vineri, 3 iunie 2022, 4:08
Ruperea echipelor Drulă și Cioloș a arătat cel puțin un punct unde ambele au gândit la fel. Și la fel cu PNL, de pildă.
Prin decizia conducerii partidului, iar Cioloș a fost și el președinte o vreme, USR și-a obligat parlamentarii și europarlamentarii să cedeze 10% din venitul lor la partid. Pretextul a fost cotizația. O cotizație imperativă și cenzitară. Cu cât erai mai bine plătit, dădeai mai mult către organizația politică.
Parlamentarii aveau ca datorie scrisă să plătească 1.000 de lei pe lună, iar europarlamentarii achitau 3.000 de lei pe lună către USR. Chiar dacă unii dintre oamenii lui Cioloș au refuzat să plătească sau n-au dat toți banii, alții au făcut-o.
„Fiecare a gestionat cum a ştiut această impunere”, după cum a admis Dragoș Tudorache, europarlamentar USR provenit din PLUS, în articolul realizat de Iulia Roșu, Laurențiu Ungureanu și Cristian Otopeanu. Cei trei ziariști au fost curioși să vadă în ce constau datoriile reclamate de Drulă după fondarea REPER a lui Cioloș.
30.000 de euro e o sumă imensă ca să fie simple cotizații. Așa s-a aflat că, de fapt, cotizațiile reprezentau o dijmă. O impunere discreționară a conducerii USR, un al doilea impozit pe venit, practic o schimbare a destinației unor fonduri publice. Și aici apare problema.
Salariile politicienilor vin din buget. Când cetățenii le oferă, iar bugetul național asta e, oferta finală a cetățenilor, ei o fac dedicat unui scop. Vor ca femeile și bărbații aleși sau numiți dintre ei să-și îndeplinească funcția publică în condiții cât mai bune. Pentru ca serviciul public să fie competent și ferit de tentații.
Cum democrația costă, aceiași cetățeni au decis ca partidele să primească sume totale de ordinul zecilor de milioane de euro pe an. Altă linie de buget, altă cheltuială, pentru cu totul alt scop.
Lucrurile sunt clare, iar actele administrative și legea le prevede în mod explicit. Numai că, după vechiul obicei al politicii noastre, acela de a-i pune pe cei aleși sau numiți să-și cumpere funcțiile, USR i-a obligat pe ai săi să finanțeze partidul.
Salariul unui demnitar sau funcționar poartă în sine o misiune. Nu poți tu ca partid, mai ales ca partid nou, care ți-ai făcut din respectul legii afirmație strategică în politică, să decizi că doar 90% din salariu e pentru serviciul public și 10% e pentru partid. Cine ți-a dat mandat să schimbi bugetul național sau cel al UE?
E ca și cum un pompier ar fi obligat să doneze 10% din salariu înapoi către IGSU, pentru dotări, publicitate sau alte scopuri. Dacă îi dă acești bani șefului, este mită. Dacă îi dă instituției unde lucrează, este o evidentă deturnare a misiunii pe care o semnifică salariul său.
Unii dintre aleșii USR, mai aproape de un mod european de a înțelege problema, au sesizat că pericolul ilegalității e major. Dar au tăcut, au recunoscut chiar ei în articolul în care Libertatea a insistat să afle.
Am vrut să evităm un scandal public pe tema asta, ca partidul să fie investigat de OLAF. Alin Mituța, europarlamentar USR
În ambele cazuri, parlamentari și europarlamentari, e vorba tot de bani publici mutați dintr-o parte în alta. Sursa e aceeași: taxele și impozitele cetățenilor sau cele plătite de companii, care înglobează tot munca oamenilor. Poate că nu e vorba de nimic penal, alții au responsabilitatea și capacitatea de a cântări lucrurile din acest unghi, dar o încălcare a contractului dintre politicieni și cetățeni, asta s-a produs evident.
Parlamentarii sunt plătiți din bugetul statelor, europarlamentarii din bugetul UE. Primul buget e ocrotit de Curtea de Conturi și de parchete naționale, al doilea de OLAF și de biroul procurorului european. Numele acestuia este foarte cunoscut în România.