Decizia imposibilă a lui Klaus Iohannis: ce va face în legătură cu taxa radio-TV?

Astăzi este data limită la care președintele alege dacă respectă ceva în care crede și pierde electoral sau promulgă legea celor 102 taxe

marți, 15 noiembrie 2016, 10:47

UPDATE: Palatul Cotroceni a anunțat că președintele a atacat la Curtea Constituțională legea tăierii celor 102 taxe, printre care și taxa radio-TV. 

Decizia e imposibilă.

Politic vorbind, orice ar face, președintele pierde pe termen scurt. Pentru că, orice ar fi, PSD cîștigă.

Dacă Klaus Iohannis trece legea tăierii celor 102 taxe, social-democrații arată că s-au ținut de cuvînt.

Dacă Cotroceniul întoarce legea, social-democrații pot spune: ”Noi am vrut, dar alții s-au opus! Votați-ne și, în următorul Parlament, vom insista pe legea tăierii taxelor și ea va fi, pînă la urmă, adoptată”. 

Păstrarea taxei publice pentru TVR și RRA este o decizie imposibilă.

Dar așa sînt toate dilemele care poposesc pe masa unui președinte. Altfel, dacă ar fi decizii posibile, ele ar fi fost rezolvate de către alți oameni pînă să ajungă pe biroul său.

Ieri, aproape de miezul nopții, ora României, Barack Obama ține prima conferință de presă de după alegeri.

Întîlnirea e transmisă live.

La un moment dat, unul dintre ziariști îi reamintește: ”În campanie, ați spus despre Donald Trump că temperamentul său îl face total nepotrivit pentru funcție. După ce l-ați întîlnit pe președintele ales, ce credeți acum despre temperamentul său?”. 

”Curba de învățare a funcției de președinte al SUA nu se termină niciodată. Biroul acesta are capacitatea de a te ajuta să te schimbi”, își începe Barack Obama răspunsul. ”O să vă dau un exemplu care poate părea trivial, dar nu este. Cînd am ajuns președinte, eram slab cînd venea vorba să-mi păstrez ordine în hîrtii”.

Asistența zîmbește.

Președintele desenează cu mîna ditamai coloana de documente în dreapta sa. ”După ce am văzut cam așa un teanc de dosare mi-am zis că nu pot continua la fel”, povestește el în fața jurnaliștilor amuzați.

”Ce am făcut?”.

”Am rugat niște oameni să mă învețe. Să mă ajute să învăț”, spune președintele SUA.

E o lecție în direct.

Cel mai puternic om al lumii explică un proces de învățare.

Și revine la întrebarea ziaristei. ”Ca președinte ești pus în situația de a afla repede care dintre trăsăturile tale te ajută și care nu. Ce parte a temperamentului tău te servește și care te deservește”, spune el.  ”Pentru asta ai nevoie de oameni buni lîngă tine”, adaugă Barack Obama.

În această situație este astăzi Klaus Iohannis.

La întîlnirea organizată săptămîna trecută de Active Watch la Biblioteca Națională a României, președintele a ascultat argumente diverse despre taxa radio TV.

Președintele s-a întîlnit cu mai multe ONG-uri, oameni din sindicatele, din administrația TVR și SRR plus presă. Inteligent și ferm moderată de Ovidiu Nahoi de la RFI,  întîlnirea, care n-a fost nicidecum o consultare publică, ci o simplă discuție, l-a pus pe președintelui în fața a cîteva gînduri.

La final, a spus: ”Am avut o oră și jumătate bine investită”.  

Ce va face el astăzi?

Va promulga legea sau o va returna Parlamentului?

Nu e nevoie, din păcate, de nici un sondaj de opinie pentru a realiza că oamenii nu mai vor să susțină media publică. Românii nu-i mai găsesc rostul.

Au fost de prea multe ori dezamăgiți de realitate ca să mai sape înspre miezul de principiu al chestiunii. ”Vrem o televiziune și un radio de stat sau unele publice, asta-i întrebarea?”, s-a întrebat președintele. Așa e. Numai că dilema sintetizată de șeful statului pare un moft. O pedanterie.

Media de stat sau media publică? Uitîndu-ne la reacțiile publicului, înțelegem că nu mai vrem nici una, nici cealaltă. Nici de stat, nici publică. Deloc!

Pentru că nu mai credem în media publică. Nu prea mai credem în media tradițională, dar asta e o discuție mai lungă.

În aceste condiții, să aperi televiziunea și radioul de dragul principiilor devine nu doar o misiune imposibilă, ci una riscantă.

Și, tocmai de aceea, decizia de azi a lui Klaus Iohannis e mai importantă decît pare la prima vedere.

Momentul ne propune un test: ce fel de președinte avem? Unul care e fidel unui principiu, în care evident crede, sau unul care se gîndește înainte de orice la socoteala electorală?

Ne-am culcat cu Barack Obama răspunzînd, cu atenție și răbdare, la întrebările ziariștilor de la Washington și ne-am trezit cu el sub cerul albastru al Atenei, la fel de proaspăt și prezent alături de premierul Alexis Tsipras, de parcă abia aștepta să facă asta.

Sînt zile în care nu e atît de atractiv să fii președinte.

Toate zilele.

 

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Elena  •  15 noiembrie 2016, 10:57

Și pana acum au beneficiat de taxa (tvr) și instituția a fost echidistanta? Au servit interese în fct de cum bătea vântul politic!

Adrian  •  15 noiembrie 2016, 11:23

Catalin, putin imi pasa de soarta lui Iohanis. Este un presedinte incapabil, un om incet la minte, convenabil serviciilor pentru ca este usor de manipulat, ajuns in functie prin voturile hipsterilor si vanatorilor de pokemoni, inruditi cu cei numiti azi "cry babies" anti-Trump

g  •  15 noiembrie 2016, 11:42

HA ha ha, Iohanis a stat de vorba cu Nahoi....! Pai daca te consulti cu Nahoi, e deja clar ce fel de presedinte esti.

mircea  •  15 noiembrie 2016, 11:53

@Adrian: banuiesc ca pentru dumneata era mai bun unul iute la minte si obraznic cum este Ponta (de fapt cred o mare parte din populatia Romaniei se regaseste sub aceasta tipologie : suficienti, aroganti, tupeisti, superficiali, smecheri ). Ar fi mai de ajutor sa definesti ce intelegi prin 'hipsteri' si 'vanatori de pokemoni'. Ma indoiesc ca 5,4 milioane de dromani se incadreaza cu totii in aceste doua categorii. Oricum, eu personal ma simt mai bine incadrat in categoria 'hipster' decat inh categoria 'spargator de seminte + bautor de bere la PET pe treptele birturilor'...

Robert  •  15 noiembrie 2016, 11:58

In Romania, nu mai exista presa si jurnalisti, deoarece si-au pierdut menirea. Nu stiu de cand sau poate n-a fost niciodata. Primele ziare erau tiparite de oameni politici sau apropiati de partide. Macar intre razboaie se stia afilierea politica a tuturor ziarelor. Astazi, cei mai multi dintre jurnalisti au preferinte politice (nedeclarate) iar ziarele, televiziunile, radiourile sunt intr-o cardasie cu partide si politicieni (demonstrata de anchetele penale). Macar ar trebui sa-si declare apartenenta politica, ca sa fie clar pentru toti. De multe ori m-am intrebat de ce vor oamenii sa fie jurnalisti? Iar raspunsul imediat (poate nu cel corect) este ca nu e o munca grea in sens fizic. Cei mai multi au lasat munca de teren, de investigatii, stau in birouri, pe internet si emit opinii, scriu doar editoriale, asteptand aprecierea cititorilor si a conducerii, crezand ca schimba lumea. Sunt nemultumiti de remuneratii sau de critici, crezandu-se somitati intelectuale nepretuiti de societate. Le-as recomanda o saptamana - doua de munca fizica intensa de dimineata pana noapte, sase zile din sapte, pentru o noua viziune despre lume si oameni. Garantat. Si nu sunt deloc stalinist spunand asta, ci doar recomand.

Andrei F  •  15 noiembrie 2016, 12:02

Oare de ce sondajele ar fi pentru ca taxa să fie scoasă? Cumva pentru că TVR-ul care trebuia să fie o televiziune a maselor a fost o televiziune partizana?Cui să-i fi plăcut Tezaur Folcloric alături de Elena Udrea,pozitionarea lui Culcer ca o armă a lui Bădescu,introducerea lui Stelian Tanase care desigur că nu putea intra in televiziune fără Dinescu si Hurezeanu și mai mult s-a poziționat contra unui guvern care a avut abilitatea să-l lase în ofsayt cînd clama că numirile guvernului destabilizează televiziunea si numirile guvernului nu au fost făcute... Pentru că nimeni nu apreciază ,, informările politice,,cum le-ați spus Dv. care au luat spațiu important de la filme,intreceri sportive sau festivale de muzică...lucruri poate banale dar care ar fi reprezentat doleanțele oamenilor...Dacă TVR-ul s-a îndepărtat de majoritatea oamenilor-audientele o spun-atunci TVR-ul își merită soarta... Pînă una alta TVR-ul nu a fost o televiziune teleomaneana,de ce vă plângeți?Eu cred că nu e importantă sursa de finanțare ci conducerea instituțiilor.O știți și Dv. Dar cum ați putea să-i apărați pe Culcer sau Stelian Tănase?Si mai ales cu ce argumente?

Alex  •  15 noiembrie 2016, 12:06

Ipocrizia PSD nu are margini... In timp ce dl. Dragnea ne arunca praf in ochi mutand taxa Radio de la cetatean la buget (de parca bugetul n-ar fi format tot din banii cetatenilor!) in vremea guvernarii PSD a fost ridicata protectia CAS (in caz de auto accidentare) de pe toti cetatenii, inclusiv copii si batrani! Astfel, multi romani s-au trezit primind acasa facturi de la spitale pentru servicii medicale prestate ce ar fi trebuit sa fie gratuite. Am descoperit subiectul urmare articolului: http://stirileprotv.ro/stiri/social/somati-sa-plateasca-spitalizarea-daca-se-accidenteaza-singuri-cat-are-de-platit-un-pensionar-care-a-cazut-de-pe-bicicleta.html Am aprofundat si iata ce am aflat: Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății prevedea la art 313: (1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale. Pana aici este corect. Legea insa a fost actualizata in 2014 (da domnule Dragnea? 2014!)iar acum articolul respectiv are nr. 320 si suna asa: ART. 320 (1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Ce e nou? S-a adaugat "precum si daune sanatatii propriei persoane, din culpa" Adica daca te accidentezi singur, din culpa, platesti spitalizarea. Ce inseamna sa te accidentezi "din culpa"? In viziunea spitalelor inseamna de fiecare data cand te accidentezi. Logica spitalului e simpla: -Te-ai accidentat din cauza mea, a spitalului? Nu! Te-ai accidentat din cauza unei terte persoane? Nu! Atunci inseamna ca te-ai accidentat din cauza ta, esti in culpa! Urmare acestei legi au aparut urmatoarele cazuri aberante: – orice biciclist / motociclist (platitor CAS) care cade singur de pe bicicleta / motor poate fi pus sa isi plateasca spitalizarea. (la Suceava au facturat pentru o fetita de 3 (trei) ani cazuta de pe bicicleta in curtea casei, cautati pe net) – orice accident pe care il poate avea un copil (asigurat obligatoriu prin lege pana la 18 ani) – cade de pe bicicleta, cade la patinoar, la ski, cade cand face sport sau la joaca poate fi considerat (si va fi!) "din culpa proprie"= > isi plateste spitalizarea. – orice pieton platitor CAS (fie el si copil) ce are un accident rutier din vina lui (traverseaza prin loc nepermis sau pe rosu) => isi plateste spitalizarea. – orice sofer (platitor CAS si cu RCA valabil) care are un accident rutier din vina lui in care este singura victima (ex. iese cu masina de pe carosabil) => isi plateste spitalizarea. si exemplele pot continua… Nu e greu de prevazut ce se va intampla… Spitalele vor factura pe banda rulanta (deja factureaza) sume imense ca servicii medicale nedecontate de CAS iar mii de procese vor fi pe rol in toata tara din cauza imposibilitatii oamenilor (asigurati CAS dealtfel) de a plati. Ciudat este ca pe de o parte statul sustine ca incurajeaza practicarea sportului si mersul cu bicicleta prin oras, pe de alta parte ne lasa descoperiti in fata oricarui posibil accident. Personal, aceasta modificare adusa in 2014 (da domnule Dragnea? 2014!) Legea 95/2006, mi se pare un abuz. La ce mai e bun CAS atunci? Doar pentru cazurile de raceala / gripa? Intrebarea e ce putem face noi cand un asemenea abuz este legiferat si se pune in aplicare? Pentru cine isi doreste teme serioase de discutat in actuala campanie electorala, mi se pare un subiect foarte bun. Ne priveste pe toti. http://adevarul.ro/locale/suceava/factura-cosmar-spitalul-suceava-tanar-paralizat-pus-achite-16000-euro-tratamentul-trebuia-decontat-1_55f2cfc6f5eaafab2c7eba56/index.html Oricand putem gresi. Oricand ne putem accidenta grav din culpa. Cati dintre noi isi pot permite sa achita atuni o factura de 16000 Euro? Cu respect, Alex

Vlad  •  15 noiembrie 2016, 12:08

Sper din suflet sa o taie... este doar un alt ban plecat din buzunarele noastre catre buzunarele lor. Atat si nimic mai mult. Orice ar decide, PSD nu m-a castigat ca si votant...orice ar decide- Iohannis a demonstrat ca a fost doar o solutie de compromis si nu ma va convinge sa-l votez din nou. Si asa ca mine gandesc foarte multi "oameni frumosi si tineri".

Cătălin Tolontan  •  15 noiembrie 2016, 12:31

@AndreiF: exista o corelatie clara, potrivit experientei europene, intre sursa de finantare si independente televiziunilor si radiourilor publice. Cu alte cuvinte, cu cit sursa este mai aproape de cetatean, mai previzibila in timp si mai departe de Guvern, cu atit media publica e mai independenta.

Gabib  •  15 noiembrie 2016, 12:33

@Vlad - TVRul oricum va trebui finantat, indiferent ca se scoate taxa Radio/TV sau nu. Si normal ca tot din bani publici va fi finantat, deci daca vrei sa o pui asa, tot din banii nostri. Diferenta va fi ca intre noi si TVR se va interpune politicul si va putea sa controleze exact in ce ritm si in ce cantatite se duc acesti bani. Ceea ce ar face TVRul dependent de politic, nu de public. E posibil sa ajungem sa platim chiar mai multi bani catre TVR, daca politicul observa ca are de castigat ceva din finantarea TVR.

Vlad  •  15 noiembrie 2016, 13:10

Aceeasi ipocrizie si la Iohannis. Face o dezbatere cu atentie si ingrijorare, ca acum sa spuna ca legea e neconstitutionala in integralitate. Pai de ce mai facusi, bre, dezbatere? Ar fi buna o taxa pe ipocrizie. Eu cred ca e un principiu corect sa plateasca Tolontan. Studiile europene spun ca taxele mari te vindeca de ipocrizie.

Andrei F  •  15 noiembrie 2016, 13:16

@Cătălin Tolontan Stiu d-le...Dar puteti sa-mi dati exemple din afara de o politizare fatisa a televiziunilor de stat?,,Cu alte cuvinte, cu cit sursa este mai aproape de cetatean, mai previzibila in timp si mai departe de Guvern, cu atit media publica e mai independenta.,,De ce nu a fost d-le media independenta daca a fost platita de cetateni?Credeti ca cetatenii nu numesc indoctrinare ceea ce dv. spuneti a fi ,,informare politica,,?Cite televiziuni de stat in ultimul an nu au transmis Eurovision sau Campionatul European?Cite folosesc timpul din prime time pentru discutii politice directionate?De ce la TVR admiteti cumetriile dar in alte articole va ridicati impotriva curentului?Adica televiziunea trebuie sa stea departe de guvern ...de cind?Era bine cu Udrea,Culcer,Tanase ...care Tanase a insemnat chiar fara guvern ...dar acum este rau cind ce?De fapt nu vedeti ca aparati nu un principiu ci oameni care chiar au facut rau televiziunii?De ce nu militati mai bine ca TVR-ul sa revina si sa faca ce trebuie...sa fie aproape de doleantele oamenilor.Militati pentru filme,sport,concerte,reportaje si nu pentru,,informari politice,, la capatul carora au stat Udrea,Tanase ,Dinescu,Hurezeanu,Mihaiu,Culcer,,...si atunci si eu voi apara televiziunea nationala...

Valentin  •  15 noiembrie 2016, 13:16

Mai intai n-am mai fost de acord sa platim pentru presa. Am decis ca vrem sa o consumam gratis. Apoi ne-am pierdut increderea in ea. Logic ar fi sa concluzionam ca am gresit cand am decis c-o vrem gratis.

Loredana  •  15 noiembrie 2016, 13:28

Intr-adevar, este o situatie in care orice ar face Iohannis, nu ar putea avea sorti de izbanda, insa eu cred ca lumea care l-a votat asteapta ca acesta sa urmeze aceleasi principii pe care le-a sustinut in campanie si le-a promovat. Mi se pare corect ca ataca legea la Curtea Consitutionala deoarece doar astfel ne poate demonstra ca nu isi urmareste interesul propriu de a fi iubit de romani, ci actioneaza in slujba statului asa cum putini inteleg.

Ion  •  15 noiembrie 2016, 13:28

Eu cred că D-l Președinte nu numai că este de acord cu scoaterea taxei ca un bun liberal ce este dar chiar va da televiziunea să fie condusă de PSD...Nu ne-a rugat în campanie să nu dăm toată puterea unui partid? Trebuie să aibe și PSD măcar o jucărie... Desigur...realitatea...CCR...promisiuni...doar vorbe.

Cătălin Tolontan  •  15 noiembrie 2016, 13:35

@AndreiF: inteleg ce spuneti, dar dezbaterile politice sint necesare pe posturile publice. Opusul politicii nu este tehnocratia, ci dezorganizarea si violenta. Cind structura politica a unei tari sau a unei comunitati piere in locul ei nu vin specialistii, ci mafia.

Andrei F  •  15 noiembrie 2016, 13:53

@Cătălin Tolontan Iarasi...desigur!Vorbe frumoase!Va folositi iarasi de un principiu care ce sa vezi, pina acum nu a avut aplicare...Ca din nou va intreb ,cu cine dezbatea in folosul meu Udrea ,Culcer,Tanase,Dinescu,Mihaiu ,Hurezeanu si atitia de care nu vreau sa stiu?Daca eu sunt ungur,pesedist rau,agrarian,pensionar,unionist...?Sper ca nu o sa-mi serviti ,,societate civica,,cind societatea civica a ajuns atit de jos si se dovedeste orientata si in unele aspecte foarte norocoasa ...Material,profesional...La fel ca si o parte din presa...Sa fi uitat romanii cind intre candidatii la presedentie au stat jurnalisti super cinstiti ca CTP sau Turcescu? Intre timp ne-au dovedit cine au fost si cine sunt.Sunteti prea idealist cu atitea principii...Si vedeti ca nu ,,teleormanistii,, va distrug idealurile...Daca TVR-ul era condusa cum trebuie sarea lumea sa o apere!Asa ce sa apere?Si mai ales pe cine?

Andrei F  •  15 noiembrie 2016, 14:06

Uite d-le Tolontan o stire mai ...rea...Cica sefa Autoritatii Electorale este anchetata...Iarasi nu-mi amintesc ca aceasta sa fie public vazuta pe linga,,teleormanisti,,....Eu imi amintesc -dar poate gresesc -ca in preajma alegerilor se afla in apropierea familiei Basescu...Apoi ca nu a dat nici o decizie la ultimele alegeri prezidentiale intre cele doua tururi...Poate speta de acum nu are de a face cu nimic din ce-mi amintesc dar nu este si asta o lovitura la baza idealurilor noastre?Unde se mai intimpla asa ceva?Nu spre vest sigur nu?Nu?

marina popescu  •  15 noiembrie 2016, 14:33

@Andrei F @Catalin Tolontan Poate ar fi mai util sa incercam sa nu simplificam si sa nu amestecam lucrurile. Mass media publice au in primul rind rolul de a informa despre subiecte de interes public care include politica, social, etc. Nu poate face asta fara independenta editoriala si operationala fata de factorul politic ceea ce este insa imposibil pe legea actuala. Taxa nu-i veriga cea mai slaba, dar nu e nici o garantie a independentei tocmai pentru ca guvernul decide cuantumul. Un rezumat al subiectului actual puteti gasi aici http://www.openpolitics.ro/noutati/homepage/taxa-radio-tv.html. Si o analiza mai detaliata pr http://tvr.openpolitics.ro

Analena  •  15 noiembrie 2016, 14:51

Iohannis, a fost ales de popor si este pentru popor! Incompetenta, partidelor din opozitie: PSD, ALDE, PMU, etc..., íncearcá sá intimideze. Timpurile s-au schimbat, poporul: stie ce vrea, vede si numai tace!

gigelos  •  15 noiembrie 2016, 14:53

Nu trebuia sa te indoiesti . A facut mereu ceea ce trebuie sau ceea ce a crezut dumnealui ca e bine . Un barbat politic

Adrian  •  15 noiembrie 2016, 15:06

@Analena: daca prin "popor" intelegi o masa de manevra manipulata de cativa hipsteri de pe facebook si vanatori de pokemoni, atunci ai dreptate. Bine ca mai exista in tara asta si oameni normali la cap, care nu stau toata ziua cu ochii in calculator sau in telefon

Loredana  •  15 noiembrie 2016, 15:28

@Adrian: Imi este teama ca manipularea se face mai mult prin intemediul mass mediei decat prin intermediul retelelor de socializare. Hai sa nu fim ironici din moment ce si tu esti in fata unui calculator/telefon si citesti acest articol.

Valentin  •  15 noiembrie 2016, 16:30

@Loredana: Social media ajuta informatia sa circule foarte usor. Asta e bine. Din pacate face acelasi lucru si pentru 'dezinformatie'. Poate ca platindu-i noi pe jurnalisti, cumparand ziarul in loc sa-l citim gratis pe net, ne protejam de media care dezinformeaza si in care actul jurnalistic este platit de catre oameni/entitati al caror scop este altul dezinformarea, manipularea.

Jos_cenzura  •  15 noiembrie 2016, 17:25

Dar de ce trebuie media publică în primul rând? Eu credeam că rolul unui guvern este să ne apere granițele de armate străine și să păstreze ordinea internă (și ceva infrastructură) - nu să facă stadioane, catedrale, posturi TV, fabrici de oțel ruginit și alte chestii care sunt făcute mult mai bine și mai eficient de firme particulare, care sunt supuse concurenței.

LazarGabi  •  15 noiembrie 2016, 17:26

D-le Tolontan,ce spuneți acum după ce a fost ales Covaliu? Investigațiile dvs nu a fost facute "ca la carte" sau cei care au scris articolul nu au avut date exacte si verificate. Mizeria e mare sub covor,dacă nu se iau măsuri ajungem rău. As fi vrut sa n-am dreptate,dar Gabrielei i-a placut sa fie pe post de "iepure"😜 in cursa asta...

Ilie  •  15 noiembrie 2016, 19:56

Sunteti din nou in campanie electorala? Va intreb pentru ca legea actuala, inclusiv pe taxa, este un dezastru. Ati spus si dumneavoastra de mai multe ori. Ca "solutie", cu responsabilitate si mare simt al datoriei, ambele parti, PSD si Iohannis-PNL, au propus cate o carpeala cu simbolistica electorala. ***. Pacat! Si pacat de investigatiile dvs :(

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilie  •  15 noiembrie 2016, 20:39

Pentru ca m-ati cenzurat fara motiv va rog sa-mi explicati de ce. Repet ce am spus cu alte cuvinte: In opinia mea, dumneavoastra Domnule Tolontan ati ales sa nu sprijiniti cautarea unei solutii reale ci viziunea presedintelui ca taxa egal independenta egal media publica. Tot bazat pe logica, la fel ca si opinia dumneavoastra, cred ca presedintele nu are decat de castigat din amanare si nimic de pierdut daca reuseste sa concentreze atentia publicului pe taxa radio-tv chiar daca e impopulara. Pentru ca e impopulara cu toata lumea -psdisti, nepesedisti, hotarati sau nehotarati cu cine sa voteze- si putin importanta pentru toti, atunci n-are ce pierde. Insa pe celelalte taxe unde discutia e mai tehnica si posibil ideologica, nu poate la fel de usor avea un mesaj de salvator al principiilor si al binelui public. Astept sa fiu cenzurat pe limbaj vulgar sau jignitor :)

sergiu  •  15 noiembrie 2016, 20:53

Propun *** taraf ca post public susținut de o taxă obligatorie pentru toți ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ionica Ion  •  15 noiembrie 2016, 23:18

Am mai spus-o si o mai repet.NU SUNT de ACORD cu taxa radio-TV. Sunt abonat la o firma ce transmite prin cablu(NU MENTIONEZ FIRMA). Imi platesc taxele lunar. Ma intereseaza prea putin daca firma respectiva are in grila de programe TVR 1,2,3 sau alte posturi publice. Eu mi-am negociat tarifele cu firma respectiva. De ce sa mai platesc si pe altii ? Sunt bani luati din buzunarul meu in mod FORTAT (NU pot platii altfel factura la ELECTRICA). Cei care au introdus aceasta taxa NU m-au intrebat daca vreau sa platesc sau NU, precum s-a intamplat si cu alte taxe (ex.Taxa de drum introdusa pe vremea cand T. Basescu, era Min.Transporturilor), iar acum este mentinuta tot AIUREA. Sunt multe taxe pe care bietul contribuabil roman le plateste degeaba asa ca sa faca venituri la trantori. Scuze pentru limbaj ! Va multumesc pentru intelegere.

Silviu  •  18 noiembrie 2016, 14:20

Domnul Ionica Ion - daca nu doriti sa platiti taxa radio-tv asta se poate face prin o declaratie pe proprie raspundere ca nu detineti receptoare radio tv etc. In schimb daca bugetul Radio-Tv va fi asigurat direct de stat - nu va faceti griji - tot dumneavoastra veti plati indirect anularea taxei radio-tv...ca doar sunteti platitor de impozit...

georgescu Viorel  •  18 noiembrie 2016, 15:30

si asa taxa radio-tv nu este platita de multe societati comerciale , ca din factura emisa de "electric" achita numai suma reprezentand energia electrica, taxa radio-tv ramanand restanta..si apoi daca ne uitam la veniturile nesimtite ale celor ce pastoresc aceasta institutie .. (care emite la nivel national emisiune in lb. maghiara ??) care cel putin nu promoveaza de exemplu muzica usoara romaneasca de calitate compozitorii si interpretii consacrati (cum au cei de la RAI1 si Tv 5 care organizeaza niste spectacole fantastice cu interpreti consacrati ai anilor 70-80 )distribuirea de filme romanesti...emisiuni de cultura, istorie..nu numai despre holocaust, "crimele comunismului etc...nu merita sa platim asemenea institutie..cum bine spunea cineva mai inainte, sa se descurce ca orice televiziune comerciala..nu este singura cu acoperire natonala..avem Realitatea, Romania tv , Antenele Digi...sa supravietuiasca ..

ionica ion  •  18 noiembrie 2016, 23:34

D-le Silviu, Nu am afirmat ca NU am radio-tv, am spus si repet ca am Contract pentru difuzarea programelor cu o firma ce trnsmite prin cablu, va rog sa recititi textul initial. Deci EU platesc acelei firmr difuzarea programelor pe care EA le are in grila . Deci DE CE SA MAI PLATESC INCA ODATA ? Impozit desigur platesc, sper sa NU se mareasca cu contravaloarea taxei radio-Tv (sau macar nu o sa mai stau la coada lunar pentru a plati).

Comentează