luni, 15 august 2016, 6:51
UPDATE: Evenimentele din olimpismul românesc se precipită. Alin Petrache a anunțat că renunță. Într-un comunicat în care își cere scuze pentru ”calitatea îndoielnică a echipamentului de la Rio”, el lasă să se înțeleagă că responsabilii vor fi expuși public, ”indiferent de locul pe care îl ocupă”.
Și demisia, dar și trimiterile la cazul echipamentului vin după ce el a aflat, din București, că parchetul și poliția înaintează pe fir și că afacerile sînt mai mari decît se știe acum.
Corespondență din IOC Olympic Club – Rio
Continuă dialogul cu Octavian Morariu, unul dintre ”Nemuritorii” CIO.
E singurul român ajuns, după Alexandru Șiperco, în elita olimpismului. ”Știți, alții fac orice să aibă oameni sus, noi îi murdărim”, spune el.
-Spuneați că e inadmisibil că cineva i-a atacat pe sportivii din lotul olimpic, dar că nu vă referiți la presă sau la public.
-Da, însă aș vrea întâi să adaug o mâhnire. Am citit ce a spus ziaristul Horia Alexandrescu. Am crezut că mă cunoaște. Sunt foarte mâhnit.
-Horia Alexandrescu este un om extrem de legat de mișcarea olimpică.
-Tocmai de aceea sunt mâhnit.
În România literară, Horia Alexandrescu a scris un text intitulat ”Important e să participi, nu?!”, în care critică ferm conducerea olimpismului românesc.
”Și aș mai vrea să se înțeleagă ceva. Eu am ieșit din firma de echipament sportiv atunci când am înțeles că, pentru a putea funcționa, ea e obligată să facă afaceri cu statul, cu Comitetul Olimpic pe care-l conduceam. Abia atunci era un conflict de interese și am ieșit” Octavian Morariu, membru CIO
–Să revenim la rezultatele de la Rio.
-(Se înfige mai confortabil în scaun) Da, este inadmisibil să critici public sportivii. Asta se face în vestiar. Le-am spus asta și lui Petrache, și lui Lipă. Poți face orice reproșuri, poate și extrem de dure, dar în vestiar. Eu am fost sportiv, antrenor și conducător. Am pornit de la firul ierbii. Și accept că vestiarul e locul descărcării. Dar tu, conducător de COSR sau de MTS, să-ți blamezi sportivii în public nu e în regulă.
–Și care credeți că a fost efectul criticii?
-Eu vă spun care este efectul încurajării sportivilor. Am ieșit public să îi sprijin pe cei din lot. Apoi am premiat, din partea CIO, fetele de la lotul de scrimă, când au ieșit campioane olimpice. Ana Maria Brânză a venit la mine și mi-a zis: ”Vă mulțumim!”.
Octavian Morariu se referă la ceva ce trebuie nuanțat. Ministrul Elisabeta Lipă și președintele Alin Petrache nu au oferit interviuri și nu au dat declarații critice la adresa sportivilor.
Dar au discutat între ei, nu mereu în consens, convenind să facă o conferință de presă în care să dezvăluie banii încasați de loturi pentru pregătire și unele dintre motivele slabei performanțe.
Toți au aflat la Rio și, pentru lumea sportului, asta a echivalat cu o ieșire în public. La acest lucru se referă Morariu.
Până la urmă, și datorită omului de la CIO, conferința n-a mai avut loc.
–Rezultatele de aici vor fi modeste. Ce trebuie făcut urgent în sportul românesc?
-Când am făcut acel interviu după Londra s-a spus că vrem noi, COSR, să subordonăm federațiile. Știți ceva? Oamenii din federații, plătiți cu sumele acelea infime fac și ei ce pot. Deci nu dăm vina pe federații. E nevoie de un grup restrâns de lucru, de personalități care să vină cu o soluție.
”La 27 de ani de la căderea comunismului, sportul nostru e organizat după modelul CNEFS” Octavian Morariu, membru CIO
–Asta cu grupul restrîns… De pildă, ministrul Lipă are o propunere complet diferită de a dumneavoastră. Își dorește prioritizarea federațiilor, dar bani tot de la buget.
-Sportul mondial e o afacere. Olimpiada este o afacere. Noi, în România, am organizat sportul ca un serviciu public. E vorba de mentalități diferite.
–Interesant. Spuneți că ne decuplăm de performanțe pentru că noi am rămas pe o filozofie și o organizare care decurge de aici, dar între timp direcția s-a schimbat.
-Exact! Spun că astăzi și mâine condițiile necesare performanței s-au schimbat. Sigur că sportul, generic vorbind, aduce un serviciu public, dar ca să obții performanță e nevoie de bani, de manageri, nu de funcționari.
–Pentru că funcționarul are treaba lui, care e nobilă, dar în sport nu se mai potrivește.
-Da, așa e. Revenind la echipament, acesta în dispută acum nu este echipament de concurs. Dar cum e când luăm o barcă sau o pușcă, sau o spadă la cel mai mic preț?! Gândiți-vă care este efectul asupra performanței.
–Cam asta e, pe scurt, ideea dumneavoastră despre reformarea sportului.
-Mai largă, desigur. Eu am fost rugbyst la Grivița Roșie. Eu și colegii mei eram plătiți de fabrică. Jucam pentru fabrică. Să știți că echipele din Japonia se numesc Toyota sau Sony. Și multe din Statele Unite, la fel. Nu e ca și cum aș avea vreo nostalgie pentru comunism, dar vă expun câteva exemple și realități. După cum, apropo de sportivi, mai am un exemplu.
–Vă rugăm.
-Fata mea de 17 ani face tenis la academia lui Nick Bollettieri. Mi-a povestit soția o scenă. Fata prinsese o dimineață bună. O bătuse pe Danielle Rose Collins, campioana colegiilor din Statele Unite. Cea pe care Halep a eliminat-o cu dificultate în primul tur al US Open 2014. Numai că fata mea se relaxase în a doua parte a zilei. Acolo se fac patru antrenamente pe zi. Nick se plimba pe marginea terenului ca un leu în cușcă. Și a izbucnit și a făcut-o praf pentru indolență. A fost o scenă! Dar asta e acolo, între ei, nu în public, apropo de ceea ce am vorbit cu Elisabeta Lipă și cu Alin Petrache.
–Cât despre acel mic grup de gânditori, un om ca Octavian Belu nu ar fi în el? Că acum nu mai e nicăieri.
–Oooo, da! Bineînțeles. Când a fost secretar de stat și am schimbat, el la MTS și noi la COSR, ceva din lege, experiența lui de antrenor de zeci de ani a fost extrem de utilă.
-Știți, ne povestea Alin Moldoveanu cum îl tratează italienii de la CONI pe Niccolo Campriani, marele lor tirist. Omul acela deține atâtea secrete ale profesiei încât dacă pleacă e rău pentru ei și bine pentru alții.
-Corect! Suntem în următoarea situație. Să nu se supere nimeni. Școala românească de antrenori, academică și sportivă, este vetustă. Ea nu produce valori! E nevoie de antrenori străini.
”Dacă noi am fi adus nu acum patru ani, dar măcar acum un an cei mai buni antrenori străini performanțele României la Rio erau semnificativ îmbunătățite” Octavian Morariu, membru CIO
–Colegul meu Marian Ursescu făcea un calcul. Un antrenor de top costă 300.000 de euro pe an. Brut asta înseamnă 500.000 de euro. Pentru unele federații, acesta este tot bugetul.
-Are dreptate colegul dumneavoastră. Însă tocmai de aceea e nevoie ca federațiile să iasă din încorsetarea bugetară.
–Are COSR autoritatea profesională și de integritate, după rezultatele de la Rio și după dosarul echipamentelor, încît să ia el federațiile? Și e în stare organizatoric?
-Poate acum nu e în stare. Poate nu în acest moment. Dar într-un timp rezonabil, da. Eu nu văd altă soluție. E nevoie de măsuri urgente! Uitați-vă la China. Sunt în comitetul CIO pentru JO de iarnă de la Beijing 2022. Chinezii și-au spus că nu e normal ca un popor care merge spre 1,5 miliarde să nu facă sport iarna. Și vor aduce o sumedenie de antrenori străini.
600 de antrenori străini de top din sporturile de iarnă aduce China pentru a crește priza acestor sporturi în țară
-CIO și olimpismul sunt criticate tot mai des. Își pierd Olimpiadele suportul popular?
-Eu sunt optimist. Aici, la CIO, nu suntem deloc rupți de realitate. Noi facem politică fără să facem politică. De pildă, ne preocupă foarte tare fenomenul prin care sunt mai puțini practicanți tineri de sport în toată lumea. Și ne interesează ca sportul și Olimpiadele să reprezinte în continuare un reper pentru cei tineri. Să ducem mai departe moștenirea e vital pentru noi.
–Mi s-au părut destul de politice discursurile de la ceremonie. Inclusiv cel al președintelui Thomas Bach. Ca și cum ar fi spus: ”Noi facem asta, existăm, construim!”.
-E timpul ca CIO să comunice contribuția sa la universalitate. Nu noi suntem importanți, oficialii. Sportivii și publicul sunt importanți. Noi suntem aici ca să-i ajutăm. Și să explicăm cât de mult contează sportul pentru ideea de unitate în diversitate.
”Olimpiada este un integrator al concepțiilor, al culturilor. Lucrăm strâns cu ONU și vrem să ducem această tradiție înainte” Octavian Morariu, membru CIO
–Cum stă Japonia cu pregătirile pentru Jocurile din 2020?
-(Râde) Sunt gata. Gata! Acolo, șeful Comitetului de organizare pentru JO 2020 și pentru Campionatul Mondial de Rugby, pe care-l fac mai devreme cu doi ani, este Yoshiro Mori, fostul lor premier. Omul a zis: gata, nu mai fac politică, dar organizarea Jocurilor este un obiectiv național. Este bolnav de cancer, duce pe picioare lupta și o face integrându-se într-un proiect. Mi-a zis: ”Ca să am grijă de Jocuri, e nevoie să am grijă de mine”.
–Tot mai puține orașe vor Jocurile. Pentru că e o povară. Ce veți face?
-Noi inovăm permanent. Ați văzut cât a crescut OBS, televiziunea CIO care produce Jocurile pentru toată lumea și e preluată pe tot globul. După același model al internalizării, ne gândim să avem propriile stadioane.
–Detaliați, vă rugăm!
-Stadioane pe care să le despachetăm și să le instalăm la fiecare ediție. Ca să scadă costurile și efortul orașului gazdă. Sigur, nu toate, stadionul olimpic și încă unul, două, se vor construi. Dar, la tehnologia actuală, zeci de arene pot fi montat și demontate. Vor fi ale noastre și le mutăm dintr-un loc în altul. E un gând, deocamdată.
-Alte noutăți?
-Ne gândim să ne constituim un corp de voluntari, plătiți pentru anume munci. Ca un nucleu dur al voluntarilor, care să știe foarte bine anumite lucruri, despre organizare, despre media, despre public.
–Los Angeles are vreo șansă la Olimpiada din 2024? CIO și Comitetul Olimpic American au vechea dispută financiară.
-Să nu legăm lucrurile! Da, există o dispută. În 1984 CIO nu mai avea bani după boicotul de la Moscova 1980. Și șeful de la americani a spus: ”Investim noi tot în Los Angeles ’84 și devenim cotă la profit în următoarele decenii”.
-Ca o investiție.
-Exact așa. Numai că atunci când Jocurile s-au redresat și au început să vină banii n-a mai fost așa de simplu să dai americanilor o groază de bani. 20 sau 25% parcă e cota lor. Să nu avem memoria scurtă! Când tu, CIO, mai ai 150.000 de dolari în cont și te salvează cineva, asta e.
-Cu 150.ooo de dolari în cont CIO abia cumpăra echipamentul suspectat de contrafacere.
-(Rîde) Putem spune și așa.
-De fapt, valoarea banilor s-a modificat în 30 de ani, dar suma era,înțeleg, infimă.
-Apropo de echipament: o să văd exact ce va face Kappa. În niciun caz nu voi lăsa lucrurile așa!
-Pare că nici justiția nu le lasă așa.
-Foarte bine! Cine și-a bătut joc de lotul olimpic al României să plătească.
Încheierea articolului? Ca de obicei, darul zeilor.
Stăm la masa presei, cu două ore înaintea meciului decisiv România – Norvegia la handbal. Colega mea Luminița Paul găsește, tot ca de obicei, o mărgică.
”Uite ce-a găsit Fântâneanu!”, exclamă ea.
Emanuel Fântâneanu, vechiul ziarist al Gazetei, a făcut o descoperire de mare clasă: un articol din 1928, cînd lotul olimpic al României era în Olanda, pentru Olimpiada de la Amsterdam.
Ce scria Gazeta Sporturilor în 1928, cînd ziarul sublinia că delegația participă prima oară sub numele România și urmează să revină în țară fără medalie?
”Dar ceea ce culminează în indolența conducătorilor noștri s-a atins abia după deschiderea oficială a Olimpiadei. Toate națiunile s-au prezentat într-un costum uniformă. Numai Românii au făcut notă discordantă, apărînd într-un grup în care culorile variau în modul cel mai îndrăzneț”.
”Administrarea banilor se face după cel mai grozav bun plac, fără chitanțe, fără acte justificative”.
”Cerem Comitetului nostru olimpic ca delegații să se justifice la întoarcere cu chitanțe în regulă în fața sportivilor români. Altfel, vom avea cu toții datoria ca pe viitor să informăm din vreme pe cei care au procurat fondurile”.
”Vă închipuiți ce impresie au putut produce atleții noștri în costume de antrenament șifonate, murdare, purtînd culorile clubului (Peter avea chiloții verzi) din care fac parte”.
Amsterdam 1928, Rio 2016…
Kuala Lumpur 2108, ai legătura!
CUPRINS: Aici ai toate corespondenţele din zilele anterioare de la Rio
sundance kid • 15 august 2016, 7:25
Am repetat in fiecare an in ultimii 10 ani !! Pina nu creste economia nationala puteti sa il angajati si pe presedintele federatiei olimpice germane care sa vina cu tot staful lui ca tot degeaba . Pe timpul comunismului Olimpiadele aduceau sute de medalii tocmai pentru ca Statul Roman era un stat puternic .
Dex • 15 august 2016, 7:37
Un interviu mediocru, cu un individ mediocru ce varsa platitudini la fiecare inspiratie si expiratie. Retin doar ca se da cocos in legatura cu facatura Kappa :). Tinem aproape...
pandele • 15 august 2016, 7:40
Lipa-proasta, Petrache-escroc incompetent, Morariu-gentleman...
gigelos • 15 august 2016, 8:06
Parca nu era profitabila , acum e altceva .Ok .S-a retras si Dl Dobrescu din firma , nu spune nimic ...
lili • 15 august 2016, 8:07
Eu nu inteleg nimic, acest Morariu stie toate aceste bube, are tot felul de propuneri chiar solutii, dar de ce NU a facut nimic din toate astea pentru ca si la Londra acum 4 ani Romnaia s-a prezentat cam la fel?! Ce-au schimbat in ultimii 4 ani?! Au ales macar un domeniu unde sa urmarim aurul olimpic?! De vorbe suntem cam satui... vorbeste ca un politician...vorbe goale, rezultatele sunt unde sunt, pentru ca SPORTUL in Romania NU e bagat in seama si am vazut asta si in mandatul ca Ministru al Sportului al Gabrielei Szabo(a pus-o Ponta ca trofeu, atat, practic NU a a lasat nimic in urma ei!) si vedem si acum la Elisabeta Lipa, nimic despre Sport in guvernul Romaniei! Pai, cum sa avem rezultate fara STRATEGII(pe unul sau doua domenii, macar!!) sau planuri de dezvoltare a bazelor sportive in cateva orase cu potential?!
gigi • 15 august 2016, 8:09
Cat costa sa o tii pe fata la academia lui Nick ?
Ciprian • 15 august 2016, 8:14
Poate ca mai bine pentru el ar fi sa gestioneze deseuri.nu vad legatura intre un echipament indoielnic si o plomba.Dumnezeu si biserica nu isi au rostul;doamna stomatolog.Il rog pe distinsul domn sa citeasca,daca pote,Principiul lui Peter -este educativ.
claudiu • 15 august 2016, 8:29
Ce tare e Morariu. Declara ca :" eu am inteles ca pentru a functiona e necesar ca aceasta firma sa faca afaceri cu statul" Asta e culmea... ne.zimtirii. pai cum asa tovarase Morariu?. Daca nu era statu nu mai faceai afaceri banoase. ? Raspund eu. Da!! Tot ce ai facut cu tu cei carora le.ai lasat firma.... sunt doar niste combinatii la nivel inalt... *** poate o atentie ici colea... ceva comun in sistemele romanesti...Problema e mai adanca.... tu si nevastata sunteti opariti si va scuzati prin presa pt ca ar putea ajunge cutitu pe os... daca nu ai fi vinovat ai tacea... in primu rand pt ca te bucuri de prezumtia de nevinovatie si 2.pt ca nu ar exista vreun risc sa fi atins de ancheta. Dar nu! Tu esti murdarit, iar cei ce vor da declaratii pe la parchet vor pronunta des numele tau... probabil.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dana • 15 august 2016, 8:44
"Sportul" traverseaza aceeasi perioada haotica ca si organizarea statala si economica mondiala. "Sportul" in mentalul nostru este altceva decat o afacere. Ar trebui separat tot ceea ce a devenit afacere in sport de competitia sportiva. Fie este sport, competitie sportiva in care se infrunta capacitati fizice si intelectuale in coditii de fairplay, fie este o afacere sau chiar un razboi mondial dus cu alt fel de arme. Omenirea ar face bine sa lase sportul sa existe si sa gaseasca alt nume pentru afaceri internationale cu influente sportive!
Ion • 15 august 2016, 9:06
Prostii... Cand aud de bani uita de functii. Au uitat ei Blatter si Platini ... El spune ca a cedat firma ... nevasta spune ca a vandut-o...
ticbis • 15 august 2016, 9:20
Povestile pe care ni le toarna sotii Morariu scartaie din toate incheieturile. Astia doi ne iau de prosti. In primul rand, o firma nou infiintata n-are cum sa fie pe profit dupa doar trei luni de activitate. In al doilea rand, de ce ar accepta cineva sa preia o firma pe pierdere? In al treilea rand, inteleg ca acum firma este pe profit solid si ca are exclusivitate pe piata de echipament sportiv si zeci de contracte cu MTS, COSR si multe alte cluburi. Cum de a devenit brusc profitabila abia dupa ce Morariu si Dobrescu au iesit din actionariatul acesteia? In al patrulea rand, in ce calitate si pe banii cui isi insoteste d-na Morariu sotul la Rio? Face parte din delegatia oficiala? In al cincilea rand, cum justifica d-na Morariu lucrarile dentare gratuite pe care afirma ca le-a executat pentru unii dintre sportivii lotului? Materialele si substantele utilizate pentru implanturi dentare sunt enorm de scumpe si se cumpara din strainatate. Nu poti sa ai in contabilitate o factura de achizitie de materiale pentru 20 de dinti si chitante fiscale eliberate clientilor doar pentru 10 dinti, chiar daca vorbim de un cabinet stomatologic privat. Asta miroase a *** Cred ca ANAF-ul si DNA-ul ar trebui sa ia la puricat toate firmele si afacerile (actuale sau foste) sotilor Morariu. Sunt convins ca vor iesi la iveala o multime de surprize. Nu in ultimul rand, s-ar impune in paralel si o ancheta jurnalistica mai ampla pe tema asta. Doar asa vom scapa de indivizii care de ani de zile capuseaza sportul romanesc, umplandu-ne de rusine si umilinta la actualele intreceri olimpicice de la Rio.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dan Patru • 15 august 2016, 9:23
Am citit doar titlul si nu pot sa spun decat atat: Petrache demisioneaza cand mai are fix 6 zile de mandat. Sefia lui se termina odata cu ceremonia de inchidere de la Rio.
Dan Patru • 15 august 2016, 9:24
PS: Asta daca demisioneaza inainte de finalul JO. Daca demisioneaza dupa, oricum mandatul lui s-a terminat, deci e o miscare de politruc ordinar.
Bucuresci • 15 august 2016, 9:27
Un mare neinteles, olimpic pur de al lui Hermes/Mercur; zeul hotilor. Dar ceva practic, ai facut in tarisoara asta pentru olimpici ? Ca la teorie, semeni perfect cu slinosul de Oprescu. Intalni-v-ati cativa ani buni la "universitate".
Lucka • 15 august 2016, 9:30
Sper ca nu descoperim aceleasi ilegalitati si furaciuni ca cele din sistemul sanitar ... Sper sa nu asistam la incarcerarea sotului lui Maria Marinescu ...
stan ion • 15 august 2016, 9:32
doi nenorociti primul a furat sub obladuirea lui mustaciosu...al doilea nu a mai avut ce si a furat de capul lui de aia l-au prins doua *** ale olimpismului romanesc ...ca daca ati trait in tara asta declinul acestuia a inceput in era murariu...doi reprezentanti ai unui sport care a fost olimpic in 1900 toamna...lasati mai oameni buni sa vina oameni de sport si cu un pic de creier pe la federatii si in fruntea cio...vai mamanoastra
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mihai Manda • 15 august 2016, 9:54
Ca la noi la nimeni........Se lauda cu medalia de argint a tenismanilor dar nu au dat UN LEU pentru pregatirea lor. Si Horia si Florin si-au facut programul acest an special pentru a participa IMPREUNA la Rio si a reprezenta ROMANIA!!!!!! Bravo baieti si bravo si celorlalti medaliati!!!!!! Cat despre conducerea COSR.......? Laura Calugareanu nu a avut antrenor la Rio dar Boroi a fost acolo....De ce?
jiji bec • 15 august 2016, 9:56
bine ca scapam odata si de petrache (lupu) asta,un *** incompetent precum cel ce l-a pus acolo,dottore ponta,dupa ce ca a fost un nimeni ca sportiv s-a dovedit un un nimeni si ca manager sportiv,un mediocru impins de la spate de politic si de taticu;cind scapam odata si de ***ca de lipa? general al armatei romine,o rusine sa faci o tata ce arunca cu papusoi la botsani(boston)general al armatei romine
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ticbis • 15 august 2016, 10:03
Revin cu o precizare: Regulamentul de desfasurare a Jocurilor Olimpice permite accesul in complexul sportiv doar pentru oficiali, pentru sportivi si pentru presa acreditata. Spre exemplu, handbalista ce a facut deplasarea la Rio pe post de rezerva a lotului national n-are dreptul de a fi cazata in satul olimpic alaturi de echipa si nici acces in perimetrul acestuia. Este cazata in oras, ca oricare alt turist. Ori d-na Morariu bantuie pe holurile si salile cladirii Clubului Olimpic aflat in incinta complexului, la brat cu sotul sau. Explicatia ca d-na Morariu si-a platit din banii ei sejurul la Rio pentru a fi alaturi de ilustrul sau sot, nu tine! Pentru ca in cazul asta n-ar fi avut acces in incinta complexului si ar fi trebuit sa se cazeze in oras, ca oricare alt turist. Deci e clar, d-na Morariu face parte din delegatia oficiala a Romaniei. Din ce motiv si pe banii cui, cine a acceptat-o pe lista oficiala - iata cateva intrebari la care autoritatile competente ar trebui sa raspunda, iar presa sa investigheze cazul. Vinovatii pentru acest dezmat pe banii cuveniti sportivilor, ar trebui sa dea socoteala!
Akbar • 15 august 2016, 10:17
Brutus Coste scria la Gazeta in 1928? Avea 18 ani pe atunci viitorul mare diplomat...
Obiectiv • 15 august 2016, 10:52
Tolo, echipele din Japonia nu se pot numi Samsung, nici cele din Coreea - Toyota! Dl. Morariu este un tip instruit, asta inseamna ca ai transcris selectiv declaratia sa tocmai pentru a-l compromite un pic!! O.
spinoza • 15 august 2016, 11:10
Sa raspunda toti, pecuniar, penal etc. Numai cu demisia nu-i suficient. Esta ca si cum omori un om pe trecerea de pietoni si apoi iti ceri scuze familiei acestuia, ca nu l-ai vazut! Toti, out! Inclusiv spilcuitul de Morariu!
Cătălin Tolontan • 15 august 2016, 12:01
@Obiectiv, Aveți dreptate, scuze, am rectificat.
radu • 15 august 2016, 12:17
1984 Los Angeles.Romania vine acasa cu 20 medalii de aur,16 argint,17 bronz.Locul 2 dupa Sua (Urss nu a participat)Cam cat ne-am degradat in 30 de ani?Cam atat...
ticbis • 15 august 2016, 12:48
@radu: Ai perfecta dreptate; cu 32 de ani in urma Romania castiga in total 53 de medalii olimpice... Acum avem doar 4 (PATRU). Degradarea e evidenta, nu numai la nivelul sportului, dar si la nivelul intregii societati. In 1984 am ocupat locul doi pe medalii dupa SUA, acum suntem aproape ultimii...! Si cand te gandesti ca americanii de azi se plang ca o duc acum de doua ori mai prost decat in urma cu 32 de ani, in timp ce romanii se lauda ca o duc acum de doua ori mai bine decat atunci...:))! In fine, nu sunt un nostalgic, dar chestia asta poate fi un subiect de reflectie amara. Ma gandesc, in ritmul asta, cam cate medalii vom obtine pestre patru ani, la urmatoarea olimpiada de la Tokio... sub conducerea competenta a lui Lipa, Petrache, Morariu sau Boroi :))!
Mircea Serban • 15 august 2016, 13:10
... foarte bine ca fiica omului face tenis dar, de unde are omul banii necesari pentru a-si tine fiica la Academia lui Bolletieri? Rugby-ul a fost "arondat" Centralei Materialelor de Constructii -unde era sef Dumitru fostul mare rugbyst, Bojinescu director general la Prefabricate din Beton Militari, unde se antrena si Otilia Badescu, Stoenescu alt mare rugbyst director la Granitul Bucuresti asa ca, salariile alora era pe masura! Dar tu, mic burghez de unde tusa mea ai lovele pentru fiita daca nu din *** cu statul! Mars, afara!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mircea Serban • 15 august 2016, 13:12
… foarte bine ca fiica omului face tenis dar, de unde are omul banii necesari pentru a-si tine fiica la Academia lui Bolletieri? Rugby-ul a fost „arondat” Centralei Materialelor de Constructii -unde era sef Dumitru fostul mare rugbyst, Bojinescu director general la Prefabricate din Beton Militari, unde se antrena si Otilia Badescu, Stoenescu alt mare rugbyst director la Granitul Bucuresti asa ca, salariile alora erau pe masura! Dar tu, mic burghez de unde tusa mea ai lovele pentru fiita daca nu din gheshefturi cu statul! Mars, afara! COMENTEAZĂ
Dan • 15 august 2016, 14:12
Domnul Tolo,am si eu o curiozitate, de ce fetele de la handbal au echipament de la alta marca. Al lor sunt sigur ça este original deoarece se cam trag de tricouri la acest sport. Oare stiau si nu s-au ris cat?
radu • 15 august 2016, 14:49
Nu fiti naivi,echipamentul sportivilor este un fleac fata de alte 'grele'...Complexul Sydney 2000 Izvorani, Baza olimpica Izvorani,Casa Cosr Arcul de Triumf,cheltuieli de deplasare,deconturi samd Acolo o sa se ajunga daca se vrea.Vedem...
gigelos • 15 august 2016, 15:06
Ha , ha , ha . Morariu alearga zi de zi , foarte bine , si o face in echipament Kappa . Cred ca in toata viata lui nu a pus pe el nici macar o pereche de ciorapi Kappa . Nea Morariule ...
Sono • 15 august 2016, 15:08
IMG ACADEMY (Bolletieri) Tennis program "Access to all this comes at quite a price. Annual tuition for a high school boarding student in the tennis program is $71,400 for the 2014-15 school year, more than elite universities charge annually." http://www.nytimes.com/2014/03/01/sports/tennis/nick-bollettieri-still-building-his-legacy-at-82.html In 2016 suma desigur e mai mare. Ne poate spune O. Morariu de unde are cel putin $100.000 anual ( pe langa scoala mai sunt si alte cheltuieli) numai pentru fiica sa? Cine il intreaba?
Vasile • 15 august 2016, 15:31
@ Sono , @ Mircea Badescu : Vezi putin evolutia grupului de firme VITALIA si domeniul in care activeaza. Morariu este actionar in aceste firme. Fara combinatii in zona politica nu putea sa faca curatenie prin comunele tarii. A se vedea celelalte firme de curatenie. @ pandele: Morariu a fost sef al Comitetului Olimpic Roman ZECE ANI. Si-a dat demisia in 2014, explicind ca este prea ocupat cu pozitiile din CIO si Federatia internationala de Rugby. De fapt el, alaturi de altii din MTS si Federatii au pus pe butuci sportul din Romania. Acum vine si spune ca avem nevoie de 300 de antrenori din vest, desi noi aveam nevoie de un singur lucru: LEGI CA IN VEST, adica nu are voie statul sa aibe cluburi in proprietate si sa concurenze neloiala antrenorii, sponsorii de la alte cluburi private. Nicio tara din lume nu are in cadrul MTS si MApN, MAI si multe primarii, cluburi profesioniste. Tarile astea din vest, pe unde umbla Morariu, au umblat SZabo, Lipa, dar nu au invatat nimic de la ei, au doar doua lucruri: baza sportiva unde sa aiba acces echipele din comunitati si finanteaza sportul OBLIGATORIU. Acest sport nu este obligatoriu doar in aiurelile de LPSuri, ci in toate comunitatile, unde sunt scoli, cu profesori de sport, care conform normei si programei scolare, ar trebui sa aiba dotarea necesara sa isi tina ora. Nimeni din lumea occidentala nu are cluburi gen CSM BUcuresti, CSM ORADEA, CSM Bistrita etc. , care din banii dati de privati, ca impozite si taxe, primesc finantare, subventii, desi este lipsit de fair play si creeaza dubla masura in campionatele din Romania. Cum credeti ca se poate dezvolta un club al unui privat, care este taxat obligatoriu de stat, plateste impozitele locale si sus in bugetul de stat, iar dupa aceea i se cere alti bani sa concureze CSMurile primariilor si ministerelor sau cluburile de "traditie" infiintate de comunisti gen CSA Steaua, CS DINAMO sai CS RAPID, care tin de ministere, finantate din banii privatilor!?! Este imposibil sa concurezi cu cluburile de stat si niciun stat occidentale nu are asa ceva. NICIUNUL. MOrariu si gasca de sus au tinut de zeci de ani aceasta mizerie, iar acum vine Morariu si spune ca el stie ca asa ceva nu este nicaieri si ca nu este bine sa avem cluburi de stat. Nu poate sa fie statul si arbitru si finantator si reglementor si organizator, dar si jucator, iar celelalte cluburi private, care nu vor sa aiba de a face cu mizeria realizata de sus de PSD, PNL, UDMR si sefii din sport pusi de ei, sa ai pretentia sa poata sa ii concureze si sa faca performanta. Ceea ce a facut HAGI este irelevant, deoarece are parte de o alta conjuctura. Cel mai relevant exemplu, luind tari din vest cu populatii mult mai mici ca ale noastre, de exemplu Norvegia, care la o populatie de 5 milioane locuitori au 1500 cluburi de fotbal, inscrise in 9 ligi. Niciunul nu este al ministerelor sau primariilor, iar multi dintre jucatori, joaca in timpul liber, ei traind din salarii sau alte activitati economice. La noi toti vor bani de la minister si primarii, de parca nu ar putea munci part time sau fulltime si doar cei foarte buni, care atrag finantare privata sa poata trai doar din venitul de sportiv, asa cum se intimpla peste tot in lumea occidentala.
Cătălin Tolontan • 15 august 2016, 15:50
@Radu: los angeles a fost maximul performantei olimpice a romaniei in conditiile in care tarile socialiste nu au fost prezente. E un element important al discutiei
Gigi Cusca • 15 august 2016, 16:45
Cum adica "oamenii din federații, plătiți cu sumele acelea infime" ? Ia sa vedeti la Federatia de Tir cu Arcul, noul secretar Pandele, fost turnator in MTS apoi secretar la judo, adus de la Judo de catre finul lui (Ciusca, care e si la judo in CD), membru in comitetul director al FRTA, ce salariu are ! Aproape 30 de milioane de lei vechi, pe langa pensia de 30 de milioane de la stat. Ca doar e pensionar, e nevoie de pensionari in sportul de performanta ! :) Sa vedeti echipamente luate de la firma presedintelui federatiei sau de la cele ale prietenilor, sa vedeti cantonamente fictive, bani cheltuiti pe deplasari la competiti unde mereu sunt pe ultimele locuri sportivii cluburilor care primesc cei mai multi bani !
ticbis • 15 august 2016, 17:22
@Catalin Tolontan: La Olimpiada din 1984, singurele tari comuniste care au participat au fost RS Romania, RSF Iugoslavia si RP China. Dar asta nu schimba sensul discutiei; daca ar fi participat toate, inclusiv URSS, probabil ca Romania n-ar fi cucerit 53 de medalii olimpice, ci doar 40, sau poate numai 30 ori doar 25. Oricum ar fi castigat mai mult de PATRU!!! Sa nu uitam: in 1982 U Craiova juca in semifinalele CCE la fotbal; in 1984 juca in aceleasi semifinale CCE Dinamo Bucuresti; in 1986 Steaua Bucuresti castiga trofeul CCE iar in 1989 juca pentru a doua oara in finala aceleiasi competitii. Pe vremea aia, romanii stateau la coada pentru ratia de paine, zahar si ulei sau pentru un kilogram de carne si asteptatau cinci ani sa le vina randul la o Dacie, dar Nadia Comaneci cucerea lumea gimnasticii mondiale, Ilie Nastase era nr unu mondial in tenis, Patzaichin era considerat un supra-om, echipele de handbal faceau legea, luptele, halterele, boxul si canotajul castigau medalii pe banda rulanta. Despre asta vorbim! Acum nu mai stam la cozi, nici pentru mancare si nici pentru o masina sau pentru o viza pe pasaport; insa platim pretul corect pentru toate astea: trebuie sa ne multumim cu doar PATRU medalii olimpice si cu anonimatul in sportul de performanta! La Tokio, peste patru ani, vor fi doar doua... si tot asa... Problema romanilor nu este lipsa de talent sau lipsa traditiilor in sport, ci jaful si bataia de joc a celor care au avut pe mana destinele sportului de performanta romanesc in ultimii 26 de ani de democratie discretionara, la bunul lor plac. Cel putin, prin 1984, astfel de personaje ar fi fost nu numai inlaturate si ostracizate, dar ar fi riscat chiar si plutonul de executie! Aia de atunci nu stateau la prea multe discutii si nici n-ar fi pus botul la ineptiile pe care le debiteaza acum un amarat ca Morariu! Nu-mi dau seama daca ar fi bine acum sa fi fost ca in 1984, dar numar medaliile si nu-mi ies mai multe de PATRU!!! La urma urmei, nici atunci si nici acum traiul meu nu este influentat de numarul de medalii castigate de sportivii nostri la olimpiada; o duc la fel de bine sau la fel de rau... Dar parca atunci ma simteam ceva mai ROMAN decat ma simt acum! Poate ca e vina mea...
ivan • 15 august 2016, 17:23
nu a mers antrenorul tenismenei de la Steaua ci Boroi. el este destinat să-l înlocuiască pe Dobrescu, să acopere spatele așa, ca la armată. acolo la Rio s-au aranajat în grabă ultimele detalii pentru moștenitor
ivan • 15 august 2016, 17:24
ce informatori buni de acolo, din delegatia de la Rio. bravo, turnatori de soi. ei intre ei!
Ester • 15 august 2016, 17:33
Mda acelasi limbaj de lemn ca al politicienilor corupti din Romania . Pun pariu ca nu se va gasi vinovatul nici pana la urmatoarea Olimpiada. La ce ati facut voi toti conducatorii astia din COSR nici nu meritati ca sportivii rpmani sa va reprezinte si nici sa lupte pt vreo medalie. *** nu va mai satura Dumnezeu.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
marcelp55 • 15 august 2016, 18:31
O declarație interesantă a lui Rudel Obreja la Sport Total, în care arată cine au fost și sunt Morariu și Dobrescu !!!
Mircea Serban • 15 august 2016, 18:41
... foarte bine ca fiica omului face tenis dar, de unde are omul banii necesari pentru a-si tine fiica la Academia lui Bolletieri? Rugby-ul a fost "arondat" Centralei Materialelor de Constructii -unde era sef Dumitru fostul mare rugbyst, Bojinescu director general la Prefabricate din Beton Militari, unde se antrena si Otilia Badescu, Stoenescu alt mare rugbyst director la Granitul Bucuresti asa ca, salariile alora era pe masura! Dar tu, mic burghez de unde tusa mea ai lovele pentru fiita daca nu din *** cu statul! ***, afara! Acest comentariu a fost moderat deoarece continea acuzatii grave care nu sunt probate/dovedite ...din stirile trimise de voi, de la Rio, s-a aflat ca firma care a cumparat echipamentul contrafacut este a lu` omu ex rugtbyst acum mare boss la COR pai, ce proba mai vrei?! Ma, tata te pui singur sub semnul intrebarii!?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
radu • 15 august 2016, 18:45
Domnule Tolontan,nu amestecam regimurile politice cu performantele sportive.Performanta in orice domeniu se poate realiza cu oameni integrii.Comunist,capitalist,dictator,capetenie de trib,nu conteaza...Conteaza omul,atat.Stiti cum au facut deplasarea la LA '84 sportivii romani?
VASILE • 15 august 2016, 19:54
@ TICBIS : sa nu amestecam mere cu pere. pina in 1989 totul era de stat. nu existau cluburi private. pina in 1989 nu puteau prea multi emigra, fara sa fie impuscati la granita. nu prea puteai sa faci avort. asa ca aveam alta baza de selectie : din cauza proprietarului unic statul si din cauza lipsei libertatii de a pleca. Dupa 1989, ai nostri au uitat ca statul nu mai avea voie sa fie proprietar de cluburi, ONGuri de fapt, ci doar sa finanteze ceea ce era obligatoriu prin lege : ora de sport din scoala. In rest, dupa ore, era exclusiv treaba cluburilor private. Primariile aveau de facut doar baza sportiva in comunitate si sa doteze salile de sport, unde profesorii de sport sa faca initiere. Ai nostri urmasi de comunisti, au pastrat struto-camila, despre care vorbeste, cam tirziu, MOrariu in interviu. Asa ca au cluburi cei din MAPN, MAI, MTS, M Educatiei, M transporturilor, care concureaza in ligile superioare. Nimeni nu are asa ceva nicaieri. Primariile au cluburi. asa ceva doar in Ro exista. De aici toata distrugerea sportului actuala, deoarece este concurenta neloiala, iar sportul profesionist de cluburi este PRIVAT peste tot in occident.
hofer • 15 august 2016, 19:54
Dupa ce ca bugetul este mic mai vi si tu cu Firma *** !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
corneliu apostol • 15 august 2016, 21:02
folosind regula de trei simpla, 600 de antrenori straini la chinezi ar fi cam 8-9 la romani, pai eu cred ca avem mult mai multi, chinezii ar trebui sa ia exemplu de la noi si sa mai angajeze!!
Marius • 16 august 2016, 8:09
De Ion Dobrescu nu se zice nimic ca presedintii COSR se mai schimba dar el sta acolo de cativa ani buni el ar trebui sa stie mai multe ! Sper ca DNA sa inceapa urmarirea si in cazul lui !
LUNGU MIHAI • 18 august 2016, 10:00
D-le Tolontan verificati actionariatul firmei din care Murariu s-a retras. S-ar putea sa constatati ca prin interpusi este tot acolo.
neagu • 19 august 2016, 17:26
SUNT CURIOS SA VAD ATITUDINEA *** DE LIPA! A CONTRIBUIT CU CEVA IRMA DE ECHIPAMENTE LA CONCEDIUL FAMILIEI LIPA?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
C.B. • 19 august 2016, 18:04
Aud cu groaza comentatoarele la gimnastica ritmică pe TVR 3 spunând ca fetele vor avea si mai putin acces la sala Olimpia, de la 6 ore pe zi in intervalul orar 12-18, la 4 ore pe zi, de la 18 la 22! Si ca Luiza Filioreanu s-a antrenat pe un covor pus peste parchet! Ca nu au o sala unde sa se poată antrena full time!! Fete care merg la OLIMPIADA! E dincolo de orice închipuire!
C.B. • 19 august 2016, 18:09
In Casa Poporului nu se pot amenaja niște spații pentru sportivii aceștia de top? De exemplu?
Emil Oancea • 26 august 2016, 14:24
Buna ziua D-le Tolontan,observ ca este a doua persoana,din interviurile luate de d-voastra,care propune aducerea de antrenori straini. Personal,nu cred ca Romania nu mai are antrenori talentati.Daca va uitati la antrenorii romani care au plecat afara,o sa vedeti ca aproape toti antrenorii sunt extrem de apreciati.Deci,de ce suntem buni pentru altii si nu suntem buni la noi in tara ? Avem un antrenor strain la handbal.Imi puteti spune ce rezultate in plus a obtinut el,in comparatie cu Tadici ? O zi buna.