Comitetul Director al federației a avut inițiativa, cu o notă de fundamentare ca suport. În esență, condiții proaste de cazare și refacere pentru sportivii judokani și lipsa de resurse ale MTS pentru a le îmbunătăți, respectiv angajament ferm al FRJUDO pentru investiții private atrase pentru rezolvarea situației precare, improprie pentru obținerea marii performanțe”, explică el.
Întrebat de Gazetă dacă e adevărat că a fost împreună cu ministrul Dunca la Budapesta, Cozmin Gușă a confirmat.
”Marius Dunca a fost invitat oficial de către Federația Internațională de Judo la campionatele mondiale de judo în septembrie 2017, prilej cu care ne-am întâlnit la Budapesta”, a recunoscut Gușă.
CM de Judo s-a derulat între 28 august și 3 septembrie 2017.
Atunci are loc întâlnirea Vizer – Dunca – Gușă, la Budapesta.
La nici două săptămâni, pe 13 septembrie 2017, reîntorși la București, FR Judo cere către MTS hotelul, în folosință gratuită pe 49 de ani.
Pe 30 octombrie 2017, Marius Dunca e de acord cu cererea lui Cozmin Gușă și întocmește nota de fundamentare și proiectul de Hotărâre de Guvern.
Dar îi întârzie ministerul de finanțe, aviz negativ pentru un motiv pe care nu-l cunoaștem încă, și concluziile controlului ANAF, făcute publice de Gazeta Sporturilor.
Doar o pauză.
Proiect HG:
Citește și:
Ministrul sportului, Marius Dunca: ”Dansul sportiv are 6.500 de legitimați, la canotaj câți sunt?!”
Campioana mondială Gianina Beleagă, mesaj către ministrul Marius Dunca: ”Vedem tot!”
vieru • 28 ianuarie 2018, 17:16
LOOOL "Faptul că anulează munca unui băiat, pe care din întâmplare îl cunosc, băiatul ăsta de cel puţin 6 ani, de când îl ştiu, trăieşte pentru sport. Mi se pare nedemn ce a spus Tolontan. [...] Mi se pare un om mic cel care alege să se bată cu familia unui oponent. Niciodată, cu toate păcatele, eu n-o voi ataca pe doamna Bombonica. Eu aşa voi face presă, 20-30 ani. Cătălin Tolontan anulează şansele unor copii de a face performanţă. Am vorbit cu Andi Guşă zi de zi, e un om căzut, care nu vrea să mai facă performanţă. " https://www.realitatea.net/rares-bogdan-catalin-tolontan-anuleaza-sansele-unor-copii-de-a-face-performanta_2133719.html