I-ar fi fost ușor să nu poată

vineri, 29 noiembrie 2013, 8:55

Cîteva amintiri la retragerea maratonistei Constantina Diță

Înainte să vină ei la noi, am mers noi la ei. Dar fără mari șanse.

Despre chinezi vorbesc. N-aveam șanse. Pe 17 august 2008, 90.000 de oameni umplu încet Stadionul Olimpic din Beijing pentru sesiunea de dimineață la atletism. Afară e mai puțin cald ca în celelalte zile, dar plafonul de nori e tot acolo, jos, strecurîndu-se în plămîni, în creier, în imaginația fetelor care urmează să ia startul cursei de maraton. Poluarea din Beijing blochează performanța.

Un bărbat privind

Undeva dincolo de țarcul sportivelor, care freamătă ca niște cai colorați, un bărbat se sprijină de bicicletă. Este Valeriu Tomescu, antrenorul și soțul maratonistei Constantina Diță. De fapt, soț nu mai e. „Dorința de perfecțiune a Pușei e greu de dus. Eu sînt un om mai simplu și i-am spus că ne chinuim așa amîndoi. Și am divorțat”, povestește el.

Divorțul s-a finalizat în mai, cu doar trei luni înaintea începerii Jocurilor Olimpice. Din ianuarie și pînă-n mai, Constantina se antrenase singură. Dar apoi a ales să-l păstreze pe Valeriu drept antrenor.

„Nu se poate așa!”, i-au spus mai mulți prieteni. Era un amestec de decăzută iubire și ambiție de a merge mai departe. Oamenii nu cred în soluțiile complicate. Sentimentele plecaseră și rămăseseră doar ochii care se priveau, uneori cu încredere, alteori cu ura exercițiilor repetate la infinit. Au rezistat.

Pușa n-a renunțat la ideea de a trece perioada dificilă în numele Olimpiadei care se apropia. Greu pentru și mai greu. Și a conviețuit cu Valeriu.

„Nu vei rezista!”

O perioadă, rezultatele nu mergeau. Jocurile se vedea dincolo de apele Pacificului. Cei 38 de ani vorbeau cu Pușa în limbajul durerilor. A început un program sever de infiltrații. Chimie și curse.

„Nu vei rezista, mai gîndește-te! Renunți la Olimpiadă, dar în schimb prinzi cîteva maratoane mai bănoase. Ieși mai cîștigată”, i-au spus cei din jur. Dar Pușa, sprijinită de Valeriu, a continuat. Infiltrații și alergări în buclă.

Și-a amintit că la Atena, în 2004, era cît pe-aci să renunțe în timpul cursei. „Dar apoi mi-am zis că e totuși prima mea Olimpiadă și nu pot abandona”. Și iat-o aici, la 7 dimineața, purtînd o vestă cu gheață în țarcul din Piața Tiananmen, un loc sacru pentru libertatea nedobîndită a lumii.

Vesta i-a dat-o Valeriu, fostul soț și actualul antrenor, ca să-i scadă temperatura corpului înainte de start. „În probele de fond, temperatura corpului creşte dincolo de 39 de grade,  limita maximă la care creierul comunică eficient cu muşchii. Puşa pleacă în cursă cu o temperatură mai scăzută tocmai pentru a se încălzi mai greu!”, spune el.

Viitorul unei țări

Se sculase la 4 dimineața. La 5 îmbucase ceva. Foarte puțin a mîncat.

Acum e 7 și mai are 30 de minute pînă la cursă. Își privește ceasul digital. Se gîndește de cîte ori a vrut să renunțe în toți acești ani. A născut, s-a lăsat, s-a reapucat de alergat.

Doctorița Conea i-a făcut antiinflamatoare chiar azi dimineață.

De ce continuă acești oameni? Dacă îi întrebi nu vei primi un răspuns magic. Dar adevărul e că vor să fie modele.

„Copiii îşi caută modele. Oamenii instruiţi şi valoroşi sînt viitorul unei ţări. Ei ne inspiră copiii. La noi se promovează altfel de modele. Nu vreau să dau nici un nume, dar le ştiţi foarte bine”, spune Valeriu, încălecînd bicicleta, nerăbdător să urmărească alaiul de durere al atletelor.

Astăzi, doctorița Maria Conea nu mai e. Dar acea intervenție pentru Pușa a avut rolul ei în istoria miracolelor necesare.

Mai sînt cîteva minute

„Oamenii cred că maratonul e o probă fizică sau de voinţă. E şi o probă de creier. De decizii pe care le iei în fiecare moment!”, spune Luminița Talpoș.

Talpoș are cele mai bune rezultate ale sezonului dintre atletele române. Apoi vine Lidia Șimon, o regină a probei, și abia pe locul trei din trei, ca șanse, e Constantina Diță.

Pușa își dă vesta jos. Mai sînt doar cîteva minute pînă la start. Are o probabilitate de 1 la mie să cîștige maratonul și de 1 la 5 ca să renunțe pe parcurs. La 38 de ani, nici o femeie n-a cîștigat vreodată această cursă olimpică, cea mai grea dintre încercările imaginate de fondatorii antici ai Jocurilor Olimpice.

O siluetă de femeie începe să alerge în smogul Beijingului.

Pe mîine!