TOLO.RO
TOLO.RO
De Cătălin Tolontan
vineri, 1 decembrie 2023, 6:35
De Cătălin Tolontan
De Ziua Națională, gândurile unei scriitoare și conștiințe: Ana Blandiana.
Coada la benzină, înainte de 1989, dura multe ore sau chiar zile. Oamenii aveau timp să se cunoască, să se ajute. Ana Blandiana povestește în recenta sa carte de memorii, „Mai mult ca trecutul”, cum ea și soțul Romulus Rusan dăduseră benzină unei familii din Piatra Neamț. La rândul lor, cei din Neamț le aduseseră un sac de cartofi. Gestul „ne lăsase absolut săraci” în materie de carburant, își amintește Blandiana.
„La coadă, mașina lui Romi nu a mai pornit, a tras cu un cablu curent în baterie”. Un alt șofer a fost împins de oameni, cale de sute de metri. România solidară.
Dar mai era o Românie.
„Apropiindu-ne de pompă, am început să descoperim cum unii intrau pur și simplu în față din străduțele alăturate sau din parcarea bizară din fața pompei”.
Se profita de haos. Și, de fapt, nu era haos. Era organizarea „descurcărelii”, numele de alint al șmecheriei.
„Culmea a fost atinsă de un cântăreț de muzică ușoară, Horia Moculescu, care locuiește într-unul din blocurile din jur”, povestește scriitoarea. Galant, Moculescu venise cu două cești de ceai pentru fetele de la stația de benzină. Era final de noiembrie și frigul domina „un timp murdar”.
Moculescu, sigur pe el, a făcut semn unei mașini să tragă în fața cozii de la benzină. „Cel de la volan, un prieten, a spus ceva ce nu s-a auzit (poate o scuză sau o reținere)”. Și, atunci, cântărețul, rememorează Ana Blandiana, i-a strigat amicului pe care-l băgase în față: „Hai, domnule, fii serios, așa-i în România!”. Nimeni nu a protestat. Oameni care stăteau la coadă de trei-patru zile au tăcut.
Conviețuirea celor două Românii a continuat și după Revoluție. Poate că este, de fapt, conviețuirea îngerilor și demonilor din fiecare dintre noi, cum se spune.
De atunci au trecut 35 de ani. România își sărbătorește astăzi, 1 Decembrie 2023, Ziua Națională. S-au schimbat enorm de multe lucruri. Înainte de orice, suntem liberi. Nu contează atât de tare? Poate că, zi de zi, nu ni se pare că ar conta.
Dar dacă cineva ar atenta la libertatea noastră, ia să vedem atunci dacă ne pasă sau nu.
„Cei mai feroce apărători ai democrației sunt cei cărora le-a fost refuzată”, scria acum ceva vreme un editorialist al site-ului CNN, referindu-se exact la oamenii din Europa de Est. Poate că ne subestimăm propria iubire de libertate. O dedicație construită exact pe faptul că am trăit acel „timp murdar” și știm cum arată absența libertății. Am simțit cum ne-a fost afectată demnitatea fiecăruia de închisoarea națională în care am trăit sau despre care cei tineri au auzit.
România e dificilă din multe perspective, însă în privința dorinței de libertate și capacității de a face diferența între o libertate veritabilă și un surogat nu sunt sigur că stăm atât de rău.
N-am progresat cât ne doream, asta e adevărat. Însă scepticismul e alimentat deseori de ignorarea perspectivei. Venim din lumea descrisă de Ana Blandiana și am mers mult, zigzagat, uneori cu starturi false, însă n-am renunțat. Jurnalul din perioada august 1988 – decembrie 1989, „Mai-mult-ca-trecutul”, Humanitas, e o capodoperă care ne indică „punctul zero”.
Care e adevărata Românie? Ambele sunt „adevărate”. România nu e un bloc omogen. Include și „timpul murdar” de atunci, dar și pe cel de azi. Româniile se întrepătrund, se refuză, se luptă, iar viitorul ține mai mult cu patria viitorului.
Societatea s-a schimbat. Nici șmecheria nu mai e ce era odată, când lumea o vedea drept o calitate aspirațională, un dat istoric, ceva ce ne-a ținut în viață de milenii. Astăzi, tot mai mulți oameni se raportează la „descurcăreală” ca la ceva ce ne ține în loc.
Ultima frază a cărții sună astfel: „Șmecheria nu este opusul prostiei, ci al inteligenței”. Poate că abia acum a venit vremea acestor cuvinte. La mulți ani, țara noastră!
Foto ilustrativ: 123rf