Cum a fost falsificat contractul de închiriere dintre Spitalul de Oftalmologie şi firma care a luat spaţiul şi a angajat-o pe directorul Monica Pop

Un contract este la spital și altă formă la Registrul Comerțului! Monica Pop spune că ”eu semnam ultima, după consilierul juridic”

marți, 7 iunie 2016, 7:04

 

Investigație de Mirela Neag, Marius Mărgărit și Cătălin Tolontan

 

Un contract în două forme. Același contract, cu numărul 1288.

O primă formă (stînga) este bătută la mașină și e datată 5 decembrie 1996. Poartă inscripția „Conform cu originalul” și este scoasă de la Registrul Comerțului.

O a doua formă, modernă (dreapta), este tehnoredactată la calculator și datată tot 5 decembrie 1996. Poartă numărul de registratură al Spitalului de Oftalmologie din București.

Cam nasol.

originalfals1

Cum a dispărut Articolul 10

Ambele versiuni ale contractului sunt oficiale și sunt semnate, din partea spitalului, de directorul Monica Pop. Au același conținut. Cu o excepție.

Diferența dintre cele două forme constă în numărul de articole pe care le conțin.

Forma făcută pe calculator are 14 articole, iar cea bătută la mașină are 15.

Ce articol a dispărut?

Acesta: „Subînchirierea în tot sau în parte a bunului închiriat sau cesiunea contractului de închiriere unui terț sunt interzise”.

Conținutul originar al Articolului 10 există în forma dactilografiată, dar s-a topit din forma modernă a actului, fiind înlocuit.

originalfals2

Chiriașul nu avea voie să subînchirieze

În 1996, Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmologie, închiriază firmei Monona un spațiu de 38 de mp la parterul unității sanitare pe care o conduce.

Pentru mâncare, dar și cabinet de consultație și vânzare de materiale sanitare.

Chiria este de 500 de dolari. În 20 de ani, ea a crescut, potrivit administratorului Monona, la 1.000 de euro.

Mai târziu, Monona o angajează pe Monica Pop, pe cel puțin patru ani, după unele surse pe mai multă vreme, până în 2011.

Despre parlamentarul PSD Florian Popa, cel care a prezidat comisia care a uns-o pe Monica Pop de două ori ca director al spitalului și despre felul în care ea a luat bani de la firma căreia îi închiriase spațiul, ziarul a scris aici. 

Dar se mai întâmplă ceva.

În 2005, Mihai și Anișoara Ghiță, patronii Monona, își deschid încă o firmă: Midavi.

Conform contractului bătut la mașină, înregistrat la Registrul Comerțului și găsit acolo în 2015, Monona n-avea voie să subînchirieze.

Monona subînchiriază către Midavi

„În mod ciudat, în registratura spitalului apare un alt contract decât cel bătut la mașină, unul făcut la calculator, deși în 1996 noi nu aveam calculatoare. De fapt, au aruncat vechiul contract și au creat unul nou fără ca nimeni să știe acest lucru, contract din care au scos clauza care interzicea subînchirierea!”, mărturisește cineva din spital.

Conform noului contract, care nu e un act adițional, ci același document din care dispare conținutul articolului 10, iar toate celelalte sunt renumerotate, Monona poate închiria către Midavi.

Ceea ce și face.

Prin contractul nr. 1 din 10 octombrie 2005, Monona „subînchiriază spațiul situat în București, Piața Lahovari nr. 1, parter, în incinta Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice”.

Administratorul Monona: „Nu suntem singurii chiriași din acest spital”

Telefon de dimineață la Anișoara Ghiță, administratorul firmei Monona:

– Bună ziua, avem ceea ce pare a fi un contract falsificat între compania dumneavoastră și Spitalul de Oftalmologie.
– La ce vă referiți?

– Mai țineți minte când ați închiriat spațiul de la spital?
– Da, în 1996, pe Monona. Să știți că nu suntem singurii chiriași. Mai sunt câteva firme în hol, acolo.

– Dumneavoastră ați angajat-o pe directorul Monica Pop?
– Da.

– Și ce anume muncea pentru firma dumneavoastră?
– Acorda consultații oftalmologice. Vă dați seama, pentru noi era un mare avantaj să avem în cabinet medici atât de cunoscuți.

– În 2005 ați mai făcut o firmă, Midavi?
– Da.

– Noi avem un contract scos de la Registrul Comerțului care arată că nu puteați subînchiria către Midavi spațiul primit de la spital.
– Nu-mi aduc aminte.

– Și mai avem același contract, de la spital, căruia îi lipsește exact articolul care nu permitea subînchirierea. Puteți căuta, vă rugăm, contractele la firmă ca să ne spuneți despre ce e vorba?
– Da, o fac și revin.

 

„Discutam cu doamna Silvia Dinu”

Discuție peste câteva ore, la vremea după-amiezii.

– Bună ziua, ați găsit contractul?
– Nu. Am găsit niște acte adiționale. Dar cele două contracte au același număr?

– Da, numărul 1288. E posibil să fi semnat două contracte cu același număr, să fi modificat unul?
– Nu, Doamne ferește! Am fost la spital azi, am vorbit cu doamna director Pop.

– S-a luat de noi?
– Nu.

– Înseamnă că nu e în formă. O să se ia. Și n-ați găsit nimic?
– La spital e un control de la Ministerul Sănătății. Eu mi-am amintit doar că doamna Silvia Dinu era consilier juridic al spitalului și cu dânsa discutam. Îmi puteți trimite acest contract?

– Da, sigur. Și așteptăm un comentariu, vă rugăm. Vi-l trimitem pe cel bătut la mașină. Pe celălalt, din spital, l-am publicat săptămâna trecută.
– Bine, îl aștept. Noi am păstrat pe Monona activitatea de consultații medicale, iar pe Midavi am separat comercializarea de cristaline și celelalte. Nu ne mai permitea legea să le facem pe ambele pe aceeași firmă, de aceea am subînchiriat. Voi reveni după ce mă uit pe document.

Discuție pe seară, după ce am trimis contractul. Administratora firmei a mai avut o singură declaraţie de făcut.

„Nu știu de unde au apărut neconcordanțele. Sînt mulți ani de atunci și erau niște contracte tip. Îmi pare rău, chiar nu îmi amintesc ce s-a întîmplat” Anişoara Ghiţă, administrator Monona

Directorul Monica Pop: „Eu semnez ultima pe contracte”

originalfals3

 

– Doamna Pop, aveți două contracte cu același număr, pare un fals.
– Dar ce, sunteți organ de poliție?! Nu o să mă las! Eu exist de 23 de ani ca manager și nu o să pic când vrea presa! Oamenii din presă știu că sunteți niște…

– Am înțeles. Întrebarea e dacă ați semnat două contracte de închiriere care au același număr?
– Nu e problema mea, eu sunt ultimul om care semnează documentul. Înaintea mea le semnează consilierul juridic. Lăsați-mă! Cine sunteți voi să cereți?

– Doamnă Pop, sunteți directorul unui spital public. Acestea sunt documente publice, trebuie să le dați oricui le cere.
– Nu sunt contractele treaba mea. Treaba mea e ca firma să plătească banii.

 

Consilierul juridic Silvia Dinu, pe care atât Monica Pop, cât și Anișoara Ghiță o invocă este soția lui Cornel Dinu, decedată între timp.

Semnătura Silviei diferă însă sensibil între cele două contracte.

 

 

CELE 34 DE PĂRȚI ALE INVESTIGAȚIEI:

Comentarii (62)Adaugă comentariu

Gabi  •  7 iunie 2016, 22:13

Intr-o lume romaneasca jurnalistica bantuita de colaborari cu Securitatea, de colaborari cu Serviciile si partasa, prin capii ei, la mari tunuri financiare ( a se vedea privatizarea si vanzarea presei romanesti...), intr-o lume in care adevaratii ziaristi de investigatie sunt numarati pe degetele de la o mana (!) faptul ca unul dintre acestia produce un CATACLISM in sistemul sanitar romanesc prin dezvaluirile sale jurnalistice este un semn bun ; un semn ca NU E TOTUL PIERDUT in tara asta...FELICITARI, domnule TOLONTAN !

Cătălin Tolontan  •  7 iunie 2016, 22:24

@gabi: multumim, dar nu e vorba de un jurnalist. Tot ce scrie aici este semnat de mai multi oameni. Si sintem ajutati de alti jurnalisti, fotoreporteri, graficieni si oameni de alte profesii din redactia Gazetei Sporturilor. Dupa cum, deschizind unghiul discutiei, exista in foarte multe alte redactii, pe tot cuprinsul tarii, ca sint de la ziarele locale, la televiziuni nationale, siteuri, agentii sau radiouri, ziaristi care-si fac onest treaba. Si, extinzind perspectiva si mai mult, nimic din ce facem noi n-ar avea valoare daca oamenii n-ar avea curiozitate fata de fortele care le modeleaza viata si incredere ca putem schimba lucrurile. Pentru noi, toti. Fie ca sintem medici, jurnalisti, pacienti, toti vrem acelasi lucru.

George  •  7 iunie 2016, 23:00

Iar cu marii jurnalisti din Ro! Redactia dvs, da! Chiar daca mai are scapari) Da jurnalistii aia de v-au muscat de fund cind ati inceput sa scrieti de sanatate, care au dat mai multa importanta demisiei ministrului culturii si care folosesc bucati din ce scrieti sa mai ia si ei un click?!? .... Va place sa fiti generos... Insa mai important este ce spuneti la sfirsit si anume ca ce faceti merge, puteti face pentru ca exista interesul cetatenilor. Corect! Dar e putin invers si anume ati ales sa scrieti despre o tema de mare interes public si gasiti subiecte care stirnesc emotii, ginduri, intrebari. Si aceasta legatura a jurnalismului cu cetatenii da valoarea si menirea profesiei! Multa bafta!

Nuante de gri pastel  •  7 iunie 2016, 23:26

Pai mai Tolo, de unde era sa stie tinerica - pe atunci - madam Pop ca se va infiinta DNA si ca acesta chiar va si lucra, in detrimentul domniei sale, personalitate uriasa in domeniul oftalmologiei mondiale.

alina  •  8 iunie 2016, 1:49

Dar de ce loveste abia acum? De ce nu este lovit un om(bun,rau,cum o fi el,tot fiinta este) atunci cand este puternic,precum cel care acuza,demasca,loveste?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marinaru  •  8 iunie 2016, 7:28

Ma bucur sa constat ca exista un jurnalist care ara pe unde trece, dar ara "corect" fara patima si ranchiuna,dar si fara "mila".Felicitari domnule Tolontan.Dr. Monica Pop a sufocat pe toata lumea in toate emisiunile tv unde a fost prezenta cu ATOTSTIINTA ei.Daca mai traia Ceausescu cred ca ar fi avut probleme cu... cine stie mai bine si mai multe.Atentie, Ceausescu nu mai e,dar......il avem pe Ponta,Dragnea,Tariceanu s.a. ,asa ca......

Lika  •  8 iunie 2016, 17:13

Verificati de cand e in uz parafa de registratura.. Si e fila 108 din dosar. Verificati actele dinainte si de dupa fila 108. Semnatura, stampila, caractere de litera. Poate aveti dreptate, poate nu. Actul de la registrul comertului are nr de contract. Ala poate fi numar separat, nu numar de inregistrare. Si la Registrul Comertului nu apare nici un semn de nr de fila in dosarul de firma, desi sunt obligati sa if fi numerotat. Si poate e gresita declaratia ,,conform cu originalul": ce au ei la ONRC in arhiva e un original sau o copie? Daca e copie, cum poate fi copia copiei conforma cu originalul? Desi dupa atitudinea lu' mme Pop cred ca aveti dreptate. Dar verificati. :)

Dumitru Iocan  •  9 iunie 2016, 8:21

@ Dan Patru, chestia cu medicamentele pasate de doctori la infirmiere si brancardieri ca sa le vanda pacientilor de la urgente?!!!...asta chiar e o mare gogorita, dar cine stie ce ai auzit si dupa aia le umfli de la tine. La modul asta ajungem sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor!!!

Constantin  •  9 iunie 2016, 13:05

Acum se cerceteaza coruptia din un spital, 2, 3... Coruptia si Spaga sunt generalizate in TOATE spitalele din Romania. Preturile din spitalele in care coruptia este la ea acasa sunt, de cele mai multe ori, si de 10 ori mai mari decat in piata reala. NU LE PASA desi, Coruptia si Spaga UCID! Da, romanii in marea lor majoritate accepta si incurajeaza spaga. Nu va faceti vise totusi; si in spitalele private domneste lipsa de interes pentru protectia pacientilor. Acolo cele mai ieftine si proaste produse sunt achizitionate pentru maximizarea profitului...

Marcela F  •  11 iunie 2016, 11:00

Lucrez intr-un spital public (medic) de peste 11 ani si va garantez ca toate nenorocirile de zvonuri sunt reale. Majoritatea medicilor si asistentelor sunt corecte si lucreaza cu suflet si gand bun, dar cei corupti, pe care toti ii stiu (ne cunoastem bine intre noi) fac niste manevre cumplite. Au curaj pentru ca sunt sustinuti de manager dar si politic si sunt intangibili. La ultima reclamatie facuta de o colega unui astfel de nenorocit care cerea spaga ca sa trimita analize la laboratorul spitalului (serviciu gratuit) s-a trezit sanctionata disciplinar chiar reclamanta si amenintata cu concedierea pe motive disciplinare, asa ca va intreb cum poti avea curaj sa lupti cu asemenea ticalosi?

george  •  12 iulie 2018, 13:41

cum stam cu ancheta ?

Mihai  •  5 august 2018, 21:30

Inteleg ca doamna a fost achitata de dna. Opinii,pareri domnule Tolontan?e ancheta proasta sau dna prost?

Comentează