Sindromul Rapid

joi, 23 octombrie 2008, 3:30

Formula pierzătoare: un club scump, cu rezultate mediocre

Dacă rămînem la nume, e uşor, e haios, dar e inexact. Da, George Copos şi Fathi Taher dau măsura zgîrceniei şi a dezbinării. Dar situaţia Rapidului vine şi din altceva.

Ani de zile, clubul a consumat ca o grupare de elită, însă a produs marfă pe stoc. Trofee puţine şi un parcurs european întrerupt în vara lui 2007, în momentul plecării lui Răzvan Lucescu. Ca să se dezvolte precum o afacere, un club ambiţios are nevoie de:

1. Intrarea în Liga Campionilor ca să încaseze banii de la UEFA sau
2. Performanţe foarte bune în Cupa UEFA şi jucători de bază la „naţională”, ca să ia bani din transferuri.

Acesta este modelul de business în fotbalul românesc. Cînd cheltuieşti, însă veniturile nu vin nici din cota UCL şi nici din transferuri, vei înregistra pierderi, fără perspectivă sportivă sau financiară.

Ultima vînzare bună a giuleştenilor a fost acum doi ani şi jumătate, Daniel Niculae la Auxerre, pentru 3,3 milioane de euro. În schimb, numai sezonul acesta a cumpărat fotbalişti de 7 milioane!

Falimentul Rapidului nu e personal, ci de sistem. Este eşecul unui mod de a gîndi fotbalul superficial, ceva între hobby, investiţie pe genunchi, achiziţie de popularitate şi procurare de bani negri. Cel mai uşor ar fi să dai vina pe Copos, însă în spatele lui stau un şir de preşedinţi, antrenori şi oficiali, care au dispărut astăzi, la clipa decontului, ca şi cum n-ar fi avut niciodată responsabilitate faţă de club. Dar poate că nici n-au avut.