„Hai în ring!” îi strigă Leonard Doroftei lui Rudel Obreja, după ce acesta ar fi spus în biroul federal, potrivit lui Titi Tudor, că „ar fi trebuit să-i tragă un șut în fund lui Doroftei”.
vineri, 12 octombrie 2012, 2:00
„Hai în ring!” îi strigă Leonard Doroftei lui Rudel Obreja, după ce acesta ar fi spus în biroul federal, potrivit lui Titi Tudor, că „ar fi trebuit să-i tragă un șut în fund lui Doroftei”.
Obreja a negat episodul, dar scandalul a pornit, încurajat și de evidența că actualul șef al FRF Box are o față publică, cînd vorbește coerent la televiziuni, și una nestăpînită, venită dintr-un trecut violent, care ritmic îl ajunge din urmă și-i șifonează costumele elegante, a la Cuba Gooding Junior.
Dar nu asta e discuția de fond. Provocarea lui Doroftei e haioasă și complet infantilă. Șeful Federației de Box nu se alege prin bătaie „parte în parte”, ci prin vot. Urmarea ar trebui să fie un președinte mai bun decît Obreja, nu unul mai puternic în ring ca el!
Dacă Doroftei vrea să revină în colțul albastru e treaba lui. N-ar fi tocmai inspirat să-l aibă drept challanger pe Obreja, care e și mai greu și pare mai în formă decît Moșu. Dar e riscul lui!
Treaba boxului românesc ar fi să-l înlocuiască pe Obreja cu unul mai bun. În ultimii ani, Obreja a fost impresar, organizator de gale profesioniste și beneficiar ilegal de fonduri europene, conform OLAF, așadar a fost orice, mai puțin șef al FRB. De asta probabil ține foarte tare ca mandatul să se încheie într-un anume fel, pentru că accesul rapid al Opoziției la documentele FRB, pe care le-a ascuns mereu de presă, să nu-l bage cumva în buclucuri și mai mari.
Dar, atenție! Faptul că Obreja este înlocuit prin presiunea ilegitimă în fond a federației internaționale, o gașcă de băieți cu nimic mai presus, nu e o veste bună. Boxul românesc de unul singur n-a fost în stare să producă o variantă valabilă la Obreja. Și atunci s-a implicat federația internațională, forul cu cea mai proastă reputație a corectitudinii din toată lumea sportului. Și au făcut-o nu că le-ar păsa de boxul românesc, ci pentru că Obreja îi înfrunta.
Opoziția din România, vai de ea, îi zicem așa că trebuie să poarte un nume, e formată din cîțiva mari campioni retrași, dar fără vocație administrativă, încurajați în culise de cîțiva ziariști, ne pare rău, ăsta e adevărul, care nu sînt deloc obiectivi.
Programul lor e „Să fie bine!”, generos proiect, nu-i așa, dar care își va dovedi limitele după ce se trece de faza „Huo, Obreja!”. O fi făcut și ceva lucruri bune, nu doar bălării.
Ca unul care l-am contrazis pe Obreja cînd era pe cai mari, protejat emoțional de Lucian Bute și instituțional de Elena Udrea, alt nume Nemuritor care se ascunde acum, pot scrie cîteva lucruri cu inima ușoară. Mai țineți minte cum spunea el în studioul B1TV că totul e în regulă cu Gala Bute, și uite că exact noi plătim banii, pentru că europenii ne-au refuzat decontarea?! În calitate de vechi critic al derapajelor președintelui FRB, zic și eu ca omul că soluția la Obreja nu e un meci demonstrativ de box disputat în pub-ul lui Doroftei din Ploiești. Nu că m-ar băga cineva în seamă în această atmosferă de entuziasm care așteaptă fuga dictatorului, dar scriu pentru că asa mi-e meseria. Are Titi Tudor anvergura de a conduce o federație în criză? Sau este el doar preludiul alegerii lui Feri Vaștag, ceea ce ar fi, evident, altceva?! OK, ăsta cică e planul, dar distanța e mare.
Da, e timpul ca Rudel să plece, împreună cu toți cei care l-au anturat, nu ține chestia cu permanentizarea secretarului general prin care tot Obreja să conducă!, dar dacă nu se va găsi o soluție eficientă, întruchipată într-o echipă pusă pe gîndit și pe muncă, nu pe cafteală, atunci schimbarea nu va retrezi la viață boxul românesc, care trăiește cele mai jenante vremuri ale sale.
Adi • 12 octombrie 2012, 14:07
FRF Box ???????? adica Federatia Romana de fotbal box ????? hai ma ce dracu…
utraian • 12 octombrie 2012, 14:16
A spus Obreja destule. Nu si-a dat seama ca era si inregistrat:
http://tv.gsp.ro/Rudel-Obreja-Doroftei-era-un-c-t-cu-ochi-Trebuia-24127.html
Ar cam trebui sa termine cu prostiile toti de acolo. Uneori o vorba buna valoreaza cat 100 de pumni.
utraian • 12 octombrie 2012, 14:39
Sunt de acord cu : „Faptul că Obreja este înlocuit prin presiunea ilegitimă în fond a federației internaționale, o gașcă de băieți cu nimic mai presus, nu e o veste bună.”
Oricine se pricepe cat de cat la box, a vazut treaba asta nu de putine ori in , cat sa zic, 10-15 ani….
Chestia e reala, probabil nu degeaba cubanezii, cand va o mare forta (ca si noi) mai au 1 sau 2 pugilisti puternici la J.O.
Toata MAFIA aceea a provocat scarba. E ca si cum ai simti ca ti se fura din buzunar si ai prinde si hotul.
Una peste alta, Obraja imi place ca a luat atitudine impotriva abuzurilor F.I.B.A. , insa astept o solutie mai buna decat el. Pare ca ii lipseste COMUNICAREA …cu oricine.
utraian • 12 octombrie 2012, 14:44
„Chestia e reala, probabil nu degeaba cubanezii, cand va o mare forta la box”
Am luat-o razna si eu.
CANDVA* .. evident
magus1349 • 12 octombrie 2012, 15:06
FRF Box ,umorul involuntar e cel mai tare .Am ras cu lacrimi , desi nu cred ca nu asta ai urmarit prin acest articol .
utraian • 12 octombrie 2012, 15:20
p.s. Titi Tudor avea mai mult farmec cand isi musca prosopul cu dintii la meciurile lui Doroftei decat facand acele inregistrari.
Ca se pare ca el le-a facut.
Nea Titi , nu te angajezi mai degraba la GSPtv , decat la FRB?
jiji • 12 octombrie 2012, 15:33
nea Tolo, stiu ca reclama nu are a face cu continutu’ da ce naiba e cu porcaria aia de reclama de pe site cum ca avem cea mai ieftina benzina din Europa…va platesc benzinarii…ca nici salariile noastre nu sunt ca in Europa…ce mai injur cind vad reclama aia…care nu stiu cui foloseste…
rammstein • 12 octombrie 2012, 15:43
@adi
pai nu stii ca tot ce se intampla in sportul romanesc are legatura cu fotbalul?
asadar si boxul trebuie sa aiba undeva in denumire cuvantul FOTBAL 😀
reugen • 12 octombrie 2012, 17:43
„pentru că accesul rapid al Opoziției la documentele FRB, pe care le-a ascuns mereu de presă, să nu-l bage cumva în buclucuri și mai mari.”
Chiar crezi domnule Tolontan ca Opozitia este cumva o Fecioara nu stie cum se fac matrapazlacurile? Chiar crezi ca aceasta Fecioara „Opozitia USL” pe care tot o aduci in discutie este chiar atat de pura?
De cazul lui Helvig cu sponsorizare concertului Lady Gaga nu ati mai facut atata tevatura?! Oare de ce?!!!??
Nu credeti ca scieti cam la comanda!
Cătălin Tolontan • 12 octombrie 2012, 18:21
reugen: sinteti infierbintat 🙂 ma refeream la opozitia din box, nu la cea politica. De ce nu am scris despre concertul lui Lady Gaga, ci
despre Gala lui Bute. raspunsul e foarte aproape. Chiar, de ce credeti? 🙂
emil • 12 octombrie 2012, 18:50
:))) Dle Tolontan, acelasi lucru l-am gandit si eu… :))) Dar am preferat sa nu ma expun oprobiului public! :))) De la viata am invatat un lucru : si-asa-i rau, si-asa nu-i bine ! :)))
simplu_suporter • 12 octombrie 2012, 19:42
inspirat titlul. obiectiv, politicos si civilizat articolul
biborteni • 12 octombrie 2012, 20:13
Cand vine vorba de Nasu, infinit mai cinstit si mai onorabil decat Rudel, toata presa scoate coltii. Acu o dam cotita cu Obreja, de parca ar fi altceva decat un interlop care-si pierde puterea.
run.away • 12 octombrie 2012, 23:09
citesc si ma minunez: cineva chiar crede ca obreja infrunta o fiba corupta???? ca fiba pune presiuni nelegitime pentru inlaturarea lui? ce dumnezeu, tolontan, credeam ca ti-a trecut naivitatea dupa ce ai facut campanie vehementa in favoarea justitiei care va face dreptate in cazul ritzi. nu s-a intamplat nimic si credeam ca te-ai trezit la realitate.
Red • 13 octombrie 2012, 6:09
Un lucru e cert: pumnii luati in cap duc la degradare.
Se pare ca Doroftei a incasat cei mai multi si s-au regenerat doar o parte din neuroni.
In alta ordine de idei, in box se intampla exact ce se intampla in politica, o federatie, un popor, pai nu ?
Jeovane • 28 noiembrie 2012, 23:14
Am fost si eu acolo,in Retezat.Nu mi s-a parut chiar asa de greu urcusul pana la Peleaga,am facut 3 ore din Poiana Pelegii pana in varufl Peleaga.Grea mi s-a parut coborarea,nu mi-am luat bocancii.Mi-am luat niste adidasi care m-au strans.Mi-a dat un prieten niste adidasi mai buni.Aia nu m-au strans.