După demonstrațiile de azi: nimic nu e pierdut, totul se joacă!

duminică, 26 noiembrie 2017, 9:54

Dacă ai șansa să ajungi la 4 ani pe stadion, înveți câteva lucruri.

1. Întâi, că dacă plouă, indiferent ce ai face, ajungi să te uzi la fund. Vrei fără riscuri, stai acasă!
2. În ciuda înghesuielii, ”s-a umplut, dom’le!”, mereu mai e loc pentru un suflet de spectator, care să se înghesuie între voi, pe gradenele de lemn. Observația e foarte utilă și după 45 de ani, în metrou, dimineața.
3. Nu ești, niciodată, niciodată, cel mai deștept om care vede meciul. Pe o rază nu mai mare de 10 metri, vei depista imediat pe cineva mai informat și mai haios decât tine.

Și mai e ceva.

Mulțimea are propria logică. Când zici că doarme, se înfurie.

Iar când rupe gardurile și te temi de ea, ia forma unei respirații calde, peste o sută de mii de oameni pe marginea terenului, cum s-a întâmplat în anii ’80 la un celebru ”cuplaj”’al echipelor bucureștene.

O lecție care se aplică în orice domeniu.

Când te aștepți ca oamenii să tacă, ei curg în stradă spontan, cu zecile de mii. Precum  în iarna lui 2012, când au strigat în apărarea lui Raed Arafat sau, mai exact, a ideii de competență nesupusă capriciilor decidenților politici.

Dacă mulțimea vrea să iasă la vot, iese – ca-n 2014 la prezidențiale; dacă nu, nu – ca la parlamentarele din 2016.

Și uite că, după logica lor misterioasă, doar câteva luni mai târziu aceiași ”amorțiți” umplu străzile, o jumătate de milion în toată țara. Așa a început mișcarea #rezist.

În ultimele zile, mai mulți jurnaliști, printre care Dan Tăpălagă și Ioana Dogioiu, au considerat că demonstrațiile din această duminică de 26 noiembrie sunt cruciale.

Fără un șuvoi magnific de oameni, spun ei, salvarea progresului democratic va fi aproape imposibilă.

Primul ziarist a avansat și un ”necesar” mai mare de câteva zeci de mii de demonstranți, probabil se gândea la sute de mii, pentru că, altfel, cei de la putere nu se vor speria și vor face ceea ce vor.

Nu e nimic greșit, fiecare are dreptul la opinie, la anticipări, la o cheie în care să citească clipa și semnificația ei.

25.000 de bucureșteni au manifestat duminică seară, conform Hotnews

De ieșit au ieșit, cumulat în orașele țării, ”doar” câteva zeci de mii de români.

În jur de 25 de mii în București și, cumulat, cam tot atât în celelalte orașe: 5.000 la Brașov, 7.000 la Sibiu, 3.000 la Iași.

Un total de 45.000 – 55.000, luând o medie între estimările Digi 24, Hotnews și Agerpres.

”Doar” atât au putut să adune #rezist, plus PNL, plus sindicatele?

S-a pierdut partida?

Nu.

Pentru că mulțimea are propriul ritm interior. Ea deține feluri misterioase de a metaboliza opoziția la ceea ce consideră că-i afectează viața.

Nu știi niciodată.

Ipoteză: dacă Toader o demite pe Kovesi, te trezești pe 1 Decembrie cu de zece ori mai mulți oameni în stradă, transformând micii cu muștar în muniție hipercalorică pentru praștii. Sau poate că nu. Poporul decide.

„Poporul tace, este răbdător și prudent. Se teme, nu-și simte încă puterile. Dar totodată face un calcul amănunțit al nedreptăților și, la un moment dat, ajunge la bilanț. Alegerea acestui moment este cea mai mare enigmă a istoriei”,  explică Ryszard Kapuscinski.

Kapuscinski este un reporter care a văzut mișcări de stradă, revoluții și cotituri ale istoriei vreme de peste o jumătate de secol, pe toate continentele.

În cartea sa ”Șahinșahul”, poate că Humanitas va avea inspirația s-o reediteze, genialul jurnalist polonez pune această întrebare: ”De ce s-a întâmplat mișcarea oamenilor atunci, și nu altcândva? De ce momentul a fost grăbit de această întâmplare și nu de alta? Doar încă mai ieri puterea își îngăduise excese mai mari și totuși nimeni nu reacționase!”.

Și apoi răspunde, referindu-se la revoluția din Iran, dar și la alte mișcări populare din lume.

Poporul depozitează umilințele, lipsurile și nemulțumirile, uneori fără să știe el însuși cum o face.

Porțile de intrare a sentimentului de revoltă care dospește sunt, de regulă, umile și neînsemnate: bazarul plin de gospodine grăbite, piața de legume, șoseaua gâtuită de trafic, cabinetul medical murdar unde îți duci copilul.

La un moment dat, imposibil de intuit, mămăliga explodează.

”Izbucnirea mulțimii nu e niciodată planificată. Momentul acestei izbucniri îi surprinde pe toți, chiar și pe cei care năzuiau spre ea. Rămân mirați față de noul element care a apărut pe neașteptate și răstoarnă totul în calea lui” Ryszard Kapuscinski, ”Șahinșahul”

Această logică a imprevizibilității mulțimii e în continuare valabilă și probabil va fi valabilă cât va exista umanitatea. Peste ea, dar nu anulând-o, ci doar diversificând-o, se suprapun metodele lumii moderne.

Pentru că, astăzi, formele de manifestare și de rezistență sunt mult mai numeroase.

E foarte puțin probabil ca, începând din această seară, considerându-se învingători, Dragnea & Co să facă tot ceea ce le trece prin cap. 

Nimic nu e pierdut.

Nemulțumirea în România e mult mai mare, iar cetățeanul de azi transmite semnale celor de la putere în feluri la care nici măcar nu ne gândim.

Poți vota, manifesta sau face grevă, triada clasică a democrației. Dar poți să te organizezi în ONG-uri și poți dona, poți face petiție online, poți să te rogi în biserică sau acasă la tine. Orice contează!

Lipsa de coeziune a mișcării semnifică și slăbiciune, dar și realitatea că în această țară trăiesc oameni care gândesc cu propriul creier. Care au opțiuni politice diferite, care se uită la televiziuni diferite, dar care știu să identifice firul roșu de netraversat când e cazul.

Ece Temelkuran, o ziaristă din Turcia, pe care am citat-o sufocant, dar e foarte tare!, surprinde antologic această ”nehotărâre” a mulțimilor:

”Este clar că ne dorim ceva greu de înfăptuit.

Dacă ar trebui să facem o listă cu lucrurile pe care le vrem, aceasta ar arăta astfel:

• O mișcare care să nu fie o organizație.
• O forță care să nu fie o autoritate.
• O cooperare fără ierarhii.
• O prezență care preferă să rămână nenumită.
• Acțiuni nepremeditate.
• Indivizi unici care tânjesc după afinități cu ceilalți.
• Un limbaj și o retorică rezistentă care să nu consolideze conceptele importante.
• Furia care să ia, în mod obligatoriu, forma unei sărbători”.

Se potrivește fabulos, nu?

Deși nu e o cronică din Piața Victoriei, ci din Piața Taksim.

Orice autoritarism care are sentimentul că a câștigat meciul în duminica aceasta rece și cețoasă se păcălește rău de tot.

Să rămânem optimiști.

După cum spune o veche vorbă din înțelepciunea fotbalului: ”Pe nemți nu ești sigur că i-ai bătut decât atunci când s-au suit în autocar și au plecat”.

Astăzi e valabil și pentru noi.

N-am plecat nicăieri.

Chiar și milioanele de români care au plecat peste graniță sau stau în casă sunt, într-un fel, tot aici!