Fețele acestor oameni

miercuri, 17 septembrie 2014, 10:06

În plină lansare a Telekom, forul olimpic condus de Alin Petrache a creat o campanie  stradală mai puțin obișnuită: chipuri de sportivi

Capitala s-a împărțit, pașnic, în două.

Pînă la Arcul de Triumf, bulevardele sînt magenta. De la Herăstrău spre Casa Presei și, mai departe, în nord, pînă la „porțile albastre ale orașului”, decorul este azuriu și tricolor.

Puține companii ar fi avut această îndrăzneală. Să înfrunte o campanie publicitară de 10 milioane de euro și să împodobească străzile chiar în momentul în care fostul brand național de telefonie și televiziune și-a schimbat numele.

COSR n-a avut încotro. Ziua de 100 de ani a Comitetului Olimpic și Sportiv Român a căzut fix peste lansarea Telekom și ei au mers înainte. Efectul este, în ambele sensuri ale graniței, special.

Pe de-o parte, imaginea magenta a unei firme. Dincolo de Arc, fețele unor oameni.

COSR a mărginit drumul românilor cu figurile campionilor noștri din toate timpurile. România are 301 medalii la Jocurile Olimpice. Această cifră stă dovadă a gloriei sportive, dar performanța are nevoie de susținerea chipurilor care răsar de pretutindeni ca niște declarații tăcute.

Cea mai puternică sugestie vizuală pe care o ființă umană o poate înregistra este fața unui semen al său. Colegii mei de redacție observau că nu prezența Nadiei, a lui Ivan sau a altor simboluri mari este ceea ce emoționează în elogiul adus de COSR campionilor României. Chipurile celor mari sînt bine cunoscute de către suporteri.

Emoționant este să observi trăsături necunoscute. Să o revezi pe Simona Păucă, gimnasta despre care nimeni nu credea că poate cîștiga aurul olimpic la bîrnă, la Los Angeles, în ’84. Dar a făcut-o și a ajuns pe treapta supremă a podiumului, la egalitate cu Ecaterina Szabo, cea care devenea marele star al acelei ediții, cu 4 titluri!

Sau să afli cum arată Elena Georgescu, cîrmăcița legendarului echipaj românesc al bărcii de 8+1. Canotoarea Elena Georgescu a participat la 5 olimpiade. Și are 5 medalii! 3 de aur, una de argint și una de bronz. Am fost atît de buni în sport încît putem umple bulevardele cu zîmbetele unor anonimi legendari!

Pe panouri apar și figurile celor care nu mai sînt printre noi. Fotografiile le poartă mai departe mîndria numelor… Nicolae Linca, singurul campion olimpic al României la box… Dumitru Pîrvulescu, două medalii, dintre care un aur eroic la greco-romane, la Roma în 1960… Ionel Drâmbă, aur la floretă în Mexic 1968, refugiat apoi în America de Sud și trăind o viață ca un roman de Márquez.

Ce-i face speciali pe acești campioni? Au fost cei mai talentați, cei mai dîrji sau cei mai neînfricați dintre noi toți? Le privești chipurile alunecînd pe geamul mașinii. „Toți acei oameni iluminați și zîmbitori pe care îi vezi în fotografii sau în persoană au fost nevoiți să se confrunte cu nevrozele lor accentuate”, scrie Pema Chodron, o americancă convertită la tradiția tibetană.

Femei și bărbați, luptători sau scrimere, figurile lor sînt atît de diferite! Unii par puternici, alții inteligenți pînă la grație și toți încearcă să-ți șoptească un secret greu de deslușit. Ce îi face altfel? Ce i-a imprimat în fotografii pe ei, și nu pe ceilalți sportivi din toate colțurile lumii, pe care au reușit să-i înfrîngă în acest secol parcă fără sfîrșit?

Poate că nu e doar combativitatea. Poate că nu e forța fizică sau mentală. Poate că nu e, în primul rînd, rezistența. „Un luptător nu este mai agresiv decît ceilalți oameni, ci mai receptiv”, zice călugărița budistă.

În oraș se încovoaie copacii. S-o fi întors Băltărețul, vîntul umed dinspre sudul Munteniei, cel despre care legenda spune că a dispărut din cauza pădurilor tăiate. Portretele de pe Kiseleff rezistă palelor tot mai rele. Ideea a a aparținut unei firme partenere a COSR, condusă de Vlad Ruță, unul dintre numele vechi ale outdoorului românesc.

Chipurile rezistă și-și păstrează enigma. Ce straniu! Noi îi considerăm pe campioni drept cei mai neîndurători și, cînd colo, poate că ei nu sînt decît cei mai receptivi, atenți și sensibili, de vreme ce uite-i cum se înfioară sub privirile noastre, emoționați pînă la lacrimi că nu i-am uitat! Ori o fi vîntul.

Disclaimer: Alături de alte ziare, Gazeta a fost partener pentru centenarul COSR. Chiar din momentul semnării contractului ziarul a făcut public parteneriatul și condițiile. N-avem nici o contribuție la ideea panotajului stradal cu imaginile sportivilor și de aceea am semnalat-o fără nici o rezervă.