TOLO.RO
TOLO.RO
vineri, 26 iulie 2024, 9:23
Indiferent însă dacă vor reuși sau nu, să nu ne mințim. Sportivii nu sunt oameni obișnuiți, ei au devenit o altă specie, iar concurența e mai mare decât a fost vreodată.
Soțul și antrenorul Gabrielei Szabo, Zsolt Gyongyossy, a fost cel care ne-a primit în recepția hotelului. Eram undeva pe malul Pacificului, la aproape două ore nord de Sydney. Gabi și Zsolt aleseseră să se pregătească acolo, departe de forfota pitorească a satului olimpic.
Eram împreună cu colega mea, Luminița Paul. Antrenorul a spus: ”Gabi vine imediat, hai să începem noi interviul, undeva în parcul hotelului, dacă sunteți de acord”. La puțin peste 30 de ani, ești de acord cu orice. Eram doi jurnaliști rătăciți în imensitatea Jocurilor Olimpice Sydney 2000, la a doua noastră ediție.
Gabi Szabo se afla și ea la a doua ediție a Jocurilor. Pe umerii sportivei noastre se așezase o presiune aparte. În 1996, la Olimpiada de la Atlanta, câștigase medalia de argint la 1500 de metri. Apoi, în 1997 și 1999, devenise dublă campioană mondială.
Toți ochii erau pe ea. Sponsori, delegația oficială și spiritul național microbistic, pe care îl cunoașteți cu toții. Când cineva eșuează, o echipă sau o persoană, spunem ”Ea a pierdut”. Când reușește, atunci rostim: ”Noi am câștigat”.
La Sydney, Gabi Szabo urma să alerge la 1.500 și la 5.000. Mai erau câteva zile până la intrarea în competiție și nu avea timp să simtă nimic din aerul extraordinar al Australiei.
Zsolt era și el îngrijorat. ”Apare imediat și Gabi, dă câteva ture de hotel, doar așa, de încălzire”, ne repetă bărbatul, tensionat. Vegetația tropicală strălucea nepăsătoare, în jur. La un moment dat, o nălucă trece pe lângă noi. Nu am apucat să văd nimic.
Mai stăm de vorbă câteva minute și, din nou, trece galopând silueta, pe care abia acum am surprins-o cu coada ochiului. Era Gabi Szabo. Alerga lejer, adică mai repede decât ar alerga oricare dintre noi, pe o bicicletă electrică dată pe ”Turbo”.
Senzația aceasta de revelație a incredibilei superiorități fizice și concentrării psihice am avut-o întotdeauna în apropierea sportivilor. O aveți și dumneavoastră dacă stați în rândurile de jos, la fotbal, la handbal, la atletism. Mai adăugați câțiva metri și veți realiza că se poate și mai mult.
Acești câțiva metri în plus merită povestiți. Dacă asiști pe marginea bazinului la un antrenament și-i vezi pe Michael Phelps sau pe David Popovici, ești șocat. Nu sunt oameni, sunt delfini. Ei înoată mai repede decât alergi tu.
Când le întâlnești față în față, de aproape, pe Alina Dumitru sau pe adversara ei, japoneza Ryoko Tani, care deţinea şapte titluri mondiale şi două medalii olimpice când Alina a învins-o la Beijing în 2008, simți forța lor și energia nepământeană. Fără să te atingă, te doboară din vibrație.
Da, suntem învățați să spunem că toți oamenii suntem egali. Ceea ce, la nivelul drepturilor, este adevărat, legitim și necesar. Dar nici unul dintre sportivii pe care îi veți vedea concurând la Jocurile Olimpice de la Paris, nici măcar cel care părăsește competiția din serii, nu mai are nicio legătură cu performanțele fizice ale unei persoane obișnuite.
Dacă te antrenezi de la vârsta de 8-10 ani, vreme de 10-15-20 de ani, de două ori pe zi și de șapte ori pe săptămână, cu o intensitate fără precedent în istoria sportului, nu mai ești parte a aceleiași populații. Devii o altă specie.
S-a întâmplat ca gimnaștii Marius Urzică sau Marian Drăgulescu să mă ia, în glumă, de încheietura mâinii. Suspectez că locul acela nu și-a revenit niciodată. Marius, Marian, știu că n-ați vrut, am râs de rușine, dar m-a durut mâna de mi-a crăpat capul.
Nu sunt oameni. Dar ce sunt ei, țări? De obicei spunem că dacă California ar fi o țară, și nu un stat SUA, ar reprezenta a cincea economie a lumii.
Dar dacă Nadia Comăneci sau Elisabeta Lipă ar fi țări, atunci ele singure, care au fiecare câte 5 medalii olimpice de aur, dețin un palmares de titluri egal sau mai mare cu cel al Portugaliei (5 medalii), Pakistan (3 medalii), Israel (3 medalii). Niște oameni au câștigat mai mult decât au reușit țări, unele cu sute de milioane de locuitori, în toată istoria olimpică a acestor state. De aceea Nadia a avut onoarea de a duce torța pe Sena, la ceremonia de deschidere, alături de alături de Nadal, Serena și Carl Lewis. Nici ei nu sunt oameni.
Sunt supraoameni și toți vor rămâne așa, chiar dacă România nu-și va îndeplini ”norma” de medalii promisă de federații. La Tokyo 2020 am câștigat 4 medalii, pentru Paris 2024 federațiile au promis 12 medalii. Puțin probabil să reușim, chiar și pentru niște superoameni, care au însă misiunea de a concura cu cei din specia lor. Și e tot mai greu.
În 1976, la Montreal, sportivi din 42 de țări au câștigat medalii. În 2020, la Tokyo, sportivi din 93 de țări au urcat pe podium. 51 de țări au apărut în ultimele decenii, însoțite de ambiție și de resurse, gata să se lupte în aceste două săptămâni unice pentru imaginația lumii.
Am regăsit-o pe Gabi Szabo câteva zeci de ore mai târziu, pe marele stadion din Sydney, arhiplin. În finala de 5.000 de metri, ea a condus până la ultima turnantă. Pe exterior, irlandeza Sonia O’Sullivan a atacat-o. Spațiul s-a curbat și, preț de câteva secunde lungi, care au înghițit aerul arenei, irlandeza a părut că o va depăși.
Cei peste o sută de mii de spectatori au avut senzația că Gabi și-a epuizat resursele. Mai înaltă, mai puternică, Sonia a insistat. A crescut ritmul. Dar, cumva, românca a rezistat. Szabo a rămas în ritm, o umbră blondă, pe jumătate acoperită de irlandeză.
Au intrat umăr la umăr pe ultima sută de metri, când, deodată, Gabi a tâșnit ușor, silențios, în țipătul uimit al arenei, care nu a înțeles ce ce petrece. S-a înălțat, a plutit și a trecut prima linia, detașată, stabilind un record care avea să reziste 16 ani de zile. Gabi Szabo, femeia dintre superoameni.
***
Articolul face parte din proiectul „Team Romania”, dezvoltat de GOLAZO.ro & powered by Banca Transilvania, în parteneriat cu COSR
BT X COSR, un parteneriat pentru susținerea efortului sportivilor români. BT a devenit Banca Oficială a Echipei Olimpice Team România pentru susținerea performanței și a sportivilor români care se pregătesc să ne reprezinte la Jocurile Olimpice. Susținem tot efortul lor și miile de ore de antrenament.