Lumina stadionului

De ce Arena Națională e prea importantă ca să rămână la discreția celor mai joase reflexe din noi

marți, 8 martie 2016, 4:30

Primăria îi cere socoteală ministrului. Imperativ. Ministrul spune că primarul dezinformează. Guvernul solicită o reacție. Îmbrăcați în uniforme grele aurii, generalii tac amenințător. Primarul ripostează. Imperativ!

Dacă nu cunoști subiectul Stadionul Național, ai sentimentul că se vorbește despre război.

Dar poate că exact asta e. E joaca de-a războiul.

Istoricul olandez Ian Buruma a cules din mărturiile oamenilor de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial momentul în care majoritatea lor își amintesc bucuria străzilor cu lumina reaprinsă. La opt seara, pe 8 mai 1945, „o mare enormă și densă de oameni înota pe Broadway în lumina care le încălzea spiritul”, după cum scriau ziarele americane.

La Londra, coloana lui Nelson din Trafalgar Square „se îmbăia în lumina unui proiector mobil”.

Luminile Operei pariziene se aprinseseră pentru prima oară din 1939.

Dar lumină fusese și altădată.

Stefan Zweig descrie, în „Amintirile unui european”, momentele de uluială când Europa a întâmpinat cu jocuri de lumină și parade muzicale intrarea în Primul Război Mondial. În vara lui 1914, pe bulevardele din Viena, Bruxelles sau Munchen, împodobite sărbătorește, tinerii le strigau mamelor că se vor întoarce acasă până de Crăciun. Trecătorii mângâiau cu bucurie câinii care trăgeau după ei, dând veseli din coadă, mitralierele armatei belgiene.

Între sărbătoarea dinainte de Primul Război și sărbătoarea de după Al Doilea Război dispăruse iluzia că războiul e onorabil. Zeci de milioane de oameni muriseră sau fuseseră răniți și fiecare familie din această lume simțise suferința. Viața tuturor fusese dată peste cap.

Asta aduce războiul. Acesta este efectul conflictului cronic. Și, chiar dacă pare un alint comparația cu adevăratul război, românii au simțit în ultimele decenii cum e să trăiască într-o înfruntare permanentă.

Octavian Paler i-a spus „războiul româno-român”.

Oamenii s-au săturat. Nu suntem doar năuci, ci otrăviți.

Sentimentul că suntem deschiși la soluții și că ne-am epuizat în dușmănii ne face să vibreze undeva în profunzime umanitatea noastră rănită. E ca un aer proaspăt, despre care nu știi de unde vine, dar căruia îi simți adierea.

Stadionul Național se află în pragul unei decizii. Mai sunt șase zile – o comisie de experți se va pronunța.

Și, ca și cum reflexele dure ale fiecăruia dintre noi încearcă cu ultimele puteri să ne domine, iar s-au pornit declarațiile de război. PNL versus PSD. Tehnocrați versus politicieni. București contra Cluj.

Reghecampf contra Boc. Serios, chiar la Reghe contra Boc s-a ajuns? Combinări de antrenori luate câte primari sunt, asta mai lipsea din algebra caftului!

De fapt, propunerea războiului nu-i mai interesează pe cetățeni. Ei nu mai cred că dacă-l zdrobești pe celălalt, asta îți va aduce ceva. De unde știm? Nu știm, însă sportul are capacitatea de a oglindi lucrurile.

El e un microcosmos în care întrezărești frânturi din macrocosmos.

Pe fundalul acestei arene construite din muchii fără prea multă eleganță se vede linia stacojie a orizontului. Oamenii scrutează nevoia de decizii bune. Se simte dorința angajamentului pentru soluții care să ne privească pe toți.

Stadioanele au propriul destin. Acum, Național Arena este bolnița unde ne arătăm doborâți de atâta ură și neîncredere.

Când Arena a fost dată în folosință, poporul s-a dus ca la meci și s-a trezit în mijlocul unui exercițiu de civilizație. Se întâmplă peste tot în lume. Marile stadioane educă! La Cluj, la București, la Beijing în Berlin, ele te învață să fii împreună. Copiii se bucură, tinerii rămân rebeli frumoși și noi toți simțim că facem parte din ceva mai mare.

Chiar și închisă, Arena Națională ne trage de mânecă.

Arena are memoria stadionului vechi pe care s-a construit, unul demn pentru timpul său. Poartă amintirile generațiilor de oameni care au muncit și secvențele atâtor meciuri mari, unele disputate și altele care așteaptă. Pe locul acesta s-au aprins zeci de mii de torțe din ziarele făcute sul, când Loți Boloni i-a dat gol lui Dino Zoff, campionul lumii. Aici s-au disputat cuplajele, în care nu doar Steaua și Dinamo contau, ci și Rapid, Sportul sau Progresul.

Pe 16 martie 1985 mulțimea a prăvălit gardurile. Eram 100.000 și ne-am revărsat spre teren.

Daniel Nanu a făcut acum ceva vreme o reconstituire emoționantă. Pe gazon erau Hagi, Mircea Sandu, Iorgulescu, Belodedici, Sameș, Augustin și Orac. Nu mai conta cu cine țineai, jucătorii erau ridicați pe brațe și puși la loc, pe teren. Ar juca în anul 2016 cineva cu 100.000 de oameni care ating tușa cu pantofii lor scâlciați? Eram vai de mama noastră, aveam haine cenușii și fețele posomorâte, dar alergau pe lângă noi și „ai noștri”, și „ai lor”. Azi ai avea încredere?

Fiecare își alege amintirea. Pentru fiecare stadionul înseamnă ceva.

Colegul meu Răzvan Luțac a discutat cu specialiștii bulgari care au candidat și ei pentru Euro 2020, dar au pierdut. „Noi avem metrou de la aeroport, avem autostradă, ceea ce voi, românii, nu aveți. Dar voi ați câștigat și noi am pierdut pe un singur lucru: pe stadionul pe care îl aveți. Acum am văzut că l-ați închis și nu ne vine să credem!”, au mărturisit vecinii.

Printre atâtea amintiri, trecute și viitoare, stadionul stă acolo, nu cerșește, nu ne impune nimic. Vom reaprinde luminile sau nu, e decizia noastră.

Tot ce ne îndeamnă arena e să ne gândim dacă ne tăgăduim și ne nimicim unii pe alții până ne vom anula orice calități și amintiri. După cum spunea Stefan Zweig, „numai ceea ce vrea să se păstreze pe sine în memorie are dreptul să fie păstrat și pentru alții”.

Comentarii (44)Adaugă comentariu

cristi  •  8 martie 2016, 16:54

Un stadion ca Nationalul nu gasesti in toata Europa ,dar autoritati asa competente ca la noi nu are nimeni,din acest motiv stadionul o sa stea mult timp inchis.

Niculae Moromete  •  8 martie 2016, 17:02

Imi amintesc ca in 1998 cand a trebuit sa jucam cu Ungaria pentru calificare la CE, s-a starnit un mega scandal cand presa maghiara ne ironiza primitivismul si barbaria facand trimitere la faptul ca in Romania, daca mergi pe stadion, nu ai unde sa mergi la toaleta, daramite sa te mai si speli pe miini dupa aceea. Si explodam de ciuda ca aveau dreptate la capitolul toalete pe stadion... Asta era in 1998. Teama imi este ca in 2016, zilele astea, nu poti merge la toaleta pe multe stadioane ( o fi unul la Cluj...).

Ulen 21  •  8 martie 2016, 17:05

Sincer,m-as risca sa dau eu cu subsemnatul ca pe Arena se poate juca in siguranta! ce naiba nu trebuie sa vedem un "COLECTIV" peste tot! Acolo era o gaura, aici vorbim despre un stadion in aer liber si ne impiedicam de o prelata! orgolii si iar orgolii, si lipsa simtului raspunderii! Domnule, daca ISU nu dau avizul eu zic sa-i desfiintam,pt ce sa ne mai cramponam atata! Pt ce naiba mai exista pompieri si tot restul de entitati absurde?

gigelos  •  8 martie 2016, 17:13

In Romania probabil 40 % din copii nu au apa curenta la scoala ,

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2016, 17:14

@cristi: sa nu exageram, sint stadioane mult mai frumoase in Europa decit National Arena, dar asta nu inseamna ca nu e un stadion modern.

eminescu  •  8 martie 2016, 17:20

140 mii am fost atunci pe "23" la cuplaj peste ani, Munteanu 2 îmi povestea că se ruga de spectatorii de pe pistă să-l lase să bată corner

tudor  •  8 martie 2016, 17:21

oricum stadionul asta ramane in istorie prin organizarea festivitatii de tipul corea de nord , organizata in cinstea tov. ponta. cam aceiasi impresie o creiaza si un meci dinamo-steaua , gandurile te poarta fara sa vrei pe vremea tovarasilor.

George  •  8 martie 2016, 17:27

Domnule Tolontan, sugerati ca trebuie sa ne conduca emotia, sa fim impreuna, sa fie o decizie "buna", etc. A propos, am fost si eu pe 23 August in ziua cu 100 de mii de spectatori, eram elev de liceu. Lumea a rupt portile de la intrare si a asaltat reduta de pamant a tribunei mai ceva ca la Plevna. Era ceva in aer care ii imbatase pe toti parca. Unii se agatau de gardurile care separau sectoarele ca sa reziste tavalugului. Pista de atletism a fost ocupata complet de oameni, inclusiv in fata bancilor de rezerve, astfel incat insusi Cornel Dinu avea dificultati in a-si urmari jucatorii de pe teren. Sunt curios, va spune ceva Hillsborough? Pana nu de curand , sa fie trei luni, scriati in cu totul alta cheie despre oameni, raspundere, lege, institutii.

Marian  •  8 martie 2016, 17:30

Am fost atunci pe stadionul 23 August ! Era omor in tribune , dar erau suporteri care se bucurau de fotbal! Sint Rapidist de mic, dar intotdeauna am respectat Dinamo si Steaua, chiar daca de cele mai multe ori echipa mea pierdea meciul ! Daca iubesti FOTBALUL, atunci iti RESPECTI adversary la fel de mult precum iti iubesti echipa de suflet ! Pe vremea aceea, cam astia erau suporterii, saraci, plin de nevoi dar cu o mare dragoste de fotbal. Acolo, pe acel stadion se sarbatorea, cu adevarat: 23 August!!!!

gEOrge  •  8 martie 2016, 17:32

Criiiissssttiiii! mah cristiii...

Florin P  •  8 martie 2016, 17:35

am fost intre cei 100.000 de oameni - este perfect adevarat ce spui - ce s-a intamplat atunci nu o sa se mai repete niciodata, niciunde

fotbal  •  8 martie 2016, 17:55

musai vrei sa mutesc? Superb!

tancau ioan  •  8 martie 2016, 17:56

salut! frumos spus,nu mai vream razboiul ,,romano-roman''. asta micul Lutac e haios.ala mare TOLO a imbatranit ptr ca e intelept! alea, ,2''sunt niste doamne! sarut mana!la multi ani! pentru toate femeile.alea 2 sunt Mirela Neag si Maria Andries.

Marinica76  •  8 martie 2016, 18:23

Este incredibil ce se întâmplă cu acest stadion.De fapt cu multe,foarte multe evenimente ce au loc în România. Oamenii ce nenorocesc această țară,desi prins ii si ulterior recunosc vina,ne zâmbesc batjocoritor la tv stiind că nu vor păți nimica,cel mult ,,un arest la domiciliu,, unde au parte de lcd 140cm,jacuzi,vile simandicoase,prejudiciul nu li se impută si lista ar putea continua mult si bine.Sunt o persoana ce merge frecvent la meciuri,iar atunci când pășești, ,pe Arenă,, te obligă la ,,civilizație,,.Esti intr-o altă lume,una după care tanjim cu toții,dar una unde atunci când crezi ca si tu ai putea face partedin ea,revîi repede cu picioarele pe pământ si constați ca traiesti intr-o românie unde absolut ,,totul este posibil,,.Cum dumnezeu sa joci 2 meciuri Dinamo-Steaua pe arătura aia ,iar o bijuterie de stadion stă închis din cauza orgoliului,ambiției,fricii,incapacității unor indivizii cu funcții inalte?

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2016, 18:37

@George: unde e lipsa de respect in lege si in institutii in ceea ce scriu eu aici? Imi pare rau daca asa ati inteles. Dar fiecare cititor e bine sa interpreteze in propria cheie, evident. Am incercat sa aduc situatia in fata din alta perspectiva. Cea a nevoii de "impreuna" macar in temele mari. Nu putem fi o tara fara numitori comuni.

Cata  •  8 martie 2016, 18:40

circul continua numai daca sint intelesei intre ei. altfel totul se tranfroma nu kafkian, ci pur si simplu timpesc!

LEFTER POPESCU  •  8 martie 2016, 18:49

"Pe gazon erau Hagi, Mircea Sandu, Iorgulescu, Belodedici, Sameș, Augustin și Orac. Nu mai conta cu cine țineai, jucătorii erau ridicați pe brațe și puși la loc, pe teren. " ...D-le Tolontan, faceti o greseala uriasa , mistificand istoria stadionului 23 august , cu cei 100.000 de spectatori . Pomenti in subsidiar doar de trei echipe prin jucatorii enumerati . POT JUCA TREI ECHIPE INTR-UN CUPLAJ ? Cine era cea de-a patra ? Nu cumva datorita acesteea stadionul era arhiplin ? POATE NU STITI dar peste 70 % dintre spectatorii acelor cuplaje erau suporterii acestei echipe pe care va este rusine sau teama de adevar ca sa o pomeniti sau sa enumerati cativa jucatori. Ceausescu a bagat--o in "B" , acum si dvs. ati dat-o uitarii . Cele trei echipe ale caror jucatori i-ati amintit nu aduceau la stadion, in acele vremuri, mai mult de 25.000 de spectatori restul erau suporterii echipei cu mult mai iubite ca fcsbul de astazi, drag dvs.

OvidiuB  •  8 martie 2016, 18:49

Catalin, te rog frumos - stiu ca poti - hai sa-i zicem Arena Nationala! Ce e aia "National Arena"?!? Pe de o parte, faceti parte din grupul select care inca scrie cu î din a, iar pe de alta folosim barbarisme gen "Naţional Arena"? Sa fim consecventi. P.S. Foarte bun articolul.

LEFTER POPESCU  •  8 martie 2016, 18:53

D-le Tolontan, as fi vrut sa spun cateva cuvinte despre stadionul de astazi dar gafa uriasa pe care ati facut-o m-a facut sa nu pot trece peste ea.

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2016, 19:00

@LEFTER POPESCU: Sames juca la Rapid :-) A intrat in repriza a doua.

mihnea ilie  •  8 martie 2016, 19:11

Au fost 100.000.... Sunt dinamovist,dar atunci ne-a batut Sportul. De la Dinamo s marcat Zare. Tot stadionul striga:Zare-Vanzare....

Om  •  8 martie 2016, 20:19

Inteleg metafora cu lumina, dar exista aspecte prozaice care ma preocupa mai mult - acum, marti seara la 20.10, iluminatul stradal (locuiesc la cca 50 m distanta de stadion) nu functioneaza, in schimb arena e luminata din plin. Anul trecut, fix de revelion (2014/15), strazile din perimetrul Coubertin Coravu nu au avut curent si erau -30 de grade afara, daca va amintiti - , iar stadionul era iluminat de parca se juca El Clasico ala adevarat. Si in fiecare noapte stadionul beneficiaza de lumina (probabil pentru gazonul pe care nu joaca nimeni). E un monstru de beton care nu produce si e girat de oameni ce sufera de sterilitate cronica in materie de idei de dezvoltare si asumare de raspundere.

pawn  •  8 martie 2016, 21:02

da, ca de obicei la tolontan...ipocrizie in stare nealterata si dublu distilata. sentimentaloid cand ii cade bine (adica sunt ai lui la putere) si necrutator cand guverneaza ponta-psd-dragnea-stanga. atunci, "fiat justitia, pereat mundus"! "sa vina vlad tepes", "vrem o tara ca afara" (desi afara nimeni nu si-l prea doreste pe dracula la comenzi) and so on. solidarizare atunci cand ne convine si amenintari cu neosecuristii de la dna atunci cand nu ne ies cartile. numai ca de data asta, e o mica problema :) respectarea legii a cerut-o dreapta! tolontan insusi, care a tavalit in cerneala in iarna asta tot ce s-a construit sau ce este autoritate in romania. iar acum...vine cu mesaje de impacare, ha, ha, ha. nu, taticu, RAZBOI! "razboiul este tatal tuturor lucrurilor", de altfel. a zis-o demult de tot, un grec mai destept ca toti astia care scriem pe aici la un loc.

Vali  •  8 martie 2016, 21:21

Avem un primar ***. Asta e cert!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dragos  •  8 martie 2016, 21:45

Cataline, Iti inteleg frustrarea si stiu ca din partea nu-i doar din cauza de mandrie locala. Dar de 4 ani Clujenii asteapta un meci al nationalei la Cluj si acum acest moment ne este furat de un scandal. Vorbiti de razboi si conflicte ca si cum nu ati fi partasi, dar eu simt o ura a presei fata de Cluj de parca am juca la Budapesta nu aproape de mijlocul Roamaniei

pawn  •  8 martie 2016, 21:50

si ca veni vorba de cuplajul ala legendar, cu 100 k, am fost si eu acolo, poate printre putinii suporteri ai sportului studentesc...(bine, tot stadionul, si rapidistii si stelistii tineau cu sportul in meciul ala cu dinamo). cred ca in ziua aia de primavara calda si timpurie (ca acum) putea sa inceapa o revolutie. dar n-are nicio importanta asta. ce-a fost, a fost.

mihai  •  8 martie 2016, 21:52

jos,in poza,linga minge,e unul care vorbeste la telefon desi atunci nu existau!

pc  •  8 martie 2016, 22:00

Si eu am fost pe stadion, fara bilet bineinteles.Eram elev si au fost asa de multi oameni pentru ca a fost o iarna grea ,ger si ninsoare si acela a fost primul meci dupa incalzirea relativa ( cateva grade). Bonus , era un cuplaj , a fost ceva de nemaivazut si nu se va mai vedea : spectacol in teren si tribune...dinamo -sportul 0-2 , capitan rednic , moraru out dupa 2 goluri usoare...

capdemelc  •  8 martie 2016, 22:10

Asculta meciul la radio cu baterii, ala nu e telefon mobil - ala de langa minge... :)

mircea  •  8 martie 2016, 22:15

@mihai - era un mic radio , RIC parca . Tolo , te-ai lansat in cauza cu acest Stadion al Poporului de zici ca toata soarta sportului sta aici . Ne spuneai de bulgar , poate si de de ceh ,de ungur , de ce nu . E vreo mandrie ca ai un asemenea stadion ? Burkina , daca vrea poate sa-l faca , care e problema ? Angajeaza Max Boegl , imprumuta bani , platesc dobanda anuala milioane de euro ( ca si noi - vrajeala cu pierdere 700.000 ) . A mai si stricat specificul echipelor bucurestene , Gigi a plecat din cartier , Borcea se lauda ca joaca pe National , preferam cu 250 milioane sa faca 5 stadioane in Bucuresti , Steaua sa fie Steaua etc,etc si nu un mastodont inutil

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2016, 22:26

@mihai: inteleg, si mie mi s-a parut ca e un telefon, dar apoi mi-am amintit ceva din acele vremuri. Omul asculta radio pentru ca asa se vedeau pe atunci meciurile, cu "fotbal minut cu minut" la ureche. Multi-Screen cum s-ar zice acum :-)

Casargoz  •  8 martie 2016, 23:47

Sa fie pace in lume... Dacă ploua ce clasa are membrana? Ia foc? Riscul are multe forme de gestionare. Una din ele este sa-l încurajezi sa se producă. Ai greșit materialul nu-i bun. Dar dacă de exemplu: i-l uzi? Sau dacă pompierul civil sta pregătit ? Aberez iarăși, dar autoritățile trebui sa vina cu propuneri de măsuri complementare ca de aia ei sunt experți si noi suntem prosti. Dar ca sa fiu răutăcios : de obicei când ploua nu focul e problema :)

john70  •  9 martie 2016, 0:11

@ cristi - "un stadion ca Nationalul nu gasesti in toata Europa" Ai fost pe Wembley, pe Stade de France, pe Allianz Arena? Pe langa ele, Arena Nationala e jalnica. In primul rand, stadionul a fost copiat dupa stadionul din Frankfurt, conceput inainte de 2006. Pe dinauntru, sub tribune, arata jalnic: nu sunt magazine, standuri ca lumea cu mancare si bautura, parca e inca in santier. In tribune, e jale: scaunele sunt rupte si murdare. Gazonul e foarte prost din cauza acoperisului care face prea multa umbra in timpul zilei (similar cu ce s-a intamplat timp de 20 de ani pe San Siro). Administrarea stadionului, asigurata de Primarie, e dezastruoasa. Fara un chirias de baza, pe termen lung, stadionul se va duce de rapa, ceea ce ar fi in ton cu situatia din primul esalon al fotbalului romanesc.

praf in ochi  •  9 martie 2016, 0:28

Rapid - Steaua 0-2 Au marcat Piţurcă (11), Balint (61) Rapid: Toader - Marinescu, Cîrstea, M. Grigore (66 Armaşu), Bacoş - Agiu, Rada, Ion Ion (69 Sameş) - Damaschin II, Cioacă, Manea. Steaua: Duckadam - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Balint, T. Stoica, Boloni, Puşcaş (60 Majearu) - Lăcătuş, Piţurcă (77 Radu II). -------------------------------------------------------------------------------------------------------- Dinamo - Sportul Studenţesc 1-2 Au Marcat Zare (84) / Bozeşan (12), Coraş (15) Dinamo: Moraru (18 Toma) - Ivan, Zare, Al. Nicolae, Stănescu - Rednic, Suciu, Dragnea - S. Răducanu (80 Ţălnar), Augustin, Orac Sportul: Speriatu - M. Mihail, Cazan, Iorgulescu, Munteanu II - Şerbănică (59 Terheş), C. Pană, Băzeşan, Coraş - M. Sandu, Hagi (83. Fl. Grigore)

same  •  9 martie 2016, 1:27

Off-topic http://www.evz.ro/darren-white-confi-rma-lupta-impotriva-coruptiei-nu-e-altceva-decit-o-rafuiala-intre-clanurile-politico-mafiote-din-romania-de-azi-romania-lui-cristoiu.html .

gogu968  •  9 martie 2016, 1:59

Eu am fost o singura data in viata pe fostul 23 August. Pe 16 martie 1985 dupa una dintre cele mai grele ierni din istoria moderna a Romaniei. Inca mai era zapada pe stadion.Fotbalul era o religie si cei din arena zei. In plus au fost si rezultatele extraordinare ale echipelor Universitatea Craiova in 83 si Dinamo in 84 care au prefatat performantele devenite legendare ale echipei Steaua Bucuresti incepute in acel an. Cei mai muti suportei pe stadion erau rapidistii si ocupau aproape toata tribuna a II-a si erau veniti din toata tara.Am venit din Tulcea si elev de liceu fiind am chiulit. Atmosfera a fost una de sarbatoare inca de cand am intra pe stadion cu 4ore inainte de primul fluier. Ciudat de si eram stelist am srigat aproape tot stadionul la golurile marcate de Sportul Studentesc contra echipei Dinamo va las sa ghiciti de ce. Dupa terminarea cuplajului, stadionul s-a golit in mai putin de zece minute. Nu ma putu sa cred asa ceva. Si acum mai povestesc prietenilor acea aventura memorabila.

a.d.  •  9 martie 2016, 2:13

Contributia ta la inchiderea lui e atat de mare ca mai bine taci ! Faci pe baiatul bun acum !

Dragos CHIOARU  •  9 martie 2016, 3:23

Fara scuze.....nu voi mai accesa acest site etc. (inclusa orice explicatie docta vis-a-vis de limba romana... a scris Tolo *mio-am amintit* nu acceptam aceste agresiuni....un ***....Huuuuuoooo......Sper ca am atras si eu atentia!) Cataline sunt vremuri apuse, dar imi doresc sa le resuscitam.Constantean traitor in Bacau incerc sa merg astazi la Suceava sa vad Farul.Mai cunosc emblema si pe Gache, in rest farist cu inima purice ca ne desfiintam.Ce mai putem adauga dupa meciuri, in targurile acelea britanice, liga 3-4-5, cu mii de oameni in tribune?In ultima instanta noi ca geto-daci nu iubim sportul...e bazaiala celor cat de cat interesati, mentin buzzzzzz-ul ,dar sunt de gasit doar la eveniment cu acoperire mediatica. Te tot bat la cap sa ajuti rugby-ul, esti vector de imagine, nu iti poti imagina ce a fost la Iasi cu rusii...trei sferturi din asistenta pe gazon, si baietii au stat la poze ...inca o repriza....Am comparat cu ce a fost la Cluj si e clar de ce vor juca din nou la Iasi.Baietii au fost fericiti si surprinsi de atentia acordata......inimaginabil de indatoritori.De ce doar la Dolce ? Probabil este exclusivitatea, dar banuiesc ca dupa meci poate filma toata lumea , inclusiv interviurile fiecarui post. Daaaaaaa era ideea de fotbal cu sute de mii....am divagat......macar de am avea mii la evenimente importante.! PS Cand m-am luat in brate cu Macovei plin de noroi(fara casca) si aburind precum un cal, dar zambind precum un pustan a fost emotie pura....am simtit ca am fost in Britannia si m-am batut si eu cu AIA...dar cand au venit aia mici, mici de tot, in jurul lui cu selfiurile lor....va jur ca ne-au dat lacrimile.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

deny74  •  9 martie 2016, 5:57

Aici nu e vorba de teama ca se poate repeta episodul Colectiv.Aici e naravul romanului de a nu da o aprobare pana nu-i iese lui ceva.Traiesc de mai multi ani in Anglia si astia daca se impiedica cineva de birocratie,acel functionar obtuz care impiedica lucrurile sa se desfasoare normal isi face bagajele si pleaca iar in locul lui vine altul.Totul e simplu si la obiect tocmai ca nimeni oricat de mare sef ar fii nu se considera Dumnezeu

gilos  •  9 martie 2016, 10:06

Imi amintesc perfect cuplajul din 1985. Lumea era altfel atunci. Erau orgolii, dar in limita unui bun-simt. Eram liceeni, mergeam in gasca la meci, stelisti, dinamovisti, rapidisti, nu conta, stateam cu totii impreuna . Au fost peste 100.000 de oameni pt ca regimul de atunci a decis sa nu televizeze nimic. Era o indignare generala, oamenii erau revoltati. Autoritatile n-au avut ce sa faca, au scapat lucrurile de sub control. Intelegeau si ei nemultumirea generala si faptul ca daca reactionau iesea prapad. In afara de cei 100.000 care au apucat sa intre au mai ramas 100.000 in afara stadionului.

costi  •  9 martie 2016, 11:18

Articol deosbit...doar ca nu inteleg de ce trebuia inclus si photoshopul in poza...in primul rand e un tip care vorbeste la mobil...in 1985?

Gica  •  9 martie 2016, 14:29

Si inca ma lupt cu aceleasi situatii inedite. Cu o zi inaintea meciului, chiar daca meciul are loc a doua zi seara la 21:00... parcul este inchis. Nu se stie de ce, nu se stie cine da acest ,,ordin''. Angajatii serviciului de paza spun doar atat: de la primarie. Care primarie? Ca la primarie am sunat si nu stie nimeni nimic de nici un parc. Oricum... mai nou se inchid portile si in restul zilelor, dupa cum bate vantul sau ploaia... am gasit portile inchise si la sase seara si la opt, dar si la noua seara. Angajatii societatii de paza spun ca, parcul se inchide la orele 22:00. Atunci de ce portile sunt incuiate?https://www.facebook.com/DeschidetiPortileParcului/

Alex  •  9 martie 2016, 14:37

Da, am asistat si eu la cateva cuplaje pe 23 August. Acum sunt alte vremuri. Din pacate "atmosfera" pe stadioane s-a "stricat". Imi este rusine sa merg cu nepotul la stadion sa-l expun la "limbajul" galeriilor! Arena Nationala, dupa cum ii arata numele este de interes national si n-ar trebui lasata la "mana" unui primar prudent, chiar daca se afla in urbea respectivului! Primarul interimar, "sufla si-n iaurt" si nu este de condamnat cand birocratia care ne inconjoara poate sa-l "incatuseze" pentru semnatura lui in cazul, Doamne freest, unui dezastru.

ddr  •  10 martie 2016, 16:17

O fotografie superba,rascolitoare de amintiri... Ce ma face sa-ti scriu este calitate de exceptie a scriiturii ! Esti...pe bune, un mare publicist, felicitari admirative ; nu stiu daca mai pui de-o parte ceva si prin sertare... Vreau sa spun,daca mai ai timp pentru trebusoara asta,care ramane cea mai impotanta pentru talentul tau sclipitor! De pe Broadway,la Stefan Zweig si Octavian Paler ai intins o acolada de emotie veritabila,peste linia stacojie a orizontului , cum bine zici !Doamne-ajuta si scoate de la "sertar", cat esti in vana...Doar Goethe a scris Faust la 70 de ani...

Comentează