Fotbalul nostru s-a trezit dis-de-dimineață într-un vis. După 4 ani am putea avea două echipe în Champions League.
miercuri, 23 iulie 2014, 10:01
Fotbalul nostru s-a trezit dis-de-dimineață într-un vis. După 4 ani am putea avea două echipe în Champions League.
Pentru asta, e nevoie să cîștigăm cursa punctelor cu Austria și cu Cehia. În privința cehilor, impactul va fi frontal. Astra va avea ca adversar pe Slovan Liberec, iar Petrolul poate întîlni pe Viktoria Plzen. Calculele complete au fost făcute de nou înființatul Departament de Analiză al Ligii Profesioniste, prin Florin Dincă și Dan Udrea.
Calculele sînt corecte, aia cu departamentul LPF e o glumă proastă. Cei doi sînt jurnaliștii gsp, că doar n-o să fie vreodată Liga interesată să afle din ce-și scoate banii!
UEFA, prin Champions League și Europa League, a fost cel mai mare investitor în fotbalul nostru în ultimul deceniu, dar ăsta e un adevăr insuportabil pentru LPF. Ca și Dragomir, Iorgulescu are senzația că-i reprezintă pe patronii din fotbal, doar ei îl votează, nu echipele și nu fenomenul în întregul său.
La acest reper de gîndire, diferența dintre cei doi președinți constă doar în sinceritatea lui Dragomir, care recunoștea în prime time cine sînt cei pe care e nevoit să-i mulțumească.
Să revenim. Ideea e că trebuie să adunăm în această ediție rezultate mai bune ca Austria și ca Cehia, plasate acum înaintea noastră. Nu discutăm despre Germania sau Anglia, care au de trei ori punctajul nostru, sau despre Spania, care ne depășește de 4 ori la punctele cluburilor, ci despre Austria și Cehia. E posibil?
Da, cu o condiție. Să muncim cu toți luntrașii în barcă! Să nu mai tragă doar Steaua și CFR.
Cele două au adunat împreună mai mult decît celelalte 10 echipe românești participante în cupele europene! Nu e nici o exagerare aici. Se discută pe cifre. În ultimii 5 ani, Steaua a strîns 37,6% dintre puncte, iar CFR 20,6%. Singuri, clujenii au adunat cît Rapid, Dinamo, Oțelul și Petrolul, ca să aveți o imagine a disproporției de merit! Iar Vasluiul, care e pe locul 3 în depunerile la Banca Favorurilor, a strîns aproape de două ori mai multe puncte internaționale decît Dinamo.
E timpul, așadar, ca unele dintre echipe, mai ales cele etern restante, să pună înapoi în bancă punctele care le-au fost repartizate prin efortul făcut în principal de Steaua și de CFR.
E o ocazie uriașă, dacă o risipim ne va părea rău de această dimineață atît de bună!
Radu • 23 iulie 2014, 10:11
„Punctele” au fost facute pe banii si toanele unor persoane care crediteaza cluburile de fotbal din Romania. Nu tine de cititorii dvs sa „puna umarul”, indiferent cat de atasati ar fi de echipa pe care o sustin.
Puteti sa repetati, va rog, intrebarea? Ca nu i-am prins toate nuantele.
De interes… • 23 iulie 2014, 10:34
Tolo, ar fi interesant sa ne spui pe ce perioada se calculeaza punctele unei tari, in speta ale Romaniei. Adica, daca in calculul asta al punctelor, Romaniei i se repartizeaza stricto sensu doar punctele stranse in ultimii 5 ani (perioada pe care ati avut-o voi in vedere in realizarea statisticii), atunci statistica este relevanta. Daca, in schimb, Romaniei i se atribuie punctele stranse pe o perioada de ani mult mai mare, atunci statistica este relativa si nu tocmai relevanta pt punctajul per ansamblu al Romaniei, ea fiind corecta doar in ceea ce priveste punctele stranse de echipele romanesti in ultimii 5 ani, ci nu in privinta meritelor echipelor per ansamblu la strangerea punctelor pt Romania. Per ansamblu, punctajul adus de unele dintre echipele blamate pt ultimii 5 ani este cu mult mai mare, ele, prin prisma unor participari meritorii si reyultate istorice, aducand, exceptand unele „escapade”, puncte si faima Romaniei. Altfel, e posibil ca daca in urmatorii 2 – 5 ani Steaua si CFR nu vor reusi sa stranga multe puncte, facand-o in schimb Astra si Petrolul, o alta statistica ipotetica care s-ar raporta strict la perioada de 2 -5 ani in cauza ar releva o contributie minima a Stelei si a CFR la punctele aduse Romaniei, fara sa se tina cont de perioada de ansamblu, la care au contribuit din plin (asa cum au facut-o, per ansamblu, si celelalte echipe pt Romania).
Iulix_73 • 23 iulie 2014, 10:39
Despre ce vorbim noi aici ? Vrem 2 echipe UCL si 4 in UEFA ? Cu ce sau mai bine spus cu cine ? Urziceni , Timisoara si Vaslui s-au desfiintat , Dinamo , Otelul si Rapid sunt in faliment , CFR-ul daca nu e in faliment urmeaza sa se desfiinteze !Cu cine ? Cu Astra , Steaua si Petrolul care nu mai doresc sa investeasca in aducerea de jucatori ( de valoare ) si ” merg in lichidare ” ? Intreg fotbalul Romanesc este in faliment si noi vrem 2 echipe in UCL ? Despre ce vorbim noi aici ?
adi_stelistul • 23 iulie 2014, 10:43
Realist vorbind, cred ca suntem pe o panta descendenta. Echipele sunt din ce in ce mai slabe, nu se pune problema sa urcam in clasament ci sa limitam caderea. N-ar trebui sa ne imbatam cu apa rece.
Chill • 23 iulie 2014, 10:44
@Radu Nu ai inteles intrebarea? Intrebarea este „cine mai participa la adunatul punctelor, pentru a creste coeficientul Romaniei, in afara de Steaua si CFR”. Ai inteles? Scheme nu se pot face aici, din pacate. Ce importanta are cum au fost facute punctele, te deranjeza ca au fost adunate prin investitii in echipe de fotbal? Cum ai fi vrut sa le faca, prin cersit in fata sediul din Nyon? Punctele alea au fost facute prin munca unor jucatori, adusi la echipa de patroni, evident. Nu vad de unde pana unde ai inteles tu ca cititorii trebuie sa „puna umarul”, dar asta este o cu totul alta poveste!
The Cay Man • 23 iulie 2014, 10:49
Nu stiu daca meritam a avea doua echipe, cel mult mediocre la momentul asta, in asa competitie de elita.
opwhg • 23 iulie 2014, 10:54
ar fi o mare greseala, o prostie sa se intample asa.. fotbalul romanesc e format dintr-o adunatura de banditi care inca fura cat pot din societatile comerciale care finanteaza echipe efemere.. chiar si una e prea mult de vreme ce prezenta ei nu duce la un real progres ci la o stagnare pe minimum necesar cat sa ciupim niste bani de la UEFA.. ar fi bine un model ca in tenis, UEFA marca banul daca anul viitor faci mai mult decat ai facut anul trecut, dar nu vad sa se implemnteze asa ceva…
t.rex • 23 iulie 2014, 10:56
Corect ar fi sa spunem ca am avea doua echipe in preliminariile Champions League.
Echipa care n-o sa castige campionatul, oricum n-o sa ajunga niciodata in grupe. Nu vedeti ca abia se taraie prin preliminariile EL?!
Mult fum pentru putin.
Mihai Rusu • 23 iulie 2014, 10:58
Graficul arata adevarata (non)valoare a fotbalului romanesc devenit incompatibil cu cel profesionist-occidental. Avem 2 falimentare cu Unirea Urziceni si Poli Timisoara, urmate de 3 insolvente (aproape de faliment!)precum Otelul Galati, Dinamo si Rapid, completate de Petrolul Ploiesti si Pandurii Tg.Jiu, finantate cu bani publici. Toate aceste cluburi de fotbal transformate in societati comerciale pe actiuni, reprezinta dovada clara a unui management defectuos efectuat de oameni(penali)de fotbal care submineaza Fiscul/Bugetul prin neplata impozitelor si a salariilor (la timp) catre angajati,plus nerespectarea directivelor Comisiei Europene (de Concurenta) prin subventii publice acordate echipelor profesioniste. Asistam la o criza sub protectia FRF/LPF (vezi licentierea)care nu poate fi stopata decit prin reforma federala si a Ligii cu implicarea directa a autoritatilor romane.Ar fi solutia salvatoare a sportului de masa intr-o tara cu 60% lenesi, conform unei statistici europene!
Mihai • 23 iulie 2014, 10:59
Doar afisarea procentelor fara sa se pondereze cu numarul de participari produce o imagine incompleta. De exemplu, Rapidul a participat doar de 2 ori in ultimii cinci ani, in timp ce Steaua a participat de fiecare data.
scorpionul • 23 iulie 2014, 11:02
Daca se vrea un calcul al „proportiei de merit” corecte atunci ar fi cazul sa se imparta zestrea punctelor obtinute la editiile in care s-a participat. Asta ar fi primo.
Secundo e si mai si. Deoarece ar trebui retrase punctele acordate din oficiu echipelor prezente in grupe atata vreme cat au fost calificate direct, fara a-si obtine pe teren prezenta in faza respectiva. Daca nu se procedeaza asa vom continua sa facem raportari la hectar si sa continuam sa ne mintim in clasicul stil antedecembrist. Graficul prezentat in articol este o laudatio in purul stil romanesc, fara rigoare si fara seriozitate, nascatoare de concluzii false, partiale sau totale, precum fotbalul la care se adreseaza.
gogu • 23 iulie 2014, 11:10
Tolontane,
Calculele astea cu steaua si cfr se fac pentru ca acest coeficient este dat exclusiv de ultimii 5 ani ( daca nu ma insel ) si nu de intreaga perioada. Otelul de exemplu a avut o singura participare in cupele europene, rapid si Dinamo n-am mai fost prin Europa de ceva ani buni. Petrolul, Astra si Pandurii tot in ultimii doi ani au facut ochi in EL. E normal ca steaua si cfr pe care le invoci sa faca punctele, pentru simplu fapt ca ele au participat. Si au participat pentru ca au beneficiat de banii lui jiji si ai lui paszkany. Ideea de a pune „umarul toti” e hilara, si deplasata. Spune-le lui Borcea, lui Copos, si celor ca el sa puna umarul. Sau insolvabilului Negoita. Cand veti invata oare ca a fi jurnalist inseamna in primul rand a fi obiectiv? In fine…
Luc • 23 iulie 2014, 11:21
Calculul e corect, dar interpretarea nu e intru totul adevarata. Coeficientul e calculat pe ultimii 5 ani, perioada in care Steaua a fost in Europa tot timpul, CFR-ul aproape mereu, iar celelalte echipe doar sporadic. E ca si cum ati compara vanzarile totale pe ultimii 5 ani ale Gazetei cu ale altui ziar care apare doar de un an. E corect, dar nu relevant.
Va rog faceti calculele per an si o sa aveti alta imagine. Poate tot Steaua o sa fie in frunte, dar nu la diferenta asta.
Ati putea spune ca e doar meritul Stelei ca a ajuns in Europa si v-as raspunde ca tot doar ea a beneficiat de banii din Europa, bani cu care si-a cumparat jucatori (sa nu zicem si meciuri ca asta ar fi o rautate) cu care a reusit sa bata celelalte echipe din campionat. Vedeti, e un sistem care nu prea da sanse celor ce vin din spate daca nu aduc bani de acasa. Dar asa e in fotbalul mondial de multi ani, iar discutia despre ce e corect sau nu e foarte lunga.
Alex • 23 iulie 2014, 11:25
Fiti seriosi. Se dau 4 puncte bonus pentru calificarea in grupe in UCL. Cfr in 2008 a prins o data 3 puncte bonus si a mai facut 3 pe teren(se dau doar 2 puncte pentru victorie la clasamentul coeficientilor). Apoi in 2010 a prins direct 4 puncte bonus, alte 3 din grupa. La ultima editie intradevar au adunat 7 puncte pe teren plus 4 bonus; si e primul sezon in care au trecut de preliminarii. Aproape jumatate din punctaj e dat de punctele bonus.
Situatia e la fel in cazul Stelei, doar ca stelistii nu s-au calificat NICIODATA direct in grupe, tot timpul au trecut de preliminarii.
Echipele noastre de acum(Astra, Petrolul, Pandurii) au nevoie de noroc la tragerea la sorti pentru a prinde un cap de serie facil. Altfel nici o sansa. Ce sa faca Astra daca abia de 2 sezoane joaca in Europa? Cand o sa prinda un adversar slab sau iesit din forma ca Braga o sa faca si ei ceva. Pana atunci ce sa le ceri? Sau la Petrolul? Crezi ca e asa usor sa treci de Swansea? Cand isi vor creste coeficientul peste 20 si vor fi garantat capi de serie nu vor mai avea probleme. Pana atunci, rabdare.
Sandu • 23 iulie 2014, 11:32
Interesant ar fi sa evidentiati si din cate participari in Europa in acesti ultimi 5 ani a strans fiecare echipa coeficientul.
Pandurii, Astra, Petrolul, de exemplu, dintr-o singura participare, in editia trecuta.
Vaslui, Dinamo, Rapid din 3 participari.
radu_pnt • 23 iulie 2014, 11:36
Sa…doua echipe in champions league?? ce mare vrajeala..cu ce ne incalzeste pe noi..doar niste amicale cu echipe foarte bine cotate care vor veni in Romania sa-si faca golaverajul? caseria va plina si deturnarea de fonduri in privinta inregistrarii falimentului va incepe…cine sa-si faca un plan pe termen lung??
vlad • 23 iulie 2014, 11:40
Astra si Petrolul nu pot fi numite etern restante, ca sunt la a 2-a participare in cupele europene. Mie mi-este foarte frica de CFR, sa nu fie eliminati inca din turul asta. Ei au foarte multe puncte, ar fi capi de serie pana in play-off, probabil ar prinde urna a 2-a sau a 3-a in grupele EL, ar putea face foarte multe puncte.
Oricum, daca depasim Austria si Cehia, de ce nu am depasi si Grecia??? De pe locul 13 putem trimite echipa direct in grupele CL? ma insel? nu stiu daca ar fi bine, imediat avand garantia a 15-20 milioane de euro iarasi s-ar corupe campionatul….
Ideea este sa fim constanti, in ultimele 2 sezoane, fara sa avem cine stie ce rezultate, am strans 6.8 puncte, daca pastram media asta an de an, avem garantata pozitia a 10-a in clasamentul coeficientilor, ba chiar putem spera sa ne luptam cu Ucraina si Olanda pentru locul 8. Insa astea sunt vise, Astra a ramas in 15 jucatori, Steaua nu a cumparat decat un portar desi a avut incasari de peste 40 milioane de euro…. fotbalul romanesc nu are viitor.
sor • 23 iulie 2014, 11:46
si ce sa facem in CL? locul 4 din 4 dupa ce suntem si fuduli inainte. Iar incepem horhota asta la inceput de sezon si dupaia liniste.
Razvan • 23 iulie 2014, 11:46
Cehii au niste puncte difernta fata de noi. Nu e de ajuns sa facem ma multe puncte ca ei.Diferenta intre noi si cehi este aprox 5.5 puncte in clasamentul coeficientilor. in conditiile in ultimii 2 ani ani noi romanii am avut coeficienti de 6.8 respectiv 6.875 asta inseamna ca avem nevoie ca cehii sa faca doar 1-2 puncte, ceea ce este imposibil de putin. mai ales ca au 2 echipe sparta praga si viktoria plzn care sunt in forma extrem de buna.
iar noi ca sa facem 6.8 ca anii trecuti avem nevoie de 2 echipe in grupe (din care una in CL – se da un bonus mare pt intrarea acolo).
Realist vorbind cehii nu au cum sa faca doar 1-2 puncte deci avem nevoie de un sezon senzational, ceva de genul vreo 3 echipe calificate in grupe si sa faca fiecare 5-6 puncte nu 2 pct ca pandurii anul trecut.
sa nu uitam ca mai sunt si austriecii care au pe salzburg o echipa care va face puncte peste oricare echipa din romania. pe langa salzburg mai fiind si rapid viena care e cap de serie in play offul europa league.
parerea mea este ca austria ne va depasi iar sa punem in pericol pozitia cehilor nici nu se pune problema.
clasamentul este urmatorul:
14 Czech Republic 26.125
15 Austria 21.800
16 Romania 21.799
punKreas • 23 iulie 2014, 11:48
Cam mare si putin realist procentajul cfr-ului, avand in vedere ca foarte multe puncte le-au obtinut pentru intrarea directa in grupe, fara tur preliminar.
un cititor • 23 iulie 2014, 11:58
N-ai inteles nimic raducule…n-a zis nimeni ca cititorii trebuie sa puna umarul…cat despre nuante…n-ai nicio sansa sa intelegi ceva..
gretzky • 23 iulie 2014, 12:03
Aceleasi statistici la fiecare inceput de calificari in UCL si UEL!De fapt, pentru ce ne trebuie atatea echipe in cupele europene din moment ce toti banii rezultati intra in buzunarele camatarilor/creditorilor echipelor calificate? Nu v-ati saturat de atata minciuna, ipocrizie si rea-vointa din partea penalilor din fotbal? Avem un campionat extrem de slab din toate punctele de vedere! Daca nivelul valoric al echipelor romanesti crestea de la an la an, datorita banilor veniti de la UEFA, eram de acord ca ne trebuie cat mai multe echipe calificate in fazele superioare? Asa, ne gadilam orgoliul si vedem ce? Nimic, stadioane cazute, prezenta subtire la meciuri, batai luate pe banda rulanta, jucatori mediocri s.a.! Lasa tata, echipa campioana sa mearga din primul tur de calificari in UCL (se califica greu in grupele UEL), locul doi si castigatoarea Cupei Romaniei in tururile 3 si 2 in UEL! Dupa aceea, Dumnezeu cu mila, banii nu fac decat mai mult rau echipelor calificate! Dupa aceea sa-i vad pe marii afaceristi cum pierd bani din fotbal, si asta pe bune!
George • 23 iulie 2014, 12:12
Foarte bun articolul ! Felicitari …. din pacate cei din LPF nu il vor trata cu atentia cuvenita … patronii de cluburi sunt interesati doar de cascaval pe termen de scurt … cluburile nu au o strategie pe termen mediu/lung . investesc azi si maine vor sa scoata profit cam asta e mentalitatea neaosa
iesean • 23 iulie 2014, 12:18
pai f.c. vaslui, nu mai e – nu mai poate, unirea nici atat, rapid, nu are cum, dinamo, e cam pe faras, de la steaua tot pleaca oameni de un an si jumatate, cfr cluj, nu are mari sperante in serbia, iar cu celelalte doua, astra si petrolul, nu stiu daca mergem in grupe..la aceste echipe se tot aduc (si pleaca!), jucatori straini submediocri, care ocupa locul unor tineri romani..contributia lor (si a cfr cluj), la nationala, e zero!
Nod in papura • 23 iulie 2014, 12:29
Fraza „Singuri, clujenii au adunat cat Rapid, Dinamo, Otelul si Petrolul” contine o usoara ambiguitate (ca ar fi adunat cat fiecare din cele 4!) asa ca trebuie adaugat „la un loc”. Sorry! P.S. Nici celeilalte fraze („Cele doua au adunat impreuna mai mult decat celelalte 10 echipe romanesti…”)nu i-ar strica la coada un… „la un loc”, dar, hai, treaca de la noi!
ulise • 23 iulie 2014, 12:54
Pentru a corecta niste erori din mesaje: CFR a facut 10 puncte din ultima participare in Champions League, dupa ce a trecut de 2 tururi preliminare prin 4 victorii.
fargo • 23 iulie 2014, 13:10
Calculul se actualizeaza in fiecare an ptr ultimii 5 ani,asa ca incepand din acest an de ex daca nu vom aduna pct prea multe si in urmatorii 4 ani la fel de putine,atunci o sa fie f clar ca o sa coboram pana la avea 2 echipe in EL si una in ChL inca din primele tururi preliminarii…
George • 23 iulie 2014, 14:15
Fotbalul romanesc nu va mai avea prea curand doua echipe in liga … el se apropie de faliment…
deceneu • 23 iulie 2014, 14:23
„Dati-mi o politica interna buna si o sa va fac o politica externa pe masura” – zicea Titulescu.
Fotbalul profesionist e o afacere prin care poti sa pierzi sau sa castigi bani. Nu avem businessman-i locali care sa sustina o echipa serioasa, iar traditia nu ne ajuta ca pe englezi (unde se bat miliardari straini sa detina vreo echipa). Din pacate, comunismul si ceausescu junior au fost singurii mari „vinovati” pentru evenimentul singular al Stelei. Asa ca focus pe tenis sau pe alt sport individual, unde e posibil sa ajungem sus. Fotbalul de nivel european se face cu o cantitate de bani si timp pe care nimeni nu le are.
Cătălin Tolontan • 23 iulie 2014, 14:25
8, t.rex: n-am spus ca vom intra in grupe, sigur ca vom juca preliminarii, dar ati inteles exact ideea: avem acces in ucl pentru doua echipe
27, fargo: da, aveti dreptate, de aceea am si spus ca e un an extrem de important
io • 23 iulie 2014, 15:38
Niste precizari:
1). Locul 15 permite inscrierea a 2 echipe in preliminarile CL.
2). Ne batem doar cu Austria, nu si cu Cehia (Austria si Romania sunt la egalitate aproape perfecta pe locul 15, cu un plus ptr Austria 21.800 vs 21.799)
3). Nu este vina Stelei sau a CFR-ului ca celelalte echipe n-au strans participari, iar cand au strans s-au facut de ras. Acelasi grafic cu Steaua strangand mereu grosul punctelor il vedem de ani buni, nu inteleg de ce mai mira pe cineva…….doar Steaua exista in Europa!
Xbotz • 23 iulie 2014, 16:09
Steaua si CFR au facut punctele echipelor romanesti deaorece au fost singurele cu un managment bun.Pardon,CFR a avut un managment bun in timp ce Steaua a avut suporterii si banii. In orice caz sansele sa depasim Austria si Cehia sunt mari,sunt doua campionate mai slab cotate decat al nostrum cu echipe mai slabe decat campionatul nostru.Este foarte probabil ca niciuna dintre participantele celor doua tari sa nu intre un grupele UCL( doar Austria Viena mai poate spera),deci Steaua daca reuseste suntem aproape peste ei.Apoi mai trebuie ca una dintre Petrolul sau Astra sa intre in grupele EL si suntem aproape sigur peste Austria si Cehia.Din pacate doar pe Steaua,Astra si Petrolul ne putem baza in acest sezon european deaorece CFR e o echipa in reconstructive,cu multi jucatori noi,o echipa fara relatii de joc care mai are nevoie de timp si care nu mai are suficient timp. Vor trece de jagodina maine,insa apoi le va fi prea greu.Dar cine stie,poate la anu CFR ne va aminti ca este aceea echipa care facea 10 puncte(record pentru Romania) in grupele UCL.
Steaua1986forever • 23 iulie 2014, 16:25
Puteti sa ne si spuneti cum s-a alcatuit acest procentaj? Nu de alta, dar in ultimii 5 ani, cefure cluj a lipsit vreo….3 din Europa. Iar cand s-a dus in UCL, a facut-o direct in grupe, pe „punctele” facute de Steaua in anii precedenti. Cand a fost vorba de calificare in Cupa UEFA (la data respectiva) au fost eliminati din turul al 15-lea de…Famagusta.
Nicolas P • 23 iulie 2014, 16:28
Tolo,cred ca asemenea statistici nu fac deloc bine fotbalului si publicului care iubeste acest sport.Scotand in evidenta faptul ca punctele pe care le avem acum in clasament se bazeaza pe „eforturile” acestor echipe, induci ideea ca ceilalti nu ar trebui sa mearga in aceste competitii chiar daca si-au castigat acest drept prin joc si pozitie in clasament.Nu ma vei convinge niciodata ca cei ca au facut aceste puncte s-au gandit la procentul de tara nu la faptul ca se califica intr-o etapa superioara,la banii pe care ii pot castiga.Iti aduc aminte ca atat Steaua cat mai ales CFR nu au adus mereu aceste puncte si daca mergem pe aceasta evaluare atunci U Craiova ar trebui sa participe din oficiu la cate puncte au facut in competitiile europene.Pana la urama astea sunt regulile in sport,participa cel mai bine clasat in competitia interna…ce,la CM Brazilia,Germania,Italia participa pentru ca au castigat cele mai multe competitii? Poate cei care participa nu au echipa atat de puternica prin care sa se impuna ,crezi ca nu-si doresc asta? Si pana la urama,ca sa fiu putin rautacios,Steaua a facut anul trecut majoritatea punctelor in preliminarii pentru ca in grupa stim bine ce a fost…apropo’s haide sa o trimitem pe Unirea Urziceni a lui Dan Petrescu,parca ei au facut cele mai multe puncte pana acum in grupe…
Clint_ • 23 iulie 2014, 17:48
Un comentariu am si eu. Acela ca ok sa apreciam acele echipe care trag in sus coeficiantul de tara (CFR si Steaua) dar sa spunem adevarul pana la capat…Echipe precum Pandurii, Astra sau Petrolul au avut o singura participare in ultimii 5 ani. Disproportia de merit este nefondata in cazul lor si a altora. Pentru niste echipa aflate la prima participare, aflate in postura de ne-capi de serie aceste echipa s-au autodepasit. Ele merita toata admiratia noastra si nu trebuie puse la colt.
rezidenta din buzau • 23 iulie 2014, 18:29
Nici n-o sa pot dormi din cauza articolului DUR din gazeta de maine.
La ce ora incepeti sa distribuiti presa ?
As vrea sa vin s-o iau direct de la sursa ca sa fiu sigur ca apuc si io macar un exemplar.
Lasaand ironia la o parte tin sa-mi exprim iritarea fata de aceasta politica. Au fost si sunt cazuri cand un titlu TENTANT te face sa cumperi un ziar in care constati ca doar titlu este tentant. Articolul in sine este un mare fâs.
Crezi ca iubitorii fotbalului nu stiu cate promisiuni s-au facut. La fel ca in politica.
De ce nu subliniezi meritul lui Burleanu de a tăia renta NESIMTITA a lui Sandu = MACELARUL FITBALULUI ROMANESC
Am crezut ca esti altfel, dar esti la fel ca toti ziaristii: Ne bagi abuziv mâna în buzunar.
Elvetianul • 23 iulie 2014, 18:32
INTOTDEAUNA CAND O ECHIPA ESTE APRECIATA CA FACE SI DREGE, MAI ALES PRIN EUROPA (vezi in primul rand Steaua si CFR)SE GASESC O DROAIE DE ROMANI OFTICATI, CARE SA ARUNCE CU CACAO DUPA ACESTE ECHIPE, INVOCAND ABERATII PATOLOGICE.PAI CE TOVARASILOR ESTE DE VINA GIGI BECALI SAU PASKANY, PENTRU CA MANAGEMENTUL UNOR ECHIPE RIVALE STELEI SI CFR-ULUI ESTE DE RAHAT ??????????…SAU CE VINA ARE STEAUA SAU CFR CA DINAMO SE PREGATESTE DE LIGA CAMPIONILOR DE 1000 DE ANI LUMINA SI TOT PRIN INTUNERIC ORBECAIE…BA ESTI NEBUN !!!! TREZITI-VA FRATILOR SI DATI CEZARULUI CE ESTE AL CEZARULUI ! (aici CEZARUL, evident ca este STEAUA !)FOARTE OBIECTIVA S-A DOVEDIT A FI ANALIZA LUI CATALIN TOLONTAN…BRAVO TOLONTANE !
rapidist de 50 ani • 23 iulie 2014, 18:35
UNDE SE JOACA STEAUA -RAPID, UNDE SE VAND BILETELE SI LA CE PRET CA LA RAPI E O NEBUNIE. CONDUC TOTI SI NU RASPUNDE NIMENI. CE GRADE ARE ZAMFIRA???
QED • 23 iulie 2014, 18:51
Vizitati Uefa Country Ranking 2014 si aveti practic site-ul cu clasamentul coeficientilor si toate clasamentele din anii ‘ 50 pana astazi.Sunt de acord ca si CFR Cluj a punctat substantial la coeficientul Romaniei dar tare ma tem ca maine seara vor fi eliminati de FC Capsunesti. Nu este o gluma cine cunoaste Limba Sarba poate sa confirme acest lucru deci atentie maine seara FC Capsunesti ( FK Jagodina ) elimina pe CFR Cluj .
Adrian • 23 iulie 2014, 20:32
Propunere:
Daca punctele obtinute in fiecare an in cupele europene s-ar aduna la clasamentul intern? n-ar stimula echipele romanesti sa lupte mai atent si pe acest „front”?
si ar avea si o justificare, o echipa „europeana” are mult mai multe meciuri si incepe sezonul de regula mai devreme…
Alex • 23 iulie 2014, 23:03
Da’ de ce? De ce sa avem doua echipe in CL? De ce sa avem vreuna? Doar ca sa ia banii de la UEFA? Las’, mai bine acasa.
Si ca sa fiu putin serios, chiar daca nu se va intampla anul asta, probabil se va intampla la anul. Pentru ca evolutia coeficientului de tara e ciclica. Lucru ce arata ca fotbalul romanesc nu reuseste sa evolueze.
Cand avem putine echipe in cupele europene, majoritatea reusesc sa stranga destul de multe puncte (sau Steaua strange multe). Iar aceste puncte se impart la putine echipe. Deci coeficientul creste.
Dupa ce creste destul, ajungem sa avem mai multe echipe in cupele europene, doar ca acum majoritatea ies din primele tururi. Iar punctele stranse de una sau doua echipe (probabil Steaua) se impart la mai multe echipe. Prin urmare coeficientul scade.
Iar dupa ceva timp scade si numarul de echipe.
Si o luam de la capat.
Asa ca revin. De ce?
Vasile • 24 iulie 2014, 9:01
E un cerc vicios. Dacă mergem cu 5 echipe in Europa, dintre care 2 in CL, a doua echipa (locul 2 la noi in campionat) va acumula 0 puncte, iar punctajul total al echipelor se va imparti la 5 şi coeficientul de ţară va scădea la loc.
Altminteri, pe Austria am depăşit-o deja şi suntem pe locul 15 la coeficienţi pentru ediţia 2016-17. Am merge cu 2 echipe in CL fără să mai depăşim Cehia, doar să ne menţinem aici. Iar dacă vrem o echipă direct în grupe, să depăşim Cehia şi Grecia!
Vasile • 24 iulie 2014, 9:17
Ăsta e clsamentul coeficienţilor, actualizat după meciurile de ieri din CL, pentru ediţia 2016-2017 a cupeloor europene. După cum se vede, dacă îşi păstrează locul 15, România merge cu 2 echipe în CL, în preliminarii. Aşadar, dl Tolontan se înşală, nu suntem nevoiţi să depăşim Cehia.
Doar dacă vrem echipă direct în grupele CL trebuie să trecem de Cehia şi Grecia, lucru imposibil din pricina distanţei mari de recuperat.
alex • 24 iulie 2014, 9:37
OK
ajungem cu 2 echipe acolo; or sa vine bani…care daca nu vor fi investiti in fotbal, sau macar in sport, nu vor insemna nimic
– daca stai sa analizezi mai mult ceea ce spui tu despre banii de la UEFA o sa vezi ca la cluburile unde au ajuns banii nu s-au facut investitii serioase; partial s-au cumparat cativa jucatori si CFR, jos palaria pt unguri / ardeleni, si-a facut un stadion
– nu vreau sa mai aduc aminte de Unirea, sau de cazul Otelului
– iti dai seama cum stam noi? Otelul a trait bine mersi fara bani dupa revolutie perfect timp de 20 de ani ajungand sa fie o echipa respectata in campionat – cum a castigat titlul, cum a dat de bani, cum sacndaluri – INSOLVENTA
Austria si Cehia merita mai mult decat noi – io tin cu steaua si cand vad cati bani a facut clubul si ce investitii au fost facute ma ingretosez
Stroe • 24 iulie 2014, 10:04
Nu prea e corect sa zici ca CFR a luat multe puncte, a luat in ultimii 5 ani insa de cand sut cupele europene puncte pentru România au adus in aceasta ordine,:Steaua, Dinamo,rapid, u Craiova, petrolul, Etc . Cfr e pe 7 abia..sau punctele luate in anii 60-2010 nu au contat vreodată?
Steaua, CFR și cine mai participă? | România curată • 24 iulie 2014, 10:21
[…] Articolul integral pe Tolo.ro. […]
Halbu Sibiu • 24 iulie 2014, 13:22
Steaua ar trebui să se sacrifice pînă la capăt pentru ţară , adică să rateze inteligent , la mustaţă , calificarea în UCL. În UCL n-ar obţine alte puncte în formula asta , pe cînd în EL mai are ceva şanse!
nucred • 25 iulie 2014, 18:05
steaua aduna umilinte nu puncte get your facts straight
qpax • 25 iulie 2014, 18:29
1. wow … despre ce calcule vorbesti … placinta asta o faci intr-un minut pe net … sunt apicati HTML … in care bagi coeficientul echipelor si iti fac placinta imediat … come on …:)) dan udera calcule? Suntem in 2014! …:))
2. also … cealalta echipa ceha din EL, Mlada Boleslav a picat cu Lyon, deci e OUT deja! Restul depinde de Petrolul si Astra … cehii sunt destul de nemultumiti … de tragerea la sorti …
3. Diferenata de coeficent si contributie dintre Steaua si CFR este apropae dubla … pacat ca ti-a scapat … si nu faci aceast diferenta nici in articol nici in FONT-ul de pe grafic …Deasemnea diferentele continua … pe aceasta perioada ‘calculata de departamentul vostru nou-infiintat’ … CFR a elimiat doar 3 echipe in Europa (numai una si una: Basel, Slovan Liberec si FK Sarajevo), Steaua cca 30 (10x …:)) apropo de efort) … Si Steaua are un numar dublu de meciuri, cu partyicipare an de an la nivel de grupe in ultimii 10 ani … multe din punctele CFR-ului sunt facute pe baza de bonus de access direct in CLGS … 4p bonus x 2 sezoane … acest bonus nu reflecta in primul rand efortul CFR-ului ci ranking-ul Ligii 1 la momentul respectiv. Sunteti destul de impasibili la nuante, detalii … dar si asa … contributia brutra a Stelei fata de a CFR-ului … este aproape DUBLA! …:)) Hai … Pa!
dudu • 26 iulie 2014, 1:04
ce comentarii penibile! omul scrie foarte clar ca:steaua,abonata an de an si cfr(mai rar)sunt singurele echipe care au reprezentat Romania cu ceva rezultate. nu-i omul de vina ca alte echipe ajung acolo din 10 in 20 de ani.