Porumboiu: „A devenit o crimă să-l critici pe Lucescu”

Vasluianul spune că presa şi lumea fotbalului îl ţin în puf pe selecţioner

marți, 8 septembrie 2009, 11:02

Vasluianul spune că presa şi lumea fotbalului îl ţin în puf pe selecţioner

Dincolo de faptul că vorbeşte mult, Adrian Porumboiu vorbeşte uneori bine. Iată dialogul purtat cu el pe o temă la modă: pro sau contra Răzvan Lucescu.

– Nu vi se pare, domnule Tolontan, că Răzvan Lucescu are o presă foarte bună?!
– Ba da. Dar credeţi că e vreo relaţie vinovată presă –  selecţioner?

– Nu, nici vorbă. Bravo lui! Dar s-a ajuns cam departe cu înfierarea celor care au altă opinie. „Cum să te iei de selecţioner?”, se zice. Dar de ce să nu te iei? De unde, brusc, senzaţia aceasta de lezmajestate?
– Corect, aveţi dreptate, Răzvan are tendinţa de a se victimiza.

– E puţin zis! În Franţa am scos un rezultat senzaţional, dar am jucat penibil, de ce nu spunem asta direct?! Păi, niciodată Mara nu e peste Florin Costea! Iar Niculae, de la Dinamo, merita selecţionat. Şi dacă rosteşti asta te trezeşti că sar toţi pe tine ca şi cum n-am avea voie să ne exprimăm părerile faţă de jocul echipei.
– Şi asta e corect. Cînd Piţurcă se arăta nervos în faţa criticilor, îi aminteam că dezbaterea e normală. La Răzvan…

– Exact! Lui Răzvan Lucescu i se permite ce nu i s-a permis lui Piţurcă. Pe cuvînt, nu mă refer la Gazetă, dar reţineţi: presa are o atitudine slugarnică faţă de selecţioner. Îi face rău!
– Nu vă referiţi la Gazetă că vorbiţi cu mine…

– Nu asta contează! Cine, ce. Contează că am ajuns în situaţia aberantă ca singurul autorizat să vorbească despre „naţională” să fie Dinu „Vamă”. Uitaţi-vă la meciurile lui Răzvan şi o să vedeţi că pînă la urmă norocul te trădează. Să ţină minte asta!

Comentarii (89)Adaugă comentariu

ockiu  •  9 septembrie 2009, 11:14

„niciodată Mara nu e peste Florin Costea!”

ehh acum mai conteaza mult si cine e in fata acestor fotbalisti – ma refer la adversar si dupa mine Costea Florin inca nu e pregatit de nationala – acolo poate sa ajunga doar el nu si frati-su – cel putin NU inca.
fotbalistul costea florin mai are de invatat mai are de lucrat – la ATITUDINE.

dorin  •  9 septembrie 2009, 11:20

de ce nu se vorbeste despre faptul ca in ultimele 10 minute trebuia sa atacam cu toate liniile, pentru ca un rezultata de egalitate nu era bun decat pentru palmaresul lui Lucescu jr.?
de ce ne multumim cu putin, egalul este echivalent cu eliminarea, de ce nu am riscat totul, pentru ca dadea bine un egal
preferam sa pierdem onorabil si sa riscam sa fim prinsi pe contra atac si invinsi sau sa castigam atacand
eu am un gust amar, se vede ca mentaliatea lui Lucescu a ramas romaneasca , ca si echipele pe la care a trecut

alexander  •  9 septembrie 2009, 12:12

daca lucescu castiga toate meciurile pana la final inclusiv cel din franta atunci da puteam sa spunem ca e peste piturca dar asa care e diferenta dintre el si piturca dintre nationala lui si a lui piturca totusi,e si una, favorabila lui piturca meciul cu franta de la euro atunci cand francezii nu au avut prea multe ocazii si primul meci de calificare atunci cand chiar am aratat ca se poate juca si fotbal asa ca lasati o mai moale si cu razvan ca inca nu a aratat ca ne indreptam spre mai bine si cu ungaria si cu lituania am castigat cu noroc dar jocul a lasat de dorit la fel ca si selectia Hai bafta razvane si schimba ceva cat mai ai timp ca asa nu se poate face performanta

wally  •  9 septembrie 2009, 12:21

nu e o crima.dar ar trebui sa o faca persoane calificate,nu presedinti de cluburi,care o fac din interes.toata lumea se pricepe la fotbal,selectioner e unul singur.el decide cine intra sau nu,suportand consecintele

silicon  •  9 septembrie 2009, 13:10

Mai nu e o crima ca presedintii de cluburi sa isi dea cu parerea. Eu nu il simpatizez in mod deosebit pe Razvan si mi se pare destul de clar ca are cativa jucatori favoriti, care pot sa fie sau nu la nationala, nu au cine stie ce valoare. Dar imediat dupa meci dau pe un canal de sport pentru a revedea fazele si ceva comentarii. Si ce vad/aud: primul invitat la telefim e eternul Jiji care urla si zbiara la telefon aproape o ora toate „soparlele” pe care i le baga Pizturca pe gat. Asta dupa preambului Borcea, care in preziua meciului urla pe toate canalele: cum poate sa ii selectioneze pe X,Y si Z si nu pe astia de la mine? Ca X,Y,Z sunt vai de mama lor, aia sunt jucatori de nationala? Si apoi tot corul de Iancu, Mititelu, fratii Becalii urland pe aceaiasi tema?

Frate Porumboiule, asta e o reactie. Nu te supara, ca mata faci treaba buna acolo la Vaslui. Si ai voie sa spui ce vrei. Dar cand vad gasca Jiji si compania, care practic a distrus campionatul romanesc in ultimii 10 ani, dandu-se cu **** de pamant ca trebuia sa joace *****, mie mi se ridica sangele la cap. Sa isi vada de echipele lor, ca le-au adus in pragul falimentului

Antipaste  •  9 septembrie 2009, 13:22

Fratilor ce tot va intrebati de ce nu-l ia Mister Lucescu pe Costea la nationala. Raspunsul este aici:

gsptv.ro/viewEtapa.php?an=2008&idVideo=0&playList=501&cue=1&id=26

si toata repriza a2a cand s-au injurat de 2-3 Costea-Lucescu.

Nu stiu daca va aduceti aminte dar lui Lucescu jr. i-a stat in gat meciul asta cand Brasovul a fost practic scos din cursa spre UEFA.
Va reamintesc obiectivul lui declarat de anul trecut.

dimitris  •  9 septembrie 2009, 13:33

ce ne mai inchide gura razvanel si ne pune la punct…in schimb nu pierde niciun prilej sa se umfle in pene cu ce rezultate a facut el cu coman prin europa .deja devine jenant cu lauda asta de sine a lui…parca n-am mai vazut noi fotbal,el le stie pe toate…vorba lui porumboiu:norocul te lasa si el la un moment dat si atunci se vede valoarea…adevarul este ca prin egocentrismul si aroganta lui e imposibil sa nu-l detesti…asta daca nu esti rapidist sau brasovean….

mm  •  9 septembrie 2009, 13:40

Oricat de bine ar vorbi Porumboiu, un pic de bun simt nu-i strica nici lui – ar fi trebuit sa se abtina si sa amane comentariile dupa meciul Romania – Austria din aceasta seara! Asta trebuia sa-i spui domnule Tolontan, nu sa-ti conduca interviul **

Cristina  •  9 septembrie 2009, 13:41

Degeaba se comenteaza pro sau contra; e greu de schimbat ceva in fotbal.Ar trebui sa se schimbe echipa prin aducerea de noi talente (acel schimb de generatii…), ar trebui sa se motivezze mult mai mult jucatorii… etc etc etc

rushdie  •  9 septembrie 2009, 13:47

Am vazut meciul pe stade de France.
Primul meci pe care il vad cu Lucescu jr. antrenor.
Sint multe lucruri noi si bune in echipa lui Lucescu:
numai ca cele noi nu sint bune si cele bune nu sint noi.

Doar mai multa vointa,insa acceasi disperare de a nu primi gol,lipsa de agresivitate si cativa jucatori buni (3-4); restul cam de divizia secunda.

thomas  •  9 septembrie 2009, 14:34

De ce nu se vorbeste ca in minutele de prelungire toata banca Romaniei cerea fluierul de final?????????

Bogdan  •  9 septembrie 2009, 14:39

Si cand nu te tradeaza norocul, vor fi de vina arbitrii. (Vezi Lucescu senior).

Doctorul  •  9 septembrie 2009, 14:42

Tolo,

Porumboiu e doar alt selectioner dintre toate ***** astea de finantatori.

PS. Sa nu imi spui ca e subiectiv pt ca nu a zis nici un jucator de la Vaslui. Sa nu imi spui asta, ca nu tine.

Peace
DOC

Antipaste  •  9 septembrie 2009, 14:48

… sau tragerile de timp repetate.

BARBESCU  •  9 septembrie 2009, 15:09

Domnul Porumboiu ar fi bine sa-si vada de treaba sa nu isi mai dea atita inportanta .NU A VAZUT CA DUMNEZEU NU BATE CU PARUL.SA STEA MAI BINE IN BANCALUI

DIRICA  •  9 septembrie 2009, 15:19

Eh, porumbarii, fecalerii, mititelrii, peste care pune capacul nenea iancu, e cald monser, e cald in mintile voastre.

Luca  •  9 septembrie 2009, 15:39

Normal ca presa si publicul il tine in puf, este o persoana educata care stie sa vorbeasca nu gasca voastra de *** urlatori si aroganti.

V.  •  9 septembrie 2009, 15:43

Nu a-l critica pe Razvan Lucescu e o crima ci faptul ca il critici pe selectionerul echipei nationale total aiurea!
Argumentele cu care imi sustin parerea, enuntate ca intrebari:
1. Cate meciuri are la Nationala antrenorul actual?
2. Cati din jucatorii „vedeta” au fost apti pentru aceste meciuri?
3. In conditiile absentei motivate a unora din cei ce trebuiau sa fie titulari, este normal ca antrenorul sa caute alti jucatori?
4. Ce jucatori era normal sa ia antrenorul: jucatori total necunoscuti sau jucatori pe care ii cunoaste bine?
5. Care a fost plusul pe care toata lumea (inclusiv contestatarii) l-a observat la noua echipa? Nu cumva faptul ca jucatorii pun ceva suflet si osul la treab?
6. Cine e dl. Porumboiu la vremea actuala in fotbal? Nu cumva e cel care de doi ani aduce cu pupaturi „antrenorul momentului” la Vaslui si apoi, dand dovada de „competenta”, il da afara pe antrenor cu balacareala in presa si tribunale?
7. Cine e dl. Mititelu in fotbal ca sa-si dea cu parerea asupra nationalei? Este cumva cel care i-a suflat lui Costea in fund de a ajuns ala sa se creada Ronaldinho? Este Mititelu cumva cel care acum vreo luna il trimitea pe „Ronaldinho” la Craiova II iar acum il cere in nationala?
8. Cine e Borcea care ii reproseaza ca ia jucatori fara experienta la nationala (Roman) dar in aceeasi fraza (sau paragraf) il propune pe Andrei Cristea la lot?
9. Becali si pareri despre jucatori si selectie? 🙂

Criticile constructive nu pot sa deranjeze. Dupa parerea mea la ora actuala Razvan Lucescu nu are de ce sa fie criticat pentru ca nu a avut timp sa faca mare lucru. Da, e bine sa discutam despre probleme (jocul mai slab) dar de aici si pana la a-l invinovati ca nu e in stare sa faca o echipa care sa joace fotbal si sa bata Franta e putin cam mult…
Razvan a fost angajat acum ca sa se ocupe de urmatoarea campanie de calificare (Euro), care incepe in toamna lui 2010. Razvan are sansa de a putea experimenta si poate utiliza necalificarea la Mondiale ca un avantaj: s-ar putea gasi mai usor echipe pt. amicale „tari”, stiut fiind ca echipele calificate nu prea agreeaza sa joace intre ele inaintea competitiei.
Daca pana la inceputul campaniei pt. Euro nu se schimba mare lucur si se joaca la fel ca sambata atunci da, Razvan trebuie criticat. Pana una alta, vrem sau nu vrem, trebuie sa il sprijinim!

real  •  9 septembrie 2009, 15:56

Ma mira faptul ca cei care-l apara pe Razvan in momentul de fata,cred cu siguranta caci vor fi printre primii contestatari in cazul unui esec cu Austria.In nici o tara cu fotbal dezvoltat,antrenorii echipelor nationale nu ies sa faca conferinta de presa raspunzand la fiecare acuza venita din partea unor oameni de fotbal.Sa nu uitam caci critici exista si in arta,cinematografie,cultura,etc.si fiecare profesionist in domeniu le accepta ca atare.La noi insa antrenorul echipei nationale nu trebuie sa fie criticat de nimeni,cum ca jocul fara sara si piper pe care-l are ca sablon dl Razvan trebuie sa-l acceptam toti pentru ca asa vrea el.Motive ca ,,am intalnit o echipa cu jucatori care joaca la cele mai mari cluburi din lume,,si ,,numai Ribery costa cat tot campionatul nostru,,tin sa-i spun in numele mai multor iubitori ai echipei nationale,caci nu a facut altceva decat sa-si arate inca o data totala lipsa de experienta futbolistica pe plan european si sa nu uite caci Romania a invins Argentina,Columbia si Germania (meci amical)cu antrenori echilibrati si fara sa iasa in evidenta la fiecare 2-3 zile pe sticla sa se justifice.Nu stim daca dl.Razvan a inteles scopul acestor nemultumiri,ne pare rau caci ii lipseste notiunea de autocritica,dar de fiecare data ne da exemplu cele trei meciuri anterioare,care sa ne ierte D-zeu daca ne-am impus cu ceva macar si in afara de clasica ,,otravit fantini,,si,,dao mie,nati-o tie,,nimeni nu a observat nici un fel de tactica in nici una dintre partide,iar daca ,,baiatul lui tata,confunda echipa nationala cu ,,galacticul,, lui Brasov,va cadea intr-o mare eroare si sunt sigur ca un esec in aceasta seara,va culmina cu demisia asa zisului nostru selectioner,demisie care as vrea sa-i transmit ca nu va afecta pe nimeni,sa stea linistit.Aici e problema,jocul,tactica si momentele de explozie care fiecare echipa are nevoie ca sa-si transeze o victorie,noua intotdeauna ne-au lipsit.Daca si cu Austria ne vom prezenta cu acelasi ,,aplomb,,parerea mea este sa-si dea demisia si sa lase locul celor cu experienta sa conduca intr-adevar un lot national.

mimi-mihai  •  9 septembrie 2009, 16:19

piturca este un antrenor bun dar ultimele meciuri pe banca nationalei le-a tratat superficial parca nici nu mai conta daca castigam sau pierdem. Lucescu nu poate fi acuzat deocamdata prea tare pt. ca nu avem fotbalisti constanti pe care sa te poti baza cu cateva mici exceptii,asa ca oricum are nevoie pe langa inspiratie si de noroc.

gogutzu  •  9 septembrie 2009, 16:30

draga ,,monseur vasile”ca sa critici cu argumente solide selectionerul, trebuie ca sa produci tu valori ca sa-i scoti ochii la o adica, iata nu-mi selectioneaza jucatorii mei care AU VALOARE.dar prestatia vasluilui in europa league a fost jenanta ,asa ca taci din gura ca sa nu cazi de ……..e si cazul lui becalli a carui echipa a tremurat cu st gallen si motherwell(noroc ca nu prea stiau aia sa stea in ghete!)iancu sa taca din gura dupa ce stuttgart a sters cu timisoara pe jos,borcea sa taca cu betivanii lui,asa ca ciocul mic!voi vreti ca razvan sa faca din rahat bici,sa plezneasca si sa lase si vinataie!ai sictir bai astia ,cu echipe de rahat care faceti valuri degeaba!

Marius  •  9 septembrie 2009, 16:49

Este impresionant domnul Porumboiu prin ceea ce spune.

Trebuie sa-i criticam limitele lui Razvan care sunt aceleasi ca ale tatalui sau: lipsa de curaj si de asumare de riscuri. M-am convins ca pana la urma o sa ajunga tot ca Piturca. Numai ca Piturca s-a relansat la nationala batand Cehia acasa intr-un meci frumos, ceea ce i-a atras simpatia suporterilor. Antipatia si-a atras-o dupa meciul cu Olanda de la Euro in care a jucat exact cam ce incearca Razvan sa joace (de fapt sa evite sa ia bataie rau). Cred ca o sa asteptam mult si bine ca Razvan sa bata acasa o echipa cotata bine (Austria nu e asa ceva).

decebal 89  •  9 septembrie 2009, 17:42

Vad pe site postand, atacandu-l pe Porumboiu (sunt de acord 100% cu ce a zis)se pare ca unora le e dor dupa epoca de aur cand toata lumea era de acord tovarasul nr 1 aal tarii? Am avut un joc de Insulele Feroe sau San Marino si toti extaziati in fata lui Lucescu!!!!!EGAL (scris cu litere mari pt ca sa vada, ca de inteles tot nu vor intelege)a facut si Piturca ba ne-am inchis asa de bine ca francezii nici nu au vazut pe unde e poarta noastra; cu Razvanel marele antrenor de Romania daca eraa 3-0 (si nu se mira nimeni dupa desfasurarea meciului in prima repriza)la pauza, spunea apoi ca asta e valoarea fotbalului romanesc.

Gabriel55  •  9 septembrie 2009, 17:48

Domnule tolontan,
In fata mea te-ai descalificat total. Cenzura pe care voi o impuneti trebuie sa-l faca invidios pina si pe Popescu Dumnezeu (sau cum in chema pe cenzorul cominist).
D-le tolontan, ce va suparat faptul ca am spus despre porumboiu ca este o rusine pentru fiul lui (pai la vocabularul de birjar pe care-l etaleaza la toate televiziunile- si necenzurat) nu pot sa cred altfel!
Sau poate i-am jignit pe intelectualii din clanul becali. Da imi cer scuze, numai unul era cioban ( si mai este si la propiu si la figurat) ceilalti doi au fost functionari la militie; vindeau bilete la Patria si Republici si dadeau cu subsemnatul ( sectia ochiul si timpanul, va mai aduceti aminte?). Iar meseriile celorlalti doi sint foarte onorabile -sofer si zidar- atit doar ca asta in nici un caz nu-i face specialisti in fotbal si nu inteleg de ce le cereti lor parerea. Si poate nu asta, dar de ce ne intoxicati pe noi cu parerile lor gingave, scelerate pina la isterie (vezi borcea si jiji). Daca chiar credeti ca au pareri interesante, luatile parerea si tineti-o pentru voi, si delectati-va.
Sper sa nu spuneti chestia aia foarte inteligenta cu telecomanda sau cu faptul ca nu ma obliga nimeni sa……asa si pe dincolo.
Aveti e-mailul meu; chiar va rog sa-mi spuneti de ce m-ati cenzurat. Nu am vorbit trivial, nu am jignit (si chiar si atunci, imi asum pe deplin cele ce scriu). Daca ati infiintat un blog unde poate toata lumea sa-si spuna parerea inseamna ca prevederile Constitutiei sint in vigoare si am dreptul la opinie. Daca jignesc sau aduc cuiva prejudicii, daca ceea ce spun sint acuzatii fara acoperire inteleg sa raspund conform legilor, dar sa-mi bagati pumnul in gura mi se pare de cel mai prost gust! Astazi!!! In 2009!!! In UE!!!

Cătălin Tolontan  •  9 septembrie 2009, 17:54

Gabriel55: sinteti prea vehement k sa realizati ca, totusi, nu moderez eu posturile, ci colegii mei. In al doilea rind, cind spuneti „scelerat” unde va incadrati cu exprimarea? In al treilea rind, o fi porumboiu o rusine pentru fiul sau, dar e rusinea care i-a dat viata, educatia si banii ca sa faca filmul

vlllad  •  9 septembrie 2009, 18:33

Este mult prea devreme ca selectionerul sa fie criticat. Penibili sunt Porumboiu, Borcea, Becali si toti ceilalti care pun presiune inutila pe Razvan Lucescu. Dupa terminarea preliminariilor pot incepe analizele (eventual) critice. Pana atunci lasati omul sa experimenteze, sa gaseasca o formula de joc viabila, si nu va mai asteptati la minuni peste noapte, ca nu e cazul.

vlllad  •  9 septembrie 2009, 18:39

Si inca ceva… chestia asta cu presa favorabila lui Lucescu e o inventie. Daca era favorabila, declaratiile unor nimeni precum Borcea nu apareau in ziar, erau cenzurate. Dar in momentul in care voi le tineti isonul acestora, chit ca nu il criticati direct pe Razvan, nu poate fi vorba de favorizare.

Chestia asta imi aduce aminte de presa din SUA, acuzata ca ar tine cu democratii in dauna conservatorilor (cautati ‘liberal bias’ pe Goagal), desigur o inventie, dar acuzatia a avut rolul de a muta presa intr-o directie conservatoare din pozitia echilibrata pe care o avea, astfel ca acum sunt pline televiziunile din SUA de fanatici religiosi si ‘vulturi’ neoconservatori, dupa cum s-a vazut si in sustinerea lui Bush si nepunerea la indoiala a veridicitatii atentatelor de la 11 septembrie.

Daca tot nu ma credeti, facem o analiza de continut pe ziarele de sport, sa vedem cu ce cuvinte este asociat Razvan in comparatie cu Piturca (inainte de dezastru), si s-ar putea sa nu difere foarte mult.

teo  •  9 septembrie 2009, 18:44

se face caz atata de selectioner,dar nu prea am vazut dezbateri pe tema ca nu prea avem jucatori.eu cred ca ponderea unui antrenor este de 5-10% intr-o echipa,restul o da valoarea jucatorilor ce compun echipa.nu cred ca vom avea vreodata o nationala de care sa se sperie brazilia,argentina sau orice alta echipa de top,pt.ca la noi totul se face dupa ureche,pe pile si cumetrii.cu mentalitatea balcanica nu vom ajunge niciodata in top,poate peste2-300 de ani

corneliu  •  9 septembrie 2009, 19:01

Exact cum nu se poate ca un arbitru sa aiba pentru aceeasi infractiune, doua Regulamente, tot asa si ziaristii l-au luat in brate pe Lucescu jr., cum nu l-au luat pe Hagi! Sa nu se uite ca intreaga familie Lucescu n-are nici o calificare la un Campionat mondial. Jocurile la reprezentativa Romaniei – si nu numai, mai ales cele de calificare, au alta incarcatura! Deageaba incearca presa sa diminueze din meritele echipei Romaniei conduse de Piturca, ei au reusit doua calificari, chiar cu puncte foarte multe!! Doar pentru faptul ca joaca poker si ca este un morocanos ca fire si nu facea ce vroiati voi, da voie presei din Romania sa stearga meritele si rezultatele lui Piturca ca antrenor si jucator? De ce nu incercati sa recunoasteti ca ceea ce faceti voi, cu BAIATUL domnului Mircea Lucescu, se numeste pupincurism total din partea mass-media!! Nu se poate intr-un stat civilizat sa nu fie nascuti si niste Gica-contra! Adica ziaristi care sa scrie contra „indicatiilor/comezilor” dictate de patronatele din Trusturile de Presa, interese personale ale jurnalistilor – nu stiu daca remunerate sau nu – sau intr-adevar „o constiinta pura, general insusita” Nu este pentru prima oara cand ridic aceasta problema. Pentru ca totul de „niveleaza” in presa, mai ales pe bloguri, ca majoritatea ideilor merg favorabil catre formatorii de opinii/jurnalistii care posteaza materiale de autor/atitudine! Si nu este asa! De nenumarate ori am enervat pe domnii de la IT sau poate chiar pe autor ca nu aveam aceeasi parere cu ei, in schimb raman pe blog postari cu un limbaj indoienic, exagerate, unele chiar nefondate, dar servesc de minune autorului care manipuleaza astfel opinia publica! Va dau doua exemple. Campanie anti Steaua. Spun ziarele „76% din suporterii stelisti au votat pe blog ca doresc ca Gigi Becali sa plece din Ghencea”. Pun intrebarea, de unde are redactia confirmarea ca toti care au votata pe blog sunt stelisti? Pot de aici sa deduc ca de fapt este pusa la cale „o lucrare gazetareasca cu tema”, cum ar declara domnul Porumboiu? Sau campania de „toamna anti Becali”. Pai cum sa nu deducem ca-i „comandata” toata campania, daca TOATA MASS-MEDIA INTR-UN COR cu sorginte comunista (vezi cuvantul adeziune) il „infiereaza” pe oier? Macar unul, doi „de samanta”, ca sa fie democratic, sa scrie pro Becali, ca doar a facut si lucruri bune pentru fotbalul romanesc! Eu sper sa cred ca este mai usor si mai comod sa scrii un pamflet, eseu, material de atitudine impotriva unui oier, care nu are o pregatire academica si inteligenta ca sa poata sa se apere. El are o viclenie si un talent actoricesc, ambele native, voi il provocati, stiind foarte bine ca un om simplu „sub presiune”, a nervilor in cazul Becali, face gafe si prostii dupa prostii si voi, cu oportunuitate, le folositi in favoarea interesului personal, dar mai ales general! Sa inteleaga domnul Lucescu jr ca vrea nu vrea, vreti nu vreti, noi, cei multi, adica suporterii, vom analiza, daca nu pe blog – ca suntem „scosi pentru ideii criminale” -, pe stadioane sau in Cismigiu, acolo unde pe vremuri mai veneau Eftimie Ionescu si Ioan Chirila si se „adapau de la sursa” (citeste micreobisti) si culmea se mai si contraziceau de fata cu noi! Va aduc la cunostiinta, ca noi suporterii, cunosteam faptul ca Eftimia Ionescu era suporter progresist (ce analize mai tranteam impreuna cu dansul miercurea la restaurantul Medias!! Da, da era gazetar editorialist la ziarul Sportul, dar nu se rupea de suporteri), iar Ioan Chirila suporter dinamovist, se numea transparenta si respect pentru noi, suporterii de toate culorile. Si nu se cultiva in presa ura, indemn la violenta, care sunt „samanta de sacandaluri”, ce fac atat bine „slujitorilor mass-media”, DAR NOUA, sigur, NU!

paul  •  9 septembrie 2009, 20:12

ca intotdeauna..un om foarte corect…..daca ar fi toti ca el ar fi si fotbal de calitate…

Dinny  •  9 septembrie 2009, 20:34

Corect!
Este stupefiant cat de mult si-a schimbat opinia,intreaga presa….de la 100% impotriva lui Piturca,la 100% in apararea lui Razvan….de fiecare data a cazut in extrema !

Penalty  •  9 septembrie 2009, 21:41

DL Tolontan, sincer nu stiu ce sa cred. Am avut 2 comentarii, amandoua cenzurate DE CE? – nu am folosit cuvinte injurioase, din cate se pare adevarul supara. Nu s-a schimbat nimic in tara asta. Poate vreti sa-l laud pe Dl Porumboiu – nu pot sa fac asa ceva cand stiu ce fel de personaj este. Bine spunea si GABRIEL55 – la comentariul 74. Chiar i-ati raspuns la comentariu – m-am si mirat. Pe un blog credeam ca poti sa-ti prezinti propria opinie, dar pe acest blog se pare ca nu se poate. Oricum succes in continuare.

jiji  •  9 septembrie 2009, 23:34

Oricine ar fi selectioner,nu are de unde alege.avem jucatori aproape varza.

nicolae  •  9 septembrie 2009, 23:41

romanul este , politicean, profesor, specialist in diverse si nu in ultimul rand selectioner nu il apar pe lucescu dar imi pare rau de toata tevatura care sa creat in jurul lui si al nationalei .
LASATI TIMPUL SA REZOLVE TOT DOAR REZULTATELE VORBESC SI PANA UNA ALTA ESTE NEINVINS LA NATONALA

bass  •  9 septembrie 2009, 23:51

Presa din Romania cauta doar scandalul!!! Mi se pare aberant sa te iei de Razvan Lucescu la ora actuala. Uitati-va in primul rand la echipa, nu avem jucatori valorosi la echipa nationala, chiar Niculae nu e un Henry sau un Benzema si nu poate face diferenta!!! Domenech poate fi criticat pentru ca are jucatori valorosi, dar Lucescu face o treaba foarte buna cu valoarea slaba a lotului pe care il are. Majoritatea ziaristilor nu fac o analiza a lotului ci doar sar la gatul selectionerului. Nu-i asa domnule Tolontan ca in primul rand va intereseaza sa vindeti ziarul? Sa promovati opiniile, total eronate, a unor Porumboiu, Becali si Borcea, doar pentru a creste vanzarile? Puteti sa nu publicati opinia mea, este doar pentru d-va, poate va mai pune pe ganduri, poate incepeti sa promovati valorile adevarate si incetam cu non-valorile doar pentru ca vand ziarul.

Dan C  •  10 septembrie 2009, 9:51

da, prea multe motive nu sunt inca sa se ia lumea de Lucescu. E NEINVINS!!! Da totusi cand **** se apuca sa aduca si ceva puncte, spectacol, goluri? Stilul tipic al romanilor, dam un gol stam cu ***** poarta. Nu dam un gol speram sa-si dea ceilalti. Cu Franta am jucat asa de bine ca am facut egal cu 2 goluri inscrise de ei, atat de tare i-am enervat. Pe Austria asa de tare am stat ca putea fi 4-0 si tot la egal am ajuns, atata putem.

suporter?  •  12 septembrie 2009, 23:37

nu l-am urat pe Piturca-omul, am detestat doar forma de exprimare: antijoc, teama, incapatanare, jucatori-clienti, intepenire totala intr-un mod de a gandi fotbalul care te descalifica din vremurile moderne… si l-am sustinut pe Razvan pt ca mi se parea ca e tot ce nu era Piturca: tanar, modern, dispus la risc si la remanierea jucatorilor, etc… dar constat ca e absolut identic: fundul in poarta (stil FC Brasov), doar „clientele” selectionata la lot (ori fini gen Surdu, ori jucatori pe care i-a antrenat, gen Maftei), neasumarea riscului (0-0 cu Franta calare pe noi desi trebuia sa fortam, Austria in ofensiva pe final la noi acasa); Razvan n u realizeaza ca a vut o mare sansa: in lipsa oricarei sanse practice de calificare trebuia sa ne arate ca fotbalul se poate juca si altfel, ofensiv, fara teama, ca aria de selectie nu trebuie redusa la dimensiunea unei agende telefonice (Andrei Cristea sau Bogdan Stancu in loc de Surdu, de ce Maftei, Mara, Mazilu, de ce doar rezerva cu Franta, de ce Codrea, de ce nu Bourceanu sau Florin Costea,etc)… dar a ales sa-si protejeze palmaresul: campania se apropie de sfarsit, cecul in alb expira, viitoarele preliminarii bat la usa si daca el nu arata ca poate gandi totul de la zero intr-un mod care sa ne dea si noua, suporterilor, motive de speranta, inseamna ca nu e decat un nou/vechi Piturca si ca lipsa spectatorilor de la meciurile nationalei nu tine de costul biletelor, ci de de o cunoastere a fotbalului vecina cu un bun-simt care le lipseste „profesionistilor”.

suporter?  •  12 septembrie 2009, 23:39

erata: „de ce GIGEL BUCUR doar rezerva cu Franta”…
multumesc,

14you  •  14 septembrie 2009, 13:51

CINE E PORUMBOIU?!!DA, INTREBARE SIMPLA!!Opiniile carora aduc ceva nou si ajuta la performantele fotabalului nu comentarii sterile si pline de intepaturi!!Declaratii fara pic de jena,aparitii enervante si fara de miez!!

Comentează