Campionatele Mondiale care urmează sunt, conform estimărilor specialiștilor, unele dintre cele mai atractive din ultimele decenii. Prima schimbare: numărul de echipe și de meciuri va fi mult mai mare. Se va trece, pentru prima oară în istoria Cupei Mondiale, la 48 de formații, de la actuala participare de 32.
În 2026 – în trei țări, în 2030 – pe trei continente
Mondialul din 2026 va avea loc în 16 orașe din Canada, Mexic și Statele Unite. Țările participante vor fi împărțite în 12 grupe de câte 4 echipe. Se califică direct primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune opt echipe de pe locul trei. Toate acestea intră într-o nouă rundă de 32 de echipe.
Mondialul din 2030 este competiția aniversară, care va celebra 100 de ani de la primul turneu final, cel din Uruguay, 1930, unde a fost prezentă și România. De aceea, FIFA a decis ca primul meci al Mondialului din 2030 să aibă loc pe Estadio Centenario din Montevideo, Uruguay.
Al doilea și al treilea meci vor avea loc în Argentina și, respectiv, Paraguay. Apoi, restul meciurilor din acest mondial aparte se vor disputa în Maroc, Portugalia și Spania.
FIFA în România
Din informațiile GOLAZO.ro, reprezentanții FIFA au fost în România și au discutat cu mai multe canale de televiziune despre cumpărarea acestor două turnee.
La ultimul mondial, cel din Qatar 2022, TVR a plătit o sumă de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit surselor din piața media.
Pentru turneele finale din 2026 și 2030, în România au negociat substanțial Antena 1 și ProTV. Potrivit unor surse concordante din piață, „FIFA s-a înțeles cu Antena 1, care a avut o ofertă mai bună”.
Datele contractului, inclusiv cele financiare, au fost stabilite și se așteaptă acum ceea ce sursele GOLAZO.ro au numit „răspunsul final de la Zurich”, cartierul general al FIFA.