În propoziția fotbalului nostru, Mircea Lucescu ține loc de semnul mirării.
joi, 20 decembrie 2012, 12:30
În propoziția fotbalului nostru, Mircea Lucescu ține loc de semnul mirării.
La 67 de ani, antrenorul român al lui Șahtior continuă să construiască, să provoace și să creadă. Asta spune clasamentul din 2012 al Anchetei tradiționale a Gazetei Sporturilor, unde Lucescu senior este pe treapta supremă a podiumului. O anchetă de aproape jumătate de secol și un podium pe care mai urcă Dan Petrescu și Laurențiu Reghecampf.
Formidabilă victorie pentru bătrînul antrenor și binevenită onoare pentru cei doi lupi tineri, care se foiesc nerăbdători la baza statuii înaintașului lor!
În momentul în care fiul său, Răzvan, spune, de dincolo de geamurile unde se întrevăd dunele deșertului, „Am obosit!”, tatăl merge înainte.
Iar replica juniorului nu e unică. Generații întregi de români sînt epuizate și nu-și mai găsesc motivația. Tot mai mulți dintre „decreței” se gîndesc dacă nu la retragere, măcar la downshifting, „renunț la poziție, o las mai moale”. Acesta e peisajul și nimeni nu trebuie judecat.
Undeva la marginea tabloului, bărbatul cu palton negru se agită pe marginea marilor terenuri ale lumii, ducînd pe Șahtior Donețk la un nivel unde puține echipe din Est au fost vreodată. De ce o face? Ce-l mînă?
Poate că e vorba despre prestigiu, dar „prestigiul nu e decît inspirația fosilizată”, după cum spune softistul și eseistul Paul Graham, la rîndu-i o minte etern neliniștită. „Prestigiul e periculos mai ales pentru oamenii ambițioși. Dacă vrei să-i faci pe oameni să-și piardă timpul, întinde-le momeala prestigiului și vor încremeni în statutul lor deja dobîndit”. Sfatul lui? „Fă doar ceea ce-ți place, lasă prestigiul să-și poartă singur de grijă!”.
Astfel trăiește Lucescu. Și de aceea riscă. Joacă deschis, observați că de multă vreme o echipă din eșalonul doi al fotbalului european n-a suprins și n-a enervat atîta aristocrație europeană.
Polemizează. Se dă mare. Și deschide fiecare conferință de presă în patru limbi, provocîndu-și adversarii și expunîndu-se criticilor și ironiilor. Prestigiul? E pentru cei care fac bine ceea ce fac. În plus, lui Mircea Lucescu îi și place.
Io • 20 decembrie 2012, 9:39
Imi place foarte mult modul in care Lucescu sr. reuseste sa construiasca echipe „din nimic”; a facut-o cu Corvinul Hunedoara, care ajunsese sa dea nume importante fotbalului, a facut-o apoi cu „nationala” Romaniei pe care a calificat-o la Campionatul European intr-o grupa cu Italia (campioana mondiala, Suedia, Cehoslovacia, Cipru. A facut-o in Turcia, intr-o epoca in care Turcia abia incpea sa conteze in fotbal, o face acum la Sahtior…
Insa in perioada din urma incepe sa imi placa din ce in ce mai putin Lucescu omul… intai a sarit la gatul unui vatman, desi in mod clar Lucescu insusi a fost de vina in acel accident rutier; recent s-a exprimat scuzativ cu privire la condamnarile din fotbal, de parca oamenii din fotbal nu ar trebui sa plateasca taxele ca noi toti, si n-ar fi vinovati de furt atunci cand nu o fac. In interviul de astazi il aud vorbind despre sustinerea pe care statul trebuie sa o acorde unor cluburi, care in fapt sunt simple societati comerciale. Nu am auzit ca statul englez sa bage bani in Nothingam Forest, echipa cu trei titluri europene, si nu vad de ce o Romanie saraca ar trebui sa bage bani intr-o industrie frauduloasa, neperformanta si marcata de blaturi…
Cat despre incorcetitudinea comparatiei cu Petrescu si Reghe, ceea ce Lucesu a vrut sa spuna este cu totul altceva: a vrut sa spuna ca el este intr-o alta liga si nu pot de-alde Petrescu si altii sa fie comparati cu el…
In concluzie, Nea Mircea, fa in continuare treaba buna pe care o faci la echipa, si mai fereste-te de microfon… In postul Craciunului nu strica putina umilinta
Alexandru • 20 decembrie 2012, 9:54
bravo, felicitari pentru articol
omului dintre lumi i s-a luat insigna de utecist si i s-a agatat „badge” -ul corporatist.
idealismul juniorului si cinismul seniorului
rafael • 20 decembrie 2012, 10:04
Bravo/omul din Galati
laurentiu • 20 decembrie 2012, 10:18
pacat ca nu am reusit sa profitam mai mult de experienta sa… decat sa i se propuna lui piti postul (fara nici un obiectiv) mai bine se facea o noua echipa sub bagheta batranului Luce
ics • 20 decembrie 2012, 11:23
Frumos articol! Nu prea inteleg ce are lumea cu Lucescu, atata timp cat e unul din foarte putinii romani ce au demonstrat ceva… Nu e idolul meu, dar ar fi mult mai sanatos pentru toti sa privim lucrurile dupa rezultate.
gretzky • 20 decembrie 2012, 11:39
da,frumos,elegant!eu am votat pentru dan,ceea ce a facut din ultimii „saraci” dintre cei bogati din rusia e de necontestat!ceea ce a facut reghe e alta mancare de peste!iar ceea ce face lucescu la sahtior pe de departe e cea mai scazuta performanta,tinand cont de loturi,bugete s.a.!nu poti analiza prestatia unor antrenori atunci cand diferentele intre cei trei si,implicit,intre echipele pe care le antreneaza,sunt enorme!lucescu,acum,iese antrenorul anului si spune ca „nu tre’ sa fie bagat intre cei tineri”!anii trecuti se dadea de ceasul mortii ca romanii nu-l apreciaza precum strainii!eeeeeeeeee,pe mine ma omoara „frustrarea asta”!
Radu Dorel Naum • 20 decembrie 2012, 11:59
premierile voastre descrimineaza clasa muncitoare. De ce nu si premiul „Vatmanul anului”? Sa vedem atunci ce-ar decide cititorii vostrii.
Cred ca nici un birou de pariuri nu ar avea dubii!
Sa salveze el Dinamu, Personalu si apoi mai vorbim de brazilienii de la Duoniescc. EL deja e prea bun pentru amaritii si incultii aia, nu se mai murdareste.
c • 20 decembrie 2012, 12:28
Oamenii ambitiosi si cu personalitate nu sunt apreciati in aceasta natie de hiene slabe si parsive
Le place un blatist ordinar bisnitar ca Gigi care a blatuit campionatul pana acum ordinar , se bucura la niste victorii ‘ din builan ‘ si la niste blaturi ordinare cu jucatori cumparati de caracatita RegheBLAT , Gigi semi analfabetul cu 4 clase adulat de 60% din romani , si impresarii ana maria prodan si giovani care manjesc echipele unde au jucatori
Oamenii astia vreti sa aprecieze VALOAREA ? AMBITIA ? niciodata ..
ei il apreciaza pe Pitzurca , fost barbugiu , trisor de cazino , ca are procent la fiecare vanzare de jucator , si apar Gaman si Lung junior si restul de jucatori de la 5teaOAIA cu care gigi ia procent la fiecare prezenta si ii da si lu Pitzurca ceva :-)) si culmea prostimeaa si tarania aaaa stelistii se mai si bucura ca fac aia bani dupa 7 ani in care nu au luat nimic
Suntem putini si foarte singuri domnule Tolontan .. iar adversarul e un neam slab si parsiv care apreciaza si se bucura la minciuna blat si hotie si nu la Ambitie , Onoare si Blazon
ovidiu_3003 • 20 decembrie 2012, 14:32
DanPetrescu nu este lup tanar …a trecut demult de jumatatea vietii …iar Lucescu MIRCEA ESTE UN ANTRENOR OPORTUNIST . Sta in Ucraina ca a gasit un loc caldut unde se umple de bani fara prea multa munca …de aici o sa iasa la pensie …adica aceasta o sa fie ultima echipa pe care o s o antreneze .
tactosu • 20 decembrie 2012, 16:43
Auzi,nea,eu sunt decretel,tu?
speedy • 20 decembrie 2012, 18:07
c> as fi 100% de acord cu tine daca nu mi-as aminti de perioada dintre 1986 si 1990, in care Lucescu antrena la Dinamo. Imi amintesc cum au castigat ghetele alea Camataru si Mateut, imi amintesc cum a castigat Dinamo multe meciuri. Sigur, in acea perioada Steaua „blatuia” si mai mult, dar daca altul fura mai mult decat tine, asta nu te face om cinstit atata timp cat si tu furi :).
De asta nu pot cadea – extaziat – in admiratia d-lui Lucescu. Profesional, sunt de acord ca este cel mai bun antrenor roman din ultimii 30 de ani (desi ca rezultate e depasit de Jenei – cu Cupa Campionilor din 1986, dar obtinuta cu suficient noroc – si de Iordanescu – cu inca o finala de CC si sferturile la CM 1994, prima tot destul de norocos obtinuta, a doua cu o generatie de exceptie). Sunt gata sa accept ideea ca si Lucescu ar fi egalat – ba poate chiar depasit – aceste performante daca ar fi fost in locul lor. Accept deci ideea ce e cel mai bun antrenor roman din ultimii 30 de ani.
Dar de aici si pana a-mi face un idol dintr-un om cu caracter de nimic, e distanta mare. A blatuit la greu canr era la Dinamo – ce ma intereseaza ca a blatuit mai putin ca altii?????????? Iar episodul cu vatmanul…ce sa mai vorbim
Cătălin Tolontan • 20 decembrie 2012, 18:49
tactosu: si eu tot decretel, de ce te enervezi? 🙂
c • 20 decembrie 2012, 20:08
somnul ratiunii naste monstrii iar linistea ii hraneste ..
in natia asta perversa plina de monstrii ai ratiunii , cocosata moral ca si cocosatul din 300 daca ai vazut filmul , talentele sunt subminate pana sunt trase in mocirla
nu avem talente pt ca e o natie slaba dar si parsiva care invidiaza talentele dar nici nu ar face nimic ca sa se ridice talente din randurile lor , cei ajunsi sus Hagi Lucescu Nadia ( asta a si plecat ce alt semn mai evident este ) si-au dat seama si au declarat la unison ca altceva era sa te nasti in alta natie
Tu crezi ca ei vor sa dea jos hotii ca sa se instaureze dreptatea ? Pai ar insemna sa munceasca sa creeze sisteme sa promoveze valoarea :-)) – munca valoare onoare ?!!?
Nu – ei tipa hotii doar ca sa il dea jos pe ala care fura mult sa poata si ei fura fara munca .. adica ca tiganii .. singura natie dominata din tigani sinfura care le admira muzica , cocalareala bisnita .. crezi ca e o coincidenta ?
Lucescu are pacatele lui dar e un om 90% mare cum nici un om nu e sau a fost perfect
Tin mult la nemti ei creaza sisteme sunt corecti si promoveaza valoarea , dar in CL voi tine cu Lucescu
fanulumocanu • 20 decembrie 2012, 20:33
Pe treaba asta cu prestigiul se sprijina toate corporatiile. Prestigiul de avea birou cu geam e mult peste snurul de comandant de detasament.Pana la urma, vanitatea e toata distractia pe lumea asta.
Ce lipsiti de imaginatie au fost aia care au redactat invataturile crestine. Practic, doamna de la HR e viitorul.
Vanea Kirilov • 20 decembrie 2012, 21:00
Bravo, Tolo, nu mă dezamăgeşti.
Ciprian Nițu • 20 decembrie 2012, 22:43
Când rostesc sau aud numele MIRCEA LUCESCU ,rememorez ,vrând-nevrând o mulțime de evenimente care l-au plasat pe fostul jucător și antrenor de la DINAMO în atenția foarte riguroasă a microbistului român,mai nou chiar a celor care vânează știrile ”senzaționale”(vezi cazurile” TRAMVAIUL”,”By passul coronarian”)
Nu cred că există în fotbalul autohton personaj mai controversat decât ”nea” Mircea,la fel cum susțin că cei care i-au urmărit cariera de-a lungul timpului se împart în două categorii:pe de-o parte sunt admiratorii înfocați, de cealaltă parte așezându-se contestatarii vehemenți.Nu știu ce-l determină să continue ,până mai ieri credeam că banii, între timp siguranța mea s-a mai estompat….
Radu Dorel Naum • 21 decembrie 2012, 0:15
@ c, te onorezi, bravo, sa traiesti, esti la fel ca mine. As vrea ca un om care pretinde ca a petrecut mult timp in tarile civilizate, un om care se pretinde cult, (ma apuca frigurile) sa stie ca lumea civilizata accepta orice, in afara de aroganta. Luce nu e privit ca o sperietoare de nemti ori Barca, te rog sa ma crezi, e privit ca o specie ciudata din alta lume. Sint la fel de destept. Dar o sa tin, pentru prima oara, cu nemtii. Nu cu Duoniescc, brazilieni si …, bine ca zici, brazilieni de-ai nostrii. Unul din iepurasii mei, poarta, caci functionarul de serviciu a fost beat, ca in cazul „Verginel, stima noastra si mindria”, chiar numele antrenorului adversar. Asa ca nici n-am ce face.
PS
Pun pariu, pe ce vrei tu, ca Fanulumocanu va tine in acest duel cu chinezii. Sarbatori fericite!
Ecaterin • 21 decembrie 2012, 3:53
Se prea poate ca acest domn liber de prestigiu sa fie un avatar al autorului, care in toata aceasta alegorie surda incearca sa imbine fotbalul cu arta/nostalgia/cuvantul/regretul, in incercarea de-a ne convinge pe noi quod erat demonstrandum. Sau pe sine insusi? Pana la urma, domnule autor, pe cand o scriere „fosilizata”, poate lipsita de gazon, poate lipsita de prestigiu, dar cu siguranta paliativa? Fara pseudomodestia inerenta profesiei nobile pe care o aveti.
Alex One • 21 decembrie 2012, 10:26
Foarte inspirat titlul „Omul liber de prestigiu”. Pentru ca e nefiresc sa alaturi notiunea de prestigiu de numele lui Lucescu. Ghete aranjate,blaturi pe fata, amenintari la adresa echipelor care nu cedau, lipsa asumarii raspunderii la esecuri,episodul cu vatmanul,insusirea unor merite care nu i-au apartinut,sustinerea pupilului chiar si cand friza penibilul,egolatrie nemarginita.Rezultate ? Sigur,dar la cat s-a investit la Shahtior e greu de spus daca alt antrenor, n-ar fi obtinut aceleasi performante sau mai mari dupa atatia ani. Apropos, acum ceva timp aparuse in presa sportiva o discutie referitoare la un personaj numit „Economistul” care dadea informatii la Secu, ati aflat despre cine e vorba d-le Tolontan ?
ciupi • 22 decembrie 2012, 7:23
prestigiul nu da nimanui voie sa te intrebe daca ai trait cu folos. daca n-am fi cu totzii romani, ar indrazni vreunul dintre noi sa-l intrebe pe nea mircea ce sau cine anume l-a impiedicat sa realizeze acest prestigiu cu echipa romaniei?
ovidiu_3003 • 22 decembrie 2012, 16:00
Banii castigati usor …de ce sa lase locul la altul ? Probabil acasa s ar plictisi…E bine cand ai un patron care nu te schimba …aici a fost mare maestru al oportunitatii …A facut o intelegere cu rusul acesta ca nu poate fi schimbat decat daca renunta el …
Noname • 23 decembrie 2012, 4:50
„Iar replica juniorului nu e unică. Generații întregi de români sînt epuizate și nu-și mai găsesc motivația. Tot mai mulți dintre “decreței” se gîndesc dacă nu la retragere, măcar la downshifting, “renunț la poziție, o las mai moale”. Acesta e peisajul și nimeni nu trebuie judecat.”
Astept cu incapatanare profunzime – macar la momentul oportun daca nu la tot pasul – de la (nimeni altul decat) Catalin Tolontan.
Judeca-i, domnule! Poate le deschizi ochii si se salveaza! Ori poate macar cei de pe margine invata ceva!
Alta-i problema, daca spui ca nu poti judeca pe altii mai ales fiindca nu ii stii (suficient)!
Multumesc.
P.S.
Ori poate gresesc eu. O fi nihilismul cu parfum religios culmea intelepciunii ?!
CARLOS • 23 decembrie 2012, 13:08
Articol serios, ca deobicei
Iulian Voicu • 23 decembrie 2012, 18:43
„am obosit” de care spui, e tipic romanesc. Insa din ce in ce mai multi romani sunt din ce in ce mai ambitiosi. Nu neaparat in fotbal, ci si in viata de zi cu zi. Si asta ar trebui sa ne dea sperante pentru viitorul tarii. P.S.: l-as fi pus totusi pe Reghecampf pe primul loc, iar pentru aceasta parere am si explicatie: returul formidabil cu Concordia Chiajna , echipa preluata in iarna, pe loc de retrogradare, care in viziunea tutror nu mai avea nici o sansa. Minunile pe care le-a facut la Steaua in numai un tur de campionat, dupa perioada in care la Steaua, numele antrenorului era e chestiune de timp.
mihai • 25 decembrie 2012, 20:22
cataline articolul e ambalat frumos si farmacologia prestigiului cu efecte adverse cu tot merita analizata asa cum spui; doar ca in momentul cind te-ai apucat sa demonstrezi ecuatia ai incurcat ipotezele si rezultatul e total gresit- lucescu e fara doar si poate victima prestigiului (asa cum l-a caracterizat prietenul tau englez/american) si in nici un caz nu e definit de titlul articolului tau
petrut • 28 decembrie 2012, 15:54
Pentru mine este clar ca o face pentru bani,ca profesionist jos palaria dar ca profil moral este indoielnic. O singura intrebare daca o face pentru prestigiu de ce nu vine sa antreneze nationala (pe bani putini )
si merge unde contractele sunt cele mai mari ? Totusi are 67 de ani si s-a format aici in acesta tara pentru care nu a facut nimic daca ar fi vorba ce Petrescu sau Reghe i-as mai crede ca sunt la inceput si au nevoie de bani dar la 67 de ani nu cred ca duce ceva cand pleaca dar asta este problema dansului.