Cât ne costă escrocheriile RCA: Statul a plătit 200 de milioane de euro și a achitat 34% din cererile păgubiților City, în 19 luni

De Cătălin Tolontan

marți, 13 iunie 2023, 11:37

De Cătălin Tolontan

Plata a început în noiembrie 2021, iar din iunie 2022, frecvența s-a stabilizat la 5.000 de cereri rezolvate pe lună, în medie. În acest ritm, va fi nevoie de încă 4 ani pentru analiza și plata tuturor despăgubirilor în urma falimentului City Insurance.

Până la 1 iunie 2023, Fondul de Garantare a Asiguraților a plătit echivalentul a 400 de milioane de euro pentru cele trei falimente ale liderului din piața de asigurări RCA, conform unui răspuns al Fondului pentru publicul Libertatea. Numai City a costat 200 de milioane de euro. „FGA a achitat un total de aprox. 1,982 de miliarde de lei, pentru creditorii de asigurări ai societăților aflate în faliment mai jos menționate, după cum urmează:

Astra Asigurări SA: 559,56 mil. lei

Carpatica Asig SA: 512,32 mil. lei

City Insurance SA: 909,98 mil. lei”.

În cazul City, anchetat de mai multe parchete fără ca nimeni să fie pus sub acuzare, de când s-au început plățile – noiembrie 2021 – și până la 1 ianuarie 2023 s-au achitat 603 milioane de lei. Fuseseră analizate un sfert dintre cereri.

Cifrele recente arată că, la 1 iunie 2023, s-a ajuns la analiza unei treimi din cereri. S-a avansat cu aproximativ 5.000 de cereri pe lună, ritm aproape constant în ultimele 12 luni.

„În cazul City Insurance SA, până la 31 mai 2023, FGA a achitat 88.781 de cereri de plată, a respins 5.352 de cereri și mai are de analizat: 164.379 de cereri, dintr-un total de 258.512 cereri înregistrate”, a răspuns Fondul.

Rata de respingere a cererilor este de 5,7% și e constantă. Se plătesc 19 din 20 de cereri depuse la FGA, cu un an și 3 luni din momentul depunerii cererii. „Întârzierea de plată se va mări, pentru că iulie 2022 a fost ultima lună de depunere a cererilor. Nedepunându-se cereri noi, inerția de plată devine automat întârziere la plata cererilor deja depuse”, a explicat un specialist din FGA pentru public. „Da, e adevărat că la acest ritm, cererile se vor rezolva foarte greu, ani de zile. Problema e că au început și cererile Euroins și atât resursele umane, cât și cele financiare vor fi împărțite”, a mai spus angajatul din FGA.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentează