Comeseanul

marți, 6 martie 2007, 2:10

Poate că cei tineri. Ei nu-l cunosc. Ei pot ridica din umeri. Noi, însă, avem voie să comitem imprudenţa de a grupa în aceeaşi propoziţie pe Florin Călinescu şi geniul.

A fost probabil cea mai importantă vedetă TV de la începutul erei media din România. Acum un deceniu, preşedinţi de ţară şi de scară, regizori celebri sau politicieni pe care azi nu-i mai cunoaşte nimeni, cu toţii au trecut prin platoul de la „Chestiunea Zilei”. Iar românii descopereau personajul televizat, ca prelungire şi susbstitut al realităţii.

Pe măsură ce invitaţii săi stăteau cu inima în gît, aşteptînd replicile dum-dum ale moderatorului, Călinescu dobîndise ubicuitate de spiriduş. Realiza talk-show-uri, dezbateri electorale, chema lumea de Crăciun, de Paşte şi de pe litoral, transmitea baluri şi operaţiuni caritabile. Supra-expunere pentru un supra-talent.

Partener la Rocar
La un moment dat, aşa cum ni se întîmplă tuturor, Călinescu a ajuns să păşească în coada propriului succes. Golit de chef şi de rating în TV, a descoperit lumea afacerilor şi fotbalul. În manieră proprie. A devenit partener la Rocar, echipă fondată în plină Blatiadă. Un soi de de Moreni pe stil nou, dar cu pretenţii de club haiduceasc. Fostul patron, Gheorghe Florea, explică şi acum acele timpuri prin „nevoia de a ne apăra în faţa şmecherilor de mare calibru din fotbal”. Mmmda. Apărarea Neţoiu.

Omul lui Iancu
Asocierea cu fotbalul a lui Florin Călinescu a continuat în acelaşi stil dîrz şi păgubos. După ce Marian Iancu a venit la Timişoara, fosta mare vedetă a ajuns om de casă al patronului şi susţinătorul necondiţionat al mişcărilor acestuia.

Acum două zile, un telefon nocturn primit de la emisiunea Fanatik-Show a descoperit în Călinescu nu doar comeseanul cu chef al lui Iancu, ci şi scandalagiul perfect. Cel care nu realizează că face scandal. După cîteva replici de gang, el l-a atacat pe Răzvan Lucescu, aflat în studiou, cu trimiteri la bărbăţia acestuia.

Iadul sînt ceilalţi
Într-un interviu recent, oferit în săptămînalul cu acelaşi nume, Călinescu s-a dezlănţuit, savoros şi nedrept.

Despre Rădoi: „Profesia lui e cea de fin, nu de fotbalist”.
Despre Chivu: „Nu-l vrea nimeni!”
Despre echipa naţională: „Nu avem nici o şansă”

Călinescu are senzaţia că e şeful ordinului Înfruntarea Adevărurilor Imposibile. Şi singurul membru, de altfel. Dezgustat, pune şi întrebarea: „Mai merită să vorbim despre fotbalul ăsta?”. Nu ştim, să-l întrebăm pe Iancu!

Cu faţa de masă în cap
Fotbalul nostru nu e o colecţie de serafimi. Dar nici nu putem pretinde că a rămas acelaşi ca pe vremea cînd Rocar înşira 20 de meciuri trucate într-o stagiune. Împreună cu încă 10-12 echipe.

Să stai şi să-i înjuri în primul rînd pe cei care au reuşit ceva în Europa, Lucescu, Rădoi şi Olăroiu, se numără printre ei, şi să-l lauzi în continuare pe „domnul Iancu”, e tot una cu a-ţi trage pătura peste cap în pat, crezînd că astfel ţii ziua departe. Plus că nu e pătură, ci faţă de masă.