Viaţă povestită direct de antrenorul Constantinei

luni, 18 august 2008, 2:37

Interviu cu Valeriu Tomescu, soţ, apoi soţ şi antrenor, iar azi doar antrenor al Constantinei Diţă

– Domnule Tomescu…
– (o voce calmă) Da, eu.
– Cum vă simţiţi?
– Ca un turist în Beijing.
– (stupoare a ziaristului… „poate am greşit numărul”)  A trecut doar o jumătate de oră de la cursă şi sînteţi foarte calm…
– Sînt în transă. Încă nu ne dăm seama ce am cîştigat astăzi. Aur la Maraton! Şi sînt departe de stadion, la Satul Olimpic, unde o aştept pe Puşa. Eu nu am avut acces acolo.
– De ce?
– Pentru că nu am avut decît un soi de acreditare temporară să însoţesc cursa cu bicicleta, ca antrenor. Şi m-a oprit poliţia pe la kilometrul 30 🙂
– Serios?
– Da, apoi, Puşa a continuat singură.

„A ştiut cînd să atace!”
– OK, revenim şi la subiectul acesta. Haideţi la medalie! Toţi jurnaliştii străini sînt şocaţi aici, la stadion. Şi o întreabă pe Puşa cum şi-a planificat cursa.
– Şi ce a răspuns?
– Că i-aţi spus înainte să atace, dar nu imediat, ci cînd simte ea, în funcţie de starea proprie şi de ritmul cursei.
– Aşa e. Ştiţi, noi ne antrenăm în America şi aici există o vorbă printre atleţi. Poţi lupta în „hard way” sau în „easy way”. Hard way înseamnă să te baţi fără să ţii cont de experienţele anterioare. Puşa a ţinut cont. Are o experienţă mare, e o maratonistă de elită şi a ştiut cînd să atace. Easy way…

„Eroarea celorlalte a fost aceea că au stat la pîndă. Noi am profitat de statul de outsideri şi am atacat. Dar nu aiurea, ci calculat. Asta e, pe scurt, explicaţie cursei”  

L-a oprit poliţia!
– Cît timp aţi fost în contact cu ea i-aţi dat indicaţii?
– Da, sigur, pînă m-a oprit poliţia 🙂 De pildă, la un moment dat a întors capul ca să vadă dacă nu vine cineva din urmă şi i-am spus să stea liniştită că eu controlez situaţia.
– Apoi a mai întors capul de cîteva ori.
– Da, cînd nu mai eram în legătură. Dar acum e o atletă cu experienţă, nu mai poate pierde curse pentru că nu e atentă. Are un pedigree de elită.

A purtat o pungă cu gheaţă!!!
Antrenorul a dezvăluit că i-a dat elevei sale să poarte, înainte de start, o vestă cu gheaţă! „În probele de fond, temperatura corpului creşte dincolo de 39 de grade,  limita maximă la care creierul comunică eficient cu muşchii. Puşa pleacă în cursă cu o temperatură mai scăzută tocmai pentru a se încălzi mai greu!”. Atleta a purtat vesta aproximativ 20 de minute în Piaţa Tiananmen.

„Nu îi reproşez nimic”
– Vă voi pune o întrebarea delicată. În zona mixtă de după cursă, Puşa s-a referit la dumneavoastră ca la „antrenor” şi nu v-a numit „soţ”…
– (opreşte fraza introductivă, e mai direct decît ziaristul. „Defecţiune” americană). Cunosc întrebarea, e în regulă. Am divorţat. Din februarie anul acesta şi pînă în mai a durat procedura.
– În România?
– Nu, în State.
– Sînteţi cetăţeni americani?
– Nu, dar ca rezident poţi divorţa. Nu îi reproşez nimic ca femeie, ca soţie, pur şi simplu aşa a fost să fie. Poate că dorinţa ei de perfecţiune a fost greu de dus pentru mine. Sînt un tip simplu, direct şi am vorbit deschis. „Nu mai putem aşa, ne chinuim”.

„Divorţul a fost o decizie corectă. Şi, apoi, faptul că ne-am antrenat împreună a fost a doua decizie corectă! Aşa a venit acest aur!”

„Ne-a durut pe amîndoi”
– Eraţi de mult împreună?
– Din 1999. De prin ianuarie, februarie. Eu eram un atlet dezastruos 🙂 Mă pregăteam la Piatra Arsă, unde era şi ea. Am început să o ajut şi în noiembrie ne-am căsătorit!
– Şi acum cum sînteţi?
– Într-o relaţie normală. Ea a rămas în casa unde locuiam, eu stau într-un apartament, dar uneori mai dormim unul la celălalt cînd ne prind tîrziu antrenamentele.
– Aţi izbutit totuşi să rămîneţi profesional împreună.
– Da, n-a fost simplu. Ne-a durut pe amîndoi, insist că nu am nici un reproş. Din ianuarie şi pînă în mai s-a pregătit fără mine, apoi a avut două rezultate mai slabe ca timpi şi am decis să revenim la o relaţie sportiv – antrenor.

Maria Cioncan
Destinul îmbină după propria reţetă tragedia şi drama. În povestea de succes a Constantinei Diţă apare şi numele atletei Maria Cioncan, dispărută după un accident de maşină în ianuarie 2007 . „Noi ne-am cunoscut la ziua ei de naştere. Maria dăduse o petrecere la Piatra Arsă şi atunci a fost startul relaţiei”, povesteşte Valeriu Tomescu.

L-a somat să-i fie antrenor!
– Şi cum aţi ajuns din soţ, antrenorul ei?
– Nu s-a calificat pentru Olimpiada de la Sydney şi mi-a zis: „Mă retrag dacă nu mă ajuţi. Antrenează-mă tu!”. „Măi, fată, dar nu sînt antrenor!”. „Ai terminat Facultatea de Sport. Descurcă-te!”. Şi m-am apucat că citesc. Azi am 32 de ani şi cred că am dovedit că se poate. Cred că Federaţia trebuie să ia în seamă această generaţie de tehnicieni care dă rezultate. Bine, asta se obţine în timp şi cu eforturi.
– Încă o întrebare pentru acum şi reluăm dialogul. O văd pe Puşa că iese de la controlul doping. V-aţi aşteptat la aur?
– La medalie, da. La aur, nu. Am fost suficient de sincer?

„Am intrat o dată pe blog şi am spus ceea ce vă spun şi acum. România are nevoie să-şi restaureze ideea de valoare. Puşa a făcut asta azi, în felul ei. Dumneavoastră, ziariştii, o faceţi în felul dumneavoastră. Noi, antrenorii, la fel. Dar nu e suficient”

Au plecat cu titicarul 🙂
Dialogul telefonic e întrerupt de campioană. După aproape două ore, iese de la zona doping, alături de Lidia Şimon. Merg amîndouă, umăr la umăr, alături de doctoriţa Maria Conea şi de Ion Buliga, şeful delegaţiei de atletism, prin subsolul vast al stadionului, conduşi de doi oficiali tineri. „Repede, că pierdem maşina!”, îi zoresc ei.

E o senzaţie stranie. Hectare de beton alb, coloane înalte şi linişte în jur. Apoi se urcă brusc, în afara stadionului. Oficialii renunţă la grabă. „One picture, please!”. Lumea din jur sesizează. Încep să ceară poze. Una, două, treizeci! Ele zîmbesc, stau cu steagul pe umeri şi acceptă admiraţia politicoasă a mulţimii care se adună cu fiecare secundă. Maşina n-a ajuns. Cînd admiraţia mai are puţin şi se transformă în buluceală apare maşinuţa electronică a gazdelor. Un titicar. Românii se urcă în ea şi se depărtează cu sunetul liniştitor al motorului electric.

În ziarul de mîine, a doua parte a interviului cu Valeriu Tomescu, antrenorul campioanei olimpice