TOLO.RO
TOLO.RO
vineri, 8 ianuarie 2016, 8:58
Cum plătește România performanța? Cine cîștigă o medalie de aur la Olimpiadă primește de la buget 70.000 de euro.
Sponsorii privați adaugă și ei o mașină și premii în bani în valoare de 30.000 de euro. Asta spune istoria ultimelor trei ediții ale Jocurilor.
Colegii mei Mirela Neag și Marian Ursescu publică azi prima parte a unui dosar mult mai amplu.
Cercetarea, folosim termenul în sens jurnalistic, nu științific, vizează felul în care statul îi răsplătește pe campionii români. În raport cu un eșantion de 30 de țări, în general importante în lumea sportului, România stă bine la recompense.
Pentru aur, oferim de patru ori cît Canada și Germania (ambele 18.000 de euro), dublu față de Olanda (30.000 de euro), mai mult decît Belgia (50.000 de euro) sau Franța (60.000 de euro), dar sub Spania, care premiază cu 94.000 de euro titlul olimpic și sub Italia, care plătește 168.000 de euro.
Bulgarii dau la „argint” 70.000 de euro, cît „aurul” nostru.
În schimb, Suedia, Norvegia sau Marea Britanie nu acordă premii olimpice de la buget.
Statistica deconturilor făcute de stat la ultimele trei Jocuri Olimpice, avem chiar tabelele oficiale ale plăților, arată că sumele la care ajung sportivii sau antrenorii importanți sînt pe măsura rezultatelor.
Gimnastica stăpînește, pe drept, podiumul
Octavian Belu a adunat, pentru două ediții, cele din 2004 și 2012, 510.000 de euro. Pe locul doi vine Mariana Bitang, cu 432.000 de euro, și pe trei Lucian Sandu, secund la toate cele trei ediții, cu 394.000 euro.
Pe patru și cinci apar alți doi secunzi de la gimnastică, Raluca Bugner și Marius Vintilă, cu 260.000 euro.
Abia pe locul 7 e primul antrenor care nu vine din gimnastică. E vorba de Mircea Roman, de la canotaj, cu 223.000 de euro. A participat la trei ediții, dar la ultima n-a luat nici o medalie, iar premiile pentru locurile 4-6 sînt mult mai mici.
Dintre sportivi, Cătălina Ponor e campioana cîștigurilor olimpice, cu 277.000 de euro din două participări olimpice. O urmează Sandra Izbașa, cu 234.000 de euro. Pe locul trei, la egalitate, vin Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, cu cîte 232.000 de euro.
Fiecare ban e muncit.
Și statul nu contribuie doar din patru în patru ani, pentru că antrenorii și sportivii, mai ales cei de top, au salarii, indemnizații sau venituri de la fundații special constituite. Uneori pe tăcute, România a găsit căi de a-și ține acasă marii antrenori și de a-i răsplăti pe sportivi.
Argumentul care pledează pentru mărirea premiilor este acela că azi o medalie se obține mult mai greu în condițiile în care concurența olimpică e în ascensiune permanentă.
La Jocurile de la Montreal, în 1976, doar 41 de țări luau medalii. Astăzi, numărul națiunilor medaliate s-a dublat.
Dacă ne uităm la ultimele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, numărul țărilor medaliate a fost următorul: 79 – 80 – 74 – 86 – 85.
Contraargumentul ar fi că, de fapt, bătălia pentru medalii se dă tot între puterile tradiționale ale sportului.
Așa se explică faptul că primele 30 de țări din clasamentul olimpic au luat în jur de 82-83% dintre medalii la ultimele 4 ediții ale Jocurilor, potrivit analizei PricewaterhouseCoopers.
Da, marile firme de audit ale lumii sînt interesate de Olimpiadă. Pentru că JO sînt un fenomen global care respectă tendințele celorlalte sectoare ale activității umane. Te uiți la rezultatele olimpice și înțelegi un pic mai mult. De pildă, poți vedea ce națiuni se dezvoltă.
Repartiția grupului de 30 de țări „premiante” care adună peste 80% din total se respectă și la Produsul Național Brut, unde tot un număr de aproximativ 30 de țări strîng 80% din „produsul planetar brut”.
Înainte de Londra, PWC a estimat că România va lua 11 medalii, mai multe decît la Beijing.
Am luat 9 medalii, 8 era moștenirea de la Beijing. Dar creșterea este irelevantă.
De fapt, în clasamentul pe medalii am alunecat, din cauză că în UK am luat doar două medalii de aur, față de patru în China. Clasamentul CIO este întocmit avînd drept criteriu numărul medaliilor de aur, nu numărul total de medalii.
În doar patru ani, de pe locul 17 am coborît pe 27.
PWC nu a văzut tendința pentru că a fost păcălită de puterea brandului național sportiv al României.
Asta se întîmplă în orice activitate umană. Prestigiul ține loc, o vreme, de conținut și întîrzie decăderea. Dar mărcile nu durează la infinit.
Sîntem într-o lume complicată.
În 1957, Avery Brundage, președinte CIO, măsura șansele la medalii ale unei națiuni în funcție de mărimea populației. Criteriul „bazei de selecție” nu mai e însă unic.
Dacă n-ar interveni și alți coeficienți în afară de dimensiunea populației, Norvegia sau Ungaria n-ar avea ce căuta pe podiumul Olimpiadelor. Iar ele sînt acolo.
Analizele anilor 2000 vorbesc despre faptul că „dezvoltarea economică contează mai mult decît dimensiunea țării în capacitatea de a obține medalii la Jocurile Olimpice” (Wladimir Andreff, Stefan Stefan Szymanski, Handbook on the Economics of Sport”).
Astăzi, mai degrabă mărimea PIB-ului, care depinde, e adevărat, și de populație, se corelează cu numărul de medalii.
La asta se adaugă „mobilizarea forțată a resurselor din voința guvernelor”(Bernard și Busse, Who Wins the Olympic Games: Economic Resources and Medal Totals).
Franța, de pildă, are o cotă istorică de aproximativ 40% de finanțare publică a sportului, din care 10% a guvernului central și 30% a autorităților locale.
Peste tot în Europa însă, inclusiv în țări precum Cehia și Ungaria, baza financiară privată a sportului e mai largă decît cea de la buget. Nu și în România.
Sperăm ca dosarul pe care-l deschidem astăzi să stîrnească o conversație informată despre acest subiect. Este ceea ce ne dorim.
Bubucul • 8 ianuarie 2016, 9:20
Mulțumesc pentru articol!
stefan • 8 ianuarie 2016, 9:37
As zice ca nu neaparat vazand rezultatele de la Olimpiada iti poti da seama ce natiuni se dezvolta. Noi si ungurii suntem cel mai bun exemplu, ani la rand ne bateam pe locul 10 la medalii, desi economic eram si suntem departe de tot 10. Cred ca ungurii si la ultima olimpiada au fost pe 9. In timp ce Belgia de exemplu nu conteaza nici la Olimpiada de vara nici la cea de iarna. Si n-are rost sa comparam Romania sau Ungaria cu Belgia.
Cat despre premii…e eterna politica prost gandita romaneasca. In loc ca statul sa investeasca banii in dezvoltare ii premiaza excesiv pe cei care reusesc sa ajunga in varf in ciuda lipsei de organizare. Drept dovada ca platim rezultatele muult mai bine decat americanii de ex. Dar suntem zero la organizare.
FlorinT • 8 ianuarie 2016, 9:47
„Te uiți la rezultatele olimpice și înțelegi un pic mai mult. De pildă, poți vedea ce națiuni se dezvoltă.”…mda,se aplica la alte tari, nicidecum la Romania..
Cătălin Tolontan • 8 ianuarie 2016, 9:53
@FlorinT: noi sintem in cadere in privinta clasamentului olimpic. Eram in primele 10, am ajuns in primele 20, acum sintem in primele 30 si e foarte probabil sa ajungem in primele 50 la Rio. Concluzia? Nu ne dezvoltam nici ca tara. Sigur, criteriile sint mult mai complexe, dar si aceasta e o perspectiva.
Cosmin • 8 ianuarie 2016, 10:15
Problema este complexa. Avem sportivi, incadrati in zona armatei si politiei, care iau salariu de acolo si fac si sport. Se stie ambele ocupatii nu pot fi compatibile, un militar trebuie sa fie disponibil 24/24 ore pentru serviciul militar. Ba chiar avem generali si colonei, pentru fapte de sport, nu de arme ( se stiu, Nastase, tenismenul este exemplul tipic…). Un sportiv de varf primeste indemnizatie de efort, iar pe baza unui contract semnat cu clubul sportiv ia si bani. Nu multi ( pentru unii ) , dar ia. Sportivii medaliati olimpici , mondiali sau europeni primesc si renta viajera, unii sa lasa de sport la 25 de ani si o iau toata viata, de parca *** nu pot face si altceva. Altii, sportivi de varf, ca dna Lipa ( si multi altii) renunta la renta citeva luni, se reapuca de sport, iau alte medalii si le creste apoi renta viajera de sportivi. Ar vrea sa traiasca toata viata pe baza activitatii de sportiv ( de maxim 10-15 ani). Nu cred ca este corect. Ministerul Sporturilor si cluburile ar putea acorda premii, dar in baza unei grile si rezultate de exceptie. Cred ca tipul de contract dee la fotbal trebuie aplicat peste tot. Un contract cu clubul, cu salarii, cu conditii, pe perioada determinata. Un astfel de sportiv nu ar trebui sa aiba grade militare. Dar este greu , la noi , unde Politia si Armata detin stadioane, sali de sport, spatii de pregatire ( Saftica, de ex) , si in plus antrenorii si presedintii de club sint si ei cu dubla ocupatie-gradati si antrenori sau presedinti- ca sa vrea cineva ca acestia sa renunte la privilegii. Sportivul de rand, mai ales, daca este valoros trebuie platit bine, la timp si premiat, ca si la fel si antrenorii. Dar sa faca sport , si fara alte ocupatii. Dar e greu in Romania, o stiu.
Romulus Román • 8 ianuarie 2016, 10:19
Tare articolul!
N-am verificat informațiile dar merg pe mâna voastră! Până acum v-ați făcut meseria profesionist și temele voastre sunt temeinic făcute iar atunci când greșiți, recunoașteți și corectați!
În plus, sunteți perfecționiști! La fel ca sportivii care se luptă continuu pentru o medalie cu șanse reale. Meritați fiecare centimă câștigată și sunteți exemplul de care are nevoie o societate pentru a evolua.
Olympicush • 8 ianuarie 2016, 10:29
Pe de alta parte un sportiv legitimat din Romania, cu greu isi duce traiul luna de luna din veniturile de la club, lucru care banuiesc ca nu se intampla in Germania. Este o chestiune de focus: Romania nu investeste mai nimic in sport, dar premiaza rezultatul cu multi bani, sperand ca va obtine ceva cu mai nimic (per total), Germania asigura un trai decent sportivilor, are baza mare de selectie , sanse mai mari la medalii … cumva alta perspectiva. Daca n-ar fi nici premiile finale, nu vad cine ar mai face sport de performanta in Romania, cu sanse de medalie la competitiile externe.
Cătălin Tolontan • 8 ianuarie 2016, 10:43
@Olympicush :e adevarat, premiile sint o motivatie importanta. Pe de alta parte, referindu-ne la zona olimpica, indemnizatiile si celelalte bonusuri si costuri achitate de statul roman (in timpul pregatirii, nu recompensele de dupa) nu sint nici ele atit de mici. Vom discuta despre toate, pe rind, ca sa incercam sa oferim un tablou cuprinzator. Dar ai dreptate ca un sportiv din Germania are acces la o alta piata economica privata (inclusiv a cluburilor) de unde sa-si ia bani.
boby • 8 ianuarie 2016, 11:06
Puneti caii inaintea carutei…. Sportul este un spectacol,nu ? Spectacolul are nevoie de spectatori ,nu ? Ei bine, cati spectatori se strang la un sport olimpic in Romania ? Ii numeri pe degete.. Parinti, rude, prieteni …si cam atat. Televiziunile nu transmit, promovare zero. Si pentru ce sa platesc eu , contribuabil , distractia lor ??? Pentru funtionari sloiosi din Ministerul X si Licee de profil cu scurgeri masive de capital? Pentru stadioane fara obiect de activitate, pentru licitatii contestate si sali nefunctionale ? Pentru bazine fara apa si piste fara zapada ? Nu, multumesc ! Faceti un ” dosar” despre cauza ,nu despre efect !
nicu • 8 ianuarie 2016, 11:23
o sti si dragulescu treaba asta cu valoarea premiilor?
Marcel • 8 ianuarie 2016, 11:38
Până la premii sunt mii de ore de muncă grea şi asta fără a avea certitudinea succesului… dacă te apuci de aşa ceva nu o faci pentru bani (cel puţin nu în primul rând)! Pentru marea majoritate a sportivilor de top (de oriunde) banii sunt doar consecinţa valorii, a transpiraţiei şi nu un scop în sine.
Problema cuantumului banilor de la buget apare, la modul acut, doar în situaţii de genul celei create de discriminarea făcută de Cioloş& co.
kotib • 8 ianuarie 2016, 11:50
un mic edit: „La Jocurile de la Munchen, în 1976,..” au fost in 1972, cred. In rest, abia astept celelate articole.
sorin • 8 ianuarie 2016, 12:43
Depinde in ce directie vrem sa ne uitam. Inspre Rusia, Ucraina, Kazahstan, Filipine, tari cu mari probleme de democratie, sau in directia Olanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie, SUA, etc unde sportul functioneaza si se finanteaza dupa alte reguli, mult mai clare si mai sanatoase si care au legatura cu banii publici in mica masura.
Alexandru • 8 ianuarie 2016, 12:50
A fost un caz tragic-comic acum vreo 12 ani cand la clubul Rapid s-au auto premiat de la presedintele clubului, contabilul, magazionerul si nu mai ajungeau banii pt sportivul medaliat.
Poate v-ati gandit deja…insa merita investigat si traseul banilor odata ce au ajuns la club. Cine anume este premiat. CE spune legea, ce spun regulamentele interne ale cluburilor, care sunt TAXELE platite pe aceste premieri. Exista si o componenta morala. Un sportiv participa la max 3 editii JO pe cand un antrenor poate participa si la 7-8. Ultimii 2 ministri ai sportului sunt medaliati olimpici. Toata stima pt asta. Au insa pregatirea necesara pt o astfel de pozitie? Pot ei prin pregatirea ACADEMICA pe care NU O AU sa revitalizeze sportul?
Cătălin Tolontan • 8 ianuarie 2016, 13:12
kotib: scuze, multumesc, rectific acum, m-am gindit la Montreal si am scris Munchen.
Adrian • 9 ianuarie 2016, 1:51
Felicitari pentru initiativa unui astfel de material si pentru documentare! Undeva in continuarea acestei prime parti, ar fi interesant de vazut 2 lucruri. 1) Care este ROI-ul? Pentru a participa la JO investesc statul roman (salarii, intretinerea bazelor, stagii etc) si sportivul. Daca am cuantifica brut investitia si am imparti-o la numarul de medalii, am putea descoperi, de exemplu, ca deja suntem foarte cost-eficienti si scoatem prea multe medalii pentru cat se investeste in sport. Faptul ca alunecam in clasament ar indica, tot cu titlu de exemplu, ca celelalte tari devin tot mai eficiente si 'deplaseaza curba' in timp ce noi stam pe loc sau devenim tot mai ineficienti. 2) Intrucat nu toate medaliile sunt egale, cel putin obtinem medalii in sporturile unde ne concentram eforturile? Complementar, in ce masura medaliile ne vin accidental comparativ cu altii?
Cătălin Tolontan • 9 ianuarie 2016, 9:56
@Adrian: vom continua dosarul pentru ca aveti dreptate, sint multe lucruri de aratat
Vasilique • 15 ianuarie 2016, 17:02
Astept si eu cu interes concluziile voastre!
Chiar cu mare interes :)