vineri, 2 septembrie 2016, 6:59
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Vasile Emilian Haidamac se naște pe 25 februarie, într-o noapte tânără, așa cum spunem când ne dăm ghes să ne trăim viața.
Vasile vine pe lume la Spitalul Județean Suceava. Are 3,9 kilograme și e clinic sănătos.
„A doua zi, sunăm la spital și auzim pe fundal: trebuie să îl botezați repede pe copil!”, povestește Tudor, tatăl lui Vasile.
Familia află că pruncul e într-o stare proastă prin invocarea preotului de o voce din planul secund al convorbirii telefonice. O voce care-i sufla colegului său.
Ca în adevărurile prea puternice ca să fie rostite direct.
Copilul moare în noaptea următoare, pe 27 februarie. Trecuseră 27 de ore de la naștere.
Pe Certificatul medical constatator al decesului nr. 216 din 29 februarie 2016, la cauzele morții, „care se înscriu cu litere majuscule”, după cum îndeamnă o rubrică din document, scrie:
Piocianic!
Piocianicul este trecut ultimul la cauzele morții.
„Asta e normal, pentru că legea ne cere să punem o cauză imediată, una intermediară și abia apoi ceea ce a declanșat avalanșa”, explică un medic de la un mare spital de urgență din București.
În cazul lui Vasile, infecția cu piocianic, unul dintre cei mai agresivi și recurenți germeni din spitalele românești, este considerată drept congenitală de către Spitalul Județean din Suceava.
„Congenital înseamnă prezent la naștere. Din păcate, bronhopneumonie congenitală a devenit o placă prin care unele spitale încearcă să mute responsabilitatea morții nou-născuților la mame sau la copil”, spune același doctor.
„Cum putea să fie născut cu piocianic, o bacterie gram negativă de spital?! Poate dacă avea internări repetate”, insistă doctorul cu experiență de aproape 30 de ani în saloanele ATI.
Sătean din Liteni și un om hotărât, tatăl lui Vasile se duce la șefii spitalului ca să caute răspunsuri la întrebările sale.
„Doctorul Cristian Irimie, șeful secției obstetrică-ginecologie, m-a primit într-un birou plin de fum, ca un iad al tabacului, și mi-a sugerat că soția mea a venit infectată,. Același lucru îl afirmase și într-un interviu pentru presa locală, la postul Intermedia TV. Mi-a zis că nu e nimeni vinovat, că se mai întâmplă”, spune el.
Numai că, trei zile mai târziu, pe 1 martie, în aceeași secție de neonatologie de la Spitalul Județean Suceava, moare și Teodor Alexandru Manea.
Născut pe 17 februarie, copilul prezintă în timp toate simptomele unei infecții agresive.
Pe Certificatul de deces numărul 17 din 3 martie 2016, medicul scrie, după stopul cardio, la cauzele determinante: sepsis neonatal. Cazul a fost prezentat și de Antena 3, în emisiunea „În premieră”.
Alexandru nu împlinise două săptămâni.
Inițial, familia Manea află că germenele infecției lui Alexandru a fost altul decât al lui Vasile, copilul dispărut primul.
Asta pentru că de la Spitalul Sf. Maria din Iași sosește la Suceava un rezultat de hemocultură pe care scrie Pseudomonas putida. Buletinul de analiză este datat 1 martie 2016, chiar ziua morții lui Alexandru.
Putida face parte din familia Pseudomonas, iar literatura medicală îl reține drept mult mai puțin agresiv decât Pseudomonas aeruginosa – piocianicul.
Ceva însă se întâmplă.
Familia Manea insistă.
Pe 22 martie 2016, tatăl și mama lui Alexandru Manea fac o plângere către DSP Suceava. Își angajează și avocat.
Confirmarea celor mai dureroase temeri ajunge la ei pe 4 aprilie.
DSP le comunică părinților că, în ciuda celor venite în primă instanță de la Iași, o altă analiză efectuată la Institutul Cantacuzino „confirmă prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa”. Piocianic.
Într-o altă adresă, DSP le spune părinților că făcuse oricum „o anchetă epidemiologică la spital” și că așa descoperiseră problemele.
„Contaminarea mediului de spital cu microorganisme cu potențial nosocomial ar fi putut favoriza infectarea nou-născutului dvs. Manea Alexandru Teodor”
DSP Suceava către familia lui Alexandru
Într-o cultură a negării, piocianicul își vede de treabă.
Recent, al treielea copil moare în același spital, cu aceleași simptome.
Și, din nou, județeanul din Suceava încearcă să mute privirile în altă parte, spun părinții acestei victime.
La Vasile, i-au atribuit Piocianicul mamei.
Lui Alexandru i-au spus întâi că nu are piocianic, până au fost siliți să recunoască.
Lui Lucas Paparuș, copilul în vârstă de 10 zile, mort acum două săptămâni, îi spun că-i vor da tatăl în judecată dacă nu se potolește.
„Nu ne-a băgat nimeni în seamă, nu ne-a explicat nimeni de ce s-a îmbolnăvit copilul nostru. I-am solicitat directorului Tiberius Brădățan fișa medicală a lui Lucas ca să înțelegem ce a avut și de ce a murit, dar acesta ne-a amenințat că ne dă în judecată pentru hărțuire dacă îl mai deranjăm”, mărturisește Nicolae Paparuș, tatăl lui Lucas, pentru Obiectiv de Suceava.
”Vreau să aflu de ce a murit copilul meu, pentru că sunt sigur că a luat o infecție din spital și toți vor să ascundă acest lucru”, continuă bărbatul.
Lucas, fiul lui și al Mădălinei Ioanei Saicu, s-a născut pe 7 august. A fost externat după trei zile, însă situația sa s-a înrăutățit brusc și ireversibil, exact ca în cazul primilor doi.
A murit pe 17 august. Iar părinții așteaptă încă răspunsul.
42 de achiziții de dezinfectanți de la Hexi Pharma a făcut Spitalul Județean de Urgență Suceava în perioada 2007-2015, dintre care 11 prin licitație (141.000 euro) și 31 prin negociere directă (253.200 euro)
17 coduri CVP a folosit Hexi Pharma la negocierile directe cu Spitalul Județean Suceava: produse de curățenie, dezinfectanți pentru mâini, dezinfectanți, clor, compuși cu funcție aminică, compuși cu funcție aldehidă, antiinfecțioanse și antiseptice pentru ginecologie, săpun, acid paracetic, produși pentru sterilizarea aerului
Nu există nici o legătură probată între folosirea substanțelor Hexi și piocianicul care pare omniprezent la Spitalul din Suceava.
Familia Manea va face însă plîngeri penale pentru moartea copilului lor, ”inclusiv pentru achiziția de dezinfectanți Hexi Pharma”.
Ziarul a contactat trei oficiali ai spitalului. Iată poziția lor inițială.
Aseară, spitalul s-a ținut de cuvînt și a oferit publicului, prin intermediul ziarului confirmarea că e vorba de o infecție.
Iată mailul primit de la Vasile Râmbu:
Vă prezentăm în cele ce urmează datele solicitate de dumneavoastră:
1. Cazul copilului M.A. :
– în data de 17 februarie 2016 ora 10.50 se naşte la Maternitatea Suceava copilul M.A. la termen, extras prin operaţie cezariană. Evoluţia stării generale a copilului este favorabilă, la fel cu cea a mamei, motiv pentru care se externează la domiciliu în data 20 februarie 2016.
– în data de 29 februarie 2016 se înregistrează prezentarea în UPU Suceava a copilului M.A. având diagnosticul prezumtiv: “Nou născut. Sindrom febril. Stare toxico-septică.”. Este transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria” Iaşi.
– în intervalul 20.02.2016 – 29.02.2016 nou născutul s-a aflat în îngrijirea familiei, conform declaraţiilor acesteia, fiind evaluat de 2 ori de către medicul de familie.
– ulterior copilul a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria” Iaşi.
2. Cazul copilului H.
– în data de 25 februarie 2016 ora 21.30 se naşte în Maternitatea Suceava copilul H de sex masculin prin operaţie cezariană primind diagnosticul de “Nou născut supramaturat. Hipoxie uşoară. Scor Apgar 8.“. La 5 minute de la naştere scorul Apgar scade la 7, copilul prezentând semne de insuficienţă respiratorie agravată. Se instituie manevre de terapie intensivă neonatală concomitent cu efectuarea de investigaţii paraclinice (biologice, radiologice). Diagnosticul devine în aceste condiţii “Bronhopneumonie congenitală. Pneumotorax stâng masiv.“ Evoluţia este în continuare nefavorabilă. Se recoltează aspirat bronşic din care laboratorul de analize izolează pe mediile de cultură colonii de Pseudomonas aeruginosa sensibile la 11 din cele 14 antibiotice testate.
– în data de 27 februarie 2016 ora 01.00 se pronunţă decesul pacientului, la 27 de ore de la naştere.
3. Cazul copilului P. L. A.
– în data de 7 august 2016 ora 16.30 în Maternitatea Suceava se naşte copilul P.L.A. La 4 ore de la naştere copilul a fost cazat împreună cu mama în sistem rooming-in, fiind alimentat natural la cerere. S-a externat în data de 10 august 2016 având o evoluţie favorabilă a stării generale.
– în data de 16 august 2016 nou născutul P.L.A. se prezintă în UPU – Spital Judeţean Suceava la ora 11.50 fiind adus pentru paloare, gemete, refuz de alimentaţie cu debut de 3 zile. Întrucât starea generală era influenţată se decide internarea în Secţia Pediatrie unde se instituie oxigenoterapie, tratament cu antibiotice, corticoterapie, perfuzii de reechilibrare hidro-electrolitică şi acido-bazică. În jurul orei 23.00 starea generală se degradează accentuat motiv pentru care este transferat în Terapie Intensivă unde se instalează stop cardio-respirator. Se efectuează manevre de resuscitare la care nou născutul nu răspunde, pronunţându-se decesul la 00.35. Diagnosticul final este “Stop cardio-respirator neresuscitabil. Observaţie bronho-pneumonie. Observaţie meningo-encefalită. Sindrom de deshidratare. Acidoză metabolică acută. Hiperpotasamie. Stenoza ureterală stângă.“.
Din produsele biologice recoltate s-au izolat pe mediile de cultură colonii de Escherichia coli comunitară sensibile la 11 din cele 12 antibiotice testate.
Menţionăm că a fost depusă o sesizare la Colegiul Medicilor Suceava pentru a ancheta cazul copilului H. Din informaţiile pe care le avem organizaţia profesională a medicilor nu a constatat existenţa unei culpe medicale. Pentru detalii vă rugăm să vă adresaţi Colegiului Medicilor Suceava.
Cu stimă,
Manager,
Ec. Vasile Rîmbu
Nici acum, în răspuns spitalul nu recunoaște piocianicul la cazul pe care-l numerotează cu 1, cel al lui Alexandru Manea, chiar dacă DSP a recunoscut părinților infecția pe baza analizei de la Cantacuzino!
În privința cazului numerotat 3 de către spital, cel al lui Lucas Paparuș, germenele declarat este E.coli comunitar.
„Dacă bebelușul a dezvoltat bronhopneumonie și meningoencefalită, înseamnă că a intrat în septicemie. Germenele de E.coli l-ar fi putut lua de la mamă în timpul nașterii sau din spital. Doctorii ar fi trebuit să facă până acum analize mamei pentru a determina sursa infecției. La cât de repede a evoluat infecția, e puțin probabil să fie vorba de E.coli comunitar, ci mai degrabă o infecție cu piocianic”, spune o sursă medicală consultată de Gazetă.
Subiectul celor trei copii morți la Suceava continuă. ”Două zile a fost copilul meu cetățean român! Însă chiar dacă a fost cetățean numai două zile, asta i-a dat drepturi care i-au fost încălcate!”, spune unul dintre părinți.
Luca • 2 septembrie 2016, 14:06
Tolo , cazuri de acest gen , sunt peste tot in RO , desi medicii fac tot ce le sta in putinta sa nu se afle adevarul- se va afla . De asemenea, este de remarcat si faptul ca marea parte a medicilor fac tot posibilul pt a ii salva pe cei contaminati cu bacterii , dar resursele sunt limitate .
Liliana • 2 septembrie 2016, 14:25
Atatea simptome diferite si o singura bacterie amarata sa fie cauza? Mai ales la meningoencefalite, sepsis si pneumonii? De ce nu publicati si cate vaccinuri s-au facut bebelusilor in maternitate? Injectarea de neurotoxine poate fi mai degraba cauza decat bacteriile "congenitale".
bg • 2 septembrie 2016, 14:46
FOARTE TRIST DAR si tot atat de ADEVARAT! Parca traim un cosmar din care nu ne mai putem trezi. Este incredibil si revoltator ca in Romania anului 2016, sa moara in spital un nou nascut de aproape 4 Kg, perfect sanatos, cand in occident sunt salvati copii nascuti prematur de 0,650 Kg, tinuti in incubatoare speciale, hraniti cu pipeta electronica, etc...Daca mama ar fi fost purtatoare de Piocianic (ceea ce este putin probabil), atunci lichidul amniotic ar fi fost verde, purulent, mirositor si trebuia tratata si ea, ceea ce nu s-a relatat. O ancheta epidemiologica bine condusa si pusa in slujba aflarii adevarului ar putea lamuri lucrurile, dar din nefericire nu ne aflam intr-o astfel de situatie. Din cauza politicilor iresponsabile din sanatate la care am asistat in ultimii 26 de ani si a subfinantarii sist. sanitar, la care s-a adaugat continua deprofesionalizare si dezumanizare a personalului medical ramas prin spitalele in ruina si scapate de la faliment, asistam la situatii tragice, dramatice... Min. Sanatatii, prin subordonatii sai (Inst. Nat. de Sanatate Publica, Comisia de Biocide, DSP-urile, managerii de spitale) trebuie sa-si ia responsabilitatea rezolvarii si stoparii infectiilor nosocomiale din spitale. Daca tu ca spital, manager, medic, asistent nu recunosti ca ai inf. nosocomiala, nici nu poti sa fi ajutat sa scapi de ea pentru ca problema nu exista. Trebuie sa ai taria si curajul sa spui: ASTA ESTE! Sunt depasit de situatie, care va pricepeti si mai sunteti prin tara asta veniti sa ma ajutati. Alta data nu voi mai face greseli, o sa respect legislatia in vigoare, o sa-mi instruiesc personalul resp. cu igiena in spital, cu dezinf. , sterilizarea, cu controlul, o sa fac achizitii corecte cu materiale eficiente, etc...Nu cred (dar nu sunt sigura) ca presa sau alt coleg o sa ia capul vreunui medic care face chestia asta. Deoarece mie mi se pare situatia de o gravitate extrema, nu mai avem timp deocamdata sa cautam vinovati printre medici, pentru ca deja inamicii publici sunt BACTERIILE care nu vor pleca singure in ruptul capului.
Victor • 2 septembrie 2016, 14:49
Ce selectie ati facut dintre comentarii! Parca era mergem dupa sistem si nu dupa gogoritze moraliste care sa invinovatzeasca oamenii asa la gramada!
ANDREI • 2 septembrie 2016, 15:00
liliana : aceasta bacterie amarata provoaca /declanseaza foarte multe, meningoencefalite,sepsis, pneumonii...cu alte cuvinte odata avuta, intr-un corp fara imunitate ( nou nascuti ) decesul este inevitabil. Apropo Dl. Tolontan...Dir Adj DSP Suceava a ``acaparat `` o bacterie dintr-un spital din judetul SV ( nu se stie care )in urma unor controale. A stat internata in spital pt tratament si s-au cheltuit 5000 lei ( cnf ziar Obiectiv de Suceava ) Si toate astea, inainte sa aiba loc al 3 lea deces
oarecare • 2 septembrie 2016, 15:00
Domnule Tolontan, am o stare de confuzie... ii acuzati pe Hexi, sau ii discreditati? Sau sunteti indecis? Asociati moartea acelor ingeri cu Hexi, dar totodata nu luati in calcul faptul ca in luna august Hexi nu mai exista, iar produsele lor nu se mai utilizeaza. Ce concluzie trag, ca cetatean ce poate ajunge in orice moment prin spitalele noastre? Ca am distrus Hexi, dar nu am distrus si bacteriile. Ce fac ceilalti dezinfectanti ne-diluati? Dorm? Ei, acum sunt chiar ingrijorat. Hai sa vedem ce zice SEAP-ul: achizitie 200 fl. Dezinfectant maini cu clorhexidina - Desmanol Classic de la INTERCOOP SRL in 09.05.2016 si nu numai. Pai Dle. Tolontan, recunoaste-ti ca avem o problema mult mai grava decat Hexi? Ca astia aveau produse cu probleme, asta e o realitate... dar ceilalti cum au produsele? Vai de noi!
Bagheera • 2 septembrie 2016, 15:32
Catalin, Nu mai este NIMIC profesionist in anchetele tale. Faptul ca se iau tot felul de mizerii din spitale si se moare este binecunoscut, insa tragediile celor trei familii nu sunt 100% legate de treaba asta. Este greu de dovedit ceea ce sustii in articol, si chiar si asa sunt argumente mai degraba de ordin sentimental/circumstantiale, decat de ordin stiintific. Motivele FUNDAMENTALE sunt legate de faptul ca NU NE SPALAM (ca natie, in general) si ca suntem intr-o zona gri d.p.d.v. al curateniei (intre EU si INDIA!). Mai mult, se FURA si se MINTE de se rupe in toata zona de spital. Scapa cine poate... Si inca ceva: DSP-ul NU isi face treaba, acolo este buba, de ani de zile. De asta s-a ajuns aici. Ia sa inchida una, doua trei unitati, nu face lumea curat IMEDIAT ca sa ajunga din nou la sursele de venit? Eu cred ca da, treaba se regleaza apoi de la sine pe cale naturala...
Ioana • 2 septembrie 2016, 15:43
Pe 10.09.2015 am fost anuntati ca ingerasul nostru Calin a murit ,la 26 zile de la nastere.Cauza meningoencefalita!!totul posibil doar pe neonatologie terapie intensiva in conditiile in care eu ,mama sa ,nu am fost lasata sa-l ating in tot acest rastimp!Nascut pe 15.09.2016,fintr-o sarcina gemelara ........Nimeni nu va face nimic,tot noi vom fi vesnic vinovati.......
lord belial • 2 septembrie 2016, 15:56
tatal meu, inainte de operatia suferita in cadrul spitalului militar, a contractat o bacterie E Coli din spital. cand le-am cerut explicatii medicilor de acolo pentru asta, mi-au replicat ca e posibil sa fi venit cu ea de acasa. cand le-am aratat analizele facute acasa, inainte de a fi trimis la spitalul militar, mi-au replicat ca tata a contractat E Coli de la spitalul celalalt. *** *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
lord belial • 2 septembrie 2016, 15:57
si stati ca prostii acasa, va certati la coada, in fata televizorului, cu televizorul, in loc sa iesim in strada sa ne cerem drepturile!
ronaldo • 2 septembrie 2016, 16:34
nu inteleg cum dr ,pot sa se comporte ca niste ***ndiferenti . Chiar cred ca oamenii nu au dreptul la viata ? De ce le este frica? infectii nosocomiale sunt peste tot in lume, procentul de bacterii multirezistenete (BMR) la antibiotice e enorm in romania , enerobacter, staph, pseudomonas, E. coli, klebsiella.... e suficient sa consultati hartile microbiologice europeene. si si, ça existe doar de ce a murit fiul lui Depardieu in romania, de un BMR. BMR colcaie peste tot in spitalele romanesti, pacienti de la colectiv nu au avut nicio sansa , dar niciuna.. sa ne explice mari manageri de spitale din romania , raportul de infirmiere la nr de pacienti, de ce nu au pacienti in réanimare camere individuale, de ce nu se investete in mijloace de protectie ....... cine a ajuns in reanimare , e practic mort, lipsa de personal ,de educatie ,logistica. dr in romania stiu doar sa prescrie atb f scumpe , sa le dea pe toate daca se poate si uite asa se intretine o cauza de a dez BMR + multe altele. Sa intorci capul idiferent si sa declari ca e vina pacientului, e oribil, saraci copii, saracele mame, saraci tati care nu au avut nicio sansa sa se cunoasca . am 2 copii, cea mai mare frica cand vin in tara e sa pun mana pe usa unui spital din rom.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
timi • 2 septembrie 2016, 16:57
Copiii astia la fel ca si cei morti in urma infestarii cu branza au murit pe altarul nationalismului economic, pe romaneste a coruptiei... Cei care vand aceste produse, la fel si cei ce conduc sistemul de sanatate, precum si politicieniii se trateaza afara (vezi pe Ponta, Base, Tariceanu etc...)
Cris bucur • 2 septembrie 2016, 17:23
Nu va e rusine d-le Tolontan ? Chiar asa de prosti sa fim sa credem in cateva minute de la nastere copilul s-a infectat cu piocianic si a facut bronhopneumonie ? In cateva minute ? Orice om care gandeste stie ca orice bacterie trece printr-o perioada de incubatie. Incredibil ce usor puteti manipula. Incredibil !!
Octavian • 2 septembrie 2016, 17:32
In cazul lui Vasile nu cred ca a fost cazul unei infectii nozocomiale , e destul de putin probabil sa fi contactat si murit de la o infectie in 24 de ore.E adevarat ca spitalele romanesti sunt pline bacterii , am simtit-o pe pielea mea , si nu in Suceva , intr-un mare spital din Bucuresti , spitalul din Suceava chiar arata bine si e curat in comparatie cu 80% din spitalele din Romania.Ar trebui sa incepe sa luam masuri in loc sa aruncam vina de la unii la altii , medicii sunt oameni mai presus de toate , fac tot ce le sta in putinta sa lucreze intr-un sistem sanitar dezafectat care le pune bete in roate.E groaznic ca medic sa te simti neputioncios in fata unui sistem care iti omoara pacientii . In Romania nici macar nu exista un medic epidemiolog pentru fiecare spital asa ca infectiile sunt in floare iar vina e mereu a medicului a carui pacient moare.
pawn • 2 septembrie 2016, 19:19
bun, si ministrul sanatatii cand isi da demisia??? ca l-am vazut vorbind (e...o insulta sa spui ca "vorbea"), se balbaia, scotea niste sunete nearticulate la conferinta de presa de ieri. incredibil! acest vlad voiculescu nici maturator la spitalul din suceava n-ar merita angajat. in romania lui 2016 este ministru.
Georg e • 2 septembrie 2016, 20:12
A trebuit efectiv sa ma duc sa vomit. Sunt spitale in Romania care trebuiesc arse, altfel nu scapa de germeni. Ma felicit in continuare ca am evadat, dar e inadmisibil sa ai o bacterie multirezistenta pe o sectie de neonatologie. Si inca o data. Si a treia oara. Adica, dupa primul caz nu s-a luat nici o masura. Nici dupa al doilea. Cum drc sa ai pneumonie congenitala cu piocianic, mureau amandoi inainte de nastere. M-am enervat, nu mai scriu, o seara buna, si aveti grija sa nu va juliti, piocianicul nu diarme.
bg • 2 septembrie 2016, 21:53
In emailul dr.-lui V. Rambu , la cazul 2 -copilul H se spune ca s-au facut manevre de terapie intensiva neonatala, dupa care diagnosticul este pneumotorax stang masiv. Din informatiile mele, pneumotoraxul este determinat de acumularea aerului intre plaman si pleura (peretele toracic), aer provenit din spargerea alveolelor pulmonare. Pneumotoraxul primar, spontan este o afectiune rara la nou-nascuti (1-2%) si se trateaza prin interventie rapida si dupa un protocol bine stabilit efectuat de o echipa competenta, multidisciplinara de medici (neonatologi, anestezisti, chirurgi, obstetricieni, pers. mediu). Mai este pneumotoraxul secundar care apare ca urmare a unor manevre medicale care perforeaza plamanul. Mai adaugati la acestea si colonizarea respiratorie cu pioceanic (care se dezvolta in 18-20 ore), toate pe un organism fara imunitate. Sa nu uitam ca Suprasept de la Hexi era recomandat pentru dezinfectia inalta a instr. medicale termosensibile folosite la terapie intensiva si nu avea concentratia eficace de glutaraldehida. In acelasi timp, pacientii se mai pot coloniza cu germeni de spital si de la mainile personalului medical care nu respecta regulile de igiena obligatorii. Raspunsul DSP Suceava catre familia Manea privind concluziile anchetei epidemiologice efectuate in spital contine o exprimare pe care eu o gasesc evaziva,imprecisa, neclara, confuza, dubitativa, balmajita prin care ei sa se acopere ca si-au facut treaba (ancheta epidemiologica), iar spitalul sa scape nevinovat. De asemenea, impresia mea este ca si cauzele reale ale decesului scrise in certif. constatator pot fi manevrate si ascunse prin folosirea unor formulari standard. In SUA, morga beneficiaza de o mai mare independenta, nu este in cadrul spitalului, iar medicul legist primeste doar foaia de observatie din spital si este treaba lui ce gaseste acolo. La noi, managerii de spital, medicii si asistentele de pe sectii, medicii legisti, personalul din DSP-uri (care controleaza) sunt mana in mana, se acopera unii pe altii, merg in directia curentului, chiar cu pretul unor vieti nevinovate pierdute. In cazul producatorilor de dezinfectante, actuala subordonare a Comisiei de Biocide, manageri de spital si DSP-uri la Min. Sanatatii a fost mana cereasca avand in acelasi loc: autorizarea, achizitia si controlul inf. nosocomiale care nu se raportau. Era suficient sa gasesti pe cineva din MS (toti cand aud de MS stau drepti) sa-ti deschida calea si afacerea este asigurata si te simti si protejat. Nu degeaba se constata ca cele mai profitabile afaceri in Romania sunt cu statul ai carui functionari sunt coruptibili si dispusi oricand si pe oricat sa faca trafic de infuenta.
moromete • 2 septembrie 2016, 22:10
Domnule Tolontan,sunteti prea inteligent sa nu va dati seama ca sunt si altii care isi dau seama cand sunt urmarite niste scopuri si servite niste interese.Problemele medicinei romanesti sunt toate uriase si intr un spectru extrem de larg,de la cele legate de infectiile spitalicesti pe care le ati aratat ,trecand prin rezidenta medicilor care nu sunt invatati nimic ci sunt obligati sa faca toata ziua munca birocratica,coruptia sub toate formele a personalului medical,coruptia din achizitii si atatea altele.Desi rezolvarea problemei complicate a medicinei romanesti este destul de simpla si cu siguranta o cunoasteti la fel ca orice om avizat din domeniu,in loc sa discutati despre ce e de facut si calea corecta de iesire din aceasta situatie ,preferati sa maximizati imaginea catastrofala a medicinei romanesti.Imaginea este dealtfel corecta,e chiar o catastrofa ,*** V am urmarit la emisiunea lui Gadea si Badea,ati dominat cu multa inteligenta si abilitate confruntarea dar asta si pentru faptul ca cei doi au fost excesiv de slabi.Gadea mi a amintit de confruntarea cu MRU anuntata cu surle si trambite ,unde la fel nu a reusit sa l infunde pe MRU ,desi asta era intentia.Pacat ca va puneti inteligenta in slujba unor scopuri oculte dar pana la urma,nu i asa?,o viata avem si daca putem profita de capacitatile noastre de ce nu am face-o?Macar l ati facut pe Badea invidios,cand a facut referire la faptul ca d-vs castigati mai mult ca el , m am luminat in sfarsit care e motivul pentru care nu va suporta.Dar macar Badea,in afara ca si a aparat patronul Voiculescu,o persoana detestabila dealtfel(lucru pe care cu putina ingaduinta il putem trece la rubrica job description)nu stiu sa fi participat la asemenea campanii de manipulare in scopul unor interese obscure si criminale( fara nicio exagerare criminale,dat fiind actualele conditii ale tarii). Va simpatizam dintotdeauna si am apreciat toate actiunile dumneavoastra pana la capitolul Hexi.Acum ca m am dumirit care e sensul actiunii ,imi spun ca am fost excesiv de naiv.Sper inca sa ma insel in privinta dumneavoastra dar ,ce naiba,sunteti un om mult prea inteligent,nu aveti cum sa nu va dati seama de consecintele si rolul campaniei dumneavoastra care ,iata!, a a avut un ecou urias la nivel national. In concluzie ,felicitari pentru eficacitatea campaniei ,ati pregatit exceptional de bine terenul pentru ca urmatoarea decizie care urmeaza a fi luata in privinta medicinei romanesti sa fie naturala si logica.Sper ca pretul a meritat.***Dar daca lucrul asta se va petrece, sa nu credeti ca sunteti cu ceva mai bun decat politicienii.Sunteti chiar mai rau decat ei,de la ei nu avem ce astepta,in schimb de la un om cu calitati exceptionale ca ale dumneavoastra speram cu naivitate un rol sincer pozitiv in societate. Un singur lucru va mai spun.V a intrebat Gadea sau Badea daca dormiti bine stiind ca fetita aceea a murit pentru ca nu a lasat o tat su in spital.O prostie evident intrebarea alora,a fost vina lui tat su,inconstient si iresponsabil.Dar va intreb si eu acum,daca in urma emotiei pe care ati generat o se va lua acea decizie fundamentala pentru sistemul sanitar romanesc cu toate consecintele care decurg de aici,veti dormi bine?Pentru ca ,sa fim sinceri,ca amploare a situatiei ar fi ca si cum am vinde Petrom ul in fiecare an.Veti dormi bine stiind ca ati fezandat vanatul pentru o sleahta de hoti si cinici si ati fost un pion important in ceva ce ar putea deveni de departe cea mai mare frauda din istoria Romaniei? PS Saracii Gadea si Badea,chiar ii credeam mai isteti,asta era principalul punct in jurul careia trebuia sa aiba loc concluzia show ului televizat.Si nu cred ca v ati fi descurcat asa bine in discutia asta.Dar ce sa i faci avem ziaristii pe care ii meritam,inteligenti cand e vorba sa dezinformeze si blegi cand e vorba sa faca lumina.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Analia • 2 septembrie 2016, 23:45
Lord belial, daca Suceava este loială cu acele sufletele nevinovate...Da, ar trebui sa iasa in Stradă! Astă e raspunsul oficial din partea spitalului ?? Asta e Suceava noastră...o acceptăm, asa coruptă si bolnavă, sau putem schimba ceva !
Misu • 3 septembrie 2016, 0:28
Invit pe toti cei care sunt indignati de atitudinea medicilor, care au ascuns cu buna stiinta adevarul sa depuna plangere penala la Parchet(indiferent ca vorbim de Parchetul de pe langa Judecatorie sau Tribunal). Procurorii vor trimite ei plangerea acolo unde trebuie NU trebuie sa va faceti griji, DAR nu lasati asa lucrurile, cei care sunt vinovati trebuie sa raspunda. Este clar ca medicii sunt vinovati, ei nu au voie sa ascunda adevarul si sa scrie minciuni pe foaia de observatie, infractiunea fiind de fals si uz de fals.
Cătălin Tolontan • 3 septembrie 2016, 0:37
@moromete: ceea ce spuneti dvs este o calomnie. Asta e parerea mea, dar colegii de la moderare au judecat altfel si le respect opinia, ei considera probabil ca e doar insinuare. Ei se pricep insa mai bine ca mine la moderare. Va propun sa facem in felul urmator: dati-va numele real si eu va dau in judecata ca sa vedem daca intr-adevar tot ce balmajiti acolo cu lobby si alte nazdravanii sint reale sau doar cuivinte aruncate. Cunoastem foarte bine genul acesta de acuze, la fel s-a spus si in cazul Ridzi si in Dosarul Transferurilor si in Gala Bute, tot timpul a fost invocat un interes strain, extraterestru sau eschimos si mereu s-a dovedit o scorneala de doi bani. Daca atunci cind mor trei copii dumneavastra veniti cu fantasmagorii planetare, ca vrea Zina Maseluta sa privatizeze mizeria, haideti sa o facem cu nume si prenume macar pentru copiii aceia! Noi raspundem pentru ce scriem, ne asumam, sinteti de acord sa faceti acelasi lucru si dvs?
Ioana • 3 septembrie 2016, 10:17
Si,nu !Domnule Tolontan, nu sunt doar 3 copii!Suntem mai multi care ne-an ingropat copiii doar pt ca am avut nesansa sa fim suceveni!se poate verifica de exemplu cati copilasi au murit pe neonatologie in perioada 15/08/15-19/08/2015,va spun eu 5!Da domnule 5!
Mihai Badea • 3 septembrie 2016, 14:22
Rigoarea este importantă cu atât mai mult când este vorba de lucruri grave. În titlu se afirmă că la Spitalul Județean din Suceava un nou-născut din trei ar deceda din cauza infecțiilor (se subînțelege, nosocomiale). Care sunt cifrele?
Cătălin Tolontan • 3 septembrie 2016, 14:49
@Mihai Badea: imi pare rau, nu e adevarat felul in care interpretati. Nu scrie ”Fiecare al treilea caz”. E limpede ca vorbim despre trei cazuri, pe care le si numim, nu despre fiecare al treilea caz. Multumesc.
Mihai Badea • 3 septembrie 2016, 17:13
@Cătălin Tolontan: Revenind asupra articolului, evident că aveți dreptate. Îmi pare rău pentru inconvenientul creat.
bg • 4 septembrie 2016, 7:39
Se spune ca O GRESEALA RECUNOSCUTA , ESTE PE JUMATATE IERTATA! Am aflat ca DSP Suceava a recunoscut prezenta piocianicului in sectia de terapie intensiva a spitalului. Din informatiile mele, Pseudomonas aeruginosa (piocianicul) este o bacterie conditionat patogena ce produce infectii grave in special la pers. cu deficit imunitar (nou-nascuti, copii, batrani, transplantati, pacienti sub tratam. imuno-supresor, etc...). Datorita structurii celulare si a produselor extracelulare (enzime, toxine) el distruge componente ale sist. de aparare al organismului si patrunde rapid in tesuturi. In lipsa cond. de igiena datorate nerespectarii intocmai a regulilor de curatenie, dezinfectie si sterilizare in spital, el provoaca intre 5 si 15% din totalul inf. nosocomiale. Dar nu va faceti probleme pentru ca pioceanicul este f. sensibil la actiunea caldurii (moare la 60 grd. C in 15 min.) si a antisepticelor (aplicate pe piele) si a dezinfectantilor (aplicati pe instr. medicale si suprafete) utilizati in spital. Pe suprafete, el este distrus si de cele mai slabe dezinfectante (cele de nivel scazut), iar de pe maini este indepartat prin spalare periodica cu apa si sapun. El prefera locurile umede si de aceea curatenia si dezinfectia trebuie sa se aplice cu indarjire si sarguinta mai ales in locurile cu risc din spital (pers. medical stie asta). Am gasit intr-un ghid care spune ca in SUA, legile federale cer aplicarea intocmai a instructiunilor de pe eticheta produselor dezinfectante, iar utilizatorul daca foloseste alti timpi de expunere (nu mai vorbim de alte concentratii) este in situatia denumita "off-label use" si si isi asuma riscurile de a suporta sanctiunile prevazute de legile in vigoare. Daca toti am respecta legiile in vigoare poate ca am trai intr-o lume mai buna.
moromete • 4 septembrie 2016, 21:56
Domnule Tolontan,si balmajeala e de mai multe feluri,macar a mea are mai multa logica decat a dumneavoastra si a fost scrisa in termeni mai civilizati.Daca vreti sa fiti sarcastic folositi un umor calitativ,nu asa la repezeala,tot ce vine la gura penitei. Pe ce vreti sa ma dati in judecata,pe formula moderata de colegi a comentariului meu?Atat timp cat interventia mea a fost edulcorata de colegii dumneavoastra, sansele de a castiga intr un proces au fost drastic reduse.In al doilea rand ar trebui sa stiti ca interventia mea fiind pe aceasta platforma poate fi asimilata cu aceea a unui jurnalist deci si din acest punct de vedere jurisprudenta imi poate fi favorabila chiar daca nu sunteti politician.Voi incerca sa demonstrez ca lobby ul dumneavoastra este asimilat unei activitati politice. Lasand chestiunile juridice la o parte,va intreb de ce atata revolta?Ca ziarist sunteti obisnuit cu tot felul de injuraturi carora nu le dati importanta,de ce tocmai acum? Parerea mea ar fi sa aveti grija ce va doriti adica sa ne intalnim in proces.Pe langa privatizarea mizeriei ,cu ghilimele de rigoare.Ce mai calea-valea accept provocarea dumneavoastra daca si dumneavoastra va luati angajamemntul sa acceptati, daca va fi cazul ,invitatii similare pe acelasi subiect cum a fost la A3.Pentru ca daca tot vreti sa va reperati onoarea ,sa o faceti in mod public.Daca voi reusi sa conving o televiziune mare ca A3 ca acest subiect merita discutat inca o data,vreau sa stiu ca veti onora invitatia de a participa la emisiune alaturi de mine pentru a discuta pe larg fondul problemei.*** In incheiere,va mai spun un lucru,puteti sa l considerati insinuare calomnie sau profanare de morminte,desi presa romaneasca e inca vie.Nu pot sa cred ca sunteti ingenuu,candid si cu intentii sincere de a rezolva problema atat timp cat nu ati facut in ultimul timp nicio referire la solutiile adevarate de rezolvare a problemelor din sistemul de sanatate.Care in mare sunt doua,adica subfinantarea si coruptia cheltuirii banului,secretul lui Polichinelle pe care nimeni nu vrea sa l aduca in discutie.Nimeni din viata politica pentru ca interesele sunt transpartinice pe de o parte si pe de alta pentru ca toti spera ca vor fi aia care vor face marele pas,cu beneficiile aferente.Apropos,poate va faceti si avocatul politicienilor pentru ca i am acuzat ca ar lua ceva spaga cu ocazia asta. M ati deceptionat profund,sunteti chiar un om cinic,va temeti de o opinie argumentata .Deci sunt de acord cu propunerea dumneavoastra daca sunteti de acord sa mediatizam un asemenea conflict. Oricum nu prea aveti sanse in justitie,mi ati moderat si comentariul si oricum am formulat dubii privind aspectul.Dar de ce ar face cineva gratis un asemenea demers de diabolizare a unui sistem fara sa prezinte macar trecator cateva solutii care pentru orice om avizat sunt la mintea cococului?Fara sa incerce macar sa explice care considera ca va fi finalitatea demersului sau?In fine,sunt prea multe de discutat.Poate chiar vom avea ocazia,de ce nu?Onoarea trebuie reperata,e in joc prestigiul presei romanesti,libera si independenta de toate interesele.Uite de aia nu vrea Badea sa fie jurnalist! Toate cele bune!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
bg • 2 octombrie 2016, 15:07
CAND ATI PLANS CU ADEVARAT DOMNULE FOST PRESEDINTE - TRAIAN BASESCU? Aseara, am vazut la TV un barbat-salvator care tinea in brate un copil de o luna, scos de sub daramaturile produse de un razboi atroce (care nu se mai termina) si care PLANGEA...Unii de pe la noi (politicieni, ministri, functionari la stat sau directori de mari companii, patroni, oameni simpli, etc...) s-or intreba de ce plangea omul, ca doar copilul nu era al lui si nici nu era. Dar era o FIINTA UMANA, asemenea lui, ce avea dreptul de a trai pe acest pamant asa cum o avem noi toti. Nu stiu cum se face ca atunci cand venim pe lume suntem toti egali, iar apoi crescand intr-o societate (construita de semenii nostri) devenim inegali si chiar rau de tot...Atunci cand moare un copil nou-nascut in Romania, mai plange cineva in afara de familia lui? Nu cred, pentru ca nu se mai aude nici macar un suspin inabusit. Sufletele tuturor romanilor par inghetate, as spune ca sunt niste "Suflete moarte" (de Gogol). In afara de medicii si paramedicii SMURD, care incercau sa-l readuca la viata pe tanarul Gigina, nu am vazut niciun cadru medical din spitalele noastre (care i-a murit pacientul in brate) sa planga...De ce si cum s-a ajuns aici? Cred ca este o poveste lunga, dar totul a luat-o la vale cand l-am vazut pe d-l Traian Basescu plangand la TV. Asta a fost atunci cand d-l Stolojan (dupa ce a facut campanie electorala strabatand tara cu pasul pana la epuizare) i-a cedat candidatura partidului d-lui Basescu. Dar, nu, lacrimile acelea nu erau lacrimi adevarate de tristete, compasiune, regret, erau LACRIMI DE BUCURIE. Primea un cadou mult ravnit de la Stolo si astfel a ajuns si s-a ales presedinte timp de 2 mandate. Nu cred ca d-l fost presedinte a plans cu adevarat vreodata pentru un oarecare, simplu cetatean cu drepturi depline (clamate in constitutia pe care d-l presedinte a jurat). Altfel nu ar fi tolerat, incurajat, asistat pasiv, cultivat, nu ar fi contribuit la toate nenorocirile, dramele, ororile abatute in ultimii ani asupra acestui popor care si-a facut treaba constiincios votand (iar si iar) pe cine nu a meritat. Daca ar fi varsat macar o lacrima pentru necazurile si grijile fiecaruia dintre noi, Romania ar fi disparut de pe harta Europei si ar fi intrat cu totul in Marea Neagra. Poate ca acum, varsa o lacrima pe ascuns pentru copiii si nepotii dansului si cam atat. PREA TARZIU...De ce continua dansul sa vorbeasca vorbe (parole, parole, parole...cantecul solistei Dalida) cand faptele sunt deja evidente? Cine se scuza se acuza...Mai bine s-ar intreba retoric: "unde am gresit?" si si-ar da singur raspunsurile daca este capabil. Ma indoiesc.... iar noi sa fim sanatosi...
bg • 2 octombrie 2016, 15:26
Erata: in loc de LACRIMI DE BUCURIE a se citi LACRIMI DE CROCODIL...
Petru • 13 octombrie 2016, 19:47
raspuns la comentariul lui Luca -2 Septembrie: AUDIO La Spitalul Sf. Pantelimon, un medic şi-a înregistrat şefa cum hotărăşte cine să trăiască: "Eu am propus o chestie care mi s-a părut de bun-simț. Hai să dăm medicația la ăia tineri și la ăia cu șanse!” "Dar la ATI Sf. Pantelimon, medicamentele cumpărate sînt ținute sub cheie, iar cheia este luată acasă de asistenta șefă!Mai mult, personalul se întreabă cum de au apărut într-un dulap peste 800 de doze din antibioticul Colistin din programul AP- ATI, ”care în calculator figurau drept administrate pacienților!”.
Ana maria • 19 octombrie 2016, 11:04
Mi se face scarba de sistemul mediacal...***..parlamentari corupti..politie corupta .medici corupti....preotii nu mai spun.......chiar mie scarba...imi provoaca repulsie romania ...chiar isi bate noc de oameni...plecati fratilor..o fii tara noastra dar uitateti cum suntem tratati...sa se faca dreptate ..condoleante familiilor.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.