Nu cereţi imposibilul!

Cîteva lucruri care poate nu plac publicului, dar pe care trebuie să le ştie

miercuri, 15 aprilie 2009, 11:01

Cîteva lucruri care poate nu plac publicului, dar pe care trebuie să le ştie

În timp ce Sandu şi Lupescu  emit cel de-al 22-lea comunicat din ultimul an şi jumătate, cifra e scoasă de pe siteul FRF!, în care îi fac mincinoşi pe ziarişti, alţi mincinoşi, cei de la DNA, continuă să adune pagină după pagină în dosarul fotbalului.

Poate că n-ar fi rău ca acum, cînd anumite lucruri capătă contur, să ne amintim cîte umilinţe au înghiţit cele două profesii, cea de om de justiţie şi cea de om de presă. Şi să punctăm cîteva diferenţe.

Ani de zile, şefii cluburilor, ai FRF şi ai LPF au dat sumar de urină pe pantalonii jurnaliştilor, poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor. Pe primii nu-i credeau şi pe ceilalţi îi sfidau. Au fost anii cînd arbitri precum Tudor sau Balaj erau priviţi drept nişte dihănii ciudate. Au fost anii cînd podiumul era monopolizat doar de cîteva echipe. În absenţa informaţiei şi a legii, au fost anii cînd şmecherii fotbalului şi-au făcut de cap cum au vrut.

Azi, se schimbă ceva. Dar publicul trebuie să ştie exact la ce se poate aştepta.

Nu cereţi jurnaliştilor să fie riguroşi ca procurorii, pentru că ziariştii trebuie să fie rapizi!

Nu cereţi procurorilor să reţină personaje din fotbal azi şi mîine să îi trimită în judecată, pentru că presa e cea care închide zilnic ediţia, nu justiţia!

Nu cereţi judecătorilor să fie vehemenţi precum editorialiştii, pentru că magistraţii trebuie să rămînă calmi şi lucizi. După cum nu pretindeţi comentatorilor să fie cartezieni, pentru că munca de jurnalist presupune deseori emoţie şi simplificare.

Cereţi-ne, fiecăruia, responsabilitate în funcţie de regulile profesiei noastre. Nu ne cereţi nouă să vă divulgăm sursele, de care ştim că vă îndoiţi, dar care trebuie să acceptaţi că sînt parte a profesiei, că fără ele multe lucruri nu s-ar fi aflat niciodată şi că sînt deseori, după expresia unui coleg american, „camera de refugiu a democraţiei şi supapă a unor conştiinţe”.

Priviţi-i pe cei anchetaţi drept nevinovaţi, din punct de vedere legal, pînă la decizia unui tribunal. Şi nu cereţi ca decenii de minciună să fie rezolvate peste noapte. Nu cereţi imposibilul!

Comentarii (43)Adaugă comentariu

picpoc  •  15 aprilie 2009, 23:11

Prea multe vorbe. Reluati pe gsp meciul Petrolul Ploiesti – F.C. National din anul in care Nationalul se batea la titlu. N-o sa mai fie nevoie de nici un cuvint.

valery  •  15 aprilie 2009, 23:58

ca tot ai adus vorba de profesii, de ce nu va limitati la fotbal? aseara s-a jucat asa ceva la Londra. in seara asta, la Porto. VA PLACE MIZERIA DE AICI SI VETI GASI TOT TIMPUL SCUZE SA O COMENTATI. ADICA SA O PERPETUATI.

florin  •  16 aprilie 2009, 0:06

eu unul salut dna ul indiferent de ce scop are.spun asta ptr ca aceste omizi care au condus fotbalul romanesc, au mancat si distrus totul in jurul lor.indiferent de d n a, a venit momentul cand aceste omizi se toarna(la moda)intre ei.nu mai conteaza ca politicul nu se poate curata pe el si este nevoit sa inceapa cu fotbalul.ideal ar fi ca noi suporterii sa evoluam putin si sa avem mai multa prestanta.

eusebiu camilar  •  16 aprilie 2009, 2:02

DNA !!! FORZA DNA !!!

motanul incaltat  •  16 aprilie 2009, 2:24

Nimeni nu cere imposibilul.Doar un fotbal curat care sa stabileasca campioana pe drept…Nu de ex sa iasa iar Steaua si sa nu faca mai mult de 1 punct sau si mai rau Dinamo,care sa ne umileasca la fiecare meci international.Mai vrem o selectie onesta pt.echipa nationala.Si,bineinteles conducatori care sa CONDUCA cu adevarat Federatia si nu Meciurile Trucate.Dar bineinteles,am ajuns azi intr-un punct in care aceste doleante normale sa para…IMPOSIBILE de realizat.Dar noi vedem meciuri ca Chelsea-Liverpool si continuam sa visam ca s-ar putea odata si in Romania.Pt,ca acum eu sunt cetatean canadian ,DAR,Romania e tara in care m-am nascut si Universitatea echipa mea favorita…

juanyto  •  16 aprilie 2009, 2:54

..deacord ,stiu ca meseria implica riscuri, dar daca ati inceput un lucru..bine ar fi sa-l duceti la capat…aveti si tabla si piesele…mutarile sant simple…

semafor  •  16 aprilie 2009, 4:09

Valery, parca ai scris cu mina mea. Bravo!
Tolontane, citodata esti bun data esti penibil. Articolul asta este asa cum a scris Valery.
Salut

romeo  •  16 aprilie 2009, 4:27

dar cine va cere lucrurile astea cataline?..va cerem sa le spuneti lucrurile in fata *****
daca nu ca venind din partea tuturor, macar din partea noastra, a celor care
vor un sport curat…va cerem sa va uniti ,voi ziaristii care ati fost tratati ca niste carpe, de niste *****…unii chiar au meritat-o atata timp cat s-au lasat cumparati
…ce e asa greu de spus adevarul?…oricum, inca odata felicitari…****…macar
tu ai demonstrat ca ai coloana vertebrala, creier !

cos  •  16 aprilie 2009, 4:35

excelent articol. e timpul sa fim lucizi si sa luam lucrurile ca atare. imi doresc totusi, ca de data asta sa nu cumva sa avem un mare fiasco din partea justitiei.

Ana-Maria  •  16 aprilie 2009, 4:42

Tolo rulz!

Vroiam doar să menţionez că eşti genial, într-o zi în care ai avut multe pe cap.

benny  •  16 aprilie 2009, 4:49

Buna D-le Catalin Tolontan
Am urmarit dialogul dintre d-voastra si Dumitru Dragomir la emisiunea -Sinteza Zilei-despre tot ce se intimpla astazi in fotbalul romanesc si sincer sa fiu mi-a placut atitudinea dar si parerea d-voastra despre tot ce inseamna fotbalul romanesc,FRF, cit si atitudinea celor care conduc astazi fotbalul romanesc. Am fost chiar impresionat si multumit vazind ca sint totusi oameni in tara aceasta care vad cum stau lucrurile si nu se ascund dupa deget.
Nu am decit sa va urez succes in meseria de jurnalist si sa o tineti tot asa.

Calin  •  16 aprilie 2009, 7:14

Trebuie sa plece Miticade la Liga si Sandu de la FRF. Indiferent unde, la puscarie, in concediu, dar daca e concediu sa fie permanent. Sa vina oamei noi sa promoveze fotbalul. Poate daca nu ar mai avea cui sa dea mita, am vedea meciuri corecte si am evolua si noi si am ajunge sa jucam precum englezii. Stiu ca eu nu voi prinde vremea fotbalului furmos, dar macar nepotii nepotilor mei…..

dricul  •  16 aprilie 2009, 7:43

ce ma deranjeaza cel mai mult este comportamentul jenant al conducatorilor fotbalului,
nimic nu poate dupa cum se vede marele compromis existent,la un asemenea scandal
in care un conducator de club si un sef al arbitrilor este cercetat de DNA nu se lasacu
demisii atunci legea tacerii functioneaza perfect,sigur ca este greu de dovedit
implicarea lui Dragomir si Sandu dar cred ca nimeni nu crede ca ei nu stiau.
Impilcarea ,,mafiei”pariurilor este mai grava decat a da bani unor jucatori sau
arbitri.Compromiterea campionatului in ambele ligi superiore este evidenta,cum
poti retrograda o echipa precum Steaua,Dinamo,CFR sau Rapid?greu dar sub conducera celor doi
NU PENTRU CA SUNT DIRECTI IMPLICATI si se vede dupa reactiile avute.

asparagus  •  16 aprilie 2009, 7:46

In fiecare segment socio-profesional se gasesc turnatori ( ziaristi spun surse) Ei sunt turnatori sadea.eu astept coruptii din presa, santajistii( reporteri, redactori,etc..)

CRISTIAN M.  •  16 aprilie 2009, 8:13

STIE CINEVA IN CE MASURA ECHIPELE DEFAVORIZATE DE ARBITRAJELE DOVEDITE CORUPTE POT LUA TOATE CELE 3 PUNCTE DIN MECIURILE RESPECTIVE!!!?

FANDIROMA  •  16 aprilie 2009, 8:14

TOLO,ZICI CA SEFII DIN FOTBAL DADEAU SUMAR DE URINA PE PRESA SI PE JUSTITIE.
VINOVATI DE SITUIATIA ASTA SUNT CEI DIN PRESA SI CEI DIN JUSTITIE.CINE LE
LUA MEREU INTERVIURI NEAMULII BECALI,LUI NETOIU,LUI BORCEA,LUI TURCU,LUI
COPOS,LUI SANDU,LUI MITICA ETC.?CINE II INVITA IN EMISIUNI?CINE A INTOXICAT
PAGINILE ZIARELOR CU POZELE LUI BECALI PE MAYBACH,BORCEA CU TRABUCUL IN
COLTUL GURII ,MITICA SI SANDU MIMAND INTERESUL PENTRU MECIURILE NATIONALEI
SAU DIN LIGA 1?EU NICIODATA NU MI-AM DORIT SA VAD ASA CEVA IN PRESA SPORTIVA
.NU MI-AM DORIT SA CITESC CANCAN-URI IN ZIARELE DE SPORT.EU MI-AM DORIT SA CITESC O CRONICA PERTINENTA A UNUI MECI,O AVANPREMIERA DE CALITATE A ALTUI MECI.IN ALTA ORDINE
DE IDEI JUSTITIA NU SA- CHINUIT FOARTE TARE SA FACA ROST DE DOVEZI PENTRU A
ELIMINA CORUPTIA DIN FOTBAL.ESTE O SITUATIE IN CARE S-A COMPLACUT PREA MULTA
LUME.LUME CARE ACUM NU MAI VREA ASA CEVA.SPER.
P.S.:DESPRE MECIUL CHELSEA-LIVERPOOL 4-4 SE PUTEA SCRIE O CRONICA DE CEL
PUTIN 2 PAGINI SI SA SE MAI FACA ANALIZA CEL PUTIN INCA O PAGINA.CE DACA
NU-I CU ROMANI.

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2009, 8:36

romeo: iti raspund cu trei citate
HAGI: „Fara presa, blaturile din fotbalul nostru nu dispareau niciodata”
PORUMBOIU: „Daca ziaristii nu scriau de-a lungul anilor, nimic nu se schimba in fotbalul nostru”
DAN PETRESCU: „Presa a spus lucruri pe care atitia le-au vrut ingropate”

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2009, 8:37

benny: multumesc. Sincer, ma intreb totusi de ce ati fost mirat. Sustinem aceleasi lucruri de 20 de ani.

radu  •  16 aprilie 2009, 8:42

Sigur nu se vor intampla minuni ,dar avem dreptul sa ne imaginam cum ar fi
daca s-ar implini visul nostru de a avea un fotbal curat .
Din partea ziaristilor as cere in primul rand coerenta ,coloana vertebrala si
mai ales impartialitate ,ca talentul e ceva rar din pacate .

takeda  •  16 aprilie 2009, 8:47

Sigur, livrati emotie si incercati sa „verticalizati”, dumneavoastra jurnalistii/ comentatorii, mass-media in general. Credeti-ma pe cuvant, si acum vorbesc din postura consumatorului de TV sportiv: mass-media le-a dat apa la moara multora dintre cei care zilele astea au umplut ecranele, fie cu catuse la maini, fie cu sabia justitie in gura.

De aceasta data nu pot fi de acord cu dumneavoastra. Jurnalismul romanesc, este, pe medie, ca intreaga societate cand vine vorba de profesionalism: cuvantul este „mediocra”. Puteti fi obiectiv, sau dimpotriva, puteti sa invocati lipsa cerintei de „cartezian”, insa se alearga in special dupa senzational in presa romaneasca. Iar bransa din care faceti parte vinde nu doar emotie… vinde acest senzational. E cinismul meseriei, o sa imi spuneti probabil. E partea ingrata a slujbasului de presa… si totusi!

Nu ma pozitionez acum in postura de judecator moral a meseriei de jurnalist. Si asta pentru ca, de facto, eu nu mai citesc presa sportiva. Mai scap pe la televizor, ca e in calupul de stiri. Si am sa va spun si de ce: jumatate din informatii, nu au legatura cu sportul in sine! Presa scrisa si vorbita, audio sau on-line, ne spune in jumatate din cazuri care e noua amanta a fotbalistului x, care e cea mai noua masina a patronului y, care este destinatia de calatorie a presedintelui de club z, ce nazdravanii a facut antrenorul w in tinerete… Basca, trei sferturi din ceea ce vreti sa citim in presa sportiva este despre fotbal…

Ce vreau sa spun este ca sunteti partasi la aceasta zgomotoasa, bagatelizanta epopee… sunteti in mare parte artizanii acestui scandal, poate indirect, poate deliberat. Repet, nu pot sa judec! Dar nu incercati sa ma convingeti, cel putin pe mine, ca o parte a presei nu este in egala masura primitoare de spaga pentru a prezenta o informatie intr-un anumit fel, sau ca anumiti comentatori nu sunt partizanii, din aceleasi motive pragmatice, uneia sau alteia dintre parti. Si ca si dumneavoastra, va spun sa nu imi cereti sa spun de unde stiu… sau despre cine vorbesc. Eu am inca luxul de afi lipsit de orice prejudecata. A propos, m-as fi asteptat sa il luati mai de anul trecut la tinta cu atata acuratete si justete pe domnul Sandu. De exemplu…

Este ceea ce cred. Pana la noi schimbari, imi rezerv dreptul de citi din cand in cand doar ce scieti dumneavoastra aici si nimic mai mult!

Agamitza  •  16 aprilie 2009, 8:54

Tolontane baiatu’ trebuia sa scrii chestia asta cu o saptamana in urma. Acum
e tarziu si oricum fara Borcea la DNA totul e degeaba.

c24  •  16 aprilie 2009, 9:07

Despe TUDOR n-as spune ca e fata mare. Imi amintesc cel putin 2 meciuri in care intentia a fost evidenta. Meciuri ale Stelei cu Urziceniul si cu CFR in care jaful a fost mai mult decat evident.

andrei  •  16 aprilie 2009, 9:34

„au fost anii cand podiumul era monopolizat de cateva echipe”. Sa inteleg ca monopolul cvartetului manchester, chesea, arsenal, liverpool sau trioului inter,milan, juve in italia sau duetelor real-barca in spania, celtic-rangers in scotia sau dominatia lyonului – campioana in ultimii 7 ani consecutivi in franta , toate astea sunt semne ca fotbalul aici e bolnav ? Demonstreaza ca monopolul steaua-dinamo-rapid a fost unul bazat pe furt , ceea ce e greu pentru ca steaua si rapid au avut evolutii bune in europa acelei perioade, iar acum voi, ziaristii, trambitati ca dinamo are acum cel mai bun lot. Si atunci ?

SEVILLA86  •  16 aprilie 2009, 9:37

Nu cer imposibilul,dl Tolontan! UN SINGUR LUCRU CER:SA NU MAI AM SNTIMENTUL CA SUNT MINTIT, ATUNCI CIND URMARESC UN MECI DIN FOTBALUL NOSTRU! CER MULT?

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2009, 9:57

takeda : aveti dreptate. nu l-am luat la tinta pe sandu de anul trecut ci de acum 20 de ani 🙂

Cătălin Tolontan  •  16 aprilie 2009, 10:03

sevilla86: sintem de aceeasi parere

drucker  •  16 aprilie 2009, 10:14

Personal nu cer decit atit unora cit si celorlalti decit doua lucruri :
1 Onestitate
2 Constiinta individualului colectiv
Nu am pretentia la realiate dar am nevoie de adevar . Diferenta a subliniat-o
CTP – adevarul spre deosebire de realitate are criterii , ultimul dintre ele
fiind umanitate

MICROBIST  •  16 aprilie 2009, 10:26

DOMNILOR….!
DOI OAMENI AVEM IN TARA ASTA DE NEINLOCUIT:SANDU SI DRAGOMIR.SUNTEM IN 2009.
TOTI SE MAI SCHIMBA.NE-AM SATURAT DE BLATURI,MARSAVII.UITE UNDEAM AJUNS.
PESTE TOT APROAPE,SUNT MAXIM DOUA MANDATE PE CARE UN OM LE POATE DETINE INTR-O
FUNCTIE.ASA AR TREBUI SI LA LIGA SI LA FEDERATIE.HAI SA FACEM UN REFERENDUM.
CHIAR VRETI SA IESIM IN STRADA,NOI MICROBISTII?
ESTE VREMEA SCHIMBARII.GATA.MITICA DEABIA LEAGA DOUA VORBE.SANDU ESTE MAI SULFIT.
AU IDEI VECHI,PENTRU UN FOTBAL DEPASIT.ACUM SE JOACA ALTCEVA.DE-AIA S-A AJUNS AICI.
AR TREBUI UEFA,SA NU NE PRIMEASCA IN ACEST AN IN LIGI.ASTA MERITAM.BRAVO TOLONTAN.UN ADEVARAT ZIARIST.SPER SA NU OBOSESTI SI SA TE LUPTI PANA LA CAPAT.
SCHIMBARE,FRATILOR!

cristian  •  16 aprilie 2009, 10:58

Cataline, vad ca scrii articole la foc automat, asta ma bucura, inseamna ca si tu, ca noi toti, iti doresti foarte mult un nou inceput in fotbalul romanesc…din pacate cred ca va mai dura pana se va intampla asta, nu stiu cat de mult, dar a inceput sa se miste ceva…
In emisiunea de aseara am observat niste lucruri: lui Mitica Dragomir ii este frica!!! Se citea pe fata lui, raspundea la telefon in direct, parca astepta in orice moment o surpriza neplacuta! Nu stiu daca l-ai vazut, dar cand l-a sunat fiu-sau a raspuns, si a zis: Sunt aici tata in direct…:))))…dup-aia a dat-o ca m-a sunat fiu-meu sa nu ma mai iau la cearta…:D…ma rog…
Apoi, stiu ca tu nu poti comenta pe tema asta din moment sunteti colegi, dar atitudinea lui Ciutacu ala, sau cum il cheama…te-a cam pus in incurcatura…parerea mea personala este ca baiatul este ******, pai acum nu tre sa mai chemam niciun presupus vinovat in fata tv-ului, ca poate ii moare tatal???…ce legatura are presa cu aceasta intamplare nefericita??
Oricum, de cate ori schimb pe antena 3, asa in treacat, vad aceeasi emisiune de ani buni incoace…jos Traian Basescu…oamenii aia cred ca si cand dorm il injura…eu nu sunt fan Basescu, dar sa veyi cum un om, care pana una alta, este presedintele tarii, este facut ca o albie de porci, e mai mult decat degradant si josnic pt un ziarist care se vrea impartial..mai ales ca n-am vazut vreodata la emisiunea aia si pe cineva pro Basescu, cum ar fi fost normal…

Bogdan  •  16 aprilie 2009, 11:01

Domnule Tolontan,

Am urmarit aseara emisiunea pe Antena 3 cand ati fost in direct (de obicei nu ma uit la parodia aioa de emisiune pentru ca nu are nici o componenta jurnalisitica, doar politica) si ceea ce m-a frapat e acuzatia pe care a adus-o Ciutacu ziaristilor sportivi/ sau ziaristilor in general , nu am intele prea bine la ce se referea, cum ca ati fi vinovati de moartea Domnului Lajos. Nelamurirea mea legata de acest caz nu e legatura dintre caz si moartea domnului Lajos pentru ca ea exista nimeni nu cred ca poate contesta, ceea ce nu inteleg e de ce credea domnul Ciutacu ca ziaristii sportivi sa trebuie sa taca inainte de a se pronunta Justitia, cand insusi dumnealui participa numai la emisuini de acest gen la Antene (nu stiu ce articiole scrie ca nu il citesc pe acest domn, pentru mine face parte din partea de ziaristi *****), de fapt care e substratul acestei acuzatii – dvs nu ati dorit sa ii raspundeti dar sigur stiti mai multe, poate ma lamruti si pe mine si pe cititorii dvs legat de acet lucru.

Multumesc

Bogdan

io  •  16 aprilie 2009, 11:14

aseara ..
1.la replica lu corleone .. nu am studii juridice .. nu ma pot pronunta .. puteai sa -l intrebi ce fel de studii are ..
ce cursuri de management a urmat ..
scoala vietii ca orice comunist ..
2. cca am inteles ca a fost si sub ordinea lui. atunci nu erau „intelegeri” ?
3. felicitari pentru modul in care ai punctat referitor la condurea unei institutii care trebuie demisa

multumesc
Ionut

ciupi  •  16 aprilie 2009, 11:26

ce este imposibilul? echipele joaca pentru culorile lor, arbitrii conduc jocurile dupa regulament, conducatorii isi premiaza propriii jucatori in functie de evolutie, federatia se ocupa de climatul sportiv al intrecerii, spectatorii isi aplauda favoritii, respectind in acelasi timp adversarul. e mult, e inutil?

sty  •  16 aprilie 2009, 11:45

Anul trecut la o restanta din campionat care s-a jucat intro miercuri Farul-Dinamo 0-1 (cu cantec)la peluza sud ceea de linga tabela de marcaj,nu exista toalete de niciun fel normale sau ecologice, simi-am facut nevoile pe un zid si nu eram singurul, am primit amenda 200 de lei, iar ***** ala de lider al galeriei dinamoviste bate oamenenii pe strada , da cu bata in cap unui jandarm si primeste amenda 200 de lei si interzis pe stadion 1 an,ori jandarmeria este **** ieftina a tarii, ori baiatul ala are relatii!multumesc!

[D][S][N]  •  16 aprilie 2009, 11:56

Dar ceva mai multa normalitate, putem cere ?

Paul  •  16 aprilie 2009, 12:20

Asocierea e buna! Justitia e corupta si o stim cu totii, presa, in special
cea sportiva, este un mare dezastru si ambele lucreaza la comanda. Nu o sa
cerem nici macar judecatorilor sa fie rigurosi pentru ca asta le-am cerut din
1989 pana in prezent si degeaba. Sa fie rapizi!? Cred ca glumesti, sunt
penibili! De presa sportiva nu mai vorbesc pentru ca… nu avem asa ceva!
Apropo de sport, stiati ca au fost cateva meciuri tari in Liga Campionilor?

Don  •  16 aprilie 2009, 12:45

Pentru ca iti doresti sa va cerem responsabilitate, ei bine am sa o fac. Domnilor, fiti responsabili cu profesia dumneavoastra si relatati subiectele cu obiectivitate, nu cu doza de interpretare bazata pe „surse din anturaj”. Terfeliti actionarul, nu echipa, pt ca echipa, va vine sa credeti sau nu, are si suporteri patimasi, curati, care o iubesc. Ei sufera cand vad ca ziaristii pun la zid o intreaga suflare de suporteri pentru actiunile nu stiu carui patron. Sunt convins ca puteti face asta, doar sa vreti si sanu mai fiti interesati de scandal. Nu zic sa nu ne aduceti la cunostinta dedesubturile fotbalului, dar nici nu e corect ca aducandu-le sa dati cu pumnu exprimandu-va la general, lovind practic in suporter si drept urmare in cititorul vostru de zi cu zi. Multumesc.

Mark  •  16 aprilie 2009, 18:37

Cataline, NIMENI NU CERE IMPOSIBILUL !!!… IN SCHIMB, TOATA LUMEA CERE CA TOTI CEI CARE AU DISTRUS FOTBALUL ROMANESC SI L-AU INFECTAT CU ShPAGI MITE si CORUPERI DE ARBITRI SI JUCATORI, SA MEARGA LA PUSCARIE !!!…
ALTFEL, DACA PREZUMTIA DE NEVINOVATIE A CELOR INCULPATI SE SOLDEAZA CU ACHITAREA LOR CONCLUZIA E UNA SINGURA:
O NATIUNE INTREAGA „A CERUT IMPOSIBILUL”…
Un lucru sa fie clar, daca cei care stau acum in boxa acuzatilor vor fi achitati, INTREAGA NATIUNE ROMANA VA FI OTRAVITA IREMEDIABIL !!!… REFUZ SA-MI IMAGINEZ URLETELE DE VICTORIE ALE ‘BECALILOR’, PENESTILOR, BORCILOR, M,ITICILOR SI MITITEILOR … NUMAI GINDUL, SI-MI CREAZA FRISOANE SI INSOMNII…
JUSTIA ROMANA ARE O OCAZIE UNICA DE A-SI RE-CISTIGA RESPECTUL SI INCREDEREA UNUI INTREG POPOR !!!…

aleix  •  17 aprilie 2009, 8:34

Domnul Tolontan, acest revolutionar patriot… bla bla bla
Domnule Tolontan este profesia pe care dv ati ales sa o practicati.
Cat despre noi, NOI avem voie sa cerem si sa vrem ce vrem.

aleix  •  17 aprilie 2009, 8:35

P.S.
Free Gigi

anonim  •  17 aprilie 2009, 10:45

vrem momentul zero in fotbal!!!

redrum  •  17 aprilie 2009, 15:04

Propun ca etapa asta sa incurajam arbiri incoruptibili precum Tudor si Balaj. Sa le strigam numele pe stadioane in semn de respect.

anoim pitesti  •  17 aprilie 2009, 15:23

magariile au inceput cu fratii becali cind tot ce era bun a fost vindut pe
multi bani dar nimic pentru cluburile mama sa continuat in tara cu dl copos
si aparatura electronica samsung cind dl craciunescu si multi fluierasi erau dealer de vinzari ,acum fac naveta la 2,3posturi tv precum sexi braileanca,si acuza fiind vai doamne cei cuminti cei cinstiti* Apare in sistem si netoiu cu 7..8 babe ce se numeau fotbalisti ,care aveau contracte f,bune ,jucau ce trebuia cind trebuia
pentru cine trebuia,iar acum cind,tragem linie, cine este OM si cine este
CAINE ?

Cătălin Tolontan  •  21 aprilie 2009, 14:22

aleix: aveti dreptul sa cereti orice si noi avem dreptul sa ne facem profesia nu asa cum vreti, ci cum e ea statuata. nu de acum, de sute de ani 🙂

Comentează