joi, 10 decembrie 2015, 6:58
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
”La Spitalul Municipal de Urgență, rudele stăteam într-un amfiteatru, ceea ce era civilizat. Dar cînd ne strîngeau de două ori pe zi, doctorul Boroș, șeful de la ATI, anunța starea fiecărui rănit tare, de față cu toți ceilalți. Zicea ceva de genul <Hai că i-am salvat și azi!>. Pe un părinte l-au anunțat, în fața tuturor, că i-a murit copilul, de a căzut omul pe masă de durere!”. Narcis Hogea
”Eu le spuneam acelor întîlniri conferințe. Ca niște conferințe de presă arătau, numai că vorbeau despre viața copiilor noștri. Așa se comportau cu noi, cum am văzut mai tîrziu că vorbeau cu voi, presa. De fapt, singura lor teamă era cea de presă. Acum ne întrebăm dacă nu am greșit crezîndu-i atît de mult și ținînd în noi ce s-a întîmplat!”. Mihaela Hogea
Trenul de București întîrzie zece minute.
Tinerii se strîng unii în alții, gălăgioși, amuzați, puși pe fente.
Mihaela îi privește. ”Mi s-a făcut dintr-o dată drag de ei”, își va aminti ea.
E rece în gara Sinaia.
Cînd apare trenul, studenții își îmbrățișează părinții, cu o frecare fugitivă de celule, ca să cedeze cît mai puțin spre deloc din independența lor de delfini tineri.
Locomotiva o ia din loc.
Fără nici un anunț, o puștoaică subțirică începe să alerge de nebună după tren. Îi face cu mîna fratelui ei și continuă să fugă paralel cu vagoanele.
Mulțimea se uită după ea, iar fata de 10 ani se uită după tren.
Cînd ultima lumină trece de coloanele Gării Regale, ciotul de om se întoarce înapoi.
”Teodora s-a lipit de mine tot drumul spre casă. Nu știam ce are. Niciodată cînd plecase Alexandru nu făcuse așa. Și era deja a doua sau a treia plecare la București a lui Alex de cînd intrase la Automatică”, spune Mihaela.
Tatăl pășește, parcă distras, alături de cele două fete ale lui. Mihaela povestește: ”Cînd ajungem în fața blocului, Teo mă oprește un pic. Încep să-i curgă, fără nici un scîncet, lacrimi mari. Și îmi zice doar atît: <Mami, tu nu plîngi după băiatul tău?>”.
***
Trenul a ajuns probabil la Ploiești. A trecut ceva timp. S-a lăsat noaptea peste Sinaia.
Mihaela tremură încă, fără să știe de ce, și-și trece degetele prin părul negru, tuns scurt. ”Mami, tu nu plîngi după copilul tău?”.
Mihaela Hogea e mama lui Alexandru. Narcis Hogea e tatăl lui Alexandru. Teodora Hogea e sora lui Alexandru.
Și mai e o săptămînă pînă la ”Colectiv”.
***
”Te rog, dă-mi un telefon că știi că sînt somnoroasă”, îi spune, de cu seară, lui Alex Andreea, șefa lui de grupă de la Automatică.
Băiatul ia telefonul cu greutate. ”Bună, fată! Te-am trezut, dar eu nu prea am chef de școală azi”.
”Ești nebun? Hai că n-ai lipsit deloc pînă acum!”, spune Andreea. ”Mă duc la concert, nu prea am chef”. ”Vino la școală!”. Andreea are ultimul cuvînt.
Alex pornește spre Politehnică.
Este vineri dimineața, 30 octombrie.
***
În apartamentul cu patru zmei care stau în chirie nu prea e loc de negocieri.
S-a făcut aproape seară și Alexandru încearcă să-și trezească un coleg ca să-l ia în oraș. ”Lasă-mă, frate, să dorm!”. Ceilalți s-au apucat de mate. Îl smulge pe Alin cu greu. ”Hai că merg”, zice Alin.
”Nu l-am mai sunat vineri. Mi-am dat seama pe seară că n-am vorbit, dar am zis: hai să nu-l mai bat la cap că o fi și el cu colegii”, își amintește Mihaela Hogea.
***
Alexandru și Alin se opresc în Centrul Vechi. Se lipesc de o șaormărie, unde lucrează un amic.
”E concert, hai cu noi!”. ”Nu pot, nu mă lasă șeful”. ”Dă-l în mă-sa de șef, sună-l că înțelege”.
Sună. Șeful răspunde.
”În nici un caz! Rămîi la lucru!”. Tînărul șaormar dă din umeri, neputincios. ”În puii mei…”. Un șef nașpa i-a distrus o seară.
Rămîn doar ei doi. ”Bine, asta e, ai grijă de tine, frate!”, îi strigă amicului rămas la serviciu.
”Ai grijă de tine, frate!”, sună expresia favorită a lui Alexandru.
E seara de vineri și cei doi aleargă la doi pași de Piața Unirii, spre concertul de la ”Colectiv”.
***
Violeta Naca îi vede mergînd umăr la umăr pe fundalul fumului.
Asistenta de la ambulanță sare dintr-un loc în altul de parcă și-a băgat direct în venă două doze de adrenalină. ”Noi, grecii, spargem farfurii la bucurie, gîndiți-vă ce facem la necaz”, zice ea.
Puștii sînt încă uzi, de unde vin ăștia uzi?, se întreabă ea, ”am apucat să ne spălăm un pic pe mîini atunci cînd am ieșit din club”, zice Alin. Alexandru îl rugase pe Alin să-i stingă tricoul la spate, acolo unde ardea.
Cei doi dau să iasă din zonă prin dreapta; caută un taxi să ajungă la spital. O voce groasă, de fumător, le strigă din întuneric că acolo e fundătura Tăbăcarilor. ”Luați-o spre Bucur, spre chei!”.
Asistenta le face semn să vină la ea.
”Grecoaica” Violeta îi evaluează scurt și continuă să țipe isterică prin stație: ”Veniți toți că e carnagiu, veniți toți!”.
***
Pînă în acest moment, la ora 22:45, în fața clubului Colectiv sînt două salvări de la Ambulanța București și trei mașini de la ISU, cu pompieri și paramedici.
Dar toate au un singur medic, Radu Cotloș, care rămîne ”la punct fix”.
”Radule, zi-le să vină toți”, strigă neîntrerupt Violeta. ”E carnagiu!”. Cei doi tineri se uită absenți la ea.
Asistenta îl păstrează doar pe Alexandru în ambulanță. ”El e mai grav, ne întoarcem imediat după tine!”, îi spune prietenului. Alin avea să supraviețuiască, prins doar de o arsură moderată la mînă.
Mașina o ia spre ”Municipal”. Siluete de pe margine încep să lovească mașina cerînd să-i ia și pe ei.
”Pleacă! Pleacă odată că nu mai ieșim de aici!”, strigă Violeta la șofer.
***
În mașină, îl ia în brațe pe Alexandru. ”Mi-e frig, vă rog”, șoptește el, politicos.
Dintr-o dată, tînărul nu mai e atît de stăpîn. Aproape că leșină.
”Marea majoritate a celor de la Colectiv, care au reușit să iasă din club, s-au prăbușit din picioare la scurt timp. Pentru că în interiorul clubului au inhalat fumul, dar substanțele toxice care-l compun s-au răspîndit în organism abia cînd au respirat din plin, afară”, povestesc cadrele medicale de pe ambulanțe.
Violeta îi dă o pătură lui Alexandru, care tremură de frig.
***
Doctorița de la ”Municipal” îl duce la terapie intensivă.
”Diagnostic internare: accident colectiv prin combustie”, scrie pe foaia de transfer de la Ambulanță la UPU ”Municipal”. ”Conștient, cooperant, orientat temporo-spațial și asupra propriei persoane”, îl descriu medicii în primele constatări.
Își spune numele. Oricum, are în buzunar buletinul și telefonul mobil, obicei prost, de care nici un puști nu vrea să se dezbare, tot timpul părinții le spun că mobilele îi radiază și că le vor cădea boașele.
După cum își învață tații băieții, ăsta e cel mai nasol lucru care li se poate întîmpla. Să li se ofilească boașele.
Medicii vorbesc cu acest băiat slăbuț, curajos și, mai ales, bine crescut.
”Conștient și politicos”, așa și-l amintește rezidenta pe Alexandru.
”Vă rog, îmi dați ceva de durere?”, o întreabă el.
Apoi, simte că totul se face moale.
”Dar de ce mă adormiți?”, își amintește doctorița că au fost ultimele cuvinte ale lui Alexandru Hogea, băiatul de 19 ani care de pe pragul lumii ne lasă o întrebare formulată politicos, la persoana a doua plural.
***
Alexandru moare trei săptămîni și două zile mai tîrziu, pe 22 noiembrie, la Viena.
***
De ce l-au adormit medicii pe Alexandru știm, dar de ce au fost adormite familiile, publicul și presa?, că asta cred părinții lui că s-a întîmplat.
”De ce ne-ați adormit?”.
***
”Ne întrebăm dacă nu cumva fiind de bun-simț și nepovestind publicului ce ce ni s-a întîmplat nouă, părinților, nu le-am luat copiilor ceva din șansa de a trăi?”, spune Mihaela Hogea.
***
”Medicii care l-au stabilizat au fost excepționali. Și pe Alexandru, și pe ceilalți i-au stabilizat. I-am strîns în brațe și le-am mulțumit!”, povestesc Narcis și Mihaela.
”Acum aproape 20 de ani, ca tînăr medic, i-am întrebat pe colegii mei: <Băi, cum să facem și noi un spital de urgență ca afară?>. La care o doctoriță mi-a zis: <Păi, să-i spălăm întîi pe pacienți>. E un început, nu?”, povestește medicul Dorel Săndesc, actualul secretar de stat la Ministerul Sănătății.
Povestea medicului timișorean e ca în pilda lui Budha, care întrebat de un discipol ce să facă după ce va atinge iluminarea, ar fi răspuns: ”Să speli vasele”.
5 milioane de euro au cerut în plus pentru îngrijirea răniților de la Colectiv spitalele din București
50 de milioane de euro pe an primesc spitalele din România pentru programul special de ATI
Astăzi, din fostul birou de la Ministerul Sănătății al lui Raed Arafat, plin de hîrtii, profesorul doctor Săndesc spune că programul național de ATI pe care l-a lansat de doi ani și-a probat utilitatea. Așa au avut spitalele care au primit răniții de la Colectiv toate resursele pe care le-au dorit.
”Știu că e neobișnuit ca un spital din România să spună că a avut orice consumabil, dar chiar am avut!” Dorel Săndesc, secretar de stat Ministerul Sănătății
Din 5 noiembrie însă, susțin părinții lui Alexandru, totul s-a schimbat.
Schimbarea n-a survenit în starea lui Alex, care a continuat să fie intubat, sedat ca să nu simtă durerile, dar stabil. Și, în fiecare zi, conform fișelor medicale, avea ”evoluție favorabilă”.
”Schimbarea a apărut, imediat, în atitudinea conducerii secției ATI și a spitalului față de noi”, povestesc părinții.
Pentru că pe 4 noiembrie Narcis Hogea primește un telefon.
***
”Bună ziua, sînt Monica Grigore, voluntar. Împreună cu Vlad Voiculescu, un bancher din Viena, ne ocupăm de mulți ani de tratamentul pacienților români în străinătate. Facem asta fără nici un ban, pe cazuri oncologice de regulă, dar acum am reușit să găsim un pat pentru un pacient de la Colectiv”.
Narcis Hogea nu înțelegea mare lucru din ce vrea cucoana.
Vocea de la telefon nu s-a lăsat: ”Medicii de la Municipal l-au ales pe Alexandru, fiul dumneavoastră. Este transportabil și în situația cea mai bună dintre răniții grav. Vreți să-l duceți la spitalul AKH din Viena?”.
”Vorbesc cu soția și revin, vă rog”, a zis Narcis. I-a spus Mihaelei. A revenit la telefon. ”Da, vrem!”.
Au început procedurile. Pe cont propriu, prin Monica, în București, și Vlad, la Viena.
Pentru că statul român nu activase în acel moment nici Mecanismul UE de protecţie civilă și nici nu activase o operațiune centralizată de mutare a răniților coordonată de Ministerul Sănătății.
”De fapt, noi am simțit la Spitalul Municipal de Urgență că se activase altceva. Se activase o operațiune de descurajat orice mutare a răniților în străinătate” Narcis Hogea
Părinții lui Alexandru și-au dat seama imediat de acest lucru.
***
În ziua de 4 noiembrie toate merseseră unse.
Un document rapid tradus în germană cu datele medicale ale lui Alexandru ajunge la AKH chiar pe 4 după-amiază. ”Au răspuns în cîteva ore, ceea ce, pentru AKH, e probabil un record, avînd în vedere cît de scrupuloși sînt”, explică Vlad Voiculescu.
Vlad, vicepreședintele unui departament de la Erste Bank Viena, este fondatorul ”rețelei citostaticelor”, un lanț de șerpași inediți, care duc medicamente cu avionul ca să ofere accesul la viață al copiilor români grav bolnavi de cancer.
Împreună cu Monica Grigore, Vlad Voiculescu s-a specializat în scurtături împotriva intransigenței birocratice.
Răspunsul este pozitiv! Părinții lui Alex încep să plîngă de bucurie.
Prietenă cu Vlad Voiculescu, jurnalista Melania Medeleanu se implică și ea.
Melania vorbește, pe rînd, cu Cătălin Cîrstoiu, directorul de la Municipal, ca să se asigure că medicii sînt de acord, și cu Raed Arafat, ca să-i confirme că Alexandru va pleca pe formularul E 112 și că va avea transport.
112 este numărul formularului european prin care pacienții pot fi mutați în orice țară, cu condiția ca țara de origine să nu le poată asigura tratamentul ”în timp util”. Costurile sînt suportate de țara de origine.
”Neșansa lui Alex a fost aceea că el era, din cîte știm noi, primul pacient care urma să plece pe formularul de decontare europeană. În acel moment au început piedicile” Narcis Hogea
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, dimineața: ”Incredibil! Am crezut că totul ar urma să fie o formalitate, că totul era pregătit ca Alex să plece în cîteva ore. Dar doctorul Boroș, șeful de la ATI, m-a luat tare de dimineață. Că el nu semnează, că nu pleacă nimeni din acest spital și că Alex nu e transportabil. Mi s-au tăiat picioarele. Nu știu dacă e un pretext sau e adevărul adevărat? Noi știam că el e bine, ce s-a întîmplat cu Alex peste noapte?!”.
***
45-50%
a fost prima estimare a gradului de arsură a lui Alexandru Hogea pe 30 octombrie
30-35% a fost modificat gradul de arsură într-un alt raport medical, din 6 noiembrie, întocmit înainte de plecarea la Bruxelles
Cînd aceste rînduri pleacă spre tipografie, părinții lui Alexandru nu știu că, de fapt, fiul lor n-a avut arsuri de 45-50%, ci de 30-35%.
”Modificarea s-a întîmplat abia cînd urmau să-l trimită în străinătate, unde medicii de la Bruxelles și-ar fi făcut propria măsurare a gradului de arsuri și românii nu aveau chef să se facă de rîs”, explică un doctor. Ca să verifice autenticitatea, medicul de arși contactat de Gazetă a evaluat și harta corpului din fișele lui Alex. ”Mai degrabă spre 30% arsuri”, a conchis el.
Toate documentele sînt prezentate public cu acordul familiei.
***
Medic de la ATI: ”Domnul doctor Boroș a venit strigînd pe hol și ne-a spus clar: De aici nu pleacă nimeni, a plecat una de la alt spital în străinătate și ne-am făcut de rîs că nu știm să tratăm plăgile”.
Dr. Cristian Boroș: ”Noi ne-am făcut treaba și i-am trecut de momentul acut. Apoi am luat decizia că nu erau transferabili. Alexandru Hogea era la limita de a fi transferat. Nu se putea pe 5 noiembrie, se putea pe 6. Exista o problemă pulmonară care practic împiedica transportul. Nu vreau să comentez ce spun părinții. Chiar dacă nu sînt de acord cu ce spun ei, în această situație ei au dreptate orice ar spune”.
”Eu nu pot acuza ce spun părinții. Și dacă mama îmi vine să-mi dea o palmă, eu o accept” Dr. Cristian Boroș, șef secție ATI
Melania Medeleanu: ”Am mers în birou la directorul Cîrstoiu și l-am întrebat de ce nu pleacă Alex, de vreme ce AKH și-a dat acceptul. Nu înțelegeam! Părinții vor, CAS Prahova așteaptă să semneze pentru formularul 112 și avionul va fi la prînz gata de drum. Directorul mi-a spus: Melania, el nu e transportabil. Plus că îți dai seama ce palmă ar fi pe obrazul spitalului dacă pleacă cineva?”.
Directorul Cătălin Cîrstoiu: ”Nu eu analizez starea de sănătate a bolnavului, ci medicul curant o face. Dacă aș stabili, ca director, cine pleacă și cine nu, aș comite o mare eroare. Ceea ce am spus eu clar în cazul Hogea a fost că era nevoie de o decizie centralizată, la nivel de Departament de Urgență sau de Ministerul Sănătății. Familia Hogea primise un accept în nume privat de la AKH, dar nu era specificat la ce secție merge, unde. Dacă îmi reproșez ceva e că n-am discutat direct cu părinții, ci prin Melania Medeleanu”.
Medic care a văzut dosarul: ”După monitorizările parametrilor hemodinamici, evoluția pacientului era stabilă spre favorabilă cu valori ale tensiunii arteriale normale, între 13 și 11, și cu o saturație în oxigen între 98 și 99%”.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, dimineața: „Mi s-a oprit răsuflarea. Dintr-o dată, la conferința de dimineață, Boroș ne-a spus că Alex e așa de rău că nu se poate mișca de la ATI la operație: <Cum să plece, doamnă, la Viena dacă noi nu putem să-l transportăm dintr-o sală în alta?>”.
***
Foaia de observație, 5 noiembrie 2015: ”PACIENT HOGEA GEORGE ALEXANDRU, 19 ANI. Pansament sero-sanghinolent, grefa de piele aderentă la planul receptor, edem remis parțial, se observă epitelizarea arsurilor din zona marginală a plăgilor. Evoluție favorabilă”.
***
Dan Grigorescu, prieten al lui Narcis Hogea: ”Noi, decrețeii, am spus întotdeauna că sîntem generația curajoasă care a făcut Revoluția din ’89. Care a schimbat lumea. Au trecut 25 de ani și am început să ne îngropăm copiii din vina noastră. Ceva din comunism a rămas în noi, adînc și otrăvitor! Ceva ne-a învățat să nu protestăm și să plecăm capul jos. Să facem zi de zi compromisuri. Mari compromisuri. Poate că am pierdut lupta. Dar ce s-a întîmplat la Colectiv e prea mult ca să rămînă așa. Și eu am doi copii, mai mici decît Alexandru. Știți cum mă simt cînd mă uit la Narcis și la Mihaela? Ca și cum mai putem face o încercare să le lăsăm copiilor noștri o lume un pic mai bună. Dacă nu reușim nici asta, noi, ca generație, am ratat”.
***
Peste puțin timp, în cabinetul medicului vine și Nicolae Bănicioiu. La rugămintea directorului Cîrstoiu.
Nu e treaba ministrului să aprobe formularul 112, dar Bănicioiu încearcă să înțeleagă.
Argumentele pentru care Cîrstoiu refuză balansează între cele medicale și cele legale, legate de faptul că ”pe mine, ca director de spital, mă ia DNA dacă trimit pe formularul 112 atît timp cît eu pot trata aici sau altundeva în România acest pacient”.
Este chemat medicul curant, doctorul Păun. ”Nu a spus nici da, nici nu”, relatează cineva prezent la discuție.
Trec ore grele.
În cabinetul directorului, între Alexandru și Viena rămîn în picioare barierele legale. Dar părinții nu știu asta. Ei află doar că băiatul lor e mai rău, mult mai rău.
***
Nervos, Cîrstoiu se duce la calculator. Doctorul bubuie tastele. Listează hîrtia.
”Poftiți, domnule ministru, demisia mea! Pe mine nu vreau să mă lege DNA”, spune directorul de la ”Municipal”.
Bănicioiu îi rupe demisia.
Îl sună pe Arafat și Cîrstoiu îl pune pe speaker. ”Aveți un avion pentru Viena?”. ”Nu, nu am”, spune întîi Arafat, dar revine imediat: ”Am, pentru rănitul dumneavoastră”.
2.000 de euro pe zi, cu aproximație, costă o zi de mare ars internat la AKH Viena
Bănicioiu o întreabă pe Melania Medeleanu cît va costa la AKH.
Arafat și Vlad Voiculescu se vor intersecta peste o săptămînă, cînd bancherul va face muncă de voluntariat în biroul lui Raed Arafat pentru transferurile bolnavilor. Secretarul de stat de la MAI va realiza că statul român nu a făcut niciodată operațiunile pe care le presupun discuțiile cu spitalele, rudele, medicii de acolo, partea financiară…
”Domnule ministru, trebuie luată o decizie integrată, de către Minister și pentru toate spitalele și pacienții!” directorul Cîrstoiu, pe 5 noiembrie, către Nicolae Bănicioiu
În acel moment, se decide să vină un medic și de la Raed Arafat ca să evalueze care e starea lui Alexandru Hogea.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”M-a sunat Raed Arafat, căruia îi lăsasem un mesaj spunîndu-i că în el am încredere. Mi-a spus că a avut un medic în spital, care s-a întors și i-a făcut un raport. Starea lui Alex s-a agravat. Nu e transportabil și, oricum, în nici un caz nu va pleca azi, pentru că e ceață pe aeroportul din Viena. Îl cred pe Arafat, deci Alex e rău, Doamne, Dumnezeule!”.
***
”Mie, Arafat nu mi-a spus nimic după evaluarea făcută de medicul lui. Nici mie și nici medicilor mei din spital”, spune Cătălin Cîrstoiu. ”Tot ce am aflat că le-ar fi zis părinților e că e ceață la Viena și că avionul SMURD nu are capacitatea să zboare pe vremea aceea”, adaugă el.
Plecarea e compromisă.
”N-aveam nici un interes să-i ținem la noi dacă îi puteam transfera. Pentru că știam că refacerea lor e atît de complexă că ne depășește de vreme ce nu sîntem spital de arși. Se simțise bine o zi înainte, dar rău în ziua de 5. Starea pacienților mari arși e fluctuantă. N-aveam nici un interes să-i ținem, dar nu era transportabil pe 5”, spune doctorul Boroș. ”Plus că și medicul de la Arafat a spus că Alexandru Hogea nu e transportabil”, Boroș.
***
Între timp, la ”conferința” din amfiteatru, Narcis face față reproșurilor medicului șef de la ATI.
Șocați de veștile despre Alex și cu nădejdile de plecare spulberate, părinții se așază mai în spate. Tatăl aude ca prin ceață ce spune doctorul Boroș: ”În loc să ne ocupăm de copiii dumneavoastră, eu completez formulare!”.
Apoi, cînd vine rîndul lui Alex, șeful de secție spune că băiatul de 19 ani e rău.
Un alt tată, mirat, se apropie de Narcis Hogea, împietrit.
”Nu înțeleg, pînă ieri Alex evolua bine, mereu vi se spunea asta”. ”Nici noi nu înțelegem. Dar la noi se referea Boroș cînd a zis că-i luăm din timp ca să completeze formulare”, îi explică Narcis.
Se îmbrățișează. Deja știu tot despre toți, sînt ca o comunitate a suferinței împărtășite în fața preotului îmbrăcat în costum de medic, de la catedra amfiteatrului.
***
”Atunci nici unul dintre ei nu mi-a spus că e deranjat de faptul că anunț situația bolnavilor în fața tuturor. Aș fi făcut orice ar fi cerut, pentru că și mie îmi venea să plîng atunci cînd intram să le vorbesc și le vedeam figurile îndurerate”, spune doctorul Boroș.
”Am și eu copil și, înainte să trăiesc alături de ei această dramă, credeam că aș muri în cinci minute dacă al meu ar păți așa ceva. Aș muri pe loc! Dar uite că nu e așa și le ducem pe toate”, mai adaugă șeful ATI de la Spitalul Municipal de Urgență.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”Șocant în tot ce ni se întîmplă e faptul că încearcă să ne întoarcă pe noi, părinții, unii împotriva altora. Unii sînt mai rău, alții sînt mai bine. Iar cei care vor să fie transferați afară sînt arătați cu degetul, ca și cum ar consuma din resursele de timp ale medicilor și de bani ale țării”.
***
Cînd merg să-și vadă copiii, una dintre doctorițele de pe secție vine la mamă și o prinde, caldă, de mîini: ”O să fie bine”.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”N-am mai putut să stăm în spital. Dezamăgirea și frica sînt prea mari. Sîntem în biserică. E pustiu, oamenii sînt la serviciu. Îl văd pe Narcis, undeva în față, îngenuncheat în fața icoanelor”.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”M-am întors spre ușă și n-am mai văzut-o pe Mihaela. O clipă am crezut că a ieșit din biserică. Apoi, am zărit-o căzută pe jos, de epuizare, într-o firidă. Am mers către ea. Ne-am luat în brațe și am început să plîngem”.
***
Pornesc spre spital, trași de forța gravitațională a acestei stele reci, cu mii de fațete care lucesc în soarele neobișnuit de noiembrie.
Sună telefonul, e Melania Medeleanu: ”Avem o soluție! Medicii belgieni l-au văzut pe Alex și vor să-l ia pentru spitalul militar din Bruxelles. Pleacă mîine noapte”. Bărbatul și femeia se uită unul la altul. Nu mai înțeleg nimic, dar cînd confuzia e eliberatoare te cațeri pe ea, în sus, cu dinții.
”Cum l-au ales pe el? Nu se simte rău?”. ”E stabil, belgienii s-au uitat pe datele medicale și au zis că pe el îl vor, e transportabil”.
Narcis o sună pe Monica Grigore. ”E mai bine Bruxelles decît AKH?”. ”Din cîte știm noi, da”.
Monica dă cîteva telefoane în interiorul Spitalului ”Municipal”. În acele zile, în toate spitalele s-au forțat rețele subterane. Care au adus medicamente și pansamente fără ca directorii să știe.
”Chiar și spitalele private au făcut mari donații, dar tot la niveluri mici, direct la medici, ocolind în general pe manageri sau pe șefii de secție” Manager de la spital privat din București
Monica află că belgienii l-au vrut neapărat pe Alex. ”Și i-am rugat din inimă să mai ia încă doi răniți. Avem o șansă să plece toți trei”, îi povestește, țopăind, un medic.
Pe drumul spre spital, părinții lui Alex îl întîlnesc pe doctorul Boroș. E bucuros că îi vede. ”Avem o soluție” spune și el. ”Am pe cineva în Israel, e o clinică excepțională, nu se compară, sînt mult mai buni decît cei de la spitalul butic de la AKH”.
***
Mihalea Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”Îl simt pe Narcis cu coada ochiului că se încordează în fața șefului de secție. Acum cîteva ore ne-ați spus că nu-l puteți muta din patul lui și acum ziceți că bine!”.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”N-am lovit pe nimeni niciodată. Să mă ierte Dumnezeu, dar îmi vine să îi dau un pumn! Cum să ne spună că e rău doar ca să nu-l transfere și că acum e bine?!”.
***
Intră amîndoi pe ușa spitalului și se reped spre ATI.
Acum cîteva ore se gîndeau că totul s-a terminat. În acest moment au trei variante: Bruxelles, Viena și Israel.
Se aud zgomote ritmice. O doctoriță o plachează pe Mihaela, lipindu-și fața pe pieptul ei ”Alex va pleca! E pe lista de Bruxelles! Va fi într-un avion NATO”.
Dar n-a fost.
***
Urmarea în ziarul de mîine.
Teodora, sora de 10 ani a lui Alexandru, a făcut un desen și l-a dat părinților spunîndu-le: ”Priviți, Alex nu a fost, Alex este!”.
Gabriela • 10 decembrie 2015, 23:35
Inca un motiv pentru a ne asuma raspunderea in tot ceea ce facem : "Schimbarea incepe cu tine" "Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume " ......sunt vorbe spuse de intelepti ......insasi moartea celor dragi reprezinta schimbarea pentru cei ce raman .... Condoleante familiei si multa putere sa depaseasca momentul ,Alex este imbratisat de ingeri acolo sus . Tolo ,am fost vecini ,locuiam la etajul 3 - fam Florea ,felicitari si mult succes in tot ceea ce faci!
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 23:44
@razvan: asteptam si noi ca autoritatile sa raspunda familiei si, in general, familiilor: De ce oscileaza gradul de ars atit de mult in cazul Hogea? De ce li s-a spus pe 5 noiembrie ca baiatul e rau cind pe fisa scrie altceva? De ce Romania nu a activat clauza UE? De ce s-a comunicat in bloc cu parintii? Nu exista proceduri de confidentialitate in spitale? De ce se subraporteaza infectiile intraspitalicesti si cine raspunde pentru asta? Cind se vor face publice rezultatele inspectiei de la MS pe infectii? Ne pare rau, asta e meseria noastra si nu vom obosi sa punem aceste intrebari pina cind nu vom primi raspunsurile.
Monica Grigore • 11 decembrie 2015, 0:29
@ Irena 1. Joi, 5 noiembrie, in jurul orei 20, parintii lui Alex au fost informati la spital, de un medic, ca o echipa de medici Belgieni a evaluat pacientii de la Spitalul Universitar si ca Alex este pe lista pacientilor care ar putea pleca in Belgia. Si-au dorit ca Alex sa plece in Belgia, s-au bucurat. Nu stiau cati pacienti mai au medicii belgieni de evaluat, in cate spitale, cand va fi gata lista oficiala - sunt date pe care nu aveau de unde sa le cunoasca. 2. Vineri, 6 noiembrie, putin dupa ora 16, parintii au fost informati ca Alexandru va pleca in Belgia in acea noapte, in urma unei informari oficiale primite de conducerea Spitalului Universitar. Si-au dat acordul pentru acest transfer. Li s-au solicitat documentele necesare completarii documentatiei pentru transfer. A fost completat in aceeasi zi raportul medical necesar emiterii Formularului E112 (Formularul il emite CAS, in baza acestui raport medical completat de medicul curant si in baza altor documente, nu spitalul). Biletul de avion al parintilor spre Bruxelles a fost achizitionat dupa ce parintilor li s-a cerut si si-au dat acordul pentru transferul fiului lor in Belgia, adica in seara zilei de 6 noiembrie, cand stiau ca Alex va fi transferat in noaptea 6/7 noiembrie. Zborul parintilor spre Belgia a fost in dimineata zilei de 7 noiembrie, nimeni nu ii anuntase ca s-a schimbat destinatia spre care fiul lor va pleca. Li s-a spus mai tarziu ca nici macar spitalul (managerul, medicii) nu au fost informati privind aceasta modificare privind tara in care s-a facut transferul lui Alex pana in 7 noiembrie, mult dupa ora la care ei aterizasera deja in Belgia. Oamenii acestia au avut, cum spuneti, 3 spitale propuse (au fost chiar 4 - si medicii britanici l-au evaluat si ar fi fost si pe lista lor) - nu pentru ca ar fi avut prieteni cu influenta financiara sau de alt tip, ci pentru ca fiul lor, George Alexandru, a fost evaluat de echipe medicale care au decis ca poate fi transportat in strainatate si ca poate fi ajutat. Nu s-a pus presiune pentru Viena. Viena a fost prima clinica de la care s-a primit un accept scris. In momentul in care parintilor li s-a propus Belgia la spitalul Universitar, nu de catre vreun prieten, au acceptat Belgia, nu a mai adus nimeni in discutie Viena sau o alta clinica - au fost recunoscatori pentru aceasta sansa - ca Alexandru sa poata continua tratamentul la clinica din Bruxelles. Sunt doar unul dintre oamenii din " armata" care a fost langa parintii lui Alex in acele zile, nu ii cunosteam inainte de accidentul din Colectiv, nici eu nici prietenii mei - Vlad si Melania. Nu stiu cata influenta de orice tip om fi avut noi, acest "evantai de oameni", daca pana la urma Alex a trecut prin ce a trecut in acele zile, daca pana la urma s-a intamplat ce s-a intamplat cu el... Tare mi-as fi dorit sa avem influenta despre care scrieti, sa punem orice tip de presiune atunci, in loc sa facem ce am facut - sa cerem respectarea drepturilor lui Alex. Poate rezultatul ar fi fost altul...
Razvan • 11 decembrie 2015, 0:33
@ Catalin Tolontan- nimeni nu a acuzat ilegitimitatea intrebarilor, ci intentia din spate. Daca intentia era obtinerea raspunsurilor, partea emotionala nu isi avea rostul. Parerea mea este ca va folositi de suferinta unor oameni pentru a inflama o discutie care nu poate fi rezolvata decat prin analize " la rece". Fara sa caut eu explicatii sau raspunsuri intrebarilor de mai sus, cred ca este bun simt sa afirmam ca cel putin comunicarea generalizata are o explicatie simpla: in situatia data, cu volumul de munca urias necesar gestionarii unui numar foarte mare de cazuri grave, era putin probabil sa existe timp pentru discutii individuale. Este bine acest lucru? Cu siguranta nu. Este normal sa se intample? Iarasi as spune ca nu, dar cate din lucrurile care s-au intamplat atunci au fost bune sau normale? Familiile au dreptul la raspunsuri, cu privire la tot ce s-a intamplat atunci, dar cei care fac ancheta trebuie sa incerce macar sa fie obiectivi, daca se poate asa ceva intr-un asemenea caz. Din punctul meu de vedere dumneavoastra nu indepliniti acest criteriu.
Monica Grigore • 11 decembrie 2015, 0:57
@ florin • 10 decembrie 2015, 19:24 Parintii lui Alex au vorbit cu cei doi voluntari pentru ca asta si-au dorit - ca Alexandru, stabilizat deja fiind de medicii de la Spitalul Universitar, sa fie transferat pentru a continua tratamentul intr-o clinica care sa aiba o sectie destinata pacientilor cu arsuri severe. In momentul in care am vorbit cu Narcis Hogea prima data (4 noiembrie, aproximativ ora 11), prima intrebare pe care i-am adresat-o a fost "cum va putem ajuta, ce va doriti sa faceti, de ce aveti nevoie?" Pentru ca dorinta lor era tranferul - o alegere absolut logica in situatia data, avand in vedere ca Spitalul Universitar nu are o sectie destinata pacientilor cu arsuri severe, am inceput demersurile. Pentru fiecare pas, fiecare discutie pe care voluntarii au purtat-o cu oricine (medici, persoane dornice sa ajute, etc...), familia a fost informata si consultata. Deciziile in astfel de situatii doar familia le poate lua, consultandu-se cu medicii. Orice alta persoana, oricat de mult si-ar dori sa se implice, nu poate decide. Poate incerca sa ajute, poate da sfaturi daca i se cer si daca se pricepe, nu poate insa decide. Evident ca fara acordul medicului curant Alex nu ar fi putut sa fie transferat, nici in primul moment in care s-a cerut transferul (5 noiembrie), nici in ziua in care s-a si facut transferul (7 noiembrie). Da, cei doi voluntari stiau, ca si parintii lui Alex, care este situatia medicala a lui Alexandru, atunci cand au inceput demersurile. Clinica Austriaca a acceptat (si a transmis un acord scris) sa il trateze pe Alexandru in baza unor informatii medicale transmise lor - asa se obtine acceptul unei clinici care se respecta, doar in baza unor informatii medicale. Ce n-a stiut nici familia si implicit nici voluntarii atunci, au fost informatiile reale privind starea lui Alexandru din data de 5 noiembrie - ati citit in articol ce informatii au primit si cum s-au schimbat ele pe parcursul zilei. Si am vazut si noi abia acum ce se mentioneaza in documentele medicale privind starea lui din acea zi...
Elena Ionescu • 11 decembrie 2015, 7:05
Va rog, continuati sa vorbiti, ajutati-ne pe noi, parintii acestor generatii de copii, sa-i salvam pe ei,si pe noi, din acest marasm. Va rog, continuati sa vorbiti. Va rog, continuati sa vorbiti.
BOGDAN • 11 decembrie 2015, 8:26
DOMNULE TOLONTAN ! AR TREBUI SA PUBLICATI OLINE TOATE COMENTARIILE INDIFERENT DACA VA PLAC SAU NU DACA SUNTETI UN ZIARIST PROFESIONIST ! ASEARA V-AM FACUT UN CALCUL SIMPLU : 2 ZILE DE SPITALIZARE PENTRU FIECARE PROCENT DE ARSURA DE PE CORP ! 3.000 EUR COSTUL ZILNIC PENTRU UN PACIENT ARS ! 30-45% ARSURA INSEAMNA MAXIM 90 DE ZILE DE SPITALIZARE ! DV. CREDETI CA ALTI PACIENTI CARE AU SUFERIT ARSURI MULTIPLE PE TOT CORPUL AU AVUT PARTE DE ACEST TRATAMENT PRIVILEGIAT DE CARE DUMNEAVOASTRA FACETI REFERIRE ! PACIENTI AU FOST TRATATI IN ROMANIA SI PANA ACUM ! V-AM INTREBAT DACA AVETI IDEE CE INSEAMNA O OPERATIE DE INDEPARTARE A RESTURILOR DE PIELE ARSA SI DACA AVETI CUNOSTINTE DESPRE CUM I-SI ALEG BACTERIILE PACIENTI ??? VA MAI INTREB INCA ODATA DACA STITI CARE SUNT REGULILE DE FINANTARE A UNUI SPITAL SI CARE SUNT LEGILE CARE TREBUIES RESPECTATE PENTRU INTOCMIREA FORMULARULUI 112 ! VA MAI INTREB INCA ODATA DACA MACAR PRESUPUNETI CATI BANI INCASEAZA UN SPITAL PETRU UN CAZ REZOLVAT SI DACA SINCER IN AFARA DE SUPARAREA OAMENILOR PENTRU ACEST FATIDIC DEZASTRU CREDETI CU ADEVARAT CA SE VA SCHIMBA CEVA DIN MOMENT DE SISTEMUL DE FINANTARE AL SPITALELOR ESTE COMPLET GRESIT , COMPLET ERONAT SI NU POATE FI COMPARAT CU NICI UN MODEL FINANCIAR AL UNUI SPITAL DIN EUROPA ? VA MULTUMESC !
Cătălin Tolontan • 11 decembrie 2015, 9:33
@BOGDAN: Da, am publicat cit deconteaza Casa pentru un bolnav tratat in Romania. Potrivit sefului ATI de la Spitalul de Arsi, aproximativ 100.000 de euro pe pacient. Dar au fost si situatii cu 300.000 de euro. @Razvan: am inteles. Va multumim, critica si neincrederea dvs in noi ne fac bine. Dupa cum punctele de vedere diferite sint absolut necesare.
Andrei • 11 decembrie 2015, 14:31
Asa si ? A murit un om. Mor in chinuri alti oameni in fiecare zi in Romania. Ce e atat de special la acesti morti ? De Arsinel de ce nu scrieti nimic ? De bolnavii care fac dializa intr-una si se chinuiesc astepand transplant ca apoi sa vina *** Arsinel sa isi faca transplant de rinichi cand are el chef ? De asta de ce nu scrii Tolontane ? Nu e pe agenda sefului tau ? Despre *** de ce nu scrii ? Sau ti s-a dat porunca sa iti tii gura si sa ii discreditezi pe toti cei care sustin ca la Colectiv a fost mana criminala invocand prea cunoscuta teorie a conspiratiei ? Ia zii Tolontane, daca tot te bati cu pumnul in piept ca esti ziarist profesionist si nu un latrau la comanda ? Tu , voi, latraii la comanda, chiar luati de fraier tot publicul? Chiar credeti ca puteti manipula opinia publica dupa bunul vostru plac ? Sfat : schimba-ti numele *** Nu ti-a iesit .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Roxana • 11 decembrie 2015, 15:38
E foarte bine sa adunam cat mai multe bucati din puzzle, sa punem cap la cap din ce in ce mai multe marturii, impresii, emotii din acele zile. Si sa judecam apoi fiecare, sa ne judecam fiecare. Pentru ca si eu si tu si el si ea si ei avem un pic de responsabilitate. Ca ne-am complacut intr-un sistem de sanatate subfinantat, in care ne ducem cu capul plecat in spital, stiind ca suntem la mana medicului, cum avem noroc sa fie el, bun sau rau ca profesionist, om sau ne-om, nu ne plangem, nu cartim. inghitim. Ne pregatim sau nu plicul, mergem resemnati din farmacie in farmacie sa cautam medicamentele pe care spitalul nu le are - da, doamne, sa le gasesc de data asta! - ne milogim de asistenta sa ne schimbe cearseafurile si nu ne mira deloc cand ni se spune ca nu mai sunt pentru ca vedem asta cu ochii nostri, spitalul e arhi-plin si stam cate doi in pat. Lipsesc citostaticele? Au lipsit luni de zile? A iesit cineva in strada? Au iesit asociatiile de pacienti? Nu le-am vazut. Le-am auzit in schimb pe unele plangandu-se generic când un ministru al sanatatii - spre mirarea multora - a taiat preturile la medicamente. Parca altcineva le-ar fi suflat ce sa zica. Parca nu erau vorbele sarmanilor bolnavi pe care pretindeau ca-i reprezinta. Sa fie oare doar vina medicilor care au acceptat sa functioneze, opereze in conditiile pe care le cunoastem prea bine, cu mult sub standardele care aflam ca exista in tari din uniunea europeana? Cine se lupta pentru drepturile noastre de pacienti? Pe bune, nu pe vorbe. Cate ONG-uri activeaza pe zona asta? Cati jurnalisti adevarati scriu despre adevaratele probleme ale sistemului, nu stau pe banii companiilor farmaceutice? Iar dupa ce aflam tot ce putem sa aflam, tot ce e de aflat sa vedem ce facem mai departe. Sa vedem ce se intampla cu ranitii ramasi in viata. Sa ne intrebam daca ei beneficiaza de kinetoterapie, de haine potrivite de compresie pentru a recupera cat mai mult din functionalitatile motorii, de terapie, asistenta sociala si tot ce au nevoie. Multi dintre ei vor avea nevoie de operatii si asistenta pe ani de zile. Ne asiguram ca le vor primi? Va multumesc
MARIOARA • 12 decembrie 2015, 19:06
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Catalin Scanteie • 13 decembrie 2015, 8:17
Poate va intereseaza, domnule Tolontan! -are legatura cu tragedia din Colectiv... CAZ BIZAR cum numai in Romania se poate! In urma cu mai bine de o luna, la scurt timp dupa tragedia din Colectiv, o anumita televiziune, careia ii multumim si pe aceasta cale, a facut un "teledon" unde pe baza de SMS-uri s-au donat sume importante de bani atat pentru cei raniti cat si pentru familiile celor decedati in incendiul de la Clubul Colectiv. De campanie s-a ocupat si inca se mai ocupa, dar prost, din pacate, CRUCEA ROSIE. De ce spun "prost" deoarece in acest moment, noi, cei care am trecut prin clipele de groaza, intampinam mari dificultati in a accesa fondurile. Mai exact suntem pusi sa completam, semnam, sa facem rost de zeci de acte care sa ateste (culmea) ce suma de bani ne-ar trebui pentru vindecare si recuperare. Da, da, ati inteles bine, de parca noi am putea aprecia si evalua valoarea acesteia si timpul necesar vindecarii. Mai exact, daca am solicita de pilda X lei care s-ar inmulti cu Y raniti / familii, s-ar ajunge la o Z suma. Corect? Toate ca toate, dar ce se va intampla daca suma finala va reprezenta doar 25% din fondurile stranse? Ce se va intampla cu restul de bani donati prin SMS? Unde se vor duce acestia si pe ce criterii? DE CE NU SE PROCEDEAZA LA FEL CA IN CELELALTE CAZURI CAND RANITII AU PRIMIT O SUMA FIXA SI RUDELE CELOR DECEDATI, DUBLUL ACESTEIA? Si nu in ultimul rand... DE CE SUNTEM PUSI SA CEREM CEVA CE DEJA NI S-A DAT / DONAT? Sa fie clar pentru toata lumea, nu dorim sa bagam mana in buzunar nimanui. Ceea ce ne irita, este modalitatea prin care in acest moment cei de la CRUCEA ROSIE incearca sa gestioneze banii nostri, punandu-ne cumva bete in roate prin tot felul de scheme, tertipuri care se "traduc" oficial in "acte". Intelegem ca isi pot pastra un anumit procent pentru cheltuieli, logistica si altele, dar de ce vor ca noi sa evaluam starea in care ne aflam? Sa intrebe medicii dar chiar si asa, din cazurile de pana acum relatate si in presa, s-a constatat azi poti fi "bine-merci" cu o stare a sanatitii favorabila spre buna, iar maine totul poate lua o turnura nefericita. Asadar... stimati domni de la CRUCEA ROSIE, nu va dorim nici macar o secunda sa aveti parte de momentele pline de groaza si suferinta prin care am trecut pana acum si inca mai trecem. Incercati va rog ne usurati calea spre vindecare, simplificand la maxim procedura de impartire a fondurilor stranse cum s-a intamplat in celelate cazuri. Multumim!
alexandrescu catalin • 14 decembrie 2015, 0:29
Treaba cu birocratia e cunoscuta de mult sau pierdut multibstraini cu initiativa prin asta. S a întimplat, dar nu trebuie sa se mai întimple. O mai buna dotare a spitalelor speciale. Verificarea mai atenta a autorizaților si a respectarii normelor legate de incendii, situații de urgenta.. Probabil oamenii trebuie sa fie mai solidari.
Săndesc, deci exist • 14 decembrie 2015, 23:39
[…] articol publicat de jurnalistul Cătălin Tolontan pe 10 decembrie 2015 se făcea referire la un program special destinat domeniului ATI, pe care […]
Andreea • 16 decembrie 2015, 14:08
Mda, mi se pare incredibil ce se intampla. Mi s-a facut pielea de gaina citind articolul...
smaranda • 20 decembrie 2015, 23:28
Domnule Tolontan! Citiţi cu atenţie comentariul lui Răzvan.Se pare c-aţi trecut cam repede peste acest comentariu decent şi la obiect! Eu sunt mai "directă". Se vede clar cît de.. "diplomatic" faceţi manipularea părinţilor în suferinţă şi a acelora care vă mai urmăresc "pe sticlă". Numai părinţii în suferinţă vă pot crede si cei care ţin cu hoţii si caută să dea vina pe acei care-i încurcă în hoţiile lor. Faptul că "delicat" ajungeţi mereu la Arafat este prea evident. E cazul să nu -i credeţi chiar pe toţi românii proşti!