Racul a murit, trăiască mersul de rac!

Federațiile sportive au rămas fără bani. Pentru cine crede în coincidențe: la fel s-a întîmplat în guvernul PD-L chiar înainte de mitingurile din ianuarie 2012.

sâmbătă, 21 septembrie 2013, 11:57

Federațiile sportive au rămas fără bani. Pentru cine crede în coincidențe: la fel s-a întîmplat în guvernul PD-L chiar înainte de mitingurile din ianuarie 2012.

Sportul are această calitate de a anunța evenimente sociale, dacă cineva are ochi să le vadă. De obicei, la sport se opresc banii prima oară că aștia au un statut neclar, mai ciupesc de la sponsori și nici n-o să se oprească în plin campionat sau să nu mai plece în cantonament. Guvernanții sportului sînt ocupați.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a mers ieri la “Festivalul Racilor”, din sectorul 4. “Două tone de crustacee gustoase s-au gătit pentru oameni”, s-a lins pe buze primarul “Piedone”, completat de ministrul tineretului și sportului. “Ca toate ideile domnului primar, este o idee originală și aceasta și totul arată foarte bine. Mîncarea te îmbie și vom gusta și noi”, l-a acompaniat,
aproape poetic, Bănicioiu.

Declarațiile sînt luate de pe Agerpres, nu vă mai spunem cum a fost redactată știrea că dați cu basca de pămînt. Respect pentru demnitari! Racul a murit, trăiască mersul de rac!

Federațiile au făcut cereri de finanțare către minister. S-a tăiat 10% la rectificare. Atletismul a rămas în pană de vreo două luni. Gimnastica l-a împins pe Belu pe scări în sus să dea cu capul în ușă la ministru.

“De la 1 octombrie nu mai sînt bani, duceți-vă la cluburi să vă salarizeze pînă om vedea ce-o mai fi” e ceea ce le-au spus federațiile sportivilor din
loturile naționale.

Păi, ce să mai vedem? E așa cum a scris Nicolas Bouvier, un scriitor elvețian care a pornit, în vara lui 1953, din Balcani, pe lungul drum spre Khyber Pass, în Afganistan.

Alături de un prieten, el a traversat cu un Fiat Topolino, vreme de un an și jumătate, Serbia, Macedonia, Grecia, Turcia, Armenia, Iran, Afganistan și Pakistan, oferindu-ne, probabil, cea mai bună carte de călătorie a tuturor timpurilor. Nu e o exagerare, a rafinat-o timp de un deceniu!

Bouvier a avut ambiția să meargă mai lent decît Marco Polo și a reușit. Volumul său, “Rostul lumii”, adună descrieri antologice de oameni, situații și stiluri de viață, toate privite  cu îngăduința și cu înțelepciunea celui care știe că “tu crezi că vei face o călătorie, însă curînd pricepi că ea, călătoria, e cea care te face – sau desface”.

Ajuns la Constantinopol, el înregistrează comportamentul “elitei turcești”, al burghezilor balcanici care conduceau imensa țară și orașele ei prăfuite. Ce își doresc burghezii balcanici? Răspunde călătorul: “Ei vor un strop de poezie, multă crăpelniță, mașini americane și viitorul așa cum e citit în zațul de cafea”.

Între timp a apărut “solubila”, dar în rest e la fel.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

gicu din obor  •  21 septembrie 2013, 12:13

hahaha, menistru’ sporturilor s’a rotunjit binisor de cand e in funtze. sport de masa !
de mai draga, baietii varanului, piatza universitatii, scandal, galeria steaua, sport, nu gluma !
deci, stati calmi, pesedeu e cu voi, fie pace, sau razboi !
vorba alora de la jii: foaie verede sh’un dudau, o sa fie si mai..bine !
zatzul de cafea e la otv/rtv ghitza, la latrina 3.
ei va citesc viitorul.
care e roz bombonel !
s’auzim numai de bine !

Ottonelu  •  21 septembrie 2013, 12:43

Bun articolul, domnule Tolo.
Doar o observatie: va citez „… probabil cea mai buna carte de calatorii a tuturor timpurilor …” – nu e asta, e alta! Ganditi-va la Marco Polo. El, Marco, A MERS PE JOS, si a scris intre timp. Bouvier a SOFAT un Fiat.

Eu, personal, nu sunt adeptul absolutismelor. Mai ales in literatura.
Domnule Tolo, fiind ancorat in sinergia faptelor sportive, nu confundati absolutismul cu recordul.

Șerban  •  21 septembrie 2013, 12:52

Chiar dacă, prin apariția acestui articol, articolul precedent a trecut la arhivă, am văzut că nu a primit B.T. comentariul meu! Câtă onestitate!!!
Ideea am plasat-o pe alt blog.

cititor9  •  21 septembrie 2013, 13:06

Dle Tolontan, ati demascat cu atata manie mafia portocalie pana ati reusit sa o schimbati. Dvs si mass-media. Orice taiere bugetara era prezentata ca o alta crima a dictatorului si a lui Boc.
Acum, presupunand ca Boc si gashca lui nu au mai furat de un an si jumatate, ca noul guvern si-a facut si un buget asa cum vrea el… ce constatam? Ca banii sunt si mai putini si ca taierile sunt si mai abrupte. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in atatea si atatea locuri s-au intrerupt proiecte in derulare (apropo… ce spuneti de Voineasa?).
Pai daca aia nu mai fura si i-am schimbat si cu unii mai destepti, cum se face ca acum banii sunt si mai putini?
Pai doar din miliardele pe care nu le mai fura Udrea sau Blejnar si ar fi trebuit sa rezolvam o multime de lucruri… Ca sa nu mai zic de Videanu si altii.

mihai  •  21 septembrie 2013, 13:06

bine spus, sportul se duce-n balarii cu ministru cu tot

cucul  •  21 septembrie 2013, 13:07

ai punctat perfect

liliacroz  •  21 septembrie 2013, 13:09

In nici un an nu a fost ca acum. Trebuie sa se schimbe ceva sau cineva

jimmy  •  21 septembrie 2013, 13:35

Ati luat teapa cu sageata si trandafirii ati votat trandafiri sa mancati dragi sportivi de frunte.

petre  •  21 septembrie 2013, 15:06

Domnule Tolontan de ce e si PD-L in acest articol? Cand erau la putere si scriati ceva despre ei(de rau), nu faceati nici o comparatie cu guvernu Nastase. Chiar atat de nesimtita si parsiva e presa in ziua de azi? Credeam ca sunteti un om valoros, cu o mentalitate mai sanatoasa.

victor L  •  21 septembrie 2013, 15:14

„la fel s-a întîmplat în guvernul PD-L chiar înainte de mitingurile din ianuarie 2012.”
Bineinteles, trebuie sa stii sa redactezi o stire 😛

Cătălin Tolontan  •  21 septembrie 2013, 15:24

ottonelu: probabil cea mai buna carte. Criticii cam asa o numesc, cea mai buna. In fine, aveti dreptate, ierarhiile literare sint volatile. Din cartile de calatorie pe care le-am citit, desigur ca mi-au scapat multe, mie mi se pare cea mai buna.

naftei ionut: multumim pentru pont!

Mircea  •  21 septembrie 2013, 16:12

Au marit bugetul, la rectificare, la Servicii si MI! Lozinca clasei politice actuale ar trebui sa fie:”Sa fiti ascultati bine!”

steaua  •  21 septembrie 2013, 17:13

Propun o campanie: AFARA CU MM DE LA STEAUA!
Cine ma sustine?

Cornel  •  21 septembrie 2013, 19:56

Sunt federații cu performanțe notabile, altele sugative de bani. Cred că este necesară o ierarhizare, după performanțe. Deși nici asta nu asigură succesul dar, măcar, nu ne vom trezi dispăruți din clasamentele europene și mondiale. Legislația să fie adaptată, astfel sponsorii să poată avea facilități, nu să se vehiculeze bani negri. Minsterul educației poate fi o bază de selecție, prin orele de educație fizică, făcute de profesori în sprijinul copiilor și, nu după baremurile de la Sportul pentru toți. Nu toți copiii sunt talente sportive, mișcarea asigurându-le o recreere fizică în afara aptitudinilor unde excelează.

americanul  •  21 septembrie 2013, 23:28

De ce trebuie ca statul sa finanteze sportul de performanta? Imi poate raspunde cineva?

dlgoe  •  21 septembrie 2013, 23:49

Mare potriveala. Sportul romanesc de performanta merge exact ca racul. Inapoi

dani  •  21 septembrie 2013, 23:58

Daca s-ar reduce cu 50% imensul aparat birocratic-care nu produce nimic, este parazitar-fondurile economisite ar putea fi dirijate la sport. Inainte de Revolutie, regimul totalitar comunist, avea incomparabil mai putina birocratie si investea mai mult in sport! Regimurile post decembriste, si-au capatuit PCR-ul-Pile, Cunostinte, Relatii- in BIROCRATIE. Aparatul birocratic imens, consuma fonduri uriase, sustrase de la Sport, Sanatate, Invatamint! Are asupra poporului roman, impactul nefast, acest colos birocratic, cum avea la spanioli INCHIZITIA!

marian0904  •  21 septembrie 2013, 23:59

Tanti Udrea o scotea ca Boc a lasat macrostabilizarea ca mostenire romanilor. Buna blonda! Dar datoria de 20 miliarde de euro cui a lasat-o? Lui Ponta, ca-i baiat bun! Iar el o da mai departe la investitii si . . . federatiilor sportive. Tolo, acum cateva zile ii cantai in struna lui O. Morariu (oare cine l-a propus la CIO?), dar vad ca tot Belu se lupta. Oricum, federatia de ciclism se scoate cu amatorii de la anti Rosia Montana. In rest, vad ca va arde de o noua rivolutiune. Ramane numai chestia ca nu stiti cu ce culoare sa vopsiti steagurile portocalii.

mamamia  •  22 septembrie 2013, 23:53

Nici un ministru nu a avut curajul sa taie in carne vie in sport, banii sunt din ce in ce mai putini, iar trendul nu se va schimba. Federatiile trebuie sa inteleaga ca e momentul sa inceapa sa se descurce singure, sa se bazeze din ce in ce mai putin pe banii publici. Asa se intampla in lumea intreaga.

Emil  •  23 septembrie 2013, 11:21

Catalin, multumim pentru sugestia de lectura (domnul Bouvier).

Sofian Gheorghe  •  26 septembrie 2013, 19:36

Bănicioiu face pentru sportul românesc exact ce-au făcut și ceilalți de înaintea lui, adică nimic. Nimeni în guvernul purtător de cuvânt al RMGC nu s-a gândit să pună pe cineva să se ocupe de sport care să fie în stare să facă o flotare, nu c-ar fi aceasta o mare realizare, dar poate înțelegând ce înseamnă sportul s-ar ocupa de selecție, pregătire și abia la final de fotografii cu strânsuri de mână ale medaliaților. Dacă sportul ar însemna trasul în poze cu medaliații și păpatul în viteză de raci, după cum am aflat,atunci d-l Bănicioiu, chiar și fără să poată facă o flotare, ar fi potrivit pentru post, așa Bănicioiu e bun doar pentru a fi explicația dezastrului din sport.

anunturi gratuite  •  29 septembrie 2013, 17:59

Pentru alte sporturi, exceptand fotbalul, nu se mai aproba bugete!

Revi  •  29 septembrie 2013, 23:09

In lipsa de sport si educatie sportiva … vom ajunge ca americanii ….

Comentează