luni, 5 decembrie 2016, 6:58
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Era imposibil de anticipat.
Ceea ce părea, inclusiv pentru autorii acestor rînduri, drept cazul unui manager rapace și excentric de la un spital mediu bucureștean, se poate transforma într-o avalanșă de proporții.
Care amenință să măture copaci înalți de pe ambii versanți politici.
Florin Secureanu este în țară, undeva la munte, și nu e singur. Îl însoțesc multe voci familiare.
”El are înregistrări audio pe care le-a făcut în acești ani cu toți contractorii și emisarii politicienilor în momentul în care le dădea bani”, declară pentru Gazetă o sursă din apropierea lui.
Secureanu vrea să-și negocieze situația cu procurorii, mai ales că, după cum ziarul a aflat abia în această noapte, el mai are un dosar la DNA! Exact un dosar de mită!
Pe 27 octombrie 2016, Tribunalul București a admis cererea DNA de a redeschide urmărirea penală în dosarul în care Florin Secureanu este acuzat de ”infracţiunea de cumpărare de influenţă” la postul de televiziune OTV.
Povestea este un mic roman în marea epopee a lui Secureanu. Pînă în februarie 2016, faptele ei au fost confuze și pentru procurori.
”Acum cîțiva ani, Florin Secureanu a cumpărat o casă pe bulevardul Pache Protopopescu. La un moment dat, el s-a certat cu proprietarul, care s-a considerat înșelat, dat afară din casă și neplătit integral, și l-a amenințat pe manager că se duce la Dan Diaconescu”, povestește o sursă a ziarului.
Inițial, televiziunea ar fi relatat cazul, dar, mai apoi, Florin Secureanu a plătit și l-ar fi făcut pe Dan Diaconescu să dea faptelor turnura care-i convenea medicului.
Banii ar fi mers prin intermediari.
Cînd a ajuns inițial la procurori, dosarul i-a fost favorabil lui Secureanu.
El figura drept ”parte vătămată”.
Dar, prin Ordonanța 161 din februarie 2016, Șeful Secției 1 de la DNA, cere instanței redeschiderea cercetărilor și-i încadrează pe Dan Diaconescu și pe directoarea sa economică Diana Voiculescu la ”infracțiunea de șantaj”, pe alți angajați ai OTV la complicitate la șantaj și favorizarea făptuitorului și pe Florin Secureanu la ”infracțiunea de cumpărare de influență”.
Instanța admite acum o lună ca procurorii să continue cercetările în noua formă a acuzațiilor, cu Secureanu învinuit și nu victimă.
Pe acest fond vine investigația Gazetei Sporturilor.
Și dispariția lui Secureanu.
Din noi informații aflate în posesia ziarului, el a părăsit apartamentul RAPPS din centrul Bucureștiului luni, pe o ieșire din spate, care dă spre o curte greu vizibilă.
”A rămas în țară și a plecat la munte”, susține un cunoscut.
În acest timp, a luat legătura cu unii dintre protectori și s-a gîndit care e șansa lui de a scăpa cu o pedeapsă cît mai mică după ce zeci de facturi false și contracte pe bani publici au fost expuse de ziar.
În mai multe convorbiri cu apropiații, Secureanu le-a spus că ”tot ce mi s-a întîmplat va fi suportat și de cei cărora le-am dat. Îi am înregistrați pe toți!”.
Pasiunea lui pentru înregistrări este confirmată de mai mulți oameni din ”Malaxa”.
”De fiecare dată cînd dorea să discute ceva delicat, despre bani sau combinații, ieșea din biroul său și se ducea, în spatele anticamerei, unde este o încăpere mică. Acolo avea microfoane. Dar nu numai acolo!”, relatează o sursă.
În cazul politicienilor, banii mergeau prin intermediari, care aceștia sînt înregistrați și au intrat în panică.
Florin Secureanu le-a spus apropiaților, încă de acum ceva vreme, că merge la ambele capete ale acestor alegeri parlamentare și că ”le-am dat tuturor, primării, politicieni și firme”.
Unora le-a dat lucrări supraevaluate, adică ocazia de a scoate bani, iar altora, direct bani.
”Ca mare băutor de șampanie, asta e băutura lui preferată!, el își pregătise șampania din timp pentru 11 decembrie, că oricum urma să iasă bine”, povestește un om din spital.
”Acum, este speriat și, în același timp, furios pentru că nu vrea să plătească singur”.
Întrebarea e cînd se va preda Florin Secureanu la DNA?
Și dacă statul român va folosi ocazia pe care o are ca, pe baza acestui fidel băutor de șampanie și pasionat meloman al vocilor altora, să facă un pic de curățenie prin ograda cu mari promisiuni ale politicii noastre.
Stefan • 5 decembrie 2016, 12:47
Si inca o treaba. Am impresia ca faptele de evaziune fiscala nu tin cont foarte mult de sumele de bani trimise la negru. Ar trebui sa fie direct proportionale pedepsele cu sumele de bani. Pe Capone nu l-au bagat la racoare pentru crime. L-au ingropat banii nedeclarati. Cazul Secureanu. Sa zicem ca nu ar exista dovezi destule pentru a-l sterge de pe harta pe Secureanu. Exista doar cateva care s-ar rezolva cu niste pedepse usoare, desi evidenta spune altceva. Doar ca evidenta nu e o proba in justitie. Bun. Mergem acasuca la Secu. Observam ca averea lui nu e justificata ca marime, pentru ca veniturile declarate au fost mult mai mici. Primeste 1 an cu suspendare pentru trafic de influenta or whatever, daaaar, mai primeste 9 ani pentru evaziune fiscala si diverse alte infractiuni financiare. Ce face Secu? Mami, va dau in gat 30 de politicieni si institutii de stat care au fost unse ca sa ma lase sa "traiesc". Procurorii ofera imunitate totala, 30 de mari granguri ajung dupa gratii, 3 institutii de stat au parte de reforme majore. Matematica simpla. Si nici macar nu trebuie sa inventam roata, doar trebuie sa aruncam o privire in curtea altora sa vedem cum procedeaza. La noi nu e vorba de nestiinta, legile sunt facute la limita bunului simt. Sa fie legi, dar sa nu fie de ajuns de clare si dure ca sa ne arda pe noi legiuitorii.
seCUReanu • 5 decembrie 2016, 12:48
toti sunt la fel ! niste imbuibati. noi restul suntem vai de noi! fara sperante traind de pe azi pe maine, luptam si suferim zi de zi din cauza lor. daca o sa fie vreun protest abia astept sa ies si eu. Nu-i inteleg in schimb pe cei care participa la cuvantarile politicienilor acum in campanie si ii aplauda- chiar asa usor sunt de dus de nas?! sau sunt platiti?! dar totusi, si platit, cum sa tolerezi asa ceva?! cred ca suntem o caua pierduta. eu unul o sa ignor tot ce tine de politica si o sa incerc sa nu depind cu nimic de ei.
Cătălin Tolontan • 5 decembrie 2016, 12:50
@morphstar: du-te la vot, voteaza cu cine te reprezinta, dar vezi ca titlurile pe care ti le imaginezi sint intr-o singura directie, iar realitatea lui Secureanu este polifonica :-)
Claudiu • 5 decembrie 2016, 12:51
Nu inteleg de ce nu apar in niciun ziar (in afara de hotnews) articole despre secureanu? Manipulare prin omisiune?! sau minimizarea pagubelor?
Andrei F • 5 decembrie 2016, 13:13
@morphstar Cred ca vei fi tare deceptionat!Treaba este ca Firea in 5 luni nu a schimbat nici un director de spital.Cei mai multi bani am inteles ca se da pentru numiri!Mai mult ca sigur ca trebuie sa fie cineva si din PSD dar probabil mult mai mic...Daca ai fi urmarit chitantele din ziar apareau ceva din PDL -inmormantarile platite de spital- si legaturile cu PSD au fost facute multe fortat.Fost(primar Iasi),fost sef PSD Austria... care doar au trimis mesaje de ziua lui Secureanu sau si-au pus numele pe o statuie si oricit de rau suna asta nu este coruptie!Sa nu stie d-l Tolontan ca PDL acum inseamna PNL? E curios cum vad ca sunt postari si despre spitalul Sf. Maria doar privit din unghiul ministrului!Sa nu fi aflat lumea ca spitalul SF. Maria a dat in judecata Ministrul? Apoi...ma risc si cred ca Secureanu este plecat in interes de serviciu,de fapt in interesul serviciilor altora!Nu erau pina acum ridicati oameni si trimisi in arest pentru mult mai putin decit Secureanu?Nu se spunea ca trebuiesc retinuti pentru a nu influenta ancheta ,pentru a nu ascunde probe?Si revin...multi de aici nu stiu si nu sint interesati sa ne spuna cine l-a numit pe Secureanu director la Malaxa!In mai 2007 toate spitalele apartineau de ministere .Legea prin care unele spitale au trecut la primarii a aparut un an mai tirziu!De asemenea,Oprescu a cistigat primul mandat tot in 2008!Te rog d-le Tolontan nu vreti sa ne spuneti cine a facut numirea lui Secureranu?
Cristi • 5 decembrie 2016, 13:35
Pe cand o situatie a anchetelor efectuate puse intr -un tabel cu finalitatea acestora in justitie. Foarte bine ca aduceti in discutie cazuri noi, dar sa fim la curent si cu ce se dispune in vechile anchete deschise. De exemplu se mai aude ceva legat de echiapmentul sportiv de slaba calitate folsoit de sportivii romani la Olimpiada?
Mircea • 5 decembrie 2016, 14:12
Dar angajatii din Malaxa cat ai ciupit si ei? Nucred ca timp de 9 ani au suportat jigniri,insule, ilegalitati etc... cred ca i-a terorizat dar numai cu frica nu menti tacerea.Si directorul financiar,medical,executiv si ei sant numiti politic nu ii poate schimba un manager asa cum vrea el ca pe niste sosete si ei au fost complici.
Bazil • 5 decembrie 2016, 14:45
Incheierea asta e de un populism oribil! Va mirati ca sunt comentariile pline de ura, dorinta de razbunare si de pedepse capitale? Ca generalizeaza oamenii la toti politicienii si chiar la ideea de partid politic? Mai reflectati la implicatiile si interpretarile pe care le puteti produce in valul nervilor. Sau luati o pauza de reflectie pentru ca nu cred ca dvs credeti ca populismul e solutia.
Bazil • 5 decembrie 2016, 14:52
Din mesajul dvs ca totul e o mizerie, Morphstar intelege ca e PSD, altii ca-i PNL- PDL. Si uite asa apare noua Alba ca zapada, partidul nepartid care sa ne salveze mai ceva ca FSNul
Gabi • 5 decembrie 2016, 16:04
Inmultiti cu numarul managerilor de spital din Romania, faceti o medie ponderata ( nu toti managerii s-au ridicat la nivelul prestatiei acestui ...secureanu ) si vom vedea varful aisberg-ului coruptiei ce a cuprins sistemul sanitar din Romania ultimilor 26 de ani. Cred ca ne vom ingrozi...!!!
Andrei F • 5 decembrie 2016, 16:11
@Bazil • 5 decembrie 2016, 14:52 Mai este o categorie de oameni printre care ma numar si eu...Il rog frumos pe d-l Tolontan sa ne spuna cine l-a numit director pe Secureanu!Am de gind sa-l rog frumos la fiecare articol care vorbeste de Secureanu...Deci...eu cred ca sunt si citiva de care nu trebuie sa stim!
vlad • 5 decembrie 2016, 16:19
Risc zero, România e țara cu risc zero. Omul ăsta a furat de a rupt iar pentru el riscul cu sau fără suspendare tot zero ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
as • 5 decembrie 2016, 16:44
In ancheta despre acest personaj se pomeneste si numele actualului primar al capitalei. Dar in urma cu 6 zile Firea l-a demis pe Secureanu. Cel putin asa sustine HotNews.
Dan Roua • 5 decembrie 2016, 16:46
am vaga banuiala ca se va preda pana in alegeri si chiar inainte de alegeri va da in gat pe cineva care va fi chemat sau retinuti, deturnand instant balanta votului. Eu personal m-as bucura sa-i salte pe toti, indeferent cati, de unde si pe cat timp. DAR: asta m-ar duce cu gandul la urmatoarea ipoteza: s-au "mirosit" ca va fi o captura importanta a DNA inainte de alegeri. DACA va fi din acest dosar, asta ma face sa ma intreb cum *** a aparut taman acum in gazeta.... doar ganduri, nu acuz, eu sper sa nu fie asa.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Anonim • 5 decembrie 2016, 17:07
Oare cind a aranjat intrarea lui fii-su la Vianu, pe cine a inregistrat? As fi tare curios!!
gigelos • 5 decembrie 2016, 17:12
Tot vad ca nu e gasit , ca a disparut bla, bla . Intrebare . E cautat ? Mandat ceva . Cine il cauta ? Politia ? DNA-ul , armata , primarie . Cred ca nu-l cauta nimeni . Sa vina ai nostri si apoi ne descurcam noi
gigelos • 5 decembrie 2016, 17:14
apropos Catalin , mai esti sef la ziar , ai vazut mizeria lui Stucan despre Hagi ? Va faceti de ras , ati facut transfer mare , dar nu e postul lui . Bagati-l in poarta . Sau mai bine ,, la poarta ''
bogdan • 5 decembrie 2016, 17:25
Catalin,ancheta deschisa si sustinuta de voi este,dupa cum bine ziceai un caz scoala de ce inseamna coruptia si consecintele ei in tara asta.cu toate astea mie mi se pare destul de bizar ca acest dosar,caz,are o sustinere,reflectare palida in restul presei romanesti.refuzam sa privim oglinda sau Securenu et com sunt chiar atat de puternici?in afara de cititorii gazetei prea putini stiu de ce ati scos voi la iveala.aici nu sunt facaturile cu cantarul si closetul de aur ale lui ceausecu.aici "aurul' e veritabil si personajul e tot de acolo.din punctul meu de vedere orice jurnal de stiri din ultima saptamana cu acest caz trebuia sa se deschida,parca niciodata nu s-a pus lumina mai bine pe ce se intampla "in spatele" nostru sub ochii nostri in acelasi timp.prea mi se pare ca e trecut la 'diverse'.tu cum vezi treaba asta?
Marian • 5 decembrie 2016, 17:52
Nu stiu de ce cred ca Secureanu asta este o plevusca! este unul din managerii de spital din Romania care a in loc sa bea sampania s-a scaldat in ea. Sigur ca orice gaz Secureanu merita atentia GSP, dar sunt alti pesti mari care s-au dat la fund ce merita a fi studiati pe uscat. Hrebenciuc, Nastase, Mitrea & Co au stat prea putin la mititica pentru cat s-a auzit c-au furat. Pentru cateva milioane de euroi m-as impusca si eu in gusa si-as sta la parnaie cateva luni. Unde au disparut pestii cei mari, de ce nu mai vorbeste nimeni de ei? de bani si averile lor.
Andrei • 5 decembrie 2016, 20:28
Domnul Tolontan , Hexi-pharma s-a stins ? Nu se Mai aude nimic. A murit persoana pusa la inaintare si gata s-a rezolvat , se musamalizeaza restul?
… • 5 decembrie 2016, 21:06
Avem mai putin de-o saptamana pana la alegeri. Partidele isi freaca palmele ca vor scapa in sfarsit de tenocratii care nu au facut altceva decat sa le ,,incurce" lor planurile marete. Le-a stat in gat guvernul asta! Cred ca a fost destul de horror pentru ei ultimul an!
Observatorul • 5 decembrie 2016, 21:27
Andrei F, comentariile despre Sfanta Maria s- au facut prin prisma unor angajati din spitam, nu din punctul de vedere ministerial.ZILNIC curg spre morga spitalului pacienti din cauza infectiilor intraspitalicesti din ATI
Gigi • 5 decembrie 2016, 21:38
*** și asa dispar o mulțime de probleme pt mai marii zilei și ușor ușor se merge în direcția spre care a luat,o și hexi pharma
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
george • 5 decembrie 2016, 23:10
daca e adevarat ca ii are inregistrati, nu se va intampla mare lucru! va sta cel mult 1 an la mititica si va iesi bine mersi! Faptul ca inca nu a fost retinut spune multe! A furat milioane si se relaxeaza la munte.....saraca mea tara!
Andrei F • 5 decembrie 2016, 23:13
@ Observator. Sper ca vorbești serios! Dacă este cum spui... atunci mare noroc pe noi românii! Dacă spitalul nu se apuca să facă transplant de plămâni marele Ministru nu trimitea controlul la spital și altfel nu apareau relele din spital! Ieri am vrut să fiu sigur cine a fost ministru în 2007 anul numirii lui Secureanu... Ști ce am descoperit?Un ordin de ministru care stabilea norme pentru dezinfectarea în spitale... Mă poți verifica... Caută în Opera cine era ministru al Sănătății în mai 2007...Ști ceva și mai ridicol? Multe spitale nici nu au cum să fie în regulă!Oare nu știm cit este de mare lipsă de personal medical?A murit Prodan si așa am aflat că Ambulanta București are lipsă jumate din ambulanțele necesare plus oamenii de pe mașini!Și D-na Grasu a spus că a informat peste tot! Dacă așa stau lucrurile la București să ne gândim cum stă situația în țară?Acolo s-a trecut de la desființarea fizică a spitalelor acum câțiva ani la închiderea unor secții din lipsă de personal medicalacum! Crezi că ministrul va face un control și pe acolo? El trebuie să întoarcă banii la Finanțe...
elena • 5 decembrie 2016, 23:20
Daca tot e la munte si ceata...albastra....dispare !
acielv • 6 decembrie 2016, 1:31
Secureanu alearga sa-si negocieze libertatea. Dar ce nu inteleg eu este faptul ca e indicat ca singurul vinovat. Avem la spital si manager financiar, avem persoana responsabila de control financiar preventiv. La final de an se prezinta executia bugetara care este aprobata. S-au perindat pe la spital echipe de control care nu au gasit nimic. Nu cumva persoane care au lucrat cu Secureanu, au stiut de abuzurile lui, poate unii au si favorizat aceste abuzuri s-au transferat la alte spitale? Ei sunt absolviti de vina pe motiv ca faptele s-au prescris?
Gheorghe • 6 decembrie 2016, 17:06
Poate ne redobândim parcul Sticlăriei, devenit între timp grădina spitalului. Pe timpul ăstuia au mutat gardul dintre spital şi parc pe noul amplasament dintre stradă şi parc. E adevărat că Primăria nu făcea cam nimic prin parc şi era relativ părăsit dar mai de mult au fost terenuri de tenis şi se putea merge la pescuit.